Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov , Bistriţa, Sebeş, Sibiu , Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa. Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putu face un comerţ cinstit cu oltenii. Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva. AUTOR: De la Lume Adunate

MIHAI EMINESCU: Rusia pretinde retrocedarea Basarabiei

În sfârşit vedem limpede. Generaul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu ştiu căror petice de pământ de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi desmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat o convenţie, prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburând ca leava în vânt asigurările unei convenţii, a cărei iscălituri sunt încă umede şi e care a încheiat-o c-o împărăţie mare pe a cărei cuvânt se credea în drept să se întemeieze. Şi ce zice Austria la aceasta? Austria, pentru care gurile Dunarii sunt o condiţie de existenţă mai mut decât pentru noi? După cât auzim, ea nu are nimic de zis, dacă i se asigurează neutralitatea întregei Dunări de jos. Dar cum să se asigure acestă neutralitate ? Printr-un tratat? ridicol! Tratările se scriu astăzi, pentru ca sa fie calcate a doua zi. Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru şi pământ din pământul nostru? Pe cuvantul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din Româia. Va să zică, onoarea Rusiei cere ca sa se ia o bucată din România, şi aceiaşi onoare ne cere respectarea convenţiei iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr! Şi pe ce se-ntemeiază acest "point d'honneur"? Fost-au Basarabia cucerită cu sabia?Nu. prin tratatul de bucureşti de la 1812 s-a făcut această cestiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia. Napoleon era asupra intrarii în Rusia şi trupele ruseşti se-ntorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faţa pământului românesc pe talpile or. Cine i-a văzut întorcându-se, căzând pe drumurile ţârii de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu utea crede că peste curând succesele acelei armii aveau a-i câştiga o provincie Se ştie că diplomaţia engleză împreună cu vânzarea beiului grec Moruzi a fost cauza cesiunii Bsarabiei. Anglia e pedepsită abia astăzi. Şi când Moldova au căpătat îndărăt o parte din pământul, ce pe nedrept i se luase, atunci s-a stins onoarea Rusiei şi acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi, ceea ce pe nedrept ni se luase? Căci prin ce păcătuise ţările româneşti Rusiei ? Nu le-au hranit într-atâtea rânduri oştile, nu erau ţările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată duşmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretenţiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mai mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-si bate joc de lume de noi, de ea însăşi? Pe câtă vreme presa ruseasca comitea necuviinţa - căci altfel n-o putem numi - de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atata vreme am ignorat glasul unei prese, care stiam prea bine că n-are nici o insemnatate si este libera a se ocupa in mod platonic de toate cestiunile, pe cari le permite politia a fi discutate, fara de a-i creşte cuiva prin aceasta peri albi. Dar astăzi nu mai este presa ruseasca care vorbeste, ci guvernul, care acolo este tot. Astfel dar am pierdut 15000 de oameni şi cateva zeci de milioane cheltuiti de rasboi, am ajutat pe "mandatarul Europei" în îndeplinirea sacrei sale misiuni, şi la urmă tot noi să fim în pagubă, tot noi să plătim răsboiul Rusiei cu pierderea unei provincii? Până acum noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privinţă. Drepturile noastre asupra întregii Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate, oentru a ni se vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă şi până în veacul al nouăsrezecelea. Mandatarul Europei vine să mântuie opoarele creştine de sub jugul turcesc şi incepe prin a-şi anexa o parte a unui pământ, stăpânit de creştini, în care nu+i vorba de jug turcesc? Ciudată mântuire întradevar. Cuvântul nostru este : De buna voie niciodată, cu sila şi mai puţin. Într-unul din numerii trecuţi am înregistrat sgomotul că în Bsarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenţiei încheiate. Cerem lămurire guvernului. Conventia nu trebuie să rămâie literă moartă şi orice trecere peste ea trebuie respinsa in orice moment. Nu e permis nimanui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o , dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice masura i-a trecut prin minte sa ne impună. Dar toate acestea sunt consideraţiuni făcute faţă cu o eventualitate asupra căreia staruim a fi îndoială. Oricât de muţi oameni răi s-ar gasi în această ţară, nu se găseeşte nici unul, care ar cuteza să pue numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra stramoşilor noştri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare ; a trebuit însă sa se încredinţeze că în zadar a făcut-o . Mai departe nu va merge! Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliatş atât insă şi numai atât. Voim să păstrăm bune relaţiuni cu vecinii. Ei bine! Rusia nu se va face niciodată de o faptă, care ar fi pentru dânsa o vecinică pată în ochii lumiiş ea nu va lua ce noi nu voim sa dam. Chestiunea retrocedarii Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existenţă pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II staruieşte să câştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti. Înţelegem pe deplin această staruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i sta prin putinţă : Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iar noi suntem o ţară mică şi slabă: daca dar ţarul Alexandru II este hotarât a lua Basarabia în stapânirea sa, pentru noi Basarabia este perdută. Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să perdem sau să păstrăm Basarabia : vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra. Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla, nu este că vom perde şi rămăşiţa unei preţioase provincii perdute; putem chiar mai mult decâ atâta, încrederea în trăinicia poporului român. În viaţa sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat. Mihai Viteazul a isbutit să împreune sub stăpânirea sa trei tări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe sguduituri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii : conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene. Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom perde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va devenii o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place si perderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim atât în români, cât si în popoarele mari ale apusului, credinţa în trăinicia poporului român. Rusia voieşte ca să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic! Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel, încât românii sunt datori a rămânea până la sfârşit consecvenţi moţiunior votate de către corpurile legiuitoare : nu dăm nimic şi nu primim nimic.

