Noua Rusie. Doctrina Medvedev inspirată din doctrina Putin

Articolul ”Rusia, înainte!" și ultimele discursuri, în special cel ținut la conferința de la Yaroslavl, în fața politologilor și intelectualilor ruși, au fixat eminamente formarea doctrinei politice externe a președintelui rus Medvedev. Noua doctrină rusească redă un nou pragmatism coroborat cu însușirea strategiei Putin, dar și o renunțare categorică de la linia politică rusă din anii 90.
Ideologia noii doctrine rusești este bazată pe o abordare în care statul rus trebuie să se dezvolte împreună cu alte democrații suverane responsabile. Doctrina Medvedev este formată pe cinci principii cheie şi care revendică: democrația; suveranitatea; statele naționale; standarde democratice unice; utilizarea convingerii în locul constrângerii.
În viziunea doctrinei lui Medvedev se afirmă că, doar statele care posedă sau își asumă o democrație suverană responsabilă pot fi considerate cele mai prețioase partenere în procesul edificării noii ordini mondiale. Numai că președintele rus reclamă specificul democrației ruse și menținerea acestuia și în viitor. Așa se face că președintele american Barac Obama, peste câteva zile după discursul ”doctrinar” a lui Medvedev, luând cuvântul la una din sesiunile Adunării generale ONU a declarat: ”Democrația nu poate fi impusă din afară nici unui stat. Fiecare societate trebuie să își identifice calea proprie, și niște căi perfecte nu există. Fiecare țară va călca pe o cale proprie, care are rădăcini în cultura și tradițiile poporului său. Și eu recunosc, că America a abordat foarte des selectiv împărtășirea democrației". De fapt Obama încuviinţează principiile expuse de liderul statului rus. În context, putem menţiona că președintele rus este categoric în raport cu respectarea suveranității, dar și în importanța de-a trata acest principiu respectuos în abordarea politicii externe a statelor contemporane. "Sistemele politice contemporane trebuie să apere suveranitatea statelor ". Of, cum a respectat și respectă suveranitatea statelor post-sovietice(Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan) ne-am convins nu o dată.
Este adevărat că doctrina Medvedev nu arată leit cu doctrina preşedintelui Putin, expusă la Munchen, care i-a şocat pe mulţi analişti şi lideri politici occidentali şi a marcat un punct de cotitură în istoria relațiilor internaționale. La Munhen, pentru prima dată după destrămarea URSS, ”noua” Rusie alui Putin şi-a declarat ostentativ ambiţiile geopolitice în interiorul spațiului post-sovietic şi în străinătate. Și creșterea rolului rusesc pe arena internațională s-a manifestat în contextul desfășurării unei politici multivectoriale a Statelor Unite, ca urmare a asumării rolului de ”hegemonie mondială”. Doar că sporirea preţurilor la petrol şi gaze, „democratizarea” Iranului sau a Afganistanului, succesul redus al încercărilor SUA de a-şi instala dominaţia la periferia fostei Uniuni Sovietice – în regiunea Mării-Negre-Caspice şi în Asia Centrală – a deschis Rusiei oportunităţi de-a acţiona în peisajul internaţional.
Arma energetică
Pentru a fi în temă cu politica de expansiune a Rusiei, mai ales în domeniul energiei, ar trebui să se plece de la un document relevant: „Strategia de energie a Rusiei până în 2030”, aprobată oficial în 2003. Acest document a proclamat în mod clar „că exportul de hidrocarburi este factorul-cheie ce va determina viitorul economic şi politic al Rusiei în comunitatea lumii… Prioritatea fundamentală a Rusiei este de a-şi consolida prezenţa pe pieţele interne ale statelor vecine, de a controla infrastructurile strategice de energie”, în alţi termeni, este o strategie ce solicită crearea unui nou imperiu energetic sub strictul control al Moscovei.
Monopolul Kremlinului asupra furnizării de gaze către UE şi controlul consolidat asupra sistemelor de transport al gazelor din Belarusia, Ucraina şi alte state de tranzit permit Rusiei să dicteze preţul la gaze, dar şi subiecte sensibile, transformând politica energetică într-o puternică armă geopolitică. Rădăcinile acestei strategii şi întreaga idee a utilizării energiei ca o nouă armă geopolitică rusească pot fi găsite în teza de doctorat a dlui Putin, de la Mining Institute din St. Petersburg. Nu înzădar, Rusia insistă să participe pe picior de egalitate la edificarea politicii de securitate comun europeană. Actuala politică a UE de credibilizare a Kremlinului, de pacificare cu Rusia, poate duce- după cum remarcă unii analiști- la aceleaşi rezultate cu politica de pacificare de înaintea celui de-al doilea război mondial. Este adevărat că UE este interesată în includerea Rusiei în iniţia­ţivele sale. Mai ales la Marea Neagră. Proiectele antiruse de genul GUAM sunt considerate dăunătoare regionalismului. Astăzi Rusia sabotează marile proiecte și acțiuni eurooccidentale în spațiul post-sovietic care vor să ajungă direct la sursa de gaze și petrol. Zilele acestea compania rusească Luckoil sabotează tranzitul petrolului din Marea Caspică.
Toate mişcările politice importante de la Moscova, în domeniul energiei şi cel geopolitic, sunt componente ale unui singur plan principal. Și scopul marelui plan rusesc în domeniul energiei, la care Uniunea Europeană se pare că a încuviințat să participe, constă în sistemul ucrainean de transport al gazului, cel mai mare din lume, cu depozite naturale unice, ce sunt absolut necesare pentru a stabiliza funcţionarea tuturor mecanismelor de furnizare a gazelor în anii ce vin. În perioada mandatului de preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan s-a opus cu înverşunare ideii de construire de către Rusia Sovietică a sistemului de transport al gazelor spre Europa. Având un controlul asupra sistemului, împreună cu o treime din rezervele mondiale de gaz, Rusiei își poate recăpăta lejer ”măreţia” imperială. Iar aceste mișcări sunt strict elaborate şi bazate pe o strategie implementată sistematic.
Afacerea și desfacerea
Actualmente, Ucraina este o țară-cheie al noii strategii de mare putere a Rusiei. Fără Ucraina, extinderea puterii ruse în fosta Uniune Sovietică nu mai poate avea loc. Nu înzădar, astăzi Medvedev și Putin mizează pe cartea Timoșenco, aruncându-l din barca celor preferați de Kremlin pe servilul Yanukovici. Ucraina, după cum au repetat mulţi analişti şi lideri politici occidentali, este şi va fi factorul crucial al stabilităţii euro-atlantice şi al securităţii.
Noua politică a SUA a înmânat practic Ucraina şi Georgia Rusiei, neincluzându-le în Alianța Nord Atlantică, a renunțat la Scutul antirachetă din Europa Centrală și de Est , a creat un vid de insecuritate chiar în cadrul Europei. Astăzi nu mai știm ce relevanță pot avea organizații de edificare democratică-GUAM sau axe Marea Baltică-Marea Neagră?!
Iar recenta abordare a Rusiei ca posibil realizator, în comun cu NATO, al unui sistem de apărare anti-rachetă, confirmă că statelor occidentale, în frunte cu SUA, dezvoltă o politică a concesiilor şi de tehnici împăciuitoare cu Rusia.
Pe de altă parte Rusia insistă să diminueze impactul american pe arena internațională. Negocierile turco-ruse, pentru formarea unei alianţe îndreptată împotriva SUA, respectiv de a le elimina din jocurile regio­nale, par să confirme evoluţiile îngrijorătoare din acest spaţiu. Și acest lucru s-a făcut ca urmare a sporirii rolului South Streem în detrimentul proiectului european Nordt Streem.
Noua alianţă anti-NATO între China şi Rusia, creată de statele membre ale Tratatului Securităţii Colective şi Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, din octombrie 2007, de la Dushanbe, tinde să consolideze politica antiamericană. După cum remarcă unii specialiști în materie de geopolitică, puternica structură eurasiatică anti-NATO, înfiinţată pe enormul spaţiu dintre Belarus şi China, dar cu centrul la Moscova, are menirea să modifice complet echilibrul de forţe în Europa şi lume şi să transforme UE în ostatica unor jocuri geopolitice. În context, laboratoarele rusești de geopolitică s-au arătat dezamăgite de puterea Chinei în spațiul Asiei Centrale, care ar domina și ar diminua impactul rus.

***
Te întrebi, dacă statele care văd în Rusia o amenințare se simt confortabil când privesc cu îngrijorare la eventuala noua „mare afacere” cu Rusia pe care o inițiază Washingtonul. Aceasta, în contextul când realităţi geopolitice reclamă un vid de securitate în spațiul post-sovietic, un nivelul ridicat al ameninţărilor simetrice şi asimetrice în regiune, statutul geopolitic nerezolvat al unor state din Europa Centrală şi de Est, conflictele regionale şi disputele teritoriale.
Rusia susține o campania de reafirmare a sferei de influenţă a fostei Uniuni Sovietice, precum și erijarea în unul din actorii cheie care ar edifica viitoarea ordine mondială din Eurasia. Noua doctrină Medvedev vrea să aducă în atenție că principiile instaurate în politica externă de către predecesorul său, actualul premier rus Putin, se regăsesc și în actuala strategie de poltică externă rusă, chiar dacă există noi accente în mesaj.
Pentru a contracara ascensiunea Rusiei, statele din lumea liberă-SUA și cele ale UE- trebuie să-și revizuiască atitudinile și să-și unifice eforturile și tendințele pentru a nu mai intra în calculele politicii ”devide et impera” pe care o aplică Kremlinul. Când va exista un plan occidental, elaborat în această privință, ne vom convinge de forța coezivă a civilizației euroatlantice.