Geoeconomia ”turbocapitalistă” și globalizarea, după Nicolae Edward Luttwak

Acum un an mi-a fost dat să citesc câteva din cărțile ilustrului geostrateg american de origine română Nicolae Edward Luttwak. Acele cărți au fost ”Strategia Imperiului Bizantin” și ”Strategia:Logica păcii și a războiului”(ambele cărți sunt studiate în mai multe țări ca materie obligatorie în școlile de politologie și militare, inclusiv în China). Am fost pătruns de abordarea politologului româno-american, care este o somitate în America şi în nenumărate ţări ale lumii, iar în ţara sa de orgine încă nu este pe deplin cunoscut. Spre exemplu, lucrarea “Lovitura de stat. Ghid practic” este văzută ca un material îndrumător atunci când se dorește a fi aplicată o lovitură de stat și este extrem de cătată, mai ales în fostul spațiul postsovietic. În acest studiu voi dezbate problemele legate de ”anmenințare economică consolidată”, de natura”geoeconomică” al sistemului actual global, dar și logica strategiilor geoeconomice. Ori viziunea ”geoeconomică” a lumii a fost abordată în cartea ”Turbocapitalismul: învingătorii și învinșii în Economia Globală(1999) și ne relevă natura jocului geoeconomic în care sunt surprinse statele puternice și cele slabe, ce reprezintă zonele conflictuale de azi, inclusiv Roșia Montană sau Pungești, și de ce este bine ca o națiune să se simtă amenințată și să-și consolideze energiile în cazuri extremale. Părintele geoeconomiei este considerat Nicolae Edward Luttwak( născut în Arad, România) consilier al Consiliului de securitate națională și al Departamentului de Stat al SUA. Există, potrivit opiniei autorului, o competiție neîncetată între state care nu s-a sfârșit odată cu contradicția strategică a superputerilor. Astăzi acesta, într-o manieră mult mai amplă, se transferă din sfera militar-strategică în geografia economiei. Geopolitica este substituită de geoeconomie, iar politica este orientată către o victorie în competiția economică. O astfel de geoeconomie va solicita, scria Edward Lutwak, să fie elaborate tehnici pentru apărarea economică și de atac, orientate către un scop principal:”asigurarea celei mai favorabile oportunități ca marea parte a populației să aibă o ocupație”, iar dacă va fi nevoie, atunci aceasta trebuie să se facă în dauna populației din alte țări. În formularea inițială a lui Lutwak misiunea geoeconomiei este determinanată de următorul aspect: ”Dacă consolidarea internă a [națiunii] trebuie să fie asigurată de o amenințare consolidată, atunci aceasta obligatoriu trebuie să fie cea economică”. Mai târziu Lutwak a dezvoltat teza cu privire la ”amenințarea economică consolidată”. El a lansat concepțiile, care mai târziu au devenit extrem de populare, cum ar cel de ”turbocapitalism”, ”fluxurile financiare care se deplasează pe planetă” sau ”năluca sărăciei”, care apare în țările în care prejudecăților geofinanciare. Turbocapitalismul reprezintă, conform politologului american, actualul capitalism, în care, grație informatizării și a globalizării economiei mondiale, procesele acestuia decurg și se exprimă mult mai rapid. Față de turbocapitalism nu trebuie să fie aplicate tehnici de descurajare și de contra echilibrare a acumulărilor de capital, elaborate de economia politică keyenesită, întrucât acestea au fost elaborate pentru alte timpuri și în alte condiții. O consecință a turbocapitalismului o reprezintă noua inegalitate. Clasa de mijloc care a servit ca sprijin pentru democrațiile liberale, treptat se ruinează, pentru că riscurile la care este supusă se exprimă mult mai plenar. Mult mai proastă ni se relevă situația din țările emergente, unde turbocapitalismul permite straturilor bogate să-și subordoneze întreaga economie și bogățiile naționale, astfel înrăutățind semnificativ viața pentru restul populației. O consecință evidentă care ilustrează avansarea epocii turbocapitalismului trebuie să fie reprezentată de conflictele de un nou tip, conflictele geoeconomice. Profeția legată de războaiele geoeconomice a fost enunțată de Nicolae Edward Luttwak încă în vara anului 1990, când în revista «National Interest» a publicat articolul ”De la geopolitică către geoeconomie: logica conflictului, gramatica comerțului”. Peste câțiva ani lumea a fost cutremurată de războaiele valutare și comerciale, în fapt geoeconomice, conform naturii acestor conflicte. Abordând geopolitica în contrast cu geoeconomia, el afimă că metodele comerțului substituie metodele militare din sfera relațiilor internaționale, întrucât liberul capital devine mult mai important decât forța focului, inovațiile civililor au devenit mult mai esențiale decât dezvoltarea tehnico-militară, iar viziunile asupra pieței reprezintă o semnificație imensurabilă a forței economice în contrast cu garnizoanele și bazele militare. În consecință, el a dezvoltat această teză în lucrarea «Visul american este supus amenințării” (1993) și a afirmat în subtitlul ”Cum să descurajezi transformarea SUA într-o țară din lumea a treia și să câștigi în lupta geoeconomică pentru supremația industrială”. Dacă Statele Unite nu vor întreprinde acțiuni energice ca să-și sprijine propria forță economică, atunci ea poate să sufere înfrângeri succesive, spune politologul american, iar în final să ajungă să fie repartizată în categoria statelor care au statutul pentru lumea a treia. De aceea se cere ca să fie transformată puternica expansiune în operațiuni active geoeconomice, care, în esență, va forma statutul liderului care va avansa pe orice platformă a globului fără ca să fie nimicit și fără ca să-i fie afectată componenta militară. Aceasta politică se exprimă prin tehnologiile geoeconomice avansate ce desfășoară din veniturile naționale către o afirmare mondială. Sisitemul geofinanciar al fluxurilor transfrontaliere, care vagabondează din nucleul reproductiv, reprezintă expansionismul geoeconomic, ce avansează către pozițiile de lider fără a apela la forța militar, ci prin sprijinirea nemijlocită a nucleelor naționale tranfrontaliere, adică a Companiilor TransFrontaliere, cărora statele le acordă mandat de delegație care are ca scop avansarea și realizarea intereselor lor geoeconomice. Componenta militare joacă un rol de reacție geoeconomică rapidă care are menirea să apere platformele configurate. Mai ales că, în contextul dat, componenta militară joacă un rol ”acoperitor” spre deosebire de ”descurajarea” diplomatică tradițională, care contribuie ca hăbăucele sisteme de reproducție americană să avanseze în asemenea puncte ale spațiului mondial, unde poate fi rapid organizat profitul mondial și redistribuirea acestuia în enclavele sale. În cărțile și analizele sale Edward Luttwak menționează comercializarea sistemului administrativ, care provoacă anumite consecințe. Începând cu anii 80 ai secolului XX în economia mondială a apărut un apendice stabil în noua formă a liberalismului, care propunea minimalizarea rolului satului în economie, o privatizare totală( aceste abordări sunt caracteristice țărilor naglo-saxone, mai ales pentru Marea Britanie și SUA, doar că cele două state dispuneau de suficiente resurse și de putere ca tendințele lor să exercite influență asupra întregii economii mondiale), eliminarea controlului de stat asupra mai multor tipuri din activitatea financiară și comercială, reducerea costurilor pentru necesitățile sociale. Diminuarea nivelului regularizării a economiei statale, în special a sferei financiare, într-adevăr a contribuit la o creștere rapidă a câtorva domenii: tehnologiile avansate pentru calculatoare și biotehnologii, ale noilor tipuri de servicii bancare și financiare, care ar permite să fie realizat un grabnic acces către capitalul care s-a concentrat într-un mod rapid. Acest mecanism de concentrație rapidă și de constrângere a capitalului, ce atrage în sfera financiară toate resursele, care anterior au fost aruncate sau înghețate în structurile de producție, de distrubuție, logistice sau sociale, permit să fie realizată o creștere rapidă a economiei în anumite sfere tehnologic avansate și, mai mult de atât, într-un mod foarte rapid reușesc să capitalizeze noile tehnologii și inovații. Toate acestea ne amintesc de activitatea motorului turboreactor. Probabil, ca analogie Luttwak a inclus termenul de ”turbo-capitalism”:capitalismul care rapid se modifică și se dezvoltă. Luttwak consideră că asemenea experimente ce vizează organizarea sistemului de funcționare a statului și a economiei internaționale sunt natură extremistă. El compară pe acestea cu ideile socialismului și ale comunismului: ”...e ciudat, dar acest nou turbocapitalism are foarte mult în comun cu versiunea comunismului sovietic. El deasemenea propune un sistem unic, un model comportamental, un palier identic de resurse și de reguli pentru toate țările din lume, ignorând orice fel de deosebire din organizările sociale, a tradițiilor, a culturii și temperamentul național”. Principiul de bază al turbocapitalismului îl reprezintă concentrația, înfirbântarea și rapida ”ardere” a banilor în scopul activizării financiare și a biznesului, care asigură creșterea capitalului și implică în acest proces și un număr mai mult mai mare de bani. Procesul este similar ”vibrațiilor de foc”, care în cel de-al doilea război mondial era folosit în scopul incendierii unor orașe. Elaborarea mecanismelor de concentrare rapidă a capitalului, emiterea grabnică a creditelor și obținerea rapidă a unor dividente sau alte forme de profit generează efectul de absorbție a cât mai multor și mai multor bani în perioada ”epicentrului de incendiu financiar”. Iar aceste epicente se află în zone absolut eliberate de sub control statelor, adică în țările anglo-saxonice. Turbocapitalismul duce spre o redistribuire a resurselor naționale. În parametrii unui stat anume resursele intelectuale, financiare și organizaționale tind să se concentreze în jurul sferei bancar-financiare, care obțin cel mai mare procentaj din toate activitățile mediului de afaceri, ori, fluxurile implicate în aceste proces accelerează ritmul dezvoltării acestui sistem. Un alt pol în care are loc o concentrare a resursleor îl reprezintă sfera biznesului(mediul de afaceri), capabil să ofere proiecte comerciale de perspectivă, acțiunile cărora (dar și derivarele a acestor acțiuni) promit un profit mare. Conform strategiei, elaborate de reprezentanții liberalismului radical, stimularea din partea statelor a sferelor economice care rapid se dezvoltă pot conduce la o restructurare și la o modernizare a sistemului economic al statului, ceea ce îl determină să fie mult mai competitiv. Micșorarea nivelului de amestec al statului în economie trebuie să-i asigure mobilitate, iar eliminarea controlului excesiv în sfera financiar-bancară trebuie să-i asigure o rapidă dezvoltare a orientării biznesului sau a unei creditări rapide și asigurarea cu investiții a proiectelor deja existente și de succes ale companiilor. Potrivit lui Edward Luttwak, geoeconomia în exprimare practică a apărut grație intersectării a două grupuri sociale și profesionale: marele biznes, interesat într-o expansiune pe piețele internaționale și a noii generații de birocrați, care tind să aibă o carieră în calitate de luptători în noile configurații de contradicție geopolitică(în geoeconomie). Interesele marelui biznes și a noilor companii, care tind către o rapidă creștere (sau cel puțin pentru un exercițiu demonstrativ) sunt bine înțelese și evidente. ”Cazurile negative în relațiile stat- privat nu pot avea loc des, dar acestea sunt importante, când totuși au loc. Statele activ geoeconomic, care se pronunță împotriva statelor concurente, pot în același fel să se pronunțe și împotriva companiilor străine, selectate de acestea în calitate de ”instrumente alese”, dar în același timp și împotriva companiilor, care au avut nefericirea să se afle în calea acestor state”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Conform unor abordări reducționiste, geoeconomia ar reprezenta activitatea statelor care curăță spațiul în scopul creșterii economiei sale naționale și încurajează expansiunea mediul național de afaceri pe piețele internaționale. Globalizarea, pe de o parte, presupune exact ca și turbocapitalismul: slăbirea rolului statului în în economie- atât a fiecărui stat cât și a tuturor statelor- și deschiderea spațiului internațional pentru expansiunea economică a expansiunii biznesului țărilor care sunt active din punct de vedere geoeconomic. Dar, din altă parte, globalizarea presupune și viceversa: sporirea birocrației active în acele state, care dispun de ambiții geoeconomice, iar în acest sens își exercită propria voință și o impun, inclusiv propriile idei, tuturor actorilor din sistemul economic internațional. Pentru ca să fie realizat programul globalizării a fost necesar un amestec geoeconomic al celor mai active state, care s-a concretizat în sfera de reglementare a economiei internaționale, în mecanismele organizării vieții economice din mai multe țări. Lutwak nu spune că turbocapitalismul reprezintă acel proces care s-a născut în spațiile geopolitice ale planetei noastre grație dezvoltării naturale a capitalismului, doar că în același timp el înmagazinează și acele forme și orientări ale dezvoltării, care ni se relevă nouă astăzi, datorită acțiunilor organizate și a normelor impuse de elitele puterii din cele mai importante state occidentale. Mecanismul, care a conferit procesului de dezvoltare a turbocapitalismului acea viteză și a permis să se obțină viteză rapidă, a fost lansat de eltele puterii din țările anglo-saxone încă de la sfârșitul anilor 70—80 ai secolului XX (în special SUA și Marea Britanie). În Marea Britanie acest proces a început o dată cu guvernarea Margaretei Tatcher, în anul 1980. Premierul britanic Margaret Tathcer era un adept înflăcărat al mișcării ideologice care se pronunța împotriva ideii ”statului bunăstării generale”, iar după victoria din alegeri s-a orientat înspre realizarea abordării alternative, a monetarismului, enunțată de economiștii Milton Friedman și Friedrich von Hayek. În statele Unite aceste idei erau larg exprimate și erau propuse ca să fie realizate încă în anii 70 din secolul XX. Ca să fie înțelese problemele pe care Luttwak le enunța și dezbătea încă în anii 90, trebuie să ne înarmăm cu trei concepte: ”globalizare”, ”turbocapitalism” și ”geoeconomie”. Ultimele două concepte au fost introduse nemijlocit de autor și a ocolit geopolitica contemporană. ”Globalizarea” indică sfera, spațiul, în care se exprimă acțiunea și presupune curățirea acestui spațiu; ”turbocapitalismul” indică procesul care se exprimă în acest spațiu, iar ”geoeconomia”reprezintă acea practică care este capabilă să gestioneze procesele respective:să modfice intensitatea lor și să le orienteze pe acestea. Istoric a avut loc în felul următor, cu mult înainte ca să fie identificat procesul de bază, care atrage asupra sa toate evenimentele ce se produc pe arena internațională, care deformează inclusiv logica relațiilor internaționale și dezvoltarea economiei mondiale, Luttwak a indicat principalele acțiuni subiective ale acestor acțiuni, ce gestionează cu respectivele procese, dar și logica comportamentală ale acestora. ”Turbocapitalismul” a ieșit la lumină în anul 1998, iar în privința ”geoeconomiei” și asupra ”birocrației geoeconomice active” Nicolae Edward Luttwak a comunicat opiniei publice încă în anul 1990 (articolul ”De la geopolitică la geoeconomie: Logica conflictului, gramatica comerțului” și în cartea ”Amenințarea visului american”( 1993). Încercând să-i identifice acțiunile subiecților din bătăliile geoeconomice, E.Luutwak afirmă: ”Iar în statele, care în timpurile noastre sunt implicate în serioase procese internaționale, în condițiile în care chestiunile militare și obiectivele diplomației clasice deja și-au pierdut semnificația pe care o aveau anterior, în mediul birocratic au apărut noi obiective. Preocuparea pentru geoeconomie pentru birocrații europeni, japonezi și mai ales americani reprezintă singura alternativă ca să înlocuiască sferele anterioare în care se depuneau eforturi: cariera militară și diplomatică. Numai fiind implicat în trendul geoeconomic ei pot obține un anumit avantaj și putere asupra celora care a optat pentru o carieră de biznes și asupra oamenilor simpli”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Dacă o țară dispune sau îi lipsește o birocrație, capabilă să gândească geoeconomic, sau, potrivit concepțiilor lui Luttwak, care să posede gramatica de ”Grand Strategy”, determină felul în care o țară poate să joace un rol semnificativ în jocurile geopolitice contemporane sau nu. Ce scopuri își pun luptărorii războaielor geoeconomice și ce tip de armă folosesc ei, atunci când doresc să-și atingă scopurile? Luttwak dă următorul răspuns la această întrebare: ”Tradițional în politica internațională scopul războiului l-a reprezentat apărarea propriului teritoriu sau ocuparea și instituirea controlului asupra teritoriilor altor state, sau instituirea controlului diplomatic asupra guvernelor statelor străine. Scopul strategilor războaielor geoeconomice sunt altele, ele nu se rezumă la obținerea unui nivel avansat la maxim a nivelului de viață pentru populația țării, ci mai degrabă este orientat în scopul obținerii supremației în