Între România europocentristă și România euroatlantică

Motto: Asiaticii înțeleg numai forța: Credeți-mă, sunt și eu asiat, îi spunea Stalin lui Churchill. Să fim sinceri și să recunoaștem că zilele acestea țara noastră a înregistrat un succes remarcabil în sfera politicii de securitate și de apărare, care s-a exprimat în limbajul diplomației românești. Faptul că șeful diplomației noastre, Teodor Baconschi, şi cel al SUA Hillary Clinton au semnat, la Washington, acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA-România trebuie să ne dea încrederea necesară că am renunțat la vechile tipaje și eventuale nostalgii sovieto/ruse. Semnarea Acordului pentru scutul antirachetă repoziţionează România ca un actor central în viitoarea arhitectură antirachetă a NATO și ne asigură o adevărată umbrelă de securitate. Însăși modul, evenimentul s-a produs sub presiunea unor jocuri euro-rusești și euro-asiatice care puteau să schimbe harta politică a Europei. Și aceste jocuri de capacitare a încrederii, făcute de franțuji și nemți la adresa Rusiei și Chinei, pornite să demonstreze că binomul franco-german determină politica europeană și că reprezintă vârful decizional al clubului elitar european au pus în mișcare diplomația americană și britanică să schimbe accentele în zona Mediteraneană, Caspică și din Marea Neagră. Și cum era de așteptat Ministerul de externe al Federației Ruse a reacționat prompt cu privirea la decizia de amplasare a elementelor Scutului antirachetă în țara noastră- a câta oară?-invocând faptul că realizarea rapidă și realizarea coordonată a elementelor Scutului intră în planificarea strategică antiaeriană a SUA în Europa, iar acest lucru se desfășoară pe fundalul lipsei unui progres în dialogul Rusia-NATO sau Rusia-SUA cu privire la subiectul Scutului. Și, desigur, Moscova solicită garanții că Scutul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei! Este interesant dacă Rusia a oferit vreodată garanții cu privire la amplasarea bazelor sale militare în statele din proximitate sau agresiunile și intervențiile sale militare au avut un rol ”pacificator”?! ”Europa”, prin lentilele rusești Dintotdeauna Rusia a avut o exprimare duplicitară, inclusiv în perioada sovietică. Pe de-o parte, a cochetat cu un chip european, sau, după cum s-ar fi exprimat scriitorul rus Alexandr Blok, ar etala și ”propria mutră asiatică”. În Rusia există un trend euroasiatic”, cultivat de expertul în mitologie geopolitică Alexandr Dughin, care îi prezice Rusiei un destin mesianic european care ar zădărnici proiectul atlantist care zguduie Europa. Conform teoriilor ”eurasiaticilor” ruși, ideea unificării forțelor europene, în special Germania și Rusia, ar descuraja civilizațiile atlantiste în frunte cu Marea Britanie și SUA. Să nu uităm că la sfârșitul anilor 90 generalii francezi, din pepiniera lui Alain de Benois, și cei ruși, afiliați curentului ”euroasiatic” a lui Dughin, inițiau conferințe virtuale și se pronunțau împotriva curentului atlantist și pentru o Europa ”De la Paris la Vladivostok”. Era perioada când geopolitica abia intra pe culuarele academice și ale mediei din Est. Era perioada când Alexandr Dughin elabora și formula ca o viziune strategică proiectul politic ”Renașterea Rusiei” pentru viitorul președinte rus Vladimir Putin, proiect lansat într-o comunitate de resurse virtuale media și de organizații non-guvernamentale de sorginte național-socialistă, sprijinit de societatea comercială ”Aurul Rusiei”. Și Rusia astăzi își extinde și își consolidează bazele militare și obiectivele militar-industriale din Republica Moldova, Ucraina, Abhazia, Tadjikistan și Kârgâzstan. Nu este un secret că Moscova întreprinde eforturi disperate de eliminare a actualului regim din Georgia, că utilizează o presiune economică acerbă pentru a lua sub control activele de gaze din Belorusia, că sporește rolul Organizației Trataului de Securitate Colectivă desemnată recent eventualele apariții unor ”revoluții portocalii”. Politica Moscovei în continuare este constituită pe menținerea influenței rusești în politica și economica vecinilor, fie că aceasta este formulată prin mecanismele unei structuri ierarhice cum este CSI, EvrAzEs sau Uniunea Vamală. Și acest lucru se întâmplă în contextul unei acute crize economice, care nu se resimte la niște parametri mai mari grație infuziei miliardelor de dolari ale Chinei. Indiscutabil, Rusia este deranjată de noile tendințe euroatlantice din zona Mediterană, Caspică sau Marea Neagră. Nu numai România a beneficiat de spații largi în presa rusă dedicate Scutului antiaerian, ci și Turcia. Ambele fiind luate în colimator de Moscova.Acum câteva luni experții ruși scriau cu admirație despre rolul geopolitic al Turciei din Caucaz, de la Marea Neagră și din Asia Centrală, ca, mai apoi să ia la baionetă politica de la Ankara, considerând-o brusc filoamericană, ca urmare a acceptării radarului Scutului euroatlantic. Și cum s-a semnat Memorandumul dintre Turcia și SUA de amplasare a unui radar de monitorizare pe teritoriul turc, la Malatya, în cadrul programului EuroScut, ce va cuprinde o vizualizare a întregului aquatoriu din Marea Mediteraneană, Moscova a devenit supărată pe Ankara. Ca să elimine orice suspiciune cu privire la nivelul de transparență dintre Rusia și SUA, la 14 septembrie, la Kaliningrad (fostul Königsberg) ambasadorul SUA în Rusia, John R. Beyrle a declarat că acesta este unul foarte ridicat, cum n-a mai existat vreodată. Europa pentru europeni În viziunea rușilor există o Europă proprie, o Europă la care aspiră și există în proiecția imaginară. Este o Europă care ar fi lipsită de aportul SUA, fără vocea Marii Britanii și în care s-ar instaura viziunea ”A treia Romă”(rusească). Până de curând Franța și Germania a cochetat cu inițiativele Moscovei, încuviințându-le și promițând sprijin la momentul oportun. Recent la Moscova a avut loc cea de-a șasea ședință a Consiliului ruso-francez pentru cooperare în probleme de securitate. Miniștrii de externe și de apărare ale celor două țări au evaluat situația din Libia, Siria, problematica Scutului antirachetă și dialogul Rusiei cu NATO și UE. Prin urmare Moscova și Parisul a dezbătut ”problematica de interacțiune internațională, subiectele delicate cu privire la asigurarea securității și a durabilității parteneriatului franco-rus. Și când te gândești că Moscova discută cu francezii sau germanii inițiativa rusească legată de încheierea unui Acord de securitate europeană, problematica Scutului NATO, edificarea unui instrument similar ca EUROSCUTUL, adică unul care nu ar exista americanii, te întrebi dacă nu cumva ne-am teleportat în istorie, în preajma celui de-al doilea război mondial. Situația în care Parisul și Berlinul împreună cu Moscova evaluează și emit soluții cu privire la noua arhitectură europeană, abordând problematica procesului de reglementare pașnică a conflictelor latente din fostul spațiu sovietic- Transnistria și Carabahul de Munte, soluțiile cu privire la Kosovo, scot în evidență caracterul de jucători naționali care profită de pe eticheta UE. În acest context se poate înscrie recenta vizită a premierului britanic David Cameron la Moscova și discuțiile aprinse purtate la Kremlin. Paradoxal dar adevărat este faptul că fostul cancelar german Gerhard Schröder, considerat omul rușilor, a ieșit la rampă și a pledat pentru formula Statele Unite ale Europei, aceasta în contextul în care atât nemții cât și francezii dau asigurări Moscovei că inițiativa rusească de Acord pentru o Securitate Europeană Comună este percepută ca o formulă adecvată pe care ar îmbrăca-o Politica Europeană de Securitate Comună. Să se profileze o ”finlandizare” a Europei( Ce ciudat dar România și Bulgaria a primit deocamdată ”interzis” în Spațiul Shengen datorită Germaniei, Franței și Finlandei). Nu este întâmplătoare nici opinia liderului opoziției conservatoare din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, care vede în alcătuirea unei armate europene unite rostul ca Uniunea Europeană să dețină un statut de superputere, echivalent cu cel al Washingtonului. Rusia împotriva NABUCCO În luna mai 2011 președintele rus Dmitrii Medvedev se confesa președintului austriac că proiectul gazoductului strategic South Streem, care va traversa aquatoriul Mării Negre și țările Europei de Centrale și de Sud va dobândi în UE un stat prioritar în lumina situației