De ce naţionaliştii ucraineni ar trebui să aibă ciocul mic

În ziua când citeam studiul IRES referitor la percepţia opiniei publice româneşti cu privire la „principalul inamic” al României, primesc în mesageria electronică, de la prieten, articolul lui Viorel Patrichi „Ucraina vrea să ne ia şi Putna” din 6 Februarie, publicat de Romanian Global News. Chiar dacă deja citisem articolul, mesajul prietenului conţinea o concluzie geoistorică corectă. „De aceeea ruşii, ucrainenii, şi alţii, au mai mult decât pot duce: pentru că tot timpul revendică câte ceva ...Şi de aceea românii au rămas cu atât de puţin: pentru că niciodată nu revendică nimic”. În articolul lui Viorel Patrichi se afirma că la 24 ianuarie, „exact de ziua Unirii lui Alexandru Ioan Cuza, la Liov a avut loc un mare miting dedicat zilei de... 22 ianuarie 1919”, în cadrul căruia deputatul Rostislav Novojeneţ, reprezentantul Blocului Iulia Timoşenko, a declarat că "în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovşcina, Nadsianie, Holmşcina, Podliaşie - care au trecut la Polonia; Beresteişcina, Gomelşcina - care au trecut la Belarus; Starodubşcina, Slobojanşcina de Est, în sfârşit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina... Am pierdut Transnistria, Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru", declara ucraineanul. În data de 21 ianuarie în Ucraina se marchează “Sobornosti”, ziua unităţii naţionale a poporului ucrainean şi a fost instituită de fostul preşedinte ucrainean Leonid Kucima, în ziua de 22 ianuarie 1999. Conform concluziilor autorului, dar şi al altor voci din presa românească, ucrainenilor nu le este deajuns să fie stăpâni la Cernăuţi, la Hotin şi la Cetatea Albă, ci mai vor şi Suceava. „Ucrainenii ştiu foarte bine că Putna este Mecca românilor şi tocmai acolo ar pofti să stăpânească”, ne spune Viorel Patrichi. Culmea obrazniciei constă în aceea că liderii naţionalişti sub stindardul lui Stepan Bandera, asistaţi de mii de extremişti ucraineni purtau făclii aprinse şi strigau pe străzi: “Vine Bandera! Moarte duşmanilor!”.

România l-a salvat pe „eroul” Ucrainei

În anul 1947 românii l-a salvat pe Ostap Bandera şi o sută de acoliţi ai acestuia. Aceştia se refugiau clandestin din Uniunea Sovietică, pentru că pe capul liderului naţionaliştilor ucraineni, care a pactizat cu Germania nazistă s-a pus preţ, urmând să fie expus justiţiei comuniste a sovietelor. Mulţi dintre cei cu care l-au însoţit pe Bandera au luat calea Statelor Unite şi a Canadei, în schimb liderul lor a preferat să meargă în Germania. Dar cine, l-a salvat pe „eroul ucrainean”, voi fi întrebat?! Este vorba despre părintele Eusebiu Cutcan, care conform arhivelor Securităţii de la Aiud era „cunoscut cu activitate legionară până în anul 1962, cel care în fabrica penitenciarului a botezat pe unii trecându-i la catolicism, pe alţii i-a mărturisit, i-a împărtăşit etc., purta discuţii duşmănoase”. Este adevărat că părintele greco-catolic Cutcan a fost o altă legendă a luptătorilor anticomunişti. El a condus un grup anticomunist, anihilat la sfârşitul anului 1950. Părintele Cutcan nu mai este printre noi să ne vorbească despre aceste lucruri, l-am cunoscut în casa familiei domnului profesor Raul Volcinschi, el fiind unul din prietenii acesteia, mulţi din noi zâmbeam când mai tinerii din noi îl întrebam, cum era să lupte cu arma în mână contra securiştilor comunişti având şi calitatea de preot, el răspundea sincer-”îmi făceam cruce şi apăsam pe tragaci şi uite aşa mai scăpam ţara de un securist”...Cei care l-au cunoscut, care au mai rămas în viaţă, probabil şi ceva documente de pe la arhive, pot să confirme că părintele Cutcan este cel care l-a salvat, ghidat şi protejat pe Stepan Bandera şi ai lui pe teritoriul României în anul 1947. Fără îndoială că rezistenţa anticomunistă din Romania este un capitol al istoriei foarte puţin cunoscută de opinia publică.

În loc de concluzii
Există un cert duşman pentru ţara noastră, pe care opinia publică românească încă nu îl asimilează(sau poate că nu vrea), un duşman cu care ne-am bătut prin tribunale internaţionale pentru platoul continental din Marea Neagră şi cu care avem dispute interminabile referitoare la discriminarea românilor în teritoriile răpite de Ribbentrop şi Molotov, un duşman care nu îşi stăpâneşte agresivitatea şi mofturile de stat inadaptabil la regulile sistemului internaţional contemporan.

Notă: Stepan Andriiovici Bandera (în limba ucraineană: Степан Андрійович Бандера) (1 ianuarie 1909 – 15 octombrie 1959) a fost un politician ucrainean, lider al mișcării de renaștere națională din Ucraina de vest (Galiția), conducător al Organizației Naționaliștilor Ucraineni (OUN). S-a născut în familia unui preot din Ucraina de vest. În timpul cât a activat ca lider politic, Organizația Naționaliștilor Ucraineni s-a scindat în două facțiuni: OUN-M și OUN-B. Stepan Bandera s-a născut în satul Starii Uhriniv din regiunea Kaluskii a Galiției, pe atunci parte a Austro-Ungariei, azi o regiune din Ucraina de vest. Tatăl lui, Andrii Bandera, a fost preot greco-catolic în satul Starii Uhriniv. Mama, Miroslava, era fiica unui preot din aceeași parohie. Stepan Bandera a fost inițiatorul proclamării statului independent ucrainean la Lviv, pe 30 iunie 1941.
Stepan Bandera este o figură contestată și respectată în egală măsură în Ucraina zilelor noastre, datorită cooperării active, bine documentate, cu Germania Nazistă în perioada 1939-1941. În septembrie 1941, Bandera a fost arestat și închis de naziști. În septembrie 1944, el a fost eliberat. Autoritățile sovietice au autorizat asasinarea sa de către KGB în München, Germania de Vest, pe 15 octombrie 1959. Pe 15 octombrie 1959, Stepan Bandera a s-a prăbușit în timp ce mergea pe Kreittmayrstrasse din München și a murit la scurtă vreme după aceasta. Autopsia a stabilit drept cauză a morții otrăvirea cu un produs chimic pe bază de cianură). Trupul lui Stepan Bandera a fost îngropat pe 30 octombrie 1959 în cimitirul Waldfriedhof din München. Pe 17 noiembrie 1961, procurorii germani au anunțat că un agent KGB, Bogdan Stașinski, l-a asasinat pe Bandera, în conformitate cu ordinele Nikita Sergheevici Hrușciov. Stașinski a fost acuzat într-un proces care a început pe 8 octombrie 1962. Pe 19 octombrie, agentul KGB a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Curtea Federală de Justiție a Germaniei a reconfirmat implicarea serviciilor secrete sovietice în asasinarea lui Bandera.
În mai 1941, conducerea facțiunii OUN-B a adoptat în cadrul unei întâlniri din Cracovia programul „Lupta și acțiunea OUN în timpul războiului” (Боротьба й діяльність ОУН під час війни), care sublinia planurile de activitate după declanșarea invaziei germane în URSS În secțiunea „G” a documentului, care trata problema organizării statului ucrainean, erau subliniate activitățile pe care trebuiau să le întreprindă activiștii naționaliștii în vara anului 1941 În sub-secțiunea care trata problema minorităților, activiștii ucraineni primeau ordinul să-i extermine pe „muscalii” (un termen peiorativ pentru ruși), polonezii și evreii , primii fiind cei care se opun noilor autorități ucrainene. De asemenea, împotriva minoritarilor trebuiau luate și alte măsuri precum deportarea în ținuturile de origine și distrugerea intelectualității lor. În ceea ce privește „… așa-zisa țăranime poloneză”, aceasta trebuia asimilată. Secțiunea se încheia cu un îndemn scurt: „Distrugeți-le conducătorii”. Naționalismul ucrainean considera că principalii inamici sunt rușii și polonezii, evreii jucând doar un rol secundar.
Pe 22 ianuarie 2010, președintele Ucrainei,Victor Iușcenko, l-a decorat post mortem pe Bandera cu titlul de Erou al Ucrainei. Decernarea titlului a fost declarată ilegală de un tribunal pe 2 aprilie 2010. Trei zile mai târziu, Curtea Constituțională a Ucrainei a refuzat să înceapă dezbaterile cu privire la constituționalitatea decretului prezidențial de decorare a lui Bandera. Familia lui Bandera a fost informată oficial că tribunalul din Donețk nu a primit nicio cerere oficială din partea președintelui Ianukovici pentru returnarea distincției.