economia mondială sau în apărarea pozițiilor deja obținute”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . În articolul ”De la geopolitică la geo-economie” Luttwak scrie: ”Și, mai mult de atât, statele pot să primească și impulsuri interne față de un comportament concret pe care trebuie să-l aibă pe arena internațională. Aceste impulsuri pot proveni din partea propriilor structuri funcționarești și birocratice. Funcționarea vor fi într-o competiție unul cu altul ce va avea ca scop succesul în carieră. Ambițiile lor se vor răspândi și asupra sferei relațiilor internaționale, în acest sens strategiile lor față de alte țări pot fi atât unele ale cooperării, dar și de conflict(în dependență de configurația interstatală sau interinstituțională). În fapt vor avea loc evenimente mult mai semnifictaive: dacă este să vorbim despre Birocrație cu literă mare, atunci putem spune că statele sunt puse în mișcare de ambițiile birocrației, ale căror tendințe de supravețuire și de o proprie încununare a succesului contribuie la apariția ”geoeconomiei”, care substituie geopolitica care a expirat ca formă vitală și se menține pe cuier”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Luttwak indică faptul că foarte puține state dispun de niște strategii politice destul de active și de structuri birocratice, orientate să poarte războaie geoeconomice. Și nu întotdeauna acestea sunt marile țările industriale, în anumite situații acestea sunt unele țări mici. Statele active își crează în geospațiul său condiții aferente care revendică sporirea nivelului educației, sprijinirea inovațiilor, își formează o infrastructură organizațională, financiară și legislativă. Dar în orice caz calitatea birocrației are un rol semnificativ. Fiecare țară geoeconomic activă dispune de o istorie și de o schemă proprie de recrutare a birocrației, capabilă să poarte bătălii geopolitice. ”Dependența teritorială” a statelor și nativa lor înclinație pentru război De mai bine de câteva decenii dezbatem problema biznesului care a ieșit din cadrul anumitor țări, despre apariția corporațiilor transnaționale, ale căror acțiuni pot intra în posesia reprezentantul oricărei țări, despre manageri de top, care activează în asemenea companii și care pot fi reprezentanțiii diferitelor naționalități și să aibă orice cetățenie. Statele conform principiului și al naturii sale, în care s-au format, sunt teritoriale, concentrate și obișnuite să dețină un teritoriu concret, populat de oameni concreți, ceea ce le oferă dreptul la existență și le asigură o legitimitate. Dacă pierde controlul asupra teritoriului său și asupra frontierelor sale, statele încetează să mai existe, iar ele nu vor acest lucru și ele au psibilitatea să se lupte pentru existența lor. ”Noi vedem ceea ce se întâmplă în relațiile dintre state și blocurile de state, iar în această sferă este puțin probabil ca să se întâmple altfel. Statele reprezintă formațiuni spațiale (teritoriale) conform naturii lor, ele cu gelozie urmăresc respectarea frontierelor instituite și se luptă ca să fie recunoscut un control exclusiv asupra a ceea ce are loc în interiorul teritoriului său. În afară de aceasta, statele tind să obțină pentru sine anumite avantaje pe arena internațională în detrimentul vecinilor săi, și ele vor căuta în acest scop și alte modalități, dacă este imposibilă aplicarea forței militare”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Conform opiniei lui Lutwak, logica copomportamentală a statelor a fost și se menține pe logica conflictului, adică pe acea ”paradoxală logică a strategiilor”. ”Necătând la faptul că noi trăim în altă parte de acele țări și regiuni, în care au loc ciocniri militare, și independent de faptul a ceea ce a rămas din ”războiul rece”, Lumea Politicii nu va ceda calea Lumii Biznesului( adică, unei asmenea ordini, când comerțului îi va fi permis să trăiască exclusiv conform logicii sale, nesubordonându-se teritorial intereselor statului. În locul aspirației unei armonii generale și a intereselor transnaționale noi observăm transformarea în felul său a activității statelor, în procesul căruia apare ”geoeconomia”. Neologismul dat este predestinat să explice formarea unui coctail logic special, care derivă din logica conflictului prin aplicarea tehnicilor aferente