Înainte de a capitula în fata Rusiei unul din politologii armeni a publicat un articol excepțional cu privire la România și revitalizarea rolului Mării Negre.Un proiect de succes de iesire de criza si de atractivitate a Romaniei a avansat in anul 2010 regretatul profesor clujean Raul Volcinschi. Mai multe tări îsi leagă speranțele în România, considerată filonul sudic al intereselor americane, europene și euroatlantice de la Marea Neagră si pentru Noua Europa Estică sau, după anumiti geopoliticieni, Noua Europa Centrală(ori toate tările din UE azi s-ar încadra în cartografia geopolitică a Europei Occidentale):
"Prezent harta geopolitica a Europei Centrale și de Est ramane inca nelamurita și incomleta. Chiar și includerea a NATO si a majoritții statelor din aceasta regiune lagita nu a condus intr-un final la perceperea rolului și a semnificației pe care o exercita aceste dar si perspectivele de viitor ale Europei și ale Eurasiei.
În același timp, după cum se subânțelegea anterior, aceste state, în special Polonia și România joacă un rol mult mai avansat în configurația forțelor din spațiul care leagă Marea Baltică de Marea Neagră.
România tinde să-și aranjeze o politică prudentă și moderată, luând în considerație anumite probleme în raport cu statele vecine. În acest moment, România a reușit în mare măsură să depășească mai multe probleme economice în comparație cu alte state din regiune, nu a admis o destrămare, treptat reconstruinduși forțele sale militare.
Din păcate, SUA și partenerii săi din NATO deja a doua oară își revizuiesc intențiile față de Marea Neagră, ceea ce se motivează negativ din pozițiile pe care le degajă Turcia și Rusia, dar și datorită mai multor probleme economice nereglementate. Dacă câțiva ani în urmă SUA și NATO și-ar fi activizat prezența în bazinul Mării Negre, atunci, indubitabil, rolul României deja ar fi fost astăzi mult mai mare. Indiscutabil, în viitorul apropiat rolul României va spori considerabil, implicit în regiunea Mării Negre.
Probabil, România va juca un rol important în asigurarea stabilizării și-n configurația raportului de forțe din regiune. Este vorba nu numai de o consolidare a prezenței NATO în această direcție, dar și-n dezvoltarea obiectivelor geoeconomice, mai ales ale celo comunicaționale.
Cu timpul rolul Mării Negre în comunicația externă de transport a Armeniei va spori, doar că deocamdată nu există decizii de însemnătate cardinală. În primul rând, este vorba despre constituirea unei companii navale Dunărea-Marea Neagră a Armeniei, ceea ce ar asigura o independență și securitate pentru comunicarea externă a Armeniei.
În rezolvarea problemei date România ar putea juca un rol extrem de important și-n același timp să acumuleze o poziție avansată în proiectele comunicaționale. Statul major al acestei companii ar putea fi Constanța. Există mai multe oportunități decizionale tehnice și economice în soluționarea și defășurarea altor proiecte comunicaționale, necesare Armeniei.
Luându-se în considerare dezvoltarea dorită a NATO și a Uniunii Europene în economia și securitatea Armeniei, cooperarea armeano-româno ar putea conduce spre modificări substanțiale într-o eventuală integrare reală a Armeniei în comunitatea Euro-Atlantică. Marea Neagră așteaptă noi realități, iar rolul ei geopolitic adevărat este încă foarte îndepărtat, pentru a fi lămurit.
În România există o comunitate armeană destul de interesantă, chiar dacă nu este foarte mare, care poate juca un rol consultativ în scopul realizării acestor proiecte și-n menținerea zecilor de monumente istorice-arhitecturale legate de viața armenilor din țară. În legătură cu aceastam ar fi extrem de interesant și posibilă dezvoltarea relațiilor dintre comunitățile armene pe litoralul Mării Negre din diferite țări, dar și-n Republica Moldova”.
Sursa: http://www.lragir.am/index/rus/0/comments/view/31257#sthash.I8SMC0gW.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu