Balada ofiţerului necunoscut

Suntem încolonaţi în vis şi-n tunică Şi aspirăm la libertate şi lumină Purtăm în inimi scurta noastră soartă Pe Dumnezeu şi o ţară întreagă. În epoleţii răzbate povara luptei, Onoarea e notată în ochii severi, Un soare se sufocă în goarnă de luptă Şi se încinge-n dureri şi răni. Suntem o ţintă clară în bătălie Şi sângele se încinge în timpane Dar, domnii mei, în clar de lună, Noi cerem încă o luptă Şi-n mirosul prafului de puşcă Încingem hora alabatrosului din cuşcă, Încingem hora anotimpului abrupt Fără spadă, fără suliţă şi fără scut Ne încolţeşte un duşman avar şi crud Şi ne pune în sânge şi pe piept o graniţă Care încape toată, toată într-o raniţă, Ce se discinge precum sârma ghimpată Şi-n joc anost şi inept înţeapă sufletele moarte Din chinuri şi dureri ce le spores imensul cimitir Cât un oraş în violet încins, plin de amintiri, În care mormintele se confesează în formă de cruci, Morminte noi sau vechi, născute din colierul unei rugăciuni, Şi lacrimile şoptite ca nişte istorii într-un pumn Se mistuie în plumb, se mistuie în scrum de plumb. Eterna datorie ne îndeamnă să închinăm potirul Ca să pârjolim ecoul amintirii Veninul se scufunda în arterele iubirii Şi chema Moartea să stârpească chinul. Ne este casa totul ce avem în gene Şi doar valurile mării surâd cu sirene Caştanii ne însoţesc în aventura bătăliei Este o onoare să apărăm eternitate României. Va bate iarăşi ceasul luptei, goarna va striga ca un tun Ultimul semnal, ultimul tic-tac, ultimul răgaz în aval În care nu ne vom strecura ca să oferim sublime lalele Ci exclusiv plumb, foarte mult plumb şi moartea la plural. * Sunt un mire care dansează la propria nuntă Pe un tărâm în care gloanţele-mi fac cunună În beţia de foc şi-n dragostea de camarazi, Se arată moartea ca o mireasă a zilei de azi. De un cal alb şi pinten îmi leg eu speranţa Că prin viforul negru voi răzbi cu viaţă Iar mâine scrisoarea ce va fi numai scrum Va salva inima şi o ţară în amurg. Sunt un mire care dansează la propria nuntă Pe un tărâm în care gloanţele-mi fac cunună În beţia de foc şi-n dragostea de camarazi, Se arată moartea ca o mireasă a zilei de azi. De un cal alb şi pinten îmi leg eu speranţa Că prin viforul negru voi răzbi cu viaţă Iar mâine scrisoarea ce va fi numai scrum Va salva inima şi o ţară în amurg.