comerțului”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Statele slabe, lipsite de o bunăstare economică și sociale, sunt fricoase ca să-și deschidă frontierele fiind îngrijorate că cetățenii săi o vor părărsi și vor lua cu ei și toate resursele care le aparțin acestora. Statelor puternice și înfloritoare, viceversa, le este teamă să-și deschidă frontierele din cauză că nu vor să deschidă accesul pe teritoriul lor pentru hoardele înfometate și a oamenilor răi din țările sărace. Orice reducere a veniturilor bugetare și în consecință o reducere a costurilor bugetare provoacă o micșorare a nivelului de bunăstare pentru locuitorii țarii. Toate acestea, ca și alte decizii ale autorităților care nu sunt populare în rândul populației, pot provoca proteste sociale și poplația să-și dorească să demită guvernul și puterea care l-au dezamăgit. Este greu de presupus că într-o atare situație statele, în mod sincer, vorebesc despre o aspirație indiscutabilă de a-și deschide frontierele pentru biznesul străin sau despre o relație favorabilă pe care o are biznesului național în alte țări. Binențeles, toate aceste discuții sunt fie ”povești”, fie țin de un anumit joc complex, în care fiecare din jucători speră să obțină un anumit câștig. Anume într-un asemenea joc și se întemeiază esența geopoliticii contemporane, care, conform lui Luttwak, se transformă în geoeconomie. Activitatea geoeconomică a unei țări depinde de ambițiile birocrației acesteia și de acea logică, conform căreia birocrația a fost formată. ”Nivelul contaminării statului de ambițiile militariste ale birocrației și a nivelului reprezentat de ”instrumentalizare” ale grupurilor lobbiste poate fi diferit, și aceasta se deosebește de la o țară la alta și de la un sector la altul, scrie Luttwak. Dar în general statele tot mai mult înclină să aibă un comportament ”geoeconomic”, în conformitate cu natura sa: ori statele reprezintă formațiuni teritoriale(spațiale)care au fost date, formate pentru aceea ca să ne contracarăm unul pe altul pe arena internațională. În ceea ce privește alte funcții, datorită cărora a fost creat institutul ”stat”: acestea sunt cele de acordare a facilităților anumitor grupuri și indivizi privilegiați, dar și apărarea populației de inamicii externi și de criminalitatea internă, cronologică primei funcții, atunci toate acestea se deplasează pe planul secundar”J.M, titlul art., site...). Războiul clasic, prin intermediul căruia în alte perioade se rezolvau numeroase dispute geopolitice și economice, în timpurile noastre deja nu mai pot fi considerate ca fiind cel mai bun mijloc de rezolvare a problemelor, ca și simplele amenințări de aplicare a forței militare. Actualmente pe arena internațională sunt adoptate alte reguli ale jocului, pe care nimeni nu riscă să le încalce. Aceste reguli obligă ca să existe o relație lejeră față de tendința biznesului de-a ieși din cadrul frontierelor propriului stat, în prezent s-a instituit o raportare pozitivă față de ideea ”pieței deschise”, doar că nimeni nu poate să-i interzică statelor ca să și reglementeze, după cum își doresc și consideră, propia lor economie. Iar în cazurile în care statele ascultau de indicațiile străine sau acceptau să fie exercitate presiuni din exterior, începeau să-și gestioneze economia conform acelor cerințe- să înceteze protejarea teritoriului lor și a economiei în cazul expansiunii biznesului străin- de regulă, nicioadă nu s-a concretizat printr-un final bun. Edward Luttwak consideră că în momentul în care statele au renunțat să mai folosească războiului ca un mijloc de rezolvare a neînțelegerilor dintre ele sau ca o resursă care poate să asigure o poziție privilegiată pe arena internațională, statele au început să acorde o mai multă atenție chestiunilor de reglementare a propriei lor economii și tendințelor cum să influențeze asupra logicii organizării economiei internaționale. ”Geoeconomica a apărut în lume, în care nu exista ierahia modală (când forța economică putea să fie depășită lejer de cea militară). Supercalculatoarele care sunt interzise importului nu pot fi prin violență puse în bănci și universități de trupele de parașutiști, exact cum și competiția de pe piața automobilistică nu poate fi rezolvată prin intermediul scufundării vasului maritim, care transportă automobilele. Forțele militare au pierdut din acel rol acceptat în semi-disputele competiției economice, pe care le-au jucat în secolul mercantilismului, în mod evident”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Conform opiniei lui Luttwak, statele nu au devenit mai puțin militarizate, decât ele au fost anterior, și nu puteau să fie altfel, pentru că aceasta s-ar fi exprimat contrar naturii și intereselor lor. Ei au început să desfășoare acțiuni militare utilizând alte resurse, doar că tind ca și înainte să obțină victoria asupra inamicului: ”Asemeni unui război ”fierbinte”, războiul economic, care urmărește scopuri geopolitice, la fel reprezintă un ”război” adevărat și se deosebește de simpla competiție economică. Și pe războiul ”fierbinte” și pe războiul economic îi unește faptul că ambele își propun ca obiectiv strategic- ”victoria” asupra inamicului, adică să-i subordoneze voința învinsului conform voinței învingătorului”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . De la arta militară la arta economică și caracterul geoeconomic al reglementărilor: ”Reglementarea economică reprezintă același instrument de administrare a statului, precum altădată îl reprezenta apărarea militară. Astfel, întrucât consecințele externe sunt luate în mod serios și acestora le sunt acordate o mare însemnătate, atunci logica reglementării statale, într-o anumită măsură, reprezintă logica conflictului. <…> Reglementarea statală este ordonată într-un așa mod, încât aceasta utilizează secretizarea și minciuna într-un sens militar caracteristic:în scopul ca să fie câștigat timpul și să se obțină surprinderea opiniei altora( astfel, standardele aplicate pentru noile mărfri și servicii de la bun început sunt formulate în tainicile negocieri cu producătorii autohtoni și abia mult mai târziu sunt declrate în spațiul public”(Edward Lutwak, Op.cit., Editura, an, pag...) . Edward Luttwak indică asupra tendințelor statelor care aspiră să aibă o supremație tehnologică asupra concurenților săi: în programele de ”cercetare și dezvoltare” (R&D: research and development). Și această strategie a obținut o însemnătate majoră și ecou în cadrul condițiilor turbocapitalismului. Acele state care sunt capabile să-și elaboreze o infrastructură aferentă elaborării de noi tehnologii, obține avantaje concurențiale în comparație cu acele state, în care biznesul este orientat spre o utilizare a vechilor tehnologii. De aceea țările care sunt active, din punct de vedere geoeconomic, oferă facilități și o politică subsidiară, în mod discret și evident, companiilor, care crează componente cu niște caracteristici tehnice perfecționiste sau resurse, ce permit utilizarea acestor componente în cadrul unor noi forme de servicii, dar și celora care se ocupă de elaborarea acestor noi tehnologii de abordare a biznesului sau metodelor de comercializare a noutăților științifice. Dar această competiție nu se manifestă printr-o libertate absolută și o lipsesc de această ”libertate” anume acțiunile birocrațiile din statele geoeconomic active. *** În Rusia nu se observă mecanisme bine înțelese și bine elaborate în ceea ve privește asigurarea unei trambuline pentru oamenii talentați și ambițioși care vor să ajungă în mediul elitei puterii. Inclusiv a persoanelor pe care ar putea să-i crească și educe birocrația geoeconomică activă. Cu toate că în țările occidentale cariera militară și diplomația tradițională nu mai reprezintă o cale prin care se poate ajunge în cadrul elitelor naționale, în Rusia nu au apărut noi sfere în care să fie realizate ambițiile într-un asemenea format. Deocamdată în Rusia nu s-au format condițiile care să invoce un model practic predestinat sferei geoeconomice globale. Încă în Rusia nu au fost concepute noi itinerarii și ”lifturi sociale” care ar asigura accesul oamenilor, care dispun de profesionalism și noi viziuni, în structura elitară a puterii și în funcțiile înalte din sistemul birocratic. În cazul în care elitele puterii ruse vor avea scopuri geoeconomice de anvergură și vor dori să participe serios în cadrul jocului geopolitic, atunci ele vor avea grave probleme legate de executanții proiectelor și strategiilor lansate în vederea explorării geospațiului. Iată de ce Edward Lutwak nu menționează Rusia ca o țară geoeconomică activă, cum sunt indicate Marea Britanie, Statele Unite, Franța, China și Israelul.