În gramatica și aritmetica războiului

Sentimentul iminentului război, la nivel regional și chiar global, plana în spațiul public rusesc încă din anii 2005-2006. Propaganda mediatică de producere a metaforelor războiului și simulările experților pe această tematică au arătat că subiectul este unul extrem de incitant pentru cetățean și pentru public. Astfel a apărut o numeroasa listă de studii și lucrări, o întreagă industrie literară, producții de filme, celebrările victoriei Războiului (în special a celui de-al doilea război mondial), dar și dezbateri academice lea grupurilor epistemice care au fost orientate pe tematica studiului războiului în mileniul III, au suprasolicitat conștiința cetățeanului sensibil la efectele vieții și morții. Ipoteza existenței unei puteri magice, superumane, datorată unor efecte media și care au indus în conștiința maselor un dicționar încărcat de concepte de o încărcătură pshosemantică cum ar fi ”genocid”, ”holocaust” (de orice fel nu ar fi, dar mai cu seamă unul nazist care s-a exercitat asupra poporului rus), ”ordine mondială”( vizată unipolaritatea euroatlantică care ar atenta asupra ”identității postsovietice”), ”conspirația partiinică”, ”conspirația iudeo-masonică” (în Rusia există numeroase site-uri și cărți dedicate acestei probleme și care încearcă să consolideze spiritul imaculat rus în vederea destructurării unei puteri imaginare), ”clientele militară”, ”fascismul liberal euroatlantic” (termen lansat geopoliticianul Al.Dughin și pe care insită adepții neonazismului rus) și decriptarea lor, în spațiul mediatic, printr-o argumentare apocaliptică și prin care Rusia e reprezentată ca o ”cetate asediată” și asociată cu Soarele (pe care psihanaliza îl asociază cu un element cheie, în jurul căruia trebuie să se rotească planetele tuturor ”vrăjilor energetice” și ”mantra politică”. Pacea nu se celebrează precum războiului. În anul 2011, editura rusă ”Veche ” a editat cartea ”Războiul și pacea în termeni și definiții”. Autorii cărții sunt Adrian Danilevich, Oleg Rogozin (coordonatorul redacției) și Dmitri Loskutov. Fișă: Adrian Danilevich este membru permanent al Academiei Ruse de Științe Naturale, general-colonel, principal colaborator științific al Institutului de istorie militară a Ministerului apărării al URSS. Doctor în științe militare, profesor al Academiei de științe militare al Federației Ruse. Dmitri Loskutov este șeful grupul tehnico-militar și de cooperare militară al reprezentantului permanent al Federației Ruse pe lângă NATO.

Dmitri Rogozin este doctor în științe filosofice, vicepremier al Guvernului Federației Ruse, președinte al comisiei de pe lângă președintele guvernului Federației Ruse, ambasador excepțional și plenipotențiar al Federației Ruse. Dimitri Rogozin s-a născut la 21 decembrie 1963 la Moscova în familia unui important organizator al complexului de apărare și a specialistului în științe militare Oleg Rogozin. Mama – Tamara Rogozin (Prokofiev) s-a născut în Orenburg în familia lui Vasilii Prokofiev și a Evgheniei. Ea activat ca stomotolog la Institutul stomotologic de la Moscova. Străstrăbunelul lui Dmitrii Rogozin a fost general maiorul Nikolay Mitkevich-Joltok (n. 1866), în anii 1908—1915 a fost șeful poliției din Moscova, în anii 1918—1920 șeful pazei de stat al Imperiului Rus, unul din conducătorii aramtei ruse din Sudul Rusiei. După cum ne informează pagina Wikipedia (rusă), Dmitri Rogozin este căsătorit încă din anul 1983. Soția sa, Tatiana Serebreakova este fiica colonelului Ghenadii Serebreako, colaborator al primei direcții a KGB-ului sovietic (informații externe), care a activat pe direcția americană. În prezent tatiana Rogozin este președinte al consiliului de administrație INBA a Academiei. Dmitrii Rogozin a absolvit cu note excelente în anul 1986 secția internațională din cadrul facultății de juranlistică de la din Universitatea de stat de la Moscova M.V.Lomonosov. În anul 1988 a absolvit facultatea de economie de la Universitatea marxist-leninistă de pe lângă comitetul centrul de la Moscova al PCUS. După ce a absolvit Universitatea de stat M.Lomonosov de la Moscova a lucrat în cadrul Comitetului organizațiilor de tineret din URSS (COT URSS). Cu timpul a ajuns în funcția de șef al sectorului organizații internaționale. La începutul anilor 90 a fost vicepreședinte al partidului constituțional-democratic din rusia- Partidul libertății populare (PCDR-PLD), care era condus de deputatul din RSSFR Mihail Astafiev. În luna august 1990 a părăsit COT-ul, iar mai târziu a refuzat propunerea ministrului afacerilor externe A.Kozârev să devină viceministru. În anii 1990 până în anul 1994 a fost vicepreședinte al SA ”RAU-CORPORAȚIA”. În luna martie 1993 a fondat și conduce mișcarea popular-patriotică a Congresului comunităților ruse din țările CSI, Baltice și unele autonomii ruse. În CCR au intrat majoritatea societăților ruse din Federația Rusă, din fostele republici sovietice și din alte țări. Din anul 1994 până în anul 1997 este președinte al executivului Congresului internațional al comunităților ruse. Din anul 1997 până în anul 2007 este deputat al Dumei de stat din Federația Rusă. În perioada 2002 - 2004 a fost reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru problemele legate de regiunea Kaliningrad și de extindere a Uniunii Europene. Din anul 2008 până în anul 2011 este reprezentantul permanent al Federației Ruse la Alianța Nord Atlantică (NATO) de la Bruxelles. Fiul, Alexei (n. 1983), președinte al organizației non-guvernamentale ”Autoapărarea”, deputat în Duma regiunii Moscova. În anul 2012, la vârsta de 28 ani, Alexei a devenit director executiv, iar mai apoi director general al combinatului chimic din Alexinsk. Până în anul 2010 a fost director general adjunt al uzinei ”Promtehnologhii” (armament ORSIS). Rogozin Alexei este expert al Comitetului Dumei de stat al Adunării Federale a Federației Ruse în sfera securității, președintele Consiliului organizației non-guvernamentale ”Autoapărarea”. Rogozin Oleg (tatăl) este organizator sovietic și savant. General-locotenent, șef de gestionare a sistemelor militare de perspectivă, prim adjunct al șefului Serviciului de înarmare a Ministerului apărării al URSS (până în anul 1989). Profesor, doctor în științe tehnice (conducătorul colectivului de autori). După demisie a activat în calitate dei colaborator al Academiei de ștință din Rusia. Principala preocupare științifică a constituit-o: teoria înarmării, problema dezvoltării armamentului, securitatea militară. În anii 1991-1992 a activat în cadrul Centrului de cercetări internaționale și strategice ”RAU-Corporația” a actualului consilier prezidențial Alexei Podberezkin. În septembrie 2005 a condus lista de candidați în deputați din adunarea legislativă a regiunii Ivanovsk reprezentnd partidul ”Rodina” (Patria). O.Rogozin s-a născut la 31 octombrie 1929 la Moscova. În aniii celui de-al doilea război mondial a participat la eliberarea Smolenskului. După război a finalizat colegiul militar-aerian de la Orenburg, iar mai apoi Academia militar-aeriană. Întreaga voață Oleg Rogozin și-a dedicat-o științei militare, circa 40 de ani a fost cadru activ al Forțelor Militare a URSS-ului. El a stat la baza edificării și a condus dezvoltarea industria de apărare a URSS în perioada post-război. Activând în cadrul aparatului central al Ministerului apărării a URSS a ocupat funcția de șef al direcției sistemelor de armament de perspectivă și cea de prim adjunct al șefului serviciului de înarmare până a-și da demisia în anul 1989. O.K.Rogozin a fost decorat cu ordinul Lenin, Revoluției din Octombrie, două ordine Drapelui Roșu Muncitoresc, cu ordinul ”Pentru serviciu Patriei și Forțelor Militare ale URSS” de rangul III și cu multe alte medalii. El este autor a mai multor cărți de strategie militară, de dezvoltare a armamentului și a tehnicii militare, inclusiv a lucrării științifice ”Strategia de descurajare- baza securității globale în secolul XXI”. El s-a născut în familia inginerului Constantin Rogozin și a aristocratei Nataliei Mitchevich-Joltok. La 24 martie 2010 a decedat. Semin Valery este șeful grupului pentru probleme militar-strategice pe lângă reprezentantul permanent al Federației Ruse de pe lângă NATO, consilier superior, profesor, doctor în științe tehnice.

