Noua perspectivă geopolitică a Eurasiei și poziționarea geopolitică a Rusiei este analizată și descrisă de ilustrul geopolitician american Z.Brzezinski. Profesorul rus S.V.Krupnițkii îl citează pe Z.Brezinski, în manualul său „Geopolitica”, atunci când explică jocul Federației Ruse și viitorul care i se prefigurează: „Cea mai favorabilă variantă pentru Rusia și pentru lume constă în crearea unei noi Rusii fără un centru imperial, o confederație a mai multor teritorii egale, aidoma statelor” . Țările cheie din Noua Europa Estică pentru SUA și lumea occidentală sunt Ucraina, Azerbaidjan și Uzbekistan (Republica Moldova și Georgia sunt percepute ca având un rol mai puțin relevant geostrategic, dar importante ca set valoric). Ucraina este percepută ca un stat pivot, într-o anumită triadă strategică Franța-Germania-Ucraina, care se poate regăsi în perspectivă ca jucătorul capabil să descurajeze ambițiile imperiale ale Rusiei.” Fără Ucraina, așa cum am observat deja, o restaurare a imperiului bazat fie pe CSI, fie pe eurasianism nu era o opțiune valabilă. Un imperiu fără Ucraina ar însemna în cele din urmă o Rusie care ar deveni mai” asiatizată” și mai îndepărată de Europa. Mai mult, eurasianismul nu atrăgea prea mult nici noile state independente din Asia Centrală, dintre care puține erau dornice de o nouă uniune cu Moscova” .
Zbigniew Brzezinski consideră că „cel mai important defect geopolitic al priorității ”străinătății apropiate” era acela că Rusia nu era suficient de puternică politic pentru a-și impune voința și nici suficient de atrăgătoare economic pentru a putea seduce noile state independente” .
Ilustrul politolog american este de părere că Rusia poate să se realizeze numai în calitate de stat european, iar dilema unicei alternative nu se prezintă doar ca o chestiune de opțiune geopolitică, ci răspunde unor imperative de supravețuire: „Chestiunea cea mai importantă de care trebuie să ținem seamă este că Rusia nu poate fi în Europa fără ca Ucraina să fie și ea în Europa, în vreme ce Ucraina poate să fie în Europa fără ca Rusia să fie în Europa. Presupunând că Rusia decide să-și încerce soarta alături de Europa, decurge că, până la urmă, este în interesul Rusiei ca Ucraina să fie inclusă în structurile europene în extindere. Într-adevăr, relația Ucrainei cu Europa ar putea fi punctul de cotitură pentru Rusia însăși” .
Concluzia lui Zbigniew Brzezinski, în cazul în care Moscova respinge opțiunea europeană pentru o eventuală fantasmagorie geopolitică proprie, este una tăioasă și precisă:” Refuzul Rusiei ar fi echivalent cu respingerea Europei în favoarea unei existențe și identități „eurasiatice” solitare” .
La 2 mai 2012 la Institutul Brookings, Washington, a avut loc o dezbatere care a avut ca subiect „Occidentul și Turcia: rolurile în formularea unei arhitecturi globală extinsă”. Principalul raportor al conferinței a fost Zbigniew Brzezinski. La dezbatere au participat colaboratori ai institutului, inclusiv președintele instituției Strobe Talbott, unul dintre cei mai apropiați camarazi ai fostului președinte american Bill Clinton și adjunct al secretarului de stat al SUA în perioada anilor 1994-2001, care a gestionat relațiile cu Federația Rusă și statele din fostul spațiu postsovietic. Strobe Talbott a contribuit foarte mult la formarea poziției SUA cu privire la chestiunea extinderii Alianței Nord Atlantice.
Raportul lui Zbiegniew Brzezinski prezintă câteva considerații care se regăsesc și în ultima sa carte „Viziune strategică: America şi criza puterii globale”. Este analizâat rolul Eurasiei în noul context al ordinii mondiale:„Toată Europa astăzi reprezintă o arenă a politicii globale... Acesta este un continent, un supercontinent, unde conflictele regionale au o însemnătate globală... și un potențial de o semnificativă extindere”. Rezultatul conflictelor se poate concretiza printr-o destabilizare a întregii Eurasii. În consecință, SUA trebuie să acorde o atenție mai sporită continentului, asumându-și” rolul principal de stabilizare a interrelațiilor vizavi de noile realități globale existente de pe continentul eurasiatic” .
Este vorba despre o confruntare geopolitică tradițională și unica „inovație” care preconizează o construcție a unui echilibru de putere în Eurasia (experții ruși consideră că propunerea Brzezinski îi oferă Rusiei un rol pasiv și de subordonare ). Potrivit opiniei lui Brezinski, Occidentul (în imaginarul SUA și al Europei), în secolul XXI poate să-i propună Rusiei să opteze între două modele geopolitice în privința viitorului său. Fie renunță la ambițiile geopolitice și devine o parte al Occidentului, sau își pierde în mod critic o parte din teritoriile sale cele mai însemnate ale Siberiei și ale Orientului Îndepărtat, iar acestea trec sub controlul Chinei.
În abordările sale geopolitice Brzezinski este un vizionar consecvent și subliniază lipsa de alternativă pentru viitorul Rusiei în cazul în care ar renunța la jocul global. Este incontestabil faptul că sferele de influența în Eurasia se vor modifica și pe seama Rusiei, iar cine va deveni reprezentantul Occidentului în adâncurile continentului eurasitic în cadrul formării imaginii geopolitice a lumii rămâne pentru mulți o enigmă, pentru alții un algoritm. Conform opiniei lui Brzezinski și a unora dintre cele mai importante grupuri occidentale de reflecție, în lupta pentru dreptul de-a fi un actor important pe arena internațională avansează Turcia. Rolul Turciei trebuie privit ca pe unul mult mai important decât cel de până acum - „de membru stabil și loial al Alianței Nord Atlantice”. Rolul Turciei devine unul mult mai important decât al oricărui membru NATO. Prin urmare, considerațiile strategice și politice impun Turcia ca pe o parte indispensabilă a Occidentului. Și Brzezinski ne lămurește contextul din zona pontică: „afirm că la nivel filosofic, a identității politice, Turcia este o parte a Occidentului, necătând la diferențele religioase, care, totuși, nu sunt definitiv geometrice...” Turcia a devenit o țară de succes și trebuie să servească drept model pentru alte state, care pretind la un rol de centru regional de putere, inclusiv pentru Rusia și Iran. În competiția celor două proiecte moderniste ale secolului XX, al kemalismului și leninismului, a învins proiectul turcesc. Experimentul social inițiat de Ataturk a constituit unul de succes, în comparație cu cel rusesc. „(...) Statele Unite nu trebuie să se implice în vreun conflict asiatic sau din Orientul Îndepărtat”. Cum nu s-ar prezenta potențialele rezultate ale conflictelor din Asia continentală, ele nu pot îndreptăți o implicare americană directă.” Afirm că Statele Unite trebuie să copie strategia pe care a avut-o Marea Britanie în sec. XIX și la înc. Sec XX și să devină echilibratorul, partea care inluențează asupra luărilor de decizii, dar nu participă la conflictele de pe continent” .
În noua arhitectură globală a lumii, Occidentul îi rezervă Turciei un rol mult mai important. Există o îngrijorare întemeiată că amânarea aderării Turciei la UE va determina Ankara să formeze alianțe cu China sau Rusia. Mai ales că Rusia, în mod special liderul rus Vladimir Putin, își manifesta interesul să folosească problemele turco-europene în propriile scopuri și să „formeze un nucleu comun al defavorizaților, împotriva Europei”. Numai că Zbigniew Brzezinski ne asigură că aici nu pot exista probleme serioase. Convingerea ilustrului geopolitician american se bazează pe materialul factologic al istoriei. „Dacă luăm în considerație caracterul nefinalizat al multiplelor conflicte care se leagă de cele două mari puteri, atunci putem vorbi despre rădăcinile și motivele psihologice, care fac această alianță ca pe una nerealistă. A fi aproape, nu înseamnă că unul dintre aceștia este predispus să se supună celuilalt” . Trebuie remarcat că Zbigniew Brzezinski avertizează Turcia că în cazul în care nu se va alinia la oportunitățile pe care i le oferă și conferă noua geopolitică occidentală și ar opta pentru o eventuală varianta alternativă, rezultatul ar fi unul dezastruos. În primul rând, ar destabiliza caracterul statului turc și totodată s-ar consemna o incapacitate a elitei de la Ankara în ceea ce privește formularea unui răspuns aferent noilor provocări din sfera de securitate. Turcia ar urma obiectiv să-și evalueze potențialul și posibilitățile în mediul de securitate al sec. XXI. Este Turcia „de sine stătător capabilă să se manifeste într-o extrem de instabilă regiune Euarasia?(...) Dacă aș fi turc, mi-aș îndrepta atenția spre Iran, către indecisa și imprvezibila Rusia, spre imprevizibila Asia Centrală, ca să nu mai vorbim de relațiile dintre Pachistan și India. La Orientul Mijlociu spre Israel, Palestina, mediul Egiptului”. Într-o atare situație când este nevoie de garanții suplimentare de securitate pentru Turcia este de dorit să aibă prieteni în Occident și mai ales în SUA... sunt optimist și un apărător al relații reciproce mult mai cooperative între Turcia și Occident, care devin semnificative în sfera de securitate și în quatificarea politică” .
Proiectul Brzezinski este văzut a fi singurul care dispune de o viziune proactivă a spațului eurasiatic și deocamdată nu are o concurență, nici măcar în zona viziunilor occidentale marginale. Într-un final, ne spune Brzezinski, Rusia va deveni o parte a Occidentului,” mai ales atunci când cititorii vor începe să privească harta, nu cu o nostalgie, și vor tinde să edifice un nu știu ce fel de Uniune Eurasiatică, despre care ne vorbește Putin și care va însemna recrearea Uniunii Sovietice, dar în termenii viitorului și vor reflecta asupra folosirii unui teritoriu imens dar pustiu al Rusiei, care se alătură de o Chină superaglomerată și într-o expansiune dinamică”.” Așadar, punctul meu de vedere fundamental constă în aceea că dacă noi avem de gând să avem un secol al cooperării, care cu succes face față noilor probleme globale, noi avem nevoie de un nou echilibru pe continentul eurasiatic, care devine o arenă centrală pe care se va decide viitorul omenirii” .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu