Varianta eurasianismului rusesc și „teoria lumii multipolare”.

Am ales să prezentăm viziunea rusească a lui Alexandr Dughin prin a sa „teorie a lumii multipolare” care vrea să constituie o ripostă adresată viziunilor occidentale de organizare a hărții globale, în care Rusia nu deține un statut de actor plenipotențiar și participant cheie în jocul geopolitic . Al.Dughin se consideră ca fiind „filosoful „ultimului imperiu”și proiectantul „Imperiului imperiilor”. Cercetătătorul Alan Ingram afirmă „studiind strategia geopolitică rusă a lui Dughin, îi examinez interpretările textelor și graficele lui în baza abordării critice față de geopolitică și a lucrărilor critice de cartografie. Eu compar recomandările lui Dughin cu politica contemporană rusă și cu doctrinele strategice mainstream” . În tezele sale de la Conferința internațională „Geopolitica lumii multipolare” din 7 cotombrie 2011, de la Facultatea de sociologie a Universității de Stat din Moscova” Lomonosov”, geopoliticianul rus Alexandr Dughin a propus o viziune proprie pentru un noul echilibru geopolitc din Eurasia. El a propus să fie instituită o nouuă ordine mondială în care ar exista un anumit tip de super- sau meta-civilizații. Aceste meta-cilizații sunt chemate să organizeze polii de putere, dar și să se regăsească într-o nouă teorie științifică, cea a multipolarității. Teoria multipolatirății în contextul existenței teoriilor din Relațiile Internaționale: 1. Multipolaritatea ca teorie în relațiile internaționale contemporane absentează. În cadrul actualelor abordări aceasta nu are un loc bine stabilit. 2. Teoriile de bază ale Relațiilor Internaționale sunt realism, liberalism (idealism), neomarxism, dar și critica postmodernistă. Realismul nu corespunde sistemului valoric a teoriei multipolarității, pentru că operează cu o categorie de bază a statelor naționale. Liberalismul nu corespunde, pentru că aplică în esență apropierea după modelul societății civile din statele liberal-capitaliste vest-europene. Neomarxismul nu corespunde întrucât examinează sistemul mondial (Wallerstein) ca pe un capital global (Occidentul bogat) și munca globală (Sudul sărac), ignorând o importantă zonă pentru noi cum ar fi cea de semiperiferie. Postmodernismul critică realismul și liberalismul în cadrul criticii generale ale Modernității și prin aceasta el este interesant. Dar un scenariu pozitiv nu propune, afirmând că în locul „ordinii mondiale” (ultimul cuvânt al Modernității) cea de” dezordine mondială” (societatea strigătului- Beck, Ulrich, sau Culegerea Leviathan). Teoria multipolarității în esență trebuie să devină o nouă teorie în cadrul Relațiilor Internaționale, alături de cele existente. În centrul teoriei multipolarității se află concepția Polului. Acest pol nu constituie, spre deosebire de alte teorii ale RI, statul, societatea civilă, categoriile sociale (munca/capitalul), indivizii, ci sunt civilizațiile, care devin subiecții radicali a ordinii mondiale. Civilizațiile sunt trans-statale. Numărul lor este calitativ mai infim decât numărul de state, dar sunt mai multe decât 2 și chiar 3. Taxonomia civilizațiilor este orodnată pe două niveluri: global-spațial și local-spațial. Nivelul global-spațial poate fi asemănat cu rasa. Iar nivelul local-spațial cu reprezentarea. Quadropolaritatea detaliază nivelul de reprezentare: Quadropolarismul și spațiile imense: 1. În practica teoria multipolarității poate fi reprezentată prin proiectul quadrupolar. 2. Quadrupolaritatea (lumea formată din patru poli) exprimă construcția globului pământesc în 4 zone: Americană. Euro-Africană, Eurasiatică și a Oceanului Pacific. Aceste 4 zone sunt menite să realizeze o integrare bazată pe meridiane. Acestea îs cei 4 poli, care stabilesc echilibrul militar, strategic și economico-politic. Sunt 4 tipuri de civilizații. Sunt 4 meta-geno-civiilizații. 3. Fiecare zonă se împarte în tipuri sau sub-zone. Ele corespund unei înțelegeri mai stricte a civilizaței sau a unei civilizații concrete. Aceștia sunt actorii principali ai teoriei multipolare. Aranjarea unui echilibru dintre acestea trebuie să se producă paralel cu aranjarea unui echilibru dintre zonele de baștină. Acestea sunt civilizații-viziuni, civilizații-eidos. Acestora le corespund conceptul lui Karl Shmitt de” superspațiul”. În cazul dat” superspațiul” trebuie examinat ca un „pre-concept” concret de bază a teoriei multipolarității. 4. În fiecare zonă (în polul quadropolarismului) putem distnge câteva civilizații-eidos (Cuvântul ideie are origine greacă, anume eidos, însemnând formă, figură, aspect, dar sensul primar a evoluat mult în timp căpătând o amplitudine semantică enormă, imposibil de curprins în câteva cuvinte-n.N.). În meta-geneza civilizației americane: America de Nord (incluzând Australia) și America Latină, aici se subânțelege și America Centrală. În civilizația eidos Afro-Europeană intră: Europa (deja integrată), lumea arabă (Arabistan) și Africa Transahariană. În Eurasia: Rusia + statele din CSI (Uniunea Eurasiatică), statele islamului transcontinental (Turcia, Iran, Afganistan, Pachistan), India. În regiunea Pacific: China, Japonia și zonele altor țări din Orientul îndepărtat și pacific, care într-un fel sau altul sunt înrâurite de influența condominoului Chino-Japonez. Frontierele dintre meta-civilizații și civilizații, nașterile (genotipul) și strămutările (eidosurile) lumii multipolare trebuie să devină flexibile și să nu admită zone de multiplă inflență. De la conceptul frontierelor- linii trecem la frontiere- poluri (premodern/postmodern). Geopoliticianul rus ne îndeamnă să privim cu multă atenție proiectul „eurasiatic”, elaborat de Moscova și să fie determinată însemnătatea acestuia atât pentru arhitectura globală a lumii cât și pentru marile puteri regionale, care au frontiere comune cu Rusia și cu statele din CSI. Deci, ce se subînțelege la Moscova prin Uniunea Eurasiatică? Proiectul Uniunea Eurasiatică, după Dughin Geopoliticianul Alexandru Dughin consideră că ”Uniunea Eurasiatică reprezintă o provocare directă în adresa strategiei globale a SUA și Occidentului, pentru că formarea acesteia este necesar să fie deranjată organizarea unipolară și descurajarea proiectului de edificare a guvernului mondial. În articolul său program, care a proclamat orientarea către Uniunea Eurasiatică, președintele Putin nu oferă toate răspunsurile la întrebările tăioase, dar subliniază abordări comune. În primul rând, din articol se distinge că Uniunea Eurasiatică nu reprezintă sinonimul Comunității Economice Eurasiatice (EvrAzEs), în cadrul căreia este vorba exclusiv despre un parteneriat și edificarea Uniunii Vamale. EvrAzEs (Rusia, Kazahstan, Bielorusia, Tadjikistan, Kârâzstan) și Uniunea vamală (Rusia, Kazahstan, Bielorusia) deja există și funcționează. Nu dublează, conform reflecțiilor autorului, nici Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (Rusia, Kazahstan, Bielorusia, Tadjikistan, Kârgâzstan, Armenia). Este vorba doar despre o integrare economică într-un singur spațiu strategic și despre apariția unei noi organizare politică supernațională în spațiul CSI, adică un fel de Confederație Eurasiatică ca un omolog direct al Uniunii Europene). Uniunea Eurasiatică, ca valoare intrisecă, reprezintă o provocare directă adresată SUA și Occidentului ab integrum și pentru strategia lor globală. Occidentului în lumea multipolară i se rezervă un rol însemnat, dar nu decisiv” . Despre un alt moment important din filosofia politică eurasiatică, conform geopoliticianului rus, îl constituie reorganizarea în întregime a echilibrului puterii de pe continentul eurasiatic. Dughin consideră că Rusia se află pe un loc central în spațiul geopolitic al continentului, iar” Dialogul eurasiatic” trebuie imaginat ca o colecție de axe, care sunt legate de Moscova. Acestea ar arăta în felul următor: - axa sud-occidentală-Ankara-Moscova; - axa sudică – Teheran-Moscova; - axa sud- estică (1) – Islamabad-Moscova; - axa sud-estică (2) – New Delhi-Moscova; - axa orientală – Phenian-Moscova. Lumea multipolatră, Uniunea Eurasiatică și eurasianismul, într-un larg înțeles, sunt strâns legate, ne spune Dughin. Iar din acest considerent eurasianismul și multipolaritatea sunt imperativele absolute ale viitorului .” Ca să fie contracarată dictatura sistemului atlantist, să fie apărată identitatea propriei culturi și să ne asigurăm securitatea națională în sens larg, ca și condițiile de supravețuire a națiunii, Rusia nu va putea să se lupte de una singură. Ea are nevoie să se determine în rivința potențialilor aliați și parteneri, pentru care trebuie să fie folosită eficient analiza geopolitică” .