Scrutinul prezidenţial care a demarat printr-o numărătoare inversă ne face să stabilim cum ar arăta valenţe asupra politici externe româneşti, în cazul fiecărui candidat? Pentru că astăzi putem să ne exprimăm despre o politică a „axelor” vitale sau o politică a rolului fără rost, iar raţiunile care ne îndeamnă să vedem care ar fi soluţia de politică externă. Şi avem două soluţii a celora care aspiră să prezinte un cadru, o paradigmă pentru o viziune a politicii externe. Şi cum unii condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop, alţii în formă reactualizată vor să-i restabilească valoarea economică. Astfel, putem vorbi despre abordarea lui Traian Băsescu în politica externă ca fiind distinctă de cea a lui Mircea Geoană.
a) Traian Băsescu: Politica Axelor sau politica rolului activ
Rolul şi eficienţa politicii externe deseori trebuie quantificată prin prisma românilor din afara frontierilor României. Şi 90,7% din electorii basarabeni au votat pentru Traian Băsescu.
Axa Washington-Londra-Bucureşti care este contestată de Mircea Geoană a adus doar beneficii şi oportunităţi României. România a devenit o portavoce a intereselor europene şi euroatlantice la Marea Neagră, iar de aici s-au născut adversităţi din partea statelor cărora le-a fost diminuată influenţa. Dacă am fi abordat politica exclusivă de a ne orienta doar spre Germania, promovată de fosta guvernare Năstase, nu ştiu dacă azi am fi reperaţi de majoritatea actorilor de pe arena internaţională ca fiind o putere cu sumă valorică regională. Nu ştiu cum ar fi arătat o politică „pe placul tuturor”.
Recent, chiar membrii Consiliului pentru politică externă şi apărare a Federaţiei Ruse pledau pentru un proiect orientat spre o Axă Washington-Londra-Moscova, care ar putea reabilita social, economic şi politic Rusia. Proiectul se chema „Noua Antanta” şi acesta prevede ca „pentru garantarea securităţii şi bunăstării poporului nostru(rus-n.a.), pentru a asigura o creştere economică eficientă şi pe termen lung Rusia are nevoie de nişte aliaţi strategici puternici. Un astfel de principal aliat trebuie să fie SUA, cu care Rusia trebuie să încheie o alianţă politică şi militară de apărare. O asemenea alianţă trebuie să fie denumită „noua Antantă” sau „Alianţa arctică”( luând în consideraţie interesul gaţă de Arctica). Şi culmea, ruşii parcă s-ar inspira într-un anume fel din viziunea românească asumată până acum de statul român.
Nu trebuie să uităm că pe vremea lui Traian Băsescu Marea Neagră a de venit o prioritate strategică:
- Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat este o iniţiativă românească (2006), menită să ofere cadrul de întâlnire şi dialog transparent, favorabil pentru lansarea unui proces de reflecţie asupra viitorului şi identităţii regiunii. Forumul îşi propune să sprijine ţările riverane Mării Negre, să anticipeze şi să rezolve rapid şi eficient potenţialele probleme, înainte ca acestea să devină surse de instabilitate şi ameninţări la adresa securităţii regionale;
- Implicaţiile României în proiectele GUAM, OCEMN, Parteneriatul Estic, dar şi organizarea summitului la NATO au definit România ca un stat cu potenţial de putere regională;
- Câştigarea dosarului Insula Şerpilor, care reprezintă arondarea a unei importante suprafeţe maritime la platoul continental românesc din Marea Neagră.
Politica externă a lui Traian Băsescu în raport cu Chişinăul a fost ca una exprimată ca fiind de „avocat” al Republicii Moldova, mai ales în dosarele spinoase. Şi aceasta fiind deseori în contradicţie cu guvernarea de dincolo. În fapt, preşedinţia României a fost factorul cheie în ceea ce priveşte pledarea cauzei „europene” şi „euroatlantice” pentru cel de-al doilea stat românesc. Şi unul dintre scenariile s-a concretizat în ceea ce a fost: „Republica Moldova spre UE în pachetul Balcanilor de Vest”. Până la urmă, tot, pe timpul lui Traian Băsescu a fost dărâmat regimul totatalitar comunist a lui Vladimir Voronin, a fost semnată Convenţia Miclui Trafic dintre guvernele moldo-române, a fost urgentat procesul de redobândire a cetăţeniei români pentru basarabeni. Şi aceasta în contextul în care paşaportizarea cetăţenilor români din Basarabia şi Bucovina rămâne o temă extrem de exploatată de mass-media rusă şi ucraineană. Dacă nu am fi avut o politică coerentă în raport cu basarabenii care aspiră la cetăţenia română astăzi cel mai mare contestatar al acestei soluţii româneşti cum era Kalman Mizsei, care ieri fuma altceva, iar astăzi zice că UE aprobă ca fiecare stat din sânul comunităţii să-şi reglementeze „dreptul identitar” aşa cum doreşte.
Şi, tot, nu înzădar, în prezent, Partidul Democrat Liberal susţinătorul lui Traian Băsescu este curtat de mai multe formaţiuni liberale basarabene, ce vor să devină partide corespondente ale acestuia şi tind să se afilieze la Partidul Popular European.
Pe de altă parte, adversarii noştri din Est vorbesc despre o expansiune românească spre Est şi de o influenţă românească şi că UE încurajează aceste fenomene.
Remarcăm că până în acest moment politica externă dub Traian Băsescu s-a orientat strict spre promovarea interesului naţional. Iar interesul naţional se pune în evidenţă prin activitatea din interiorul ţării, dar în afara acesteia, în toate domeniile. Pentru că a existat o preocupare constantă a instituţiilor statului, a cetăţenilor săi, dar şi a societăţii civile de a asigura dezvoltarea economică durabilă a ţării, de a realiza schimburi economice avantajoase cu celelalte state, prezerva independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării, de a garanta securitatea umană a locuitorilor săi, de a stabili şi întreţine relaţii necesare României cu celelalte ţări şi cu organizaţiile internaţionale, precum şi cu societatea civilă regională şi internaţională, de a promova cultura naţională, de a face demersurile necesare integrării regionale şi internaţionale. Aşa că în clipa în care Mircea Geoană, contracandidatul actualului şef al al statului român, stabileşte alte accente pentru viitoarea politică externă românească trebuie să înţelegem că în spatele afirmaţiilor că „ Traian Băsescu a paralizat relaţia cu vecinii noştri” se ascunde sloganul „o singură Românie”, ceea ce s-ar traduce ca una inactivă, fără aliaţi cu pondere internaţională şi izolată.
b) Mircea Geoană: Politica rolului pe care o are România în UE
Cum s-ar prezenta politica externă în concepţia virtualului „preşedinte” Mircea Geoană?! Acesta se arată ca un adept al viziunii rolului pe care îl are România( în fapt) în UE şi abdicarea de la alianţe şi axe strategice. Dacă ne-am lua după priorităţile de politică externă al candidatului PNL-PSD-UDMR , atunci ar urma să ne situam pe un loc 20 în care încă mai staţionăm. Deci, ciuciu, proiecte revigoratoare în spaţiul euroatlantic şi în cel estic. Eventual, sub bagheta Moscovei. Pentru că Mircea Geoană s-a autoîntitulat un „ostaş al interesului naţional” în urma vizitei efectuate în Federaţia Rusă şi m-am întrebat dacă interesul românesc ca şi „lumina lui Ilici” transpiră de la Moscova. Pentru că Mircea Geoană ne spune că s-a dus la Moscova pentru "normalizarea dialogului" Rusia-România în condiţiile unei "relaţii congelate" cu România, pentru care l-a găsit vinovat pe Traian Băsescu. Şi mai aflăm de la candidatul social-democrat că "Rusia lui Medvedev nu mai este URSS-ul lui Stalin". Dar noi asta ştiam, căci Stalin demult se odihneşte pe alte tărâmuri.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că vizita că a fost invitat oficială de la Moscova, din partea preşedintelui Senatului din Federaţia Rusă, pentru o vizită pe care o va onora după alegerile prezidenţiale. Doar că nici mass-media românească (inclusiv afiliată grupului GRIVCO), nici cea rusă nu au relatat despre o întrevedere oficială dintre Geoană-Grâzlov, mai ales că ambii sunt de acelaşi calibru parlamenar. Am aflat doar că în capitala rusă Mircea Geoană a fost plimbat de „biznesmanul şi fostului ofiţer GRU” Boris Golovin şi s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei preşedintelui rus, şi în particular cu unul din consilierii preşedintelui rus, Dmitrii Medvedev. Doar atât...
Mă întreb doar dacă întâmplător preşedintele României a făcut o afirmaţie conform căreia a spus că nu poţi să fii concomitent membru al Consiliului de securitate al României şi să mergi la întrevederi secrete la Moscova. Şi când te gândeşti căte revoluţii şi lovituri de stat au fost planificate la Kremlin şi care au avut repercursiuni nefaste în trăirile românilor.