resurselor energetice de pe piața mondială. ”Sper că proiectul va fi unul de succes”, anunța Medvedev. "Ucraina dorește o claritate din partea Rusiei și a Uniunii Europene cu privire la perspectivele de utilizare a sistemului de transportarea a gazelor”, a declarat la 14 septembrie atașatul de presă al premierului ucrainean, Vitali Lukyanenko. Trebuie spus că, în ultima vreme, politica ucraineană s-a schimbat radical în raport cu Moscova și a suferit o schimbare pronunțată de atitudine, în contextul în care actuala putere de la Kiev era privită ca un vasal al rușilor. Nimic întâmplător, dar brusc Uniunea Europeană s-a trezit din letargie și îi solicită Rusiei să nu îngrădească construcția proiectului NABUCCO. Chiar dacă Moscova se scuză și reamintește că statutul Caspicelor încă nu a fost reglementat, Uniunea Europeană cere Rusiei să nu pună bețe în roate Gazoductului Transcaspic, proiectului NABUCCO și să nu exercite presiuni neîntemeiate la adresa Turkmeniei și a Azerbaidjanului. Comisarul european pe problemele energetice Gunter Ottinger a menționat că gazoductul NABUCCO, alături de proiectele –gazoductul transadriatic și proiectul ”Turcia-Grecia-Italia Interconnector” deja intră în sistemul ”Coridorului sudic”, care prevede livrarea de gaze prin intermediul sistemului de transport al Turciei. El a susținut că accesul UE la regiunea Ciscaspică și a Asiei Centrale, unde sunt depozitate cele mai numeroase resurse din lume de gaz natural, ce depășesc și pe cele rusești, reprezintă un obiectiv major al UE. Conform oficialului european, Rusia trebuie să fie interesată atât în proiectul NABUCCO, тcât și în alternativele acestuia – GTA sau ITGI, fără ca Moscova să saboteze ”Coridorul sudic”, să lase Turkmenistanul și Azerbaidjanul să aibă dreptul să ia decizii proprii și așa europenii vor avea o mai mare încredere față de acest furnizor energetic și de gaz. Cei de la Moscova au calificat poziția UE ca pe una de ingerință în afacerile Mării Caspice, care în prezent s-ar afla în competența țărilor din bazin: Rusia, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan și Kazahstan. Iar cum Rusia și Iranul se pronunță împotriva construcției gazoductului, descurajând proiectele de origine euroatlantică. În acest proiect Rusia își arată fălcile ”asiatice”, mai ales că în ultima vreme experții Gazpromului au dedus că în Europa compania înregistrează pierderi considerabile și sugerează factorilor decizionali o orientare plenară spre Asia. Și cum China a devenit principalul partener al Rusiei, creditându-i pe ruși cu miliarde, semestrial, europeni în schimb sunt tratați diferit. Europenii au fost anunțați premierul chinez Wen Jiabao, la Forumul economic mondial de la Dalian, să nu mai spere că Beijingul va salva economia mondială. În loc de concluzii România a părăsit, definitiv, sfera de influenţă a Moscovei și s-a angajat serios ca parte integră la sistemul de valori euroatlantic. România are un rol cricial la Marea Neagră și este o poartă care leagă Orientul de Occident. Ancorată la un sistem de valori al civiliazției democratice, țara noastră dobândește și o calitate de furnizor de securitate pentru căile economice navigabile. Umbrela NATO conferă României și o calitate de jucător geoeconomic, nu numai geopolitic. Unul din cei mai fini experți americani pentru Europa de Est, Ariel Cohen, afirma recent că ”scopul geopolitic prioritar al SUA în continuare constă în prevenirea și neadmiterea restabilirii imperiului eurasiatic, că este sub egida Rusiei sau a Chinei, și revizuirea ordinii internaționale în Eurasia, apărută după războiul rece” și îi dau dreptate, pentru că- în această încrengătură de jocuri cu nenumărate subtilități- Europa trebuie să înțeleagă că maniera în care unele țări pun accentele la Est sunt inadecvate și păguboase pentru întreaga ”familie europeană”( dacă azi, pe timp de criză, mai putem apela la această formulă, când țări din UE s-au simțit abandonate). Țările din UE care aplică schema etajării Uniunii Europene și se ghidează de propriile interese și scopuri pot destructura întreaga formulă europeană, iar avansând spre o alianță asiatică chiar și transforma UE ca o formulă de provizorat istoric.

Proces penal „Mihail Eminescu”

<

b>Semanlez un studiu al dlui Gheorghe Gavrila Copil, presedintele Societatii Bucuresti-Chisinau si al Fundatiei "Deceneu".
Poate avea loc un proces penal împotriva celor implicaţi în arestarea lui Mihail Eminescu, pentru anii de martiraj la care a fost supus, pentru moartea sa? Un astfel de proces poate fi deschis. Un popor fără reperele sale spirituale, îşi pierde propria identitate, cedează teritoriul său spiritual celor potrivnici şi în consecinţă îşi pierde o bună parte din pământul ţării, fie prin anexiuni externe, fie prin înstrăinări interne. S-a ajuns ca Mihail Eminescu să fie aproape scos din şcoli şi universităţi. Nici vorbă de catedre Eminescu, la facultăţile de litere, nici vorbă de instituirea zilei de 15 iunie ca zi naţională Mihail Eminescu. După mai bine de un secol, de la actul de terorism politic, guvernamental, împotriva lui Mihail Eminescu, adevărul a ieşit la lumină. Mihail Eminescu a fost capabil să înfrunte imperiul austro-ungar, militând pentru eliberarea Ardealului din captivitatea în care căzuse în 1866 şi pentru Unirea acestuia cu Patria-mamă, România. Pentru această activitate unificatoare a fost arestat şi supus unei asasinări lente, cu mercur, în final cu doză ucigşă-injecţii cu mercur şi cu loviturile primite-plagă craniană sângerândă. Pentru această activitate, pentru întreaga sa creaţie, pentru iubirea sa faţă de Neam şi Dumnezeu, Mihail Eminescu a devenit martirul românilor cu aură de sfânt. Martir din sfera creaţiei literare şi a ziariştilor. Azi, partea de răsărit a României, este în captivitate, conform Pactul dintre Stalin şi Hitler, din 1939. Avem în vedere nordul Bucovinei şi Basarabia. URSS a anexat şi Ţinutul Herţa. După dispariţia URSS, o bună parte din răsăritul României, a rămas în componenţa Ucrainei, iar pe un sector din Basarabia s-a constituit Republica Moldova, cu capitala la Chişinău. Împotriva tendinţei Chişinăului, de reunire cu România, se opun, atât Rusia, cât şi Ucraina. Dreptul istoric, dar şi cel internaţional oferă posibilitatea Reîntregirii României pe cale paşnică. Ucraina sperăm să înţeleagă că viitorul său stabil înseamnă restituirea către România a nordului Bucovinei, a ţinutului Herţa, a nordului Basarabiei şi a sudului Basarabiei, în caz contrar va fi macerată şi dizolvată ca naţine de către Federaţia Rusă. Europenitatea Ucrainei poate funcţiona salvator pentru Ucraina, prin relaţii cu România, în spiritul adevărului, în spiritul dreptăţii. Pentru Eminescu şi pentru Mihai Vodă Viteazul, pentru spiritul românesc, azi, imperiul austro-ungar înseamnă imperiul ucrainian şi politica imperială a Federaţiei ruse. Politica vecinilor noştri de la răsărit este construită pe minciună şi pe abuz de putere. N-au nici un drept asupra acestor teritorii, aşa cum nici un drept nu a avut imperiul austro-ungar asupra Transilvaniei. Dacă cei ce l-au martirizat, l-ar fi lăsat în libertate, Eminescu ar fi fost prezent la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, la Unirea Transilvaniei cu România. A fost prezent sufleteşte şi tot prezent este şi acum în sufletele noastre, în bătălia spirituală pentru consolidarea vieţuirii noastre multimilenare, pe acest pământ. Aşa cum un alt martir cu aură de sfânt, Mihai Vodă Viteazul, reîntregitorul Daciei, a fost activ în sufletele românilor, de la 1601 până în 1918, voivodând pentru reîntregirea ţării, aşa a fost şi Mihail Eminescu şi după asasinarea sa, aşa cum sunt, împreună şi azi, până la reunificarea deplină a României. Eminescu a militat prin excelenţă pentru armonizarea relaţiilor între români şi vecinii lor, în spiritul adevărului. Numai adevărul ne face liberi şi buni. Dumnezeu este cu cei care nu renunţă la adevăr. Trebuie deschis procesul penal împotriva guvernanţilor din anii 1883-1889. Guvernul României, guvernele României, de după acest proces, prin hotărâre judecătorească, vor fi constrânse, să recunoască, în mod public, nedreptatea făcută lui Eminescu şi să procedeze în consecinţă, redându-i locul pe care îl merită în învăţământul românesc: să se înfiinţeze la universităţi „catedre Mihail Eminescu”, să se instituie ziua de 15 iunie ca zi naţională Mihail Eminescu. Pentru a se ajunge aici, trebuie publicat codul penal şi civil de pe vremea lui Eminescu. Deşi există cărţi în care şi aspectul juridic este luat în seamă, considerăm că se va reuşi să se declanşeze o mişcare de solidarizare cu Eminescu, pentru un proces penal, doar prin republicarea acestui cod penal şi civil. Cine îl va retipări?! Când îl vom avea la îndemână, toţi cei interesaţi?!_Institutul de cercetări juridice nu are ca temă de cercetare stabilirea adevărului în cazul Mihail Eminescu! Având în vedere că Mihail Eminescu este prezent, acum şi mereu, în plaiul nostru sufletesc, închei aceste rânduri, astfel: Sărut mâna Mihail Eminescu şi binecuvântă poporul român!
Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău /Gheorghe Gavrilă Copil, preşedinte
Comunicare la cel de al XII-lea Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti,
13 august 2011

Păstorul cetăţii

Fiinţăm într-o acută criză. În primul rând, ne referim la criza morală care ne-a îndepărtat de la misiunea primoridală: de stabilire a legăturii cu Dumnezeu. În încercarea de-a accepta provocările vremurilor, ne-am trezit fără axe spirtituale. Despre restabilirea ordinei naturale în cetate ne vorbeşte pr. Matei Boilă. De această dată, în cele două volume întitulate „În speranţa repunerii lui HRISTOS ca unic domn al societăţii româneşti”. Viaţa autorului a fost una a suferinţelor asemenea poporului român. Născut într-o familie de inelectuali( tata, Zaharia Boilă, avocat şi jurnalist, şi Clara, profesoară de muzică, nepoata lui Iuliu Maniu), pr. Boilă a intrat în serviciul Bisericii Greco-Catolice, după ce a trecut prin temniţele terorii roşii ca participant la rezistenţa anticomunistă. Iuliu Maniu a exercitat un rol covârşitor asupra ideilor şi credinţelor părintelui. De la acesta el a însuşit, cu excelenţă, lecţia modelului românesc structurat pe simbioza naţionalismului iluminat şi spiritul creştin.
Nr. 6378, miercuri, 22 iunie 2011,
România Liberă, Ediţia Transilvania

Teodora Jurma oglindind „Viaţa albastră a dunelor”

La data de 8 iunie 2011, la Bastionul Croitorilor din mun.Cluj-Napoca, a avut loc lansarea volumului de versuri „Viaţa albastră a dunelor” a lui Teodora Jurma. Carte editată de Casa Cărţii de Ştiinţă, în anul 2010. În prefaţa volumului semnată de scriitorul Ion Cristofor se precizează sensibilitate timidă a poetei care cartografiază spaţiul intim în identificarea unei punţi metaobsesive a realului şi imaginarului.
Teodora Jurma este la a treia apariţie editorială proprie după ce a scos la lumină volumele de versuri „Secunde cu ochi de bufniţă”, editura Napoca Star, anul 2004, şi „Clopotul din statui”, editura Grinta, anul 2006. Totodată, trebuie remarcată prezenţa Teodorei Jurma în volumele colective de poezie a editurii Etnograph „Miresme de orgă”(2004) şi Peregrini prin timp(2007).
Teodora Jurma s-a născut la 15 septembrie 1970, în oraşul Luduş, judeţul Mureş şi este profesor de fizică la una din instituţiile şcolare clujene.
Volumul „Viaţa albastră a dunelor” este dedicat părinţilor săi Doina, Maria şi Corneliu, dar şi părinţilor spirituali pr. Simion Cristea şi pr. Iulian Benche.
În cadrul evenimentului, scriitorii clujeni Rodica Marian, Constantin Zărnescu, Dan Marius Drăgan sau Ioan Marinescu i-au vorbit publicului prezent la lansarea volumului de versuri despre originalitatea poetică, caracterul liric şi contemplativ a poetei Teodora Jurma, care capacitează subconştientul să exerseze în culoarele iniţiatice a unor forme cromatice în care există viziuni şi trasfigurări neliniştite.
Indubitabil, poeta transmite un mesaj codificat în două capitole: „Litera Q” şi „Voi visa cerceii unei negrese”, mesaj în care gândurile şi emoţiile poetei ne plimbă în lumea unor oglinzi care reclamă „Viaţa albastră a dunelor”. Teodora Jurma confirmă, prin noua apariţie editorială, că este o poetă autentică, sensibilă, care oferă viaţă metaforelor, contemplând singurătate abisală cercetează aspiraţia spre coloanele unei lumi astrale.

Istoria în mişcare.Ungaria, de la interese şi mofturi revizioniste

Istoria ne propune o anumită percepţie asupa geospaţiului, evenimentelor şi relaţiilor care s-au exersat în timp. Există o lume nu doar a percepţiilor şi a observaţiilor, ci şi a învăţămintelor privind relaţia dintre geografie şi relaţia cu oamenii, luând în calcul trecutul care ne transmite semnale, avertismente şi poveţe.
Dacă este să-l cităm pe profesorul Academiei diplomatice a Ministerului afacerilor externe a Rusiei Igor Nikolaevici Panarin, care vorbeşte despre modelele contemporane politice spre care tinde lumea acestea ar fi: modelul ultra libealismului SUA, modelul liberalismului central european, modelul chinez(care include şi elemente din modelul URSS), modelul indian a democraţiei de castă, socialismul islamic, modelul japonez, latinoamerican şi israelitean. Conform lui Panarin, modelul statului israel constă în aceea că statul emite semnale spre diaspora care urmează să contribuie la actul decizional favorabil prin lobbycraţia pe care o are la îndemână. Politica Ungariei de azi explică o geoistorie a prezentului, iată de ce, consider, abordarea relaţiilor statului maghiar cu vecinii se manifestă agresiv şi cu accente revizioniste, în contextul în care diaspora maghiară este la pupitrul puterii în ţările din proximitate, având la dispoziţie şi fiind implicată în luarea actului decizional: resurse umane, logistice, informative, financiare, reprezentative. Sunt nişte „legi dure geopolitice” în care unele state nu mai privesc restrictiv, ca în perioada ante- interbelică sau postbelică, adoptând platforma comunicării şi a „uşilor deschise” faţă de toţi cetăţenii săi, inclusiv de alte etnii. Iar uneori sub stindardul „drepturilor omului”, a „multiculturalităţii” s-au închis ochii pentru ca uniuni etnice exclusiviste să funcţioneze plenar şi să participe la viaţa publică românească.
Între Ungaria prorusă şi Ungaria antirusă
Pe de altă parte, unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale se exprimă greşit şi iraţional în relaţie cu statul său, raportându-se la statul ca apartenenţă etnică ca purtătorii acestuia în mesaj, semnale şi acţiuni. Şi dacă statul ca apartenenţă etnică are nevoi şi alte obiective ca statul nativ, reprezentanţii acelor minorităţi acţionează în scopul proiectării acţiunilor primului stat în loc să aducă corecţii planurilor acestuia. Larry Watts, un eminent istoric al serviciilor speciale estice şi un fin cunoscător a realităţilor din geospaţiul românesc şi est-european ne atenţionează că Ungaria şi Rusia ar avea un proiect de sfâşiere a României. În alt context, presa rusă zilele astea spune inflamat că Budapesta l-a primit fastuos pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvil( zilele acestea Georgia a eliminat simbolistica comunistă, echivalând ideologia lui Lenin alături de cea a lui Hitler) şi că se doreşte eliminarea investitorilor ruşi, notând că acţiunile ruseşti ale companiei MOL au fost achiziţionate de statul maghiar.
Indubitabil că acţiunile unor reprezentanţi ai Ungariei sau a etnicilor maghiari români care au trezit dezbateri aprinse în societatea românească referitoare la caracterul identitar, a statului român contemporan, a „istoriei” derivă dintr-un scenariu străin. Şi reprezentanţa Ţinutului Secuiesc care a fost inaugurată la Bruxelles la Casa Regiunilor Ungariei se înscrie în această strategie. Este puerilă argumentarea iniţiatorilor, consiliile judeţene Harghita şi Covasna care îşi motivează acţiunea că ar urmări atragerea de programe europene de dezvoltare. Nici argumentarea eurodeputatului László Tőkés care zice că nu este nimic ilegal şi nu există un ţel separatist, demersul încadrându-se într-o normalitate a reprezentării regiunilor nu pare să aibă o acoperire consistentă.
Dacă am trăi retrospectiv evenimentele am sesiza că la 5 noiembrie 2010, în Budapesta, sub egida guvernului ungar avea loc "Alianţa permanentă maghiară" (Magyar Állandó Értekezlet -MÁÉRT), o reuniune a diasporei maghiare prin care statul ungar transmitea un mesaj mobilizator acesteia, iar pentru comunităţile etnice din România, Ucraina, Slovacia, din Balcani li se indica să lupte pentru autonomie. Subiectele legate de lupta pentru autonomie, contracararea proceselor de asimilare a etnicilor minoritari maghiari, legea maghiară referitoare la statutul conaţionalilor/ dubla cetăţenie, programele educative-culturale ale Ungariei pentru etnicii săi din ţările din proximitate sunt astăzi cele mai exploatate mediatic şi care se află pe agenda zilei în ţările lor de reşedinţă. Iniţiativele formaţiunii de guvernământ (FIDES) care au avut ca scop resuscitarea problemelor maghiare din teritoriile din proximitate, activizarea comunităţilor maghiare din ţările vecine, astfel încât Budapesta dezvoltat o nouă abordare politică în raport cu conaţionalii săi, cea de decident politic în statele în care există comunităţi maghiare.
Slovacia sub asediul pan-ideii maghiare
La 25 mai a fost adoptată legea despre limbile minorităţilor naţionale în Parlamentul slovac, ceea ce a încins spiritele în societate. Doar semnătura preşedintelui Slovaciei Ivan Gasparovici lipseşte ca legea să intre în funcţiune. Exact, ca şi în cazul României, la guvernare se află şi reprezentanţi ai maghiarilor slavaci, iar opoziţia formată din socialişti(SMER) şi naţionalişti (SNS) care au criticat drastic legea, pentru că oferă clauze importante pentru maghiarii din Slovacia. Conform opiniei opoziţiei, legea va permite formarea de enclave alolingve în teritoriile în care locuiesc compact maghiarii din această ţară.
Legea modificată a minorităţilor naţionale a fost promovată de partidul maghiaro-slovac „Most-Hid”. În pregătirea şi adoptarea legii un rol covărşitor l-a jucat actualul vicepremier în guvernul slovac Rudolf Hmel. Graţie propunerii acestuia cota de folosire a limbii minorităţilor naţionale în teritoriului unui municipiu concret a fost diminuată de la 20 la 15%. Noua lege este considerată o victorie mare pentru maghiarii slovaci, care speră că şi noul recensământ din Slovacia v-a oferi o altă configuraţie etnică.
Naţionaliştii maghiari reuniţi îm Partidul Maghiar de Coaliţie s-au arătat nemulţumiţi de lege, întrucât au fost eliminate prevederile legate pe care statul slovac trebuie să le asigure minorităţilor naţionale folosirea în instituţiile oficiale a limbilor minorităţilor naţionale. Ungurii nu sunt de acord ca să fie folosite ca normă obligatorie toponimele locale în slovacă, inclusiv în mass-media maghiară. Practica dublelor nume toponime este larg răspândită în Slovacia. Spre exemplu, capitala ţării în slovacă se numeşte Bratislava, iar în maghiară Pojoni.
Slovacia prin diverse forme evită să comită un precedent de recunoaştere a drepturilor colective reprezentanţilor minorităţilor etnice.
Ca urmare a adoptării legii în privinţa limbilor minorităţilor naţionale a impus guvernul slovac să adopte o atitudine gravă la adresa Ungariei. Cu o declaraţie publică în privinţa relaţiilor slovaco-maghiare a venit ministrul afacerilor externe al Slovaciei Miculaş Dzurinda. El a expus pretenţiile slovace la adresa Ungariei, formulând o periculoasă „trilaterală” rezultată din legea maghiară a dublei cetăţenii, noua constituţie ungară şi dreptul cetăţenilor maghiar din străinătate de vot. Dzurinda a contestat acţiunile Budapestei şi a explicat că Slovacia are atuuri în faţa acesteia şi că nu există o teamă faţă de Ungaria. Ministrul afacerilor externe al Slovaciei spune că maghiarii slovaci sunt loiali Slovaciei, paşaportul slovac este mai preţios întrucât cetăţenia maghiară nu dă nici un profit, ţara sa are euro în circulaţie ceea ce nu are Ungaria şi că la orice provocare a Slovaciei există un răspuns politic adecvat.

În loc de concluzii
Nu o dată am reiterat că „sârma ghimpată" trebuie eliminată din mentalul colectiv. Inclusiv în relaţiile interetnice. Există loc pentru toţi cetăţenii într-o Europă Unită şi protejată de o apărare euroatlantică. Există loc pentru reconciliere naţională şi pentru o mai bună conveţuire între naţiuni. Lecţiile istoriei trebuie să îndemne să fim mai lămuriţi cu viitorul nostru, nu să intrăm ca nişte „victime” nefaste ale unui trecut îndepărtat. Şi avem exemple concludente că se pot construi relaţii de încredere, respectând legile ţării în care ne exprimăm şi trăim. Exemplul reconcilierii franco-germane după cel de-al doilea război mondial a modificat substanţial evoluţia politică de pe bătrânul continent. Model franco-german de stingere a nemulţumirilor şi disputelor istorice trebuie să ne ghideze şi-n relaţiile cu semenii de alte etnii. Iar aceste etnii să-şi iubească şi să-şi respecte ţara care i-a adoptat şi naturalizat. Pentru că cetăţenul trebuie să abandoneze vederile obtuze, nocive, care exprimă politica formulelor anacronice şi nu îmbrăţişează pacea şi conveţuirea cu etnia dominantă.