Alegerile prezidenţiale constituie principalul test democratic din ţara noastră. Ni se dă lecţii la televizor şi la radio lecţii cum trebuie să percepem clasa politică, ni se spune despre o reformare a acesteia, şi culmea indolenţei aceasta ne spune aceeaşi clasă politică. Ni se oferă soluţii de moment şi ne consideră de-a dreptul proşti. Îmbogăţiţii, ajunşi în sferele politice, ne spun ce e bine şi ce e rău, cât bine ne doresc şi cât se zbat pentru fericirea noastră. Şi suntt aceeaşi, de 20 de ani, în contextul în care există tineri de performanţă, poate încă neexperimentaţi, care pot fi utilizaţi de partide, dar cărora le este amânată încă intrarea în scena politică.
Astăzi ni se vorbeşte de cei douăzeci de ani de când am scăpat de comunism şi nu observăm că în sufletul fiecăruia s-a conservat o parte din trecutul comunist, că există aceleaşi măşti care au confiscat Revoluţia Română în anul 1989.
Zilele acestea mai mulţi clujeni au fost contrariaţi de perversitatea unor cercetători sociali, care în loc să demoscopieze opiniile cetăţenilor, mai mult îi obosesc şi îi obligă pe cetăţeni, conform orientărilor comanditarilor. Şi de multe ori, apelanţii sondajului au simţit cum telefonul de la celălalt capăt urcă în furcă şi cum încă nu au uitat românii să şi înjure pe cei care îi consideră proşti şi buni de luat în „băşcălie”. Un sondaj în care ţi se cere opinia cu cine votezi şi, dacă nu îi este pe plac aşa zisului „operator” răspunsurile tale, îţi spune de fratele candidatului, de nevinovăţia perversă a chipului sau de muierea din America, care a fost constrânsă imoral să abandoneze politica românească. Ni se servesc sondaje după sondaje, cifre şi iar cifre, evoluţii şi involuţii şi, bine*nţeles, toate cu o marjă identică de eroare.
În actuală campanie electorală, dar şi în preelectorală, am asistat la o cultivare şi o „hrănire” a cetăţeanului cu o stare de neîncredere faţă de instituţiile statului. Au fost invocate de către unii lideri politici, consideraţi respectabili, elementele de fobie sau de panică. „Mi-e teamă” au pronunţat nu doar Crinul liberal, ci şi Mircea, mirele social-democraţilor. Nu vreau să spun că au existat nişte spărgători ai stabilităţii politice care au adâncit îngrozitor neîncrederea într-un viitor mai bun. Şi politicienii noştri au fluturat „soluţiile” de moment ca pe nişte drapele care se asemănau mult cu cele ale fanilor echipelor de fotbal. Şi ne-au convins că poate exista cooperativa politică cum a funcţionat şi la fotbal pe timpuri.
Scenariile de campanie electorală se regăsesc nu doar la televizor, ci şi în crâşme sau la serviciu. Recunosc, suferim de scenarită. Observăm că există o izolare mediatică a lui Traian Băsescu şi inducerea ideii în subconştientul cetăţeanului că preşedintele României este „răul” cel mai mare. Mă uit la televizor şi mă înspăimântă să văd cum un Becali sau un Vadim povestesc liber despre preşedintele Băsescu că ar fi un „dictator” sau un „tiran”. Şi este hazlie situaţia celuia, care se proclama „dictator” pe Ghencea şi invoca primatul despotismului în relaţie cu subordonanţii, ca şi când am trăi în perioada feudalismului.
Liberalii au reuşit o manevră spectaculoasă prin invocarea şi cramponarea de numele primarului Sibiului Klaus Johannis ca „soluţie” de guvernare. A fost o „soluţie salvatoare” a situaţiei social-economice şi politice din ţară sau totuşi o stratagemă electorală care i-a zăpăcit şi pe social-democraţii lui Jeoană şi Iliescu?! Se pare, a fost una strict electorală. Pentru că liberalii, fiind siguri că preşedintele Băsescu nu va accepta propunerea lor, au insistat obsesiv invocarea numelui lui Johannis. Mai ales că primarul Sibiului nu este de formaţie economică, nu a participat la elaborarea de proiecte de avengură naţională, nu are cultura guvernării unor instituţii naţionale. Adversitatea declarată faţă de preşedintele Băsescu de către liberali, inclusiv prin enunţarea numelui Johannis, a constituit o capcană reuşită pentru PSD. Aceştia, orbiţi de lupta pentru putere şi tentaţi să diminueze potenţialul electoral al şefului statului român, au preluat numele Johannis şi au intrat în jocul liberalilor. În schimb, UDMR-ul după ce a fost scos de la guvernare de către PSD, realiniindu-se cu PNL-ul, a devenit o voce conexă a ideilor liberalilor. De aceea, este zădarnică şi neconformă ipoteza ca fiind o formaţiune populară şi că adeziunea la PPE are mai degrabă un interes strict lobbist.
Este penibil pur şi simplu să vezi că majoritatea actorilor de pe scena politică s-au avântat, ca în haită, să-l atace, să-l denigreze, să-l distrugă pe preşedintele Băsescu. Şi în mesajele acestora există doar răutate, ură şi defăimare. Simţi că în sufletele veşnicilor politicieni nu există un pic de iubire creştină, că lipseşte dragostea nu doar de aproapele tău, ci şi de oameni. Iar culmea derizoriului constă în aceea că vezi cum politicieni, spre exemplu ca în cazul liberalului Adomniţei, care fiind la guvernare s-a folosit de foloasele bugetare ale statului, inclusiv plimbându-şi mireasa în helicopterul statului, iar azi dau lecţii de moralitate în dosare încă litigioase. Este atât de scurtă memoria la români? Mă îndoiesc... Mă întreb, dacă majoritatea parlamentară, constituită ad hoc, ne-ar solicita să sărim cu toţii în fântână ca o soluţie de ieşire din criză, astfel încât şi va mediatiza excesiv această soluţie? S-o ascultăm şi să ne aruncăm en-fanfare în fântână?! Poate că mâine ar fi bine ca în ţara noastră să se revină la monarhie. Odată instalată aceasta nu ar mai produce alegeri prezidenţiale, nu ar mai cheltui partidele politice fonduri pe campanie şi nu s-ar cere de la fiecare politician care aspiră să fie şef- nici „respect”, nici „bun simţ” şi nici „hai România”.
Care sau cine este dar soluţia de salvargardare a ţării? E o întrebare la care va trebui să răspundă fiecare cetăţean în data alegerii preşedintelui ţării. Eu mi-am făcut o părere demult, pe care o voi împărtăşi cabinei de vot.
Să alegem, dar, grâul de neghină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu