Rusia şi identitatea sa civilizaţională

Studiul este de actualitate şi bogat în date şi informaţii, dintr-o perspectivă geoculturală şi geoeconomică. Autorul şi-a propus să disemineze marile spaţii geopolitice şi să se concentreze asupra uneia dintre cele mai mari dezbateri, care o reprezintă Rusia şi identitatea sa civilizaţională, consistent evaluată şi dominantă în impulsurile ”tensionante” din literatura contemporană. În lucrarea sunt indicate condiţiile apariţiei statului rus şi determinanţi factorii evolutivi şi descreşterile Rusiei, motivele şi condiţiile ce determină să fie reconsiderată Rusia ca actor geopolitic cu o identitate fragmentată şi totuşi imaginar unitară, iar filiaţiile sunt extrem de sugestive. Lucrarea este bazată pe studii de cercetare, documente, surse credibile şi publicaţii documentate, multe dintre acestea fiind inedite, ceea ce asigură suportul metodologic şi ilustrează competenţele autorului de cercetător în geopolitică, care se relevă printr-o gândire formată din interdependenţa mai multor discipline: de la istorie, antropologie, geografie, sociologie, politologie, teologie, filologie, etnologie, strategie, culturologie, economie. Abordarea metodologică are un caracter interdisciplinar care oferă să fie elucidate procesele geopolitice, geoculturale şi geocivilizaţionale, să reflecteze asupra interfeţelor ce vorbesc de identitatea culturală şi geopolitică a unui stat sau sistem global. În lucrarea există capitole care ne redau relaţia Uniunii Europene cu Rusia, modernizarea şi aspiraţiile statului rus, strategiile de securitate ale guvernului actual, tabloul evoluţiei politice din sistem, integrarea spaţiului eurasiatic, migraţia şi provocările identitare cu care se confruntă ca actor independent şi interdependent pe sciena politică internaţională. Elaborarea unei concepţii contemporane a societăţii ruse, după istora Imperiului Rus şi Sovietic, în care sunt sistematizate tendinţele şi curentele geopolitice de referinţă şi elucidată cromatica şi simbolistica unui spaţiu în continuă transformare. De la o abordare formativă-inductivă autorul ne conduce către abordarea civilizaţională, în care ni se prezintă etapele de transformare istorică a Rusiei contemporane. Lucrarea se orientează să ne descrie o ţară-civilizaţie care se deosebeşte semnificativ de alte ţări şi presupune ea însăşi a fi o civilizaţie. Istoric, ne este descrisă o ţară care îşi continuă propriul marş printre alte civilizaţii şi care determină fapte istorice, fenomene, procese şi personalităţi. O istorie în mişcare a Rusiei care rămâne o spaimă, pentru unii,- o seducţie, pentru alţii, şi o enigmă, pentru cei mai mulţi. O Rusie care a avut şi deţine un rol şi un cuvânt cu pondere asupra istoriei şi viitorului regional, global, al Umanităţii. Lect. Univ., doctor în filologie Judit Bartalis-Bán Director Centru Cultural Rus, Cluj-Napoca

Printre sistemele ticăloșite. De ce Becali ar trebuie să câștige en-fanfare la CEDO

”Ai grijă ce povești spui”, pentru că s-ar putea să fii incrimant de procurorii DNA și să fii judecat de Magistrați ca urmare a efectelor narațiunii. ”Ai grijă ce premii și onorarii iei de ca să-ți îndeplinești munca cinstit, pentru că procurorii DNA vor motiva că este ”mită”. Atenție, astăzi cuvintele ”legitimă apărare”, ”prezumția nevinovăției” nu mai au valoare juridică. Aceasta ne învață justiția română, procurorii și sistemul judiciar românesc. Trăim vremuri nebune, cu prostituate și vedete fabricate la televiziuni, cu procurori care cer condamnări acolo unde se spun ”povești”, cu un nivel de cultură execrabil și cu un zgomot infernal, satanic ce reclamă destructurarea ființei și a avuției noastre naționale. Iar pentru a se acoperi mizeria și afacerile necurate de la vârfurile puterii s-au inventat cazuri de pretinsă crimă, corupție și delapidare a avuției statului. Existăm într-un film cu muți și surzi, în care coloana sonoră țipătoare este asigurată de o mass-media ce te conduce într-o lume ce se aseamănă cu ”spitalul de nebuni”, la o manifestare de inițiere satanică. Cazurile judiciare în care este implicat omul de afaceri și politicianul Gheorghe Becali ne prezintă o Românie absurdă, filmografică și decadentă, în care eroii principali-procurorii și judecătorii-ne arată cum se poate încarcera oricine și oricând, prostind și tembelizând popoluația cu televizorul, în care motivația din proces în fața extraselor interpretative din dosar, a stenogramelor trunchiate sau prevederilor interpretate de acuzatori. Ne-am deplasat în alte vremuri, în alte dimensiuni ale timpului, când Inchiziția vâna vrăjitori și vrăjitoare, pretinși eretici sau ”demonii” lumii. - Cazul sechestrării de persoane în care a fost implicat Gheorghe Becali, când și-a recuperat automobilul, a creat precedentul periculos pe care l-au însușit criminalii de azi. Gigi Becali a fost condamnat pentru prima dată de justiția română, iar astăzi vedem cum criminalii își atacă victimele, le provoacă ca să se încadrează într-o ”speță” a hoților de mașini și-n care victima să fie condamnată. Cine e de vină? - Dosarul schimbului de terenuri în care ar trebui să compară ca complici SRI-ul, prin avizul dat, și membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării a demonstrat că justiția este selectivă, se ghidează de efectele mediatice și nicidecum de probe, că este subordonată politicului. La acea vreme terenurile nu erau o afacere care să-ți aducă profituri exorbitante. Procurorul a mințit că Becali nu deținea decizia de proprietar a terenurilor, iar scrisoarea de schimb a terenurilor a venit de pe adresa Minsterului apărării și nicidecum viceversa. Becali era o persoană privată și putea să încheie orice tranzacție avantajoasă fără să țină seama de valoarea oficială a terenului. Ce au făcut procurorii și mass-media? Au evaluat terenurile la prețul oficial sau la cel de azi și au creat o adevărată isterie națională. Cine este dar corect în acest sens și cine informează corect, obiectiv și imparțial cetățeanul? Cum s-a ajuns să fim mințiți și trișați de mass-medie și de justiție? - Cazul ”Valiza” adus în discuție la ÎCCS, în care fondul dosarului constă în stabilirea dacă mita poate fi considerată premiere și dacă s-a comis în fapt o infracțiune la un meci de fotbal, în care echipele nu și-ar fi apărat corect șansele. În primul rând, lipsește însăși infracțiunea în acest dosar, nemaivorbind de falagrantul inexistent, ori procurorii au săltat niște persoane, în baza stenogramelor, care dețineau o valiză cu bani. Banii nu au ajuns la jucători, nu a fost dejucat procesul de înmânare a banilor și nu a existat nici mită și nici premiere. Iar de aici se prăbușește tot cazul instrumentat de procurorii DNA, cu ”declarații false” pe care le-ar fi dat Becali la ultima înfățișare de la procesul de la ÎCCJ sau cu ”eradicarea ”corupției din sportul românesc”. Nu există nici un jucător care și-ar fi ridicat banii, nici o persoană nu a văzut nici un ban, decât Becali, Teia Sponte sau însăși procurorii. Scenariul cu banii lui Becali are o similitudine izbitoare cu cel din filmul rusesc ”Mentovskie voinî”/Războaiele între polițiști”. Filmul rusesc ne prezintă niște anchetatori care cer bani anumitor persoane, care vor să-și salveze prietenii vânați de poteră, iar, mai apoi, victimile, bazându-se pe buna credință a anchetatorilor, încearcă să realizeze o afacere cu aceștia, le aduc suma indicată, dar sunt ridicați, li se organizează un flagrant, sunt încarcerați, iar banii confiscați și împărțiți între participanții ce au destructurat chipurile o crimă. Banii devin ”premii” pentru anchetatori și reprezintă ”mită” pentru oamenii de afaceri. Să fie aceasta distincția dintre ”mită” și ”premiere”?Trebuie să dai milițianului, magistratului, politicianului bani ca să fie considerați ca ”premiere” și în cazul dacă plătești un zilier pentru a munci cu abnegație să fie considerată aceasta ca ”corupție”? Pe ce s-a bazat ancheta? Cercetătorii de la DNA au invocat Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie/ SECŢIUNEA a 2-a Infracţiuni de corupţie:Art. 6. – Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege. Inițial, jucătorii de la ”Universitatea” Cluj erau văzuți de către procurori în rechizitoriu ca ”funcționari publici”, ca mai apoi să-și dea seama de prostia lor au renunțat la această prevedere din Art. 1. a aceeași Legi nr. 78/2000 – Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici(...). Inițial procurorii i-au considerat pe jucătorii de la Universitatea Cluj ca făcând parte din categoria funcționarilor publici, ulterior au renunțat la această formulă, după ce s-au documentat mai bine și au observat că nu mai trăim în ceaușism, în comunism și de mult au apus echipe care se află în custodia statului, iar un fotbalist nu poate să fie un funcționar public, nu dă examene și nici nu poate fi incadrat în vreo categorie a funcționarului public. Banii lui Becali le-au luat ochii procurorilor. Ei nu s-au mai îngrijit nici de flagrant, nici de buchia legii, ci de bani. Și la ultima înfățișare una din cerințele prioritare ale procurorilor a constituit-o incasarea celor 1 milion 700 mii de euro de către DNA. Iar aceasta se cheamă ”Hoție la drumul mare!” În data de 27 mai 2013 am stat jumătate de zi la televizor, butonând și schimbând posturile de televiziune ca un cetățean conectat la procesul ”Valiza”. Privesc consternat la televizor cum jurnalista Sorina Matei devine când isterică, când euforică și satisfăcută de niște enunțuri extrase din context, interpretate de cei de la RTV, enunțuri pe care le-ar fi făcut Gigi Becali. Din gurița ei, ca un cuib de porumbei, zboară încă și încă o păsărică, iar mizeriile lăsate în urmă sunt conservate. ”Becali a recunoscut că a falsificat”, repeta în continuu vedeta de televiziune. ”Becali a făcut show la ÎCCJ”, iar titrele, extrasele din dezbaterile de la Tribunal și promourile de pe ecranul de televiziune ne conving că afirmațiile jurnalistei se înscriu în adevăruri și doar adevăruri, iar, ulterior, când se prezintă episoade din pledoria ”pușcăriabilului”, termen pe care Matei îl rostește apăsat și insistent parcă dorind să ne convingă că învinuitul trebuie tratat ca cei mai mari criminali și ucigași, se remarcă minciuna crasă și fluxul dezinformărilor livrate de prezentatoarea de la televiziunea R(ea)TV-istă. Pe parcursul emisiunii intră în discuție Sulfina Barbu, Paula Iacob, Gh.Flutur, Corina Dragostescu și un șmekeraș de analist care invocă fenomenul ”Steaua”. Aha, asta este miza acestui show media de anvergură națională?! Șmekerașul, analist ne spune că Mihai Stoica nu trebuie să aibă puteri la echipă, ci Giovani Becali. OPA, o altă petardă a sincerității ”jucătorului din liga inferioară a sistemului” care este analistul. Ca orice stelist, mă întreb, de când Giovani Becali, un dinamovist fruntaș, fost acționar la o echipă rivală, trebuie să fie proprietarul celui mai galonat club de fotbal românesc cum este FC Steaua, conform unor detractori de serviciu din solda celor de la RTV? Să fie de vină FC Steaua și gangurii vânează activele celei mai titrate echipe a României? E de vină că Steaua pune mâna pe ”cașcalvalul european”? FC ”Steaua” este cea mai titrată și cea mai iubită echipă de fotbal din campionatul românesc, cu un palmares de individiat