A plecat spre ceruri şi ÎPS Bartolomeu. A mai plecat spre ceruri un Apostol al creştinismului românesc. Bartolomeu Anania a fost acel arhiereu care s-a îngrijit de zidurile nevăzute ale Cetăţii. L-am cunoscut încă din studenţie. Uneori, în cadrul activităţilor studenţilor basarabeni sau a Ligii studenţilor din Cluj-Napoca aveam nevoie de rugăciunea şi binecuvântarea unui părinte şi aşa luam calea spre Catedrală sau la Arhiepiscopie, actuala Mitropolie, pentru că trebuiam să cer îngăduinţă şi recomandare de la „Înaltul”. Recunosc, aşa îi spuneam „Înaltul”...
Prima dată mi-a recomandat să parcurg astfel de trepte răposatul părinte Vasile Fizeşan de la Floreşti, pe care l-am rugat să ne binecuvânteze o manifestare legată de aniversarea Unirii Basarabia la Ţara mamă. Era în anul 1997. Şi mă surpindea de fiecare dată, pentru că atunci când voiam să-l rog ceva pe Înalt Preasfinţia Sa, venea direct la mine, întrebându-mă: „vrei să-mi spui ceva fiul meu”? În anul 2001, îmi aduc bine aminte, l-am aşteptat în anticamera de la Motropoliei solicitându-i un sfat, o îndrumare, nu cred că i-am povestit cuiva discuţia cu el vreodată. Eram în impas, într-o profundă dezamăgire faţă de evenimentele din viaţa mea.Toată scala valorică se prăbuşise în acel moment, inclusiv cutuma speranţei. M-a îmbărbătat ca un duhovnic adevărat, spunânându-mi: „multe cărări încovăiate vei avea în viaţă şi eu am parcurs astfel de cărări. Nu îţi va fi uşor, dar pune puterea credinţei mai presus de toate şi vei răzbi...”
Îmi dau seama acum de ce atunci „Înaltul” mi-a vorbit de identitatea spirituală, de „teribilismul frumos al tinereţii” şi de schimbarea ca rod al iubirii şi mântuirii întru Neam şi Credinţă. Nu o singură dată ne spunea despre „puterea”, de care ar vorbi Evanghelia, ar fi aceea a Cuvântului prin care s-ar împlini „venirea Împaratiei lui Dumnezeu, anunţată de profeţii Vechiului Testament şi care ar fi proclamată de însusi Iisus la începutul propovădurii Sale”. Îmi aduc aminte că prima dată am conştientizat esenţa pericolului omului fără suflet, mă refer la fenomenul clonării, în cadrul unei slujbe a Înaltului. Cuvintele din catedrala mitropolitană băteau direct la inimă. Ne vorbea despre experimentele care se făceau pe nişte oiţe nevinovate. Era un fenomen nou ce se dezbătea asiduu în spaţiul public şi care reprezenta un model al sacrificării metaforei biblice. „Înaltul” vorbea cetăţii despre imposibilitatea ca fiinţa fără duh să prindă viaţă.
Mă bucura să-l simt ca pe un bastion al culturii şi civilizaţiei româneşti, luptătorul încarcerat de regimul comunist, atletul slovei care dezvăluia semnificaţia vieţii întru iubire şi mărturisirea crestinisnă, scriitorul neobosit, harismatic, care purta la el secretele şi cheile unei generaţii sacrificate.
Puterea credinţei prin cuvânt şi căile de regăsire a identităţii spirituale a fost mesajul sugestiv care a încercat să ni-l inducă, cultivându-ne cultura iubirii, convertirea în cuvântul şi a credinţei în Domnul nostru Isus Hristos.
Recent spre ceruri s-a înălţat un prieten al „Înaltului”. Este vorba de profesorul Raul Volcinschi. În ultimul an al vieţii sale, profesorul Raul Volcinschi îmi încuviinţase să scriu o fişă autobiografică, astfel încât el făcea dese excursii în trecut. El scria în memoriile sale că primul deţinut cu care a împărţit patul din temniţa comunistă ar fi Valeriu Anania, în fapt Înalt Prea Sfinţia sa Bartolomeu. Suferinţa şi setul valoric comun a legat între ei o prietenie pe viaţă.
Încă o personalitate a generaţiei luptătorilor anticomunişti( după Părintele Calciu Dumitreasa, Traian Golea, Ioan Gavrilă Ogăranu, Raul Volcinschi), poate cea mai reprezentativă, ne părăseşte, migrând către lumea apostolică nevăzută. Şi, în ultimul ceas, înainte ca să-şi ia zborul în călătoria spre Tărâmul de dincolo de nori, fii cetăţii şi cei care l-au iubit îşi iau rămas bun...
Şi „Înalt” Prea Sfinţitul Bartolomeu Valeriu Anania a plecat la „Înaltul său”...
Dumnezeu să-l aibă în pază!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu