Fiecare clipă a vieţii pe care o rememorezi, fie o trăieşti la o nouă intensitate, îşi are farmecul său. De multi ori ne spunem: am pierdut o tinereţe pentru totdeauna-n amintire. Eu cred că nu este aşa. Pentru că există oameni pe care viaţa ni-i scoate în cale. Nu condrumeţii, în nici un caz. Există oameni frumoşi, cu dragoste faţă de ţară şi de semeni. Aceştia sunt camarazii şi mentorii educaţiei noastre. Ei nu ne conving cum se câştigă războie, ci ni le proiectează imaginar. Ne vor spune: suntem cu toții ROMÂNI şi suntem mândri! Îi înţelegi, îi aprobi şi îi iubeşti. Pentru că găseşti în imaginea lor esenţe extratemporale ale destinului românesc.
Unul din profesorii care mi-au predat la „seral” istoria şi cultul Armatei Române a fost ofiţerul Armatei Române, Ilie Ghioc. Un personaj care nu s-ar evidenţia din mulţime, frumos la suflet, generos, plin de bunătate şi cu o cultură a iubirii de Neam. A fost personajul pe care pentru întâia dată am văzut un militar român plimbându-se prin centrul Chişinăului în uniformă militară românească. Şi gestul lui l-am interpretat ca un act de curaj şi ca o sfidare adresat unei republici care era dominată de mentalitatea şi ideologia neobolşevică, exprimată în anii 1993-1996, în timpul guvernării agrocialiştilor antiromâni. Şi în zbuciumele tinereţii revoluţionare, conştiintezasem că există un personaj puternic, neobosit, proiectând lumea uniformelor militare româneşti la Chişinău. În el am simţit un mesaj, o tălmăcire, care a rezultat într-o mare prietenie. De când l-am cunoscut ştiam că mai am o referinţă la Chişinău(când venea) sau la Bucureşti.
Era nenea Ilie.
Puţini îşi amintesc că nenea Ilie era foarte aşteptat la Chişinău, pentru că reuşea să sprijine instituţii, mulţi nevoiaşi, dar şi persoane care au ajuns azi în funcţii înalte. Culmea ironiei este că unele din persoane, pe care el le-a sprijinit, au uitat de existenţa lui.
Este adevărat că nenea Ilie nu mai deţine funcţii care i-ar permite să se implice ca altădată. Graţie Fundaţiei „Mihai Viteazul” , la proeictele căreia a pus osul şi nenea Ilie, au reuşit să ajungă la studii numeroşi tineri basarabeni într-o perioadă socio-politică foarte delicată. Nici nu mai ştiu dacă el mai este considerat astăzi ca o persoană neavenită în Basarabia, dar că-i iubeşte pe basarabeni la o înaltă intenstate m-am convins.
Şi l-am îndrăgit pe nenea Ilie, inclusiv pentru că în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în anii 90, când studenţii postrevoluţionari s-au ridicat pentru a manifesta pentru liberatate, democraţie şi o Românie puternică, a existat un „căptan” al Armatei Române care s-a ridicat la tribună şi a vorbit cu multă dragoste despre Basarabia, despre o Românie Reîntregită. L-am îndrăgit pe ofiţerul Ilie Ghioc, care iniţiase, alături de multe alte cadre militare, procesul de Democratizare a Armatei și a țării, partidipând la constituirea GIDA, apoi CADA.
Consider că misiunea lui nenea Ilie încă nu s-a încheiat, având numeroase şi că este o voce care onorează Armata română. Există militari care au onorat uniforma militară românească şi au înobilat conştiința noastră de Neam Românesc. Unul din ei este nenea Ilie Ghioc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu