Ştiam de ceva timp că poetul e bolnav. O bună parte din cei care dispun de trăiri şi emoţii faţă de semeni, mai ales faţă de geniile spaţiului românesc, îşi împărtăşesc în şoaptă sau cu mult regret veştile proaste. Fie ca acest lucru se întâmplă la telefon, la o cafea, pe stradă sau în altă parte. Nu-mi venea să cred că încă unul din barzii ţării mele se stinge încet, încet, ca o lumânare. Îl adoram, mai ales pentru capodopera sa care a trezit voci şi dureri să se reverse în stadioane, la posturile de radio, pe buzele unor generaţii întregi din întreg arealul românesc. Şi îl iubeam şi credeam în Adrian Păunescu, aşa cum îşi iubesc copii naratorii cu a lor personaje pozitive din scrieri sau filme. Era magnific, era un cutezător, era un păstor care crescuse şi redase libertatea în simţiri şi în voce, unul care descuia inimi şi punea forţă, speranţă şi un crez românesc. Eram copil, încă nu ştiam că e şi el basarabean, într-un fel, dar vocea lui inconfundabilă de la postul de radio, care tăia în cuvinte ca în pietre, mă făcuse să-l iubesc şi să-l simt aproape. Încă era „sârmă sovietică ghimpată” la Prut şi revoluţiile se zăreau de abia, de abia. Ştiam că există Adrian Păunescu aşa cum exista un Grigore Vieru şi mă minunam cum pătrund cuvintele rostite de el ca nişte ecouri continue. Da, Adrian Păunescu a crescut generaţii întregi pe ambele maluri ale Prutului, le-a crescut aripi şi a aprins lumânări de speranţă. Chiar şi mai târziu, atunci când îngăduiam să fie criticat şi blamat Adrian Păunescu, în anumite cazuri încuviinţam şi mă asociam la acuzele aduse scriitorului, pentru opinia politică împărtăşită în perioada comunistă sau mai târziu când în calitate de om politic, opiniile lui nu corespundeam cu ale mele, întotdeauna i-am găsit scuza, iertarea şi dragostea mea pentru el a rămas aceeaşi. Alteori, când îl acuzam ştiam că fiecare îşi are o proprie opinie, că este normal ca oamenii să aibă diverse opinii şi să emită semnalele pe care le cred ei. Şi este normal ca atunci când devii un creator de generaţii în „blugi”, care vor naşte revoluţii a Libertăţii, să plăteşti tribut sistemului, ca să le acoperi visele, speranţele şi si să ştii că din creaţia TA se vor naşte sau se născ revoluţii şi revoluţionari, inclusiv GOLANII! Pentru că în comparaţie cu unii intelectuali comozi care au stat la pândă, dar care au devenit peste noapte mari predicători de valori morale, Adrian Păunescu a construit o mare operă culturală. Fie că aceasta s-a numit poezia, cântecul, cenaclul „Flacăra” sau „Touşi iubirea”, visul de libertate, care a cuprins o Ţară întreagă. Indubitabil, Adrian Păunescu a promovat numeroase talente, a protejat valorile naţionale aşa cum a ştiut el că face mai bine. Nimeni nu este perfect, dar dacă am fi cu adevărat sinceri şi drepţi cu noi înşine, am îngădui să aprindem în sufletele noastre o lumânare imaginându-ne că suntem o parte din imensul auditoriu al Cenaclului „Flacăra” sau „Totuşi iubirea” şi l-am primi, ierta şi preţui pe unul din Geniile româneşti, apuse în această lume, astăzi fără mai multă lumină.
E adevărat prima data l-am întâlnit la un concert la Chişinău, în anul 1991, graţie unor prieteni comuni am putut să-i strâng de mâna de mare bărbat, să schimbăm nişte cuvinte respectuoase şi de „mare iubire”. Era simplu, un om simplu, care obosit cum era, pentru că a stat vreo opt ore la graniţa cu „Marele URSS”, încă „sârma ghimpată sovietică” mai era pe Prut, şi dorea să spună fraţilor săi, românilor basarabeni despre Eminescu, Nichita şi să viseze sub muzica de ghitară înălţătoare a pieselor „Treceţi batalioane române Carpaţii”, „Doamne ocroteşte-i pe români”, „Trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, „Totuşi, iubirea” că încă există un puls pentru o Românie Mare, o Românie iubitoare, o Românie a tuturor Românilor.
Adrian Păunescu nu pot să cred încă că ar fi murit, pentru că iubirea lui faţă de români a fost ca un semn divin şi ca o iertare a „copacilor fără pădure”. Am învăţat să îmi preţuiesc mai mult părinţii datorită „Rugii pentru părinţi”, am învăţat să iubesc visând şi să suferim dulce datorită „mirărilor” întemeiate din destinele noastre, am luat ca o dramă destinul unei ţări româneşti, în care „malurile de Prut şi „Baladă pentru Basarabia” ne înghit mistuitor ca şi un dor pentru casa părintească, ne-am urat o „pace în lume, o pace pe pământ”.
În goana pentru a face dreptate românilor şi ţării îl simt chinuit în „Odă în metru antic” a lui Mihai Eminescu, pe care inconfundabilul Adrian păunescu ni l-a citit şi recitit ca pe propria viaţă, în care există o iubire mistuitoare faţă de Steaua singurătăţii, în „care focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării”, dar şi o „reînviere” aidoma Pasării Pheonix...
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
miercuri, 11 august 2010
Bogdan Juncu Lungulescu: În Balcani te simţi ca acasă(...)Ardealul este o regiune bine ancorată în fluxul ideilor europene (...) Doresc ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic
Interviu cu fostul expert ONU, Bogdan Juncu-Lungulescu
Despre sociologul clujean Bogdan Juncu-Lungulescu am putea scrie un roman având în vedere câte state, continente a cunoscut în activitatea sa profesională. Născut în 1971 pe Valea Bistriţei, a parcurs şcoala primară şi liceul la Buzău şi Bucureşti. După Revoluţie a absolvit Facultatea de Sociologie la Bucureşti şi a urmat cursuri la SNSPA, urmate de studii post-universitare la Amsterdam şi Geneva.
O.S.: - În calitate de expert al Naţiunilor Unite care regiuni de pe glob, în care ţi-ai desfăşurat activitatea de sociolog şi expert, ţi s-au relevat mai inedite din perspectiva contactului inter-civilizaţional şi a muncii de expert în cadrul programelor Naţiunilor Unite?
B.J.L.: - Experienţa cea mai dificilă şi neobişnuită s-a dovedit a fi în Asia. Datorită sechelelor post-coloniale la nivel local, noi ca europeni suntem încă percepuți ca fiind foarte diferiți. A te face acceptat este mult mai greu decât în Africa de exemplu. Am avut norocul de a explora mai multe zone post-conflict prin intermediul proiectelor ştiinţifice pe care le-am coordonat dar în Asia de Sud-Est m-am simțit cel mai ”străin” în sens antropologic.
