„Statul național și provocările contemporane”

Prin conceptul de stat național înțelegem organizarea societății care s-a format în epoca industrială, legitimitatea căreia este asigurată prin reprezentare și protejarea intereselor indivizilor și care se bazează pe anumite idei și valori socio-culturale, spirituale, istorice, lingvistice, a coeziunii teritoriale și a unui nivelul comun de dezvoltare economică. Statul național reprezintă un model istoric de organizare a puterii publice și constituie o etapă de tranziție a dezvoltării statalității ce precede apariția a unor alianțe sociale, mai universale, mult mai extinse spațial-teritorial și sub aspect demografic, care-s predispse spre omogenizare și spre o integrare a membrilor lor. Statul interacționează cu mediul extern ca parte comună. Statul și statalitatea trebuie examinați în mod distinct. Termenul „stat” include „statalitatea”, prin care subânșelegem starea și experiența organizării societății în diverse perioade ale dezvoltării sale istorică, care s-au exprimat prin nivelul de viață economică, socio-cultural, spirituală şi acestea au fost reprezentate de propriul popor și au fost realizate în sistemul instituțiilor, a practicei de guvernare politică. Statul național contemporan cere să-i fie corectat statutul său social-politic, poziția instituțională şi legislativă, să-i fie schimbate funcțiile existente până la cele necesare (ad hoc ”statul ca pznic de noapte”), să fie realizată o extindere evolutivă care s-a concretizat în nişete contradicții cu interesele societății civile, dar și în scopurile dezvoltării sale internaționale. Ori aceasta provoacă o diminuare a nivelului de eficiență atunci când sunt adoptate decizii de anvergură ce âin de dezvoltarea evolutivă, de diminuarea nivelului de protecție al comunității internaționale în fața amenințărilor globale. Națiunea, ca ţi concept, în cadrul etapei istorice contemporane, reprezintă un tipaj de integrare superetnic, socio-cultural și politic al populației. Națiunea, identitatea națională și interesele naționale au devenit concepte esențiale de legitimare al puterii (superioare) și al statului contemporan, o condiție empirică de loialitate politică și al spiritului activ civic. Însăși procesul de legitimitate al statului național depinde de starea juridică și conștiința politică, a practicii economice și socio-culturale al poporului, care alături de specificul mentalității grupului produce o anume individualizare în cadrul procesului de edificare statală care se manifestă în toată lumea, conform caracterului său pluralist. Statul național își va menține poziția instituțională domonantă în relațiile internaționale, dar dezvoltarea sa în cadrul condițiilor globalizării va fi însoțită de numeroase concesii instituționale și statutare (structura societății civile, noii subiecți ai relațiilor internaționale), iar volumul va determina procesul de adaptare a caracteristicilor intrene ale statului și caracterul adecvat de modificare a mediului extern. a) Teritoriu / spațiu b) Timp->istorie și cultura c) Resurse-> umane/demografice, naturale, economice, financiare, logistice/ tehnologice valori(ideologico, confesionale, culturale).

Proiectul ”Concertul Secolul XXI

În anul 2014 Institutul de cercetare a poblemelor lumii de la Frankfurt (Peace Research Institute Frankfurt - PRIF) a lansat proiectul „Concertul secolului XXI”, coordonat de H.Muller, K.Rauch. Proiectul a fost finanțat de Compagnia di San Paolo (Torino, Italia), Riksbankens Jubileumsfond (Stockholm, Suedia), VolkswagenStiftung (Hannovra, Germania).Acesta invocă „multipolaritate” și ne spune: „Conflictului dintre marile puteri nu trebuie să fie raportate la fenomenele trecutului. Luându-se în calcul ineficiența Consiului de Securitate al ONU, lumea actuală are nevoie de un nou institut global de guvernare în sfera securității- ceva de tipul „concertul marilor puteri” a secolului XXI- care se va baza pe cooperarea marilor puteri. Scopul principal (al proiectului-n.n.) consta în modul cum vor fi controlate conflictele latente și deja conflictele care se manifestă între puteri și răspunde actualelor provocări legate de securitate; acesta va motiva cooperarea și în alte probleme (non-securitate) în subiectile guvernării globale. Necesitatea de cooperare pe care o revendică marile puteri de pe mapamond. În secolul XXI „concertul va avea diverse scopuri: principalul obiectiv va consta în transformarea conflictului/ războiului între marile puteri. Totodată el va fi orientat înspre: sprijinirea echilibrului politic, care va fi caracterizat prin calm și prdență, recunoașterea intereselor altor puteri și conștientizarea faptului că interesele altor mari puteri sunt interdependente; inaugurarea unor acțiuni comune în sferele care sunt legate de securitate; crearea condițiilor pentru o activitate comună și a unor chestini administrative. „Concertul” secolului XXI va fi integrat într-un mod extrem de prudent în ordinea mondială actuală deja existentă. Obiectivele acestuia nu sunt de substituire, ci de completare a organizațiilor și institutelor consacrate (ONU, OSCE, G-8 ). „Concertul” celor 10 state: Brazilia, China, UE, Rusia, Mexic, SUA, Japonia, Indonezia, India, Arabia Saudită- 60% populație, 72 % PIB mondial, 80% costuri militare; celor 13 state(+Egipt, Australia, Africa de Sud)- 61% populație, 74 % PIB mondial, 82% costuri militare; celor 17 state (+Argentina, Canada, Coreea de sud, Turcia)- 65% populație, 80 % PIB mondial, 86% costuri militare.