Lucrarea ”Războiul și pacea în termeni și definiții” este una excepțională, completă, bogată în material teoretic, abordări istorice, școli, scenarii, strategii și doctrine, dar și aplicații de caz. Colectivul redacțional, format din specialiștii complexului militar-industrial rus au pus în circulație o lucrare de teorie și strategie militară foarte competentă și elaborată. Multe strategii, doctrine occidentale sunt descrise în studiu, semn că autorii și-au propus să abordeaze problematica războiului dincoloe de un anume teren (cifrat sau ezoteric) și țară. În dezbaterile legate de războiul din estul Ucrainei și cum privim atunci când militanții separatiști sunt etichetați ca teroriști, ne-am propus să cităm din studiile experților militari de primă mărime a Rusiei. Astfel: În paragraful 1.55. ”Terorismul interstatal” din capitolul I. al cărții termenul de ”terorism interstatal reprezintă o abordare de intimidare și înspăimântare a statului inamic pe care îl exercită statul agresor aplicând instrumente teroriste. Scopul naturii unor astfel de acțiuni constă în lichidarea fizică a reprezentanților elitei politice și a comandamentului politic militar a statului inamic sau provoacă panică și haos în masă prin intermediul acțiunilor teroriste împotriva populației civile. Cea mai periculoasă viziune a terorismului interstatal o constituie nazismul. Care își stabilește ca scop nimicirea (genocidul) a unor popoare întregi În schimb paragraful 1.56. se referă la clarificarea termenului ”Terorism Internațional”, care presupune abordarea de intimidare a statelor (popoarelor, dar și a grupurilor etnice și religioase) din care fac parte anumite mișcări extremiste sau asociații a fanaticilor religioși și care își propun să desfășoare acte teroriste împotriva oamenilor politici, a liderilor societali, acolaboratorilor din organizațiile internaționale și a populației. De regulă, baza materială a teroriștilor internaționali o constituie ”internaționala criminală”, care desfășoară comerț ilegal cu oameni, droguri, încurajează migrația ilegală, crime în sfera financiară etc. O organizație teroristă internațională se bazează pe o disciplină de fier, respectarea regulilor conspirative, o putere ierarhică și o structură bine determinată în interior, care presupune și existența unor finanțatori ( pot exista și state-agresoare), organizatori-spirituali și formatori și combatanți executanți. Într-o serie de cazuri terorismul internațional reprezintă: - profilarea intolernaței extreme la nivel național și religios; - apariția unor contradicții social-economice profunde în plan intern; contradicții religioase și naționale în statele cu un regim politic instabil; - proliferarea sporitei decepții în incapabilitatea comunității internaționale de-a reglementa conflictele interstatale, religioase, etnice și sociale; - consecință a ”războiului rece”, în cadrul căruia participanții apelau la servicii ( iar uneori creau, pregăteau și dotau) diverse structuri extremiste care aveau menirea să organizeze acțiuni de subminare, diversiuni, acțiuni teroriste și chiar acțiuni militare împotriva inamicilor lor. ”Cele mai arhicunoscute acte de terorism internațional pot fi considerate exploziile caselor de locuit din Rusia din anul 1999, atacul aerian a teroriștilor din New York din 11 septembrie 2001, capturarea ostaticilor din centrul teatral de la Moscova din anul 2002, din școala de la Beslan (Osetia de Nord) din anul 2004, suita de explozii care a avut loc în transportul comun de la madrid din anul 2004 și din Londra în anul 2005, acțiunile teroriste prin participarea ”bombelor vii” din metroul de la Mosocva din anul 2010 și din aeroportul ”Domodedovo” din anul 2011. Terorismul internațional se încadrează în palierul celor mai periculoase provocări la adresa umanității din secolul XXI. Pe de altă parte, descoperim că o serie de operațiuni, strategii și abordări ale războiului descrise în carte au fost aplicate în cadrul opereațiunii ”Primăvara rusă”: în Crimeea, în regiunea Donetsk sau Lugansk. Vedem că există o Bandă asiguratorie (Zonă de acoperire) care asigură exteriorul și care leagă comunicațiile de pe teritoriul rus în interiorul regiunilor ucrainene. O acțiune militară în cartea ”Războiul și pacea în termeni și definiții” se poate transforma într-un război de anvergură. Dar descoperim cum trebuie să se manifeste Apărarea antiaeriană(AAA), care e distinctă de Apărarea antiaeriantă antirachetă și cum funcționează (mai ales în ceea ce ține de rachetele ”aer-aer”, de trupele radiotehnice sau de BUK (grupul de rachete antiaeriene), etc. Cum trebuie să decurgă operațiunile infanteriei maritinme, operațiunile antidesant, operațiunea de asalt ale parașutiștilor(mai ales pe teritoriul inamicului.

