marți, 17 decembrie 2013

AEVUM. Pana este mai puternică ca sabia


Care sunt cheile viitorului și implicit cele ale secolului XXI? Suntem obligați să construim o nouă paradigmă, un alt patrimoniu, o altă perspectivă pentru generațiile viitoare. Omul este înzestrat cu simfonia reflexivă și cu o simbolistică a spiritualității. Etimologic, suntem ceea ce suntem și lingvistic reprezentăm ceea ce vorbim. Este o relație indestructibilă între ființă și cuvânt, atât ca formă de exprimare materială cât și în una imaterială. Noi sesizăm realitatea, ne-o imaginăm, ne-o construim prin simboluri, metafore și emoție. Trăim într-o perpetuă căutare și moștenim o realitate, pe care o modifică pe parcurs, moștenim realitatea în care s-au exprimat cei care ne-au adus pe viață. Aceasta reprezintă ADN-ul nostru. Pentru unii lumea părinților sau chiar a predecesorilor lor este străină și imperceptibilă pentru că lumea i-a făcut orfani. Dar, într-un anume fel, toți ne-am născut orfani, ori fără cunoaștere suntem orfani, doar orizonturile și sentimentele proximității, emoțiile traduse în emoțiile celora care nu doar ne-au dat viață, dar s-au angajat și să ne crească îi face pe unii să se considere ca având un ”noroc” primordial, pe când ceilalți sunt lipsiți de acel ceremonial al ”familiei”. Construcția imaginară și metafizică a familiei sau a casei oferă un sens relației moștenire-succesiune-set valoric și o formă de manifestare complementară, pe care mulți dintre noi și-o însușesc promovând-o ulterior în propria viață. Întotdeauna tindem să ne raportăm la cei care ne-au strecurat un sens și o emoție în gânduri și-n reflexe, care au fost predestinați să ne crească, să ne cultive, ne educă după anumite norme și valori de conduită, conform modelelor pe care le-au proiectat asupra noastră sau cu care au ținut neapărat să ne inspire în drumul vieții. Acest fapt ne face să fim translatorii proiecțiilor și metaforelor altora. Pentru noi există un sens pentru viață și fiecare din noi îl testează pe propria cămașă, doar că unii îl reperează într-un anumit fel și alții altfel. Dar există un sens în viață? De există cum îl transmitem celorlalți, așa cum îl percepem noi? Ce culori are acest sens al vieții? O fi sensul vieții de culoarea cerului? Sau este ca zăpada imaculată? Ori, totuși, sensul vieții este unul calic, pervertit și extrem de alterat? Astăzi descoperim că Noi ca identitate suntem altceva decât ar fi Eu ca un construct identitar. Pentru că Noi suntem mulți, formăm o colectivitate, pe când Eu-ul reprezintă o formă individuală. Și atunci de ce Eu trebuie să-l compun pe Noi, când raportul Eu și Noi este unul antagonist, iar relațiile între Eu și Noi sunt caracterizate de liberul arbitru. Adică, dacă îmi convine să devin Noi, atunci Eu foi opta pentru soluția ca să mă identifica cu Noi, iar în cazul în care beneficiile mele nu converg cu cele ale identității- Noi, atunci am să mă delimitez de această identitate. Evident, identitatea Noi poate să mă excludă, să mă ostracizeze, în cazul în care nu mă plasez în vitrina sa identitară și reprezentativă. Dar dacă identitatea Noi se va lipsi de toate identitățile Eu, atunci aceasta nu va mai exista, în consecință, identității Noi îi convine să se pătrundă de caracterul identitar al Eu-ului, care totuși pare primordial. Ori Eu-ul îl formează pe Noi. Ambele identități(Eu/Noi) operează cu categoriile ”al meu/ al nostru”, ”străin”, ”altul/altceva”, atunci când se raportează la realitate, când își motivează comportamentul sau exprimă un mod de gândire asupra identități, a locului și rostului în geospațiu. Când afirmăm ”străin” gândim într-un mod negativ sau necunoscut asupra acestei identități, sentimental o percepem ca fiind o sursă ce se reflectă dușmănos și produce o oarecare teamă asupra identității noastre. Categoria ”străin” o privim și o tratăm total diferit față de categoria ”altul” (sau ”altceva”), pe care o acceptăm, pe picior de egalitate, într-un fel percepută și cunoscut ca fiind o anume formă de cunoaștere a sinelui, o alternativă a Eu-lui. Toate cele trei categorii au putere covârșitoare asupra dezvoltării noastre individuale, dar și colective. Mai ales în perioadele crizei identitare când identitatea ”străină” pare mai atractivă decât propria noastră identitate, ce pare depășită, aistorică, vicioasă și neproductivă. ***
Dimineața m-am trezit foarte nedumerit și posedat de un vis. Încruntat și abătut, am privit în geam sperând să alung imaginile care încă mai răzbeau dincolo de frunte, în interiorul gândurilor. Ce sens o fi având acest vis și care este mesajul său adevărat. Bine, am găsit fătul în fața locuinței în plină zăpadă, am oprit cu prețul vieții tractorul sau combina, care mă amenința și putea să mă strivească, l-am dus în propria casă, i-am dat lapte și biscuiți, iar când am vrut să-i schimb hăinuțele, pentru că era înghețat, s-a trezit la viață, a zâmbit, s-a bucurat de căldură și dragoste. Dar ce a fost aceasta, încă nu am reușit să găsesc hăinuțele cu care să-l schimb și pe loc a început să crească, să devină un copil tot mai mare și să se urâțească, să devină hidos. M-am trezit din somn și am încercat să adorm iarăși, dar alt episod din lumea viselor îmi purta subconștientul în lumea tenebrelor, ajungeam în sfârșit pe scară, priveam prin fereastră cerul și luam liftul care cobora în jos pentru a urca într-un altul în sus și iar era închisă ușa care dădea afară și trebuia să caut o altă ieșire, călătorind cu săniile din interior doar că nu era nici un gram de zăpadă și prindeam alte lifturi care îmi promiteau să mă scoată la suprafață. Visele au reclamat în conștientul meu dacă nu trăiesc într-o lume virtuală, că pun preț pe anumite ființe și idealuri care la prima vedere par sublime, inocente, iar într-un târziu posedă măști, iar sub ele se află niște glume oribile, niște ființe sumbre. Și atunci sedus și mizând pe ele, în fapt, nu fac altceva decât să fiu încarcerat într-o lume schimbătoare, într-un malaxor al oglinzilor mișcătoare și strâmbe, într-o cameră a umbrelor. Sunt visele o parte ale prezentului subconștient sau fac parte din ritualul relevării viitorului? Am deschis ”Cartea Viselor” și ”Cartea Umbrelor” cercetând ”minciunea” și ”falsul” imaginar și natural, relevat și sesizat în proximitatea zilnică. Cineva ne manipulează destinul, am zis. Cineva se joacă cu realitatea și imaginarul denaturând frontiera dintre cele două tărâmuri. Mai există o frontieră care ne ispitește destinele:frontiera viitorului. Dar cum detectăm viitorul? Prin metoda ”Delfi” sau metoda ”Foresight” ar sugera expertiza futuristă. Incontestabil, prognozarea viitorului ar reprezenta unul din subiectele delicate care a ispitit și a tulburat umanitatea. Rolul oracolului în plan istoric și-n actualitate are o însemnătate imensurabilă. Profeții sau prezicătoarele aveau un statut special, ei/ele erau respectate și venerate în societate. Încă în cel de-al doilea mileniu până la era noastră fecioarele prezicătoare din catedrala lui Apllon din orașul elen Delfi erau arhicunoscute lumii antice datorită darului și artei de-a prezice viitorul. Evident, regii și comandanții de oști regulat pășeau treptele catedralei și obțineau din partea fecioarelor prezicătoare(pentru un anumit onorariu) scenariile aferente evenimentelor care aveau să se deruleze și la care ei aveau un rol important asupra finalului lor. Totuși, istoricii consideră că eroii antici mai mult se ghidau de propriile concepții și propriul imaginar decât de profețiile confuze. Viitorul sună bine! Viitorul se arată frumos! Vine Apocalipsa!(după mayași, după vickingi, după pieile roșii, după marțieni...) Una dintre poveștile tulburătoare și excepționale cu privire la viitor este cea în care Dumnezeu îl trimite pe Arhanghelul Gabriel să stârpească restul păcatelor vizionare, care au rămas în patrimoniul omenirii. Misiunea arhanghelului se leagă de existența unor scoici marine care prezic viitorul și care au fost sustrase de către ființele terestre. Or, a zis Dumnezeu, cunoștințele legate de viitor nu se pot afla în gestiunea oamenilor muritori și acestea trebuie să fie ascunse, acoperite în taină, până când nu va veni timpul indicat ca ele să fie revelate lumii. Coborând pe pământ, Ahanghelul Gabriel și-a schimbat înfățișarea, a hotărât să apeleze la o șmecherie și să-l testeze pe profetul Prometeu. El a cerut ca Prometeu să apeleze la scoici și să afle ce are de gând să facă în scurt timp Arhanghelul Gabriel. După ce oracolul Prometeu a cercetat cum s-au așezat scoicile magice, el a ajuns la concluzia că în fața lui se află însuși Arhanghelul Gabriel, care arde de nerăbdare să afle dacă este posibilă profeția viitorului. Timorat și surprins, Arhanghelul a înșfăcat în grabă scoicile luându-și zborul spre ceruri. Potrivit legendei, în timpul zborului una din scoici a alunecat din mânile arhanghelului. Anume această scoică a devenit cea care a născut viciile contemporane, grație cărora astăzi oamenii au posibilitatea să prezică viitorul. Unii din noi se întreabă dacă scoica care prevede viitorul mai există sau dacă nu a fost pierdută definitiv de omenire?! Sau poate că această scoică magică se află în posesia unor mutanți umani sau oameni hibrizi care se joacă cu destinele omenirii inventând crize, găuri de ozon, tehnologii avansate în care moartea îi așteaptă pe cei singuratici cu coasa la ușă... Povara trecutului este una imensurabilă încât o recunoaștem doar atunci când viitorul ne zădără prezentul și ne aruncă în labirinturile periculoase ale incertitudinii noastre.
Conform unei cronologii informale, în care cercetarea faptelor și fenomenelor relevă o scriere conceptuală, o strategie care are ca punct final progresul tehnologic și uman, noi putem vorbi despre o istorie a dezvoltării umane și a viitorului. Cea mai de anvergură și de succes viziune conceptuală o oferă J.Orwell (”Anul 1984”) care ne spune:”Cine controlează trecutul, controlează viitorul, iar cine controlează prezentul, atunci este atotputernic asupra trecutului”. Acest algoritm revendică revizuirea și rescrierea istoriei.Prin urmare ajungem să tratăm istoria ca fiind o prostituată care își poate schimba cearșafurile și statutul conform tarifelor practicate în diverse comunități.În acest context impozitul nu se aplică, nici la scară largă și nici la un alt nivel.. Astfel că viața devine proverbială și anecdotică, în care: ”Vasile știa că doi cu doi fac patru, dar nu știa dacă la aceeași concluzie a ajuns și Maria”. În schimb, Maria a ajuns la concluzia că populația de culoare albă va deveni minoritară în anul 2050, constituind mai puțin de jumătate din restul națiunii americane. A fost concluzie sau informare? Pentru că Maria nu a fost nici fecioară, nu l-a servit pe Apollon la Delfi, în Grecia a fost, stă toată ziua pe internet și-l servește astăzi de obicei pe Vasile. Ei sunt canibali, pentru că se înfruptă din carnea lor trupească și savurează zilnic plăcerile carnale. Da, Mariei ca și lui Vasile îi place carnea, savurează multă carne, individual și colectiv și astfel mențin geofondul intact. Totuși, subminarea genofondului și nimicirea tuturor generațiilor care se anunța de multă vreme se pare că a fost supusă la o reuniune FEMEN sau la ceremoniile exhibiționiste ale homosexualilor și lesbienilor. Vasile și Maria au lipsit de la aceste evenimente și ceremonii, în schimb au fost alții, care nu înțeleg de ce nu au fost cei doi.În cazul în care nu ar fi existat un Vasile sau o Marie ca eroi ai poveștii noastre,cu siguranță că ar fi fost invocați Constantin și Elena. În cazul în care canibalul folosește cuțitul și furculița, deja aceasta manifestare reprezintă un progres global?Aceasta nu se referă la Maria și Vasile. Ori, canibalul este în acest caz prin excelență filolog sau mai bine zis lingvist. De fapt între lingvist și limbist există o diferență uluitoare. Unul folosește limba și studiul limbii în folosul comunității și a științei, e colectivist, pe când limbistul o folosește exclusiv în scopuri individuale, servind persoane și personaje într-o formă mercantilă. A, da, mai există încă un fel de limbist(lingvist aplicat) care își folosește limba ca să bea, să mănânce sau să savureze plăcerile carnale în varianta ”hrănitorului” sau a ”hrănitoarei” și acest tip egoist și totodată altruist se regăsește în fiecare din noi. Totul depinde de aplicabilitatea limbii și al limbajului. În cazul în care limba devină moartă e bine de mers la doctor. Intri în cabinetului medicului și te holbezi la aparatele din jur, dar mai mult la asistentele medicale și-ți dai seama de ce ai nevoie acută de limbă. Tensiunea crește la maximum până explodezi: -Doctore, am să mai trăiesc? - La ce bun? -Dar eu vreau? -Bă, ce ai? -Am tot băut ceai și încă nu mi-a ajutat... Concluzia este una bestială:învață să folosești limba atâta timp cât trăiești. Pentru că limba este interfața sufletului care se exteriorizează prin poezie și muzică. Dar putem noi oare să determinăm sensul și conceptul ”suflet” ca ceva palpabil, material, vizibil? Nicidecum. Noi înțelegem că sufletul există, că-l purtăm în interiorul nostru și că există o aură care revendică viața. Noi îl simțim, inclusiv durerile sau bucuriile expansive sau latente. Bucuriile sufletului se revendică prin exclamațiile sau impresiile estetice. Viața noastră este o continuă înșiruire a emoțiilor prozei și a poeziei. Proza reprezintă o activitate necesară, seacă și de rutină, obligatorie pentru a supraviețui. Pe când poezia cu ale sale note triste și melancolice, transmite emoțiile indestructibile ale dragostei, ale bucuriei, de sărbătoare și este o ceremonie a unui final încântător. Proza ne asigură supraviețuirea și căutarea cheii libertății, pe când poezia ne dă aripi pentru zbor, ne poartă prin zbuciumatele valuri ale mării și ne insuflă viața. Astfel ca un observator oarecare admirând culorile bisericilor și oamenii care se învârt în malaxorul timpului încerc și eu să învăț din Univers, să cunosc simboluri și gesturi, învăț să fac, învăț să fiu și să mă înfrupt din plenitudinea păcatului ca un dar primordial, să trăiesc împreună cu ceilalți. Sunt un Homo sapiens, cultura căruia, în mare parte, se întemeiază pe cercetarea chintesenței și a înțelegerii lumii. Eu vreau să învăț să fiu Om, vreau să-i învăț și pe alții.Eu vreau să trăiesc, eu vreau să-i învăț și pe alții. Gândurile oarbe ne conduc spre cataclism și catastrofe și când ne trezim nu ne mai recunoaștem nici în somn, iar atunci când dorim să construim o conștiință comună ne asumăm acest rol prin testarea singurătății incerte și de obicei sentimentul supraviețuirii în comun formulează actul final al coexistenței noastre. Noi nu am deprins din înțelesurile predecesorilor noștri, nu că am fi fost sau am fi superficiali, ci am proiectat lumea noastră ca una care se leagă de o civilizație avansată, pe care nu o considerăm aistorică și depășită, care se manifestă printr-o răceală debordantă în imaginarul și mentalul nostru. Noi am refuzat să formăm un ”reper al orașului”, în care omul să-și gestioneze propriile cunoștințe. În Antena antică aceasta se numea ”viața educativă”. În schimb, am reușit să poziționăm în funcții administrative persoane fără o pregătire aferentă postului, am inversat și am contaminat sistemul ”meritocratic” într-o exprimare democratică. Iar atunci ne întrebăm dacă ”democrația” i-a poziționa pe aceste persoane sau tipul de ”meritocrație” nocivă, parazitară, denumită grup de interes sau de reflexie care s-a impus în societate ca singurele deținătoare a adevărului și a viziunii de excelență. Dar este nevoie oare de una acord social al orașului care să se întemeieze pe rațiunea înțelegerii proximității și ar stabili o solidaritate între instituții și cetățeni? Este nevoie de o ”guvernanță” socială care s-ar întemeia pe încredere, bună vecinătate și coeziune? Cineva a furat luna de pe cer și nu știa unde s-o ducă, pentru că majoritatea locuitorilor de pe pământ, indignați, solicitau să nu o aducă în orașul lor. Și așa a rămas luna singură pe cer, ostracizată de omenire. Și aceasta se cheamă Umanitate?!

sâmbătă, 14 decembrie 2013

2013. Vladimir Putin a adresat un mesaj Adunării federale a Rusiei


În salonul Sf.Gheorghie la 12 decembrie s-au întrunit circa o mie de persoane invitate să ascutle mesajul președintelui de la sfârșit de an. Printre invitați s-au numărat membrii Consiliului Federației, deputații Dumei de stat, membrii guvernului, șefii Curții cunstituționale, Supreme și de Arbitraj, corpul de guvernatori, președinții adunării legislative a subiecților federali, șefii confesiunilor tradiționale, personae publice, conducătorii celor mai impunătoare mass-media. 11:30 12 decembrie 2013 Mihail Klementiev/РИА Новости/RIA Novosti În conformitate cu Constituția Rusiei președintele anual se adresează parlamentului cu un mesaj referitor la situația din țară, cât și asupra vectorilor politicii externe și interne. La începutul discursului său Vladimir Putin a atras atenție asupra necesității inaugurării unei dezbateri sociale în țară. El a subliniat că inițiativele sociale trebuie să fie parte a politicii de stat. Potrivit spuselor președintelui, în cel mai scurt timp va fi elaborată legea ”Cu privire la controlul social”. De asemenea Putin a declarat că este nevoie ca organizațiile de apărare a drepturilor să fie sprijinite. ”O temă importantă o reprezintă relațiile interetnice. Noi trebuie să apărăm unitatea societății noastre”, a afirmat președintele. Principala cauză a apariției conflictelor interetnice el a calificat-o ca fiind ”internaționala amorală”, în fața căreia Rusia trebuie să se apere. Un alt aspect al mesajului lui Vladimir Putin a constituit-o sănătatea. El a declarat că sistemul OMC în regim exhaustiv trebuie să asigure măsurile de finanțare a garanției de stat pentru un ajutor medical gratuit. Politica locativă treebuie să devină unul din factorii determinanți pentru dezvoltarea demografică a țării, a declarat Putin. Conform spuselor președintelui, către anul 2016 este necesar să fie depășită bariera de 75 mln metri cubi pentru noua locuință. Vladimir Putin a atins problema PIB-ului, conform afirmațiilor sale, principale cause de încetinire a creșterii economice a Rusiei poartă un character intern, nicidecum extern. Președintele Rusiei a chemat la o organizare a forței de muncă străină, întrucât migrația muncii străine acutizează situația criminogenă din țară și provoacă tensiuni sociale. Regiunile pot oferi două luni de vacanțe în cazul impozitării pentru întreprinderile mici și mijlocii din sfera producției, sociale și a științei. Relansarea Siberiei și a Extremului Orient reprezintă o prioritate națională pentru întregul secol XXI. ”Noi nimănui nu-i impunem nimic”, a spus Putin vorbind de Uniunea vamală și de o evantuală aderare a Ucrainei la aceasta. Președintele V.Putin și-a încheiat discursul în fața Adunării federale afirmând că laitmotivul Constituției reprezintă sentimental de responsabilitate pentru țară și trebuie să fie executate toate prevederile ce au fost expuse din mesajul său. ” Sunt convins că întoarcerea Rusiei către Oceanul Pacific, dezvoltarea dinamică a tuturor teritoritoriilor noastre orientale nu doar va deschide noi oportunități în economie, noi orizonturi, dar va oferi instrumente suplimentare pentru desfășurarea unei politici externe active. (...) dezvoltarea mondială devină mult mai contradictorie și mai dinamică. În aceste condiții sporește o responsabilitate istorică pe care trebuie să și-o asume Rusia. Și nu numai ca un garant cheie a stabilității globale și regionale, dar ca stat, care consecvent își revendică abordările sale valorice. Inclusiv, în relațiile internaționale. Acumularea concurenței politico-militară, economice, informaționale nu se diminuează, ci se acutizează. Și alte centre de influență atent urmăresc cum se întărește Rusia. Noi dintotdeauna ne-am mândrit cu țara noastră. Dar noi nu pretindem la titulatura de un anume tip de superputere, înțeleasă ca o fomră care pretinde la hegemonia mondială sau regională, nu atentăm asupra intereselor cuiva, nimănui nu-i impunem să-l protejăm, pe nimeni nu încercăm să-l învățăm să trăăiască. Dar noi vom tinde să devenim lideri, apărând dreptul internațional, să obinem respect față de suveranitatea națională, a autogestiunării și a rostului propriu a popoarelor. Și aceasta se referă absolut obiectiv și se explică în cazul unui asemenea stat, ca Rusia, cu a sa istorie și cultură măreață, cu o experiență multiseculară nu așa zis tolerantă, fără sex și nefecundă, ci anume cu o viață organică comună pentru diversele popoare în cadrul unui singur stat. Astăzi în multe țări se reexaminează normele morale și ale moralității, sunt spălate tradițiile naționale și deosebirile pe care le au națiunile și culturile. De la societate se cere nu doar respectarea sănătoasă a dreptului la conștiință, a opțiunilor politice și a vieții private, dar și recunoașterea obligatorie a egalității valorilor, cât aceasta nu ni se va părea de ciudat, ale binelui și răului, contrare conform sensului înțelegerii lor. O atare distrugere a valorilor tradiționale de ”sus” nu doar că nu duce cu sine la consecințe negative pentru societate, ci însăși rădăcina sa este antidemocratică, pentru că se realizează în viață reieșind din idei abstracte, periferice, contrare majorității populare, care nu acceptă schimbările ce au loc și revizuirea propusă. Și noi știm că în lume există mulți oameni, care sprijină poziția noastră legată de apărarea valorilor tradiționale, care de mii de ani a constituit baza spirituală, morală a civilizației, a fiecărui popor:valorile familiei tradiționale, adevărate pentru viața omului, inclsiv pentru viața religioasă, a vieții nu doar materiale, ci și ale celei spirituale, ale valorilor umanismului și a diversității omenirii. Evident, aceasta reprezintă o poziție conservatoare. Dar vorbind cu cuvintele lui Nicolai Berdeaev, sensul conservatismului nu constă în aceea că el îngrădește mișcarea înainte și în sus, ci că el descurajează mișcarea înapoi și în jos, către bezna haotică, reîntoarcerea la starea primară. În ultimii ani am văzut cum tendințele de impunere altor state a unui model progresist de dezvoltare în fapt se reîntoarcea într-un regres, în barbarie, cu mult sânge. Aceasta s-a petrecut într-o serie de țări din Orientul mijlociu, îm Africa de Nord. O atare situație dramatic se prevedea și-n jurul Siriei. Pe direcția siriană comunității internaționale în comun i-a fost dat să facă o opțiune legată de destinul său: fie să se rostogolească mai departe către desființarea bazelor ordinii mondiale, în care să celebreze dreptul forței, dreptul pumnului, să fie sporit haosul, fie într-un mod colectiv să fie adoptate decizii responsabile. Consider ca fiind un succes comun faptul că alegerea a fost făcută în baza principiilor fundamentale ale dreptului internațional, al rațiunii sănătoase și a logicii păcii. S-a reușit să fie evitată, în tot cazul la ziua de astăzi, intervenția militară externă în afacerile siriene și răspândirea valurilor conflictului mult mai departe de frontierele regiunii. Rusia și-a adus un aport substanțial în acest proces. Noi am acționat într-un mod hotărât, elaborat și echilibrat. Nici o dată nu am pus sub amenințare propriile interese și securitatea, nici stabilitatea globală. În opinia mea, astfel trebuie să acționeze o putere matură și responsabilă. Ca rezultat, împreună cu partenerii am reușit să schimbăm mersul evenimentelor de la război către o remediere a procesului politic comun în Siria și să fie obținută concilierea civică. Sub control internațional a fost pus arsenalul chimic al Siriei. Lichidarea acestuia reprezintă un pas important pentru consolidarea regimurilui de nerăspândire a armei de distrugere în masă. Precedentul sirian a confirmat rolul central pe care-l deține ONU în politica mondială (...) Încă o dată vreau să subliniez: Rusia este pregătită să aibă o activitate comună cu toți partenerii care militează pentru asigurarea unei securități comune, egale și indivizibile. Președinția noastră din ”G-8” din anul viitor se va orienta către deciziilor legate de problemele mondiale acute, asupra consolidării regimurilor de nerăspândire, contracararea terorismului internațional și-n lupta contra amenințării narcotice. Deasemenea vom acționa și intenționăm să ne conducem de aceste principii atunci când vom pregăti summitele BRICS și a Organizației de la Shanghay, pe care Rusia le va găzdui în anul 2015. Astăzi noi intrăm în stadiul decisiv legat de pregătirea Acordului Uniunii economice Eurasiatice. Mizăm ca la data de 1 mai din anul 2014 definitivarea textului Acordului să fie finalizată, iar acesta să ajungă în parlementul Rusiei, Bielorusiei și a Kazahstanului(...) Adaug că deja astăzi grupurile de lucru în exercițiu pregătesc ”harta verde” conform căreia ar urma să adere la Uniunea vamală Kârgâzstanul și Amenia. Sunt convins că atunci când vor exista rezultate reale în ceea ce privește integrarea eurasiatică atunci va spori interesul pentru aceasta și din partea vecinilor noștri, inclusiv din partea partenerilor ucraineni. Încă în timpul evenimentelor acestea, pe care astăzi le vedem la Kiev, eu mizez, că în scopul interesului poporului ucrainean toate forțelor politice ale țării vor reuși să se înțeleagă și să rezolve problemele acumulate, dar încă din luna mai a acestui an Ucraina a manifestat doleanța să asiste la toate întrevederile ”troikăi” în calitate de observator, participă la discuții și de nenumărate ori a declarat că este interesată să adere la anumite acorduri ale Uniunii vamale. Noi nimic nimănui nu-i impunem. Dar dacă prietenii noștri au dorința să lucrăm în comun, noi suntem dispuși să continuăm munca la nivelul de expertiză. Proiectul nostru de integrare se bazează pe drepturi egale, pe interese economice reale. Consecvent vom avansa în procesul eurasiatic, nu vom contracara alte procese integraționiste, inclusiv, evident, un asemenea proiect integraționist matur cum este cel european, vom reieși din ale noastre supliniri reciproce și, binențeles, vom continua lucrul cu prietenii noștri europeni în ceea ce privește noul acord de bază(...) Noi foarte bine seama că sistemul de apărare antirachetă este doar după denumire unul de apărare, iar în esență reprezintă o parte semnficativă al potențialului strategic ofensiv. Trezește îngrijorare și elaborarea noilor sisteme de arme, cum ar fi construcțiile de explozie nucleară de mică intensintate, rachetele strategice care au misiuni non-nucleare, sistemele cu hipersunet de înaltă precizie non-nucleare, destinate să aplice lovituri într-un timp extrem de scurt și la mare depărtare. Noi atent urmărim cum se dezvoltă așa zisa concepție ”lovitura globală imediată ce dezarmează”, există o asemenea concepție, care se dezvoltă activ în anumite țări. Realizarea unor asemenea proiecte pot avea consecințe extrem de negative asupra stabilității regionale și globale. Țările străine au sporit potențialul strategic al sistemelor de precizie înaltă în execuție non-nucleară, iar în coraborare cu cumularea oportunităților din sistemul Scutului antiaerian, poate face nule înțelegerile anterior obținute din sfera limitării și reducerii armelor strategice nucleare, pot conduce la încălcarea așa zisului echilibru strategic al forțelor. Noi aceasta înțelegem foarte bine. Și știm ce trebuie să facem în legătură cu aceasta.(....) Nimeni nu trebuie să-și facă iluzii în ceea ce privește posibilitatea că va obține un avantaj militar în fața Rusiei. Noi nu vom admite aceasta niciodată. Rusia va răspunde tuturor acestor provocări:și politice, și tehnologice. Noi dispunem de un potențial necesar pentru aceasta. Doctrina noastră militară și modelele armelor de perspectivă, care ajung și vor ajunge în armată, ne permit nouă, incontestabil, să asigurăm securitatea statului rus. Noi avem mult de exersat în privința dezvoltării complexelor de luptă de înaltă precizie. În același timp deja astăzi conform anumitor paramteri calitativi contemporani în ceea ce privește forțele strategice nucleare de descurajare noi cu succes și conform planificării atingem noi orizonturi, iar unii parteneri de-ai noștri vor fi nevoiți să ne ajungă din urmă. Pentru întărirea triadei noastre nucleare are loc elaborarea de noi sisteme pentru rachete de destinație strategică și amplasate pe pământ, maritim și-n aer. Vom continua să întărim Forțele Militare Ruse, construcția flotei atomice subacvatice. Începem activitatea în ceea ce ține de perspectivele complexului aviației pentru depăratare. La rând se află formarea sistemului global de spionaj. Un lucru extrem de important îl reprezintă formarea sistemului global de spionaj și de indicare a țintei, care va opera în spațiul informațional unic în parametri reali ai timpului și-n interesul Forțelor Militare ale Federației Rusiei. Aceasta este legată de consolifarea grupării noastre cosmice. Noi vom continua să dezvoltăm forțele convenționale: aviația, flota, trupele terestre. În acest an, în conformitate cu planifările, a sporit numărul soldaților și sergenților în bază de contract, până la 220 de mii de persoane . În același timp noi trebuie să gândim cum să creem o rezervă pentru mobilizare bine pregătită(...) Mai departe. Resursele pe care le alocăm în privința reînarmării armatei și flotei, pentru modernizarea complexului militar-industrial, după cum știți, este fără precedent. Ele ating cifra de 23 trilioane împreună, 23 trilioane de ruble. În următoarele decenii întreprinderile din Complexul Industrial Militar ale țării vor fi completamente încărcate cu comenzi. Vor putea să-și înoiască baza de producție, să creeze locuri de muncă care să fie calitative. Amintesc că în sferele Complexului Industrial Militar muncesc estimativ două milioane de oameni. Împreună cu membrii familiei aceasta reprezintă aproximativ șapte milioane de oameni. Și specialiștii din acest domeniun vor avea o muncă stabilă, foarte bine plătită, ceea ce înseamnă și venit în familii. Deja astăzi trebuie să reflectăm cu ce vom încărca întreprinderile din Complexul Industrial Militar după ce acestea vor executa comanda militară de stat, după anul 2020(...) Trebuie să consolidăm pozițiile noastre pe piața mondială”. Note bibl.: http://tvrain.ru/articles/vladimir_putin_obratilsja_s_poslaniem_k_federalnomu_sobraniju-358677/ http://kremlin.ru/news/19825

miercuri, 4 decembrie 2013

Cine va deține ”Împărăția Cerului”? (Eseu)


MOTTO:«Studiază-ți inamicul, precum o carte. Un autentic strateg este considerat acela, care a studiat o carte din scoarță în scoarță, filă cu filă, și poate să expună orice secvență din ea,(...)» (Frantz Tiberiu Octavian, Magistru al cavalerilor Pheonix, ”Bazele Războului”, volumul I).
Patru coordonate globale s-au impus în istoria Omenirii:Nord, Sud, Est, Vest. Patru biblii au fost aceeptate de Om. Patru forme de exprimare are natura:focul, aerul, pământul și apa. Spre exemplu, focul. Prometeu a împărtășit ”focul” sacrificându-se și sfidând Zeii, dar nu a bănuind caracterul distrugător al acestuia. Focul a fost experimentat pe parcursul istoriei, iar astăzi lumea s-a înzestrat cu el ca o formă de agresiune, dar și pentru a-și proteja propria existență. Focul este reprezentat de arme și armament, el este instrumentul care ținea sub presiune spațiul terestru și spațiul maritim/oceanic. Actualmente, nouă state dețin arma nucleară. Iranul e suspectat că își dezvoltă potențialul militar nuclear. Alte șapte state sunt privite în proximitate ca potențiali deținători ai armei nucleare. Proiectul ”Războiul stelelor” al Statelor Unite care a determinat capacitatea ”ozonocrației” să asigure victoria în confruntarea ”tallasocrației” și a ”tellurocrației”, în care puterea aerului este la fel de importantă ca și celelalte două puteri:terestră și maritimă. Primul care a avansat primul model geopolitic global a fost englezul H. Mackinder (1861 – 1947). Ideea ”regiunii axiale din politica mondială”(Hartlend) a fost revizuită de americanul Nikolas Spykman care a încercat să explice dominația Statelor Unite și a clasificat sistemul mondial în trei forme:hartlend, rimlend și teritoriile îndepărtate. Evoluția geopoliticii a impus școli geopolitice care au arătat caracterul ”imperiului maritim” sau al ”imperiului terestru”. Astăzi aceste ”imperii” pot fi considerate ca fiind niște ”insule terestre” sau ”insule maritime”, ceea ce le fac vulnerabile față de o imenentă amenințară care ar proveni din ceruri, dar fiecare cultură geopolitică își crează forme și modele pentru spațiul geografic. Acestea vor fi chemate să-și îndrepte privirea și spre competiția geopolitică care poate purta un caracter vertical, nu doar unul orizontal. Sfârșitul secolului XX confirmă competiția globală pe verticală, legată de înarmarea extraterestră, din cosmos. Astfel ”liniile geopolitice” sunt legate de cele mai importante vase comunicante terestre, maritime și aeriene. Acestea indică cele mai importante direcții de transportare a fluxurilor de mărfuri și principalele direcții de catapultare a trupelor militare(spre exemplu, itinerariile furnizării petrolului din țările Orientul Mijlociu înspre SUA și Europa). Liniile geopolitice reprezintă elementele primoridiale ale hărții geopolitice unificatoare, ele provoacă și ordonează sistemul contradicțiilor dintre state și alianțele acestora, sunt momentele care contribuie la formarea structurii și a organizării spațiului geopolitic geospațiului. Dintotdeauna a existat o bătălie acerbă, deschisă și ascunsă, legată de controlul liniilor geopolitice.
Observăm că anumite state sau alianțe de state deja își arogă spațiul aerian și-și marchează frontierele prin drone sau sateliți strategici. Există un război nevăzut pentru matrița digitală și vasele comunicaționale digitale, care pot stăpâni informațional cele trei spații globale:terestru, maritim și aerian. Vasele comunicaționale terestre sau maritime pot să ghideze un eventual războiu planetar, iar comandamentele și statul major nu mai pot avea o locație precisă, una improbabilă de depistat. Vasele comunicaționale pot face legătura cu sistemele aeriene și sateliții strategici capabili să lovească cu precizie orice inamic sau sursă agresivă. Astăzi lumea a devenit o insulă terestră și cine deține controlul spațiului aerian își poate exercita și un control mai amplu asupra spațiului maritim și al celui terestru. Conceptul ”sferelor de interes” ale anumitor centre de putere poate fi exprimat mult mai reușit, atunci când acestea își alocă un rol important în geospațiu, sau pretinde la un animit segment din geospațiu. Scutul antirachetă care face parte din sistemul de apărare globală, ca și dronele cosmice, care au menirea să protejeze spațiul aerian ale uneia sau ale mai multor civilizații umane, modifică cardinal structura de securitate a omenirii și a civilizațiilor umane. Explorarea spațiului aerian, cosmic,în care frontierele geopolitice nu sunt marcate, ispitește lumea de azi și croiește competiția geostrategică globală de mâine. Indubitabil, războiul antiterotist ca formă de reacție la agresiunea extraterestră, care a avut loc la 11 septembrie 2001 a expus o altă situație globală pentru omenire. S-a văzut că aagresiunile teoriste pot îmbrăca o formă de exprimare non-terestră și non-maritimă, iar agresiunile din spațiu aerian pot determina un stat, care și-a clădit apărarea și securitatea, în mare parte, pe formula maritimă și terestră, să fie vulnerabil și nepregătit, să-și revizuiască întegul set de valori și coordonate din sfera de securitate și de apărare, să se adapteze la noile provocări globale. Modelul frontierelor geopolitice reprezentative și imaginare ale geospațiului încă nu a fost elucidate la un nivel adecvat și nici nu a fost revendicat în jocul ce presupune algoritmizarea geopoliticii aplicative, care încă mai este dominată de formulele și viziunile care s-au impus până-n secolul XX. Noi suntem în mileniul III... ”Spațiul vital” extraterestru devine unul foarte important și atractiv pentru actorii geopolitici care-și propun să aibă acea calitate de ”putere geopolitică” și care aspiră să dețină cheile ”Împărăției Cerului”...
I. Acestea sunt considerațiile mele asupra geopoliticii contemporane, cu caracter globală, distinctă de cea tradițională, clasică și ale celei legate de ”rațiunea ca stat”. Privesc altfel harta geopolitică globală, din perspectiva unui alt tip de abordare, care reclamă o nouă viziune, în contextul bătăliilor legate de geospațiu. Astăzi putem vorbi despre un caracter legat de o anume demarcație geopolitice extraterestră care îi este asigurată României de sistemul româno-american aerian de apărare de la Deveselu.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Doctrina geopolitică rusă: între manifest și viziune


În anul 2012 Academia pentru probleme geopolitice din Rusia a lansat un proiect de ”Doctrină geopolitică a Federației Ruse” care pune accentele pe schimbarea configurației geopolitice globale, a modificării tendințelor și conceptelor tradiționale geopolitice cu cele care se leagă de geopolitica globală contemporană. Doctrina Rusiei își propune menținerea civilizații și patrimoniului valoric rusesc, al spațiului său vital, dar și adaptarea sau resetarea compenentelor tradiționale rusești la cele contemporane, globale. În analiza ”Cu privire la chestiunea de elaborare a doctrine geopolitice a Rusiei” Igori Feodorovici Kefeli, doctor în științe filosofice, profesor, șeful catedrei de culturologie și globalistică aUniversității ”Voenmah” D.Ustinov, vicepreședintele Academiei pentru probleme geopolitice(Revista ”GEOPOLITICS and SECURITY”, № 3 (19) 2012, Sankt-Petersburg) rreclamă următoarele: ”A sosit timpul ca să fie eludată problema legată de necesitatea elaborării doctrine geopolitice a Rusiei, care trebuie explicată prin modificările care au loc în lumea contemporană. Tendința evidentă se exprimă prin tranziția formării lumii multipolare și a geocivilizațiilor, în calitate de actori ai politicii mondiale, motivată de perioada trecerii și la consolidarea geopoliticii globale. La începutul secolului XXI Rusia a intrat în ”ora adevărului”: să-și identifice locul său într-o ”lume frumoasă și strălucitoare”, să-și mențină spațiul său vital, poporul său multinaționl, care prin veacuri a acumulat o cultură spirituală bogată și s-o transmită pe aceasta urmașilor săi. O amenințarea care se exprimă în adresa unității teritoriale și civilizaționale a Rusiei capătă actualitate, confirmate de evaluările prognozate legate de destrămarea Rusiei, în perspectiva următorilor zece ani, într-o serie de state de sine stătătoare sau de unități naționale. Doctrina geopoltică reprezintă o prerogativă a marilor puteri. Astfel, după cel de-al Doilea război mondial în SUA a dominat doctrina geopolitică de descurajare a URSS, care s-a exprimat în diferite etape în politica ”lumii unite”, a ”toleranței și durității”, strategia echilibrului puterii. O atenție specială a fost atribuită umanizării geopoliticii, care a inclus exportul de capital și valori americane pe alte continent (planul Marshall). În geopolitică a devenit dominant factorul geoeconomic. SUA a oferit un ajutor substanțial statelor care erau poziționate în proximitatea ”cortinei de fier”(Republica Federativă Germania, Japonia, Coreea de Sud, Taiwanul). Acestea, ca și întreaga Europă Occidentală s-au aflat sub ”umbrela” nucleară a SUA. După prăbușirea URSS în doctrina geopolitică a SUA s-a impus rolul său de unică superputere, capabilă să asigure ordinea mondială. Scopul principal al SUA se concretiza în realizarea unei ”geopolitici umaniste” în Eurasia, care reiese în distribuirea valorilor americane de pe poziția forței și a intereselor pragmatice ale capitalului american. Doctrina geopolitică a Marii Britanii tradițional s-a întemeiat pe ”relațiile speciale” cu SUA, motivate de tradițiile civilizaționale a lumii anglosaxone și în același timp negative față de ”casa comună europeană”. Pe de altă parte, în doctrina geopolitică a Franței după cel de-al doilea război mondial, când a dispărut amenințarea germană pe Rin, s-a consolidat o independență față de SUA și dezvoltarea acelei ”case europene comune”. Baza doctrinei geopolitice a Chinei constă în reîntregirea statului-civilizație în frontiere comune conform principiului ”un singur stat-două sisteme”, în conformitate cu care se formează Marea Chină”(...) Redăm o parte din prevederile proeictului ”Doctrina geopolitică a Federației Ruse” al Academiie pentru probleme geopolitice din Federația Rusă: I. Doctrina geopolitică a Federației Ruse (Proiect) I. Dispoziții generale Doctrina geopolitică reprezintă sistemul viziunilor dominante și a principiilor orientative, care determină locul și rolul unei țări(statutul său geopolitic) în comunitatea statelor lumii, modelul politicii sale externe și a politicii de securitate, luându-se în considerare particularitățile plasamentului politico-geografic al țării, identitatea sa cultural-civilizațională și tradițiile istorice ale popoarelor sale. Doctrina geopolitică a Federației Ruse (în continuare – Doctrina geopolitică) ilustează și cuprinde sistemul viziunilor oficial acceptate în cadrul statului asupra defășurării proceselor mondiale, sistemul internațional de securitate, adoptarea intereselor geopolitice și a priorităților Federației Ruse în lumea contemporană. Ea reprezintă un document de bază care confirmă interesele geopolitice ale Federației ruse, scopurile, obiectivele, instrumentele și capabilitățile de realizarea și de protejarea a acestora. Doctrina geopolitică exprimă esența analizei geopolitice a proceselor mondiale, prognoza geopolitică a dezvoltării civilizației umane, poziționarea și statutul geopolitic al Rusiei în lumea contemporană. În același timp, Doctrina geopolitică reprezintă un document referințial de planificare a activității politicii externe, dar și a politicii interne din sfera asigurării securității și de apărare a țării, cuprinsul strategiilor corespunzătoare, a concepțiilor și doctrinelor. Doctrina geopolitică se prezintă ca un codex al politicii de stat, care determină scopul și strategia activităților Rusiei în lumea contemporană. Ea îmbogățește experiența multiseculară a relațiilor Rusiei cu alte state din lume și cu civilizațiile mondiale, ce se întemeiază pe tradițiile școlii geopolitice ruse și a realităților geopolitice din lumea contemporană. Baza legislativă a Doctrinei geopolitice o constituie Constituția Federației ruse, legile federale, alte acte normativ-legislative ale Federației Ruse, ce reglementează activitatea organelor federale a puterii de stat în sfera de politică externă și internă, principiile și normele internaționale universal recunoscute și acordurile internaționale ale Federației Ruse. II. Lumea contemporană: starea și tendințele dezvoltaării geopolitice La etapa contemporană dezvoltarea mondială este caracterizată de schimbările radicale ce derivă fin harta geopolitică a lumi, motivate de o acutizare a confuntării civilizațional-conceptuale, politico-militară și ideologică; instituirea multipolarității globale și atendințelor de a impune umanității un model unipolar pentru ordinea mondială, ceea ce duce la o coliziune a intereselor planetare; micșorarea nivelului de exercitare a influențelor economice, politice și militare din partea statelor( a grupurilor de state); sporirea influenței a corporațiilor transnaționale(CTN) și a centrelor financiare mondiale(comunitatea transnațională) și includerea lor ca subiecți de referință în cadrul proceselor mondiale. Micșorarea rolului geopolitic al statului și organizațiile internaționale, create în baza statelor membre ONU, OSCE, etc., sporește influența instititutelor financiare și a structurilor comerciale transnaționale, care tind să instituie un control total asupra pieței mondiale, să cultive standardele non-moralitate și non-spiritualitate, care ar fi la discreția puterii banilor și a forței militare. Corporațiile transnaționale deja controlează mai mult de jumătate din comerțul mondial și financiar, sfere întregi din economia mondială, care determină politica internă și externă a multor state. Corporațiile transnaționale și centrele financiare tind să iasă de sub controlul anumitor organe statale și internaționale. Globalizarea nu s-a concretizat prin eliminarea derapajelor social-economice în dezvoltarea anumitor state, nu a egalat nivelul de viață, ci, viceversa, ea a accentuat diferența dintre statele dezvolatate și statele care se dezvoltă; formând într-un mod activ o puterea mondială ocultă, lipsindu-le de state de suveranitate; pentru obținerea de noi profituri impune omenirii un curs al degradării totale, de instabilitate, distrugerea mediului înconjurător în care se dezvoltă omul. Între activitatea comunității transnaționale și popoarele lumii apar contradicții iremediabile, reglementările cărora pot provoca (deja se manifestă) ciocniri de anvergură, inclusiv de natură militară. Dezvoltarea țărilor și civilizațiilor orientale duce la o sporire firească a consumului resurselor naturale de către acestea. În același timp, deasemenea își sporesc consumul și țările dezvoltate ale Occidentului, ceea ce acutizează contradicțiile și lupta pentru resursele energetice și pentru alte resurse ale planetei, controlul asupra comunicațiilor strategice, accentuează cursa înarmării. În mod special este ridicată problema asigurării cu resurse energetice economiiile naționale și mondiale. O atare dezvoltare a situației geopolitice mondiale poate conduce civilizația umană la marginea unui nou război mondial sau către nenumărate conflicte locale și regionale. Starea se înrăutățește datorită sporirii potențialului conflictual al Occidentului care se poate manifesta din cauza unei imigrații intensive care se produce din țările ”lumii ai treia”, ce impune un proces de modificare a structurii etnice și rasiale a omenirii. Totodată prin sporirea numărului populației și iepuizarea resurselor negenerante se acutizează problema alimentară. Circa un miliard de oameni deja sunt afectași de foame și această tendință se manifestă într-o direcție periculoasă. Potrivit evaluărilor Băncii Mondiale către anul 2030 necesitățile din sfera alimentară a lumii vor spori la 50 %. Majoritatea țărilor din Africa, o serie de țări din Asia și America Latină sunt condamnate la o moarte prin înfometare. SUA și anumite țări din Occident examinează creșterea populației ca pe o amenințare la adresa securității naționale și aplică măsuri de reducere a fertilizării umane în țările dezvoltate. O politică similară o desfășoară și comunitatea transnațională. Asemenea tendințe de asemenea formează o contradicție globală și foarte greu care poate fi reglementată. Încă un proces de construcție a lumii în secolul ХХI constă în renașterea și dezvoltarea civilizațiilor mondiale etnoculturale și a uniunilor regional-civilizaționale, care se pronunță ca dețin calitatea de centre glonale care formează oridnea mondială multipolară. Acesta este un răspuns dat tendințelor agresive ale Occidentului și comunității transnaționale care dorește să instituie o ordine unipolară, să desființeze sistemul lumii bazat pe cel național-statal, să consolideze dominația capitalului transnațional. Putem constata că dezvoltarea civilizației umane contemporane este determinată de trei forțe globale:comunitatea transnațională, civilizația occidentală și de setul valoric al civilizațiilor orientale tradiționale. Competiția acerbă, multivectorialitatea și conceptualizarea obiectivelor și activitatea acestora, diferența orientărilor valorice se exprimă prin prisma unei contradicții a axelor bipolarității: Est-Vest; comunitatea transnațională-popoare, civilizații. O provocare comună pentru întreaga umanitate reprezintă catastrofele natural-tehnogenetice și fenomenele astrofizice, care amenință cu pieirea nu doar a unor state, dar și regiuni întregi ale lumii. În condițiile geopolitice ce se manifestă în secolul XXI este anormal să se urmeze același curs de dezvoltare, un curs care-și propune să autolichideze civilizația umană. Factorii generali, care caracterizează starea civilizației umane o constituie: — depresia ca o tendință prioritară a dispozițiilor din comunitatea mondială; a comunităților în calitate de subiecți ai proceselor mondiale. — contradicția dintre non-spiritualitatea și non-moralitatea ”pieței libere”, care naște puterea banilor și bazele spirituale ale existenței diverselor civilizații, care formează diferențele cultural-civilizaționale. Soluționarea acestei contradicții este posibilă numai luându-se în calcul instituirea unei baze moral-spirituale în dezvoltarea mondială(...) III. Rolul și locul Rusiei pe harta geopolitică contemporană a lumii, interesele obiective ale sale din sfera geopolitică Rusia, ca subiect geopolitic reprezintă baza Eurasiei, care geografic, de landșaft, lingvistic, climateric, cultural și ideologico-religios unifică Occidentul eurasiatic și Orientul eurasiatic. Anume aceasta determină locul său, ca pe un inel de legătură și centru geopolitic eurasiatic. Colosalul potențial intelectual și de resurse, așezarea geografică a ”centrului eurasiatic”, dar și potențialul militar considerabil (mai întâi de toate cel legat de armamentul rachetelor nucleare) și având o orientare spirituală tradițională în mod principal ce se leagă de ortodoxie, de factorul ruso-islamic și alte valori ale popoarelor primordiale, determină rolul Rusiei ca un centru mondial ce reprezintă nucleul consolidării ”civilizațiilor tradiționale” în calea edificării lumii multipolare. Prin interesele geopolitice ale Rusiei se subînțelege acele condiții internaționale și statutul statalității ruse, care sunt cele mai favorabil pentru o dezvoltare de succes și care garantează asigurarea securității naționale. Un interes geopolitic primordial al Rusiei este cuprins în Doctrina geopolitică ce determină menținerea și dezvoltarea securizantă a tuturor civlizațiilor mondiale; a popoarelor și statelor.. Interesele geopolitice ale Rusiei includ: —preferabil Rusiei constituie un tip de construcție civilizațional, în conformitate cu cea în care se edifică comunitatea mondială; — preferabil Rusiei ar fi cea în care ar exista o configurație geopolitică a lumii; — preferabile Rusiei ar consta în rolul și locul pe care l-ar deține în configurația geopolitică a lumii, dar și nivelul impactului său asupra formării și mersului proceselor mondiale. Tipul de organizare civilizaționale la care aspiră Rusia este determinat de un sistem de principii, în conformitate cu care se clădește comunitatea mondială. Rusia este interesată să fie edificată lumea, care ar avea la bază următoarele principii primordiale: — unitatea temeliei moral-spirituale, esența căreia constă în aceea că la baza construirii relațiilor dintre civilizații, state și popoare se află principiul priorității intereselor dezvoltării comunității mondiale per ansamblu, dar nu ale anumitor state, dar și menținerea securității pentru mediul înconjurător; — dezvoltarea cilivizațională nelimitată, adică fiecărei civilizații și stat nu i se aplică limite în privința direcției itinerariului său de exploatare prin ”angajarea” unei funcții anume în cadrul distribuției mondiale a muncii;(...) Rolul și locul dorit de Rusia în configurația geopolitică a lumii, dar și nivelul ei de influență asupra proceselor civilizaționale, sunt determinate de următoarele situații: — Rusia este interesată să se mențină și să se dezvolte în raporturile spirituale, economice, teritoriale și militare ca centrul geopolitic Eurasiatic; — Rusia este interesată și va tinde să formeze Uniunea Eurasiatică, care ar unifica popoarele fraterne, locuitoare istorice, cu care a explorat și apărat în comun spațiul geopolitic eurasiatic; — Rusia popune formarea unei uniuni continentale(Euro-Asiatice), bazate pe dezvoltarea Organizației de Cooperare de la Șanghay, ca echilibru pentru Occident și comunității transnaționale, ca o formă nouă a relațiilor internaționale, o nouă calitate de dezvoltare a comunității mondiale, prin asocierea în baza reciproc-avantajoasă a țărilor și civilizațiilor, care împărtășesc viziuni comune asupra dezvoltării situației mondiale și care sunt partenerii geopolitici și aliații Rusiei; — Rusia este pregătită să dezvolte relații cu țările BRICS, să-i extindă componența și geografia participanților, dar va tinde să-și aranjeze relațiile în mod corect și reciproc avantajos cu toate statele, civilizațiile mondiale, uniunile regional-civilizaționale și organizațiile internaționale și va avea ca scop armonizarea dezvoltării comunității mondiale, eliminarea amenințărilor globale, identificarea comună a soluțiilor pentru reglementarea problemelor globale. IV. Amenințările Rusiei la adresa securității globale și sursele acestora(...) N.B. «Doctrina gepoloitică a Rusiei» a fost elaborată de colectivul de autori care sunt membri ai Academiei pentru probleme geopolitice (APG) și savanții de la Universitatea lingvistică de stat de la Moscova. În cadrul Academiei pentru probleme geopolitice activează estimativ 60-80 de experți.

miercuri, 9 octombrie 2013

F İ R E S C U L M İ S T E R A L D E L İ E I C E N A N : S U N T E M „ İ U B İ Ţ İ D E D U M N E Z E U“


Romanul Deliei Cenan cu titlul „Iubiţi de Dumnezeu” are darul de a insufla cititorului sugestivul mesaj al judicioasei ordonări a lumii şi a omenirii de către Atotputernicul nostru Creator, după legea şi dragostea Sa divină, exact așa cum autoarea își ordonează personajele, într-un cod și-un ecou al vieții prin care totul e rânduit de spiritul și de Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o armonie care aminteşte de cea divină, fiecare capitol al romanului poartă câte un nume semnificativ, introducându-ne în lumea unor „Întrebări”, a unor„Întâlniri”, a „Dezamăgirilor”, a „Mănăstirii”, a „Crăciunului cu sărbători albe și suflete fierbinți”, a „Soarelul care strălucește și a florilor care râd”, a „Promisiunilor”, a unei „Familii adevărate”, a „Corinei”, a unei „Povestiri cu final neașteptat”, a „Hotărârii”, a „Distanței”, a „Zbuciumului sufletesc”, culminând cu sentimentul sublim încercat „Acasă”, prin intâlnirea „Marinei” cu „Puiul” său drag. Există pe parcursul romanului numeroase contexte în care personajele trăiesc un fel de ”deja-vu”, perpetuu ca însăși viața. Ele se regăsesc într-un scenariu de anvergură, cu un final fericit, parcă anume rezervat lor de către Milostivul şi Atoateiubitorul Prea Înalt. Ca un alchimist esoteric din perioada medievală, autoarea sublimează, în athanorul imaginaţiei sale creatoare, urmând parcă principiul solve et coagula, culorile conferite personajelor sale, aidoma pictoriței Karina, prima eroină a romanului. Cu subtilitate, Delia Cenan dă eroilor săi nume similare, care într-un fel îi intercondiţionează ontologic, precum Karina şi Corina, Andrei şi Andreea, Marin şi Marina, Mihaela şi Mihai. Menirea celor câteva cupluri ale căror destine sunt urmărite pas cu pas, este cea a împlinirii Sfintei Taine a Căsătoriei. Prin tradiţia familiei judicios întemeiate iubirea Lui Dumnezeu coboară între oameni, încredinţându-le nobila şi divina misiune de a asigura perpetuarea peste veacuri a întregii umanităţi. Alături de cele câteva nume amintite, temeinic legate și integrate compozițional, regăsim și altele, la fel de familiare, care dau un sens și o coerenţă copleșitoare romanului, cum ar fi Ciprian, Elena, Constantin, Daniela, Călin, Marius, Maria sau Magda. Există şi câteva nume portugheze, apropiate însă prin obârşia latină comună de specificul românesc, precum Beatriz sau Gabriel. Romanul debutează surprinzător prin miracolul nașterii „după trei zile,cu mari eforturi”, a unei copile, care se zbate între viaţă şi moarte să inspire oxigenul vitalității, ca apoi să trezească la viaţă și alte personaje, ale căror destine urmează să fie cu aplomb istorisite. Această nou-născută, în esență, ca și romanul, în sine, reprezintă însăşi viața, darul Lui Dumnezeu pentru oameni, căci „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”!(Matei:21,9). Copila constituie punctul viu de început al acestei minunate scrieri şi reprezintă conceptul alfa. Ea poartă numele Karina și inaugurează o tradiție a descoperirii vocaţiei, a talentului încă din copilărie, în funcţie de care ea îşi alege, în ciuda opoziţiei părinţilor, şi mai ales a mamei ei, meseria şi pasiunea pe care vrea să o urmeze în viaţă: desenul, pictura. Eroinele principale ale romanului sunt trei la număr: Karina, Corina și Marina. Itinerariul vieții lor este impregnat de simbolismul forței luminii şi de cel al naşterii, care sprijină întreaga familie să parcurgă spaimele și dezamăgirile întâmpinate în cale. Un rol important în arhitectura romanului îl dețin mănăstirile sau bisericile. Cele mai importante sunt Mănăstirea Dumbrava şi Biserica din Săndulești, pe ai căror pereți prind vlagă nu numai icoanele pictate de Karina, ci și sufletele otrăvite. Lăcașurile sfinte reprezintă ”exilul” binefăcător care salvargardează eul inocent și candid de alteritate și de agresiunile olfactive sau auditive ale unei societăți avide, nedrepte și încremenite. În cazul privării de demnitate și speranță, ele sunt singurele care pot oferi balsam spiritual și liniște contemplativă. Nostalgia binelului şi frumosului îndeamnă la reculegere în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau nașteri consemnate de autoare. Fiecare dintre acestea își are propria sa magie, în care efectul spaimei și al senzației de expectativă a viitorului este depăşit cu bine prin tulburătoarele miracole și bucurii cu care ne surprinde autoarea. Ploaia, ca și soarele, își au rostul lor, iar zăpada are un cifru propriu al ei, pentru că în romanul Deliei Cenan până și fulgii de nea prevestesc minuni. Din modul în care autoarea ne introduce în atmosfera sa mirifică vegheată la tot pasul de firescul mister al Iubirii Lui Dumnezeu – transpare starea sa sufletească emotivă şi reflexivă absolut fabuloasă. Felul în care ea transfigurează realitatea denotă echilibrul său interior, simplu sugerat, absorbit de semnele unei lumi în care zâmbetul soarelui coincide cu Cel al Lui Dumnezeu. Sub semnul razelor de lumină, fiecare personaj, drag şi iubitor, are câte o chemare specială, aidoma naturii integrate şi articulate armonios în procesul Marelui Plan al Creaţiei Divine. După cum pictorul Dedalus a construit un labirint pentru regele Cretei Minos şi i-a sugerat Ariadnei modul cum să iasă din labirint printr-un ghemotoc de ață, binecunoscutul colind „Deschide uşa, creştine“ prevesteşte ieşirea la liman, urmându-L pe Cel Născut acum, de Crăciun, din erorile, păcatele şi patimile lumii acesteia. Prin îndreptarea destinului eroului principal, ni se transmite cu generozitate bucuria însănătoşirii trupeşti şi spirituale şi posibilitatea surprinzătoare a fireştilor miracole înfăptuite mereu de Divinitate. Romanul invocă la tot pasul dragostea față de om, familie și tradiție, într-o perpetuă comuniune cu Dumnezeu, în care copiii sunt înzestrați cu rațiuni similare celor maturi. Ei își asumă propriile decizii pentru viitorul lor, fiind pe alocuri, sunt neloiali față de opiniile părinților lor. Astfel, planificarea terestră a destinului uman se raportează într-un mod original pentru fiecare dintre noi – la planificarea biblică, ancestrală. Comuniunea cu natura, uneori sălbatică, în care satul şi oraşul se găsesc în continuitate firească, configurează o lume în care orice entitate spirituală îşi are rostul său binecuvântat, în pofida seducţiilor, inconvenienţelor, decepţiilor sau eşecurilor provizorii – din anumite perioade ale vieţii. Ultimul personaj, misterios, al romanului este puiul de căprioară Bamby, prin care ni se transmite dragostea, fidelitatea, preţuirea şi loialitatea pe care o fiinţă sălbatică le poate avea pentru oamenii care îndrăgesc tot ceea ce este viu, tot ceea ce aparţine lumii anume create şi iubite de către Creatorul său.

Istoria Masoneriei Ruse: adevăruri și simboluri


Datorită unui transilvănean, Rusia a ajuns ”cea de-a opta provincie masonică a lumii! În fapt, adevărații frați masoni au apărut în Rusia abia la sfârșitul regimului Țarinei Ecaterina a II-a. Unul din ei, cel mai prolific, a fost Ioan George Șvartz ( Johann Georg Schwarz), originar din Transilvania(născut la 1751-17 februarie 1784,în Oceakovo, gubernia Moscova). În Rusia a ajuns în anul 1780 în calitate de profesor al Universității de la Moscova, unde a adunat în jurul său un cerc masonic foarte neînsemnat din profesori și studenți în număr de opt persoane. Din anul 1780 Scwartz a fost profesor de l8imbă și literatură germană, dar a intrat într-o dispută cu curatorul universității I.I.Melissino, datorită faptului că Scwartz aparținea de masonerie și a fost trecut ca profesor pe baza de onoariu. Scwartz a fost primul profesor de estetică a Universității din Moscova, ținând prima lecție a cursului de ”Estetică” îna nul 1782. În anii 1770 Scwartz a învățat la Universitatea de la Jena și la Univeristatea din Halle. Odată sosit la Moscova Scwartz a avut un rol important de unificare a masoneriei ruse sau de iluminare a societății academice rusești. În acest sens a fost instituită, în anul 1780, ”loja secretă scientifică ARMONIA”, iar unul din membrii marcanți a acesteia era ”românul sas” transilvănean.
Ritualul și regulamentele nu se practicau în cadrul grupului și erau extrem de secrete ședințele, nici un străin sau frați masoni din alte loji sau rituri neavând accesul la întrunirilor lor. Șwartz, conform afirmațiilor sale, a ”adus singura recunoaștere și a împărtășit că deține cel mai mare grad ca reprezentant al nivelului teoretic a științelor lui Solomon în Rusia și a început să prezinte și să reprezinte în Rusia ”marea ideea masonică”. Și, se pare, că misiunea sa a avut succes, pentru că la Congresul masonilor de Williambaden din anul 1782 Rusia a fost recunoscută ca fiind a „opta provincia masonică a lumii”.
Se consideră că primul mason rus a fost Petru I(cel Mare). Prima atestare din arhive indică faptul că activitatea masoneriei din Rusia se produce în anul 1731, când Marele Maestru al Marii Loji Londoneze, lordul Lovel l-a desemnat pe căpitanul John Filips ca mare maestru provincial al ”întregii Rusii”( ne informează revistele lojilor ruse sub obidiența Marelui Orient al Franței). ”Prima noutate reală cu privire la apariția masoneriei în Rusia se referă la anul 1731, când Marele Maestru al Lojei de la Londra lordul Lovel l-a desemnat pe căpitanul John Filips ca Mare Maestru (de provincie) al Rusiei, dar o largă emulație a masoneriei s-a produs atunci când Generalul serviciului rus Jaymes Keyt în anii 1770 a inaugurat câteva loji” (Robert Firck Guld, O scurtă istorie asupra masoneriei). În documentele Marei Loji a Angliei se arată că el a fost desemnat în anul 1740 să fie Mare Maestru provincial al Rusiei. Inițial majoritatea membrilor lojilor rusești erau străini- ofițeri în serviciul rus și târgoveți, dar cu timpul a început să sporească și numărul masonilor născuți ”ruși”. În anii 1750 în Sankt-Petersburg activa o Lojă sub conducerea Contelui R.I.Voronțov. În anul 1772 Mare Maestru Provincial a devenit cancelarul Ivan Panteleevici Elaghin (1725-1794), care a reorganizat existența lojilor din acea vreme într-un unic sistem în Rusia. Elaghin era scriitor, senator, administrator imperial al afacerilor teatrale și era unul dintre cei mai activi propagandiști a ”zidarilor liberi” din Rusia. La 26 februarie 1772 pe numele lui Elaghin este formulat un patent oficial masonic, potrivit căruia el era proclamat ca Mare Maestru al lojii provinciale a Rusiei, care ulterior în anul 1912 din Mare Lojă Provincială a Rusiei se redenumește în Marele Orient al Popoarelor Rusiei. În afară de I.P. Elaghin în Marea Lojă Provincială de la Sankt-Petersburg intrau asemenea fraţi masoni cum ar fi contele R.I.Voronţov (Maestru vicar), generalul-maior A.L.Şerbaciov, contele I.V. Nesviţkii şi alţii. ub conducerea lui Elaghin în cadrul Marii Loje la începutul anilor 70 ai secolului XVIII funcţionau 14 loje: «Muz» (Maestru I.P. Elaghin), «Uraniu» (Maestru V.I.Lukin), «Belonne» (I.V.Nesviţkii), «Astra» (Y.F.Dubeanskii), «Marte» (or. Iaşi, Maestru P.I.Melissino), «Minerva» (baronul Gartenberg), dar şi «Modestie» (Sankt-Peterburg), «Clio» (Moscova), «Taliei» (Moscova-Poloţk), «Egalitatea» (Moscova-Peterburg), «Ecaterina» şi «Trei afluenţi» (Arhanghelsk), «Erată» (Peterburg) şi loja sub conducerea lui R.I.Voronţov din or.Vladimir. Numărul total al lojilor sub conducerea lui Elaghin constituia aproximativ 400 de persoane.
Varianta alternativă sistemului francmasoneriei rus condus de Elaghin era cel suedez sau altfel spus sistemul Cinendorf, sistem care a fost inaugurat în anul 1771 de hofmeisterul de la Curtea Brunswick P.B.Reihel, sosit în Rusia. În anii 1772–1776 Reihel a înfiinţat încă câteva loje: «Apolon» (Sankt-Peterburg), «Harpocrat» (Sankt-Peterburg), «Apolon» (Riga), «Isis» (Revel), «Tora» (Sankt-Peterburg), «Latonă» (Sankt-Peterburg), «Răzbunare» (Sankt-Peterburg) şi «Osiris» (Sankt-Peterburg – Moscova). În anul 1776 ca urmare a negocierilor purtate între Lojile lui Elaghin şi cele ale lui Reihel are loc unificarea sistemului francomasoneriei ruse. La Conventul de la Wilhelm Badsk din anul 1782 Rusia, luându-se în consideraţie spaţiul ei extins şi un număr mare de loje, a zidarilor care trudesc pătimaş în cadrul acesteia”, a fost recunoscută ca fiind cea de-a opta provincie a ordenului. O nouă etapă a emancipării masoneriei ruse este legată de numele lui N.I. Novikov, care a fost iniţiat în anul 1775 în una din lojile lui Elaghin. Împreună cu Johan Şvarţ Novikov a dezvoltat o largă propagandă în Moscova, unde s-a transferat centrul de activitate al masoneiriei ruse. În luna august din anul 1822 lojile masonice, pentru întâia dată în istoria Rusiei, au fost oficial închise din ordinul lui Alexandru I, care l-a rândul său era un „iniţiat” în tainele masoneriei şi a încurajat sau chiar a sprijinit mişcarea masoneriei din Rusia. Primii masoni ruși activau în loji comunicând în limba germană și franceză și se ghidau de diferite statute și ritualuri(sisteme): statutul englez, statutul francez, de statutul Scoțian și Antic acceptat, de statutul suedez, de sisteme germane de Respectare strictă, etc. Exista o influență sporită și a martinismului. Unul din primii masoni arhicunoscuți a fost evreul creștinat P.P.Șafirov( a decedat în anul 1739), care, în perioada regimului Annei Ioanovna, a deținut înalta funcție de președinte al Colegiului străin, adică a fost șeful de politică externă al Rusiei imperiale. În cadrul ordinelor masonice intra elita Imperiului Rus- Speranskii, Karamzin, Griboedov, Suvorov, Pușkin, Kutuzov, Bajenov și mulți alții. După ce a fost interzisă în anul 1822 masoneria rusă renaște la începutul secolului XX, în anul 1905, sub domnia Împăratului Nicolai al II-lea și activa sub egida Marelui Orient al Franței. Frații masoni obțin o largă exprimare în Rusia. De la Marele Orient al Franței, încep să se instituie loji care în curând vor forma baza unei noi organizații, ce vor primi numele de Marele Orient al Popoarelor Rusiei. Marele Orient al Popoarelor Rusiei a fost creat la Congresul de constituire în vara anului 1912. Structura de conducere va fi Consiliul Suprem și va fi condus de un Secretariat General. În perioada anilor 1912-1917 această funcție au deținut-o N.V. Nekrasov, A.M.Koliubakin, A.F.Kerenskii, A.Y. Galpern. Marele Orient al Popoarelor din Rusia a unificat câteva zeci de loji, create conform principiului teritorial. De asemenea în organizație existau câteva loji speciale: militară, literară, Loja Dumei de stat ”Trandafirul”(Roza-rus.). În anul 1917 francmasoneria rusă este văzută ca iniţiatoare în organizatarea şi eliminarea regimului monarhist şi substituirea acestuia cu unul democratic, arhivele ruse susţin că-n cadrul Guvernului provizoriu se aflau trei masoni