Nu putem afirma că Rusia țaristă și Uniunea Sovietică ar fi dispus de un număr semnificativ de baze militare. Ceea ce ne explică că atât Rusia țaristă cât și Uniunea Sovietică au fost puteri terestre și nu se impunea un număr mare de trupe militare pe o distanță îndepărtată. După destrămarea URSS pe teritoriul țărilor din proximitate au ajuns mai multe unități militare care erau subordonate aparatului central și care intrau în jurisdicția Federației Ruse. În anumite cazuri guvernele noilor state au solicitat ca trupele Federației Ruse să fie evacuate de pe teritoriul lor, iar obiectele militare care au rămas să fie distruse ca fiind inutile statelor. În Letonia a fost dinamitată radarul sistemului de alertă pentru atac aerian „Daryal-UM”, militarilor letoni aceasta nu prezenta interes, iar elita letonă nu a dorit să ajungă la un acord cu Rusia. În acele state unde regimurile au fost loiale Federației Ruse bazele militare au fost păstrate. Belorusia s-a înțeles să le folosească gratis, iar Kazahsanul a reușit să-și majoreze bugetul datorită plăților efectuate de Ministerul apărării a Federației Ruse .
Rusia dispunde de 26 de baze militare în afara țării. SUA dispunde de circa 800. China nu dispunde de nici o bază militară în afara teritoriului său. Activitatea legată de dislocarea forțelor militare în străinătate ne relevă faptul că statul are o strategie geopolitică extinsă.
Bazele militare ruse dispun de o însemnătate politică, consolidând prezența rusă în regiunile din lume. Militarii ruși sunt priviți ca oaspeți neinvitați și nedoriți în mai multe state de frontieră, ca elemente ale imperialismului sovietic și rus. În majoritatea statelor din spațiul postsovietic militarii ruși au fost văzuți ca instrumente de anihilare a identității naționale și a orientărilor alternative, care nu se regăseau ca fiind inserate pe agenda de la Kremlin(Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Republica Moldova).
Azerbaidjan
Un nod radar (RO-7, obiectul 754).
Gabala (Gabala-2, Leaki).
Nodul reprezintă un radar de tipul „Daryal”, care intră în sistemul de alertă în cadrul unei eventuale agresiuni aeriene. Aceasta a fost construită în perioada 1976 până-n anul 1987. În regim de funcționare a intrat în anul 1985.
Stația este orientată să monitorizeze startul rachetelor balistice în Asia și acuatoriul oceanului Indian, dar și să aibă control față de obiectele cosmice din sectorul sud la o depărare de până la 6000 km. După prăbușirea URSS obiectul mult timp a fost utilizat de militarii ruși fără ca să existe o reglementare juridică a statutului acestuia. Guvernul de la Azerbaidjan a cerut de nenumărate ori să fie achitat costul pentru utilizarea nodului radar, amenințând că va suspenda activiatea „Daryal”. În consecință la 25 ianuarie 2002 a fost semnat un acord condiționat de folosire a nodului radar „Daryal” din Gabala de către Rusia. Stația a obținut statutul de centru informativ-analitic și declarat ca fiind proprietate a Azerbaidjanului. Federația Rusă a promis că va achita pentru arendă 7 mln de dolari anual (inițial partea azeră a solicitat suma de 20-30 mln de dolari) și să-i fie restituite cheltuielile în valoare de 31 mln de dolari, care au fost legate de utilizarea nodului radar în anii 1997-2001. Rusia s-a obligat să utilizeze nodul radar exclusiv în scopuri informativ-analitice, dar și să ofere o parte din informații Azerbaidjanului. Termenul acordului este de 10 ani. În luna mai 2007 ambasadorul Federației Ruse în Azerbaidjan a declarat că Rusia poate să examineze posibiliatea ca nodul radar din Gabala să fie uilizat în comun cu SUA, invocând n proiect alternativă, în cazul în care SUA ar renunța să amplaseze un radar de apărare antiaeriană în Caucaz. Numărul personalului este de aproximativ 900 de militari și circa 200 de specialiști civili (acordul interguvernamental stabilește o limită de 1500 de persoane). Nodul radar intră în componența trupelor cosmice ale Federației Ruse.
Armenia
Baza militară 102- Giumri (Leninakan) Erevan
A fost forrnată în baza diviziei motorizate nr.127 a armatei a 7 din circumscripția militară Transcaucaz (divizia a fost dislocată în Armania în anul 1953).
A fost reorganizată în bază militară la 1 septembrie 1994, iar acordul de amplasare a bazei militare ruse în Armenia a fost semnat abia la 16 martie 1995 pe o durată de 25 ani. La 27 septembrie 1996 a apărut un acord inerguvernamental corespunzător. Nu este percepută nici o plată de arendă pentru baza militară din Giumri, Armenia o asigură cu toate cele necesare.
