Dar ce viitor este acela care nu se naște din memoria trecutului și rațiunea zilei de azi?! Am învățat alături de alți semeni să îndur frigul, sărăcia, teama, deznădejdea sau dezamăgirile. Am învățat să calc peste ele ca peste niște cadavre ale propriilor frați, chiar dacă nu am avut nici un frate sanguinic, am învățat imaginar să calc peste tot ce este mai prețios ca să am un control asupra vieții. Dacă deține inima mea regrete față de ticăloșiile altora, dar și ale mele? Nicidecum. A trăi în regrete înseamnă a te irosi în suferință. E mai bine să visăm, fie și-n somnul dulce, că suntem regi pe tron și că prindem fluturele ”Monarch” din rețeau cyberspațiului. E bine să inspiri și să strigi:”Clujul îmi aparține!” Totuși e orașul care m-a cultivat, educat și mi-a dat suferință, dar și aripi. Nu contează că ți se va spune că ai putea exista într-un cerc suspicios al culturologilor ”inculți” într-un oraș multicultural, iar amicii intelectuali uneori încearcă să te descoase dacă consider că un oarecare intelectual străin, tânăr sau în etate, se ocupă de ”spionaj cultural”în inima Transilvaniei. Și aceste vorbe se răsfrâng în proximitatea unor ani care anunță startul european al municipiul Cluj-Napoca. În anul 2015 Cluj-Napoca dorește să se exprime ca o veritabilă capitală culturală europeană a tineretului. Culmea că orașul tinde să devină Capitala Culturală Europeană în viitor. Și nu contează că aparențele înșală, iar centrul orașului a devenit chicios, ce arată ca un bâlci iluminat bengos a la Răchițele, în care mustește vinul și cârnațul afumat. Patinuarul improvizat din fața catedralei catolice ne arată că nu există idei valide în zona factorului decizional municipal, iar edilul poate să aplice tot ce confiscă la ”negru”. Mă abțin să propun ca glumă amplasarea unei discoteci în aer liber sau un palat al jocurilor de noroc de tipul ”Las Vegas” în fața Catedralei Ortodoxe că mister Boc dacă află, pe loc, o și aplică. Din păcate trebuie să recunosc dezamăgit că orașul pe care îl știam în tinerețe, acum 10-15 ani a fost ”confiscat” și transformat într-o cetate rece, fără suflet, fără zăpadă și cu Moș Crăciun făcut din cauciuc și beculețe. Am fost la niște întâlniri organizate de primărie cu instituțiile și centrele culturale, dar nu am văzut nici un reprezentant de la județ. Ori județul potențează identitatea culturală a orașului, îi oferă dimensiunea artistică și zestrea culturală pe care a inspirat-o și purtat-o orașul secole la rând. Fie că această zestre culturală are rădăcini românești, maghiare, săsești(germanice), evreiești sau de o altă exprimare.
Uneori, am impresia că trăim niște timpuri apocaliptice. Timpuri pe care le inspir și, care dacă este s-o citez pe Virginia Voolf, aș spune că am abandonat orice speranță legată de Paradis, dar m-am agațat de marea speranță de a fi veșnic blestemat. Probabil voi fi blestemat de edilul ”perfect” al urbei și cel mai în formă politician din toate timpurile. Russo a conchis că ”Omul s-a născut liber, dar peste tot îl găsim în cătușe”. În schimb, Emil Boc a fost activ în diverse domenii, mai ales la televiziunile patriei: de la dirijor, cosaș, sportiv, etc. Îl înțeleg de ce consideră că municipiul Cluj-Napoca poate deveni oraș cultural european (la toate categoriile) și de ce pledează pentru multiculturalism sau interculturalism, ca și mine. Mai trist că nu ia atitudine ca primar, jurist, politician în cazurile Roșia Montana și Pungești, acolo unde corporațiile transnaționale atentează la patrimoniul natural al țări, iar Munții Apuseni gem prin vocile munților și a solului care sunt programați să fie otrăviți de compania Roșia Montana Gold Corporation. Nu cred că Emil Boc este antisemit sau rusofob și va invoca același argument cu care au operat detractorii din spațiul public și au pus niște evenimente din spațiul economic și social ca fiind de factură civilizațională:Est versus West. Am obosit de manipulări și de intoxicări verbale, de lipsa unui descernământ și prostie umană. Mai ales că este molipsitoare. S-o fi molipsit și mister Boc. Iar dacă ”DA”, atunci ”societatea are dreptul să știe” acest aspect însemnat din viața urbei.