O.S.: - În ce fel ţi-ai desfăşurat activitatea?
B.J.L.: - Coordonând proiecte de cercetare ştiinţifică în zone afectate de conflicte violente / război. În funcţie de nevoile locale se dezvoltă un proiect. În comparaţie cu abordarea clasică a cercetării ştiinţifice contemporane, care adesea presupune construirea ”de sus în jos” a unui proiect de cercetare, de la ipoteza cercetătorului către testarea în realitate, proiectele noastre, ca și în sociologia românească interbelică, porneau ”de jos în sus”, de la nevoile comunităților spre construirea politicilor publice și decizia macro-politică.
O.S.: - În Asia care ţări au fost explorate, conform proiectelor de cercetare la care ai participat.
B.J.L.: Indonezia şi Timorul de Est.
O.S.: - În Europa?
B.J.L.: Balcanii.
O.S.:- Cum ţi s-au părut oamenii din Balcani?
B.J.L.: Ca nişte veri de-ai noştri, un pic înstrăinaţi şi parcă supăraţi pe Europa, dar îndrăgostiţi de libertate şi de viaţă.
O.S.:- Putem să ne imaginăm, aşa după cum ni se redă în literatura de specialitate, că Balcanii ar ilustra un „ceaun al civilizaţiilor” în care tendinţele şi incompatibilităţile culturale răzbat negativ şi ilustrează această zonă geografică?
B.J.L.: Aceasta este o creaţie occidentală, de fapt a istoriografiei anglo-saxone. Balcanii sunt un loc bun, foarte dens din punct de vedere cultural dar să nu uităm că într-un ceaun bun se face şi o mămăligă bună.
O.S.:- Ai fost implicat în managementul direct al conflictelor
B.J.L.:- Nu. Întotdeauna ne implicam după ce conflictele propriu-zise erau oprite printr-un acord formal de pace. Aceasta era o pre-condiţie pentru dezvoltarea proiectelor. Noi proiectam, în parteneriat cu actorii locali, activități de „peacebuilding”; „peace-keeping” este altceva. Noi eram implicaţi în reconstrucţia țesutului social necesar restabilirii păcii societale și politicilor publice. Practic ne ocupam de ajutorarea acelora care au trecut printr-un divorţ dureros.
O.S.:- Cum ai simţit starea populaţiei balcanice în perioada în care erai acolo? Era decepţionată, disperată, cu sau fără o speranţă?
B.J.L. - Foarte dură, foarte bine organizată dar în acelaşi timp foarte confuză. Mass-media este răspunzătoare de crearea multor imagini care nu ajută la depăşirea animozităţilor şi tensiunilor rămase din imaginarul conflictului. Totodată, nu aveai cum să nu remarci nişte tradiţii vechi, bine structurate, autentice şi bogate.
O.S.:- Care etnii din Balcani ţi s-au relevat mai apropiate nouă?
B.J.L. - Toate. Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu identificat ca ”duşman”. Aici lumea mi s-a părut aceeaşi cu noi, în comparaţie cu Africa şi Asia, unde trebuiai să negociezi foarte mult intrarea în spaţiile lor culturale. În Balcani te simţi ca acasă. Dacă le cunoşti limbile este destul de uşor să accezi în spaţiile lor culturale. Odată bariera lingvistică depăşită te simţi altfel şi eşti tratat ca fiind de acelaşi neam.
O.S.:- Cum priveşti Balcanii care sunt şi azi în prime time datorită apariţiei unui nou stat pe harta geografică-Kosovo...Putem vorbi despre nişte falii civilizaţionale şi în Balcani?
B.J.L. - Este o istorie într-o continuă desfăşurare, cu nişte civilizaţii foarte vechi care vor să fie recunoscute şi nişte civilizaţii mai noi care vor şi ele să aibă o casă, iar deasupra amândurora a apărut un bombardament informațional modern care sporește confuzia comunicațională. Cu cât zgârii mai mult sub suprafața diverselor mituri referitoare la Balcani cu atât mai mult îţi dai seama cât de profundă este nevoia de dialog între aceste straturi de civilizaţie. Cu cea externă se discută „business”, în timp ce culturile mai vechi sunt dornice de recunoaştere.
O.S.: Ca expert internaţional, care ai colindat diverse regiuni geografice, ai contribuit la procesul de studiu al păcii şi reconstrucţiilor de ţări, ce crezi îi lipseşte ţării noastre ca să depăşească momentul critic în care ne aflăm azi? Pentru că astăzi ne aflăm într-o stare de continuu asediu, de un război a românilor contra românilor şi această stare de adversitate se perpetuează într-o perioadă desemnată ca fiind a „crizei economice mondiale”, încât nu mai tindem să ne punem energiile creatoare în identificarea soluţiilor de redresare economică, socială şi morală a societăţii...totuşi ce ne lipseşte nouă?
B.J.L.: Simplitatea. Simplitatea în management. Cu cât există mai puţine vorbe în derularea unor soluţii, cu atât este mai bine. La noi angajezi incompetenţi şi stai şi te uiţi peste umărul lor. Pentru a avea soluţii trebuie definită clar acţiunea. Desemnarea viziunii profesionale şi a statutului profesional este confuză. Unii sunt numiţi la nivel metropolitan, la nivel guvernamental şi nu se ştie de ce au fost desemnaţi în acele funcţii, care este rostul lor în plan profesional. Destul de rar ţi se răspunde concret care şi de ce este menirea funcţiei în care exişti. Nu ţi se răspunde clar, în cazul în care o persoană este chestionată, spre exemplu, „păzesc acest birou pentru că …”. Iar la nivelurile mai înalte confuzia este şi mai mare. Sper ca în următorii ani să se impună o altă mentalitate care să schimbe lucrurile în mai bine. Din fericire, această mentalitate este deja influentata de Uniunea Europeană. Ardealul este o regiune deja bine ancorată în fluxul de idei europene, ca regiune de întrepătrundere a confluenţelor civilizaţionale. Aici regăsim atat „robusteţea” anglo-saxonă cat si „balcanismul sudic”.
O.S. Cum ţi se pare calitatea învăţământului universitar de astăzi?
B.J.L.: În declin. Mulţi nu ştiu exact ce obiect de studiu predau şi pentru ce se predă materia, ce însuşesc şi cum se vor manifesta generaţiile care trec prin cursurile lor „universitare”. Adesea predomină cantitativismul şi nu calitatea. Cantitativismul şi superficialitatea domină societatea de azi. Evident, există şi oameni dedicaţi din mediul universitar. Aceştia se regăsesc în special în mediul universitar orientat spre profesionalizarea tehnică a tinerilor. În şcolile şi universităţile tehnice am văzut mai multă concreteţe, perseverenţă şi claritate.
O.S. Există o speranţă pentru noi, românii, în situaţia în care ne aflăm?
B.J.L. Evident, există. Mai întâi de toate trebuie să avem răbdare. Trebuie să se investească în viitor, în tineri. Dacă ar fi după mine, aş da televizorul la minim şi aş investi mai întâi în mediul rural. La oraş mi-aş dori să văd o concreteţe mai mare in montarea si executia proiectelor.
O.S.: România şi-a propus să-i faciliteze Republicii Moldova aderarea la Uniunea Europeană. O serie de instituţii vestice consideră că există o asemenea oportunitate, în virtutea unei stări politice confuze din societatea moldavă, a ostilităţilor filoruse manifestate în Transnsitria...
B.J.L.: In comparaţie cu situatia Turciei, care, fără să se decepţioneze, pledează consecvent pentru aderarea la UE de cateva decenii, fraţii noştri basarabeni au noroc cu fraţii lor de aici. Calea de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă va fi mult mai lungă decat se asteapta acum, nu trebuie să-i decepţioneze pe basarabeni. Nu trebuie să renunţe, cum nu au renunţat nici turcii, chiar dacă drumul spre UE va dura mai mult decât se anunţă. Nu cred că Republica Moldova va fi inclusă în pachetul balcanic şi nu cred că există un asemenea „pachet special”. Cine nu ştie cum se negociază la Bruxelles poate să-şi închipuie multe. E mult mai anevoios procesul de negociere şi interferenţele care există într-un demers ca aderarea la o comunitate de valori asumate. Îmi vine în minte conceptul titulescian de „spiritualizare a frontierelor” care pentru moment cred ca a inceput sa capete consistenta. Există mulţi oameni din Basarabia, care locuiesc şi studiază aici, chiar dacă pentru multora le este destul de greu să se integreze. Drumul spre UE al Republicii Moldova va fi mult mai greu decât îşi imaginează unii. Există nişte proceduri de negocieri complicate. Mi-aş dori ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic, dar m-aş mira dacă acest ideal s-ar realiza într-un timp foarte scurt. Există multe lucruri în Basarabia, care trebuie să fie rezolvate într-un mod delicat. Aici, mă refer, la situaţia de dincolo de Nistru. Schimbarea generaţiilor, revenirea acasă a unora din Occident poate să modifice comportamentul societăţii de acolo în mai bine. Sunt oameni promiţători. Am avut o studentă foarte bună, care îşi dorea să mişte lucrurile în bine dar la nivel foarte ambitios, ideologic. Sincer, am orientat-o mai degraba catre ascutirea competenţelor personale si de relationare sociala la nivel micro decât spre mari vise care pot aduce dezamagiri la fel de grandioase.
O.S.: Vă mulţumesc.
Despre sociologul clujean Bogdan Juncu-Lungulescu am putea scrie un roman având în vedere câte state, continente a cunoscut în activitatea sa profesională. Născut în 1971 pe Valea Bistriţei, a parcurs şcoala primară şi liceul la Buzău şi Bucureşti. După Revoluţie a absolvit Facultatea de Sociologie la Bucureşti şi a urmat cursuri la SNSPA, urmate de studii post-universitare la Amsterdam şi Geneva.
O.S.: - În calitate de expert al Naţiunilor Unite care regiuni de pe glob, în care ţi-ai desfăşurat activitatea de sociolog şi expert, ţi s-au relevat mai inedite din perspectiva contactului inter-civilizaţional şi a muncii de expert în cadrul programelor Naţiunilor Unite?
B.J.L.: - Experienţa cea mai dificilă şi neobişnuită s-a dovedit a fi în Asia. Datorită sechelelor post-coloniale la nivel local, noi ca europeni suntem încă percepuți ca fiind foarte diferiți. A te face acceptat este mult mai greu decât în Africa de exemplu. Am avut norocul de a explora mai multe zone post-conflict prin intermediul proiectelor ştiinţifice pe care le-am coordonat dar în Asia de Sud-Est m-am simțit cel mai ”străin” în sens antropologic.
O.S.: - În ce fel ţi-ai desfăşurat activitatea?
B.J.L.: - Coordonând proiecte de cercetare ştiinţifică în zone afectate de conflicte violente / război. În funcţie de nevoile locale se dezvoltă un proiect. În comparaţie cu abordarea clasică a cercetării ştiinţifice contemporane, care adesea presupune construirea ”de sus în jos” a unui proiect de cercetare, de la ipoteza cercetătorului către testarea în realitate, proiectele noastre, ca și în sociologia românească interbelică, porneau ”de jos în sus”, de la nevoile comunităților spre construirea politicilor publice și decizia macro-politică.
O.S.: - În Asia care ţări au fost explorate, conform proiectelor de cercetare la care ai participat.
B.J.L.: Indonezia şi Timorul de Est.
O.S.: - În Europa?
B.J.L.: Balcanii.
O.S.:- Cum ţi s-au părut oamenii din Balcani?
B.J.L.: Ca nişte veri de-ai noştri, un pic înstrăinaţi şi parcă supăraţi pe Europa, dar îndrăgostiţi de libertate şi de viaţă.
O.S.:- Putem să ne imaginăm, aşa după cum ni se redă în literatura de specialitate, că Balcanii ar ilustra un „ceaun al civilizaţiilor” în care tendinţele şi incompatibilităţile culturale răzbat negativ şi ilustrează această zonă geografică?
B.J.L.: Aceasta este o creaţie occidentală, de fapt a istoriografiei anglo-saxone. Balcanii sunt un loc bun, foarte dens din punct de vedere cultural dar să nu uităm că într-un ceaun bun se face şi o mămăligă bună.
O.S.:- Ai fost implicat în managementul direct al conflictelor
B.J.L.:- Nu. Întotdeauna ne implicam după ce conflictele propriu-zise erau oprite printr-un acord formal de pace. Aceasta era o pre-condiţie pentru dezvoltarea proiectelor. Noi proiectam, în parteneriat cu actorii locali, activități de „peacebuilding”; „peace-keeping” este altceva. Noi eram implicaţi în reconstrucţia țesutului social necesar restabilirii păcii societale și politicilor publice. Practic ne ocupam de ajutorarea acelora care au trecut printr-un divorţ dureros.
O.S.:- Cum ai simţit starea populaţiei balcanice în perioada în care erai acolo? Era decepţionată, disperată, cu sau fără o speranţă?
