Cine a fost mercenarul basarabean din dinastia Kolceak

Genealogie. ''Amiralul Alb'' ar fi fost descendentul unui condotier basarabean
Istoricii ruşi spun că strămoşul amiralului Aleksandr Kolceak ar fi fost un român turcit.

În ultimul an, pe o mulţime de site-uri ruseşti, dar şi româneşti, a apărut o informaţie interesantă. Unul dintre eroii războiului civil din Rusia, amiralul Aleksandr Kolceak, cel care a condus lupta anti-bolşevică în Siberia, ar fi avut ca strămoş un român turcit. Potrivit istoriografiei ruseşti, este vorba de un mercenar care ar fi trăit în secolul al XVIII-lea, Iliaş Colceag.

Cum s-a turcit Iliaş
Pe scurt, istoricii ruşi relatează că Iliaş Colceag s-a născut în sudul Basarabiei. El s-ar fi înrolat ca soldat în armata otomană, în perioada în care Moldova era vasală a Imperiului Otoman. Iliaş Colceag ar fi ajuns să lupte în Bosnia, unde s-a făcut remarcat pentru curajul său. Acolo, el s-a „turcit", adică a trecut la mahomedanism, şi a luat numele de Hussein. În timpul războiului ruso-turc din 1710 - 1711, cel în care a fost implicat de partea Rusiei şi domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir, Iliaş a devenit ofiţer şi a ajuns la rangul buluc-başi, echivalentului unui căpitan. Din nou, el a dat dovadă de un curaj deosebit, drept pentru care sultanul Ahmen i-a acordat rangul de paşă, adică de general, în anul 1717. Iliaş a fost numit şi guvernator al cetăţii Hotin, veche posesiune a lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, care ajunsese motiv de dispută între Moldova şi Polonia, iar mai apoi între Imperiul Otoman şi cel Rus. În istoriografia otomană, românul turcit este cunoscut sub numele de Kolceak-Paşa.

Paşă la Hotin şi vizir la Constantinopole
Hussein Colceag a deţinut vreme de două decenii funcţia de paşă de Hotin, iar pentru scurtă vreme a fost, la Constantinopole, vizir, adică ministru. În timpul războiului ruso-turc din 1735-1739, Hussein Iliaş a fost comandantul armatei otomane din Basarabia. Însă, în anul 1738, el a fost înlocuit de la comandă cu Vali-Paşa, iar el a revenit la conducerea cetăţii Hotin. Armata turcească a fost înfrântă în anul 1739, în bătălia de la Stăuceni.

Hussein Colceag a rămas singur, cu o garnizoană de circa 900 de oameni, în faţa unei armate ruseşti de peste 60.000 de oameni. Generalul de origine germană Cristoph von Munnich i-a oferit condiţii onorabile de capitulare lui Hussein Colceag. Acesta a acceptat şi a fost tratat de ruşi ca un prizonier de lux, împreună cu fiul său, Mehmet - Bey. Cei doi au fost duşi la Curtea Imperială din Sankt-Petersburg.

La finalul războiului, Hussein Colceag ar fi vrut să se întoarcă în Turcia, însă a aflat că este considerat drept trădător la curtea otomană şi că îl aşteaptă pedeapsa cu moartea. Aşa că a decis să rămână în Rusia. Hussein Colceag a ajuns până în Ucraina de azi, unde a intrat în serviciul voievodului de Kiev, Fracisc Potoki. Voievodatul Kievului fusese parte a Poloniei, însă a fost cedat de regele Ioan Sobieski Rusiei. Românul turcit a murit în exil în anul 1743, iar fiul său a redevenit creştin şi a continuat cariera militară începută de tatăl său, de această dată în slujba Rusiei. Nepotul lui Hussein Colceag, Lucian (Lukyan), a fost răsplătit pentru serviciile militare aduse Rusiei cu moşii în Ucraina.

Familia Colceag (ortografiată din acea perioadă Kolceak) a fost acceptată în marea nobilime rusă. Geopoliticianul român Octavian Sergentu, de origine basarabeană, spune că „astfel de cazuri nu sunt singulare. Dimitrie Cantemir, la rândul său, s-a stabilit în Rusia, unde a devenit şef al spionajului rusesc şi prinţ la curtea lui Petru cel Mare, iar fiul său a devenit primul poet modern al Rusiei. Sunt frecvente cazurile în care descendenţii unor români au devenit notabili ai Rusiei.

Unii susţin şi că marele scriitor Lev Tolstoi ar fi urmaşul celebrei familii boiereşti Grosu din Basarabia. Au apărut şi speculaţii că numele Putin, al actualului premier rus, ar proveni din Putină. Ar mai fi cazurile lui Nicolae Milescu-Spătaru ori Miron Costin, care s-au remarcat la curtea Rusiei".

Amiralul
Figura cea mai importantă a dinastiei Kolceak a fost amiralul Aleksandr Kolceak. El a luptat, ca şi contraamiral al flotei ruseşti în primul război mondial. După înlăturarea ţarului Nicolae al II-lea, el a făcut parte din conducerea Armatei Albe, fondată de un grup de ofiţeri loialişti, care doreau înlăturarea bolşevicilor şi readucerea pe tron a dinastiei Romanov. În timpul Războiului Civil din Rusia, dintre comunişti şi monarhişti, Aleksandr Kolceak a devenit amiral şi guvernator al Siberiei. Luat prizonier de comunişti, el a fost executat. Azi, el este considerat drept un erou al Rusiei.

de CLAUDIU PADUREAN
06.05.20011
ROMANIA LIBERA

Scutul, Moscova si „dublele standarde”

Moscova solicita de la Statele Unite sa demonstreza ca Scutul antiracheta din Romania nu este indreptat contra Rusiei. Comunicatul Ministerului de externe al Rusiei apare dupa ce presedintele Romaniei, Traian Basescu a anuntat destinatia scutului antiracheta la Deveselu, judetul Olt si a dat asigurari ca nu este indreptat contra Rusiei.
"Cu realizarea acestei componente a scutului antiracheta, Romania se afla la cel mai inalt nivel de securitate din istoria ei, un nivel de securitate gandit pe termen lung", a declarat presedintele Basescu despre amplasarea scutului antiracheta la Deveselu, tinand sa mentioneze ca acest sistem este unul defensiv si nu ofensiv si ca acesst scut nu este indreptat impotriva Federatiei Ruse. De acest sistem defensiv vor beneficia mai multe tari”, declara presedintele Romaniei.
Moscova este hotarata sa joace un rol important pe agenda conceptiei si de arhitectura europeana a Scutului antiracheta pornind de la niste considerente de influentare a securitatii regionale si globale
Recent oportunitatea sistemului Scutului antiaerian antiracheta si perspectivele integrarii in sistemul de aparare antiaeriana a fost dezbatuta de catre reprezentantii militari rusi de prim rang si impartasita jurnalistilor in Sofrino. „Rusia in cadrul edificarii unei aparari comune antiracheta europeana este pregatiyta sa asigure protejarea teritoriilor stetelor din proximitate de la un eventual atac cu rachete balistice”, a declarat general-locotenentul Oleg Ostapenko, comandantul trupelor cosmice. In contextul edificarii unei aparari comune ruso-europene, rusii vad colaborarea prin crearea unui centru unic de stocare a informatiilor, care, ulterior, acestea ar fi gestionate corespunzator indicandu-se nivelul riscurilor ar fi transmisa unui centru de lupta comun de gestionare a resurselor militare.
Realizarea unei aparari europene prin intermediul parteneriatului NATO –Rusia, pune in pozitie favorabila Moscova care considera ca unele teritorii sa fie acontate de NATO si de Rusia. Kremlinul propune sa fie consolidate teritorii pe langa NATO si Rusia, pe care acestea le-ar avea in gestiune si le-ar apara, inclusiv depistand si nimicind rachetele balistice inamice.
Totodata Rusia anunta ca nu planifica sa amplaseze surse de atac ale Scutului in afara teritoriului national in cazul edificarii apararii europene antiracheta in comun cu NATO. Decizia de folosire a resurselor Scutului antiracheta s-ar infaptui in cadrul centrului unic de informare a spatiului.

Scutul european si efectele rusesti
Moscova considera ca orice initiativa referitoare la Scutul antiracheta trebuie sa tina cont de pozitia rusa, iar orice propunere unilaterala in sfera contracararii noilor amenintari, inclusiv prin prisma amplasarii Scutului strategic in Romania, ar putea produce tensiuni negative in relatiile Est-Vest.
Presedintele Comisiei pentru aparare din Duma de stat a Federatiei Ruse Vladimir Zavarzin considera ca amplasarea elementelor Scutului antiracheta poate produce efecte stabilizatoare dar si destabilizatoare pentru securitatea internationala si trebuie sa existe un control comun Rusia- NATO legat de Scutul european.
Liderul separatistilor transnistreni Igor Smirnov, cel care, se pare, il va depasi la carma republicii fantome Transnistria si pe presedintele rus Dmitrii Medvedev deja anunta trambitand ca Rusia isi va spori influenta la frontiera euroatlantica. Tendinta ruseasca de-a-si mentine capacitatea de dominatie in considerat „spatiul vital” si posibilitatea destructurarii in exercitarea puterii in proximitate, odata cu avansarea Scutului antiracheta demonstreaza o certitudine ca Moscova nu a devenit mai vizionara si mai cooperanta in relatiile cu noile stanarde ale omenirii. La baza tuturor strategiilor actuale de sabotare a edificarii unui cap de pod atlantic/american in Eurasia s-a aflat Rusia. Sabotand proiectia unei ordini internationale, care ar largi conceptul de cooperare si de proiectare a unei ordini democratice, Rusia s-a situat pe o pozitie mercantila, duplicitara, mizand pe aceleasi formule reactive chiar in viziuni proiective( a se vedea cazul cu proiectul de Strategie a Rusiei de securitate europeana care in fapt presupune eliminarea capului de pod atlantic din Europa).
Indubitabil, Rusia a incercat sa joace in ultima perioada un joc duplicitar in care nu s-a exprimat o pozitie a statului rus pe anumite subiecte palpabile din Orientul Mijlociu, alteori folosindu-se de politica “reincarcarii” ruso-americane a tins sa foloseasca formule si mesaje care denota lipsa unei credibilitati in relatiile ruso-americane si chiar ruso-europene.Sa luam acelasi caz Transnistria cand raportorii rusi din cadrul “grupului de experti Rusia-SUA” au inceput sa exprime convingerea de edificare a unui model ferativ a Republicii Moldova, fara a avea pozitia americana. Invinuind Comisia Europeana de lipsa de interes fata de initiative Merkel-Medvedev, expertii rusi cum ar fi S.Karaganov, Dm.Suslov au incercat sa explica ca in fapt aceasta initiative are ca miza crearea unui stat federal pe care si l-a propus sa-l incuviinteze noua agenda internationala. Aceeasi interpretare prorusa au tins s-o aplice fata si de Carabahul de Munte, iar pozitia Ungariei de-a se situa de partea Azerbadjanului a trezit suparare si ecouri negative la adresa Budapestei.

In loc de concluzii
Rusia inca nu este deplin eligibila sa participe la o relatie profunda si coerenta cu Europa si America. Jucand un rol duplicitar, nedetermenandu-si rostul si rolul adecvat in lumea contemporana si sabotand initiative euroatlantice in zona pretentiilor sale geopolice Moscova nu ca inca nu este dispusa sa faca pasul ca o placa turnanta in care ar fuziuna sistemul de securitate transatlantica cu cel transcontinental eurasiatic.

Cinci motive pentru care Transnistria nu va deveni stat

Dosar. Rusia încearcă să invoce modelul Kosovo pentru a şantaja Republica Moldova
Comunitatea internaţională refuză să recunoască regimul de la Tiraspol, în ciuda presiunilor ruseşti.

O serie de geopoliticieni şi de politicieni ruşi încearcă diferite căi pentru a legitima regimul din Transnistria, după modelul Kosovo. Din punct de vedere al dreptului internaţional, regiunea este o zonă a Republicii Moldova, aflată sub ocupaţia Rusiei. Kremlinul şi-a asumat angajamente internaţionale referitoare la retragerea trupelor ruseşti din regiune, pe care nu le-a respectat. Rusia încearcă să îi prezinte pe cei circa 4.000 de militari ai Armatei a 14-a drept „trupe de menţinere a păcii", în timp ce supun autorităţile de la Chişinău unor presiuni variate pentru a transforma Republica Moldova într-o confederaţie în care Chişinăul şi Tiraspolul să aibă drepturi egale. Autorităţile din Basarabia au acceptat să acorde o largă autonomie Transnistriei, însă refuză planurile Kremlinului. Geopoliticianul basarabean Octavian Sergentu a publicat o carte, intitulată „De la Kosovo spre Est", în care explică cele cinci motive pentru care Transnistria nu va deveni niciodată stat.

Un regim nelegitim
Unul dintre motivele pentru care comunitatea interna¬ţională refuză să recunoască în fostul ofiţer KGB Igor Smirnov, preşedintele autoproclamat al Transnistriei un interlocutor este lipsa de legitimitate a regimului său. „În Transnistria nu au avut loc niciodată alegeri libere. Nimeni nu poate să spună care este, în realitate, voinţa locuitorilor din acest teritoriu", spune Octavian Sergentu. Igor Smirnov a dat, în realitate, o lovitură de stat în anul 1990, când a proclamat independenţa Transnistriei. Reprezentanţii Chişinăului spun că regimul lui Smirnov nu este susţinut de populaţie, ci doar de clanuri mafiote şi de armata rusă.

Discriminare etnică

În Transnistria, cel mai numeros grup etnic este reprezentat de români, care formează 39,9 la sută din populaţie. Ei sunt urmaţi de ucraineni, care reprezintă 28,3 la sută din populaţie, şi de ruşi, care reprezintă 25,5 la sută din totalul locuitorilor. În regiune trăiesc circa 400.000 de persoane. Cu ajutorul mafiei şi al armatei ruse, minoritatea rusească domină politic teritoriul secesionist. În schimb, românii sunt supuşi unor discriminări de neacceptat.

Printre acestea se numără arestări abuzive, dar şi închiderea şcolilor cu predare în limba română, cu grafie latină, de pe teritoriul controlat de Igor Smirnov.

Lipsa unei tradiţii statale
Transnistria nu a avut niciodată o tradiţie statală în adevăratul sens al cuvântului. Teritoriul a fost controlat în Antichitate de daci (prin tribul tyrageţilor), apoi de popoare migratoare de tipul cumanilor şi de cnezate slave. A urmat stăpânirea mongolo-tătară, apoi teritoriul a fost controlat de Principatul Moldovei. A urmat o perioadă în care Transnistria a fost controlată de Uniunea Polono-Lituaniană, apoi de cazacii ucrainieni răsculaţi. În cele din urmă, teritoriul a fost ocupat de Rusia. După primul război mondial, bolşevicii au creat în zonă o republică autonomă „moldovenească" în cadrul Ucrainei, apoi teritoriul a fost alipit Basarabiei până în anul 1990, când el a fost ocupat de trupele paramilitare ale lui Igor Smirnov.

Nu există instituţii reale de stat
În prezent, nici una dintre instituţiile din Transnistria nu sunt recunoscute. Teritoriul este controlat de clanuri, iar cetăţenii nu sunt protejaţi deloc. Nici nu poate fi vorba de un stat de drept. Transnistria este, de fapt, un fief de tip medieval, în care un şef militar, Igor Smirnov, îşi impune voinţa discreţionar. Şefii de la Tiraspol circulă la nivel internaţional cu paşapoarte ruseşti. Toţi şi-au păstrat cetăţenia rusă şi pensiile oferite de Federaţia Rusă.

Nu există o identitate proprie a populaţiei şi regiunii
Spre deosebire de Kosovo, Transnistria nu are o identitate proprie. Nu există un popor transnistrian, ci doar o populaţie dominată prin forţă militară. Locuitorii din Transnistria nu se deosebesc nici prin cultură, nici prin limbă, nici prin religie, nici prin tradiţie de cei din Ucraina ori Basarabia. Drept urmare, chiar dacă ar fi acceptată, prin absurd, de comunitatea internaţională drept stat, Transnistria nu ar avea o naţiune. Potrivit dreptului internaţional, un stat trebuie să aibă un teritoriu, o naţiune şi suveranitate. Transnistria nu are decât teritoriu.
CLAUDIU PADUREAN
15 Aprilie 2011

Tirrania, un teritoriu liber

În permanenţă ne izbim de ceva: de o idee, de un astru, de-o replică. Euforici ne reflectăm într-o lume absurdă, compactă, cu nenumăraţi proşti, inversată de istorie. Parcă ne-am afla la hotarul lumii şi judecăţii, prinşi în chingi, aşteptând nerăbdători sentinţa. Nu avem dreptul şi nici posibilitatea să judecăm, ci trebuie să avem încredere în cineva. Acel cineva arată imaginar ca un Godo salvator care nu se arată nici astăzi, ca şi ieri. Împovăraţi ne strivim propria istorie şi inventăm jucării şi poveşti stupide ca să evităm adevăratele revoluţii. O fi aceasta noua pardigmă a cenzurii? În abuzul informaţiilor şi dezinformaţiilor strecurate sistemului reflexiv se pot produce reale cataclisme, care să ne arunce pe o imaginară Arcă a lui Noe. Astfel încât izgonirea noastră din adevăr să fie asemănătoare foarte de mult cu acea izgonire biblică a omului din rai.
Recunosc, am rătăcit secole lumină. Suntem, potrivit falşilor profeţi, un soi de stupid people, pe care îl eşantionează, îi servesc înjurături, conversaţii agitate şi tensionante, îl agresează cu păpuşi arondate la televizor. Ne-am rătăcit în istorie, ne-am pierdut modelul de om liber, inventând în viaţă un Abel şi un Cain, căutându-le un compromis care ne-a limitat esenţa felului nostru uman. Fără remuşcări, în loc de saltul spre noi culmi, am ales saltul în prăpastie. Am invocat luciditatea şi raţiunea, am trăit aventura misterului de-a păşi prin Golgota, ca printr-un tunel al Purgatoriului, căzând ca nişte îngeri frumoşi, iar mai apoi ridicându-ne în semilună am cerşit dulcele sărut a lui Iuda. Ne-am poticnit, am căzut, ne-am ridicat umiliţi şi dezonoraţi. Pierdusem busola timpului şi cele patru direcţii geografice. Timpul a fost cel mai bun psiholog, psihanalist, neurolog. Ne-a balsamat rănile, ne-a vindecat bolile, ne-a remodelat destinele. Şi aşa am încuviinţat agresiunile spirituale şi războaiele telurice, am acceptat târgul cu istoria şi am devenit un „neam de târgoveţi”. În curând lumea va pieri pentru că se împuţinează oxigenul şi sporesc centralele atomice şi războiaele ca nişte bucurii de masacrare a fiinţelor umane care mai cred în Dumnezeu. Bisturiul ne secţionează organele şi le comercializează la bursă. Globalizarea ne ajută să ucidem la nivel global, să vorbim global, să ne clonăm global şi să comercializăm valori la nivel global. Dimineaţa şi seara privim cum cortegiile funerare tranzacţionează cadavre umane. „Monney, monney”...A mai rămas să ne vindem spiritele, istoria şi familia, pentru că aceste bunuri sunt pe viitoarea notă de factură.
Haosul aţipit îşi extinde teritoriul, ca un foc viu care mocneşte vibrând sub cenuşă.

Valentina Semenescu: Vreau să prind clipa Unirii Basarbiei cu ŢARA

Interviu cu preşedintele Asociaţiei „Basarabia-Bucovina” din Cluj-Napoca, Valentina Semenescu,

Există români care se luptă cu nedrepatea şi nu renunţă la vise. Români care îşi iubesc ţara, istoria şi Neamul. În fiecare din ei sunt strecurate istorii care înnobilează conştiinţa naţională. Parcurgând trepte ale umilinţei, suferinţei, ale anonimatului, datorită rădăcinilor puternice familiale care au scris istoria ţării, vocea lor are o pondere suficientă şi astăzi în spaţiul public. Există români care iubesc Ţara şi Basarabia, pentru că sunt descendenţi a acelor figuri ilustrative care au ctitorit România Mare. Ei îşi împărtăşesc cunoştinţele tinerilor, îi educă, produc acţiuni şi evenimente care relevă o solidaritate a generaţiilor de ieri şi mâine. Una din persoanele care niciodată nu a renunţat să viseze la o Basarabie românească este profesoara Valentina Semenescu, fiica deputatului Sfatului Ţării Pantelimon Erhan. Valenina Semenescu rămâne o femeie frumoasă şi astăzi, atât la chip cât şi la suflet, chiar dacă are o vârstă când nepoţii o venerează şi îi ascultă poveştile vieţii. Aparent o femeie de-o simplitate şi o bunătate rarisimă, ea ascunde un caracter puternic şi o inteligenţă copleşitoare. Pentru că şi-n prezent ea, care a profesat o viaţă, are grijă de copiii, inclusiv de cei basarabeni( studenţi şi liceeni, sau chiar descendenţii basarabenilor care s-au stabilit cu viaţa în Ardeal), care prin voia sorţii au apelat şi mai apelează ca la o mamă a lor.
Redau în continuare dialogul pe care l-am purtat cu preşedinta Asociaţiei „Basarabia-Bucovina”, doamna Valentina Semenescu:

- Asociaţia Culturală „Basarabia-Bucovina” a avut multe activităţi în municipiu şi în plan relaţional cu Basarabia şi basarabenii.
- Şi în ziua de astăzi majoritatea studenţilor şi liceenilor care vin la mine, sunt cei cu probleme. La începutul anului de studiu problema cea mai des invocată este cea referitoare la locul de cămin. Niciodată nu am primit „atenţii”. Ce nu s-ar insinua în privinţa corectitudinii mele, eu ştiu că rezolvând benefic un caz, pentru un basarabean, faci un bine unui copil, unui suflet amărât. Nu sunt adepta „remunerăriilor” sau „recompenselor” care m-ai există în societatea noastră.

- Când aţi văzut Basarabia?
- Imediat după „dezgheţ”. În anul 1991. Am predat o perioadă acolo. Anul trecut am primit o invitaţie să particip la evenimentele Bibliotecii „Transilvania”. Este adevărat că împreună cu Alexe Mare şi Ioan Brad am fost cu cinci transporturi de cărţi, destinate bibliotecii. În Cluj a existat şi familia Mare, a cărui părinte la fel a votat Unirea la 1918. Faptul că în Basarabia ne-am născut, că am avut nişte părinţi care au optat pentru o Basarabie românească ne-au încurajat felul de a fi aproape de basarabeni, de-a îi sprijini pe cei mai tineri şi de-a ne gândi într-un alt mod la provincia vitregită de istorie.

- Cum vi s-au părut basarabenii pe care i-aţi cunoscut la Cluj?
- Este adevărat că au existat diverse tipaje de basarabeni. Dar nu poţi să-i pui pe toţi în aceeaşi oală. Noi, basarabenii, am avut oameni importanţi ai Clujului. Cum a fost Surcel.

- Dar care a fost traseul unui descendent de deputat în Sfatul Ţării în perioada regiumului comunist din România?
Am terminat Liceul pedagogic la Blaj, iar facultatea la Bucureşti şi Cluj. Am făcut literele.


- Părinţii v-au mărturisit despre viaţa din Basarabia, până a ajunge în Ţară?
Părinţii mei au avut o situaţie foarte bună la Chişinău. Ştiu că deţineau două case şi terenuri.


- Cum s-a răsfrânt criza asupra dumneavoastră
Eu sunt profesor la pensie. Criza se manifestă permanent lângă noi. Este ca şi idealul Unirii. Îmi doresc să prind clipa când s-ar putea 27 martie, Unirea Basarabiei cu Ţara, într-o Românie reîntregită.

Vă mulţumesc.

Ungaria etnocentristă. Imaginea „agresorului” contemporan

Recunosc că subiectul „Barna Csibi” a făcut ocol în presa noastră, consumându-se destui nervi şi cerneală, luându-se atitudine şi fiind condamnat gestul acestuia care se războieşte cu istoria prin prisma unor păpuşi nevinovate. Un provocator ordinar de serviciu, complexat şi labil psihic, pentru că altfel nu poate fi calificat gestul lui Barna Csibi, a devenit afiş în mass-media, într-o ţară pe care Consiliul Europei o creditează ca model al conveţuirii entniilor conlucuitoare. De aceea, consider că are perfectă dreptate primarul din Miercurea Ciuc Raduly când enunţă ipoteza că „extremistul ar avea "probleme cu capul". Solidară, presa şi societatea civilă românească s-a sesizat, a reacţionat şi am condamnat gestul acestui „psihopat social” care „asasinează” păpuşi, codificate în simobluri, în faţa copiilor şi înspăimântă populaţia. „Înarmat” mental cu ura faţă de istoria românească, în calitate de funcţionar public român, într-o zonă geografică în care etnicii români necunoscători de limbă maghiară nu pot să acceadă în poziţii funcţionăreşti, acesta şi-a îndeplinit misia: mediatizarea gestului de ură adresat românilor. Faptul că în loc de păpuşile Barbi, funcţionarul român de etnie maghiară a ales imaginea lui Avram Iancu, dă multiple semne de întrebare, cum poate un individ labil psihic, violent şi incult, care manifestă ură etnică la adresa naţiunii titulare să acceadă în funcţii publice ale statului român. Mai ales că este recidivist în acţiuni ce propagă ură etnică, agresează, subminează şi sfidează statul care i-a dat un job, o casă. Şi când te gândeşti câţi români bine pregătiţi profesional, cu şcoală şi educaţie nu-şi pot găsi o slujbă pe măsură.
Am ajuns s-o vedem şi pe asta. Am ajuns să vedem de 14 martie 2011 cum un frustat, funcţionar al statului român, are o imaginaţie fantezistă şi consideră că rescrie istoria şi-l "judecă" pe Avram Iancu. Iar statul român îi oferă provocatorului recidivist, în schimb, o vacanţă la baştina lui Avram Iancu. Gestul reprezentanţilor statului români care îl trimit la „moţi” pe ungurul care poartă însemnele SS şi subminează statul român este unul sfidător nu numai la adresa românilor din Ţara Moţilor, ci pentru întreaga Românitate.
În acelaşi timp, aroganţa „SS” maghiară a fost completată de declaraţiile provocatoare şi extremiste ale premierului ungar Viktor Orban, de mesajul soţiei ambasadorului ungar la Bucureşti, astfel încât atitudinile unor radicalii maghiari de tipul Tokes Laszlo, Szasz Jeno, preşedintele Partidului Civic Maghiar, sau Izsak Balasz, şeful Consiliului Naţional Secuiesc s-au încadrat la capitolul „nimic nou”.
Indubitabil, cel mai notabil act pe care l-a făcut statul român faţă de extremistul maghiar, cuprins de animism şi bigotism, este că s-a autosesizat prin Parchet. Personal, aştept să se autosesizeze şi Casa de nebuni, care i-ar oferi cea mai adecvată oportunitate ca Csibi Barna să-şi imagineze că este întruchiparea lui Horty, Atila sau mai ştiu eu ce zeitate emblematică etnocentristă.

Noi am semnalat „isterizarea” Ungariei
Acţinile extremiştilor maghiari au fost bine concepute şi dirijate de Budapesta. În data de 7.11.2010, în paginile publicaţiei ClujToday.ro, în singurătatatea mediatică, scriam că Ungaria îşi mobilizează etnicii din România, Balcani, Ucraina şi Slovacia indicându-le să lupte pentru autonomie. În data de 5 noiembrie, la Budapesta sub egida guvernului ungar a avut loc şedinţa ordinară a "Consfătuirii permanente maghiare" (Magyar Állandó Értekezlet -MÁÉRT).
Consfătuirea a ajuns la IX întrunire în cadrul proiectului MÁÉRT – prima reuniune după şase ani de repaos. Prima şedinţă a MÁÉRT a avut loc în anul 1999. Ultima, care a precedat-o pe actuala s-a desfăşurat în anul 2004. La reuniune a luat parte prim-ministrul Victor Orban, membrii guvernului maghiar, reprezentanţii fracţiunilor din parlamentul maghiar, deputaţii de etnie maghiară din Parlamentul European, reprezentanţi ai 19 organizaţii culturale şi politice a maghiară din străinătate, desemnate minoritare în ţările lor. La eveniment au participat, în primul rând, maghiarii din proximitate. Au primit şi au onorat invitaţia Uniunea Democrat Maghiară(UDMR), Partidul Civic Maghiar şi Consiliul naţional maghiar( Romániai Magyar Demokrata Szövetség - RMDSZ, Erdélyi Magyar Nemzeti Tanács - EMNT, Magyar Polgári Párt - MPP)- organizaţii care îşi desfăşoară activitatea potrivit legislaţiei româneşti. Maghiarii din Slovacia au fost reprezentaţi de Partidul de coaliţie maghiar (Magyar Koalíció Pártja - MKP), cei din Serbia şi din Voievodina au fost reprezentaţi de Uniunea maghiarilor din Voievodina şi partidul democrat maghiar din Voievodina(Vajdasági Magyar Szövetség - VMSZ, Vajdasági Magyar Demokrata Párt - VMDP), din Ucraina, zona ciscarpatică şi transсarpatică au fost reprezantanţii Uniunii culturale a maghiarilor din Carpaţii transcarpatieni şi Uniunea democratică a maghiarilor ucraineni (Kárpátaljai Magyar Kulturális Szövetség - KMKSZ, Ukrajnai Magyar Demokrata Szövetség - UMDSZ), din Croaţia s-au prezentat conaţionalii de la Comunitatea democratică a maghiarilor din Croaţia şi Uniunea comunităţilor maghiare (Horvátországi Magyarok Demokratikus Közössége - HMDK, Magyar Egyesületek Szövetsége - MESZ), din Slovenia au fost cei de la Comunitatea naţională a maghiarilor autoadiministratori ai regiunii Mura (Muravidéki Magyar Önkormányzati Nemzeti Közösség). În schimb, din Slovacia nu a primit invitaţie organizaţia Híd/Most, pentru că activitatea acesteia nu corespunde, potrivit guvernului maghiar, intereselor naţionale maghiare.
Mai mult de atât, din ţările Occidentului au primit invitaţie reprezentanţii organizaţiilor culturale de migranţi: Uniunea organizaţiilor maghiare vest-europene (Nyugat-európai Országos Magyar Szervezetek Szövetsége), trei delegaţi au reprezentat organizaţiile maghiarilor din SUA, din Canada s-au prezentat cei de la Centrul cultural maghiar şi de la Consiliul cultural maghiar (Kanadai Magyar Kultúrközpont, Kanadai Magyar Kulturális Tanács), din America Latină au sosit reprezentanţi ai Uniunii organizaţiilor maghiarilor din ţările Americii Latine (Latin-Amerikai Magyar Országos Szervezetek Szövetsége), din Australia cei de la Consiliul maghiar al Noului Wales de sud (Új Dél-Walesi Magyar Szövetség). În preajma evenimentului vicepremierul maghiar Semjén Zsolt a declarat că este „ imposibil ca politica naţională maghiară să fie modificată fără accepţiunea maghiarilor, care locuiesc în afara ţării”.
La reuniune s-au discutat subiectele legate de: lupta pentru autonomie; contracararea proceselor de asimilare a etnicilor minoritari maghiari; legea maghiară referitoare la statutul conaţionalilor, dubla cetăţenie; programele educative-culturale ale Ungariei pentru etnicii săi din ţările din proximitate. Iar, la 5 noiembrie, Parlamentul maghiar a dezbătut problemele legate de diaspora maghiară, care au cuprins o întreagă zi. Iniţiativele FIDES au fost orientate spre o resuscitare a problemelor maghiare, activizarea maghiarilor din ţările vecine, în scopul solicitării acestora a unor noi dezbateri referitoare la statul lor.
Indubitabil, Budapesta a dezvoltat o nouă abordare politică care se referă la conaţionalii săi din alte state, inclusiv în teritoriile ţărilor din proximitate. Tot, în cadrul acelui eveniment Budapesta a stabilit să activizeze în patru state, printre care România, discursul de „autonomie” a etnicilor maghiari.
N.B. Nu vreau să cred că există un Curriculum ascuns maghiar prin care se urmăreşte achiziţionare de resurse româneşti prin influenţarea politicienilor români.

Nenea Ilie

Fiecare clipă a vieţii pe care o rememorezi, fie o trăieşti la o nouă intensitate, îşi are farmecul său. De multi ori ne spunem: am pierdut o tinereţe pentru totdeauna-n amintire. Eu cred că nu este aşa. Pentru că există oameni pe care viaţa ni-i scoate în cale. Nu condrumeţii, în nici un caz. Există oameni frumoşi, cu dragoste faţă de ţară şi de semeni. Aceştia sunt camarazii şi mentorii educaţiei noastre. Ei nu ne conving cum se câştigă războie, ci ni le proiectează imaginar. Ne vor spune: suntem cu toții ROMÂNI şi suntem mândri! Îi înţelegi, îi aprobi şi îi iubeşti. Pentru că găseşti în imaginea lor esenţe extratemporale ale destinului românesc.
Unul din profesorii care mi-au predat la „seral” istoria şi cultul Armatei Române a fost ofiţerul Armatei Române, Ilie Ghioc. Un personaj care nu s-ar evidenţia din mulţime, frumos la suflet, generos, plin de bunătate şi cu o cultură a iubirii de Neam. A fost personajul pe care pentru întâia dată am văzut un militar român plimbându-se prin centrul Chişinăului în uniformă militară românească. Şi gestul lui l-am interpretat ca un act de curaj şi ca o sfidare adresat unei republici care era dominată de mentalitatea şi ideologia neobolşevică, exprimată în anii 1993-1996, în timpul guvernării agrocialiştilor antiromâni. Şi în zbuciumele tinereţii revoluţionare, conştiintezasem că există un personaj puternic, neobosit, proiectând lumea uniformelor militare româneşti la Chişinău. În el am simţit un mesaj, o tălmăcire, care a rezultat într-o mare prietenie. De când l-am cunoscut ştiam că mai am o referinţă la Chişinău(când venea) sau la Bucureşti.
Era nenea Ilie.
Puţini îşi amintesc că nenea Ilie era foarte aşteptat la Chişinău, pentru că reuşea să sprijine instituţii, mulţi nevoiaşi, dar şi persoane care au ajuns azi în funcţii înalte. Culmea ironiei este că unele din persoane, pe care el le-a sprijinit, au uitat de existenţa lui.
Este adevărat că nenea Ilie nu mai deţine funcţii care i-ar permite să se implice ca altădată. Graţie Fundaţiei „Mihai Viteazul” , la proeictele căreia a pus osul şi nenea Ilie, au reuşit să ajungă la studii numeroşi tineri basarabeni într-o perioadă socio-politică foarte delicată. Nici nu mai ştiu dacă el mai este considerat astăzi ca o persoană neavenită în Basarabia, dar că-i iubeşte pe basarabeni la o înaltă intenstate m-am convins.
Şi l-am îndrăgit pe nenea Ilie, inclusiv pentru că în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în anii 90, când studenţii postrevoluţionari s-au ridicat pentru a manifesta pentru liberatate, democraţie şi o Românie puternică, a existat un „căptan” al Armatei Române care s-a ridicat la tribună şi a vorbit cu multă dragoste despre Basarabia, despre o Românie Reîntregită. L-am îndrăgit pe ofiţerul Ilie Ghioc, care iniţiase, alături de multe alte cadre militare, procesul de Democratizare a Armatei și a țării, partidipând la constituirea GIDA, apoi CADA.
Consider că misiunea lui nenea Ilie încă nu s-a încheiat, având numeroase şi că este o voce care onorează Armata română. Există militari care au onorat uniforma militară românească şi au înobilat conştiința noastră de Neam Românesc. Unul din ei este nenea Ilie Ghioc...