Obiectivele grupării trupelor militare ruse în Armenia constă: trebuie să acopere flancul sudic al Federației Ruse și să asigure securitatea Armeniei ca parte a Tratatului de securitate colectivă. În componența bazei militare 102 intră trei regimente motorizate (123 în Erevan, 124 și128 în Giumri), regimemtul de artilerie 992, regimentul de rachete antiaeriene 988 (ambele în Giumri), batalionul de tancuri 116. În componența grupării militare intră și unitatea de sprijin în luptă. În componența grupării ruse din Armenia intră baza aeriană 3624 (Erebuni, 18 avioane de vânătoare MiG-29) și punctul de control aerian 700. Baza 102 este dotată cu 102 tancuri, estimativ 300 de vehicule blindate, sisteme de artilerie și complexe de apărare aeriană de diverse tipuri. Numărul militarilor este de aproximativ 4000 de oameni. Baza se subordonează comandamentului grupului de trupe ruse din Caucaz .
Bielorusia
Nod radar în Ganțevici (Baranovici)
Nodul se prezintă ca un radar de tipul „Volga", intră în sistemul de alertă a atacurilor de rachetă. Construcția acestuia în Bielorusia a început în anul 1986. Stația are ca destinație acoperirea sincopelor din arealul radarului „Daryal”. În obiectivele radarului intră identificare rachetelor balistice și a obiectelor cosmice la o depărtare de 4800 km. Stația monitorizează obiectele din Europa, Atlanticul de nord și Marea Norvegiană. Prezența nodului pe teritoriul Bielurisiei este reglementă în cadrul acordului interguvernamental din 6 ianuarie 1995. Plata pentru „Volga” nu este percepută, partea bielorusă este parțial absolită de plata datoriilor pentru energie. Pe de altă parte, Bielorusiei i se oferă starea informativă legată de situația din cosmos și din poligoanele ruse în care au loc testări de luptă în sfera de apărare antiaeriană, în compensare pentru arenda nodului de radar aparținând Federației Ruse. Termenul acordului este de 25 ani. Stația a intrat în regim de funcționare în anul 2002, în regim militar în anul 2003. Numărul personalului care asigură buna funcționare a nodului este de 600 persoane. Radarul intră în structura trupelor cosmice ruse.
Nodul de legătură 43-lea
Vileyka
Acționează din luna ianuarie 1964 prin care centrul radio al Flotei Militare Maritime a Federației Ruse face legătură îndepărtată cu navele militare și submarinele și concomitent realizează acțiuni de spionaj radioelectronic și confruntări radioelectronice. Centrul este dotat cu un emițător cu o putere de 1000 kilovați. Stația de pe teritoriul Bielorusiei acționează în baza acordului interguvernamental din data de ianuarie 1995 (acordul stipulează că nodul de transimisiune reprezintă ”o instutuție militară rusă” și nu dispune de statutul de bază militară). Bielorusia nu este recompensată de către Federația Rusă cu bani pentru utilizarea centrului. Acordul are o durată de 25 de ani. Numărul personalului este de până la 250 de oameni.
Georgia
Baza militară a 12 din Batumi
A fost format în baza diviziei motorizate 145 a armatei a 9-a(mai apoi a corpului de armată 31) din circumscripția militară Transcaucaz (divizia a fost dislocată în Georgia în anul 1953). Împreună cu alte trei divizii amplasate în Georgia a obținut statutul de bază militară a Federației Ruse conform Acordului de securitate colectivă din 5 mai 1992. La 15 septembrie 1995 la Tbilisi a fost încheiat un acord între Rusia și Georgia, care a stabilit prezența bazelor ruse pe teritoriul Georgiei pentru următorii 25 de ani. Mai apoi elita politică georgiană a solicitat ca să fie evacuate urgent trupele ruse de pe teritoriul republicii. Două baze –în Vaziani și Gudaute- au fost desființate în luna iulie din anul 2000. Federația Rusă de nenumărate ori a încercat să amâne termenul de redislocare: în anul 2001 statul rus a solicitat ca să fie lăsată pe o durată de 15 ani să realizeze evacuarea, în anul 2002 a redus termenul până la 11-12 ani, în anul 2004 — la 7-8 ani, mai apoi la — 3-4 ani. Însă toate tentativele au rămas irealizabile. Militarii ruși mereu intrau în situații conflictuale și erau acuzați că sprijină mișcările separatiste din Abhazia, Osetia de Sud și Adjaria. În urma acordului dintre Federația Rusă și Georgia care a fost semnat în luna martie din anul 2006, procesul de evacuarea a bazei militare nr. 12 urma să se realizeze la 1 octombrie 2008. Iar în anul 2008 a avut loc intervenția militară rusă în Georgia și a făcut irealizabilă evacuarea bazei militare. În componența bazei militare există câteva batalioane care numără 1000 de persoane. Baza se subordonează comandamentului grupului militar rus din Ciscaucaz.
Baza militară 62 din Ahalkalaki
A fost formată în baza diviziei motorizate 147 a armatei a 9-a (mai apoi a corpului de armată 31) din circumscripția militară Ciscaucaziană. A acționat în Georgia aidoma bazei militare 12-a din Batumi. Evacuarea tehnicii din baza 62 a demarat în luna mai din anul 2006. Întreaga tehnică militară a fost evacuată. În componența bazei se află câteva sute de persoane, care sunt subordonate comandamentului militar rus din Ciscaucaz.