importanţi: Kerenski, Nekrasov şi Konovalov. Guvernul Kerenski va apela resursele din lojile ruseşti pentru a recruta cadre aferente pentru guvernare. Marele Orient al Popoarelor din Rusia și-a sistat activitatea după Revoluția din Octombrie din anul 1917. Trebuie menţionat că în anii 1920-1930, pe teritoriul URSS, în Leningrad (Sankt-Peterburg) şi Moscova au activat organizaţii masonice sau semimasonice cum ar fi „Frăţia muncitorească unită”, „Ordinul martiniştilor”, „Ordinul Sf.Graal”, „Masoneria autonomă rusă”, „Duminica”, „Frăţia sericiului adevărat”, „Ordinul Luminii”, „Ordinul Spiritului”, „Emes Redivivus”, „Ordinul temlierilor şi rozacrucienilor”. Primele şase dintre acestea se aflau la Leningrad (Sankt-Peterburg). În schimb "Ordinul Luminii" şi "Emes Redivivus" întrunea în rândurile sale pe „fraţii şi surorile” din Moscova. Strâns legate de „Ordinul Luminii”de la Moscova, „Ordinul Spiritului” şi „Ordinul temlierilor şi rozacrucienilor” se aflau în Nijnii Novgorod şi-n Soci. Loji aparţinând „Masoneriei autonome ruse” se numărau loja „Armonie” din Moscova şi „Cavalerii porumbelului aprins” din Tbilisi. ” Istoria masoneriei din Rusia este o istorie a connspirației împotriva Rusiei. Datele din arhivă ne indică că nu există nici un eveniment im portant în Rusia în care ordinile masonice nu ar fi jucat un rol important, special, întrotdeauna unul negativ. Masoneria a fost o formă invizibilă principală de ocupaţie spirituală a Rusiei, o formă de realizare a impulsurilor antiruseşti ale Occidentului”(Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB). ”Primele loji masonice rusești au apărut ca filiale a ordenilor Europei Occidentale, de la bun început reflectând interesele politicile ale celor din urmă. Principala teză a noi creaților masoni ruși o constituia inferioritatea spirituală și culturală a Rusiei, bezna și iresponsabilitatea în care se află țara, pe care trebuie să fie alungată prin intermediul iluminării masonice(...)Conform legendei masonice, dar care nu are o confirmare documentată, primul mason rus ar fi fost Țarul Petru I, care ar fi devenit membru al unei loji din Amsterdam în anul 1697. Petru I a fost inițiat în ”frăție” de către masonul englez, constructorul Bisercii Sf.Pavel din Londra John Vern. Reîntorcându-se în Rusia, Petru ar fi organizat o lojă la Moscova, maestru căreia ar fi devenit Lefort, orator- contele Brius, primul ofițer – Gordon, cel de-al doilea însuși Țarul”( Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB //Платонов О. А., Масонский заговор в России. Труды по истории масонства. Из архивов масонских лож, полиции и КГБ). Dar afirmă Platonov că aceasta este o simplă legendă, iar în adevăr emanciparea masoneiriei în Rusia se produce după moartea lui Petru I. Inițial are loc un proces care unifică în noile loji pe totți străinii și un grup cosmpolit restrâns de nobili și personalități din societatea rusă. Acești oameni aveau nevoie de un club, în care ei s-ar delimita de poporul rus. Renaşterea masoneriei în Rusia, de după perioada interbelică, este legată de anul 1992, când se înfiinţează loji ale masoneriei ruse sub jurisdicţia Marii Loji Naţionale a Franţei. La 24 iunie 1995 în baza lojilor anterior inaugurate pe teritoriul Rusiei inaugurează şi luminează Marea Lojă a Rusiei, sub jurisdicţia căreia lucrează şi activează circa 20 de loji, care permanent iniţiază noi membri. Marea Lojă a Rusiei a fost recunoscută ca fiind regulară, iar ea a stabilit aproximativ o sută de relaţii de fraţietate cu alte jurisdicţii mari din lumea întreagă.
Câteva precizări cu privire la activitatea lojilor masonice din Rusia actuală: În luna aprilie 1991, Marele Orient al Franței a înființat la Moscova, după o lungă perioadă de întrerupere de activiate, prima lojă rusă. Alte ordine occidentale acceptate au facilitat apariția unor Loji noi. În anul 1995 a fost organizată în Rusia așa zisa ”regulară” ( adică recunoaștere din partea Marei Loji a Angliei), întru ascultare, - Marea Lojă a Rusiei. Paralel, au continuat să existe și lojile masoneriei de tip liberal cum ar fi Loja ”Moscova”( spre exemplu, Marea Lojă a Orientului Francez și Marea Lojă a Franței), care a fost înființată în anul 1997. (http://www.logemoscou.org/_istrus.htm) . Trebuie spus că riturile masoneriei ruse participă la activitățile altora, interferează în activități și-și împărtășesc din bogata lor experiență. Astfel, în luna ianuarie 2013 comunitatea masoncă egipteană din Rusia, reunită în Loja «Imhotep» a participat la ședințele Lojei ”N.I.Novikov” № 1330 din or.Moscova, ce aparține Marii Loji a Orientului francez. Loja ”Nikolay Novikov” a fost înființată la data de 30 august 1991 la Moscova și face parte din Marea Lojă a Franței, registrul căreia are numărul 1330. Loja a fost denumită în memoria marelui iluminist rus, istoric, scriitor, filolog, editor de cărți și mason Nikolai Ivanovici Novikov. Loja ”Nikolai Novikov” reprezintă un atelier al Marii Loji a Franței și se raportează la regulamentele și statutul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, una dintre cele mai vechi sisteme de iluminare masonică, unde simbolismul trezește la viață forțele umane, care orientează trepatat și armonios autocunoașterea și dezvoltarea personală, creând individualitatea care trebuie să devină parte integrantă al unui tot întreg social și universal. În anul 1999, estimativ douăzeci de Frați din diferite audiențe au decis să revigoreze Marele Orient al Popoarelor Rusiei și, prin urmare, organizează prima lor Lojă, pe care o denumesc ”Pitagora”(de factură Memphis-Misraim). Întrucât majoritatea fraților care au constituit această lojă, anterior, au fost inițiați în Marele Orient al Franței, la baza MOPR au stat de la bun început principiile masoneriei liberale. În lucrările Ordinului se utilizează ritualuri istorice, prin conservarea tradițiilor și a terminologiei, regăsite în arhivele emigrației rusești din lojile ”Astreya”, ”Pușkin” și ”Steaua de Nord”, dar și-n loja franceză ” Jérôme Lalande” și altele. În primul deceniu al existenței sale MOPR s-a concentrat pe studiul moștenirii istorice. În luna februarie a anului 2011 a luat lumină prima Lojă feminină rusă ”Ursa Mare”, iar, ulterior, după ce s-a înființat treui bărăbătești, a fost înființată și una mixtă. Până a fi înființată prima lojă feminină rusă, mai activau și activează femeile care împătășesc idealurile masoneiriei universale în cadrul societății ”Kameya” de pe lângă Marea Lojă Feminină a Franței. În activitatea sa Marele Orient al Popoarelor din Rusia se conduce de Constituția, regulamentul general, obiceiurile și tradițiile masoneriei liberale. Marea Lojă gestionează cu toate lojile care se află sub jurisdicția sa și reprezintă interesele comune ale acestora. Marele Orient al Popoarelor din Rusia desfășoară o activitate filantropică activă în Rusia și-n strănătate.
Bibliografie: Robert Firck Guld, O scurtă istorie asupra masoneriei. Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB, Москва, editura Algoritm, 2011 Русское масонство: XVIII – первая четверть XIX вв. – Петроград: тип.Б.М. Вольфа, 1916. Капитул Феникса. Высшее тайное масонское правление вРоссии (1778-1822 гг.). – СПб.: Государственная публичная историческая библиотека,2000.12. Вернадский Г.В., Русское Масонство в царствование Екатерины II. – Петроград:тип. Акционерного о-ва тип. Дела в Петрограде, 1917.2. Пыпин А.Н. Масонство в России. М., 1997. Шумигорский Е.С. Император Павел I и масонство// Масонство в его прошлом и настоящем. М., 1991. Т. 2. С. 148. Ю.Е. Кондаков, Запрет» масонских лож Николаем I(на материалах Главного управления почт) Брачев В.С., Масоны в России: от Петра I до наших дней Masoneria ezoterică în Rusia sovietică, Documente anul 1923-1941, Moscova, editura ”Minuvșie”, anul 2005 I.Z. Bestujev, Al Treilea Reih și a Treia Romă în drama istoriei mondială, Moscova Editura Lumea Cărții(К н иж ны й Мир) , 2009 http://www.logemoscou.org/_istrus.htm http://memphis-misraim.ru/library/articles/

joi, 19 septembrie 2013

L İ M P E Z İ R İ L E M İ S T İ C E A L E S U F L E T U L U İ

Motto : Să te cufunzi în miez de noapte-n mare, Talazuri să te poarte spre-nceput, Să simţi în zbor nostalgic o chemare A veşnic metamorfozatului de lut...
Volumul de poeme „Î N S P R E O B Â R Ş İ İ – l i m p e z i r i –“ scos la lumină de Editura FILARMONIA(Cluj-Napoca,2012) în condiţii grafice impecabile, este semnat de omul de cultură clujean Mihai Georgia. Semnalul editorial are un itinerar îndelungat şi, după cum mărturiseşte autorul, este făcut public doar la sugestia prietenei sale, romanciera Delia Cenan. Încă de la început se precizează că „scrierile din acest volum sunt ecoul unor stări aparte de spirit, de dileme fierbinţi, dar şi de trăiri subiective – pe marginea relaţiei om – transcendent ; de nostalgia întru străluminare şi limpezire, după puritatea basmului şi a închipuirii mitice“. Mesajul liric astfel anticipat este consistent şi convingător, succedându-se, de la simplu la complex, pe întreg parcursul grupajelor de versuri, ca într-un mirabil periplu iniţiatic. Volumul debutează cu „Poemele naive“, care luminează, ca un „roi de diamante“(p.13,„Rondel“,7 octombrie 1974), ca nişte „stropi de speranţă“(p.17,„Lumină“,19 septembrie 1975) – prima tinereţe a autorului, cea de pe băncile şcolii. Al doilea capitol Îi este închinat Lui, Baciului Iisus, întâlnit, „ca supt un divin, străluminat pridvor“(„Un cânt“, p.24) – sub egida satului maramureşan Ieud, locul ales de Mihai Georgia, în urma absolvirii facultăţii, pentru a le preda limba engleză coconilor, copiii de „os domnesc“ai Maramureşului voievodal – supranumit „Tibetul României“ de către cunoscutul şi regretatul filosof clujean Ioan-Viorel Bădică. În creativă „polemică“ relativ la colegul său de catedră şi vecin de apartament de la Ieud, viitorul mare poet Ioan Es.Pop, autorul contrapune faimosului volum „İeudul fără ieşire“(Cartea Românească, Bucureşti, 1994), aceste „Poeme ale Ieudului CU ieşire... ...spre EL !...“, adică spre IISUS. În continuare, Mihai Georgia evocă „vremea de zâmbiri caline“ în care „împăunaţi poeţi la glorie cată“(„Sindrofie într-o cârciumă în demolare“,p.31) a „Iepocii de Aur“(„Epoca“ Ceauşescu). Cu aplomb, se face referire la atmosfera apăsătoare, de plictiseală, de „zbatere deşartă“(„Deşteptarea“,p.35), de zadar(„Aşteptare“,p.44) a dictaturii comuniste, punctate de câte o acalmie împărtăşită de autor, din când în când, la câte-o votcă, cu prietenul şi colegul său de facultate Artur Şofalvi – căruia îi dedică ultimele patru poeme „din Iepoca de Aur“. Urmează un al patrulea capitol, intitulat „Ontice“, consacrat existenţei, onticului, uneori firesc, alteori straniu, halucinatoriu. Aici, primind „revelaţia vieţii“(p.47), poposim într-un „Miez de noapte clujean“(p.48) amintind de feeriile sibiene ale poetului Radu Stanca. Simţim apoi antiteza, discrepanţa dintre „Îmbătrânire“(p.49) şi „Eternizare“(p.50), iar „aerul tare al dimineţii de toamnă“(p.51) anticipă „crâmpeiul de libertate“ al „Întrupării“ (p.52), adică al trecerii noastre prin această lume în consonanţă cu Divinul – poem consacrat memoriei lui Lucian Blaga. Capitolul se încheie cu un „Ciclu“ de două „Poeme halucinatorii“(p.60-62) sortite să „elibereze, prin rostire, câte ceva din clocotul de gânduri şi vârtejuri arse în străfundurile de taină ale sufletului“ – alcătuit parcă dintr-o „puzderie de cioburi de oglinzi“.(Vezi : Mihai Georgia, „Visul regenerator şi « Visul... » shakespearian“,în „Steaua“ nr. 5-6-7/1991.) Printr-o ingenioasă alăturare a literei „P“ la începutul titlului - „Ontice“ – al acestui capitol, ia naştere a cincea grupare de versuri a carţii : „Pontice“, adică poeme scrise la mare(Pontul Euxin) şi inspirate de către mare. Albastrul marin, alăturat cerului pontic - azuriu – îi evocă poetului „ochii Fecioarei de soare“(p.65) – în care „Voroneţul taine unduieşte“, stârnind reverberaţii cosmice „Către dalbul soare, ce nimbu-şi roteşte/ Învăţând să-şi verse focu-n româneşte“, dar şi la scara întregului univers - „Întregul cer şi marea, pământul – uni – vers“(p.68). „Glossa(în metru eminescian)“ de la p.66 este un explicit şi metaforic demers înspre Obârşii, trimiţând direct la Geneza biblică : „Talazuri să te poarte spre–nceput,/ / Să simţi în zbor nostalgic o chemare / A veşnic metamorfozatului de lut...” * Urmează, fireşte, al şaselea capitol, intitulat „De dragoste şi dor“ şi ilustrat – cum altfel? – prin celebrul Sărut al lui Constantin Brâncuşi. Aici, în căutare de dragoste absolută, de „sărbătoare a visului de creste“(p.75), Mihai Georgia ajunge la chintesenţa mesajului său poetic : dragostea de Stihiile, de Obârşiile dintru care este purces, el, „cel mai valah din Pământul acesta,/ Pe troiţa vremii dulce răstignit.” (p.84-85). * ...Şi ca o încununare a deschiderii fiinţei carpatice înspre sufletul planetei(Vasile Andru), adică a deschiderii limbii române, prin traducerea în limba engleză, înspre universalitate, volumul se încheie cu un „Colţ englez“. Acesta cuprinde trei mici compoziţii din luna decembrie 1983, de pe când la Ieud, Maramureş, profesorul Mihai Georgia îi învăţa engleza pe coconi, câte o traducere în limba Albionului din Radu Stanca şi respectiv Nichita Stănescu, şi, în final, versiunea britanică a două poeme Haiku – în metrică japoneză – scrise de poeta şi epigramista Ana Marinoiu, fostă învăţătoare în satul Boju, aflat la 17 km de Cluj. * Ca un iscusit şi minuţios arhivar al propriilor trăiri şi emoţii, poetul clujean Mihai Georgia îşi relevă în stihurile sale sentimentele şi raţiunea inimii, strămutate într-o misterioasă, mistică proprie colecţie vizionară, în care empatia divină reconstituie chintesenţa lucrurilor alterate şi nealterate. Poezia lui Mihai Georgia tinde să creeze punţi între oameni şi între diverse lumi şi timpuri, să restaureze dragostea pentru patrie, aspirând totodată la realizarea unor idealuri sacre, la înfăptuirea unor fireşti năzuinţi şi frumoase vise. Indubitabil, aceste versuri ne fac să trăim o adevărată magie a cuvântului, dezvăluindu-ne sensurile profunde – mistice – ale timpului pământesc – racordat la timpul veşnic, divin – printr-o memorie neostenită, prin prospectarea unui univers sublim. În poemele lui Mihai Georgia, scrise într-o etimologie a culturii care invocă inspiraţia divină şi sacralitatea, intrăm într-o mirifică meta-poetică, în care strălucesc, ca repere pe firmamentul literelor româneşti, nume ca : Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu,Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, sau Radu Stanca. Respingând poezia consumistă, de faţadă, de „zâmbiri caline“(p.31,„Sindrofie...“), sau pe cea scrisă la comandă, slăvind pe „Marele Cârmaci“ al „Iepocii de Aur“, versurile la care ne referim se dovedesc a fi un demers profund, izvorât dintr-un suflet pur, ca mărturisire a unei lumi inseminate în sfinţenie. Aici măştile sunt de prisos, suferinţa sau teama se transfigurează în sacrificiu întru cuvânt, într-o lume a trăirii mistice aspirând la valorile şi idealurile unui tărâm sfânt : „Simt/ În străfunduri/ mereu/ Profunda/ tainica/ străfulgerare/ A straniei/ A fireştii/ Încolţiri.“ (p.50, „Eternizare“, 2 decembrie 1982) ; sau, în acelaşi registru : „Când vei citi în Cartea Vieţii/ Printre alte lucruri/ Despre mine/ O lacrimă-ţi va picura/ Serafică/ O mică pată/ În formă de inimă/ Pe cerneala tipografică.“(p.77, „Eu“, 1980). Dedicaţiile literare oferite în volumul „Înspre Obârşii“ la tot pasul marilor maeştri, înaintaşi ai literelor româneşti, sugerează cu prisosinţă faptul că în spatele acestor splendide versuri se află o bogată cultură poetică, în care iluştrii creatori ai zestrei literare româneşti au jucat un rol decisiv. Pentru Mihai Georgia, aidoma unor prestigioşi creatori întru cuvânt, simboluri cosmice precum lumânarea, crucea, libertatea, soarele, sau însăşi lumina – trimit direct la sublime metafore filosofice precum „Marele Anonim“ al lui Lucian Blaga, şi „Monarhul Ascuns“ al eminentului esoterist moldav Vasile Lovinescu – inspirate ipostaze ale Însuşi Dumnezeului creştin, revelat ca Sfântă Treime : Dumnezeu Tatăl, Iisus, Fiul Omului şi Sfântul Duh, prin care cele trei feţe ale timpului : trecutul, prezentul şi viitorul – se raportează la Veşnica Împărăţie: „Ostracizat de tot şi toate,/ /Crucificat în trup prea greu,/ Sunt un crâmpei de libertate,/ O lumânare-a lui Anteu.//În noaptea întrupărilor de lume/ Latenţă jocului eram ; / Acum, rostogolit din culme,/ / Alerg spre al luminii dram./ Înnemurit într-o părere,/ Din soare am cercat a fi// Şi în amara mea cădere/ Am desluşit o nouă zi.“(p.52, „Întrupare“, memoriei lui Lucian Blaga). Coborând acum din sfera cosmică a „întrupărilor de lume“ la viaţa de zi cu zi din „İepoca de Aur“, să remarcăm că efectele nocive ale sistemului represiv din perioada comunistă l-au marcat şi pe autorul poemelor de faţă, la fel ca şi pe oricare alt român din acea vreme, setos de libertate şi animat de înalte idealuri. Dojenind ipocrizia şi nimicnicia detractorilor, „sicofanţilor“, „ciumpalăilor“ sistemului, specializaţi în denunţuri răutăcioase „turnate“ la securitate, poetul le compătimeşte „remuşcarea din suflet“, îndemnându-i să-şi regăsească, în conştiinţa pătată, fărâma de licăr divin semănată de Dumnezeu în sufletul fiecărui om : „Ţi-e sicofatul o povară ?/ Ţi-e remuşcarea-n suflet tot mai grea ?/ - Pătrunde-ncet în dosnica-ţi cămară ;/ Pe geamul strâmt cată-ţi şi tu o stea !“ (p.38, „Răspuns b( ?)unelor spovedanii“, 19 martie 1983) * Smerenia emoţiei mistice, dragostea pentru divinitate şi pentru datul primordial, proiecţia întru universal a „tainei româneşti“, a „dimensiunii româneşti a existenţei“(Mircea Vulcănescu) – constituie axele pe care se articulează demersul metaforic întru cultură, creaţie şi libertate al poetului Mihai Georgia. Itinerariul restaurării, al reconstituirii fiinţei noastre carpatice(Vasile Andru) – - agresate aproape o jumătate de secol de ateismul comunist – întru Neam şi Dumnezeu(Petre Ţuţea), al modelării destinului nostru ca popor după Chipul şi Mesajul Christic şi în concordanţă cu marile repere naţionale – constituie marea parabolă poetică a lui Mihai Georgia. Într-o lume dominată pe alocuri de absurd, de mercantilism, de nesiguranţa zilei de mâine, în care adevăratele valori umane, naţionale, universale, materiale, şi mai ales spirituale – sunt asaltate la tot pasul de prostul gust al „bipezilor“ amatori de „can-can“-uri, „mondenităţi“ şi lux, poezia lui Mihai Georgia ne propune altceva. Prin limpezirile mistice ale sufletului nostru – atacat din toate părţile de ispite, păcate, patimi – întrezărim o întoarcere la obârşiile, la temeiurile destinului nostru ca popor creştin. Citind aceste stihuri avem posibilitatea să deschidem larg ochii, desluşindu-ne în sfârşit adevărata menire naţională, întru creaţie şi primenire sufletească.

joi, 12 septembrie 2013

Rolul geopolitic al României de Igor Muradean( 09 iulie 2013)


Înainte de a capitula în fata Rusiei unul din politologii armeni a publicat un articol excepțional cu privire la România și revitalizarea rolului Mării Negre.Un proiect de succes de iesire de criza si de atractivitate a Romaniei a avansat in anul 2010 regretatul profesor clujean Raul Volcinschi. Mai multe tări îsi leagă speranțele în România, considerată filonul sudic al intereselor americane, europene și euroatlantice de la Marea Neagră si pentru Noua Europa Estică sau, după anumiti geopoliticieni, Noua Europa Centrală(ori toate tările din UE azi s-ar încadra în cartografia geopolitică a Europei Occidentale)
:
"Prezent harta geopolitica a Europei Centrale și de Est ramane inca nelamurita și incomleta. Chiar și includerea a NATO si a majoritții statelor din aceasta regiune lagita nu a condus intr-un final la perceperea rolului și a semnificației pe care o exercita aceste dar si perspectivele de viitor ale Europei și ale Eurasiei. În același timp, după cum se subânțelegea anterior, aceste state, în special Polonia și România joacă un rol mult mai avansat în configurația forțelor din spațiul care leagă Marea Baltică de Marea Neagră. România tinde să-și aranjeze o politică prudentă și moderată, luând în considerație anumite probleme în raport cu statele vecine. În acest moment, România a reușit în mare măsură să depășească mai multe probleme economice în comparație cu alte state din regiune, nu a admis o destrămare, treptat reconstruinduși forțele sale militare. Din păcate, SUA și partenerii săi din NATO deja a doua oară își revizuiesc intențiile față de Marea Neagră, ceea ce se motivează negativ din pozițiile pe care le degajă Turcia și Rusia, dar și datorită mai multor probleme economice nereglementate. Dacă câțiva ani în urmă SUA și NATO și-ar fi activizat prezența în bazinul Mării Negre, atunci, indubitabil, rolul României deja ar fi fost astăzi mult mai mare. Indiscutabil, în viitorul apropiat rolul României va spori considerabil, implicit în regiunea Mării Negre. Probabil, România va juca un rol important în asigurarea stabilizării și-n configurația raportului de forțe din regiune. Este vorba nu numai de o consolidare a prezenței NATO în această direcție, dar și-n dezvoltarea obiectivelor geoeconomice, mai ales ale celo comunicaționale. Cu timpul rolul Mării Negre în comunicația externă de transport a Armeniei va spori, doar că deocamdată nu există decizii de însemnătate cardinală. În primul rând, este vorba despre constituirea unei companii navale Dunărea-Marea Neagră a Armeniei, ceea ce ar asigura o independență și securitate pentru comunicarea externă a Armeniei. În rezolvarea problemei date România ar putea juca un rol extrem de important și-n același timp să acumuleze o poziție avansată în proiectele comunicaționale. Statul major al acestei companii ar putea fi Constanța. Există mai multe oportunități decizionale tehnice și economice în soluționarea și defășurarea altor proiecte comunicaționale, necesare Armeniei. Luându-se în considerare dezvoltarea dorită a NATO și a Uniunii Europene în economia și securitatea Armeniei, cooperarea armeano-româno ar putea conduce spre modificări substanțiale într-o eventuală integrare reală a Armeniei în comunitatea Euro-Atlantică. Marea Neagră așteaptă noi realități, iar rolul ei geopolitic adevărat este încă foarte îndepărtat, pentru a fi lămurit. În România există o comunitate armeană destul de interesantă, chiar dacă nu este foarte mare, care poate juca un rol consultativ în scopul realizării acestor proiecte și-n menținerea zecilor de monumente istorice-arhitecturale legate de viața armenilor din țară. În legătură cu aceastam ar fi extrem de interesant și posibilă dezvoltarea relațiilor dintre comunitățile armene pe litoralul Mării Negre din diferite țări, dar și-n Republica Moldova”. Sursa: http://www.lragir.am/index/rus/0/comments/view/31257#sthash.I8SMC0gW.dpuf