S. Hungtington : unificarea omenirii prin teoria „ciocnirea civilizațiilor”

După cinci ani de la apariția articolului care l-a consacrat pe F.Fukuyama, unul dintre cei mai redutabili politologi contemporani și specialiști din politica internațională Samuel Huntington a publicat în revista americană „Foreign Affairs” articolul „Clash of civilizations” (Ciocnirea civilizațiilor). În anul 1993 articolul a reprezentat o replică la adresa articolului extrem de sonor a lui F.Fukuyama. Mai târziu, reputatul politolog american își lansează cartea” Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale” (1998), în care analizează descriptiv, explicativ şi predictiv dinamica şi structura sistemului internaţional, prin prisma “paradigmei civilizaţionale”. Astfel modelul lui Huntington reprezintă o alternativă viabilă la modelele anterioare, structurate pe: a) bipolarității; b) al statelor; c) al unităţii şi armoniei ideologice (Francis Fukuyama) şi d) al haosului, al „statelor greşite” (Brzezinski, Patrick). Teza principală pe care o formulează S. Huntington reprezintă o alternativă la modelele tradiționale, consacrate, sau ideologice. El avansează soluția culturală și civilizațională şi consideră că sistemul internaţional a devenit multipolar şi multicivilizaţional, iar identitatea cultural-civilizaţională modelează tendinţele coezive şi respectiv conflictuale de după Războiul Rece. Totodată, Huntington anticipează că viitoarele conflicte internaţionale vor fi declanşate „mai degrabă de factori culturali decât de economie sau ideologie” , de-a lungul unor “falii intercivilizaţionale”. Statele care vor fi „sfâşiate” de respectivele falii li se anulează în mod decisiv orice efort de menţinere a coeziunii şi unităţii. Pe de altă parte, se consideră ca fiind sortite eşecului încercările unor state de a se îndepărta artificial de blocul civilizaţional, căruia îi aparţin în direcţia altora. Asumpţiile principale ale teoriei lui Huntington care reclamă structura şi centrele de putere ale sistemului internaţional se bazează pe două idei majore. Prima afirmă că, dacă în perioada „războiului rece” conflictele observabile, la nivel internaţional, au avut loc într-un registru ideologic, după 1989 aceste conflicte au fost înlocuite de cel al civilizaţiilor. Huntigton consideră că în locul stateleor au apărut civilizaţiile ca actori principali ai sistemului internaţional, care-s adevărate centre de decizionale, ce dispun de capcitatea de a remodela structura întregului sistem internaţional. După prăbușirea comunismului, civilizaţiile se afirmă tot mai pregnant pe arena internaţională, fapt care determină conflicte între ele, iar acestea se exprimă de-a lungul unor „falii” care le separă. Din punct de vedere al reformulării dinamicii sistemului internaţional, principalele conflicte se vor desfăşura între Occident şi civilizaţiile islamică şi confucianistă.