- Rolul islamului ca factor de organizare a regiunii Orientului Mijlociu în perioada Otomană a enunțat o concluzie pertinentă: turcii musulmani au reușit să edifice o nouă structură statală, forlosindu-se de anumite forme bizantine, atunci când au inserat specificul musulman și otoman. Islamul a devenit un element integrator în cadrul noului sistem. Analizând doctrina economiei islamice în Imperiul Otoman putem să afirmăn că aceasta a apelat la tradiția otomană și turcă.
Despre Islam
- „Această religie nouă elaborată de Mahomed a fost fabricată chiar în această răspântie a Orientului Apropiat, în sensul vocaţiei sale profunde, potrivit spiritului său… Într-un fel, destinul Islamului va fi acela de a repune această bătrână civilizaţie pe o nouă orbită, de a o acorda la un diapazon nou” (F. Braudel, “Gramatica civilizaţiilor”).
Islamul este religia nouă pe care a întemeiat-o Mahomed. În arabă, islam înseamnă supunere devotată (faţă de Dumnezeu). Termenul mai circulă şi cu înţelesul de lume musulmană, lume care împărtăşeşte credinţa islamică, precum şi de civilizaţie islamică. Cel care se supune voinței lui Dumnezeu este musulman.
NOTĂ: Biblia Islamului/ Cartea Sacră a Islamului/ este Coranul.
În contrast cu creştinismul, această carte sacră nu este doar o învăţătură morală, o întemeiere a credinţei, nu numai un codice religios, ci şi juridic, el reglementând „întreaga viaţă religioasă, politică, civilă şi penală, până la ocupaţia zilnică” (Coranul, Introducere). Este semnificativ că acolo unde Coranul nu conţine norme şi prevederi, rigorile islamului se îndeplinesc prin Suna, adică tradiţia, care cuprinde o serie de reguli obligatorii (cum ar fi circumcizia la bărbaţi); unde nu ajunge Suna, intră în vigoare Igma (consensul comun al celor mai înalte autorităţi în domeniul teologiei musulmane); în sfârşit, atunci când nici acestea nu pot oferi dezlegări, se apelează la Kiias, judecarea după cazuri analoge. Prin urmare, existenţa unui credincios musulman este reglată până în amănunt de codurile prezente în Coran sau de alte norme de factură tot religioasă.
Profetul Mahomed s-a născut la 20 aprilie 570 (unele surse inistă pe anul 571 e.n.) la Mecca. Descendent al unei familii înstărite, el nu are la naştere decât o moştenire relativ modestă, alcătuită din „cinci cămile şi o roabă”. Are o viaţă obişnuită până în al patruzecilea an al vieţii când, în luna lui Ramadan, are o revelaţie.
Termenul de Coran are două sensuri în arabă: de citire şi de recitare, ambele subliniind că „Cartea Sacră”a islamului nu este opera lui Mahomed, ci a însuși lui Dumnezeu (Alah).
Denumirea de mahomedan are o conotaţie ofensatoare pentru musulmani, pentru că Mahomed a fost Profetul, care a avut revelaţia existenţei lui Dumnezeu.
Opera de profet a lui Mahomed
La început află puţină aderenţă. La Mecca să câştigă sprijinul exclusiv din partea a două persoane care sunt partizani de vază. Cei care îl urmează pe Mahomed sunt în majoritatea lor săraci şi femei.
Un moment aparte în constituicția Islamului este reprezentat de Hegjra sau fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina, care are loc la 16 iunie 622. De atunci începe şi datarea erei mahomedane.
Începe o nouă perioadă în viaţa lui Mahomed. Până atunci era un profet “prigonit şi batjocorit”. La Medina (cetatea profetului) devine El Emir sau principe al oraşului. Din acest moment activitatea de profet se estompează, în prim plan situându-se “cea de legislator, de politician şi de general”, domenii în care arată calităţi reale. Surele medineze (surele sunt descoperirile relatate în Coran) se deosebesc de cele meccane, au alt registru problematic şi respiră mai multă preocupare pentru laturile practice ale extinderii islamismului.
În revelaţiile sale apare şi porunca “război împotriva tuturor necredincioşilor”. Este perioada în care Mahomed recurge la cele mai diferite mijloace pentru a-i converti la islamism pe necredincioşi. Este interesant din acest punct de vedere cum cucereşte Mahomed cetatea care i se opusese la începuturi, Mecca. În 630 organizează el o expediţie militară asupra Meccăi. Cum profetul dispunea de această dată de o forţă militară mult mai numeroasă, conducătorul cetăţii vine să ceară îndurare. Profetul promite că va fi “blând” cu cei care urmau “să primească islamul”. După această victorie, Mahomed devine, practic, stăpân pe toată peninsula. Este
momentul în care porneşte “războiul de nimicire a necredincioşilor care nu sunt scutiţi prin oareşicare contracte. Aşa fu stârpit păgânismul din Arabia” (Coranul, „Gramatica civilzaţiilor”, pag. 20). O parte dintre creştini şi evrei “fură suferiţi pentru că plăteau bir”, alţii au fost asimilaţi, iar o altă parte prigoniţi de către urmaşii lui Mahomed.
În această perioadă de glorie, Mahomed adresează chiar scrisori către împăratul din
Bizanţ, către regele Persiei, către negusul Abisiniei, cerându-le să-l recunoască de trimisul lui Dumnezeu, să primească islamul şi să se supună stăpânirii lui (evident, solii au fost batjocoriţi).
Profetul moare la 8 iunie 632 în timp ce se pregătea pentru o expediţie contra
Bizanţului. A murit lăsând drept “testament pentru urmaşii săi cucerirea Siriei sau în înţeles mai larg supunerea întregii lumi” (Coranul, „Gramatica civilizaţiilor”, pag. 21).
Este credem locul să lămurim şi doi termeni.
Jihad înseamnă războiul sacru. (Au existat unele controverse în legătură cu acest termen, dacă nu cumva el semnifică războiul împotriva tuturor necredincioşilor). Acest concept este tot mai puţin acceptat de către adepţii islamismului;
- Jihad capătă semnificaţia de luptă a credinciosului cu el însuşi pentru a-şi organiza viaţa în acord cu normele Coranului.
Mudjahedin este luptătorul în cadrul războiul sfânt.
Legea canonică fixează cinci datorii fundamentale, cunoscute sub numele de “Cei cinci piloni ai Islamului”:
1) Nu există alt Dumnezeu decât Alah, iar Mahomed este trimisul lui Alah.
2) Rugăciunea rituală trebuie făcută de cinci ori pe zi.
3) Respectarea sărbătorii Ramadanului, care durează o lună, timp în care, de la răsăritul
soarelui până la apus, credinciosul trebuie să manifeste o abstinenţă totală de la
mâncare, băutură şi viaţă sexuală.
4) Pelerinajul la Mecca, cel puţin o dată în viaţă.
5) Milostenia, constând în plata, în bani sau natură, a unui bir ce reprezintă a 40-a parte
a veniturilor.
Există două mari platforme (variabile) în cadrul ale Islamului.
- Sunniţii, sau Islamul ortodox, susţin că adevărurile pot fi cunoscute numai prin revelaţie. Este interesant că mişcarea sunnită a apărut ca reacţie la o puternică mişcare raţionalistă din secolele VII-VIII, care considera că raţiunea umană est capabilă să distingă între bine şi rău şi că revelaţia are un rol auxiliar.
- Sunniţii recunosc tradiţia păstrată de la Mahomed şi legitimitatea celor trei califi dintâi.
*
- Şiiţii reprezintă cam 10-15 la sută din credincioşii musulmani.
- Şiit în arabă înseamnă “parte” şi semnifică grupul de credincioşi care l-au susţinut pe Ali, vărul lui Mahomed, căsătorit cu Fatima, fata Profetului.
