După ce ne-am ales cu o criză financiară şi economică transnaţională ne-am trezit şi cu o criză avansată a gripei porcine. Dar vorbim şi despre o „criză politică” prin angajarea unei stări conflictuale în interiorul sistemului politic. „Criza politică” este rezultatul gestionării violente sau ineficiente a „socialului” de către grupurile socio-politice care menţin naţiunea în cadrul unui sistem dezirabil doar pentru „clasa politică”. Ea exprimă incapacitatea aşa-numitului „factor politic”, deţinător al puterii, de a preveni izbucnirea conflictuală a tensiunilor dintre deţinătorii de capital şi producătorii de resurse sau între grupurile socio-politice interesate în distribuirea resurselor conform propriilor interese. Criza politică este, în esenţă, o criză de identitate a aşa-numitei „clase politice”, generând reacţia poporului, care se raportează la alte valori şi necesităţi sociale. Aceasta este provocată de grupările politice care produc, în fapt, procese sociale dezorganizante în interiorul organizaţiilor sociale şi care generează o criză socială. În acest scop sunt chemate şi resursele media, afiliate acestora, menite să contribui la adâncirea crizei şi să-i contureze capacităţi perturbatorii. În fapt, astăzi ne confruntăm cu o criză a competenţelor, în care există percepţia unei parazitări de către grupările de presiune a societăţii şi în care primează valorile celor care vor să impună cetăţenilor jocurile şi calculele lor politice . Capcanele acestui joc pot genera posibilitatea ca să existe nişte interpretări greşite date organizărilor şi proceselor sociale şi să pună o situaţie în care să se acţioneze în modalităţi care devin surse ale unor evoluţii periculoase şi care ne pot induce la nişte consecinţe „perverse”, care să facă rău cetăţeanului şi naţiunii române. Şi este nevoie de o reformare a sistemului politic. Există formaţiuni politice care au un drept deliberativ în sistemul politic, fără să aibă şi o reprezentare adecvată politică. Există politicieni care au ajuns de pe locul 2 şi 3 în circumscripţiile lor uninominale şi putem conchide că nu au legitimitatea politică necesară. Aria de reprezentativitate a acestor politicieni este infimă în contrast cu cea a preşedintelui statului, care a fost votat de majoritatea cetăţenilor şi nu de circumscripţii electorale reduse ca potenţial demografic.
Reformarea sistemului socio-politic este promovată de preşedintele Traian Băsescu prin ideea referendumului şi constă în reorganizarea şi perfecţionarea sistemului.
Reflexele şi complexele
Televiziunile ne vorbesc despre o decredibilizarea clasei politice. Ne întrebăm dacă există un controlul politic şi un control asupra resurselor naţionale? Ne întrebăm: cine le deţine? Nu ştiu dacă putem vorbi despre nişte drepturi politice şi asumarea sloganilor de „respect” şi de „bunul simţ” , pentru că acesta pot produce „regretul” şi „bunul sughiţ” faţă de cei care le afişează. Pe unde nu dai reperez o mare manipulare şi intrigă, iar „ura” a ajuns un reper de moralitate pentru unii politicieni.
Spre exemplu, liberalii de azi au abandonat principiile democraţiei şi libertăţii umane, iar în modul de abordare politic primează principii communiste. Pentru că există un complex Băsescu la liberali? Şi acest lucru este unul evident. Aceştia se prezintă ca nişte politicieni complexaţi care au un miros şi o gândire totalitaristă. În Occident există studii sociologice făcute pe politicieni care relevă că în cazul când aceştia sunt extrem de complexaţi există o tendinţă de manifestare totalitaristă şi extremistă în comportament. Iar cazanul urii faţă de Băsescu este mult mai mare ca însuşi Interesul Naţional. Ura faţă de Băsescu şi de PDL este enunţată excesiv publicului, încât, te întrebi, dacă umanismul, revendicat la un moment dat de liberali, mai este unul asumat. Şi nu putem decât să concluzionăm că manifestările politice mânate de complexe pot crea o stare nu numai de instabilitate socială şi politică, dar chiar şi de insecuritate naţională. Iar politicienii care confundă voit interesul naţional cu interesul grupurilor socio-politice pe care le generează sau le întreţin, sunt în esenţă nişte politicieni antinaţionali. Aceştia concep raporturile în interiorul naţiunii ca „raporturi de putere” constituite din raţiuni de acaparare de resurse, de deposedare, alungare a celorlalţi de la resurse şi de supunere a majorităţii oamenilor pe care-i încorporează naţiunea. Percepţia mea constă în aceea că în discursul Partidului Naţional Liberal politicienii acestei formaţiuni se bazează pe o abordare antinaţională. Dacă este să-i întrebăm azi pe liberali care le sunt programele de guvernare sau de ieşire din criză, aceştia ar urla un singur cuvânt: Johannis. Şi atunci te întrebi dacă liberalii adoptă poziţii care decurg doar din incompetenţă, superficialitate sau duplicitate faţă de cei pe care ar trebui să-i slujească în respect pentru ei, dar şi pentru naţiune?! Sursa destrămării coeziunii unei naţiuni este politicianismul. Acesta îi afectează unitatea spirituală, o sfârtecă în bucăţi şi nu este capabil să genereze relaţii bazate pe comunicare între oameni, ci numai pe raporturi formalizate, structurate şi întreţinute din interes.
În ce capitol intră aceştia azi în raportul defavorabil dintre „pătura superpusă”) percepută a fi clasa politică/ parlamentul) şi „poporul român”.
În loc de „agresiune”strong>
Asistăm într-o proiecţie socială în care modalităţile ideologice violente de gestionare a „socialului” întreţin un mediu socio-politic instabil, evidenţiat de sentimentul de „marginalizare socială”, „frustrare socială" şi agresivitate. Există un proces prin care agresiunile informaţionale atentează asupra spaţiului intim al fiecărui cetăţean. Iar agresiunile informaţionale pot deveni, în fapt, surse de insecuritate, care afectează capacitatea productivă, gestionară şi integratoare a naţiunii. De la presiunile mediatice, „centrele de putere” trec, de regulă, la agresiuni mediatice, iar acest lucru se relevă în spaţiul public. Şi după cum ştim- presiunile mediatice oferă cadrul elaborării de strategii destabilizatoare şi de control al oamenilor prin intermediul resurselor informaţionale. Aşa poate fi catalogat embargoul faţă de Băsescu instituit de unele posturi de televiziune şi saltimbacii plătiţi la zi preocupaţi de denigrarea şefului statului român.
Societatea se zbate între a accepta partocraţia”(puterea partidelor) sau a democraţiei(puterea poporului)? Prin Referendumul iniţiat, Traian Băsescu a făcut ca oamenii să nu se simtă alungaţi de la actul de decizie şi să devină, împotriva propriei voinţe, doar „receptori” ai deciziilor socio-politice şi să nu fie „victime de informaţii". Deocamdată, mă simt o „victimă a dezinformării” şi nu-mi place această stare de simplu receptor. Pur şi simplu vreau să fiu mândru că sunt cetăţeanul care participă la dezbaterea publică şi la viaţa social-politică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu