”PEREGRIN PE CINCI CONTINENTE”, o carte de Pompiliu MANEA

La 28 octombrie 2011, la ora 13, în Sala „I. Muşlea”, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” a găzduit un eveniment de excepție și anume lansarea cărții ”Pelegrin pe cinci continente “, semnată de profesorul universitar clujean Pompiliu Manea, apărută la editura MediaMira, Cluj-Napoca, 2011. Holul bibliotecii a găzduit o expoziție de fotografii care a adus în prim plan cele mai memorabile clipe din călătoria ”din jurul pământului” efectuată de profesorul Pompiliu Manea. La eveniment și-au dat întrevedere cele mai de seamă personalități clujene reprezentând Academia, Universitatea, Biserica, instituțiile administrației locale, patronat, societate civilă, care s-au arătat interesați să afle mai multe despre expediția profesorului clujean care a traversat ”capătul lumii”. Moderatorul evenimentului a fost scriitorul Cornel Udrea care a sintetizat itinerariul lucrării, compuse din 700 de pagini, cu o inestimabilă zestre relevată în arta fotografică și conținutul incitant al călătorii în jurul lumii, pe care l-a realizat autorul. În context, redactorul șef adjunct al ziarului ”Făclia” Michaela Bocu și-a exprimat satisfacția pentru parteneriatul dintre autor și ziar, inclusiv pe parcursul călătoriei, și că în perioada celor de cinci luni de călătorie a autorului redacţia ziarului a fost singura din Cluj care a avut asentimentul să publice reportajele, paginile de jurnal şi fotografiile trimise de pe vas din diferite colţuri ale lumi. Directorul primului cotidian liber “Curierul de Vâlcea“, care a apărut începând din 22 decembrie 1989, Ioan Barbu a calificat lucrarea autorului ca pe un semn de generozitate faţă de noi. În cadrul manifestării au fost proectate a două filme realizate de Pompiliu Manea în timpul călătoriei sale, iar mezzosoprana Lavinia Bocu a prezentat și susținut un recital din repertoriul muzicii culte, care a fost primit cu multă căldură. Profesorul Pompiliu Manea nu este doar primul român care a făcut înconjurul lumii, ci și profesorul care ne oferă un model de înțelepciune.

Există o guvernare mondială? ”Supercorporația”!

Există oare o guvernare mondială? Cât de dependentă este economia mondială de corporațiile transnaționale și cum se exprimă capitalismul global în actualitate- sunt întrebări care îi determină pe cercetători să investigheze ”noua ordine globală” ca o realitate desprinsă din conspirologia psiho-socială. Prin urmare, ca să modeleze tipajul sistemului corporativ, specialiștii Universității din Zurich au prelucrat un imens depozit de date, care reflectă relația de proprietate între cele mai mari corporații, scrie New Scientist. Elvețienii au efectuat o analiză matematică a relațiilor pe care le au 43 de mii de corporații transnaționale și au ajuns la o concluzie alarmantă: lumea este cârmuită de o gigantică ”supercorporație”. Anume aceasta ”ține funiile” economiei mondiale. Cercetările precedente au reliefat că estimativ un mic grup de companii și bănci dețin cea mai mare parte din ”turta economică” mondială, din care celorlalți le rămân doar fărâmiturile. Numai că respectivele cercetări au scăpat din vedere legăturile indirecte ale Corporațiilor Transnaționale cu companiile fiică și cu companiile afiliate acestora. "Realitatea este atât de complicată, în contextul în care noi am fost obligați să evităm dogmele, fie că acestea erau teoria conspirației say teoria pieței libere, - a explicat caracterul obiectiv al cercetării autorul acesteia Dr. James B. Glattfelder, - Analiza noastră se bazează pe date reale”. Selectând 37 milioane de companii și investitori din lumea întreagă, prezentate în baza de date Orbis С din anul 2007, echipa de cercetători de la Zurich a filtrat și prelucrat datele a 43 060 de companii ce aparțin corporațiilor transnaționale și a reușit să determine activele comune ale acestora. Analiștii au identificat un nucleu din 1 318 de companii, legăturile dintre acestea pot fi calificate ca bazate pe o interdependență sangvinică. În fiecare din cele 1 318 de companii au fost identificate realții strânse legate unele de altele, prin două sau mai multe companii. Veniturile oficiale ale acestor corprații depășesc puțin de 20% din profitul operațional mondial, dar prin firmele lor satelit acestea în fapt dețin majoritatea companiilor mondiale, care activează în sectorul economiei ”reale”. Așa dar, prin acest mod, în foarfecele monștrilor corporativi este concentrat 60% din veniturile mondiale. Mai mult de atât, cercetătorii au determinat că majoritatea lănțișoarelor financiare se îndreaptă spre o ”superenclavă” constituită din 147 de companii. Activele acestora se întrepătrund între ele, în fapt constituie o proprietate comun, ceea ce asigură acestui conglomerat economic un control asupra 40% din bogăția corporativă globală. Majoritatea din acești ”titani” sunt institute financiare. În topul primilor zece lideri au intrat: 1. Barclays plc 2. Capital Group Companies Inc 3. FMR Corporation 4. AXA 5. State Street Corporation 6. JP Morgan Chase & Co 7. Legal & General Group plc 8. Vanguard Group Inc 9. UBS AG 10. Merrill Lynch & Co Inc Cercetătorii menționează că protestele împotriva capitalismului global care se desfășoară sub lozinca ”Să ocupăm Wall Street-ul” constituie o replică la adresa ascenciunii Corporațiilor TransNaționale. Deci nu este un mit, desprins dintr-o carte sau film fantastic, "Supercorporația” există!

Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov , Bistriţa, Sebeş, Sibiu , Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa. Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putu face un comerţ cinstit cu oltenii. Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva. AUTOR: De la Lume Adunate

MIHAI EMINESCU: Rusia pretinde retrocedarea Basarabiei

În sfârşit vedem limpede. Generaul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu ştiu căror petice de pământ de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi desmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat o convenţie, prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca leava în vânt asigurările unei convenţii, a cărei iscălituri sunt încă umede şi e care a încheiat-o c-o împărăţie mare pe a cărei cuvânt se credea în drept să se întemeieze. Şi ce zice Austria la aceasta? Austria, pentru care gurile Dunarii sunt o condiţie de existenţă mai mut decât pentru noi? După cât auzim, ea nu are nimic de zis, dacă i se asigurează neutralitatea întregei Dunări de jos. Dar cum să se asigure acestă neutralitate ? Printr-un tratat? ridicol! Tratările se scriu astăzi, pentru ca sa fie calcate a doua zi. Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru şi pământ din pământul nostru? Pe cuvantul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din Româia. Va să zică, onoarea Rusiei cere ca sa se ia o bucată din România, şi aceiaşi onoare ne cere respectarea convenţiei iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr! Şi pe ce se-ntemeiază acest "point d'honneur"? Fost-au Basarabia cucerită cu sabia?Nu. prin tratatul de bucureşti de la 1812 s-a făcut această cestiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia. Napoleon era asupra intrarii în Rusia şi trupele ruseşti se-ntorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faţa pământului românesc pe talpile or. Cine i-a văzut întorcându-se, căzând pe drumurile ţârii de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu utea crede că peste curând succesele acelei armii aveau a-i câştiga o provincie Se ştie că diplomaţia engleză împreună cu vânzarea beiului grec Moruzi a fost cauza cesiunii Bsarabiei. Anglia e pedepsită abia astăzi. Şi când Moldova au căpătat îndărăt o parte din pământul, ce pe nedrept i se luase, atunci s-a stins onoarea Rusiei şi acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi, ceea ce pe nedrept ni se luase? Căci prin ce păcătuise ţările româneşti Rusiei ? Nu le-au hranit într-atâtea rânduri oştile, nu erau ţările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată duşmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretenţiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mai mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-si bate joc de lume de noi, de ea însăşi? Pe câtă vreme presa ruseasca comitea necuviinţa - căci altfel n-o putem numi - de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atata vreme am ignorat glasul unei prese, care stiam prea bine că n-are nici o insemnatate si este libera a se ocupa in mod platonic de toate cestiunile, pe cari le permite politia a fi discutate, fara de a-i creşte cuiva prin aceasta peri albi. Dar astăzi nu mai este presa ruseasca care vorbeste, ci guvernul, care acolo este tot. Astfel dar am pierdut 15000 de oameni şi cateva zeci de milioane cheltuiti de rasboi, am ajutat pe "mandatarul Europei" în îndeplinirea sacrei sale misiuni, şi la urmă tot noi să fim în pagubă, tot noi să plătim răsboiul Rusiei cu pierderea unei provincii? Până acum noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privinţă. Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate, oentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi până în veacul al nouăsrezecelea. Mandatarul Europei vine să mântuie opoarele creştine de sub jugul turcesc şi incepe prin a-şi anexa o parte a unui pământ, stăpânit de creştini, în care nu+i vorba de jug turcesc? Ciudată mântuire întradevar. Cuvântul nostru este : De buna voie niciodată, cu sila şi mai puţin. Într-unul din numerii trecuţi am înregistrat sgomotul că în Bsarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenţiei încheiate. Cerem lămurire guvernului. Conventia nu trebuie să rămâie literă moartă şi orice trecere peste ea trebuie respinsa in orice moment. Nu e permis nimanui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o , dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impună. Dar toate acestea sunt consideraţiuni făcute faţă cu o eventualitate asupra căreia staruim a fi îndoială. Oricât de muţi oameni răi s-ar gasi în această ţară, nu se găseeşte nici unul, care ar cuteza să pue numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra stramoşilor noştri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare ; a trebuit însă sa se încredinţeze că în zadar a făcut-o . Mai departe nu va merge! Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliatş atât insă şi numai atât. Voim să păstrăm bune relaţiuni cu vecinii. Ei bine! Rusia nu se va face niciodată de o faptă, care ar fi pentru dânsa o vecinică pată în ochii lumiiş ea nu va lua ce noi nu voim sa dam. Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existenţă pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II staruieşte să câştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti. Înţelegem pe deplin această staruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putinţă : Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iar noi suntem o ţară mică şi slabă: daca dar ţarul Alexandru II este hotarât a lua Basarabia în stapânirea sa, pentru noi Basarabia este perdută. Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să perdem sau să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra. Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla, nu este că vom perde şi rămăşiţa unei preţioase provincii perdute; putem chiar mai mult decâ atâta, încrederea în trăinicia poporului român. În viaţa sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat. Mihai Viteazul a isbutit să împreune sub stăpânirea sa trei tări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe sguduituri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii : conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene. Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom perde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va devenii o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place si perderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim atât în români, cât si în popoarele mari ale apusului, credinţa în trăinicia poporului român. Rusia voieşte ca să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic! Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel, încât românii sunt datori a rămânea până la sfârşit consecvenţi moţiunior votate de către corpurile legiuitoare : nu dăm nimic şi nu primim nimic.

Între România europocentristă și România euroatlantică

Motto: Asiaticii înțeleg numai forța: Credeți-mă, sunt și eu asiat, îi spunea Stalin lui Churchill. Să fim sinceri și să recunoaștem că zilele acestea țara noastră a înregistrat un succes remarcabil în sfera politicii de securitate și de apărare, care s-a exprimat în limbajul diplomației românești. Faptul că șeful diplomației noastre, Teodor Baconschi, şi cel al SUA Hillary Clinton au semnat, la Washington, acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA-România trebuie să ne dea încrederea necesară că am renunțat la vechile tipaje și eventuale nostalgii sovieto/ruse. Semnarea Acordului pentru scutul antirachetă repoziţionează România ca un actor central în viitoarea arhitectură antirachetă a NATO și ne asigură o adevărată umbrelă de securitate. Însăși modul, evenimentul s-a produs sub presiunea unor jocuri euro-rusești și euro-asiatice care puteau să schimbe harta politică a Europei. Și aceste jocuri de capacitare a încrederii, făcute de franțuji și nemți la adresa Rusiei și Chinei, pornite să demonstreze că binomul franco-german determină politica europeană și că reprezintă vârful decizional al clubului elitar european au pus în mișcare diplomația americană și britanică să schimbe accentele în zona Mediteraneană, Caspică și din Marea Neagră. Și cum era de așteptat Ministerul de externe al Federației Ruse a reacționat prompt cu privirea la decizia de amplasare a elementelor Scutului antirachetă în țara noastră- a câta oară?-invocând faptul că realizarea rapidă și realizarea coordonată a elementelor Scutului intră în planificarea strategică antiaeriană a SUA în Europa, iar acest lucru se desfășoară pe fundalul lipsei unui progres în dialogul Rusia-NATO sau Rusia-SUA cu privire la subiectul Scutului. Și, desigur, Moscova solicită garanții că Scutul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei! Este interesant dacă Rusia a oferit vreodată garanții cu privire la amplasarea bazelor sale militare în statele din proximitate sau agresiunile și intervențiile sale militare au avut un rol ”pacificator”?! ”Europa”, prin lentilele rusești Dintotdeauna Rusia a avut o exprimare duplicitară, inclusiv în perioada sovietică. Pe de-o parte, a cochetat cu un chip european, sau, după cum s-ar fi exprimat scriitorul rus Alexandr Blok, ar etala și ”propria mutră asiatică”. În Rusia există un trend euroasiatic”, cultivat de expertul în mitologie geopolitică Alexandr Dughin, care îi prezice Rusiei un destin mesianic european care ar zădărnici proiectul atlantist care zguduie Europa. Conform teoriilor ”eurasiaticilor” ruși, ideea unificării forțelor europene, în special Germania și Rusia, ar descuraja civilizațiile atlantiste în frunte cu Marea Britanie și SUA. Să nu uităm că la sfârșitul anilor 90 generalii francezi, din pepiniera lui Alain de Benois, și cei ruși, afiliați curentului ”euroasiatic” a lui Dughin, inițiau conferințe virtuale și se pronunțau împotriva curentului atlantist și pentru o Europa ”De la Paris la Vladivostok”. Era perioada când geopolitica abia intra pe culuarele academice și ale mediei din Est. Era perioada când Alexandr Dughin elabora și formula ca o viziune strategică proiectul politic ”Renașterea Rusiei” pentru viitorul președinte rus Vladimir Putin, proiect lansat într-o comunitate de resurse virtuale media și de organizații non-guvernamentale de sorginte național-socialistă, sprijinit de societatea comercială ”Aurul Rusiei”. Și Rusia astăzi își extinde și își consolidează bazele militare și obiectivele militar-industriale din Republica Moldova, Ucraina, Abhazia, Tadjikistan și Kârgâzstan. Nu este un secret că Moscova întreprinde eforturi disperate de eliminare a actualului regim din Georgia, că utilizează o presiune economică acerbă pentru a lua sub control activele de gaze din Belorusia, că sporește rolul Organizației Trataului de Securitate Colectivă desemnată recent eventualele apariții unor ”revoluții portocalii”. Politica Moscovei în continuare este constituită pe menținerea influenței rusești în politica și economica vecinilor, fie că aceasta este formulată prin mecanismele unei structuri ierarhice cum este CSI, EvrAzEs