Precizări analitice: amici și inamici la Marea Neagră

Mi-am propus să pun niște accente în zona analitică legată de Marea Neagră, în contextul ”numeroaselor” materiale analitice alarmiste din ultima perioadă. 1.Raportul RAND Corporation, “Friends, Foes, and Future Directions - U.S. Partnerships in a Turbulent World” ne prezintă lumea globală în care se manifestă Statele Unite, care îi sunt partenerii strategici și adversarii, dar și partenerii vulnerabili. Din perspectiva securității sale, conform raportului RAND CORPORATION, Uniunea Europeană dispune de câteva națiuni vulnerabile. Pe de altă parte, Rusia agresează câteva state non- NATO (aici fiind incluse Georgia, Ucraina și Republica Moldova) care formal sunt partenerele alianței. Finlanda și Suedia care sunt niște parteneri NATO se arată vulnerabile în fața Rusiei. Haosul din Orientul Mijlociu și insurgenţii jihadiști care s-au strecurat în Europa Occidentală provoacă îngrijorare și vulnerabilitate comunității europene, dar și vulnerabilitate economică pentru Italia și Grecia. Evenimentele din Siria și chiar implicațiile Turciei în raport cu ISIS determină menținerea fenomenului migraționist de amploare din Orientul Mijlociu. Programul nuclear al Iranului determină vulnerabilitate pentru Europa de Sud. Statele de la Vișegrad sunt divizate, iar Polonia este alarmată și amenințată de poziția pro -Rusia al Ungariei, dar și de cea a Slovaciei și Cehiei care au o linie indulgentă și sprijină Moscova. Strategia Statelor Unite în strategia regional pentru Europa este una clară. Strategia SUA își propune să maximalizeze capacitățile Alianței Nord Atlantice astfel încât să fie contracarate noile provocări ale Rusiei lui Putin și să nu admită atacarea membrilor NATO, dar și să prevină anexarea de teritorii precum s-a întâmplat în cazul Ucrainei. 2.Unul dintre cele mai importante documente în raport cu partenerii strategici și viziunea americană asupra actualilor provocări din lume îl reprezintă Raportul CIA, care a fost prezentat la 9 februarie de directorul intelligence naţional american James R. Clapper. Raportul intelligence American, în raport cu Federație Rusă, se leagă de trei state -Ucraina, Bielorusia și Republica Moldova. Totodată, partenerii strategici pivotali ai SUA se numără trei state Germania, Polonia și Turcia. România nu se regăsește nici în raportul RAND Corporation și nici în cel al CIA. Grupul Stratfor în raportul ”Decade Forecast: 2015-2025” ne indică rolul sporit și proeminent pe care îl va avea SUA în mod constant în afacerile mondiale. 3.CEPA (Centrul European de Analiză Politică) ne prezintă o analiză sumară întitulată ”BLACK SEA RISING-Russia’s Strategy in Southeast Europe”, elaborate de Janusz Bugajski şi Peter B. Doran. Printre altele citim cu mult calm:”With regard to Romania, the Kremlin may endeavor to manipulate the latent “Greater Romania” idea to promote regional disputes with Moldova and Ukraine, infiltrate saboteurs, orchestrate protests and support separatist activities like those of Hungarian-Székelys (Szeklers) in Transylvania”. Cei care sunt conectați la analizele legate de bazinul Mării Negre şi ecuaţiile din jurul lui, atunci înțeleg de ce nu reprezintă o miză aspectul istoric şi ideologic, în cazul în care ne referim la "România Mare" sau Parteneriatul Estic - Intermarium - și că există o confruntare discursivă şi directă între Federaţia Rusă şi Turcia. Analizele specializate sunt împărţite în opinii şi în mai multe moduri de abordare ale conflictului din Orientul Mijlociu, care se doreşte a fi extins (oricum acesta inter-relaţionează cu geospaţiul Mării Negre).

Mai multe laboratoare de modelări psiho- cognitive au realizat, dintr-o perspectivă geostrategică, eventualele desfăşurări de forţe în zonă şi au dat verdicte interesante în ceea ce priveşte consecinţele unui război maritim regional. În schimb majoritatea formulelor elaborate de specialişti au plasat doi actori principali - Rusia şi Turcia( stat NATO şi funcţionează art.5) - în aşa zisele ecuaţiile cu mai multe necunoscute. Şi de aici alte falii care (decurg şi) leagă Orientul Mijlociu de (spre) Caucaz.

Care este rațiunea discursivă a ”partajării geopolitice” în relația EST-VEST și NORD-SUD și de ce se insistă pe includerea României la ”pachet” în arealul vulnerabilităților europene decriptate de analizele grupurilor de intelligence american? Majoritatea specialiștilor în geopolitică înțeleg că atâta timp cât Turcia a devenit un adversar direct al Federației Ruse atunci toate itinerariile maritime au fost deconectate iar Federația Rusă, în cazul unui război la Marea Neagră suferă eșec și flota din bazinul Mării Negre poate fi decimată, fiindcă strâmtorile din Bosfor sunt administrate de Turcia. Federația Rusă este izolată în Marea Neagră și nu dispune de un coridor maritim în Marea Mediteraneană, care să faciliteze accesul flotei ruse în Orientul Mijlociu, ceea ce îi stabilește o semnificativă vulnerabilitate comportamentală. Fiind izolată în interiorul Mării Negre și păzită la strâmtori de flota NATO. Indiscutabil, flota militară rusă este inexistentă și ineficientă în relația cu Orientul Mijlociu. 4.Merită văzute analizele principalelor laboratoare de analiză strategică din Federația Rusă. Spre exemplu, Centrul de cercetări „Katehon” ( Исследовательский центр «Катехон») a prezentat o analiză geopolitică a tendinţelor din politica mondială pentru anul 2015 și prognoza pentru anul 2016. Raportul a fost elaborat în baza metodologiei geopoliticii tradiționale, care se axează pe dualismul geopolitic. Centrul ”Katehon” este coordonat de geopoliticianul rus Aleksandr Dughin. O analiză pertinentă a relațiilor militare de la Marea Neagră a fost lansată și de cercetătorul K.Sivkov de la Academia rusă de ştiinţă a rachetelor şi artileriei (Российская академия ракетных и артиллерийских наук). 4. Trebuie remarcate analizele și evaluările grupului de analiză de la publicația ucraineană Liga.net, care operează cu analiza scenariilor dar și a publicației rusești Regnum.ru care ne prezintă dinamica relațiilor internaționale și indexul securității Federației Ruse în raport cu statele din lume și care evaluează pe o scală de la 1 la 100 riscul unor războaie în actualitate și în care ar fi angajată Federația Rusă. Paradoxal dar această evaluare poartă o componentă info-manipulatorie: după Ucraina (90%) în care se arată riscul izbucnirii unui război, urmează România (75%) ca fiind probabil unui război. Amici și inamici 2008:

Amici și inamici ai Federației Ruse în anul 2014:

NATO versus Rusia:

Reglementări conceptuale în teoria Geopoliticii Globale

Pericolele și riscurile din domeniul securității la nivel global, regional și național devin instrumentate și cercetare astfel încât se solicită o abordare care reclamă că statului trebuie să-i fie asigurată o stabilitate pe arena internațională și se cere ca să-i fie gestionate marea parte a problemelor sale, de orice nivel, mai ales cele care reclamă o dezvoltare globală.  Politica mondială se orientează asupra reglementării problemelor globalizării. Un caracter global astăzi o reprezintă problema gestionării riscurilor din sfera securității, identificate de abordările conceptuale și înțelegerea politicii globale din cadrul științei politice.  Nu am avansat o abordare integrativă excepţională, bazată pe principiile neoinstituţionalismului, aidoma lui Martin Show, care a enunțat ideea statului global (Global State) ca un garant al securității în epoca globalității. Ori, concepția lui M.Show presupune o variantă desprinsă din modelul și strategia de guvernare globală. Modelul lui Show se bazează pe conexiunea elementelor din abordarea instituțională și culturologică. Abordarea instituțională din relațiile internaționale a teoriei statului global a lui Martin Show- Theory of the Global State.  Ordinea globală, conform lui Show reprezintă o triadă a concepțiilor interdependente ce formează globalitatea (Globality: G), revoluția globală (Global Revolution: GR) și statul global (Global State: GS).  Abordarea geoeconomică (Brink Lindsey): globalizarea este una istorică, se manifestă în spațiile geoeconomice mari și rezultă din interdependența factorilor geoeconomici și științifici (economic, resurse naturale, financiar și tehnologii informaționale). Rusia ca poartă în lumea globală Rolul de “poartă în lumea globală” asigură accesul statului în economia globală care dispune de teritorii imense și se integrează în sfera atracției economice și politice (“horă”). Nu orice țară are asemenea ”porți”, iar în ”horă” pot intra nu unul, ci câteva sate, care la rândul lor pot avea acces la «porțile” regionale» (“porți” de nivel secundar). MODELELE DE STRUCTURARE ALE SPAȚIULUI POLITIC MONDIAL (PRACTICA POLITICĂ INTERNAȚIONALĂ)  Ordinea politică mondială s-a produs, până în prezent, prin interacțiunea: conflictului sau violenței, ce au fost orientate să instituie o dominare și a comunicării sau negocierilor, care au avut ca scop inaugurarea unei păci și lumi stabile.  1. Partajarea geopolitică  2. «Echilibrul puterii»  3. «Concertul marilor puteri».  4.Organizația internațională ca nucleu al ordinii politice mondiale. CERCETĂRILE CONTEMPORANE GLOBALE LEGATE DE STRUCTURA SPAȚIULUI GEOPOLITIC GLOBAL 1.O ABORDARE GLOBALĂ ETEROGENĂ  Cercetările problemelor globale, în comparație cu relațiile internaționale, sunt considerate ca făcând parte dintr-o nouă disciplină. Ele sunt elaborate atât metodologic cât și din punct de vedere teoretic.În respectivele cercetări se evidențiază un număr mare și divers de factori, care determină instituirea structurii noii ordini mondiale în lumea contemporană.  2. ORDINEA MONDIALĂ ESTE DETERMINATĂ DE FACTORII SPAȚIALI  Această abordare structurează ordinea politică mondială și se dezvoltă în numeroase cercetări politico- geografice și care au un caracter geopolitic. Geopolitica în sens extins (în sens istoric) este o disciplină care studiază interacțiunea și relațiile spațiilor geografice, din punct de vedere natural și social. Politicul pătrunde în majoritatea acestor interrelaționări. Ca urmare a importanței studiului geoeconomiei și geoculturii la nivel global, dar și glocolocal/globolocal, apar noi orientări în cadrul cercetării geopoliticii globale.

Legea antifumat şi izvoarele manipulării sale la nivel global

O lege de inspiraţie nazistă validată de Curtea Constituţională chiar de Ziua comemorării Victimelor Holocaustului! Curtea Constituţională a deliberat şi a dat verdictul: legea antifumat este constituţională. Paradoxal, dar o lege de inspiraţie nazistă a fost reafirmată ca fiind legală în Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului. Preşedintele României Claus Iohannisa validat legea. Au apăturt eroii locali ai legii, care îşi revendică victoria. Această lege este controversată şi a declanşat dezbateri în SUA şi în Europa, în Federaţia Rusă a fost votată, în ţările baltice a creat dispute între proprietari, iar în ţările din Caucaz a născut contradicţii. Unu, niciodată nu am pus semnul întrebării dacă acestă lege nu va fi votată în parlamentul României. Niciodată nu am avut dubii că altfel poate decide Curtea Constituţională decât că este constituţională această lege. Indiscutabil, verdictul Curţii Constituţionale este unul anticonstituţional şi politic. Această lege a fost lansată la nivel global de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care ne-a îmbolnăvit psihic atunci când a lansat aşa zisele epidemii de gripă aviară, bovină, avicolă, etc.. Pentru documentare, pentru că această lege face furori în mai multe ţări, mai ales din Est. Ciudat dar adevărat, acceaşi Organizaţie Mondială a Sănătăţii nu doreşte să recunoască că în aceste zile există o epidemie a gripei în Federaţia Rusă. Pentru a ne documenta că această lege este a OMS este destul să accesezi această referinţă:http://apps.who.int/iris/handle/10665/200972 sau Convenţia:http://apps.who.int/iris/handle/10665/201307 şihttp://www.who.int/tobacco/publications/legislation/introductory_guide/en/  Doi, această lege ştiam că indiscutabil va fi votată şi Curtea Constituţională va da verdictul necesat pentru că ni se cere să aplicăm Directiva parlamentului European( Cartea Verde a UE_http://ec.europa.eu/health/archive/ph_determinants/life_style/tobacco/documents/gp_smoke_ro.pdf). În Letonia guvernul a emis o ordonanţă prin care fumătorii nu mai au voie să fumeze ţigări, inclusiv cele electronice în automobilul personal şi nici la balconul propriului apartament, dacă aceştia nu dispun de aprobările vecinilor. Cică aşa se creşte o lume ecologică curată. Letonia este în UE şi evident până în 2017 trebuie să se conformeze legislaţiei europene. În Azerbaidjan, în Federaţia Rusă legea a fost votată. În SUA există o isterie legată de fumat. Numai că până în prezent nu s-au adus nişte dovezi ştiinţifice concludente care ar demonstra într-un mod elocvent că fumatul pasiv afectează grav sănătatea. Nici atunci când a fost lansată această lege, în anul 1992, în SUA, nu s-au adus probe ştiinţifice imbatabile ci exclusiv declaraţii speculative. Câteva argumente care spun că legea anti-tabac este o lege care nu dispune de argumente solide ca să fie extinsă la nivel planetar şi care revendică "externalităţile negative" ale fumatului: 1. legea s-a ghidat pe raportul din anul 1992 -l Environmental Protection Agency, EPA în care se afirmă că anual din cauza cancerului mor 3000 de persoane în SUA. Congreul SUA a investigat metodologia celora de la EPA şi a descoperit că metodologia şi datele sunt false şi chiar eronate, exista conflict de interese în cadrul consiliului de cercetare. Mai mult de atât comisia Senatului SUA a descoperit că raportul a manipulat datele şi a fost unul angajat politic. Raportul EPA din anul 1992 a fost respins de judecată. Judecătorul federal care a condus procesele «Compania Flue-Cured Tobacco Coop. Stabilization Corp. împotriva EPA USA» a concluzionat legat de "fumatul pasiv"că a fost realizat un proiect slab şi comisia senatului a solicitat să fie refăcut raportul. Mai apoi Congresul SUA la indicaţia "sanitarului" principal Richard Carmona îşi reevaluează opinia şi spune că raportul EPA din anul 1992 este bun. Medicul sanitar al SUA face o "listă scurtă" ataşată la raportul EPA, fără dovezi şi probe, în care se arată efectele negative ale fumatului. Punct. În cercetarea celora de la "New England Journal of Medicine" din anul 1975 ni se arată că existau mai mulţi fumptori şi speranţa de viaţă mult mai mare, decât cea de acum. Ei arată că în adevăr există un risc de 20-30% ca fumătorii să se îmbolnăvească de cancer. În anul 2003 doi cercetători -J.Enstrom de la Universitatea California din Los-Angeles şi G.Kabat de la Universitatea din New York au scris un studiu în care au fost investigaţi 35 mii de cetăţeni din california care au trăit alături de fumători în decursul a 39 de ani (1959 până în anul 1998) şi studiul arată aceştia nu s-au intoxicat şi nici nu au fost cauzaţi la nivel de sănătate de către partenerul său de viaţă(ei nu au fumat niciodată. Spre exemplu, E.Whelan din cadrul Consiliului american pentru ştiinţă şi sănătate a declarat că fumătorii le subminează "reputaţia ştiinţifică". Adică studiile unora care se axează pe manipulare sunt combătute de datele care indică altceva. Pe de altă parte, această lege antifumat este una antiliberală şi impune proprietarului nişte restricţii, pe care însăşi piaţa poate să le remedieze. Proprietarul spaţiului închis, exclusiv el poate să decidă dacă acordă drepturi pentru fumători şi nefumători, poate să le distribuie aceste drepturi sau să le abroge, nicidecum statul. Şi aici ajungem la delimitările drepturilor şi la subminarea drepturilor constituţionale dar şi cele ale omului, inclusiv dreptul la proprietate. Aici, dacă cercetătorii noştri l-au eliminat pe A.Simth, care ne spunea în "Avuţia naşiunii" că munca şi capitalul trebuie să fie egal şi identic în orice locaţie. În studiile americane se afirmă că dacă în SUA nimeni nu ar fuma atunci costurile de sănătate ar creşte cu 7% pentru bărbaţi şi 4% ppentru femei. Iar dacă astăzi americanii s-ar lăsa în totalitate de fumat, aceste costuri s-ar micşora pentru puţin timp, iar peste 15 ani ele ar fi exorbitante. Pentru că se face apel la sănătate atunci când se impun legi şi se invocă idealuri, mi-am zis că ar fi binevenite şi nişte explicaţii ştiinţifice...