„Forțe colective de menținere a păcii” -Abhazia
„Forțele de pacificare”ale Rusiei au apărut în zona conflictului georgiano-abhaz în luna iunie din anul 1994. Aceasta s-a întâmplat după ce liderul georgian Eduard Șevarnadze, în condițiile unei crize care exista în țară și cu o armată destrămată, dar atacată de forțele ruse, a acceptat să adere la Comunitatea Statelor Independente, s-a adresat Federației Ruse după ajutor și în luna mai 1994 a semnat un acord cu Abhazia de încetare a focului. La baza contingentului de pacificatori al Federației Ruse s-a aflat regimentul special de parașutiști și misiuni speciale, care a fost transferat în scopul evacuării cetățenilor ruși și pentru a proteja obiectivele militare din republică. Militarii ruși din această republică separatistă de nenumărate ori au intrat în conflict direct cu trupele georgiene. Conflictul abhazo-georgian se acutizează periodic. În permanență guvernul Georgiei a solicitat ca trupele ruse să fie evacuate din Abhazi și Osetia de Sud. Guvernul georgian consideră că trupele ruse consolidează regimurile separatiste și reprezintă o stavilă în procesul păcii și a restabilirii ordinii legale în regiune. Guvernul Rusiei le-a alocat trupelor ruse din regiune calitatea de pacificatori. În perioada operațiunilor militare ruse în zona de conflict au decedat estimativ 100 de militari ruși. În prezent în componența forțelor colective de menținere a păcii în Abhazia intră trei batalioane motorizate, o baterie specială de aruncătoare a minelor, unități de construcții și subunitatea de asistență militară. Acestea sunt înzestrate cu circa 100 de mașini blindate de diverse tipuri și patru helicoptere. Numărul militarilor este de aproximativ 1600 de persoane.
Batalionul rus din componența forțelor mixte de menținere a păcii
Osetia de Sud
Forțele de pacificare din compinența batalioanelor ruse, georgiene și „sud-osetine”au fost introduse în regiune în luna iulie 1992, imediat după ce liderii Rusiei și Georgiei au semnat acordul de la Dagomâsk cu privire la principiile de reglementare a conflictului georgiano-osetin. Peste câteva săptămâni luptele militare au încetat, s- reușit ca formațiunile militare implicate în conflict să fie separate. Conducerea și gestionarea forțelor mixte de menținere a păcii în Osetia de Sud a fost realizată de comandamentul unificat, care a fost reprezentat de ofițerii superiori. Numărul militarilor ruși în regiune este de aproximativ 500 de persoane.
Kazahstan
Nodul radar ("Balhaș-9", obiectul 1291, OS-2)
Gulyșad (Sara-Șagan, Priozersk, Balhaș)
În perioada anilor 60 din secolul XX în raionul Balhașa a fost construită o stație radio de localizare ce purta denumirea „Dnestr”(Nistr-n.n). În anii 70 din secolul precedent au mai fost adăugate două stații radio ce purtau denumirea „Dnepr” (Nipru-n.n). Totodată a fost inaugurat un centru de calcul și de comandă, care intra în sistemul de alertă a unui eventual atac de rachetă. În anii 70 a fost luată decizia că aici să fie construită o stație contemporană de tipul „Daryal-U”. Aceasta a fost edificată în anii 80. În anul 1990 construcția a fost congelată chiar dacă în proporție de 95% stația era funcțională. În luna ianuarie a anului 2003 stația a fost transmisă Kazahstanului, chiar dacă o mare parte din aceasta a fost furată. În luna septembrie din anul 2004 emițătorul stației a ars. Nodul special de radiotelecomunicație care leagă stațiile radio de localizare „Dnestr” (Nistru) cu alte două ”Dnepr” (Nipru) răspunde de identificarea rachetelor balistice și a obiectelor cosmice din Asia. Acesta este capabil să monitorizeze obiectivele la o distanță de 3000 km. În componența stației radio de localizare intră o parte din armata specială a 3-a Rusiei care este formată din trupele cosmice de apărare antiaeriană cosmică.
Obiecte ale celui de-al 4-lea poligon central de stat pentru tipuri diverse
Kazahstan
În anii 50 ai secolului XX pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Kazahstan au fost amplasate un număr mare de obiecte și câmpuri de luptă care constituiau poligoane pentru trupele Uniunii Sovietice. Aici aterozau părțile componente ale rachetelor lansate în spațiul aerian, aici se desfășurau testele complexelor de rachetă, a sistemelor antiaeriene, a sistemelor telemetrice, se producea militarizarea aviatică, se testa arma laser și alte tipuri de tehnică. După prăbușirea URSS, volumul de teste de pe poligoanele Kazahstanului s-au redus considerabil, conform specialiștilor în prezent sunt utilizate 5-10% din întregul potențial.
În luna octombrie 1996 au fost semnate o serie de acorduri interguvernamentale legate de arenda poligoanelor, care prevedeau o compensare parțială Kazahstanului prin furnizarea de arme, dar și repararea tehnicii militare și pregătirea militarilor din Kazahstan în instituțiile militare de învățământ din Federația Rusă. În această perioadă a fost remediată problema legată de compensările pe care trebuie să le facă Rusia pentru exploatarea poligoanelor din prima perioadă a anilor 90 din secolul XX. La 25 noiembrie 2005 a fost semnat un acord special interguvernamental legat de reglementarea problemelor financiare și modul de achitare pentru poligoanele arendate de Federația Rusă. Părțile au trecut la achitări bănești în loc de afacerile barter care existau anterior. Tot atunci Rusia a acceptat să stingă datoria 135,73 mln de dolari pe care o avea față de Kazahstan și constituia arenda pentru poligoanele militare.
În luna aprilie 2006 sistemul poligoanelor ruse din Kazahstan a fost reformat și toate poligoanele au intrat în componența Poligonului de stat central nr.4, comandamentul central al căruia se află în Kapustina Yaru din regiunea Astrahan. În componența poligonului nr. 4 au intrat următoarele structuri care se află pe teritoriul Kazahstanului:
1. Cel de-al 10-lea poligon experimental de stat „Sara-Șagan”. Acesta este poziționat pe teritoriul din regiunile Aktiubinsk, Jambâlsk, Karagandinsk și Kzâl-Ordinsk. Arealul poligonului este de circa 80 mii km pătrați. Lungimea de la nord la sud este de circa 250 km, de la vest la est de 600 km. A fost înființat în anul 1956. Este predestinat pentru testarea elementelor din cadrul sistemului de alertă a unui eventual atac de rachete, pentru apărarea antiaeriană și antirachetă, dar și pentru rachetele balistice. Arenda poligonului în anul 1996 constituia 19,97 mln de dolari în an, iar din anul 2005 aceasta era de 18,932 mln de dolari. Șeful poligonului N10 era generalul maior Vilor Matlașov.
2. Baza 5580-a de asistență a lucrărilor de testare (poligonul „Emba", cel de-al 11-lea poligon experimental de stat). Baza este amplasată pe teritoriul regiunii Aktiubinsk. Scopul acesteia constă în desfășurarea activităților de cercetare științifică și de testare a modelelor de armament destinate apărării antiaeriene. Costul de arendă în anul 1996 constituia 4,694 mln de dolari, din anul 2005 - 718 mii de dolari.
3. Obiectele celui de-al 4-lea poligon central de stat (regiunea de Vest a Kazahstanului): cea de-a 20-a stație specială de testare și 2 puncte de măsurare (IP-8 și IP-16). Aceste structuri răspund pentru testele de vară alocate modelelor de armament. Costul pentru arendare a obiectelor celui de-al 4-lea poligon din anul 1996 constituia 1,022 mln de dolari, iar în anul 2005 era de 682 mii de dolari.
Obiecte ale centrului de stat de testare aviatică- nr.929
Regiunea Atâursk și Vestică a Kazahstanului
În anii 50 în Kazahstan au fost amplasate poligoanele experimentale ale Forțelor Militare Aeriene din URSS. Aici se aflau instituțiile de cercetare și cele științifice. Comendamentul aviatic, stațiile de măsurare și câmpurile de luptă, unde erau instalate ținte pentru atacurile aviatice. Toate aceste structuri erau subordonate institutelor de cercetare științifică ale Forțelor Militare Aeriene din Uniunea Sovietică. După implozia URSS testele s-au redus substanțial. În anul 1996 elita politică din Federației Ruse și Kazahstan au încheiat un acord în care au fost stabilite condițiile de utilizare a poligoanelor miliatre pe teritoriul Kazahstanului. Inițial plata de arendă constituia 1,814 mln de doalri anual, iar din 1 ianuarie 2005 aceasta a crescut până la 4,454 mln de dolari. Poligonul este destinat testelor de vară pentru modelele noi de armament, dar și pentru pregătirea aviatorilor din Forțele Militare Aeriene și a aviației din cadrul Flotei Militare Maritime. În prezent pe teritoriul Kazahstanului sunt amplasate 3 poligoane experimentale din cadrul centrului experimental pe timp de vară „V.P,Chkalov”al Ministerului apărării din Federația Rusă (comandamentul central se află în Ahtubinsk din regiunea Astrahan): - 85-lea (raioanele Inderbordsk și Mohamedtsk din regiunea Atâursk, orașul Atârau), 171-lea (localitatea Terekta din raionul Bokeyordinsk, regiunea de Vest a Kazahstanului) și 231-lea (satul Turgay, raionul Bokeyordinsk, regiunea de Vest a Kazahstanului).
Cosmodromul Baykonur ( al 5-lea poligon de stat pentru testare)
Regiunea Kzâl-Ordinsk
Cosmodromul Baykonur a fost construit în Kazahstan la sfârșitul anilor 50. Acesta a devenit principalul cosmodrom activ al URSS-ului și a fost folosit pentru explorarea cosmosului: atât în scopuri pașnice, dar și militare. De aici erau lansate corăbiile cosmice și sateliții, aici erau testate noile sisteme ale tehnicii cosmice și armele cosmice. Acordul de arendă a cosmodromului a fost semnat de Federația Rusă și Kazahstan la 10 decembrie 1994 pe un termen de 20 ani. Plata de arendă a constituit 115 mln de dolari anual. În anul 2004 termenul de arendă a fost prelungit până în anul 2050. La mijlocul anilor 90 Kazahstanul a acuzat Federația Rusă că nu a achitat costul arendei. Rusia a recunoscut datoria de 1,893 mlrd de dolari. Toate problemele financiare au fost reglementate printr-un acord special care a fost semnat la 13 octombrie 1998. Baykonur este singurul cosmodrom al Federției Ruse, de unde pot fi realizate zboruri cosmice. În anul 2005 a început transferul etapizat a obiectivelor cosmodtromului de la Minsterul apărării către Agenția federală cosmică.
Comandamentul aviatic nr. 171
Karaganda
În decembrie 1975 a fost formată compania specială 169 de asistență tehnică a aerodroamelor și a fost dislocată în Karaganda, Republica Sovietică Socialistă Kazahstan. În obiectivele companiei intra asigurarea spatelui și gestionarea lucrărilor de cercetare și evacuare în cazul lansării și aterizării aparatelor cosmice de pe cosmodromul Baykonur. După prăbușirea URSS, în septembrie 1994, comandamentul central a emis o directivă de reorganizare a comandamentului aviatic, ceea ce s-a și realizat în luna martie 1999. Șeful comendamentului aviatic era colonelul Serghei Semcenko. Numărul militarilor: 50 de persoane.
Kârgâzstan
Baza aviatică 999 (Kant)
Aeroportul din Kant a apărut în anul 941, când a fost redislocată școala militară de piloți de la Odesa. Din anul 1951 pe aerodromul a fost stabilită baza de instructaj a regimentului de aviație. În anul 1956 acesta a obținut statutul de învățământ pentru regiment aviatic din cadrul Cursurilor centrale ale URSS pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor din aviație. Aici își desfășurau practica piloții din țările Asiei, Africii, Americii Centrale și Americii Latine.
La Kant și-au făcut studiul președintele Egiptului Muhammed Hosni Mubarak, ex-președintele Republicii Arabe a Siriei Hafez Asad, mareșalul aviației din India Dilbah Sing. În luna mai 1992 regimentul de aviație a trecut sub jurisdicția republicii Kârgâzstan. În vara anului 2002 Rusia a manifestat interes față de baza de la Kant, la puțin timp după ce pe aeroportul Manas, în aproprierea Bișkek, a fost amplasată baza aviatică a Statelor Unite ale Americii și a aliaților săi din „coaliția antiteroristă”. Acordul legat de statutul și condițiile prezenței bazei aviatice ruse pe teritoriul Kârgâzstanului a fost semnat la 22 septembrie 2003 la Moscova de către miniștrii apărării din cele două țări. Oficial a fost inaugurată baza militară rusă la 23 octombrie 2003, în prezența președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și al Kârgâzstanului, Askar Akaev. Kant a devenit prima bază militară rusă, după anul 1991, deschisă în străinătate. Acordul interguvernamental dintre Federația Rusă și Kârgâzstan legat de statutul și condițiile de staționare a bazei aviatice 999 a intrat în vigoare la 11 august 2005. Principalul scop al grupului aviatic constă în asigurarea controlului spațiului aerian în Asia Centrală și în caz de necesitate să fie lansate atacuri aeriene asupra formațiunilor „teroriste”. În baza de la kant sunt dislocate 5 avioane SU-25, 4 avioane de antrenamen L-39, 2 helicoptere Mi-8. Estimativ 140 de aviatori și specialiști în aviație asigură baza material-tehnică a bazei. Baza aviatică 999-a se subordonează celei de-a 5 armate a Forțelor Militare Aeriene și de apărare antiaeriană a circumscripției militare Privoljie-Uralsk.
Nodul de legătură 338-lea
Localitatea Kara-Balta (Spartak, Cealdovar) regiunea Cyusk. Stația Flotei Militar Maritime a Federației Ruse face legătura radiofonică de lungă distanță cu vasele militare și submarinele și realizează spionajul radioelectronic și confruntarea radioelectronică. Stația acționează în baza acordului dintre Federația Rusă și Kârgâzstan din 5 iulie 1993.
Baza de testare a armamentului submarin 954-a
Karakol (regiunea Issâk-Kulsysk)
În anul 1943 în Issâk-Kull a fost evacuat din Daghestan poligonul experimental produce rachete maritime a uzinei ”Dagdizely”. În anul 1954 aici a fost amenajat centrul experimental al Forțelor Militare Maritime a Federației Ruse. În urma acordului dintre Federația Rusă și Kârgâzstan din 5 iulie 1993 centrul a fost recunoscut ca proprietate rusă. În cadrul întreprinderii comune (mixte), care se ocupă de elaborarea și testarea noilor tipuri de rachete militare maritime, Rusia deține 95% din acțiuni.
Stația automatică seismică N1
Icke- Suu (regiunea Issâk-Kulsk)
Intră în sistemul unic automatizat de control seismic al Ministerului apărării al Federației Ruse. Stația are menirea să asigure controlul asupra testelor și a uzanței armei nucleare în întreaga lume, dar și asupra cutremurelor. Statutul obiectului rus a fost întărit conform procesului verbal din 21 iulie 1994 și a convenției legate de arenda locurilor de dislocare a unităților serviciului seismic din cadrul Ministerului de apărare al Federației Ruse în Kârgâzstan din 21 octombrie 1994. Federația Rusă furnizează savanților kirghizi o parte de informațiile obținute de la stația seismică N1.
Laboratorul radioseismic (punctul autonom seismic) N17
Mayllu-Say
Intră în sistemul unic automatizat de control seismic al Ministerului apărării al Federației Ruse. Laboratorul (punct autonom seismic) are destinația de control a testelor și a utilizării armei nucleare, dar și a cutremurelor. Funcționează în baza unor prevederi juridice ca și stația autonomă seismică N1.
Grupul operativ a trupelor ruse din Transnistria
Din anul 1956, pe teritoriul Republicii Moldova a fost dislocată cea de-a XIV-a armată din circumscripția militară Odesa. După prăbușirea URSS aceasta a trecut sub jurisdicția Rusiei. În conflictul armat din anul 1992 dintre gruparea prorusă de la Tiraspol și Republica Moldova armata a XIV-a a fost de partea separatiștilor de la Tiraspol.
Guvernul de la Chișinău a solicitat de nenumărate ori evacuarea rapidă a trupelor ruse din regiune. Federația Rusă a refuzat, justificând că se impune păzirea a unui cotingent de depozite cu armament și tehnică militară. Pe de altă parte, separatiștii de la Tiraspol solicitau ca contingentul militar rus să fie păstrat ca un garant de securitate al enclavei.
Încă la 9 februarie 1993 președintele Federației Ruse Boris Elțân a declarat, după negocierile purtate cu președintele Republicii Moldova Mircea Snegur, că este dispus să evacueze armata a XIV-a. Termenul de evacuare a armatei a rămas nedeterminat și prevedea că procesul va începe atunci când va exista un progres în reglementarea conflictului transnistrean și Republica Moldova va oferi un statut special raioanelor din stânga Nistrului. După multe dispute în noiebrie 1999 la summitul de la Istanbul al OSCE Rusia s-a obligat să evacueze complet trupele sale militare din Transnistria la data de 31 decembrie 2002 (prezența militarilor ruși contravenea Acordului de trupe militare convenționale în Europa). La sfârșitul anului 1999 a demarat procedura de evacuare a personalului, tehnicii și munițiilor. Mai târziu Federația Rusă a sistat evacuarea trupelor sale motivând că în acordul nu stipulează o data precisă și a insistat că este vorba despre o reorganizare a reglementării pașnice a conflictului transnistrean. În prezent negocierile în acestă chestiune continuă. Concomitent cu negocierile a avt loc o reducere a structurilor organizaționale și numărului militarilor ruși. Din data de 1 iulie 1995 armata a XIV-a a fost transformată în grup operativ a trupelor ruse în regiunea Transnistria. În anul 1997 divizia motorizată nr. 59 a fost reformată în brigada a 8-a motorizată, iar în anul 2002 a fost desființată și această brigadă. În prezent grupul operativ din Transistria însumează două batalioane motorizate, un batalion de pază și de asistență, o unitate pentr helicoptere, câteva subunități de asistență. Comandantul grupului operativ este general-maiorul Boris Sergheev. Numărul militarilor este de aproximativ 1000 de persoane.
Siria
Punctul de asistență material-tehnică 720 - Tartus
Această bază militară era considerată în anul 2010 ca fiind singura bază rusă care acționează în afara spațiului postsovietic și dispunea de destinația ”străinătate”. Acordul care prevedea amplasarea obiectelor pentru bază militară a Flotei Militar Maritime a URSS a fost semnat cu guvernul Siriei în anul 1971. Baza din Tartus a fost creată în scopul asigurării acțiunilor flotei din Marea Mediterană, în primul rând pentru reparația navelor militare și a vaselor matitime a celei de-a cincea escadrile din Mediteranenă, asigurarea cu combustibil și cu alte materiale. În perioada sovietică existau puncte similare în Egipt și în portul sirian Latakia. În anul 1977 cea de-a 54-a brigadă operativă sovietică a navelor complementare a părăsit ca urmare a solicitărilor guvernului egiptean bazele din Alexandria și din Mers-Matruh. Toate resursele materiale și navele au fost realocate la Tartus, unde în luna aprilie 1977 a fost formată direcția 229-a divizionului de asigurare a navelor maritime și de cursă, care se subordonau comandantului brigăzii de asigurarea vaselor maritime a Flotei Mării Negre. În anul 1984 la Tartus a fost creat un punct se asistență material-tehnică, care se subordonează adjunctului comandantului Flotei din Marea Neagră. Flota Mării Mediterane a fost lichidată, iar toată infrastructura a intrat în componența Flotei din Marea Neagră. Punctul 720 pentru asistență tehnică intră în componența Mării Negre.
În ultima vreme, ca urmare a războiului din Siria, mass-media internațională a invocat existența a încă câteva centre militare ruse considerate ca fiind baze militare:
a. aeroportul militar BATRA.
b. baza militară Ad Doqqaqah
c. baza militar-maritimă Minat.
Tadjikistan
Baza militară -201
Dușanbe, Kuleab, Kurgan-Tyube
Baza militară a fost formată în cadrul diviziunea motorizate 201, care a fost dislocată în Tadjikistan în toamna lui 1945. Baza a fost formată pe fundalul diviziunii motorizate 201, care a fost dislocată în Tadjikistan în toamna anului 1945. În perioada sovietică aceasta de nenumărate ori a fost reformarată în brigadă, regiment și a fost denumită ca fiind a pușcașilor de munte și-a modificat numărul. Din anul 1964 a revenit la denumirea de diviziune motorizată 201. În perioada anilor 1980 până în anul 1989 diviziunea a luptat în Afganistan. La începuturile anilor 90 din secolul XX, în condițiile războiului civil din Tadjikistan, această conexiune militară a intrat în jurisdicția Federației Ruse ca unitate ce reprezintă trupele de pacificători. Adeseori această unitate militară a intrat în conflict militar deschis cu rebelii afgani și tadjici. Diviziunea rusă s-a aflat în Tadjikistan în baza acordului de prietenie, cooperare și ajutor reciproc care a fost semnat în luna mai 1993. În luna aprilie 1999 a fost semnat un acord special legat de statutul și condițiile staționării bazei militare ruse pe teritoriul Tadjikistanului. Mai târziu acordul a fost ratificat și în decursul mai multor ani s-a dezbătut aspectul și condițiile financiare de staționare a militarilor ruși. În cele din urmă s-a ajuns la un compromis iar Federația Rusă a promis în decurs de cinci ani investiții masive de până la 2 mlrd de dolari. În schimb autoritățile tadjice au eliminat subiectul legat de achitările pe care trebuie să le facă partea rusă pentru staționarea bazei militare. La 16 octombrie 2004 țările au semnat un acord interguvernamental care prevedea componența și structura bazei orgazaționale și a personalului. În următoarea zi a avut loc o ceremonie oficială la care au participat președinții celor două state. Inițial aceasta a purtat denumirea nr. 4, iar ulterior a revenit la numărul pe care l-a purtat diviziunea motorizată. Obiectivele grupării trupelor ruse din Tadjikistan au vizat: securizarea frontierei tadjiko-afganeze în cazul în care formațiunile militare din Afganistan ar avansa în zonă și ar penetra frontiera, destructurarea oricăror acțiuni militare pe care le-ar realiza formațiunile militare ilegale. În componența bazei militare nr.4 intrau trei regimente motrizate (92 din Dușanbe, 149 al gărzii din Culeabe și 191 din Kurgan-Tyube), 670- grupul aviatic (5 avioane Su-25 pe aeroportul Ayni), 303- escadrila specială de helicoptere (4 helicoptere Mi-24 și 4 Mi-8 pe aeroportul Ayni), 295 – o echipă pentru operațiuni speciale, dar și batalioanele speciale (spionaj și de luptă radioelectronică, pentru reparații și reconstrucție, de asistență materială, comunicații. În același timp, în componența grupării intră unitatea de asistență a luptei militare. Baza 201 dispune de aproximativ 100 tancuri, estimiativ 300 de blindate, sisteme a artilerie și complexe antiaeriene și de rachete. Numărul militarilor este aproximativ de 7000 persoane. Aproximativ 60-65% de militarp își desfășoară serviciul militar pe bază contractuală. Baza militară 4 se subordonează comandamentului circumscripției militare Privoljie-Uralsk.
