Există amintiri care circulă sanguinic cu noi, prin noi, ne ghidează şi dialogează. Amintiri care se exprimă prin modele exemplare de oameni, care au străfulgerat în destinul tău. Şi aceste amintiri fac parte dintr-o compoziţie a propriei identităţi. În anumite cazuri amintirile devin providenţiale, care întâmplător se şi realizează ca un deja vu sau te ordonează în demersul axiologic. Ele renasc ca un orizont înoitor. Şi ele provin din imaginea unor personalităţi sau fiinţe apropiate care devin mentori pentru alte generaţii care îi succed, graţie manifestărilor lor apostolice. Unul dintre eroii vremurilor noastre care relevă o imagine a luptătorului-erou este Raul Volcinschi.
Dimensiunea luptei cu închisoarea în care a fost încarcerat, s-a exprimat ca lupta întregului popor pentru eliberarea de sub chingile unui regim opresiv, străin şi antiuman. Inversarea scalei valorice şi dezordinea manifestată în societatea comunistă şi postcomuniste au constituit principalele preocupări ale intelectualului Raul Volcinschi. A concluzionat că societatea românească a fost şi mai rămâne traumatizată, lipsită de repere, gata să capituleze în faţa provocărilor şi ingerinţelor care agresează spaţiul vital românesc. Iar generaţia neînfrântă de temniţele comuniste îşi avea un cod al de onoarei, în care se exprimau nişte conexiuni organice de profunzime, dintre naţiune şi oameni.
Dacă este să vorbim despre o generaţie meritocratică, care a produs valori spirituale şi materiale pe bandă rulandă, trebuie să ne referim la generaţia profesorului Raul Volcinschi. Fiind o inteligenţă enciclopedică, recunoscut pentru abilitatea de-a menţine vie starea românismului la generaţiile mai tinere, stăruind asupra modelării itinerariului valoric şi spiritual, el avea abilitatea să proceseze riguros şi veridic informaţiile, întreţinând dezbaterea ca formulă de asigurare a unor soluţii fezabile pentru menţinerea sau prefigurarea unei stări de normalitate în care ar trebui să se dezvolte ţara şi poporul. Când criza mondială a bătut la uşa ţării noastre, profesorul Volcinschi se zbătea să dea soluţii referitoare la ieşirea din recesiune, astfel încât a lansat proiectul „Sulina” în contextul Strategiei europene a Dunării(proiect cu imact regional-mondial), unde ar prima interesul românesc. „Ai noştri” inspirându-se din el, l-au făcut cadou nemţilor ca formulă europeană.
Dacă ar fi fost să execute toate sentinţele pe care i le-a stabilit regimul comunist, profesorul Raul Volcinschi ar fi stat majoritatea vieţii sale în puşcărie, cele mai severe condamnări fiind considerate: 25 de ani de muncă silnică pentru înfiinţarea unei organizaţii anticomuniste şi 20 de ani muncă silnică pentru tentativă de evadare. Dosarul de urmărire pe care Securitatea comunistă l-a alcătuit pentru d-l Raul Volcinschi, între anii 1956 şi 1989, numără 100.000 de mii de file adunate în123 volume.
Profesorul Raul Volcinschi a fost victima nu numai al sistemului nociv comunist, ci şi al celuia postcomunist. Mass-media obidientă ştirilor de senzaţie şi a decidenţilor instituţionali l-a şicanat, obosindu-l şi chiar enervându-l, pentru că, de multe ori, reprezentanţii sistemului mai continuă să delibereze, iar societatea se ghidează după opiniile deja prestabilite de anumiţi procurori şi anchetatori, fără a stărui şi asupra versiunilor alternative. Uneori, până şi „prezumţia de nevinovăţie” devine exclusă din actele decidenţilor, iar intenţia poate fi trecută la categoria faptă. „După 1990 eu nu am mai fost nici măcar deţinutul închis de un stat totalitar, ci un om sechestrat ilegal - obligat să facă ceva ca să-şi apere viaţa, libertatea şi demnitatea”, îşi descria viaţa profesorul Volcinschi.
Este adevărat că lumea pe care luptătorii anticomunişti o visau în beciurile comuniste, din păcate, încă, nu s-a instaurat...
foto:http://razvan-codrescu.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu