Jurnal de smerenie

Moto: „Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător”(Sfântul Ioan Gură de Aur).
Eu i-am iertat pe toti, pe cei care m-au tradat, m-au stigmatizat, mi-au făcut rău, m-au considerat altceva decât sunt. Am învăţat să fiu umilit de multă vreme, de prea multă. Am fost singur în viaţa mea, cu bune şi rele. Dar niciodată nu am manifestat intenţii nefireşti şi meschine la adresa prietenilor şi a românilor. Înţeleg că este o lume modernă, cu noi şabloane, în care totul se tranzacţionează până şi sufletele umane. Dar nu voi accepta să fie tranzacţionat sufletul meu, nu voi aproba să se joace cu viaţa mea şi a rudelor mele. Am înghiţit mult. Am acceptat să intru în echipe şi să fiu parte din ele, dar nu voi accepta să se joace cu viaţa mea. Pentru că nu consider că sărăcia este sexy, iar umilinţa e excitantă.
În momente de cumpănă omul poate să reacţioneze. Este adevărat că smerenia este un dar de la Dumnezeu şi ca să-l primeşti trebuie să oferi ceva: umilinţa. Şi umilinţa pentru cei credincioşi reprezintă o înviere spirituală. Mă întreb ce ar trebui să moară din mine ca să mă nasc din nou, ştiind că nu am greşit sau păcătuit cu fapta împotriva prietenilor şi a Neamului Românesc.