Nodul optic-electronic 1109 „Nurek” (complexul optico-electronic „Okno”(Fereastra-n.n), obiectul 7680) Nurek
Complexul automatizat „Okno”(Fereastra-n.n., 54J6) intră în sistemul de control al spațiului cosmic. Scopul lui constă în identificarea obiectelor cosmice la o altitudine 2000 până la 40 000 km, în acumularea informațiilor fotometrice și a coordonatelor obiectelor cosmice, calcularea parametrilor și a mișcărilor acestora. Complexul este capabil să gestioneze controlul global referitor la obiectele cosmice de asupra Eurasiei, a Africii de Nord și Centrale, în acuatoriul oceanului Indian, Pacific și Atlantic. Complexul a început să fie construit în anul 1979 și a fost ales muntele Sanglok din Tadjikistan ca plasament, pentru că dispune de un număr mare de ore nocturne clare, favorabile monitorizării optice, dar și a climatului astrologic (transparență și o atmosferă stabilă). În anul 1992 lucrările au fost conservate și reluate abia în anul 1997. Complexul acționează în baza acordului interguvernamental ruso-tadjik din 28 ianuarie 1994. „Nurek" a fost transmis în decurs de 49 de ani în proprietatea Rusiei penttru o sumă dimbolică de 0,3 dolari pe an. În schimb Federația Rusă a șters o datorie de 242 de milioane de dolari pe care o avea Tadjikistanul. „Nurek” de află în regim operativ din 16 martie 2004. În componența „Nurek” intră divziunea a 45-a de control al spațiului cosmic, care se subordonează celei de-a 3-a armată specială de apărare aeriano-cosmică a trupelor cosmice din Federația Rusă.
Ucraina / Crimeea (în prezent anexată de Federația Rusă)
Baza militar-maritimă a Flotei din Marea Neagră
Încă de la sfârșitl secolului al XVIII-lea Flota Mării Negre și-a stabilit baza în Crimeea. După implozia URSS-ului s-a iscat un conflict între Rusia și Ucraina în privința împărțirii flotei între cele două state. În perioada anilor 1991-1992 guvernul Ucrainei a adoptat o serie de hotărâri legate de subordonare a flotei sub drapel ucrainean. Au fost ocupate o mare parte din navele maritime. În luna aprilie 1992 președintele Federației Ruse Boris Elțân a emis un decret care prevedea trecerea flotei Mării Negre sub juridiscția Rusiei și „subordonarea comandantului suprem al Forțelor militare unificate Comunității Statelor Independente”. În vara anului 1992 la întrevederea dinre președinții celor două state s-a obținut un acord legat de principiile formatoare ale Flotei Militar-maritime a Rusiei și a Forțelor Militar-Maritime ale Ucrainei în baza flotei Mării Negre. Mai apoi în luna iunie din anul 1995 cele două părți au semnat un nou document, potrivit căruia Rusiei i se transferau 81,7%, Ucrainei — 18,3% din nave și corăbii. Conflictul a continuat și în luna octombrie 1996 Duma de stat din Federația Rusă a adoptat o lege specială care prevedea încetarea împărțiirii flotei. Disputa a fost rezolvată la 28 mai 1997, când a fost semnat un acord legat de parametrii de împărțire a flotei Mării Negre. Acest document stabilea statutul și condițiile de staționare a flotei din Marea Neagră a Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei, parametrii împărțirii flotei și principiile de calcul. În consecință, la 12 iunie 1997 pe navele maritime ale flotei ruse din Marea Neagră a fost ridicat drapelul special al marinei ruse-Andreevsk. Documentele care au fost semnate de părți limitau numărul flotei ruse din Marea Neagră, care staționau pe teritoriul Ucrainei, 338 de corăbii și vase maritime, 161 de aparate de zbor. Flota rusă din Marea Neagră își stabilea baza militară până în anul 2017. În anul 2005 guvernul de la Kiev a propus să fie reexaminate acordurile legate de flotă și au declarat că nu intenționează să extindă termenul de staționare a flotei ruse în Crimeea. Ucraina a solicitat să-i fie transmise diverse obiecte hidrografice. Rusia achita pentru arenda bazei militare de la Sevastopol 98 mln de dolari și parțial această sumă a fost achitată din contul datoriilor la gaze pe care le avea statul ucrainean față de Moscova.
Până la anexarea Crimeei de către Rusia aici erau dislocate următoarele grupări de nave ale flotei din Marea Neagră: diviziunea a 30-a a corăbiilor de supravață (în componența căreia se afla cea de-a 11-a brigadă a submarinelor și 197-a brigadă a corăbiilor de infanterie marină), 41-a brigadă a бригада ракетных катеров, 68-a brigadă de pază a raionului aqvatic, 247-a diviziune specială a submarinelor, a 9-a brigadă a navelor de asistență. În componența flotei de corăbii se aflau- creyserul de rachete proiectul 1164 „Moskova”(flagman), 2 submarine mari din cadrul proiectului 1134 „Kerchy" și "Oceakov", 7 corăbii a infanteriei marine din cadrul proiectulor 775 și 1171, submarinul B-871 „Alrosa" din proiectul 877В, dar și câteva zeci de nave maritime mai mici (de coastă și de pază, vase antirachetă) și nave complementare. În fine, în Crimeea se află comandamentul central al flotei, unitățile aviației (regimentul special al aviație maritime nr.43, regimentul mixt aviatic 917, regimentul special de helicoptere 872), regimentul special 810 al infanteriei marine, regimentul de rachete a pazei de coastă 854, regimentul antiaerian 1096, centrul de testări 31, diverse unități și subunități de asistență tehnică și de luptă. Numărul personalului flotei ruse din Marea Neagră era de 13 000 militari și 16 000 de specialiști civili.
