Romanul Deliei Cenan cu titlul
„Iubiţi de Dumnezeu” are darul de a insufla cititorului sugestivul mesaj al judicioasei ordonări a lumii şi a omenirii de către Atotputernicul nostru Creator, după legea şi dragostea Sa divină, exact așa cum autoarea își ordonează personajele, într-un cod și-un ecou al vieții prin care totul e rânduit de spiritul și de Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o armonie care aminteşte de cea divină, fiecare capitol al romanului poartă câte un nume semnificativ, introducându-ne în lumea unor
„Întrebări”, a unor
„Întâlniri”, a
„Dezamăgirilor”, a
„Mănăstirii”, a
„Crăciunului cu sărbători albe și suflete fierbinți”, a
„Soarelul care strălucește și a florilor care râd”, a
„Promisiunilor”, a unei
„Familii adevărate”, a
„Corinei”, a unei
„Povestiri cu final neașteptat”, a
„Hotărârii”, a
„Distanței”, a
„Zbuciumului sufletesc”, culminând cu sentimentul sublim încercat
„Acasă”, prin intâlnirea
„Marinei” cu
„Puiul” său drag.
Există pe parcursul romanului numeroase contexte în care personajele trăiesc un fel de ”deja-vu”, perpetuu ca însăși viața. Ele se regăsesc într-un scenariu de anvergură, cu un final fericit, parcă anume rezervat lor de către Milostivul şi Atoateiubitorul Prea Înalt.
Ca un alchimist esoteric din perioada medievală, autoarea sublimează, în
athanorul imaginaţiei sale creatoare, urmând parcă principiul
solve et coagula, culorile conferite personajelor sale, aidoma pictoriței Karina, prima eroină a romanului. Cu subtilitate, Delia Cenan dă eroilor săi nume similare, care într-un fel îi intercondiţionează ontologic, precum
Karina şi
Corina,
Andrei şi
Andreea,
Marin şi
Marina,
Mihaela şi
Mihai. Menirea celor câteva cupluri ale căror destine sunt urmărite pas cu pas, este cea a împlinirii Sfintei Taine a Căsătoriei. Prin tradiţia familiei judicios întemeiate iubirea Lui Dumnezeu coboară între oameni, încredinţându-le nobila şi divina misiune de a asigura perpetuarea peste veacuri a întregii umanităţi. Alături de cele câteva nume amintite, temeinic legate și integrate compozițional, regăsim și altele, la fel de familiare, care dau un sens și o coerenţă copleșitoare romanului, cum ar fi
Ciprian, Elena, Constantin, Daniela, Călin, Marius, Maria sau
Magda. Există şi câteva nume portugheze, apropiate însă prin obârşia latină comună de specificul românesc, precum Beatriz sau Gabriel.
Romanul debutează surprinzător prin miracolul nașterii
„după trei zile,cu mari eforturi”, a unei copile, care se zbate între viaţă şi moarte să inspire oxigenul vitalității, ca apoi să trezească la viaţă și alte personaje, ale căror destine urmează să fie cu aplomb istorisite. Această nou-născută, în esență, ca și romanul, în sine, reprezintă însăşi viața, darul Lui Dumnezeu pentru oameni, căci „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”!(Matei:21,9). Copila constituie punctul viu de început al acestei minunate scrieri şi reprezintă conceptul
alfa. Ea poartă numele Karina și inaugurează o tradiție a descoperirii vocaţiei, a talentului încă din copilărie, în funcţie de care ea îşi alege, în ciuda opoziţiei părinţilor, şi mai ales a mamei ei, meseria şi pasiunea pe care vrea să o urmeze în viaţă: desenul, pictura.
Eroinele principale ale romanului sunt trei la număr: Karina, Corina și Marina. Itinerariul vieții lor este impregnat de simbolismul forței luminii şi de cel al naşterii, care sprijină întreaga familie să parcurgă spaimele și dezamăgirile întâmpinate în cale. Un rol important în arhitectura romanului îl dețin mănăstirile sau bisericile. Cele mai importante sunt Mănăstirea Dumbrava şi Biserica din Săndulești, pe ai căror pereți prind vlagă nu numai icoanele pictate de Karina, ci și sufletele otrăvite. Lăcașurile sfinte reprezintă ”exilul” binefăcător care salvargardează eul inocent și candid de alteritate și de agresiunile olfactive sau auditive ale unei societăți avide, nedrepte și încremenite. În cazul privării de demnitate și speranță, ele sunt singurele care pot oferi balsam spiritual și liniște contemplativă. Nostalgia binelului şi frumosului îndeamnă la reculegere în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau nașteri consemnate de autoare. Fiecare dintre acestea își are propria sa magie, în care efectul spaimei și al senzației de expectativă a viitorului este depăşit cu bine prin tulburătoarele miracole și bucurii cu care ne surprinde autoarea. Ploaia, ca și soarele, își au rostul lor, iar zăpada are un cifru propriu al ei, pentru că în romanul Deliei Cenan până și fulgii de nea prevestesc minuni.
Din modul în care autoarea ne introduce în atmosfera sa mirifică vegheată la tot pasul de
firescul mister al
Iubirii Lui Dumnezeu – transpare starea sa sufletească emotivă şi reflexivă absolut fabuloasă. Felul în care ea transfigurează realitatea denotă echilibrul său interior, simplu sugerat, absorbit de semnele unei lumi în care zâmbetul soarelui coincide cu Cel al Lui Dumnezeu. Sub semnul razelor de lumină, fiecare personaj, drag şi iubitor, are câte o chemare specială, aidoma naturii integrate şi articulate armonios în procesul Marelui Plan al Creaţiei Divine.
După cum pictorul Dedalus a construit un labirint pentru regele Cretei Minos şi
i-a sugerat Ariadnei modul cum să iasă din labirint printr-un ghemotoc de ață, binecunoscutul colind
„Deschide uşa, creştine“ prevesteşte ieşirea la liman, urmându-L
pe Cel Născut acum, de Crăciun, din erorile, păcatele şi patimile lumii acesteia. Prin îndreptarea destinului eroului principal, ni se transmite cu generozitate bucuria însănătoşirii trupeşti şi spirituale şi posibilitatea surprinzătoare a fireştilor miracole înfăptuite mereu de Divinitate.
Romanul invocă la tot pasul dragostea față de om, familie și tradiție, într-o perpetuă comuniune cu Dumnezeu, în care copiii sunt înzestrați cu rațiuni similare celor maturi. Ei își asumă propriile decizii pentru viitorul lor, fiind pe alocuri, sunt neloiali față de opiniile părinților lor. Astfel, planificarea terestră a destinului uman se raportează
într-un mod original pentru fiecare dintre noi – la planificarea biblică, ancestrală.
Comuniunea cu natura, uneori sălbatică, în care satul şi oraşul se găsesc în continuitate firească, configurează o lume în care orice entitate spirituală îşi are rostul său
binecuvântat, în pofida seducţiilor, inconvenienţelor, decepţiilor sau eşecurilor
provizorii – din anumite perioade ale vieţii.
Ultimul personaj, misterios, al romanului este puiul de căprioară Bamby, prin care ni se transmite dragostea, fidelitatea, preţuirea şi loialitatea pe care o fiinţă sălbatică le poate avea pentru oamenii care îndrăgesc tot ceea ce este viu, tot ceea ce aparţine lumii anume create şi iubite de către Creatorul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu