După o încercare nereușită de-a stabili un contact cu luptătorii anticomuniști din Munții Făgăraș s-a ivit o nouă ocazie. În sensul că Romulus Ursu, un avocat din Făgăraș și bun prieten de-al meu, a vorbit despre tentativa mea cu un alt făgărășean pe nume Dorin Covoran. Acesta absolvent al liceului din Făgăraș fusese coleg cu mai mulți tineri care după absolvirea liceului au luat drumul munților. Acest Covoran era fiul unui preot greco-catolic care fusese închis administrativ la canalul Dunăre-Marea Neagră. Ca atare Covoran se bucura de încrederea colegilor săi. Acesta, însă, de un ciudat transfer de scopuri și intenții devenise informator al securității. Nu numai că tot ce afla că poate servi interesele acestei instituții își asumase un rol cu mult mai grav, trecuse la provocări, înscenări. Pe date reale construia niște scheme în care își atrăgea prietenii și cunoscuții în scopul de-a se remarca în fața securiștilor. Venise la Cluj recomandat de avocatul Romulus Ursu ca fiind un om de mare încredere și care trebuia ajutat să intre ca student la Facultatea de Drept de la Universitatea din Cluj. L-am ajutat, dar foarte curând au ieșt la iveală anumite carențe de caracter al acestui individ. În loc să studieze se apucase de băutură, iar tinerii care gravitau în jurul meu relatau tot felul de lucruri dubioase despre acest om. Se apucase de băutură, iar prietenii lui erau recrutați din ofițeri de miliție și securitate cu care făcuse cunoștință de la cursurile fără frecvență. Avea de-a dreptul o tendință bolnăvicioasă de a se afișa cu acești noi prieteni ai lui. Până la urmă abandonase facultatea și revenise la Făgăraș unde s-a angajat la întreprinderea ”Nitramonia”. Venea, totuși, din când în când, la Cluj sub pretextul că dorea să continuie studiile la fără frecvență și povestea tot felul de lucruri din ceea ce fac luptătorii din munți. Pretindea, ceea ce era și real, că fusese prieten cu un tânăr numit Sofonea, cu care fusese coleg de clasă la liceul din Făgăraș și cu toate că se afla în munți venea clandestin în oraș, și se întâlnea cu el rugându-l să-i îndeplinească anumite comisioane. Aflând de la Ursu că pe mine mă interesează problemele luptătorilor din munți a venit la Cluj și mi-a povestit că i-a vorbit lui Sofonea despre mine și acesta s-a arătat foarte interesat de a sta de vorbă cu mine. Devenise foarte insistent și mai ales avansa ideea că luptătorii au nevoie urgentă de un ajutor logistic fiind în primejdie de-a fi reperați și exterminați de securitate. Devenise insitent și credibil totodată, deoarece avansa idei și vorbea despre oameni care prezentau o anumită garanție morală. Până la urmă am acceptat ca la o anumită dată să vin la Făgăraș, el asigurându-mă că voi putea realmente să port discuții cu un reprezentant al rezistenței. Era cam cu două- trei zile înainte de-a pleca la Făgăraș, când într-o seară destul de târziu îmi terminasem treburile la catedră și mă pregăteam să plec acasă. Aveam catedra la etajul al doilea al clădirii centrale a Universității ”Victor Babeș”. Era la capătul unui coridor lung de cel puțin cincizeci de metri care la ora amurgului era gol complet. Nu mai erau cursuri, seminarii așa că nu mai era frecventat de studenți. Am auzit niște ciocănituri la ușă, m-am dus și am deschis ușa și am găsit în fața ușii o fată mică de statură, intens brunetă și cu trăsături în semi-întunericul de pe coridor ca având trăsături asiatice. Am crezut că era o studentă coreancă, una din multele studente venite la Cluj să studieze din Coreea. Am întrebat-o ”pe cine caută”. Mi-a răspuns scurt:” pe dumneavoastră”. Am aprins lumina în cameră și am poftit-o înăuntru. A făcut un pas înăuntru și-a rotit privirea prin întreaga încăpere și iar a ieșit pe coridor. Mi s-a părut curioasă atitudinea ei și iar am poftit-o să intre. Mi-a spus doar atât: ”Sunt din Făgăraș”.
Imediat s-au aprins luminițele roșii de alarmă în capul meu și am întrebat-o: ”aveți un mesaj pentru mine” ? -”Da”, mi-a răspuns respectiva-”dacă vă duceți la Făgăraș, viu nu vă întoarceți de acolo”. După ce a rostit aceste cuvinte, a luat-o la fugă în stil de mare campioană. Acest avertisment dublat de insistențele unor prieteni de-a nu acorda credit lui Covoran m-au făcut să renunț la planul de-a pleca la Făgăraș. Am pus în mișcare toți cunoscuții mei s-o găsească pe tânăra care îmi transmisese avertismentul. Înzădar. A fost de negăsit. Până la urmă dădusem uitării întreaga poveste, am fost arestat, condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru constituirea unui grup de luptă anticomunistă. Am ieșit din pușcărie și am ajuns în faza de-a mă aduce la CNSAS să studiez dosarele. Într-unul din aceste dosare am găsit planul ticluit de Securitate pentru a mă lichida. Un locotenent major Zigu Averbouh din Securitatea orașului Stalin, denumirea de atunci a orașului Brașov, ticluise împreună cu Dorin Covoran următorul plan. Să fiu chemat de Covoran, numele conspirativ Petrescu, la Făgăraș, în scopul întâlnirii cu Sofonea. Petrescu îl asigura pe Averbuh că eu nu-l cunosc pe Sofonea, deci ei pot folosi această oportunitate. Sosit la Făgăraș trebuia să fiu cazat la Covoran acasă, iar a doua zi să fiu condus de Covoran în comuna Berivoi și cazat la un sătean cu numele de Monea Traian, informator al securității. Noaptea urma s-o petrec la Monea în casă, iar dimineața Monea mă transporta cu o căruță la pădurea comunei Berivoi. La marginea pădurii îmi indica o potecă pe care urma să merg aproximativ jumătate de kilometru și ajungeam într-o poeniță. Aci, urma să fiu așteptat de trei inși dintre care unul era căpitanul Lucian Marina, șeful securității din Făgăraș. Ceilalți doi, îmbrăcați în veșminte de cioban erau, de asemenea, doi subofițeri de securitate. Ca și parolă de recunoaștere când mă vedea sosind căpitanul Marina, mă întreba: ”de unde vii, mă?” Eu răspundeam:”din Vâlcea”. Ce mai e nou în Vâlcea:.”În Vâlcea plouă”, răspuneam eu. Iar căpitanul îmi întindea mâna spunând:” eu sunt Sofonea”. Ceilalți doi cu care venise așa zisul Sofonea, erau înarmați cu arme automate. Dacă întrebam: ”cine sunt și de ce poartă arme”?! Așa zisul Sofonea îmi răspundea:”sunt partizani de-ai mei și sunt înarmați pentru că, aci, la poaleele munților sunt destul de dese patrulele securității”. Trebuia să fie cât mai amabil cu mine acest domn Marina și în primul rând să stabilească dacă sunt într-adevăr un dușman al regimului sau sunt mânat de-o anumită curiozitate. În acest scop să-mi puie aproximativ douăzeci de întrebări. Printre care citez câteva: - dacă am oameni care pot să-i treacă pe partizani în Iugoslavia? – dacă prin prietenii mei pot asigura pe timp de iarnă cazarea partizanilor în diverse sălașe? – dacă pot îndruma tineri dispuși să lupte în munți să se alăture partizanilor?
Se exprimă părerea în acest document că voi dori să-i câștig încrederea așa zisului partizan și îi voi povesti despre oameni, fapte care interesează securitatea. Asupra acestor probleme Marina ar trebui să insite în mod deosebit și să memoreze cât mai multe date. Considerând că sunt dovezi suficiente că manifest o atitudine ostilă față de regimul comunist să încheie discuția cu propunerea de-a ne întâlni din nou, la o dată, care ar fi comunicată de Covoran. În momentul când mă întorc ca să plec din nou spre Monea, care mă aștepta la capătul potecii, urma ca cei trei să deschidă focul împotriva mea. Urma să mă dezbrace în pielea goală cu indicația să i se scoată și șosetele, să-l cheme pe Monea și împreună cu acesta, toți patru să mă care la căruță. Urma să fiu transportat la Făgăraș, unde să fie construită o estradă pe care să fiu întins gol pușcă. Un afiș ar fi anunțat trecătorii că profesorul universitar din Cluj(catadixeau să mă avanseze la vremea aia că nu eram profesor), a avut ghinionul ca în timpul unei excursii în Făgăraș să se întâlnească cu o bandă de tâlhari, l-au împușcat și i-au luat și hainele. Astfel trebuia să fac prin moartea mea propaganda regimului comunist. Interesant este că în partea aceasta a documentelor, pe care o citeam, întâlneam destul de des numele conspirativ al unei fete LILA. Este o caracteristică a activității scriptice a Securității de-a nu folosi numele reale ale celor despre care se face vorbire și se foloseau nume conspirative. Ori, într-un loc , dintr-o neglijență de neînchipuit, numele LILA este dublat în paranteză de un nume care părea real- B.V. Cititorul va înțelege că nu pot să dau numele real a celei numite LILA. Cum directorul liceului din Făgăraș era Corneliu Ursu, fratele avocatului Romulus Ursu, m-am adresat acestuia de-a se informa cine este această B.V. În scurt timp mi-a răspuns că a găsit-o. Era o pensionară, fostă profesoară de biologie, fiica unui blănar din Făgăraș. Pe scurt povestea ei: ca elevă de liceu îl cunoscuse pe Sofonea și ca niște tineri ce erau s-au plimbat pe malul Oltului de vreo două-trei ori ținându-se de mână. Apoi Sofonea a fugit în munți și ea nu mai știa nimic despre el. Totuși, cineva văzuse această nevinovată plimbare și a comunicat-o securității. Securitatea bănuind că fata ar putea avea totuși o legătură oarecare cu Sofonea a arestat-o. Au ținut-o cam două săptămâni în arest supunând-o unei terori psihice și fizice până când fata a cedat și a consimțit să devină informatoare. Făgărașul fiind un oraș mic și populația fiind în general adversara regimului comunist, Securitatea nu putea crea case conspirative. Pentru că secretul întâlnirilor nu putea fi asigurat. Dar sediile securității și ale miliției se aflau într-un fel de duplex. Puteai intra, de pildă, în sediul miliției și printr-o curte comună cu securitatea intrai prin spate la Securitate. Ieșirea se făcea pe aceeași cale. Fata apucase să dea câteva informații fără importanță despre prieteniile, despre colegi și colege, dar atâta tot. Cu prilejul așa zisei vizite la securitate s-a întâlnit întâmplător și cu Dorin Covoran. Acesta văzând că au afinitate comună, fiind informatori, a început să facă curte fetei. Între altele i-a povestit și despre mine. Fetei nu-i plăcea de Covoran pentru că acesta începuse din ce în ce mai mult să bea. O dată ieșind de la Securitate la văzut pe Covoran băut bine, acesta a intrat în vorbă cu fata noastră, iar ea pentru a scăpa de avansuri erotice, a mutat discuția pe alt plan. L-a întrebat, ce mai fac eu la Cluj? Covoran a avut o izbucnire aproape violentă-”Vine el la Făgăraș, dar de aci viu nu mai scapă”. Trecând peste micile ei turnătorii știrea aceasta o îngrozise. Văzuse în ochii lui Covoran o licărire sălbatică de-a dreptul prevestitoare a tot ce poate fi mai teribil. Trecând peste micile turnătorii pe care le făcuse LILA, cu frica în suflet, s-a hotărât să prevină o omucidere. Mă cunoștea din vedere, știa unde mă poate găsi, pentru că era într-un an terminal al facultății, s-a urcat pe tren și a făcut ceea ce povestisem despre ea. Acum se pune problema- de ce a renunțat Securitatea la planul ei? Pentru că cel care contrasemnase planul Izu Averbuh, colonelul Crăciun, fusese mutat disciplinar de la comanda securității orașului Stalin la Aiud în calitate de comandant al închisorii. Eterna birocrație care domina și în securitate... La Securitatea din Brașov se instalase un lung interimat, iar noul comandant cu multe alte probleme la ordinea zilei a uitat probabil planul lui Izu într-un fișier.
Astfel am scăpat întâmplător de moarte, dar n-am scăpat de Dorin Covoran care a intervenit decisiv peste câțiva ani în ceea ce privește destinul meu.
Raul Volcinschi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu