Interviu cu fostul expert ONU, Bogdan Juncu-Lungulescu
Despre sociologul clujean Bogdan Juncu-Lungulescu am putea scrie un roman având în vedere câte state, continente a cunoscut în activitatea sa profesională. Născut în 1971 pe Valea Bistriţei, a parcurs şcoala primară şi liceul la Buzău şi Bucureşti. După Revoluţie a absolvit Facultatea de Sociologie la Bucureşti şi a urmat cursuri la SNSPA, urmate de studii post-universitare la Amsterdam şi Geneva.
O.S.: - În calitate de expert al Naţiunilor Unite care regiuni de pe glob, în care ţi-ai desfăşurat activitatea de sociolog şi expert, ţi s-au relevat mai inedite din perspectiva contactului inter-civilizaţional şi a muncii de expert în cadrul programelor Naţiunilor Unite?
B.J.L.: - Experienţa cea mai dificilă şi neobişnuită s-a dovedit a fi în Asia. Datorită sechelelor post-coloniale la nivel local, noi ca europeni suntem încă percepuți ca fiind foarte diferiți. A te face acceptat este mult mai greu decât în Africa de exemplu. Am avut norocul de a explora mai multe zone post-conflict prin intermediul proiectelor ştiinţifice pe care le-am coordonat dar în Asia de Sud-Est m-am simțit cel mai ”străin” în sens antropologic.
O.S.: - În ce fel ţi-ai desfăşurat activitatea?
B.J.L.: - Coordonând proiecte de cercetare ştiinţifică în zone afectate de conflicte violente / război. În funcţie de nevoile locale se dezvoltă un proiect. În comparaţie cu abordarea clasică a cercetării ştiinţifice contemporane, care adesea presupune construirea ”de sus în jos” a unui proiect de cercetare, de la ipoteza cercetătorului către testarea în realitate, proiectele noastre, ca și în sociologia românească interbelică, porneau ”de jos în sus”, de la nevoile comunităților spre construirea politicilor publice și decizia macro-politică.
O.S.: - În Asia care ţări au fost explorate, conform proiectelor de cercetare la care ai participat.
B.J.L.: Indonezia şi Timorul de Est.
O.S.: - În Europa?
B.J.L.: Balcanii.
O.S.:- Cum ţi s-au părut oamenii din Balcani?
B.J.L.: Ca nişte veri de-ai noştri, un pic înstrăinaţi şi parcă supăraţi pe Europa, dar îndrăgostiţi de libertate şi de viaţă.
O.S.:- Putem să ne imaginăm, aşa după cum ni se redă în literatura de specialitate, că Balcanii ar ilustra un „ceaun al civilizaţiilor” în care tendinţele şi incompatibilităţile culturale răzbat negativ şi ilustrează această zonă geografică?
B.J.L.: Aceasta este o creaţie occidentală, de fapt a istoriografiei anglo-saxone. Balcanii sunt un loc bun, foarte dens din punct de vedere cultural dar să nu uităm că într-un ceaun bun se face şi o mămăligă bună.
O.S.:- Ai fost implicat în managementul direct al conflictelor
B.J.L.:- Nu. Întotdeauna ne implicam după ce conflictele propriu-zise erau oprite printr-un acord formal de pace. Aceasta era o pre-condiţie pentru dezvoltarea proiectelor. Noi proiectam, în parteneriat cu actorii locali, activități de „peacebuilding”; „peace-keeping” este altceva. Noi eram implicaţi în reconstrucţia țesutului social necesar restabilirii păcii societale și politicilor publice. Practic ne ocupam de ajutorarea acelora care au trecut printr-un divorţ dureros.
O.S.:- Cum ai simţit starea populaţiei balcanice în perioada în care erai acolo? Era decepţionată, disperată, cu sau fără o speranţă?
B.J.L. - Foarte dură, foarte bine organizată dar în acelaşi timp foarte confuză. Mass-media este răspunzătoare de crearea multor imagini care nu ajută la depăşirea animozităţilor şi tensiunilor rămase din imaginarul conflictului. Totodată, nu aveai cum să nu remarci nişte tradiţii vechi, bine structurate, autentice şi bogate.
O.S.:- Care etnii din Balcani ţi s-au relevat mai apropiate nouă?
B.J.L. - Toate. Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu identificat ca ”duşman”. Aici lumea mi s-a părut aceeaşi cu noi, în comparaţie cu Africa şi Asia, unde trebuiai să negociezi foarte mult intrarea în spaţiile lor culturale. În Balcani te simţi ca acasă. Dacă le cunoşti limbile este destul de uşor să accezi în spaţiile lor culturale. Odată bariera lingvistică depăşită te simţi altfel şi eşti tratat ca fiind de acelaşi neam.
O.S.:- Cum priveşti Balcanii care sunt şi azi în prime time datorită apariţiei unui nou stat pe harta geografică-Kosovo...Putem vorbi despre nişte falii civilizaţionale şi în Balcani?
B.J.L. - Este o istorie într-o continuă desfăşurare, cu nişte civilizaţii foarte vechi care vor să fie recunoscute şi nişte civilizaţii mai noi care vor şi ele să aibă o casă, iar deasupra amândurora a apărut un bombardament informațional modern care sporește confuzia comunicațională. Cu cât zgârii mai mult sub suprafața diverselor mituri referitoare la Balcani cu atât mai mult îţi dai seama cât de profundă este nevoia de dialog între aceste straturi de civilizaţie. Cu cea externă se discută „business”, în timp ce culturile mai vechi sunt dornice de recunoaştere.
O.S.: Ca expert internaţional, care ai colindat diverse regiuni geografice, ai contribuit la procesul de studiu al păcii şi reconstrucţiilor de ţări, ce crezi îi lipseşte ţării noastre ca să depăşească momentul critic în care ne aflăm azi? Pentru că astăzi ne aflăm într-o stare de continuu asediu, de un război a românilor contra românilor şi această stare de adversitate se perpetuează într-o perioadă desemnată ca fiind a „crizei economice mondiale”, încât nu mai tindem să ne punem energiile creatoare în identificarea soluţiilor de redresare economică, socială şi morală a societăţii...totuşi ce ne lipseşte nouă?
B.J.L.: Simplitatea. Simplitatea în management. Cu cât există mai puţine vorbe în derularea unor soluţii, cu atât este mai bine. La noi angajezi incompetenţi şi stai şi te uiţi peste umărul lor. Pentru a avea soluţii trebuie definită clar acţiunea. Desemnarea viziunii profesionale şi a statutului profesional este confuză. Unii sunt numiţi la nivel metropolitan, la nivel guvernamental şi nu se ştie de ce au fost desemnaţi în acele funcţii, care este rostul lor în plan profesional. Destul de rar ţi se răspunde concret care şi de ce este menirea funcţiei în care exişti. Nu ţi se răspunde clar, în cazul în care o persoană este chestionată, spre exemplu, „păzesc acest birou pentru că …”. Iar la nivelurile mai înalte confuzia este şi mai mare. Sper ca în următorii ani să se impună o altă mentalitate care să schimbe lucrurile în mai bine. Din fericire, această mentalitate este deja influentata de Uniunea Europeană. Ardealul este o regiune deja bine ancorată în fluxul de idei europene, ca regiune de întrepătrundere a confluenţelor civilizaţionale. Aici regăsim atat „robusteţea” anglo-saxonă cat si „balcanismul sudic”.
O.S. Cum ţi se pare calitatea învăţământului universitar de astăzi?
B.J.L.: În declin. Mulţi nu ştiu exact ce obiect de studiu predau şi pentru ce se predă materia, ce însuşesc şi cum se vor manifesta generaţiile care trec prin cursurile lor „universitare”. Adesea predomină cantitativismul şi nu calitatea. Cantitativismul şi superficialitatea domină societatea de azi. Evident, există şi oameni dedicaţi din mediul universitar. Aceştia se regăsesc în special în mediul universitar orientat spre profesionalizarea tehnică a tinerilor. În şcolile şi universităţile tehnice am văzut mai multă concreteţe, perseverenţă şi claritate.
O.S. Există o speranţă pentru noi, românii, în situaţia în care ne aflăm?
B.J.L. Evident, există. Mai întâi de toate trebuie să avem răbdare. Trebuie să se investească în viitor, în tineri. Dacă ar fi după mine, aş da televizorul la minim şi aş investi mai întâi în mediul rural. La oraş mi-aş dori să văd o concreteţe mai mare in montarea si executia proiectelor.
O.S.: România şi-a propus să-i faciliteze Republicii Moldova aderarea la Uniunea Europeană. O serie de instituţii vestice consideră că există o asemenea oportunitate, în virtutea unei stări politice confuze din societatea moldavă, a ostilităţilor filoruse manifestate în Transnsitria...
B.J.L.: In comparaţie cu situatia Turciei, care, fără să se decepţioneze, pledează consecvent pentru aderarea la UE de cateva decenii, fraţii noştri basarabeni au noroc cu fraţii lor de aici. Calea de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă va fi mult mai lungă decat se asteapta acum, nu trebuie să-i decepţioneze pe basarabeni. Nu trebuie să renunţe, cum nu au renunţat nici turcii, chiar dacă drumul spre UE va dura mai mult decât se anunţă. Nu cred că Republica Moldova va fi inclusă în pachetul balcanic şi nu cred că există un asemenea „pachet special”. Cine nu ştie cum se negociază la Bruxelles poate să-şi închipuie multe. E mult mai anevoios procesul de negociere şi interferenţele care există într-un demers ca aderarea la o comunitate de valori asumate. Îmi vine în minte conceptul titulescian de „spiritualizare a frontierelor” care pentru moment cred ca a inceput sa capete consistenta. Există mulţi oameni din Basarabia, care locuiesc şi studiază aici, chiar dacă pentru multora le este destul de greu să se integreze. Drumul spre UE al Republicii Moldova va fi mult mai greu decât îşi imaginează unii. Există nişte proceduri de negocieri complicate. Mi-aş dori ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic, dar m-aş mira dacă acest ideal s-ar realiza într-un timp foarte scurt. Există multe lucruri în Basarabia, care trebuie să fie rezolvate într-un mod delicat. Aici, mă refer, la situaţia de dincolo de Nistru. Schimbarea generaţiilor, revenirea acasă a unora din Occident poate să modifice comportamentul societăţii de acolo în mai bine. Sunt oameni promiţători. Am avut o studentă foarte bună, care îşi dorea să mişte lucrurile în bine dar la nivel foarte ambitios, ideologic. Sincer, am orientat-o mai degraba catre ascutirea competenţelor personale si de relationare sociala la nivel micro decât spre mari vise care pot aduce dezamagiri la fel de grandioase.
O.S.: Vă mulţumesc.
