sâmbătă, 21 mai 2011

Sorin Fildan.Misterul din „Temple


La 18 mai 2011, în sala Filialei Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc lansarea cărţii de poeme „Temple” a intelectualului arădean Sorin Fildan. Despre misterele şi conţinutul coloanelor templelor versificate ale poeziei au vorbit scriitorii Aurel Rău și Marcel Mureșanu, Dan Marius Drăgan şi profesorul universitar Ovidiu Pecican.
Cartea ilustrată într-un mod original, într-un mod „alchimist” de pictorul Alexandru Pecican completează un siaj ezoteric-mistic, cu o filiaţie istorică-biblică, în care ruinele unor temple se pot regăsi în „bastioane”, în care înegrii pot deveni pompierii unei lumi într-o latentă prăbuşire.
Spaţiul în care „receptarea” este un alter ego, leagă unitatea materiei cu viziunile spirituale, incriptate în oscilaţia unui joc al numerelor şi cifrelor, construită motivul şi scopul acestei cărţi.
Profesorul universitar şi scriitorul Sorin Fildan ne vesteşte o lume a porţilor reîncarnate în „temple”, ispitindu-ne cunoaşterea şi aruncându-ne în ambuscade ale unor ecuaţii neînţelese şi înţelese, restricţionate în lipsa unor chei fermecate.
Cartea „Temple” merită să fie citită la bătaia lumânării în noapte, pentru că doar aşa îi putem „decripta” misterul „periculos”şi „cavaleresc”, dar şi reuşim să aspirăm că într-un final ne vom regăsim respirând printre „Temple”.

Cornel Vana şi misterul expoziţiei „Buruieni şi oameni”


Pe 17 martie am avut ocazia să admir expoziţia de pictură “Buruieni şi oameni” la Galeria „Diverta” – Librăria Universităţii din Cluj-Napoca a artistului Cornel Vana. Pictorul turdean Cornel Vana are zeci de expoziţii în ţară şi peste hotare.
Evenimentul a fost moderat de Mariana Enache, curatorul galeriei.
Prof.univ.dr. Ovidiu Pecican avea să ne poarte prin itinerariul artistic al „frumosului” pictor Cornel Vana, după cum l-a calificat moderatorul "Polul cultural" de pe lângă Librăria „Diverta”Mariana Enache.
„.… oameni şi buruieni, cum li se spune plantelor-de leac şi magice, înmiresmatelor flori amestecate cu iarbă, destinate cosirii şi nutreţului pentru animale, celor în care te prăvăleşti şi adaşti resorbit din clipă pentru o eternitate efemeră, dar densă… Iar oamenii pot fi de mai multe feluri. Cel mai adesori ei traversează pânzele lui Cornel Vana cu un aer buimac, precum o fanfară concentrată şi totuşi apatică; sau ies şi reintră din şi în decorul rembrandtian al grundului, exersându-şi expresiile, zdrenţăroşi urmaţi de siluete himerice descinse din decorul carnavalesc veneţian, prezente recurente cu alură occidental-otomană, procesiuni de fizionomii şi siluete pregătite să se dezvăluie sau să se învăluie, după cum stăruie iscoditoarea privire ce dă sens.”avea să noteze Ovidiu Pecican în „Noaptea, paleta” despre pictura lui Cornel Vana.
De ce acest melanj artistic întitulat de „oameni şi buruieni”? Care este semnificaţia „oamenilor şi buruienilor” în concepţia artistică a autorului şi ce vrea să transmită Cornel Vana publicului? Puteţi vizita expoziţia în perioada 17-31 mai a.c., între orele 9-21 şi înţelege de ce este uneori respităm magia de“Buruieni şi oameni” .

marți, 17 mai 2011

Patria, recurs la identitate


Sincer, vreau să mulţumesc celor care ostenesc asupra destinului nostru, un destin sumbru, pe alocuri sufocant, chinuitor, dar atât de responsabil cu îndemnul că suntem unici în felul nostru şi impliniţi în comunitate. Vreau să vă vorbesc despre un sentiment foarte ciudat, foarte delicat, pe care cred că-l împărtăşim cu toţii. Este sentimentul prin care ne emoţionăm şi ne oglindim spiritual, imaterial, ca familie, ca o comunitate a morţilor şi viilor. Iar acest sentiment care inspiră oxigenul proxim şi ne dă aripi, nebănuit de necesar, dezvăluit în valori, norme, moravuri, tradiţie şi inscripţionat în cruci, troiţe, biserici, edificii şi care reprezintă apartenenţa la o Patrie. Ce am fi noi fără cuvântul Patrie? Ne-am întrebat vreodată? Am simţit goliciunea din interiorul sufletului? Ce este un copil fără mamă, o ţară fără istorie, o familie fără amintiri? Ce suntem noi fără noţiunea de Patrie? Să facem uneori un exerciţiu imaginar şi să ne autosugerăm că abia acum ne-am născut, că suntem nişte extratereştri, fără mamă, fără familie, fără istorie, fără valori consacrate, fără Patrie şi să ne întrebăm: cum ar fi să fim fără toate aceste mari axe ale destinului nostru? Dar cum am fi să mutilăm familia, să mutilăm istoria, să mutilăm valorile, să ne mutilam Patria? Simţiţi un gol în inima voastră? Simţiţi că am putea avea un suflet paralizat?Cu siguranţă că îl simţiţi. Eu, am înţeles că am o Patrie. Că în Patria mea există valori, istorie, tradiţii şi moravuri.
Recent am întâmpinat sărbătoarea Învierii Domnului, Paştele! Mulţi dintre noi, asemeni altor popoare creştine, am mers la biserică şi am luat lumina Domnului. Şi am văzut multă lume care s-a adunat să vestească şi să mărturisească Învierea Domnului. Ne-am simţit ca o familie mare. În fapt, în istorie au existat adevarate miracole, când în clipe de singuratate şi neputinţă, familiile, comunităţile au apelat prin rugaciune la puterea celor în nefiinţă şi, din negura vremii, ca nişte adevăraţi ingeri, au sporit puterile oamenilor sau i-au impus pe asupritori să se abată de la agresiuni. Patria reprezintă mai mult decât o populaţie delimitată lingvistic, cultural, etnic. Patria însumează toţi viii şi morţii unei Naţiuni, cu virtuţiile şi caracteristicile specifice. Să ne iubim cu un un sentiment magnific, sufocant, mirific Patria! Iubirea faţă de Patrie reprezintă acel sentiment pentru care trăieşti şi merită să-l trăieşti. Dacă nu ar exista un asemenea sentiment poate că ne-am simţi exact ca un copil abandonat: lipsit de adevăratele repere, fără dragoste de tată şi mamă, fără o noţiune a responsabilităţii stimulative, am fi un personaj fără memorie, fără emoţie, fără o satisfacţie a descendenţei şi a implinirilor spirituale.
Mă inspăimântă starea copilului fără familie, dar cel mai mult mă inspăimantă sentimentul uman în care dispare noţiunea şi trăirea expresivă a comunităţilor fără Patrie.
Trebuie să mărturisim iubirea faţă de principalii piloni ai dăinuirii noastre: Patria, Neamul, Credinţa şi Istoria! A fi în asentiment cu simbolul Patriei înseamnă a avea nişte valori precise şi idealuri ferme în viaţa de azi şi de mâine.

Dumnezeu să se oglindească in Patria Noastră -România!

13th mai 2011
Revista "PATRIA"
http://patriaonline.ro/patria-recurs-la-identitate/