Între România europocentristă și România euroatlantică

Motto: Asiaticii înțeleg numai forța: Credeți-mă, sunt și eu asiat, îi spunea Stalin lui Churchill. Să fim sinceri și să recunoaștem că zilele acestea țara noastră a înregistrat un succes remarcabil în sfera politicii de securitate și de apărare, care s-a exprimat în limbajul diplomației românești. Faptul că șeful diplomației noastre, Teodor Baconschi, şi cel al SUA Hillary Clinton au semnat, la Washington, acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA-România trebuie să ne dea încrederea necesară că am renunțat la vechile tipaje și eventuale nostalgii sovieto/ruse. Semnarea Acordului pentru scutul antirachetă repoziţionează România ca un actor central în viitoarea arhitectură antirachetă a NATO și ne asigură o adevărată umbrelă de securitate. Însăși modul, evenimentul s-a produs sub presiunea unor jocuri euro-rusești și euro-asiatice care puteau să schimbe harta politică a Europei. Și aceste jocuri de capacitare a încrederii, făcute de franțuji și nemți la adresa Rusiei și Chinei, pornite să demonstreze că binomul franco-german determină politica europeană și că reprezintă vârful decizional al clubului elitar european au pus în mișcare diplomația americană și britanică să schimbe accentele în zona Mediteraneană, Caspică și din Marea Neagră. Și cum era de așteptat Ministerul de externe al Federației Ruse a reacționat prompt cu privirea la decizia de amplasare a elementelor Scutului antirachetă în țara noastră- a câta oară?-invocând faptul că realizarea rapidă și realizarea coordonată a elementelor Scutului intră în planificarea strategică antiaeriană a SUA în Europa, iar acest lucru se desfășoară pe fundalul lipsei unui progres în dialogul Rusia-NATO sau Rusia-SUA cu privire la subiectul Scutului. Și, desigur, Moscova solicită garanții că Scutul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei! Este interesant dacă Rusia a oferit vreodată garanții cu privire la amplasarea bazelor sale militare în statele din proximitate sau agresiunile și intervențiile sale militare au avut un rol ”pacificator”?! ”Europa”, prin lentilele rusești Dintotdeauna Rusia a avut o exprimare duplicitară, inclusiv în perioada sovietică. Pe de-o parte, a cochetat cu un chip european, sau, după cum s-ar fi exprimat scriitorul rus Alexandr Blok, ar etala și ”propria mutră asiatică”. În Rusia există un trend euroasiatic”, cultivat de expertul în mitologie geopolitică Alexandr Dughin, care îi prezice Rusiei un destin mesianic european care ar zădărnici proiectul atlantist care zguduie Europa. Conform teoriilor ”eurasiaticilor” ruși, ideea unificării forțelor europene, în special Germania și Rusia, ar descuraja civilizațiile atlantiste în frunte cu Marea Britanie și SUA. Să nu uităm că la sfârșitul anilor 90 generalii francezi, din pepiniera lui Alain de Benois, și cei ruși, afiliați curentului ”euroasiatic” a lui Dughin, inițiau conferințe virtuale și se pronunțau împotriva curentului atlantist și pentru o Europa ”De la Paris la Vladivostok”. Era perioada când geopolitica abia intra pe culuarele academice și ale mediei din Est. Era perioada când Alexandr Dughin elabora și formula ca o viziune strategică proiectul politic ”Renașterea Rusiei” pentru viitorul președinte rus Vladimir Putin, proiect lansat într-o comunitate de resurse virtuale media și de organizații non-guvernamentale de sorginte național-socialistă, sprijinit de societatea comercială ”Aurul Rusiei”. Și Rusia astăzi își extinde și își consolidează bazele militare și obiectivele militar-industriale din Republica Moldova, Ucraina, Abhazia, Tadjikistan și Kârgâzstan. Nu este un secret că Moscova întreprinde eforturi disperate de eliminare a actualului regim din Georgia, că utilizează o presiune economică acerbă pentru a lua sub control activele de gaze din Belorusia, că sporește rolul Organizației Trataului de Securitate Colectivă desemnată recent eventualele apariții unor ”revoluții portocalii”. Politica Moscovei în continuare este constituită pe menținerea influenței rusești în politica și economica vecinilor, fie că aceasta este formulată prin mecanismele unei structuri ierarhice cum este CSI, EvrAzEs sau Uniunea Vamală. Și acest lucru se întâmplă în contextul unei acute crize economice, care nu se resimte la niște parametri mai mari grație infuziei miliardelor de dolari ale Chinei. Indiscutabil, Rusia este deranjată de noile tendințe euroatlantice din zona Mediterană, Caspică sau Marea Neagră. Nu numai România a beneficiat de spații largi în presa rusă dedicate Scutului antiaerian, ci și Turcia. Ambele fiind luate în colimator de Moscova.Acum câteva luni experții ruși scriau cu admirație despre rolul geopolitic al Turciei din Caucaz, de la Marea Neagră și din Asia Centrală, ca, mai apoi să ia la baionetă politica de la Ankara, considerând-o brusc filoamericană, ca urmare a acceptării radarului Scutului euroatlantic. Și cum s-a semnat Memorandumul dintre Turcia și SUA de amplasare a unui radar de monitorizare pe teritoriul turc, la Malatya, în cadrul programului EuroScut, ce va cuprinde o vizualizare a întregului aquatoriu din Marea Mediteraneană, Moscova a devenit supărată pe Ankara. Ca să elimine orice suspiciune cu privire la nivelul de transparență dintre Rusia și SUA, la 14 septembrie, la Kaliningrad (fostul Königsberg) ambasadorul SUA în Rusia, John R. Beyrle a declarat că acesta este unul foarte ridicat, cum n-a mai existat vreodată. Europa pentru europeni În viziunea rușilor există o Europă proprie, o Europă la care aspiră și există în proiecția imaginară. Este o Europă care ar fi lipsită de aportul SUA, fără vocea Marii Britanii și în care s-ar instaura viziunea ”A treia Romă”(rusească). Până de curând Franța și Germania a cochetat cu inițiativele Moscovei, încuviințându-le și promițând sprijin la momentul oportun. Recent la Moscova a avut loc cea de-a șasea ședință a Consiliului ruso-francez pentru cooperare în probleme de securitate. Miniștrii de externe și de apărare ale celor două țări au evaluat situația din Libia, Siria, problematica Scutului antirachetă și dialogul Rusiei cu NATO și UE. Prin urmare Moscova și Parisul a dezbătut ”problematica de interacțiune internațională, subiectele delicate cu privire la asigurarea securității și a durabilității parteneriatului franco-rus. Și când te gândești că Moscova discută cu francezii sau germanii inițiativa rusească legată de încheierea unui Acord de securitate europeană, problematica Scutului NATO, edificarea unui instrument similar ca EUROSCUTUL, adică unul care nu ar exista americanii, te întrebi dacă nu cumva ne-am teleportat în istorie, în preajma celui de-al doilea război mondial. Situația în care Parisul și Berlinul împreună cu Moscova evaluează și emit soluții cu privire la noua arhitectură europeană, abordând problematica procesului de reglementare pașnică a conflictelor latente din fostul spațiu sovietic- Transnistria și Carabahul de Munte, soluțiile cu privire la Kosovo, scot în evidență caracterul de jucători naționali care profită de pe eticheta UE. În acest context se poate înscrie recenta vizită a premierului britanic David Cameron la Moscova și discuțiile aprinse purtate la Kremlin. Paradoxal dar adevărat este faptul că fostul cancelar german Gerhard Schröder, considerat omul rușilor, a ieșit la rampă și a pledat pentru formula Statele Unite ale Europei, aceasta în contextul în care atât nemții cât și francezii dau asigurări Moscovei că inițiativa rusească de Acord pentru o Securitate Europeană Comună este percepută ca o formulă adecvată pe care ar îmbrăca-o Politica Europeană de Securitate Comună. Să se profileze o ”finlandizare” a Europei( Ce ciudat dar România și Bulgaria a primit deocamdată ”interzis” în Spațiul Shengen datorită Germaniei, Franței și Finlandei). Nu este întâmplătoare nici opinia liderului opoziției conservatoare din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, care vede în alcătuirea unei armate europene unite rostul ca Uniunea Europeană să dețină un statut de superputere, echivalent cu cel al Washingtonului. Rusia împotriva NABUCCO În luna mai 2011 președintele rus Dmitrii Medvedev se confesa președintului austriac că proiectul gazoductului strategic South Streem, care va traversa aquatoriul Mării Negre și țările Europei de Centrale și de Sud va dobândi în UE un stat prioritar în lumina situației