În cartea”Globalize This! The Battle Against the World Trade Organization and Corporate Rule” a lui Kevin Danaher și Roger Burbach sprijină protestele care au avut loc în noiembrie 1999 la Seattle împotriva Organizației Mondiale a Comerțului. Autorii afirmă că protestele contra OMC de la Seattle au fost foate importante pentru că au mii de oameni au protestat împotriva OMC care impune interesele marilor corporații în lume. Astfel corporațiile ca instrumente ale globalizării au început să fie contestate ”global”, de mișcările protesatare care solicită ecologie și reducerea șomajului, diminuarea clivajului tot mai accentuat dintre lumea bogaților versus lumea săracilor. Fenomenul a luat amploare, iar astăzi descoperim mișcări protestatare împotriva unui capitalism neoliberal antiua și antinatural, impus de ”sus” și care se lovește ”jos” de presiunea populară. În România, Roșia Montana și Pungești: două bastioane ale democrației contra unei forme maladive ale așa zisei meritocrației.
Și Freud a fost comunist și a a presupus că progresul reprezintă Paradisul terestru?Dacă-i citim unele texte, din anul 1929, în care psihologul analizează cu entuziasm revoluția din Octombrie atunci îl putem identifica ca pe un bolșevic. În ”L'Avenir d'une illusion”(Viitorul unei iluzii), Freud examinează ascensiunea religioasă a unor socialiști și comununiști, considerând că atunci când va fi eliminată inechitatea socială, societatea se va schimba spre bine și oamenii vor fi mai buni. Cu toții tindem către un progres, chiar dacă acesta poate culmina cu ceva înfiorător, așa cum s-a întâmplat și cu ”revoluția proletară” sau cu edificarea comunismului. Uneori deschidem câte o Cutie a Pandorei care ne amenință și desființează întreaga existență. Și Freud a crezut că religia omului fără Dumnezeu este cea care îi va face pe oameni egali și din păcate s-a înșelat amarnic, ca om și analist. Evident, el tinde să ne liniștească, ne spune că religia este o iluzie, că Dumnezeu presupune tatăl clicei primordiale, care a fost asasinat și transformat în Dumnezeu idol, Dumnezeu tabu. Progresul trebuie abordat cu prudență, pentru că pulsația morții bate foarte puternic. Iar atunci când impulsurile devin foarte puternice ne putem replia în Eros, pentru că reprezintă garanția noastră de supravețuire, biletul pe care ni-l oferă literatura ca și orice altă artă către eternitate, către lumea care schimbă umbrele în lumină. Erotismul a salvat omul și l-a așezat alături de perfecțiune. Indubitabil, arta solicită sacrificii, dar, cum spunea Picasso- ”arta niciodată nu poate fi fără păcate”. Dar culminația păcatului transformă arta în imaginea sublimă a inocenței. Și așa inocența și păcatul reflectă oglinda lumii etern, un tărâm al imposibilului în care s-a scufundat Umanitatea.
Literatura ne învață să supravețuim inclusiv în condiții diabolice și inumane. Voi împrumuta un exemplu literar de la un intelectual străin care este bazat pe adevărul referitor la rolul literaturii în situații extreme. Levi Primo ilustrează emoționant evenimentele de la Aushvitz din luna iunie anul 1944. Naziștii celebrează, ori în lumea concentraționară, pe care au instituit-o, oamenii sunt lipsiți de emoțiile umane, transformați în dobitoace care se înțeleg prin gemete, iarr mila umană nu se mai exprimă în comunitate. Lagărul de concentarea reprezintă o barbarie organizată, suferința e imansurabilă, în care există o teamă și un război bazat pe conceptul- ”singur împotriva tuturor”. În lagărul de concentrare naziștii au instituit programul de supunere a omului, transformarea lui în animale, om fără personalitate, emoții și aspirații. Într-o dimineață, Primo Levi și Jan, fiind repartizați să muncească în acea zi la bucătărie, trebuiau să aducă un castron mare de cincizeci de litri. Pe drum, are loc o minune:cuvintele din ” Divina Comedie” a lui Dante transced și se aprind în memoria lui primo. Frânturi din text, câteva strofe, mai apo altele încep să curgă izbitor în rime. Primo, un italian, îi traduce strofele ”Duvinei Comedii” unui francez, lui Jan. Traducerea este aproximativă, cu multiple sincope și proza denaturează magia poeziei. Dar pentru Primo este important ca Jan să înțeleagă, astfel încât ” Divina Comedie”devine în acel moment cea mai importantă, singura pentru care ființa umană se încruntă s-o inspire și să-i dea lumina corespunzătoare. ”Mi se pare că aș da supa mea de la prânz ca să-mi aduc aminte strofa lipsă”, scrie Levi. Dar Jan a înțeles conținutul, ascultă și de câteva ori solicită să fie repetate. Ambii uită pentru un moment, cine sunt și unde sunt. Levi transpiră emoție ca și cum a auzit pentru întâia dată versurile lui Dante, în ele se regăsea multă sinceritate. Astfel cei doi au continuat să meargă mai departe. Iată unele din ele: ”Considerare vostra semenza, fatti non faste a viver come bruti, ma per seguir virtute e conoscenza”(”Reflectați asupra descendenței voastre:nu ați fost născuți ca să trăiți ca brutele, ci să urmați cunoașterea și oamenii de bine”). Ar fi bănuit Dantes că descrierea iadului își va gasi viață în Silezia, la mijlocul secolului XX, iar apelul ”să nu trăiești ca bruta” va determina doi oameni să arunce cătușele inumane și să le trezească la viață chiar pe o ”insulă a bestialității”?! Să ieși din starea naturală primară semnifică să-ți asume suferința pentru întreaga umanitate, care înclină să accepte să-i fie transmise anumite semnale și coduri, mai puțin să aspire la cunoaștere și să tindă spre perfecțiune, iar aceasta se leagă de esență transformării, decât a identității și existenței.
Rareori observă unii că teama reprezintă prima emoție pe care o are omul conform Bibliei. Nu dorința îl copleșește, nu rușinea sau dezonoarea, ci teama. Mușcând din fructul interzis, Adam vede că este nud și se ascunde de Dumnezeu. ”Mi-a fost teamă, pentru că sunt gol”. Până a-și descoperi Adam goliciunea, Dumnezeu a creat, iar creațiile sale erau sublime. El a văzut că Adam este singur și fără asemănare. Doar că Eva a descoperit fructul interzis, fructul care oferă înțelepciune, fructul plăcut și plin de dorințe. Dar prima emoție pe care o redă Biblia este teama, emoția cea mai terifiantă pentru creatorii Bibliei. Teama naște în inimile lui Adam și Eva grijile și sentimentel confuziei, iar apoi Dumnezeu le oferă boala nașterii pentru Eva și munca istovitoare pentru Adam, dar și știința înfricoșătoare a Morții. Inițial, ambii, Adam și Eva, nu sunt capabili să descearnă binele de rău, iar reprezentările care cuprind imaginarul lor în relație cu răul îi transformă din spectatorii propriei vieți în actorii semiconștienți ai ei. Ispita determină opțiunea lor dramatică, mișcarea inertă le determină acțiunile lor selective, iar istoria lor se aseamănă și începe cu cea prin care pășim și noi.
Nu o singură dată vicepreședintele Statelor Uniite a amenințat industriașii cu sancțiuni. Ori, cercetările efectuate de Agenția americană de protecție a mediului (EPA) au arătat că estimativ 93 % din producția propusă pieței, garniturile care depășesc 1 mln. tone, adică ”high production chemicals”, nu trec nici un test. Agenția EPA afirmă că există date toxicologice și eco-toxicologice referitor la 7% din aceste produse, estimativ asupra a 50% dintre acestea există o informare dezlânată, iar referitor 43% dintre produse nu există niici o informație.
Noi ne lovim cu confuzia că le știm pe toate. Și edilul Clujului Emil Boc consideră că le știe pe toate, mai ales după episodul Sorin Apostu. Psihologul american Maslow a comparat conștiința cu lumina dintr-o cameră întunecată. Când aprindem lumina se crează iluzia că lumina este peste tot, iar în realitate ea este doar în cameră, iar în jur e beznă. Nu căutați pisica neagră într-o cameră întunecoasă, pentru că s-ar putea ca aceasta să nu existe. Mai ales dacă nu ai mângâiat pisica. Ori pisica merge la primul care îi arată alinare și îi mângâie coama într-un mod mult mai sentimental, e mai pupăcios și cu mai mulți biștari.
Nouă ne dă viață necunoscutul. Și tot el ne oferă aripi și putere să zburdăm prin lume.
Dar ce viitor este acela care nu se naște din memoria trecutului și rațiunea zilei de azi?! Am învățat alături de alți semeni să îndur frigul, sărăcia, teama, deznădejdea sau dezamăgirile. Am învățat să calc peste ele ca peste niște cadavre ale propriilor frați, chiar dacă nu am avut nici un frate sanguinic, am învățat imaginar să calc peste tot ce este mai prețios ca să am un control asupra vieții. Dacă deține inima mea regrete față de ticăloșiile altora, dar și ale mele? Nicidecum. A trăi în regrete înseamnă a te irosi în suferință. E mai bine să visăm, fie și-n somnul dulce, că suntem regi pe tron și că prindem fluturele ”Monarch” din rețeau cyberspațiului. E bine să inspiri și să strigi:”Clujul îmi aparține!” Totuși e orașul care m-a cultivat, educat și mi-a dat suferință, dar și aripi. Nu contează că ți se va spune că ai putea exista într-un cerc suspicios al culturologilor ”inculți” într-un oraș multicultural, iar amicii intelectuali uneori încearcă să te descoase dacă consider că un oarecare intelectual străin, tânăr sau în etate, se ocupă de ”spionaj cultural”în inima Transilvaniei. Și aceste vorbe se răsfrâng în proximitatea unor ani care anunță startul european al municipiul Cluj-Napoca. În anul 2015 Cluj-Napoca dorește să se exprime ca o veritabilă capitală culturală europeană a tineretului. Culmea că orașul tinde să devină Capitala Culturală Europeană în viitor. Și nu contează că aparențele înșală, iar centrul orașului a devenit chicios, ce arată ca un bâlci iluminat bengos a la Răchițele, în care mustește vinul și cârnațul afumat. Patinuarul improvizat din fața catedralei catolice ne arată că nu există idei valide în zona factorului decizional municipal, iar edilul poate să aplice tot ce confiscă la ”negru”. Mă abțin să propun ca glumă amplasarea unei discoteci în aer liber sau un palat al jocurilor de noroc de tipul ”Las Vegas” în fața Catedralei Ortodoxe că mister Boc dacă află, pe loc, o și aplică. Din păcate trebuie să recunosc dezamăgit că orașul pe care îl știam în tinerețe, acum 10-15 ani a fost ”confiscat” și transformat într-o cetate rece, fără suflet, fără zăpadă și cu Moș Crăciun făcut din cauciuc și beculețe. Am fost la niște întâlniri organizate de primărie cu instituțiile și centrele culturale, dar nu am văzut nici un reprezentant de la județ. Ori județul potențează identitatea culturală a orașului, îi oferă dimensiunea artistică și zestrea culturală pe care a inspirat-o și purtat-o orașul secole la rând. Fie că această zestre culturală are rădăcini românești, maghiare, săsești(germanice), evreiești sau de o altă exprimare.