B.J.L. - Foarte dură, foarte bine organizată dar în acelaşi timp foarte confuză. Mass-media este răspunzătoare de crearea multor imagini care nu ajută la depăşirea animozităţilor şi tensiunilor rămase din imaginarul conflictului. Totodată, nu aveai cum să nu remarci nişte tradiţii vechi, bine structurate, autentice şi bogate.
O.S.:- Care etnii din Balcani ţi s-au relevat mai apropiate nouă?
B.J.L. - Toate. Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu identificat ca ”duşman”. Aici lumea mi s-a părut aceeaşi cu noi, în comparaţie cu Africa şi Asia, unde trebuiai să negociezi foarte mult intrarea în spaţiile lor culturale. În Balcani te simţi ca acasă. Dacă le cunoşti limbile este destul de uşor să accezi în spaţiile lor culturale. Odată bariera lingvistică depăşită te simţi altfel şi eşti tratat ca fiind de acelaşi neam.
O.S.:- Cum priveşti Balcanii care sunt şi azi în prime time datorită apariţiei unui nou stat pe harta geografică-Kosovo...Putem vorbi despre nişte falii civilizaţionale şi în Balcani?
B.J.L. - Este o istorie într-o continuă desfăşurare, cu nişte civilizaţii foarte vechi care vor să fie recunoscute şi nişte civilizaţii mai noi care vor şi ele să aibă o casă, iar deasupra amândurora a apărut un bombardament informațional modern care sporește confuzia comunicațională. Cu cât zgârii mai mult sub suprafața diverselor mituri referitoare la Balcani cu atât mai mult îţi dai seama cât de profundă este nevoia de dialog între aceste straturi de civilizaţie. Cu cea externă se discută „business”, în timp ce culturile mai vechi sunt dornice de recunoaştere.
O.S.: Ca expert internaţional, care ai colindat diverse regiuni geografice, ai contribuit la procesul de studiu al păcii şi reconstrucţiilor de ţări, ce crezi îi lipseşte ţării noastre ca să depăşească momentul critic în care ne aflăm azi? Pentru că astăzi ne aflăm într-o stare de continuu asediu, de un război a românilor contra românilor şi această stare de adversitate se perpetuează într-o perioadă desemnată ca fiind a „crizei economice mondiale”, încât nu mai tindem să ne punem energiile creatoare în identificarea soluţiilor de redresare economică, socială şi morală a societăţii...totuşi ce ne lipseşte nouă?
B.J.L.: Simplitatea. Simplitatea în management. Cu cât există mai puţine vorbe în derularea unor soluţii, cu atât este mai bine. La noi angajezi incompetenţi şi stai şi te uiţi peste umărul lor. Pentru a avea soluţii trebuie definită clar acţiunea. Desemnarea viziunii profesionale şi a statutului profesional este confuză. Unii sunt numiţi la nivel metropolitan, la nivel guvernamental şi nu se ştie de ce au fost desemnaţi în acele funcţii, care este rostul lor în plan profesional. Destul de rar ţi se răspunde concret care şi de ce este menirea funcţiei în care exişti. Nu ţi se răspunde clar, în cazul în care o persoană este chestionată, spre exemplu, „păzesc acest birou pentru că …”. Iar la nivelurile mai înalte confuzia este şi mai mare. Sper ca în următorii ani să se impună o altă mentalitate care să schimbe lucrurile în mai bine. Din fericire, această mentalitate este deja influentata de Uniunea Europeană. Ardealul este o regiune deja bine ancorată în fluxul de idei europene, ca regiune de întrepătrundere a confluenţelor civilizaţionale. Aici regăsim atat „robusteţea” anglo-saxonă cat si „balcanismul sudic”.
O.S. Cum ţi se pare calitatea învăţământului universitar de astăzi?
B.J.L.: În declin. Mulţi nu ştiu exact ce obiect de studiu predau şi pentru ce se predă materia, ce însuşesc şi cum se vor manifesta generaţiile care trec prin cursurile lor „universitare”. Adesea predomină cantitativismul şi nu calitatea. Cantitativismul şi superficialitatea domină societatea de azi. Evident, există şi oameni dedicaţi din mediul universitar. Aceştia se regăsesc în special în mediul universitar orientat spre profesionalizarea tehnică a tinerilor. În şcolile şi universităţile tehnice am văzut mai multă concreteţe, perseverenţă şi claritate.
O.S. Există o speranţă pentru noi, românii, în situaţia în care ne aflăm?
B.J.L. Evident, există. Mai întâi de toate trebuie să avem răbdare. Trebuie să se investească în viitor, în tineri. Dacă ar fi după mine, aş da televizorul la minim şi aş investi mai întâi în mediul rural. La oraş mi-aş dori să văd o concreteţe mai mare in montarea si executia proiectelor.
O.S.: România şi-a propus să-i faciliteze Republicii Moldova aderarea la Uniunea Europeană. O serie de instituţii vestice consideră că există o asemenea oportunitate, în virtutea unei stări politice confuze din societatea moldavă, a ostilităţilor filoruse manifestate în Transnsitria...
B.J.L.: In comparaţie cu situatia Turciei, care, fără să se decepţioneze, pledează consecvent pentru aderarea la UE de cateva decenii, fraţii noştri basarabeni au noroc cu fraţii lor de aici. Calea de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă va fi mult mai lungă decat se asteapta acum, nu trebuie să-i decepţioneze pe basarabeni. Nu trebuie să renunţe, cum nu au renunţat nici turcii, chiar dacă drumul spre UE va dura mai mult decât se anunţă. Nu cred că Republica Moldova va fi inclusă în pachetul balcanic şi nu cred că există un asemenea „pachet special”. Cine nu ştie cum se negociază la Bruxelles poate să-şi închipuie multe. E mult mai anevoios procesul de negociere şi interferenţele care există într-un demers ca aderarea la o comunitate de valori asumate. Îmi vine în minte conceptul titulescian de „spiritualizare a frontierelor” care pentru moment cred ca a inceput sa capete consistenta. Există mulţi oameni din Basarabia, care locuiesc şi studiază aici, chiar dacă pentru multora le este destul de greu să se integreze. Drumul spre UE al Republicii Moldova va fi mult mai greu decât îşi imaginează unii. Există nişte proceduri de negocieri complicate. Mi-aş dori ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic, dar m-aş mira dacă acest ideal s-ar realiza într-un timp foarte scurt. Există multe lucruri în Basarabia, care trebuie să fie rezolvate într-un mod delicat. Aici, mă refer, la situaţia de dincolo de Nistru. Schimbarea generaţiilor, revenirea acasă a unora din Occident poate să modifice comportamentul societăţii de acolo în mai bine. Sunt oameni promiţători. Am avut o studentă foarte bună, care îşi dorea să mişte lucrurile în bine dar la nivel foarte ambitios, ideologic. Sincer, am orientat-o mai degraba catre ascutirea competenţelor personale si de relationare sociala la nivel micro decât spre mari vise care pot aduce dezamagiri la fel de grandioase.