resurselor energetice de pe piața mondială. ”Sper că proiectul va fi unul de succes”, anunța Medvedev. "Ucraina dorește o claritate din partea Rusiei și a Uniunii Europene cu privire la perspectivele de utilizare a sistemului de transportarea a gazelor”, a declarat la 14 septembrie atașatul de presă al premierului ucrainean, Vitali Lukyanenko. Trebuie spus că, în ultima vreme, politica ucraineană s-a schimbat radical în raport cu Moscova și a suferit o schimbare pronunțată de atitudine, în contextul în care actuala putere de la Kiev era privită ca un vasal al rușilor. Nimic întâmplător, dar brusc Uniunea Europeană s-a trezit din letargie și îi solicită Rusiei să nu îngrădească construcția proiectului NABUCCO. Chiar dacă Moscova se scuză și reamintește că statutul Caspicelor încă nu a fost reglementat, Uniunea Europeană cere Rusiei să nu pună bețe în roate Gazoductului Transcaspic, proiectului NABUCCO și să nu exercite presiuni neîntemeiate la adresa Turkmeniei și a Azerbaidjanului. Comisarul european pe problemele energetice Gunter Ottinger a menționat că gazoductul NABUCCO, alături de proiectele –gazoductul transadriatic și proiectul ”Turcia-Grecia-Italia Interconnector” deja intră în sistemul ”Coridorului sudic”, care prevede livrarea de gaze prin intermediul sistemului de transport al Turciei. El a susținut că accesul UE la regiunea Ciscaspică și a Asiei Centrale, unde sunt depozitate cele mai numeroase resurse din lume de gaz natural, ce depășesc și pe cele rusești, reprezintă un obiectiv major al UE. Conform oficialului european, Rusia trebuie să fie interesată atât în proiectul NABUCCO, тcât și în alternativele acestuia – GTA sau ITGI, fără ca Moscova să saboteze ”Coridorul sudic”, să lase Turkmenistanul și Azerbaidjanul să aibă dreptul să ia decizii proprii și așa europenii vor avea o mai mare încredere față de acest furnizor energetic și de gaz. Cei de la Moscova au calificat poziția UE ca pe una de ingerință în afacerile Mării Caspice, care în prezent s-ar afla în competența țărilor din bazin: Rusia, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan și Kazahstan. Iar cum Rusia și Iranul se pronunță împotriva construcției gazoductului, descurajând proiectele de origine euroatlantică. În acest proiect Rusia își arată fălcile ”asiatice”, mai ales că în ultima vreme experții Gazpromului au dedus că în Europa compania înregistrează pierderi considerabile și sugerează factorilor decizionali o orientare plenară spre Asia. Și cum China a devenit principalul partener al Rusiei, creditându-i pe ruși cu miliarde, semestrial, europeni în schimb sunt tratați diferit. Europenii au fost anunțați premierul chinez Wen Jiabao, la Forumul economic mondial de la Dalian, să nu mai spere că Beijingul va salva economia mondială. În loc de concluzii România a părăsit, definitiv, sfera de influenţă a Moscovei și s-a angajat serios ca parte integră la sistemul de valori euroatlantic. România are un rol cricial la Marea Neagră și este o poartă care leagă Orientul de Occident. Ancorată la un sistem de valori al civiliazției democratice, țara noastră dobândește și o calitate de furnizor de securitate pentru căile economice navigabile. Umbrela NATO conferă României și o calitate de jucător geoeconomic, nu numai geopolitic. Unul din cei mai fini experți americani pentru Europa de Est, Ariel Cohen, afirma recent că ”scopul geopolitic prioritar al SUA în continuare constă în prevenirea și neadmiterea restabilirii imperiului eurasiatic, că este sub egida Rusiei sau a Chinei, și revizuirea ordinii internaționale în Eurasia, apărută după războiul rece” și îi dau dreptate, pentru că- în această încrengătură de jocuri cu nenumărate subtilități- Europa trebuie să înțeleagă că maniera în care unele țări pun accentele la Est sunt inadecvate și păguboase pentru întreaga ”familie europeană”( dacă azi, pe timp de criză, mai putem apela la această formulă, când țări din UE s-au simțit abandonate). Țările din UE care aplică schema etajării Uniunii Europene și se ghidează de propriile interese și scopuri pot destructura întreaga formulă europeană, iar avansând spre o alianță asiatică chiar și transforma UE ca o formulă de provizorat istoric.