Uneori, am impresia că trăim niște timpuri apocaliptice. Timpuri pe care le inspir și, care dacă este s-o citez pe Virginia Voolf, aș spune că am abandonat orice speranță legată de Paradis, dar m-am agațat de marea speranță de a fi veșnic blestemat. Probabil voi fi blestemat de edilul ”perfect” al urbei și cel mai în formă politician din toate timpurile. Russo a conchis că ”Omul s-a născut liber, dar peste tot îl găsim în cătușe”. În schimb, Emil Boc a fost activ în diverse domenii, mai ales la televiziunile patriei: de la dirijor, cosaș, sportiv, etc. Îl înțeleg de ce consideră că municipiul Cluj-Napoca poate deveni oraș cultural european (la toate categoriile) și de ce pledează pentru multiculturalism sau interculturalism, ca și mine. Mai trist că nu ia atitudine ca primar, jurist, politician în cazurile Roșia Montana și Pungești, acolo unde corporațiile transnaționale atentează la patrimoniul natural al țări, iar Munții Apuseni gem prin vocile munților și a solului care sunt programați să fie otrăviți de compania Roșia Montana Gold Corporation. Nu cred că Emil Boc este antisemit sau rusofob și va invoca același argument cu care au operat detractorii din spațiul public și au pus niște evenimente din spațiul economic și social ca fiind de factură civilizațională:Est versus West. Am obosit de manipulări și de intoxicări verbale, de lipsa unui descernământ și prostie umană. Mai ales că este molipsitoare. S-o fi molipsit și mister Boc. Iar dacă ”DA”, atunci ”societatea are dreptul să știe” acest aspect însemnat din viața urbei.
Literatura ne învață să supravețuim inclusiv în condiții diabolice și inumane. Voi împrumuta un exemplu literar de la un intelectual străin care este bazat pe adevărul referitor la rolul literaturii în situații extreme. Levi Primo ilustrează emoționant evenimentele de la Aushvitz din luna iunie anul 1944. Naziștii celebrează, ori în lumea concentraționară, pe care au instituit-o, oamenii sunt lipsiți de emoțiile umane, transformați în dobitoace care se înțeleg prin gemete, iarr mila umană nu se mai exprimă în comunitate. Lagărul de concentarea reprezintă o barbarie organizată, suferința e imansurabilă, în care există o teamă și un război bazat pe conceptul- ”singur împotriva tuturor”. În lagărul de concentrare naziștii au instituit programul de supunere a omului, transformarea lui în animale, om fără personalitate, emoții și aspirații. Într-o dimineață, Primo Levi și Jan, fiind repartizați să muncească în acea zi la bucătărie, trebuiau să aducă un castron mare de cincizeci de litri. Pe drum, are loc o minune:cuvintele din ” Divina Comedie” a lui Dante transced și se aprind în memoria lui primo. Frânturi din text, câteva strofe, mai apo altele încep să curgă izbitor în rime. Primo, un italian, îi traduce strofele ”Duvinei Comedii” unui francez, lui Jan. Traducerea este aproximativă, cu multiple sincope și proza denaturează magia poeziei. Dar pentru Primo este important ca Jan să înțeleagă, astfel încât ” Divina Comedie”devine în acel moment cea mai importantă, singura pentru care ființa umană se încruntă s-o inspire și să-i dea lumina corespunzătoare. ”Mi se pare că aș da supa mea de la prânz ca să-mi aduc aminte strofa lipsă”, scrie Levi. Dar Jan a înțeles conținutul, ascultă și de câteva ori solicită să fie repetate. Ambii uită pentru un moment, cine sunt și unde sunt. Levi transpiră emoție ca și cum a auzit pentru întâia dată versurile lui Dante, în ele se regăsea multă sinceritate. Astfel cei doi au continuat să meargă mai departe. Iată unele din ele: ”Considerare vostra semenza, fatti non faste a viver come bruti, ma per seguir virtute e conoscenza”(”Reflectați asupra descendenței voastre:nu ați fost născuți ca să trăiți ca brutele, ci să urmați cunoașterea și oamenii de bine”). Ar fi bănuit Dantes că descrierea iadului își va gasi viață în Silezia, la mijlocul secolului XX, iar apelul ”să nu trăiești ca bruta” va determina doi oameni să arunce cătușele inumane și să le trezească la viață chiar pe o ”insulă a bestialității”?! Să ieși din starea naturală primară semnifică să-ți asume suferința pentru întreaga umanitate, care înclină să accepte să-i fie transmise anumite semnale și coduri, mai puțin să aspire la cunoaștere și să tindă spre perfecțiune, iar aceasta se leagă de esență transformării, decât a identității și existenței.