Criptografiind războiul În cartea sa ” Cel de-al șaptelea scenariu” unul dintre cele mai contestate azi personalități din sfera de expertiză politică Serghey Kuryaghin, președintele corporației ”Centrul creativ experimental” (care deține un fel de statut de imperiu magnific) descrie puterea și cultura acesteia. Kuryaghin ne spune că o cultură născută în ortodoxie și islam va exclude sistemul stimulilor și motivațiilor occidentale de tip clasic. Dar o cultură bazată pe un fundamentalism, izvorâtă din islam și astăzi chiar din ortodoxie, poate provoca războaie și, prin vocea unuia dintre cei mai avizați ideologi pan-ortodocși cum este Al. Dughin să constate că ”toți ucrainenii trebuie să fie nimiciți și că cine este îm,potriva războiului este un trădător. Astfel ideologia dragostei, a jertfei în numele Iubirii și sacrificiului a devenit pângătită într-un mod josnic și brutal, împinsă în termenii rasiali și ai urii, cerută să fie Regina oprimării și a minciunii, a teroriii. Este întâmplător sau nu că unul din oligarhii Bisericii Ortodoxe Ruse Constantin Malofeev a sprijinit financiar acțiunile de alipire a Crimeii la Rusia, a finanțat acțiunile militare din regiunile Lugansk și Donețk. Unul din foștii săi parteneri, Al.Boroday, director a unei companii de publicitate și comunicare publică a devenit unul din liderii rebelilor separatiști din estul Ucrainei. Unul din combatanții militari Igor Grinkin care îl amenința pe președintele Vladimir Putin, în iunie 2014, pe rețelele sociale, ca și ”ultimul filosof al Imperiu” Al.Dughin, că în cazul în care nu i se vor trimite ajutoare și oameni va organiza un maidan pe Piața Roșie. Și patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril în mesajele sale pledează pentru o ”lume rusă exclusivă de restul umanității”, singura moștenitoare a misiunii creștine și invocă un popor ales. Până de curând vorbeam că islamul a stimulat apariția unui terorism fundamentalist care produce victime și culminează cu moartea. Astăzi există un sentiment că sub aceeași acuză poate ajunge ”Ortodoxia”, o religie care promovează iubirea. Iar dacă iubirea este arzătoare și imanentă, ea nu mai este iubire adevărată, ci asuprire prin ceea ce specialiștii o desemnează ca o mască a iubirii. Alexandr Dugin dixit la 22 iulie 2014 ”să reîntoarcem Ucraina în Rusia Unită”. Dar ca să reîntorci Ucraina într-o Rusie e nevoie să organizezi o Rusie puternică, atractivă, în adevăr multiculturală și egală, nu o ”federație unitară”, în care cele 150 de popoare și etnii să resimtă discriminarea verbală din media și din zonele puterii.

