Structura ordinii mondiale: despre mitologia eșecului globalizării

Motto: «Government of the people, by the people and for the people» Ca urmare a apariției în media românească a unor articole și analize legate de victoria lui Donald Trump și efectul ei asupra ordinii globale și a caracteristicilor tendințelor din sfera relațiilor internaționale ne dorim să facem următoarele precizări: 1. Lumea nu se modifică și globalizarea nu trebuie percepută ca o ideologie politică, ci ca un proces sau fenomen natural, la care participă atât omul cât și statele. 2. Statele nu pot fi puse în antiteză cu globalizarea, pentru că este o construcție ilogică și periculoasă. 3. Statele sunt cele care au (re)lansat proiectul globalizării. 4. Globalizarea nu poate fi percepută ca o formă instituțională de tipul guvern mondial, parlament global, justiție globală (pentru că acestea solicită o organizare ierarhică și rigidă/ totalitară, contrară spiritului civic și democratic) atâta timp cât globalizarea se manifestă ca o formă care încurajează democrația și participarea civică. 5. Globalizarea încurajează existența statelor, oferă modele și șanse de emancipare. Intro Lumea contemporană se modifică treptat și adeseori în regim alert și puțini își imaginau după căderea cortinei de fier și a imploziei Uniunii Sovietice că vom avea parte de numeroase transformări social-politice, economice, culturale și tehnologice la nivel național și global. Războiul „rece” a celor două lumi ale căror sisteme de valori a fost realmente diferit s-a sfârșit fără a fi semnat un acord de pace.După încheierea războiului războiului rece și dispariției URSS a dispărut sistemul bipolar. În prezent avem parte de un sistem mondial în care mai multe puteri globale – SUA, UE, China, Japonia, India, Rusia, Turcia, Brazilia tind să joace un rol activ în sfera relațiilor internaționale. Statele participă activ în proiectul global și sunt cei mai importanți actori a lumii de astăzi. Statul chinez este cel mai activ în sfera economică, lansând proiecte de investiții și creând o puternică diasporă economică în lume(ChinaTauwn). Federația Rusă a lansat proiecte energetice la scară globală și chiar proiecte de dimensiune culturală/ etnolingvistică, în formula „Lumea Rusă”. Franța operează cu instrumentul francofoniei, iar Marea Britanie este activă prin British Councilium sau prin alte instrumente eficiente de pe mapamond. Globalizarea dispune de mai multe niveluri strategice: politică (ONU ca organizație reprezentativă, la alt nivel diaspora devin platformă politică), economică (G-7, G-16, G-24,corporaţiile multinaționale, la alt nivel diasporele dispun de forme de conexiune globală și proiecte globale), social (organizațiilor nonguvernamentale), culturală (fundații, asociații, ong, etc.), religie( cele 6 religii globale și restul), media (conectată transglobal), educație (universități, centre de cercetare), medicină și ecologie (organizații de profil, instituții specializate transnaționale și conexiunile internaționale), etc. Politologul american P.Gotfrid în cartea „Decesul ciudat al marxismului” consideră că competiția dintre două sisteme mondiale a condus la o subminare a marxismului în Occident, în consecință vidul cultural a fost substituit și încărcat de ideile multiculturalismului, care au sosit din SUA. În consecință au fost substituite conceptele legate de „imperialism”, percepția marxistă a evoluției umane și care au fost receptate ca fiind negative cu conceptul „globalizării”, un concept elaborat în laboratoarele liberalismului și căruia i s-a acordat un înțeles pozitiv.

Globalizarea, pentru intelectuali Globalizarea este percepută de așa zișii experți ca fiind o ideologie politică care a intrat în competiție cu statul național și cu suveranitatea teritorială. Fals. Globalizarea nu este ceva nou și își are rădăcinile în explozia religiilor globale, în revoluția industrială din sec. XVIII-lea-XIX-lea care a reprezentat primul val al globalizării. În anul 1870 impulsurile centralizării economiei și a societății s-au manifestat în SUA și Europa, atunci când pe scenă apare în mod neașteptat comunitatea tehnologică contemporană. În anii 1970 economia centralizată își arată slăbiciunile culminând cu o stagflație în SUA, în Europa, mai apoi în China și SUA. În cartea „Against the dead hand, The uncertain struggle for global capitalism”, Brink Lindsey ne spune că globalizarea este un proces și un fenomen care a mai fost în istoria omenirii1. Globalizarea trebuie văzută în acord cu internaționalizarea și, în ultima formă, aceasta a fost inițiată și lansată de state- Margaret Thatcher în Marea Britanie, de R.Reagan în SUA și de doi premieri japonezi-Dz.Sudzuki și Y.Nakasano. În perioada anilor 70 — începutul anilor 80 din secolul XX lideri politici susmenţionaţi sunt văzuți ca fiind cei care au realizat proiectul neoliberal al globalizării, care prevedea eliminarea multiplelor restricții din sfera comercială și investițională. O asemenea tipologie politică bine organizată evidențiază rolul mare de care dispun statele în procesele de internaționalizare și globalizare. În baza ideii de localizare a apărut concepția de „glocalizare/globolocalizare”, care este strâns legată de procesele globalizării și localizării. Sub apanajul „glocalizării” trebuie să avem în vedere lumea în care configurațiile naturale ale frontierelor de stat sunt determinate prin intermediul spaţiilor economice locale și nu pe un desen politic de la Viena, Versailles, Yalta sau Malta. Până în anul 1987 în biblioteca Congresului SUA nu existau cărți care să utilizeze termenul „globalizare”, ca mai apoi numărul studiilor să sporească vertiginos de mult. Se consideră că pentru prima oară despre globalizare au vorbit omenii de știință americani. T.Levit este cel care a lansat termenul de „globalizare atunci când a publicat în anul 1983 un articol, în care globalizarea era văzută ca un fenomen de contopire a piețelor pentru anumite produse și aceste produse erau ale marilor corporații multinaționale. Un conținut mult mai larg i-a acordat termenului de „globalizare” consultantul Școlii de business de la Hardward Kenici Omae, care a publicat în anul 1990 cartea „Lumea fără frontiere” și în care afirma că în noua epocă a globalizării majoritatea proceselor se vor subordona celora ale pieții, iar statele-națiuni vor înceta să mai fie principalii subiecți pe scena economică mondială. La răscrucea dintre mileniul doi și trei lumea a avut parte de niște transformări serioase: a sporit gradul de transparență a sistemelor național economice, s-a intensificat schimbul de informații, cu oameni, de capitaluri, mărfuri și servicii, a crescut vertiginos rolul progresului tehnico-științific, au apărut impunătoare asociații financiar-economice având un caracter transnațional și care sunt motivate de interese proprii geostrategice: Pe fundalul acestor transformări se produce procesul de formare a sistemelor mondiale economice, politice și culturale, se edifică economia mondială ca un singur organism structurat. Concepția contemporană a naționalismului. Trebuie să reflectăm bine asupra teoriei naționalismului politic, sociologic și cultural, asupra naționalismului civic și etnocultural și asupra motivelor naționalismului. Trebuie să înțelegem principiile democrației și ale naționalismului, dar și faptul dacă cele două sunt compatibile și interferează una cu alta. Putem să enunțăm ipoteza de lucru că astăzi se cristalizează și se proiectează un naționalism reformator și „modernizat”? Poate figura un naționalism liberal în cadrul proceselor democratice și ale globalizării. Manifestul democrației în condițiile globalizării. Democrația și statul național și evoluția conceptului de „democrație”. Diversitatea de forme practice și de interpretare a democrației (abordarea normativă, abordarea emipirică-descriptivă, teoria liberală a democrației, teoria democrației directe, teoria democrației pluraliste, teoria elitistă a democrației, democrația participativă, teoria democrației socialiste). Se cere o caracterizarea democrației și efectuată o analiză a democrației în condițiile globalizării. Se impune abordarea problemei apariției totalitarismului în cadrul tendințelor contemporane. Problemele inegalității etnice în perioada globalizării Legalizarea și aprofundarea avuților sociali, statutul social distinct în societate, modificarea sistemului de stratificare a popoarelor în condițiile tranzitului democratic. Variante etnice de profesii prestigioase și privilegii, migrațiile etnice. Migranții din zonele conflictuale. Probabilitățile de reglementare a subiectului migraționist. Toleranța ca ideologie a lumii globale. Interpretările legate de conceptul de toleranță. Factorii de formare a toleranței. Principalele cauze sociale, psihologice și ideologice care contribuie la o agendă a intoleranței în societate în raport cu mediul cultural al altor etnii sau religii. Rolul statului în formarea unei agende a toleranței în comunicare între grupurile sociale, etnice, naționale, religioase. Strategia și metodologia de descurajare a prejudecăților, intoleranței și urii în societate. Clivajele lumii globale. Polarizarea economică și politică a lumii. Problemele demografice: amenințările schimbului de populație sau ale repopulării, migrațiile non-controlablie, subiectele rasiale. Tehnologiile informaționale, tendințele de exercitare a controlului absolut a oamenilor. Problemele ecologice. Minimalizarea rolului pe care îl au instituțiile politice tradiționale. Incapabilitatea de identificare a răului: organizațiile teroriste în rețea și alte comunități sociale periculoase. Globalizarea văzută ca un proces de demontare a valorilor tradiționale și instituirea comodității în cadrul culturilor autentice locale. Astăzi globalizarea unei părți a planetei este denumită „nucleu funcțional” (Functioning Core). În componența Nucleului au fost incluse America de Nord, o mare parte a Americii de Sud, Uniunea Europeană, Rusia, Japonia și economia care se dezvoltă dinamic al Asiei(în mod special China și India), Australia și Noua Zeelandă, dar și Africa de Sud. În ultimul an a fost introdusă o parte din Orientul mijlociu și un teritoriu superior al Africii de Nord, grație ”revoluțiilor arabe”. Numărul total al populației Nucleului constituie estimativ 4-5 miliarde. Restul lumii, care nu a fost cuprins de procesele globalizării, în corespondență cu abordarea propusă a fost conturat ca „breșă neintegrată”(Non-Integrating Gap). Breșa este văzută de către teoreticieni ca o „gaură de ozon al globalizării”, prin care în lumea civilizațională pătrunde răul și ura. Fără să-și dea seama cei care atacă bolnăvicios „globalizarea” și îi distribuie alte roluri acționează perspectiva conflictului ideologic și prejudecăților ideologice, a raționamentelor simpliste. Ce este un conflict ideologic? Conflictul ideologic reprezintă un sistem de valori, opțiuni și viziuni în care sunt legitimate interesele anumitor grupări care se revendică că reprezintă respectivul sistem axiologic și combat alte sisteme axiologice. Conflictul ideologic posedă o natură reflexivă și se exprimă pe două niveluri: a violenței empirice și a luptei cu idei. Conflictele ideologice se poate manifesta și între subsisteme din interiorul unei singure structuri a ordinii mondiale. Un exemplu relevant îl constituie „războiul rece”, pentru că „lumea liberă” și „lagărul socialist/ comunist” reprezentau subsisteme a unei singure ordini mondiale. Incontestabil, există un discurs ideologic în tipologia globalism, alterglobalism și antiglobalism în cadrul proceselor de globalizare. Paradoxal dar antiglobalismul furnizează idei și proiecte alterglobalismului văzut ca un proiect global, dar distinct de cel anglo-saxon. Globalismul și alterglobalismul au fost caracterizate ca orientări binare -opoziţionale ale contemporaneităţii, care reprezintă diversitatea modelelor de dezvoltare a societății. În contextul în care globalismul este receptat ca o variantă inovatoare de stabilizare a societății contemporane, orientat spre o modernizare în scopul menținerii sistemului politic contemporan, pe când alterglobalismul este văzut ca o ideologie de criză orientată spre o modernizare și care are ca obiectiv modificarea sistemului politic contemporan. Concluzii Policentrismul lumii globale şi concomitent sistemul nivelară al sistemului global sunt determinate de funcţii și de aceea este firească o organizare a lumii globale – o construcţie piramidală (ţări lideri şi ţări subordonate). Structura oricărui sistem socio-cultural se arată în trei niveluri, iar sistemul global nu reprezintă o excepţie, iar aceasta este strâns legată de funcţiile culturii: funcţia care consolidează sistemul este cea a culturii de masă care asigură formarea unei unităţi sociale comune reprezentate de cultura materială – producţia materială; nivelul culturii specializate, deţine şi funcţii de structurare ce asigură producţia culturii sociale – producţia de norme şi măsuri de reglementare; nivelul culturii elitare îndeplineşte funcţia de producţie a culturii spirituale şi produce noi valori, care asigure supravieţuirea întregului sistem în condiţii de schimbare. La etapa contemporană geopolitica suferă niște modifică cardinale, iar termenul de „geopolitică” este abordat ca unul „planetar”, o cuantificare „globală” a politicii. Particularitățile sale caracteristice însumează o largă diseminare a factorilor geopolitici; explozia și extinderea spațiilor geopolitice, adică extinderea ariei geopoliticii; substituirea actorilor principali; structura geopoliticii contemporane care este determinată de relația global- continental- local (nivelul mondial) și național- regional- local (cel național). În consecință, viziunea geopolitică asupra lumii este reprezentată de teoriile și ideologiile din cadrul proceselor geopolitice în care se manifestă disjuncțiile mondiale. Acestea ce se exprimă în construcții teoretice, în sisteme ideatice, în doctrine, care explică și motivează construcțiile geopolitice ale lumii. Examinarea geopoliticii din perspectiva viziunilor mondiale indică existența unei anume exprimări analitice, care deține o paradigmă intelectuală și care înglobează o anumită viziune asupra lumii. Indiscutabil, geopolitica contemporană – critică sau postmodernă – se bazează pe gândirea geopolitică clasică, dar însușește noi valențe din momentul în care conștiința umană a creat alte spații universale și forme experimentale. Astăzi vorbim despre cyberspațiu și războaie la nivel global în care sunt implicate statele. Astăzi vorbim despre cultură națională și raportarea ei la globalitate. Vorbim despre diaspore ca instrumente ale statelor în lumea globală. Vorbim despre implicarea activă și participarea noastră la proiectul ecologic al terrei. Globalizarea, după cum am precizat mai sus, este o formă extinsă a internaționalizării, în care cultura strategică a anumitor state, considerate avansate, este luată și asumată ca model pentru statele deficitare în materie structurală. Istoria a conectat mereu popoarele la procesele globale și astăzi dispunem de religii globale, ne inspirăm din vechile proiecte de tipul Drumul Mătăsii atunci când ne dorim să fim conectați și să avem acces la resurse și itinerariile de pe mapamond, să spargem și să diminuăm timpul și spațiile. De la mijlocul secolului XX întreg sistemul contemporan, în condițiile globalizării, devine universal și în cadrul lui participă toată umanitatea. El se pronunță ca un organism integru asupra diverselor sfere ale vieții: economice, politice, informaționale, culturale și interacționează cu mediul înconjurător, tinde să exploreze Oceanul mondial și Cosmosul, universurile paralele. Globalizarea nu trebuie asociată cu statul planetar unitar, care este condus de un așa zis guvern mondial. Globalizarea asigură viață statelor naţionale și este vitală pentru regimurile democratice. Până și statele socialiste, alias China, au demonstrat că pot să se raporteze la globalitate și să enunțe proiecte globale de anvergură. Statele naționale nu se pot dezvolta într-un mediu autarhic și fără să aibă acces la Globalizarea nu reprezintă o formă care subminează statul, ci îl poziționează și fixează într-un cadru natural, dacă este format corespunzător și răspunde la necesităţile proiectelor de emancipare umană. SURSA:Napocanews.ro