și o istorie bogată în fotbalul european. Echipei mea de suflet, unica și singura din viață- FC STEAUA- a câștigat anul acesta la pas campionatul de fotbal al România și binențeles a produs un adevărat șoc acelor persoane care sunt specializate în aranjamente și sunt beneficiarii (de serviciu) a graselor fonduri europene din domeniul fotbalistic. Sistemul ticăloșit are mai multe interfețe. Pe parcursul diferitelor guvernări am ascultat cât de nociv și ticăloșit este sistemul. Ultimul mohican care încerca să combată ”sistemul ticăloșit” se numește Traian Băsescu, președintele României în exercițiu. Numai că unul din apropiații săi, Sebastian Lăzăroiu, s-a autopronunțat în legătură cu dosarele în care a fost condamnat finanțatorul echipei Steaua. Tainele ascunse ale discursului semiprezidențial împotriva lui Becali au arătat un evident aranjament instituțional de sancționare și de execuție publică a ”latifundarului din Pipera”. Savuroasele considerații ale lui Lăzăroiu că nu mai există credibilitate față de Occident și de justiție au confirmat aranjamentele de la nivel înalt contra lui Becali. Lăzăroiu și-a elaborat o ”morală” bazată pe Occident și justiție, iar minciunile din mass-media că Becali este nominalizat în Raportul Departamentului de Stat al SUA au arătat că scenariul și regia îi are pe aceași protegoniști, care ieri se acopereau de Constituția României și astăzi de Occident. Prin urmare, dacă este să ne încredem declarațiilor președinților și liderilor politici români avem de-a face cu mai multe tipuri de sisteme ”ticăloșite”. Acestea ar fi, dacă este să-i cităm pe cei ce s-au pronunțat: ilescian, voiculescian și mai nou cel băsescian. Dar orice sistem își are limitele sale capacitative, de multe ori există situații când faptele murdare se reîntorc mult mai dur într-o viață în care s-au comis ilegalități și răutăți, iar acest țunami poate spăla toate ticăloșiile și nemerniciile produse de mintea perversă. Trebuie să recunoaștem că Gigi Becali a fost un personaj fabulos, care a inspirat pe unii, i-a capacitat pe alții, i-a deranjați pe ceilalți. Lumea politică l-a folosit cum a putut, atât de putere cât și de opoziție. Presa s-a folosit de Becali și tot ea l-a desființat. Pentru audiență, a fost folosit și de unii și de alții. Gigi Becali i-a dezamăgit și supărat prin extravaganță, simplitate, uneori prin elucrubrații sau înjurături, sinceritate debordantă. El nu s-a integrat în jocul sistemului, acolo unde sunt reguli prestabilite și o junglă a perversității în care i se rezervase un rol provizoriu, de ”nebunul satului” sau de oier, cioban și ovină. În momentul când mass-media a insistat să aducă în prim planul opiniei publice faptul că numele de ”cioban” sau ”oier” este cel cu care trebuie să fie etichet public Becali, nu a făcut decât să arate că el este din afara sistemului politic, economic, sportiv. Totuși, de ce, majoritatea cetățenilor îl apreciază, îl compătimesc și-l consideră ca fiind unul de-a lor, unul din clasa săracilor sau din cea de mijloc? Pentru că Becali a vorbit așa cum vorbește țăranul la coasă sau la plug, muncitorul la uzină sau crâșmă, iat micul proprietar la brutărie sau la magazie. În comparație cu politicianul consacrat Becali a fost receptat de categoriile din subsolul clasamentului social ca fiind unul care provine din rândurile lor, un personaj care a pătruns în vârfurile ierarhiei sociale, un om simplu care vorbește așa ca ei, care îi ajută pe cei nevoiași, care face biserici și case, care ține o echipă mare și frumoasă. Iar pentru fiecare din ei există un simbol care s-a ajuns în vârful piramidei, de jos în sus, care a reușit și un model al unuia din cei de la sapă, de la munca de jos ce poate ajunge în față. Ceea ce a făcut Becali ca român încurajând mișcările de eliberare națională din teritoriile românești din afara graniței, pe deținuții politici de etnie română, presa română din diasporă, construind instituții culturale –mănăstiri și biserici-nu a făcut atât de bine nici o autoritate de nivel național, nici Ministerul Culturii, nici oficiile din cadrul MAE. Mulți dintre cei care au beneficiat de fonduri de la Becali au considerat că sprijinul filantropic sau altfel spus ”pomana” trebuie să se exprime la infinit și au devenit adversari publici ai lui Becali. Indiscutabil, astăzi, în România Dan Brown ar fi fost condamnat pentru ficțiunea ”Codul lui DaVinci”, dar și pentru cartea ”Îngeri și Demoni”. Dacă Ion Creangă ar fi fost viu ar fi pasibil de o aspră pedeapsă datorită ”Povestei poveștelor” sau ”Povestei lui Ionică cel Prost”. Și cum ne convingea cineva de la RTV este inadmisibil ce a spus Becali despre sine, că este inteligent, iar asta îl va costa în sentința pe care o vor da magistrații. Evident că lui Gigi Becali i s-a făcut o nedreptate și întreaga ”dosariadă” reprezintă o execuție în public. Procurorii pregătesc un Gulag românesc, unde ei și magistrații își consolidează o cooperativă proprie, care ar putea să judece, aidomă Inchiziției de altădată, pe presupuneri, invenții și povești (stenograme). Atenție, cetățeni la ce vorbiți pe telefon, pentru că de ceva timp ”promisiunea/intenția” a devenit condamnabilă și probă în proces. Și statul Român câte a promis cetățenilor săi și în mod normal ar trebui să fie condamnat de către procurorii DNA. Dar cum statul este reprezentat de procurori și ei condamnă ”promisiunea” ca pe o faptă penală, după cum ne asigură procurorul DNA Cameluș Păduraru, atunci te întrebi ”cine pe cine condamnă”? Ori astăzi sunt condamnate poveștile și așa că povestea Mea, dar și povestea Ta, dragă cetățean, poate fi condamnată la DNA și la Tribunal.