Dar există amenințările etnoconfesionale la adresa Federației Ruse Citim din Raportul Institului strategiei naționale, sub redacția lui M.V. Remizov(anul 2013): Amenințările etnoconfesionale la adresa securității Rusiei pot fi distribuite după gradul de periculozitate și care reies din crimele comise de către purtătorii ideologiilor etnice radicale și religioase. Mai ales că majoritatea atacurilor considerate teroriste în Rusia au fost realizare de radicalii islamici ai vahhabismului, care sunt lideri potrivit numărului crimelor cu caracter extremist. În regiunile Rusiei populate tradițional de etniile musulmane, radicalismul islamic strâns interacționează și se combină cu sepatismul etnonațional. Aceasta are lor în Povoljie (în primul rând în republicile Tatarstan, Bașkortostan) și în Caucazul de Nord. Vom enumera câteva dintre amenințările etnoconfesionale (interne) care planează asupra Rusiei contemporane: 1. Panislamismul (vahhabitismul): În Rusia contemporană termenul de vahhabism este perceput ca și o comuniune a ramurilor islamice agresive și non-tradiționale societății ruse (”djamatul islamic”, sunnismul ”extra-mazhab” și ”non-mazhab”). Determinarea conceptuală este mai mult politică, decât una religioasă, dar în acest caz anume componenta politică este una importantă, din punct de vedera a adepților curentului, dar și a periculosității, pe care o prezintă pentru stat. Vahhabismul rus este unul extrem de neordinar. Grupurile de bază pot fi clasificate astfel: 1) vahhabiții ”clasici” se autoidentifică ca salafiți (adepții ”saf islamului” sau a a islamului ”pur”); 2) Ihvanii sau ”Frații-musulmani”; 3) hizbuții (adepții partidului terorist ”Hizbut-Tahrir”); 4) tablighiții (adepții sectei extremiste din Pakistan ”Tabligi djamaat”). Numărul general a vahhabiților în Rusia eeste de 5% din numărul general a musulmanilor (estimativ 700 mii de persoane). În anul 2012 au fost create societăți vahhabite în majoritatea subiectelor Federației Ruse, în afară de Ciukotca. Comunitățile vahhabite acționează fără a se legaliza în registrele statului sau în cadrul unor dispățăminte ale Consiliului muftiilor din Rusia. Lobby-ul panislamic din Rusia De la începutul anilor 90 din secolul XX, în Rusia s-a pus bazele formării lobby-ului panislamic, care a inițial s-a format din liderii spirituali musulmani. Aceștia ar fi fost recrutați de predicatori din străinătate. Orientările panislamice ale imamilor și mufiilor au determinat ca să aibă loc o rebeliune în structurile tradiționale ale musulmanilor și să fie create în paralel numeroase organizații centralizate. Liderii care nu aparțin vahhabismului ”clasic” sprijină direct sau indirect anumite orientări ale radicalismului islamic, consideră experții de la Institutul de strategii naționale din Federația Rusă. Liderul spiritual al lobby-ului panislamic din Rusia este considerat președintele Consiliului muftiilor Rusiei muftiul Ravil Gaynutdin, care nu o singură dată s-a pronunțat și a sprijinit ideologia vahhabită. Alți panislamiști recunoscuți care exercită o anumită influență în comunitățile musulamane sunt considerați Nafigullu Așirov, Mukaddasa Bibarsov, filosoful ocultist Geydar Djemal, etc. 2. Panturcismul (panturanismul). Ideologia prevede crearea unui stat laic supraetnic (Marele Turan) a tuturor popoarelor turcice (în varianta panturcismului- pentru toate popoarele familiei lingvistice altay, care ar include alături de turci, pe bureați, kalmâci, popoarele grupului tungus-manciurian) pe cea mai mare suprafață a teritoriului Rusiei. A apărut la începutul secolului XX și este sprijinit din Turcia. Pretinde la un rol de consolidare a factorului antirus în cadrul popoarelor indicate. Gradul său de intensitate și de periculositate cedează substanțial vahhabismului (panislamismului), chiar dacă acesta nu prevede unificarea altayenilor, tuvinilor, hakașilor, bureaților, yakuților și a altor popoare din Siberia și Extremul Orient. 3. Separatismul regional siberian. Poate fi examinat ca o ”compensație” acordată popoarelor Siberiei și din Extremul Orient pentru faptul că nu s-au inclus în frontul antirus islamic. Principala bază etnică a mișcării nu constă și nu se adresează popoarelor neruse, ci este a rușilor sibirieni. Rușilor sibirieni li se sugerează că ei nu sunt ruși, ci o ”națiune” aparte, care este umilită de ”metropolă”, de Rusia europeană. O revigorare a mișcării s-a produs în ultimii ani. Aceasta se revendică ca o ”succesoare” a autonomismului siberian, care a apărut în cea de-a doua jumătate a secolului XIX. O apropiere tactică de panturcism este văzută ca una probabilă, ori în Yakutia și Tuva are lor după un proiect etnonațional. Totodată poate deveni avangarda separatismului regional cvasi-etnic din alte regiuni, populate preponderent de ruși. 4. Naționalismul popoarelor finno-ungrice. Pentru că majoritatea republicilor finno-ungrice sunt incluse în teritoriul Rusiei, mișcarea separatistă se poate concretiza ca rezultat a unei consolidări interrepublicane, dar și datoită pretențiilor pe care le poate avansa asupra unor teritorii complementare din cadrul Federației Ruse. Naționalismul popoarelor finno-ungricc examinează popoarele finno-ungrice ca fiind ”primordiale” și dispun de dreptul unor privilegii în partea de nord a părții europene a Rusiei, inclusiv regiunea Moscova și Siberia Occidentală. În acele subiecte ale Federației Ruse, unde nu există etnii finno-ungrice, acționează entuziaști care ”trezesc conștiința națională” (spre exemplu, popoarele merya din regiunile nord-estice ce aparțin circumscripției centrale federale). În mare parte mișcarea poartă un caracter laic, iar pe alocuri reliefează tendințe față de neopăgânism. În astfel de republici din Povoljie, cum ar fi Mordovia, Mariy-El, Udmurtia activ acționează prozeliții vahhabismului, care tind să convertească popoarele titulare de la ortodoxie la islam și să le integreze în mișcarea antirusă. 5. Confederalismul cvasi-etnic și separatismul regiunilor ruse. În mai multe regiuni sunt exploatate numulțumirile la adresa centrului federal, în special distribuția ce are lor în politica resurselor financiare a Moscovei și alimentarea ”exagerată” a Caucazului de Nord. În regiunile date rușilor li se sugerează că ei constituie o națiune independentă: ”volgarii”, ”uralienii”, ”pomorii”, etc. Separatismul siberian poate fi evaluat ca fiind unul extrem de ”avansat”, care dispune de rădăcini istorice și există tradiții dezvoltate în această orientare. În anumite localități se apelează la o conștiință ”etnică primordială”, combinată cu naționalismul finno-ungric. Pe același nivel se poziționează și interesul sporit care există față de neopăgănism. Pe cele patru orientări examinate le leagă apelul la drepturile omului și alte valori democratice, mai întâi de toate dreptul națiunii la autodeterminare, predomină caracterul laic și activitatea se exprimă într-un câmp al legalității, în special în domeniul cultural de iluminare. Majoritatea dintre aceste curente nu neagă bazele constituționale ale Federației Ruse, excluzând aici aspirațiile separatiste de edificarea a Marelui Turan sau separarea Kareliei, Yakutiei și Tuva. 6. Noile secte religioase. Se manifestă la nivelul respingerii religiilor, la baza cărei opțiuni se află majoritatea populației Rusiei, dar și în interiorul lor. Se formează o astfel de cultură și datorită activităților de prozeletism care decurg din exterior. În mare parte noile secte, care s-au desprins în ultima perioadă de la ortodoxia oficială, dar și cele ”importate” (Aum Senrikё, mormonii, scientologii, etc.), dar și neopăgânii pot reprezenta o amenințare numai ca un factor suplimentar în care ar exista o destabilizare sau s-ar concretiza o acutizare a crizei în societate. Aceasta se datorează relației nihiliste pe care o au față de ordinea civilă și de valorile acesteea, pe care le împărtășesc majoritatea societății ruse, dar ele nu pot fi calificate în particular și de sine stătător că ar fi o amenințare.