- Şiiţii cred în existenţa a 12 “lideri infailibili”, primul dintre aceştia fiind Ali. Ultimul dintre ei a dispărut în secolul al IX-lea, iar apariţia lui va însemna înfăptuirea dreptăţii pe pământ (ceea ce ar putea semnifica un gen de echivalent islamic al Judecăţii de Apoi).
***
Inserția și consolidarea civilizației musulamanea se leagă de nașterea și întărirea Califatului arab, care sub egida noii religii monoteiste –islamul, proclamate în sec.VII de Mohammed și extins puterea sa pe un spațiu extins de la Volga la nord de Magadascar la sud de țărmurile Africii atlantice la vest până la țărmurile Asiei din Oceanul Pacific din orient.
Califatul arab, pentru prima dată după perioada lui Alexandru Macedon a unificat Marea Mediteraneană elinistă cu lumea indo-iraniană (persană) și a devenit noul centru de interferențe și confluență a diverselor tradiții culturale, în decursul a cincii secole care a determinat nivelul civilizației mondiale, atât în plan material cât și ca fenomen filosofic și științific.
Căderea Bagdadului în fața invaziei mongolice în anul 1258 și desființarea Califatului Arab a însemnat sfârșitul „epocii de aur” al islamului și civilizației sale.
Spațiul cultural unitar care exista realmente treptat s-a împrăștiat în mai multe arealuri de sine stătoare- arab, turc, iranian (persan), a islamului de pe subcontinentul indian, etc. Numai că idealurile universale, ale solidarității, comunitariste ale islamului au format unitatea spirituală unică a ummei, o formă transcedentală în detrimentul schismelor politice, etnice, culturale și a altor separatisme, care a reverberat atât în epoca clasică cât și în secolele ulterioare.
CIVILIZAȚIA „MEDIANA” (DE MIJLOC)
În literatura și cultura islamică întâlnim o tipologie diversă în ceea ce privește civilizația musulmană: mondială, avraamică (sau monoteistă, revelatorie), mediteraniană, mediană, orientală, occidentală. Adepții ultimei clasificări reies din faptul că civilizația occidentală reprezintă o simbioză a două componente și ambele sunt caracteristice civilizației musulmane, o moștenirie a monoteismului avramic și o moștenire a filosofiei științifice antice. Civilizația musulmană este considerată ca fiind o civilizație „mediană” (mijlocie) din perspectiva istorică –între antichitate și Renaștere, dar și geografică –între Orient și Occident. Ambele clasificări – cea „occidentală” și cea „mediană”- sunt corecte și adecvate.
Islamul majoritar este reperat ca fiind cel sunnit, care tradițional se poziționa între extremități- între stânga și dreapta extremă, aderența la el era văzută și considerată ca sectarism. În actualitate, în unele state musulmane este elaborată ideologia „vasat/ moderată”, care inistă pe o contracarare a radicalismului militant și al extremismului.
Centrismul Coranului și locul Sunnei
Dacă cultura creștină este una a centralismului personificat, care se bazează pe personalitatea lui Isus, atunci cultura musulmană este una a centrismului biblic, bazată pe o Carte – Coranul, explicațiile căruia sunt completate de o carte sacră/ profetică- Sunna. Coranul musulman corespunde lui creștinismului relevat de Isus pentru că ambele culturi sunt istorice (temporare) transmise prin Cuvântul Domnului. Ceea ce se explică prin celebrarea cuvântului- caligrafiei în cultura islamică sau în imagini- iconografie –în creștinism.
Intelectualismul Coranului, cultul pentru cunoștințe și știință
Una din funcțiile fundamentale și distincte pe care-l oferă în prescripțiile sale Coranul constă în orientarea raționalizată, care determină imaginea culturii islamului clasic. La raționalitate apelează reformatorii-moderniști- moderniștii timpurilor Iluminismului și al Contemporanietății și anume acest aspect îi atrage pe oamenii credincioși înspre islam, care își propun să trăiască în asentiment cu rațiunea/ știința.
Foarte simbolic ni se arată primul cuvânt pe care arhanghelul Gabriel îl adresează lui Mahomed, chemându-l să îmbrace haina de proroc: „Citește!” și că în primele rânduri ale primului capitol-sura (în ordine cronologică) din Coran este proslăvit Dumnezeu anume ca un creator, care la învățat pe om să scrie (96:1-5). De asemenea în ulterioara sură (a 68-a) este dezvăluit jurământul lui Dumnezeu prin intermediul armelor scrisului-a cernelei și a stiloului. Pledoria pentru cunoștințe și rațiune Dumnezeu o expune în mărurisirile sale din Coran: „Oare într-adevăr cei care cunosc sunt egali celora care nu cunosc?!” (39:9); „La un nivelul superior îi ridică Dumnezeu pe cei echilibrați și care cunosc” (58:11); „Dintre sclavii Domnului cel mai multe au o frică autentică față de El/ Anume oamenii învățați” (35:28). În primul rând prorocul Mahomed desemnează rațiunea ca fiind creația primară și cea mai importantă a lui Dumnezeu, iar pe bărbații învățați (‘ulyama’) cei care-i moștenesc pe proroci.
Teologia, filosofia, misticismul
Intența intelectuală a Coranului a servit ca punct de reper pentru epistemologia raționalistă, care a fost elaborată în cadrul teologiei filosofice- calama (inițial mutazilită, apoi sunită-asharită-maturidită), în mod evident a filosofiei eliniste- falsafa. Mutacalimii îi învățau pe alții că există un primat al raționalității asupra relativității, despre primatul raționalului asupra credinței/ sincerității.
Dreptul.
Aidoma iudaismului dar diferit de creștinism, islamul s-a îngrijit atunci când a elaborat nu atât ortodoxia sa („credința dreaptă”), ci ortopraxia („acțiunile drepte”). Din acest considerent civilizația islamică tinde să se conceptualizeze, să se instituționalizeze și să se canonizeze în fixații (în teologia practică, legislație) și nu să se exprime printr-o teolofie dogmatică, teoretică. După cum precizează moderniștii reformatori ai islamului, în perioada evului mediu fachihii nu au înțeles umanismul Coranului. Potrivit Coranului, prorocul Mohamed a fost trimis cu un mesaj clar – „să mărturisească mila tuturor oamenilor” (21:107) și a indus dragostea și mila, au fost schimbate mai multe măsuri aspre ale Bibliei (2:178; 7:157), inclusib în sfera dreptului penal. Prin urmare, lista biblică a crimelor, care invoca condamnarea la moarte a fost redusă la minimm și putem spune că, realmente, a fost anulată, iar lipsirea de viață a omului se putea realiza doar în condițiile în care acesta se luptă cu arma în mâină împotriva unui musulman.
Statul.
Dacă nu vom lua în considerație guvernământul celor patru „califi drepți”- extrem de mult idealizați – puterea politică di Califat s-a emancipat după tiparele iraniene și bizantine, decât după principiile islamice, care de cele mai multe ori s-au transformat în autocrații, cu o descendență dinastică.
Religia musulmană propovăduie egalitatea tuturor credincioșilor în fața lui Dumnezeu, indiferent de statutul său social sau etnic.
Coranul recunoștea sclavia.
Evul mediu ne arată că în religie există o straficare socială și ierarhie chiar în cadrul religiei: arabii și mavalii; hassa (elita) și ‘аmmaа (masa); „oamenii sabiei” și „oamenii scrisului”, etc.
Cuvinte cheie: Islam, Coran, Sunna, Mohamed, jijad, suniți, șiiți, sufism, teologie, mudajedin, civilizație mediană, religie mondială, religie avraamică (sau monoteistă, revelatorie), religie mediteraniană, religie mediană, religie orientală, religie occidentală.
Întrebări de control:
1. Ce este Coranul?
2. De ce se leagă civilizației musulamană?
3. Care este diferența dintre șiism și sunism?
4. Ce este sufismul?
5. Ce înseamnă jihad?