Totuşi, rămâne relevant comunicatul Ambsadei ruse de la Bucureşti, în urma scandalului izbucnit în spaţiul public faţă de vizita netransparentă a lui Geoană la Moscova, prin care se precizează că aceasta urmăreşte cu un interes sporit scrutinul electoral din România. De ce, oare?
Totuşi, priorităţile strategice ale lui Mircea Geoană dorite să fie prescrise în politica externă ar fi: Gemania şi Rusia. Şi nu cred că Mircea Geoană vrea să edifice un „Nordth Streem” sau o partipacipaţiune în rpoiectul „South Streem”, care ocoleşte România. Cert e că social-democraţia românească prin filiera germană îşi caută parteneri de nădejede în Rusia. Şi atunci, dacă e să-i cităm pe unii experţi, politica externă sub un eventual mandat Geoană poate deveni coparticipantă a unui nou pact „Molotov-Ribbentrop”. Spre exemplu, Alexandros Peterson, adjunctul directorului Centrului energetic eurasiatic pe lângă Consiliul Atlantic al SUA a declarat că Moscova şi Berlin construiesc gazoductul „Ribbentrop-Molotov”. Germania nu poate să renunţe la construcţia gazoductului „Nordth Streem”, dar este obligată să sprijine proiectul NABUCCO, întrucât cancelarul german Angela Merkel putea să facă mai mult ca Rusia să simtă o solidaritate energetică a Uniunii Europene, consideră Alexandr Peterson.
Dacă să ne referim la relaţiile cu Republica Moldova şi Ucraina în mandatul lui Ion Iliescu şi în timpul guvernului Năstase putem vedea nişte relaţii suspendate cu aceste state şi chiar deseori ostile. Unele, pe bună dreptate. Paşaportizarea „românilor” basarabeni s-a făcut doar pe bază clientelară şi doar interesele transnaţionale înguste au derivat în relaţiile politicienilor de pe cele două maluri. Şi să nu uităm că în perioada când ministru de externe era Adrian Năstase, statul român s-a autoexclus din formatul de negocieri în reglementarea transnistreană. România a fost în acea perioadă, de facto, un stat marginal la est, preocupat să convingă că este capabil să însuşească literele care puteau fi studiate în comunitatea euroatlantică(UE şi NATO).
Soluţia „germană Iohannis”-mit sau realitate
Klaus Johannis: de la un guvern tehnocratic este dispus să conducă unul angajat politic. Johannis care ni se dă că ar fi cu relaţii sus-puse în străinătate fără să ni se spună unde anume? Pentru că la Sibiu încă nu am văzut şefi de state, premieri şi nici măcar primari străini, care să stea la uşa „premierului-soluţie” a echipei Geoană-Constantinescu. Chiar şi în Germania nu se ştie care este filiaţia lui Johannis, una liberală, conservatoare, socialistă?! Dacă ar fi să ne gândim referitor la stabilirea unor parteneriate este mai rezonabil ca să se exploateze coordonata populară Băsescu-Merkel, decât mituri şi semifabricate politice.
Johannis ne este prezentat ca un fel de nou Hohenţolern care ar trebui să-l schimbe pe Alexandru Ioan Cuza. Oligarhii de azi i-au substituit pe fanarioţii de ieri şi aceasta doar ca să-l dea jos pe cel care discursiv s-a aliat cu românii simpli.
În loc de concluzie
Am impresia că există două soluţii de politică externă: o România euroatlantică şi o Românie euroasiatică. Îmi displace ideea că România ar putea să arate discursiv ca fiind una euroatlantică şi economic să fie dominată de factorul rus.
La 6 decembrie românii vor trebui să opteze pentru o diplomaţie orientată spre valorile populare şi altele arondate liberului-schimbism.
Astăzi ni se propune să alegem între două modele: între o Românie activă şi o Românie reactivă. Pentru că există practic două scenarii referitoare la politica externă a ţării noastre după acest scrutin: a) o Românie a preocupărilor şi iniţiativelor de politică externă sau b) o Românie a comodităţilor.
Îmi este teamă pentru o revenire a politicii externe românelti în era mandatului de preşedinte a lui Ion Iliescu?
Fac unii candidaţi un joc la două capete sub sloganul „ostaşului interesului naţional”? Da! Parcă am mai auzit pe undeva acest lucru.