O.S.: Vă mulţumesc.
sâmbătă, 31 iulie 2010
Salvaţi Roşia Montană!
Petitie: “Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana”
// Daca doriti ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie, le puteti trimite urmatorul link:
Promoveaza petitia! Semneaza petitia!
Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana
17/07/2010
Ministerului Culturii si Patrimoniului National
Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana
In atentia D-lui Ministru Hunor Kelemen.
REAMINTIND ca in urma intentarii unei serii de actiuni judecatoresti de catre reprezentanti ai societatii civile din Romania (Alburnus Maior),Certificatul de Descarcare de Sarcina Arheologica Nr.4 a fost anulat irevocabil de catre tribunalele romanesti si ca firma Gabriel Resources/RMGC, « detinatoarea » licentei de explorare si exploatare a zacamintului aurifer de la Rosia Montana, printre altele, intentioneaza sa solicite Ministerului Culturii si Patrimoniului National un nou certificat ,care sa inlocuiasca pe cel anulat de instantele judecatoresti;
REAMINTIND ca o serie de actiuni judecatoresti au fost intentate de catre reprezentanti ai societatii civile din Romania (Alburnus Maior) la tribunalele romanesti pentru suspendarea si anularea Certificatului de Descarcare deSarcina Arheologica nr.5, care este o complilatie a celor patru certificate de descarcare eliberate anterior , si ca instantele judecatoresti nu s-au pronuntat inca asupra meritului acestor actiuni ;
REAMINTIND ca fara acest certificat de descarcare de sarcina arheologica Gabriel Resources/RMCG nu-si poate incepe activitatile de exploatare a unei noi mine la Rosia Montana :
TININD CONT de argumentele expertilor in domeniul zacamintului auro-argentifer de la Rosia Montana, si in special ale Prof. cons. dr.Ioan Mârza, de la Departamentul de Geologie,al Universitatii Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, care în calitatea sa de :
- profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a vizitat de nenumărate ori şi cercetat în ultimii 50 de ani),
- conducător al unei excepţionale teze de doctorat cu această temă,
- referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică corespondentă,
- îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ,
- cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
- şi totodată de român,
afirma : « acordarea avizului de exploatare ar fi o greseala catastrofica, deoarece in inconstienta noastra, ne-am distruge cel mai de pret argument istoric al latinitatii poporului roman, ilustrat prin lucrari miniere bine conservate (subterane si de suprafata), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar si dacice( la suprafata),… dar in mod cert, romane(galerii romane trapezoidale sapate cu dalta si ciocanul) ;
TININD CONT ca, in ciuda unor programe de preventie arheologica (Preventative Archaelogical Programs) anuntate de Firma Gabriel Resources/RMCG, exploatarea zacamintului de aur din masivele vulcanice Cetate si Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totala a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane si medievale care strabat acesti munti) ;
SUBLINIIND ca aceste galerii si lucrari miniere reprezinta un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabila ;
SUBLINIIND ca dintre artefactele arheologice (unelte de minerit , obiecte auxiliare vietii si activitatii minerilor si familiilor acestora din perioadele antica , medievala si moderna, cimitire, stele funerare,etc.) doar o parte infima poate fi recuperata si expusa in muzee(majoritatea disparind sub puterea si coltii excavatoarelor)
EVIDENTIIND ca, in alte tari, existenta unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mica decit cel al Rosiei Montane,reprezinta un motiv suficient pentru respingerea oricarui proiect, care ar pune in pericol obiectivul istoric, chiar daca proiectul ar putea demonstra beneficii economice ;
SUBLINIIND ca, un proiect cu consecinte fatale pentru un obiectiv de patrimoniu national si universal,de valoarea celui de la Rosia Montana,n-ar trebui sa fie aprobat nici in Romania pe baza calcului economic ; LUIND IN CONSIDERATIE totusi , argumentul economic , si
- acceptind ca realista suma de 4 miliarde $,in beneficii pentru Romania , anuntata de Gabriel Resources/RMCG, subliniem ca ele nu reprezinta decit 200$ pe persoana pentru intreaga viata a proiectului de 18 ani, sau, 11$ pe an pentru fiecare Roman ;
- subliniem de asemenea ca, conform conditiilor contractuale actuale, Statul Roman va incepe sa incaseze redevente (royalties) , numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului ; in plus, aceasta redeventa nu este calculata in functie de pretul aurului, cum se intimpla in alte cazuri de proiecte similare ;
- subliniem de asemenea ca, eventualele dividente vor incepe sa curga abia dupa 6 ani de la inceperea proiectului, adica in 2016 , in cazul in care proiectul si-ar incepe operatiunile anul acesta;
- evidentiem de asemenea ca, exploatarea propriu zisa a aurului ar incepe abia dupa 30-36 luni de la inceperea operatiunilor si ca in urmatorii 2 ani dupa aceea , toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investitiilor de 1 miliard $, facute inainte si dupa aprobarea proiectului ;acesta este o practica neuzuala in proiecte industriale ;
SUBLINIIND ca cele 19 miliarde $ pentru o perioada de 18 ani , estimate de o firma de consultanta, care lucreaza pentru Gabriel Resources/RMGC,drept contributie a proiectului Rosia Montana la Produsul National Brut al Romaniei, sub forma de « activitati directe, indirecte si stimulatoare de alte activitati economice », nu reprezinta o prognoza sau o obligatie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricarei activitati economice. Aceasta este o practica marketing uzuala atunci cind se doreste convingerea unei populatii reticente fata de beneficiile unui proiect.
REAMINTIND ca 66% din populatia Romaniei sondata de IMAS Marketing and Sondage, in aprilie 2009 este de acord sa se interzica folosirea cianurii in sectorul minier in Romania (esantion 1249 persoane , cu o eroare maximala de 2,8% ) si numai 8,2% accepta folosirea acesteia ,ceeace echivaleaza cu o opozitie larg majoritara fata de proiectul Rosia Montana (deoarece singura exploatare economica posibila a unei mine de aur este cea pe baza de cianura) ;
REAMINTIND ca Academia Romana, Biserica Ortodoxa Romana, peste 40 de organizatii din domeniul societatii civile, culturale si al protectiei mediului , numeroase personalitati romanesti si straine precum si multe milioane de romani s-au pronuntat impotriva proiectului Rosia Montana ;
SUBLINIIND ca UNESCO,prin organismul sau, Comitetul International al Monumentelor si Siturilor (ICOMOS) a luat in octombrie 2008 o pozitie oficiala in favoarea Rosiei Montana,declarand-o un « potential Sit al Patrimoniului Mondial,intrucat este o asezare miniera exceptionala cu un peisaj cultural de acelasi nivel » ; ICOMOS cere autoritatilor romane « sa intervina de urgenta pentru a asigura protejarea acestui sit » si « sa evalueze importanta lui culturala ,istorica, arheologica, arhitecturala, etnografica si spirituala in contextul patrimoniului cultural al Europei si al lumii. »(ICOMOS-16th General Assembly of ICOMOS,Quebec,Canada 30September-4 October,2008)
PRECIZIND ca petitia noastra da curs invitatiei la dialog lansata de Ministrul Economiei tuturor celor preocupati de proiectul Rosia Montana ;
NOI SEMNATARII ACESTEI PETITII AFIRMAM CU TARIE ca guvernul Roman trebuie sa se opuna proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana.
În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa refuze emiterea unui nou Certificat de Descarcare Arheologica solicitat de firma Gabriel Resources/RMGC pentru inlocuirea Certificatului de Descarcare Arheologica Nr.4, anulat irevocabil de catre instantele judecatoresti din Romania ;
Solicitam, de asemenea, ca Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa refuze emiterea oricarui alt document sau aviz ce ar permite inceperea operatiunilor de constructie si de exploatare a unei noi mine la Rosia Montana.
Solicitam ferm, colaborarea autoritatilor romane competente cu UNESCO si organismele sale, pentru evaluarea sitului Rosia Montana(Alburnus Maior) in vederea nominalizarii lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.
// Daca doriti ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie, le puteti trimite urmatorul link:
Promoveaza petitia! Semneaza petitia!
Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana
17/07/2010
Ministerului Culturii si Patrimoniului National
Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana
In atentia D-lui Ministru Hunor Kelemen.
REAMINTIND ca in urma intentarii unei serii de actiuni judecatoresti de catre reprezentanti ai societatii civile din Romania (Alburnus Maior),Certificatul de Descarcare de Sarcina Arheologica Nr.4 a fost anulat irevocabil de catre tribunalele romanesti si ca firma Gabriel Resources/RMGC, « detinatoarea » licentei de explorare si exploatare a zacamintului aurifer de la Rosia Montana, printre altele, intentioneaza sa solicite Ministerului Culturii si Patrimoniului National un nou certificat ,care sa inlocuiasca pe cel anulat de instantele judecatoresti;
REAMINTIND ca o serie de actiuni judecatoresti au fost intentate de catre reprezentanti ai societatii civile din Romania (Alburnus Maior) la tribunalele romanesti pentru suspendarea si anularea Certificatului de Descarcare deSarcina Arheologica nr.5, care este o complilatie a celor patru certificate de descarcare eliberate anterior , si ca instantele judecatoresti nu s-au pronuntat inca asupra meritului acestor actiuni ;
REAMINTIND ca fara acest certificat de descarcare de sarcina arheologica Gabriel Resources/RMCG nu-si poate incepe activitatile de exploatare a unei noi mine la Rosia Montana :
TININD CONT de argumentele expertilor in domeniul zacamintului auro-argentifer de la Rosia Montana, si in special ale Prof. cons. dr.Ioan Mârza, de la Departamentul de Geologie,al Universitatii Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, care în calitatea sa de :
- profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a vizitat de nenumărate ori şi cercetat în ultimii 50 de ani),
- conducător al unei excepţionale teze de doctorat cu această temă,
- referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică corespondentă,
- îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ,
- cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
- şi totodată de român,
afirma : « acordarea avizului de exploatare ar fi o greseala catastrofica, deoarece in inconstienta noastra, ne-am distruge cel mai de pret argument istoric al latinitatii poporului roman, ilustrat prin lucrari miniere bine conservate (subterane si de suprafata), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar si dacice( la suprafata),… dar in mod cert, romane(galerii romane trapezoidale sapate cu dalta si ciocanul) ;
TININD CONT ca, in ciuda unor programe de preventie arheologica (Preventative Archaelogical Programs) anuntate de Firma Gabriel Resources/RMCG, exploatarea zacamintului de aur din masivele vulcanice Cetate si Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totala a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane si medievale care strabat acesti munti) ;
SUBLINIIND ca aceste galerii si lucrari miniere reprezinta un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabila ;
SUBLINIIND ca dintre artefactele arheologice (unelte de minerit , obiecte auxiliare vietii si activitatii minerilor si familiilor acestora din perioadele antica , medievala si moderna, cimitire, stele funerare,etc.) doar o parte infima poate fi recuperata si expusa in muzee(majoritatea disparind sub puterea si coltii excavatoarelor)
EVIDENTIIND ca, in alte tari, existenta unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mica decit cel al Rosiei Montane,reprezinta un motiv suficient pentru respingerea oricarui proiect, care ar pune in pericol obiectivul istoric, chiar daca proiectul ar putea demonstra beneficii economice ;
SUBLINIIND ca, un proiect cu consecinte fatale pentru un obiectiv de patrimoniu national si universal,de valoarea celui de la Rosia Montana,n-ar trebui sa fie aprobat nici in Romania pe baza calcului economic ; LUIND IN CONSIDERATIE totusi , argumentul economic , si
- acceptind ca realista suma de 4 miliarde $,in beneficii pentru Romania , anuntata de Gabriel Resources/RMCG, subliniem ca ele nu reprezinta decit 200$ pe persoana pentru intreaga viata a proiectului de 18 ani, sau, 11$ pe an pentru fiecare Roman ;
- subliniem de asemenea ca, conform conditiilor contractuale actuale, Statul Roman va incepe sa incaseze redevente (royalties) , numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului ; in plus, aceasta redeventa nu este calculata in functie de pretul aurului, cum se intimpla in alte cazuri de proiecte similare ;
- subliniem de asemenea ca, eventualele dividente vor incepe sa curga abia dupa 6 ani de la inceperea proiectului, adica in 2016 , in cazul in care proiectul si-ar incepe operatiunile anul acesta;
- evidentiem de asemenea ca, exploatarea propriu zisa a aurului ar incepe abia dupa 30-36 luni de la inceperea operatiunilor si ca in urmatorii 2 ani dupa aceea , toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investitiilor de 1 miliard $, facute inainte si dupa aprobarea proiectului ;acesta este o practica neuzuala in proiecte industriale ;
SUBLINIIND ca cele 19 miliarde $ pentru o perioada de 18 ani , estimate de o firma de consultanta, care lucreaza pentru Gabriel Resources/RMGC,drept contributie a proiectului Rosia Montana la Produsul National Brut al Romaniei, sub forma de « activitati directe, indirecte si stimulatoare de alte activitati economice », nu reprezinta o prognoza sau o obligatie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricarei activitati economice. Aceasta este o practica marketing uzuala atunci cind se doreste convingerea unei populatii reticente fata de beneficiile unui proiect.
REAMINTIND ca 66% din populatia Romaniei sondata de IMAS Marketing and Sondage, in aprilie 2009 este de acord sa se interzica folosirea cianurii in sectorul minier in Romania (esantion 1249 persoane , cu o eroare maximala de 2,8% ) si numai 8,2% accepta folosirea acesteia ,ceeace echivaleaza cu o opozitie larg majoritara fata de proiectul Rosia Montana (deoarece singura exploatare economica posibila a unei mine de aur este cea pe baza de cianura) ;
REAMINTIND ca Academia Romana, Biserica Ortodoxa Romana, peste 40 de organizatii din domeniul societatii civile, culturale si al protectiei mediului , numeroase personalitati romanesti si straine precum si multe milioane de romani s-au pronuntat impotriva proiectului Rosia Montana ;
SUBLINIIND ca UNESCO,prin organismul sau, Comitetul International al Monumentelor si Siturilor (ICOMOS) a luat in octombrie 2008 o pozitie oficiala in favoarea Rosiei Montana,declarand-o un « potential Sit al Patrimoniului Mondial,intrucat este o asezare miniera exceptionala cu un peisaj cultural de acelasi nivel » ; ICOMOS cere autoritatilor romane « sa intervina de urgenta pentru a asigura protejarea acestui sit » si « sa evalueze importanta lui culturala ,istorica, arheologica, arhitecturala, etnografica si spirituala in contextul patrimoniului cultural al Europei si al lumii. »(ICOMOS-16th General Assembly of ICOMOS,Quebec,Canada 30September-4 October,2008)
PRECIZIND ca petitia noastra da curs invitatiei la dialog lansata de Ministrul Economiei tuturor celor preocupati de proiectul Rosia Montana ;
NOI SEMNATARII ACESTEI PETITII AFIRMAM CU TARIE ca guvernul Roman trebuie sa se opuna proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana.
În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa refuze emiterea unui nou Certificat de Descarcare Arheologica solicitat de firma Gabriel Resources/RMGC pentru inlocuirea Certificatului de Descarcare Arheologica Nr.4, anulat irevocabil de catre instantele judecatoresti din Romania ;
Solicitam, de asemenea, ca Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa refuze emiterea oricarui alt document sau aviz ce ar permite inceperea operatiunilor de constructie si de exploatare a unei noi mine la Rosia Montana.
Solicitam ferm, colaborarea autoritatilor romane competente cu UNESCO si organismele sale, pentru evaluarea sitului Rosia Montana(Alburnus Maior) in vederea nominalizarii lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.
Oboseala de-a te simţi un „semifrabicat”
Ştii că eşti singur şi trebuie să acţionezi, aşa, ca şi cum, nimic nu s-ar întâmpla rău cu tine. Ştii că totul este o făcătură, în care tu devii un subiect de joacă, de experimentare a imaginilor refractare, a gesturilor alterate şi a ideilor stupide pe care alţii ţi le servesc la dejun, prânz sau cină.
Am obosit să mă mint pe mine însumi că nu ştiu nimic din meniul care mi se oferă zilnic, să zâmbesc stupid şi să mă prefac cât este de frumoasă viaţa şi cum mă ţine de mână şi nu îmi dă drumul. Sunt un „cobai” al unei iluzii pe care o împart atunci când nu înţeleg care este rostul meu, mă întreb, cu ce am greşit să văd cum alţii fac „mişto” de mine şi ochi întorşi la o eventuală întâlnire.Pur şi simplu, am obosit.
Am obosit să joc teatru ca un actor corigent la facultate. Uneori, cred că am obosit chiar de mine. Parcă aş bea ceva, dar îmi e silă şi de băutură, doar îmi dau seama că mi-a făcut praf o parte din viaţă. Am spus-o, nu o dată, nu voi mai consuma alcool. Şi dacă mai există o vrajă pentru mine, în tot cazul aceasta nu este nici sticla de cogniac, vin, bere sau de vodkă.
Îmi e dor de casă, de ochii mamei şi al celor dragi. Îmi e dor de sentimentul unei vieţi împlinite. Am văzut totul, totul ce era mizerabil şi parşiv în această lume.Trădarea, fabricarea eroilor de ceară şi a vedetelor sau lumina strâmbă din ochii minciunii. Am văzut cum poţi să fii călcat şi sfâşăiat consecvent.Toate acestea le-am suportat pe propria piele.
De multe ori am trăit clipe de miraj, am savurat poveşti uluitoare din viaţă sau motto-uri care m-au frapat şi mi-au pus cruciuliţe la gât. Am îmbrăcat cămaşe străine şi am rupt flori din grădinile lumii, dar am fost eu, acelaşi eu, singur, care în gând purtam un porumbel alb, ca primii fulgi. Era porumbelul meu, un porumbel care ştie să zboare şi să ducă în cioc mesaje de „libertate”.
Astăzi nu mai înţelegi unde se îndreaptă lumea, până şi pasiunile sau vieţile sau mutat pe Internet şi trăiesc într-un cod virtual.
Dar, am obosit să fiu un spirit pe care îl dor ochii şi care poartă cu sine povara unor decepţii şi regrete. Am obosit să fiu un cobai tracasat de alţii şi să trec toate astea cu vederea. Dar câte spirite aidoma mie există? Spirite trecute la rebut şi colindate de stafiile caracatiţei demonice...Câte sunt,oare,din ele care pot să îşi lustruiască aripile şi să privească senin spre cer? Spirite candide şi nepătate, care să citească şi să rostească „Libertatea” pe buze?
Şi astăzi s-a mai rupt o parte din inima mea! E atât de trist şi nimeni nu este să aprindă o lumânare a speranţei.
Am obosit să mă mint pe mine însumi că nu ştiu nimic din meniul care mi se oferă zilnic, să zâmbesc stupid şi să mă prefac cât este de frumoasă viaţa şi cum mă ţine de mână şi nu îmi dă drumul. Sunt un „cobai” al unei iluzii pe care o împart atunci când nu înţeleg care este rostul meu, mă întreb, cu ce am greşit să văd cum alţii fac „mişto” de mine şi ochi întorşi la o eventuală întâlnire.Pur şi simplu, am obosit.
Am obosit să joc teatru ca un actor corigent la facultate. Uneori, cred că am obosit chiar de mine. Parcă aş bea ceva, dar îmi e silă şi de băutură, doar îmi dau seama că mi-a făcut praf o parte din viaţă. Am spus-o, nu o dată, nu voi mai consuma alcool. Şi dacă mai există o vrajă pentru mine, în tot cazul aceasta nu este nici sticla de cogniac, vin, bere sau de vodkă.
Îmi e dor de casă, de ochii mamei şi al celor dragi. Îmi e dor de sentimentul unei vieţi împlinite. Am văzut totul, totul ce era mizerabil şi parşiv în această lume.Trădarea, fabricarea eroilor de ceară şi a vedetelor sau lumina strâmbă din ochii minciunii. Am văzut cum poţi să fii călcat şi sfâşăiat consecvent.Toate acestea le-am suportat pe propria piele.
De multe ori am trăit clipe de miraj, am savurat poveşti uluitoare din viaţă sau motto-uri care m-au frapat şi mi-au pus cruciuliţe la gât. Am îmbrăcat cămaşe străine şi am rupt flori din grădinile lumii, dar am fost eu, acelaşi eu, singur, care în gând purtam un porumbel alb, ca primii fulgi. Era porumbelul meu, un porumbel care ştie să zboare şi să ducă în cioc mesaje de „libertate”.
Astăzi nu mai înţelegi unde se îndreaptă lumea, până şi pasiunile sau vieţile sau mutat pe Internet şi trăiesc într-un cod virtual.
Dar, am obosit să fiu un spirit pe care îl dor ochii şi care poartă cu sine povara unor decepţii şi regrete. Am obosit să fiu un cobai tracasat de alţii şi să trec toate astea cu vederea. Dar câte spirite aidoma mie există? Spirite trecute la rebut şi colindate de stafiile caracatiţei demonice...Câte sunt,oare,din ele care pot să îşi lustruiască aripile şi să privească senin spre cer? Spirite candide şi nepătate, care să citească şi să rostească „Libertatea” pe buze?
Şi astăzi s-a mai rupt o parte din inima mea! E atât de trist şi nimeni nu este să aprindă o lumânare a speranţei.
joi, 29 iulie 2010
Cenaclul literar ca sentiment identitar
Oglinda literară clujeană relevă nume de scriitori proveniţi din „serele” literare, denumite cenacluri. Multe dintre energiile scriitoriceşti au fost recrutate din spaţiul celulelor literare, pentru că, doar, prin cultură se poate aspira spre libertate.
Mişcarea cenaclistă a produs pe bandă rulandă talente. Istoria recentă consemnează un număr impresionant de grupuri literare clujene: „Echinox”, „Octavian Goga”, „Mihai Eminescu”, ”Vasile Sav”, "Traian Brad", "Satiricon", „Altfel”, "Vox Napocensis", “Cenaclul Azur “, „Teohar Mihadaş” sau “Joia Culturala TEMCO”.
Cenacul reprezintă un reper de regăsire a trăirilor solitare, avide de modele. , Modelul fostului redactor şef de la „Steaua” A. Baconsky ne stă mărturie. El organiza în propria locuinţă seri literare, cu toate că era urmărit de Securitatea comunistă.
Există scriitori de referinţă care încurajează tinerii. Unul din aceştia este Constantin Zărnescu. El reperezintă modelul scriitorului care dă vitalitate cetăţii clujene.
Mişcarea cenaclistă a produs pe bandă rulandă talente. Istoria recentă consemnează un număr impresionant de grupuri literare clujene: „Echinox”, „Octavian Goga”, „Mihai Eminescu”, ”Vasile Sav”, "Traian Brad", "Satiricon", „Altfel”, "Vox Napocensis", “Cenaclul Azur “, „Teohar Mihadaş” sau “Joia Culturala TEMCO”.
Cenacul reprezintă un reper de regăsire a trăirilor solitare, avide de modele. , Modelul fostului redactor şef de la „Steaua” A. Baconsky ne stă mărturie. El organiza în propria locuinţă seri literare, cu toate că era urmărit de Securitatea comunistă.
Există scriitori de referinţă care încurajează tinerii. Unul din aceştia este Constantin Zărnescu. El reperezintă modelul scriitorului care dă vitalitate cetăţii clujene.
vineri, 2 iulie 2010
Memoria unui oraş
Sunt locuri pitoreşti care ne încântă şi dau aripi oraşului nostru. Recunosc că îmi place să urc treptele care duc spre Cetăţuie. De pe colinele dealului Cetăţuii se văd ca în palmă edificiile reprezentative ale oraşului.
Drumul spre Cetăţuie îmi aduce aminte de o Capelă creştină, spre care-mi îndreptam paşii, unde îngrijea părintele Suciu. Şi în drum spre Capelă, prietenii îmi dezvăluiau secretele Cetăţuii, clădite în anii 1715- 1735, cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn şi înconjurată de bastioane, după planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti. Fortificaţia a fost ridicată având ca scop asigurarea controlului asupra oraşului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, fiind folosită şi ca închisoare, în perioada Revoluţiei de la 1848. În acest loc a fost întemniţat şi executat la 11 mai 1849 eroul Revoluţiei, pastorul sas Stephan Ludwig Roth.
Azi o cruce imensă ne vorbeşte despre destinul celor întemniţaţi în Cetăţuie şi despre o memorie vie pentru eroii oraşului.
Drumul spre Cetăţuie îmi aduce aminte de o Capelă creştină, spre care-mi îndreptam paşii, unde îngrijea părintele Suciu. Şi în drum spre Capelă, prietenii îmi dezvăluiau secretele Cetăţuii, clădite în anii 1715- 1735, cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn şi înconjurată de bastioane, după planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti. Fortificaţia a fost ridicată având ca scop asigurarea controlului asupra oraşului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, fiind folosită şi ca închisoare, în perioada Revoluţiei de la 1848. În acest loc a fost întemniţat şi executat la 11 mai 1849 eroul Revoluţiei, pastorul sas Stephan Ludwig Roth.
Azi o cruce imensă ne vorbeşte despre destinul celor întemniţaţi în Cetăţuie şi despre o memorie vie pentru eroii oraşului.
miercuri, 23 iunie 2010
Identitatea unei promoţii universitare
Există familii sociale, construite în timp, legate de şcoală, de liceu sau de cultura universitară. În această perioadă, Clujul citeşte bucuria absolvenţilor care trasează zâmbete pe chipul lor. Sunt momente unice din viaţa fiecărui tânăr care îşi construieşte o personalitate. Evident, nu se poate enunţa un model al absolventului, pentru că viaţa ne transformă şi ne aruncă în diferite experimente. După zece ani de la absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Politice, recent ne-am regăsit o parte din colegii de generaţie. Şi au existat amintiri care îl reclamau pe actualul premier român Emil Boc în postura de dascăl, care ne solicita să fim „fără echivocuri", ne-am amintit cu nostalgie de cursurile profesorilor Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş, Andrei Marga, Vasile Boari, dar şi de alţi dascăli, care au stăruit asupra educaţiei noastre civice.
23 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/identitatea-unei-promotii-universitare-191194.html
23 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/identitatea-unei-promotii-universitare-191194.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)