sau Uniunea Vamală. Și acest lucru se întâmplă în contextul unei acute crize economice, care nu se resimte la niște parametri mai mari grație infuziei miliardelor de dolari ale Chinei. Indiscutabil, Rusia este deranjată de noile tendințe euroatlantice din zona Mediterană, Caspică sau Marea Neagră. Nu numai România a beneficiat de spații largi în presa rusă dedicate Scutului antiaerian, ci și Turcia. Ambele fiind luate în colimator de Moscova.Acum câteva luni experții ruși scriau cu admirație despre rolul geopolitic al Turciei din Caucaz, de la Marea Neagră și din Asia Centrală, ca, mai apoi să ia la baionetă politica de la Ankara, considerând-o brusc filoamericană, ca urmare a acceptării radarului Scutului euroatlantic. Și cum s-a semnat Memorandumul dintre Turcia și SUA de amplasare a unui radar de monitorizare pe teritoriul turc, la Malatya, în cadrul programului EuroScut, ce va cuprinde o vizualizare a întregului aquatoriu din Marea Mediteraneană, Moscova a devenit supărată pe Ankara. Ca să elimine orice suspiciune cu privire la nivelul de transparență dintre Rusia și SUA, la 14 septembrie, la Kaliningrad (fostul Königsberg) ambasadorul SUA în Rusia, John R. Beyrle a declarat că acesta este unul foarte ridicat, cum n-a mai existat vreodată. Europa pentru europeni În viziunea rușilor există o Europă proprie, o Europă la care aspiră și există în proiecția imaginară. Este o Europă care ar fi lipsită de aportul SUA, fără vocea Marii Britanii și în care s-ar instaura viziunea ”A treia Romă”(rusească). Până de curând Franța și Germania a cochetat cu inițiativele Moscovei, încuviințându-le și promițând sprijin la momentul oportun. Recent la Moscova a avut loc cea de-a șasea ședință a Consiliului ruso-francez pentru cooperare în probleme de securitate. Miniștrii de externe și de apărare ale celor două țări au evaluat situația din Libia, Siria, problematica Scutului antirachetă și dialogul Rusiei cu NATO și UE. Prin urmare Moscova și Parisul a dezbătut ”problematica de interacțiune internațională, subiectele delicate cu privire la asigurarea securității și a durabilității parteneriatului franco-rus. Și când te gândești că Moscova discută cu francezii sau germanii inițiativa rusească legată de încheierea unui Acord de securitate europeană, problematica Scutului NATO, edificarea unui instrument similar ca EUROSCUTUL, adică unul care nu ar exista americanii, te întrebi dacă nu cumva ne-am teleportat în istorie, în preajma celui de-al doilea război mondial. Situația în care Parisul și Berlinul împreună cu Moscova evaluează și emit soluții cu privire la noua arhitectură europeană, abordând problematica procesului de reglementare pașnică a conflictelor latente din fostul spațiu sovietic- Transnistria și Carabahul de Munte, soluțiile cu privire la Kosovo, scot în evidență caracterul de jucători naționali care profită de pe eticheta UE. În acest context se poate înscrie recenta vizită a premierului britanic David Cameron la Moscova și discuțiile aprinse purtate la Kremlin. Paradoxal dar adevărat este faptul că fostul cancelar german Gerhard Schröder, considerat omul rușilor, a ieșit la rampă și a pledat pentru formula Statele Unite ale Europei, aceasta în contextul în care atât nemții cât și francezii dau asigurări Moscovei că inițiativa rusească de Acord pentru o Securitate Europeană Comună este percepută ca o formulă adecvată pe care ar îmbrăca-o Politica Europeană de Securitate Comună. Să se profileze o ”finlandizare” a Europei( Ce ciudat dar România și Bulgaria a primit deocamdată ”interzis” în Spațiul Shengen datorită Germaniei, Franței și Finlandei). Nu este întâmplătoare nici opinia liderului opoziției conservatoare din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, care vede în alcătuirea unei armate europene unite rostul ca Uniunea Europeană să dețină un statut de superputere, echivalent cu cel al Washingtonului. Rusia împotriva NABUCCO În luna mai 2011 președintele rus Dmitrii Medvedev se confesa președintului austriac că proiectul gazoductului strategic South Streem, care va traversa aquatoriul Mării Negre și țările Europei de Centrale și de Sud va dobândi în UE un stat prioritar în lumina situației resurselor energetice de pe piața mondială. ”Sper că proiectul va fi unul de succes”, anunța Medvedev. "Ucraina dorește o claritate din partea Rusiei și a Uniunii Europene cu privire la perspectivele de utilizare a sistemului de transportarea a gazelor”, a declarat la 14 septembrie atașatul de presă al premierului ucrainean, Vitali Lukyanenko. Trebuie spus că, în ultima vreme, politica ucraineană s-a schimbat radical în raport cu Moscova și a suferit o schimbare pronunțată de atitudine, în contextul în care actuala putere de la Kiev era privită ca un vasal al rușilor. Nimic întâmplător, dar brusc Uniunea Europeană s-a trezit din letargie și îi solicită Rusiei să nu îngrădească construcția proiectului NABUCCO. Chiar dacă Moscova se scuză și reamintește că statutul Caspicelor încă nu a fost reglementat, Uniunea Europeană cere Rusiei să nu pună bețe în roate Gazoductului Transcaspic, proiectului NABUCCO și să nu exercite presiuni neîntemeiate la adresa Turkmeniei și a Azerbaidjanului. Comisarul european pe problemele energetice Gunter Ottinger a menționat că gazoductul NABUCCO, alături de proiectele –gazoductul transadriatic și proiectul ”Turcia-Grecia-Italia Interconnector” deja intră în sistemul ”Coridorului sudic”, care prevede livrarea de gaze prin intermediul sistemului de transport al Turciei. El a susținut că accesul UE la regiunea Ciscaspică și a Asiei Centrale, unde sunt depozitate cele mai numeroase resurse din lume de gaz natural, ce depășesc și pe cele rusești, reprezintă un obiectiv major al UE. Conform oficialului european, Rusia trebuie să fie interesată atât în proiectul NABUCCO, тcât și în alternativele acestuia – GTA sau ITGI, fără ca Moscova să saboteze ”Coridorul sudic”, să lase Turkmenistanul și Azerbaidjanul să aibă dreptul să ia decizii proprii și așa europenii vor avea o mai mare încredere față de acest furnizor energetic și de gaz. Cei de la Moscova au calificat poziția UE ca pe una de ingerință în afacerile Mării Caspice, care în prezent s-ar afla în competența țărilor din bazin: Rusia, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan și Kazahstan. Iar cum Rusia și Iranul se pronunță împotriva construcției gazoductului, descurajând proiectele de origine euroatlantică. În acest proiect Rusia își arată fălcile ”asiatice”, mai ales că în ultima vreme experții Gazpromului au dedus că în Europa compania înregistrează pierderi considerabile și sugerează factorilor decizionali o orientare plenară spre Asia. Și cum China a devenit principalul partener al Rusiei, creditându-i pe ruși cu miliarde, semestrial, europeni în schimb sunt tratați diferit. Europenii au fost anunțați premierul chinez Wen Jiabao, la Forumul economic mondial de la Dalian, să nu mai spere că Beijingul va salva economia mondială. În loc de concluzii România a părăsit, definitiv, sfera de influenţă a Moscovei și s-a angajat serios ca parte integră la sistemul de valori euroatlantic. România are un rol cricial la Marea Neagră și este o poartă care leagă Orientul de Occident. Ancorată la un sistem de valori al civiliazției democratice, țara noastră dobândește și o calitate de furnizor de securitate pentru căile economice navigabile. Umbrela NATO conferă României și o calitate de jucător geoeconomic, nu numai geopolitic. Unul din cei mai fini experți americani pentru Europa de Est, Ariel Cohen, afirma recent că ”scopul geopolitic prioritar al SUA în continuare constă în prevenirea și neadmiterea restabilirii imperiului eurasiatic, că este sub egida Rusiei sau a Chinei, și revizuirea ordinii internaționale în Eurasia, apărută după războiul rece” și îi dau dreptate, pentru că- în această încrengătură de jocuri cu nenumărate subtilități- Europa trebuie să înțeleagă că maniera în care unele țări pun accentele la Est sunt inadecvate și păguboase pentru întreaga ”familie europeană”( dacă azi, pe timp de criză, mai putem apela la această formulă, când țări din UE s-au simțit abandonate). Țările din UE care aplică schema etajării Uniunii Europene și se ghidează de propriile interese și scopuri pot destructura întreaga formulă europeană, iar avansând spre o alianță asiatică chiar și transforma UE ca o formulă de provizorat istoric.

Proces penal „Mihail Eminescu”

<

b>Semanlez un studiu al dlui Gheorghe Gavrila Copil, presedintele Societatii Bucuresti-Chisinau si al Fundatiei "Deceneu".
Poate avea loc un proces penal împotriva celor implicaţi în arestarea lui Mihail Eminescu, pentru anii de martiraj la care a fost supus, pentru moartea sa? Un astfel de proces poate fi deschis. Un popor fără reperele sale spirituale, îşi pierde propria identitate, cedează teritoriul său spiritual celor potrivnici şi în consecinţă îşi pierde o bună parte din pământul ţării, fie prin anexiuni externe, fie prin înstrăinări interne. S-a ajuns ca Mihail Eminescu să fie aproape scos din şcoli şi universităţi. Nici vorbă de catedre Eminescu, la facultăţile de litere, nici vorbă de instituirea zilei de 15 iunie ca zi naţională Mihail Eminescu. După mai bine de un secol, de la actul de terorism politic, guvernamental, împotriva lui Mihail Eminescu, adevărul a ieşit la lumină. Mihail Eminescu a fost capabil să înfrunte imperiul austro-ungar, militând pentru eliberarea Ardealului din captivitatea în care căzuse în 1866 şi pentru Unirea acestuia cu Patria-mamă, România. Pentru această activitate unificatoare a fost arestat şi supus unei asasinări lente, cu mercur, în final cu doză ucigşă-injecţii cu mercur şi cu loviturile primite-plagă craniană sângerândă. Pentru această activitate, pentru întreaga sa creaţie, pentru iubirea sa faţă de Neam şi Dumnezeu, Mihail Eminescu a devenit martirul românilor cu aură de sfânt. Martir din sfera creaţiei literare şi a ziariştilor. Azi, partea de răsărit a României, este în captivitate, conform Pactul dintre Stalin şi Hitler, din 1939. Avem în vedere nordul Bucovinei şi Basarabia. URSS a anexat şi Ţinutul Herţa. După dispariţia URSS, o bună parte din răsăritul României, a rămas în componenţa Ucrainei, iar pe un sector din Basarabia s-a constituit Republica Moldova, cu capitala la Chişinău. Împotriva tendinţei Chişinăului, de reunire cu România, se opun, atât Rusia, cât şi Ucraina. Dreptul istoric, dar şi cel internaţional oferă posibilitatea Reîntregirii României pe cale paşnică. Ucraina sperăm să înţeleagă că viitorul său stabil înseamnă restituirea către România a nordului Bucovinei, a ţinutului Herţa, a nordului Basarabiei şi a sudului Basarabiei, în caz contrar va fi macerată şi dizolvată ca naţine de către Federaţia Rusă. Europenitatea Ucrainei poate funcţiona salvator pentru Ucraina, prin relaţii cu România, în spiritul adevărului, în spiritul dreptăţii. Pentru Eminescu şi pentru Mihai Vodă Viteazul, pentru spiritul românesc, azi, imperiul austro-ungar înseamnă imperiul ucrainian şi politica imperială a Federaţiei ruse. Politica vecinilor noştri de la răsărit este construită pe minciună şi pe abuz de putere. N-au nici un drept asupra acestor teritorii, aşa cum nici un drept nu a avut imperiul austro-ungar asupra Transilvaniei. Dacă cei ce l-au martirizat, l-ar fi lăsat în libertate, Eminescu ar fi fost prezent la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, la Unirea Transilvaniei cu România. A fost prezent sufleteşte şi tot prezent este şi acum în sufletele noastre, în bătălia spirituală pentru consolidarea vieţuirii noastre multimilenare, pe acest pământ. Aşa cum un alt martir cu aură de sfânt, Mihai Vodă Viteazul, reîntregitorul Daciei, a fost activ în sufletele românilor, de la 1601 până în 1918, voivodând pentru reîntregirea ţării, aşa a fost şi Mihail Eminescu şi după asasinarea sa, aşa cum sunt, împreună şi azi, până la reunificarea deplină a României. Eminescu a militat prin excelenţă pentru armonizarea relaţiilor între români şi vecinii lor, în spiritul adevărului. Numai adevărul ne face liberi şi buni. Dumnezeu este cu cei care nu renunţă la adevăr. Trebuie deschis procesul penal împotriva guvernanţilor din anii 1883-1889. Guvernul României, guvernele României, de după acest proces, prin hotărâre judecătorească, vor fi constrânse, să recunoască, în mod public, nedreptatea făcută lui Eminescu şi să procedeze în consecinţă, redându-i locul pe care îl merită în învăţământul românesc: să se înfiinţeze la universităţi „catedre Mihail Eminescu”, să se instituie ziua de 15 iunie ca zi naţională Mihail Eminescu. Pentru a se ajunge aici, trebuie publicat codul penal şi civil de pe vremea lui Eminescu. Deşi există cărţi în care şi aspectul juridic este luat în seamă, considerăm că se va reuşi să se declanşeze o mişcare de solidarizare cu Eminescu, pentru un proces penal, doar prin republicarea acestui cod penal şi civil. Cine îl va retipări?! Când îl vom avea la îndemână, toţi cei interesaţi?!_Institutul de cercetări juridice nu are ca temă de cercetare stabilirea adevărului în cazul Mihail Eminescu! Având în vedere că Mihail Eminescu este prezent, acum şi mereu, în plaiul nostru sufletesc, închei aceste rânduri, astfel: Sărut mâna Mihail Eminescu şi binecuvântă poporul român!
Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău /Gheorghe Gavrilă Copil, preşedinte
Comunicare la cel de al XII-lea Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti,
13 august 2011

Păstorul cetăţii

Fiinţăm într-o acută criză. În primul rând, ne referim la criza morală care ne-a îndepărtat de la misiunea primoridală: de stabilire a legăturii cu Dumnezeu. În încercarea de-a accepta provocările vremurilor, ne-am trezit fără axe spirtituale. Despre restabilirea ordinei naturale în cetate ne vorbeşte pr. Matei Boilă. De această dată, în cele două volume întitulate „În speranţa repunerii lui HRISTOS ca unic domn al societăţii româneşti”. Viaţa autorului a fost una a suferinţelor asemenea poporului român. Născut într-o familie de inelectuali( tata, Zaharia Boilă, avocat şi jurnalist, şi Clara, profesoară de muzică, nepoata lui Iuliu Maniu), pr. Boilă a intrat în serviciul Bisericii Greco-Catolice, după ce a trecut prin temniţele terorii roşii ca participant la rezistenţa anticomunistă. Iuliu Maniu a exercitat un rol covârşitor asupra ideilor şi credinţelor părintelui. De la acesta el a însuşit, cu excelenţă, lecţia modelului românesc structurat pe simbioza naţionalismului iluminat şi spiritul creştin.
Nr. 6378, miercuri, 22 iunie 2011,
România Liberă, Ediţia Transilvania