Despre opțiunea politicii externe românești: între stânga românească și stânga franceză

Astăzi majoritatea cetățenilor pot să afirme că dețin un bagaj elementar de cunoștințe în privința proceselor politice mondiale, tendințele care se manifestă pe scena politică internațională, evenimentele ce cuprind agenda zilnică a mass-mediei. Zilnic, se scrie și ni se vorbește despre politica internațională, uneori în contradictoriu, ni se reliefează participanții din câmpul actual. Unii din noi sunt mai atașați, iar alții reticenți față de impulsurile ce derivă de pe scena internațională. Chintesența politici mondiale și a relațiilor internaționale o reprezintă nu doar extinderea cunoștințelor și formarea unei abilități ce revendică o mai bună pricepere și orientare în evenimentele ce se derulează în contemporanietate, mai degrabă constă în obținerea unei opțiuni politice de o mai amplă libertate datorită sporirii competențelor și valorilor acumulate în timp. Cum ne schimbăm ”orientarea” Există un ”relativism” în politica externă românească sau avem o viziune de lungă durată, neschimbătoare, neideologizată? ! Analistul politic, director executiv al Fundatiei Multimedia pentru democratie locala, Dan Sultănescu în articolul ” 5 ARGUMENTE PENTRU O SCHIMBARE DE ORIENTARE ÎN POLITICA EXTERNĂ”, vezi: Opinii InfoPortal (inforportal.rtv.ro), vineri, 15 Februarie 2013 descrie o nouă viziune sugerată României, în mandatul guvernului social-democrat,ca natură de stânga, a lui Victor Ponta. Dl Sultănescu ne spune că există ”5 momente care marcheaza un adevarat “power-shift”, in favoarea lui Victor Ponta si care ridica majore semne de ingrijorare la Palatul Cotroceni. A se citi in aceasta nota isteria noua generata de consilierii prezidentiali, care incep sa reincalzeaza “ciorba” despre cum Ponta este o amenintare la adresa directiei occidentale a Romaniei(...) Printre altele el nuanțează o nouă viziune și opțiune de politică externă ce modifică realmente toate coordonatele valorice ale României ”euroatlntice” și include țara noastră într-un sistem ideologic al stângii europene, cu o filosofie mai degrabă europenistă decât euroatlantistă. România nu mai devine parte integrată a axei București- Londra-Washington, nici nu dispune de o valoare suplimentară în relația cu Berlinul, ci o ostatică a modelului stângist, în care devine un fel de ostatică a unui Komintern reformat, revendicat. Iată câteva punte pe care insistă dl Sultănescu în pledoria de revizuire a politicii externe: ”1. Victor Ponta relansează Parteneriatul Strategic cu Franța. Întâlnirea cu Francois Hollande (cel pentru care premierul Ponta a riscat major în țară, susținându-l printr-o postare controversată pe blog, înainte de alegerile de anul trecut) va însemna un pas înainte pentru România, dar și pentru social-democrația română. Hollande e vocea noii generații a social-democrației și influența sa în proiectul european este una importantă. O relație solidă Ponta-Hollande va asigura României o șansă de dezvoltare economică și politică. 2. Victor Ponta este prieten cu noii lideri ai Europei – chiar daca nu este bătut pe spate de Angela Merkel (așa cum i se întamplă, la propriu, președintelui Basescu), Ponta a dezvoltat relații foarte bune cu câțiva lideri importanți, care vor fi vocile majore ale Europei de mâine. Pe lângă Hollande, mai există Martin Schulz, cel care ar putea prelua președinția Comisiei Europene. De asemenea, lideri social-democrati din Italia, Anglia, Danemarca sau Belgia, ca să dăm doar câteva exemple. Plus parteneriate corecte cu liderii unor țări precum Bulgaria sau Polonia. Pe măsură ce popularii predau ștafeta în UE, socialiștii care o preiau au o relație foarte bună cu premierul român, și nu cu președintele Băsescu(...)După vara trecută în care s-a confruntat cu un blocaj generat de campanii intense de manipulare, treptat europenii se conving că Ponta nu e un despot. Îi văd abilitățile de comunicare (adresarea într-o italiană fluentă la Torino, în fața social-democraților italieni, a fost impresionantă), îl văd discutând nonșalant cu lideri importanți, îi văd și conexiunile pozitive cu trecutul (relația cu Tony Blair nu este întâmplătoare). Și mai vad ceva – anume orientarea pro-occidentală a politicilor sale, în care se respectă total angajamentele luate în fața partenerilor strategici – SUA, UE, NATO, FMI(...)” Sunt câteva teze enunțate de un analist care publică pe adresa unei instituții mass-media care aparține social-democraților români, patronul căreia este un apropiat al premierului Victor Ponta. Câteva cuvinte despre Stânga franceză Întotdeauna ”stânga” a arătat ca fiind nocivă față de valorile democratice și a impus modele restrictive libertăților civile. Când ajung la putere stânga este dispusă să asfixieze economia și investițiile, libertățile democratice. Aproximativ un mileniu stânga a produs calvarul și a desfigurat Umanitatea în diverse părți ale globului. Și astăzi stânga încearcă să formuleze o agendă politică pentru dreapta, s-o subordoneze și s-o reducă la tăcere. Franța și Francois Hollande confiscă veniturile a francezilor care câștigă bine, iar confiscarea celor 75 de procente din venit ne conduce la gândul că astfel operau pe timpuri comisarii bolșevici, în perioada ”noii perioade economice” și care nu se îngrijeau de drepturile cetățenești. Marele actor de talie mondială Gerard Depardieu, culmea, se mută-n Rusia, care s-a eliberat de câteva decenii de comunism, ca să se salveze de ”bolșevizarea Franței”. Dreapta este trasă pe stânga, cum ne spune desidenta rusă Valeria Novodvoraskaya, iar unele figuri proeminente de pe eșchierul politic sunt chemate în boxa justiției. Câmpiile Elizee sunt absolvite de protestele dreptei, pentru că așa a decis stânga și comuniștii. Franța a avut un președinte excepțional în persoana lui Charles de Gaulles ( de dreapta și inteligent), care după lungi așteptări după ce studenții stângiști, în anul 1968, au întrerupt cursurile universitare, și au manifestat împotriva bunurilor publice, au dat foc automobilelor sau au încercat și față de institutele de cultură (cum a fost în cazul cu Opera națională de la Paris), președintele francez tot așteptând că aceștia se vor cuminți și-a pierdut răbdarea promițând că va apela la măsuri punitive și va utiliza forța, mai ales că parisienii ieșiseră în stradă și solicitau măsuri ferme ( întrucât mizeria, gunoiul din stradă deja avea un iz toxic iar pagubele avansau). Abia după mesajul avertizator studenții francezi au revenit în sălile de curs, recunoscându-și vina. Astăzi Franța arată a fi mai mult bolșevizată, în care Francois Hollande spune că demonstrațiile care se realizează în perimetrul instituțiilor publice și afectează intereselle turiștilor se refuză. Poliția de destinație specială intervine brutal și aplică măsuri de corecție manifestanților care nu se conformează stângii franceze. Italia stângistă, conectată la Komitern, a avut destule tehnici improprii valorile democratice și liberale, iar atunci când partizanii bolșevici ai Italiei au ajuns să savureze victoria în cel de-al doilea război mondial, ce au făcut? L-au împușcat și spunzârat fără nici un proces pe Mussolini, distrându-se și dansând pe trupul fostului lider italian, dar au omorât-o și pe iubita acestuia. Evident, fără proces și fără un motiv plauzibil. Vina? Dragostea liderului italian pentru această femeie. Franța lui Francois Mitteran a fost o oficină a uneltirilor contra libertăților umane și o aliată a lui Fidel Castro și al Cubei, unde deținuții politici se înmulțeau și erau tratați de ”democrație” prin electrocutare. Indubitabil, Victor Ponta este un adept a lui Che Ghevara și probabil a lui Fidel Castro, un personaj politic care se revendică din stânga politică. Iar astăzi stânga politică se regăsește nu numai în melodiile ”Appassionata” sau în ”International”, ci și în politicieni de tipul lui Dominic Strausse-Kahn, care se lăfăie în automobile scumpe, fac afaceri necurate sau achită nota exorbitantă de plată pentru desfrâu unor prostituate sau femei de companie. Dacă lenjeria este de culoare roșie, ca și gândirea marxistă și neomarxistă, atunci, probabil, și bucuria este mai mare. În ultima perioadă stânga a luat în colimator și l-a criticat pe noul papă. Motivul este unul cu totul ridicol, ori papa se face vinovat că nu a aparținut marxismului și nu știe să intoneze ”Appassionata” lui Vladimir Lenin. Mă întreb doar dacă ”baronii locali” ai stângii românești știu fragmente din lucrările lui Karl Marx, ale lui Lenin sau viziunile troțkiste de mâine. În perioada comunistă Franța nu exista ca un refugiu al libertății, cum nici astăzi nu este. Unii deținuți din Europa Centrală și de Est recunosc că undele radiourilor ”Vocea Americii”, BBC, ”Euopa Liberă”, ca și publicațiile americane și engleze, nicidecum mass-media franceză, au fost cele care i-a sprijinit și le-au asigurat o încredere în viitor. Culmea este că deținuții politici din unele republici postsovietice se salvează astăzi la Londra sau la NewYork și nu la Paris, iar mulți francezi fug de Franța. Actorul francez Gérard Depardieu a renunțat la cetățenia franceză, iar ca el sunt câteva sute de intelectuali francezi care fug și aruncă blesteme în direcția Franței lui Hollande. Desidenta rusă, Valeria Novodvorskaya, ne spune explicit că stânga franceză și italiană s-a alăptat direct de la sursa comunistă a Uniunii Sovietice, că vechii comuniști ”europeni” au nostalgia unor vremuri ”asigurate” de Internationala Comunistă, când își lingeau buzele din ”nectarul” Kominternului, iar această opțiune nu reprezintă o opțiune de perspectivă. Această opțiune, în mod sigur, nu este o opțiune necesară diplomației românești, pentru că țara noastră nu poate să abandoneze alianțele și axele, iar când se schimbă guvernul să se schimbe și politica statului. Concluzii Înțelegem că apropierile de viziuni și de abordări sunt caracteristice unor societăți care își revendică o politică practică comună. Istoric vorbind, România a avut de multe ori de pierdut din conexiunile cu Parisul, atunci când și-a subordonat interesele și prioritățile naționale. E adevărat că am fost susținuțide francezi în procesul de emancipare națională, dar aceasta s-a întâmplat foarte demult. Lecțiile secolului XX trebuie să ne servească ca ecou atunci când construim o politică externă, care nu poate fi modificată de la o zi la alta, de la o guvernare la alta, teleportând diplomația dintr-o ideologie în alta. Există o întrebare care se leagă de sistemul valoric al ”parteneriatelor strategice” și nu a propagandiștilor care încearcă să asigure deconstrucția politicii externe a României, într-o perioadă în care ”statul a intrat într-un blocaj funcțional cu națiunea”, când problemele se amplifică și guvernarea nu reușește să avanseze proiecte geopolitice anvergură regională, să gestioneze strategii de factură națională și să cuprindă un vast palier de construcții social-politice și economice în interiorul și-n afara țării. Nu de alta, dar soluția avansată de analistul politic, Dan Sultănescu, ne împinge într-o relație în care Ponta ar urma să cerșească încredere de la președintele francez, care la rândul său Hollande cerșește încredere și ajutor financiar Germaniei ” lui Merkel, cancelarul ”aliat” al președintelui Băsescu. Pe de altă parte, Franța dintotdeauna și-a revendicat o poziție ”antiamericană” și ”antiatlantică”, iar pe România o leagă mai multe de Statele Unite, decât Scutul antirachetă de la Deveselu. Iar o politică externă, inclusiv românească, nu se aplică pe considerente ideologice, pasionale și conjuncturale. Întrebarea care discene din pasajul analitic al d-lui Sultănescu&Co rezidă în: ne permitem să schimbăm valorile, confluențele și strategia după noutatea ideologică din Europa, îmbrățișându-i pe Marx și Enghels sau valorile și principiile, și interesele poporului român sunt schimbătoare ca și mandatele guvernelelor României actuale.

NAPOCANEWS.RO:”Chestiunea rusă” dezbătută la Târgul ”Gaudeamus” de la Cluj-Napoca

În data de 17 aprilie 2013 Târgul ”Gaudeamus” de la Cluj-Napoca a găzduit lansarea cărții ”Chestiunea Rusă” a cercetătorului de la Institutul de Studii Globale al Universității ”Babeș-Bolyai” și colaborator al Centrului Cultural Rus, UBB, Octavian Sergentu. În cadrul evenimentului a vorbit Conf.univ.Flore Pop, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care a motivat că studiul prezintă interes pentru mediul intelectual şi public românesc. Lucrarea este de actualitate şi în contextul globalizării, când ni se propune înţelegerea ”noii Rusii”, să percepem şi să identificăm transformările şi interacţiunile sale din politica internaţională contemporană, din sfera militară, geoconomică şi a identităţii sale culturale, invitând-ne să iniţiam o călătorie imaginară în care să ne documentăm cu privire la istoria şi evoluţia Rusiei(…)După cartea ”Geopolitica în actualitate” a ambasadorului și prof.univ. Liviu Zăpârțan, această noutate editorială a lui Octavian Sergentu vine să sprijine demersul academic pe care Clujul îl face pentru studiul geopoliticii și pentru recuperarea unui domeniu foarte sensibil și de actualitate, care era dominat de comunitatea academică de la București”. Lectorul Universitar, dr., Marius Lazăr de la Departamentul de relații internaționale și de securitate regională a Universității ”Babeș-Bolyai” a subliniat că ”studiul este axat pe decodificarea identitară a Rusiei, în care autorul asigură un palier bogat de surse credibile, cu care a operat. Studiul este unul bogat în date şi informaţii, dintr-o perspectivă geoculturală şi geoeconomică. Autorul şi-a propus să disemineze marile spaţii geopolitice şi să se concentreze asupra uneia dintre cele mai mari dezbateri, care o reprezintă Rusia şi identitatea sa civilizaţională”. Prof.univ.dr. Pompiliu Manea, Universitatea Tehnică, directorul Techno Electro Medical Company, care a sosit direct la eveniment din străinătate, a precizat că este o surpiză frumoasă această lansare și este profund marcat că volumul și conținutul cărții, unul complex. Chestiunea rusî este un subiect foarte sensibil, pentru că Rusia sovietică este arhincunoscută opiniei publice românești, iar abordarea Rusiei contemporane trebuie văzută cu destulă prudență. Autorul cărții, Octavian Sergentu, a opinat că astăzi circuitul informațional este unul excesiv de rapid, schimbându-se de la o zi la alta, iar, uneori, nici nu poți să aloci spațiu tuturor evenimentelor și abordărilor care se întâmplă în prezent, inclusiv ”noi proiecte de depășire a războiului rece” în relațiile dintre țări, sau de reconsiderare a formulelor de convețuire. Globalizarea și mediul interdependent al lumii ne obligă să privim spre spații, țări purtătoare de civilizații, inclusiv din proximitatea noastră, ca să le înțelegem și să avem capacitatea să interacționăm, să reglementăm neînțelegerile și să depășim parțial stările emotive în relațiile internațioanle, culturale, economice, interpersonale. Un stat ca să fie evaluat nu poate fi receptat din perspectiva diferendurilor istorice, a stărilor conflictuale, ci și din punct de vedere al sistemului axiologic al acestuia. Cartea ”Chestiunea Rusă”prezinta Rusia sub mai multe aspecte: istoric, economic, cultural, relații internaționale și cultural. În carte se vorbește despre identitatea rusă, în mai multe ecuații geoistorice și noile provocări de pe arena internațională. Lucrarea cuprinde abordări de factură relațională, securitate regională și internațională, diplomație, proiecții de viitor și ajustări la noile configurații geopolitice internaționale. Marius SălăjeanNAPOCANEWS.RO

Trezvia, pecetea ”trezirii la viață”

Întotdeauna suntem supusi examenelor de constiinţă, a întrebărilor vitale si a insuportabilelor poveri,când inchizitorul din noi ne chestionează si ne pune în lanţurile unor ecouri ale deznădejdii si ale resemnărilor.Ne pierdem credinţa în izbândă, în izbânda de-a privi retrospectiv si în perspectivă cu ochii larg deschisi spre o eliberare din închisoare zidită în propriul nostru suflet. În fiecare zi ne trezim si avem parte de lumină. Dar ne trezim cu adevăratelea? Pentru că în afară de lumina zilei există si o lumină vindecătoare a sufletului de angoasele timpului, de iluzia înfricosată a întunericului din noi. Volumul de versuri „Trezvia”,din colecţia POEME, al profesorului clujean Flore Pop, ne invită să recunoastem nevoia de împăcare cu lumea, de iubire si miracolul vieţii. Ceasul speranţei si al iertării îsi stabileste limitele atunci când se produce - „Trezvia”: trezirea la viaţă. Însusi titlul cărţii este extrem de sugestiv si consemnează o profeţie a cuvintelor care anunţă o iluminare, o avertizare si totodată o încurajare pentru copiii Domnului ce-si restabilesc lăuntric pacea. „Trezvia” reprezintă o binecuvântare transcrisă în emoţia verbului, o confesiune legată de bucuria sufletului de a fi perceput revelaţia si chemarea în această lume (“Ne zbatem pe loc căutând o iesire, pe scurtătură. Ne//strâmbăm,//strigăm la ceruri, ne luăm la trântă cu nevăzutul, ne dăm drumul la gură. Călcăm pe urmele zorilor. Atât se poate// spune până//la ceasul acesta timpuriu, ceea ce va să vină e//încă taină, // e doar blândă, pură venire. Vuire//din mers. O simplă stire.// O simplă nouă zi. Nu mai suntem în întuneric acum, cu spatele la zid. O minune ne vizitează//Trezvia (Călcăm pe urmele zorilor). Autorul evocă „darul vieţii” si ne invită să-l înţelegem într-o nouă variantă metafizică, unde sentimentele păguboase de sclavie si păcatele obligatorii sunt substituite de o eliberare lăuntrică, în care pacea luminoasă si întreg Universul îsi află echilibrul în inimă, edificând un ţărm al linistii promise. Pentru că rugul nu poate devora oameni fără speranţă si dintre numerosii naufragiaţi ai lumii sunt unii care au parte de bucuria unui ţărm promis. Conflictul emotiv în care poetul interiorizează lumea telurică si aspiraţiile ancestrale, asumându-si imperfecţiunile si nostalgia păcatelor corozive ca pe o experienţă, si concomitent îmbrăţisează un nou drum - cea a (re)cunoasterii luminii dătătoare de speranţă si a mostenirii iubirii de Dumnezeu, a ţărmului Păcii: „Nu te lăsa pradă remuscărilor,nici urii, nici căderii,// ori măruntelor resentimente. Caută pacea, respiră//adevărul, fă binele pe cât îţi este cu putinţă, aici, în//ţărână. Bucură-te de clipa prezentă. Priveste înainte,// nu te încurca cu câteva fuioare de ceaţă, care nu pot// întuneca măcar covata odăii în care vieţuiesti,//darămite tot orizontul invadat de soare ori de plinul//cerului diamantin (...Armele sau cântarul) sau „Nu e prea târziu,îmi spune mereu, nu e deloc târziu să începi// o nouă experienţă, să ataci o nouă priveliste, un nou drum(...Ţărmul de sub căusul palmei). Volumul de versuri „Trezvia” semnat de poetul Flore Pop a fostscos la lumină de editura Editura Eikon, în anul 2012. Vatra VECHE, nr.1, anul 2013

Balada ofiţerului necunoscut

Suntem încolonaţi în vis şi-n tunică Şi aspirăm la libertate şi lumină Purtăm în inimi scurta noastră soartă Pe Dumnezeu şi o ţară întreagă. În epoleţii răzbate povara luptei, Onoarea e notată în ochii severi, Un soare se sufocă în goarnă de luptă Şi se încinge-n dureri şi răni. Suntem o ţintă clară în bătălie Şi sângele se încinge în timpane Dar, domnii mei, în clar de lună, Noi cerem încă o luptă Şi-n mirosul prafului de puşcă Încingem hora alabatrosului din cuşcă, Încingem hora anotimpului abrupt Fără spadă, fără suliţă şi fără scut Ne încolţeşte un duşman avar şi crud Şi ne pune în sânge şi pe piept o graniţă Care încape toată, toată într-o raniţă, Ce se discinge precum sârma ghimpată Şi-n joc anost şi inept înţeapă sufletele moarte Din chinuri şi dureri ce le spores imensul cimitir Cât un oraş în violet încins, plin de amintiri, În care mormintele se confesează în formă de cruci, Morminte noi sau vechi, născute din colierul unei rugăciuni, Şi lacrimile şoptite ca nişte istorii într-un pumn Se mistuie în plumb, se mistuie în scrum de plumb. Eterna datorie ne îndeamnă să închinăm potirul Ca să pârjolim ecoul amintirii Veninul se scufunda în arterele iubirii Şi chema Moartea să stârpească chinul. Ne este casa totul ce avem în gene Şi doar valurile mării surâd cu sirene Caştanii ne însoţesc în aventura bătăliei Este o onoare să apărăm eternitate României. Va bate iarăşi ceasul luptei, goarna va striga ca un tun Ultimul semnal, ultimul tic-tac, ultimul răgaz în aval În care nu ne vom strecura ca să oferim sublime lalele Ci exclusiv plumb, foarte mult plumb şi moartea la plural. * Sunt un mire care dansează la propria nuntă Pe un tărâm în care gloanţele-mi fac cunună În beţia de foc şi-n dragostea de camarazi, Se arată moartea ca o mireasă a zilei de azi. De un cal alb şi pinten îmi leg eu speranţa Că prin viforul negru voi răzbi cu viaţă Iar mâine scrisoarea ce va fi numai scrum Va salva inima şi o ţară în amurg. Sunt un mire care dansează la propria nuntă Pe un tărâm în care gloanţele-mi fac cunună În beţia de foc şi-n dragostea de camarazi, Se arată moartea ca o mireasă a zilei de azi. De un cal alb şi pinten îmi leg eu speranţa Că prin viforul negru voi răzbi cu viaţă Iar mâine scrisoarea ce va fi numai scrum Va salva inima şi o ţară în amurg.

Rusia ”multiculturală”. Interfața ”islamică”

Federația Rusă se revendică ca fiind o țară multiculturală, în care există două ”super-etnii”(creștin ortodocșii și musulmanii”, teorie expusă de geopoliticianul ”eurasist”Lev Gumilev). La începuturile secolului XXI observăm o nouă viziune cu privire la identitate culturală ”ortodoxă/ islamică”, care este exprimat în discursul elitei politice, prin însușirea valorilor islamice în comportamentul geopolitic și diplomatic al Rusiei și aceasta i se datorează președintelui Vladimir Putin. Integrarea Rusiei în ASEAN(2005) demonstrează că Rusia lui Putin nu mai are ca obiectiv strategic o integrare plenară în spațiul eurooccidental, ci își elaborează o diplomație și o politică economico-culturală care își asumă un rol multivectorial și de putere regională cu aspirații de superputere. În ultima perioadă are loc un proces intens de apropiere a Rusiei de lumea islamică. Este un proces inevitabil și firesc ce este legat, în primul rând, de acțiunile a trei factori de bază: - Legăturile civilizaționale care se întrepătrund istoric cu lumea islamică. - Sporirea rolului a musulmanilor ruși în viața social-politic a Rusiei, care sunt și ei parte a marelui ummah islamic. - Un întreeg complex de configurații geopolitice, care determină interesul reciproc al Rusiei și lumii islamice. Începutul contactelor regiunilor Rusiei cu lumea islamică datează ca fiind cel de-al 25 an al hegirei, când trupele arabo-islamice sub comanda lui Abbdel Rahman și Salaman bin Rabia au sosit în Daghestanul de Sud și de atunci a început să se răspândească islamul. Numărul de imigranți din califatul arab în Daghestan a crescut în timp ajungând până la o 100 de mii de oameni. În Caucaz, în regiunea Volgăi de sud, în Cubani soseau comercianți, predicători și învățători de ulam și islam din califatul regiunilor arabe, din Iran și Asia Centrală. Comunități islamice au apărut în caganatul Hazar, în Marea Bulgarie, iar atunci când s-a format Bulgaria de pe Volga islamul a început să cucerească inimile și rațiunile predecesorilor poporului tătar. O marea parte din experții orientaliști ne vorbesc despre faptul că exista o cultură avansată a Bulgariei depe Volga ca și Hoardei de Aur, care, concomitent, reprezintă o parte din cultura islamică mondială și reprezintă o parte din moștenirea civilizațională nu numai a Tatarstanului, ci chiar al Federației Ruse, cu care se poate pe bună dreptate mândri și exprima comportamental. Legăturile istorice ale rusiei cu Orientul Apropiat datează încă din epoca premongolă. Califatul arab a fost un Imperiu, unde musulmanii trăiau în pace cu creștinii, iar creștinii arabi, inclusiv cei ortodocși, au îmbrățișat creștinismul până la apariția Rusiei. ”Tradiția toleranței este proprie și Rusiei. Triumful acestei tradiții pe bună dreptate este legat de numele Ecaterinei cea Mare, care prin decretul său a interzis Bisericii Ortodoxe Ruse să se amestece în treburile musulmanilor. Nu este necesar să aducem în atenție numeroase arhicunoscute fapte, care relevă cu privire la aportul adus de musulmanii ruși, inclusiv de tătari, patrimoniului culturii ruse și câte piscuri a atins cultura și știința musulamană în perioada Imperiului Rus. Cu toate acestea musulmanii ruși sunt îndreptățiți să fie mândri de spiritul lor tolerant și moderat, pe care l-au cultivat de-a lungul secolelor. În mod cert, prezenta apropiere a Rusiei față de lumea islamică are ca obiectiv consolidarea încrederii musulmanilor ruși față de autorități, în această chestiune fiind luate în considerare insteresele comunității. Și nu există nimic contradictoriu în viziunea musulamnilor de-a se considera aparținând propriului lor etnos, poporului multinațional al Rusiei sau mărețului ummahului musulman. Principalul factor, pe care școlile orientaliștilor din Rusia, îl consideră că provoacă o percepție negativă a Occidentului, în special față de SUA, în lumea islamică (necătând la legăturile strânse din mediul comercial-economic, financiar, militar-politic și din alte sfere) îl constituie sprijinul pe care Statele Unite îl acordă Israelului, care ar continua ocuparea și anexiunea pământurilor arabe, operațiunea militară a SUA și Marii Britanii în Irak, instabilitatea în Afganistan, discrimnarea musulmanilor în ţărilor din Europa. În funcţie de statul său internaţional şi a strânselor sale relaţii ce se leagă de lumea islamică, Rusia participă la deblocarea evenimentelor și situațiilor periculoase din focarele Orientului Apropiat, mai întâi de toate, în Palestina și Irak. Pe de altă parte, Rusia are calitatea de membru al Quartetului diplomatic din Orientul Apropiat. Indubitabil, factorul rusesc este unul activ pe direcția diplomatică din orientul Apropiat și a lansat diverse inițiative de dialog regional și internațional în regiune. Una din inițiativele diplomației ruse o constituie desfășurarea conferinței internaționale cu privire la Orientul Apropiat dar și contactele deținute cu organizația HAMAS, inclusă de Occident în registrul organiyațiilor teroriste. Poziția antiamericană a Rusiei cu privire la Irak, în anul 2003, a fost întâmpinată pozitiv de mai multe organizații islamiste și antiglobaliste. O altă propunere a diplomației ruse a constituit-o lansarea unei conferințe a tuturor forțelor naționale din Irak, guvernamentale și din opoziție, cu participarea vecinilor Irakului. Principalul beneficiu geopolitic constă în deyvoltarea relațiilor cu lumea islamică în general( și nu este vorba doar de relațiile bilaterale cu anumite state musulmane) ceea ce îi ajută Rusiei să-și însușească particularități suplimentare de actor care luptă pentru instituirea unui noi ordini mondiale, care se revendică din echilibrul puterii și al intereselor și împotriva lumii unipolare. În alt context, cercetătorii Eldar Ismailov și Vladimir Papava încadrează Eurasia Centrală prin prisma evoluției unei ”regioni axiale”, care descerne din eterna bătălie Est-Vest sau Heartleand versus Rimleand. Istoria constituirii ”heartleandului” și a regiunii cronologic ar fi legată de caganatul turc și cel kahaz(Khazar caganate), halifatului arab, imperiilor seljuk și mongol, a imperiilor lui Timur, Otoman, Safavid, a Imperiului Rus și Sovietic. În decursul istoriei Occidentul-rimleandul- a dus o luptă acerbă pentru regiunea axială ca dealtfel și Orientul-heartleandul. Etnosul rusesc, care populează segmentul european-oriental al Heartlandului, în perioada Imperiului Rus a reușit în sec.XIX să domine majoritatea segmentelor ”axelor regiunii”( Central-european, Central-caucazian și central-asiatic), dar și să cucerească importante centuri strategice limitrofe(țările baltice, Finlanda), în orient( Kamceatca, Sahalin, regiunea Primorie, Alasca), la nord (centura limitrofă a Oceanului Înghețat de Nord/ Arctic) obținând acces către trei oceane și a devenit o putere marin-terestră, capabilă să aibă funcții de actor ”rimbleand” și ”heartlend”. La începutul secolului XX Imperiul Rus se transformă în Imperiul Sovietic care moștenește teritoriile sale dar și posibilitățile sale geopolitice, a creat CAER-ul (anul 1949)și prin urmare își extinde la maximum ”regiunea axială”, incluzând în arealul său statele din lagărul socialist al Europei Centrale- Polonia, România, Ungaria, RDG, Bulgaria, Albania, Cehoslovacia, Iugoslavia, în Asia Centrală- Mongolia și Afganistanul. Prin urmare, spațiul ”regiunea axială” cel mai complex și funcționează în perioada Imperiului sovietic. Ca urmare a investirii ca președinte a lui Vladimir Putin, pentru un al doilea mandat, Rusia a renunțat de la scopul inițial vizat de integrare cu Occidentul și a revenit la determinata opțiune de exprimare a rolului său de mare putere. În consecință, Rusia și-a determinat obiectivele în felul următor: o hegemonie flexibilă în țările vecine; un eccilibru apropiat de principalele centre de putere mondială- China, Uniunea europeană și Statele Unite; un loc în prezidiul noii ordinini mondiale multipolare.