Rareori observă unii că teama reprezintă prima emoție pe care o are omul conform Bibliei. Nu dorința îl copleșește, nu rușinea sau dezonoarea, ci teama. Mușcând din fructul interzis, Adam vede că este nud și se ascunde de Dumnezeu. ”Mi-a fost teamă, pentru că sunt gol”. Până a-și descoperi Adam goliciunea, Dumnezeu a creat, iar creațiile sale erau sublime. El a văzut că Adam este singur și fără asemănare. Doar că Eva a descoperit fructul interzis, fructul care oferă înțelepciune, fructul plăcut și plin de dorințe. Dar prima emoție pe care o redă Biblia este teama, emoția cea mai terifiantă pentru creatorii Bibliei. Teama naște în inimile lui Adam și Eva grijile și sentimentel confuziei, iar apoi Dumnezeu le oferă boala nașterii pentru Eva și munca istovitoare pentru Adam, dar și știința înfricoșătoare a Morții. Inițial, ambii, Adam și Eva, nu sunt capabili să descearnă binele de rău, iar reprezentările care cuprind imaginarul lor în relație cu răul îi transformă din spectatorii propriei vieți în actorii semiconștienți ai ei. Ispita determină opțiunea lor dramatică, mișcarea inertă le determină acțiunile lor selective, iar istoria lor se aseamănă și începe cu cea prin care pășim și noi.
Nu o singură dată vicepreședintele Statelor Uniite a amenințat industriașii cu sancțiuni. Ori, cercetările efectuate de Agenția americană de protecție a mediului (EPA) au arătat că estimativ 93 % din producția propusă pieței, garniturile care depășesc 1 mln. tone, adică ”high production chemicals”, nu trec nici un test. Agenția EPA afirmă că există date toxicologice și eco-toxicologice referitor la 7% din aceste produse, estimativ asupra a 50% dintre acestea există o informare dezlânată, iar referitor 43% dintre produse nu există niici o informație.
Noi ne lovim cu confuzia că le știm pe toate. Și edilul Clujului Emil Boc consideră că le știe pe toate, mai ales după episodul Sorin Apostu. Psihologul american Maslow a comparat conștiința cu lumina dintr-o cameră întunecată. Când aprindem lumina se crează iluzia că lumina este peste tot, iar în realitate ea este doar în cameră, iar în jur e beznă. Nu căutați pisica neagră într-o cameră întunecoasă, pentru că s-ar putea ca aceasta să nu existe. Mai ales dacă nu ai mângâiat pisica. Ori pisica merge la primul care îi arată alinare și îi mângâie coama într-un mod mult mai sentimental, e mai pupăcios și cu mai mulți biștari.
Nouă ne dă viață necunoscutul. Și tot el ne oferă aripi și putere să zburdăm prin lume.