Nu cred că această lege va îmbunătăţi substanţial sănătatea oamenilor şi va remedia toate problemele în societate. De ce nu pun problema artizanii proiectelor pentru o bună sănătate a omului asupra alimentaţiei modificate genetic, a toxinelor din aer datorită marilor industrii şi a renunţării la gaz şi petrol pe care trebuie s-o facă omenirea. Cineva afirma că tutunul nu a dus la situaţii criminale şi anormale pentru societate ca şi alcoolul. De ce nu se face o lege ca să nu se mai comercializeze alcoolul în spaţiile închise şi publice. Dincolo că deja unii s-au lansat electoral prin această lege antifumat care reprezintă o palmă directă aplicată drepturilor omului. Nu vi se pare ciudat că unii specialişti recomandă pacienţilor care suferă de Parkinson, de nevroză, de afecţiuni vasculare să fumeze. În ultimele decenii fumatul a devenit pentru anumite organizaţii. Şi oamenii au fumat mereu. Sir Winston Leonard Spencer Churchil a trait până la 91 de de ani şi a fost un fumător înrăit, în compraţie cu nefumatorul de Vladimir Ilici Lenin, care a trăit până la o vârstă de 54 de ani. Adolf Hitler care a fost în tinereţe un mare fumător (fuma între 25-40 de ţigări pe zi) atunci când s-a lăsat, pentru că văzut acest viciu ca pe un „rspuns al pieilor roşii la adresa omului alb” şi decadenţă umană, a impus pentru prima dată, p a Pentru prima dată despre efectele negative ale fumatului pasiv (Passivrauchen) se vorbeşte în Germania nazistă.Din anul 1938 când pentru prima dată a fost interzis fumatul în trupele militare aeriene germane şi până în anul 1941 când preşedintele Consiliului pentru reclamă Heinrich Hunke a fost interzisă publicitatea pentru ţigări, au existat ample campanii de combatere a fumatului.  Un rol important în combaterea fumatului l-a jucat ideologia nazismului şi anume cea legată de concepţia de igienă a rasei (Coombs, W. Timothy & Holladay, Sherry J. (2006), «It's Not Just PR: Public Relations in Society», Blackwell Publishin) a sănătăţii corporale (Proctor, Robert N (1999), "«Why did the Nazis have the world's most aggressive anti-cancer campaign?»", Endeavour Т. 23 (2): 76–9.) Liderii nazişti considerau că dispunând de calitatea de reprezentanţi ai „rasei alese” nu trebuie să fumeze (Coombs, W. Timothy & Holladay, Sherry J. (2006), «It's Not Just PR: Public Relations in Society», Blackwell Publishin) şi afirmau că fumatul produce o „degenare rasială”. Naziştii considerau tutunul ca fiind o „otrava genetică”. Până în prezent nu s-a născut nici un laureat al premiului Nobel, care să ne spună cât de nociv este fumatul pasiv.Nu m-aş mira dacă mâine Curtea Constituţională va aviza ca fiind constituţională o lege care va reglementa că anumite alimente sunt dăunătoare şi îi va obliga pe proprietarii să nu le mai comercializeze în propriile localuri. Spre exemplu, nu m-ar surprinde dacă va fi interzisă carnea naturală în detrimentul cărnii modificate genetic. Şi aceasta se va realiza în numele unui ideal suprem: al sănătăţii naţionale şi mondiale! Şi câte iniţiative legislative pot ajunge pe masa deputaţilor care pot fi însuşite şi promovate în numele unui efect electoral.

Retrospectiva 2015

Pentru a vorbi de anul 2015 trebuie să enunţăm că anul 2014 a fost unul complicat şi imprevizibil în evenimente. Aici amintim anexarea Crimeei şi iniţierea unor operaţiuni militare în Ucraina de est (Donbas si Lugansk), prăbuşirea preţului la gaze, sancţiunile impuse de către Occident Rusiei, deprecierea rublei şi destructurarea economică a Federaţiei Ruse. - În anul 2015 s-au discutat intenţiile Greciei de ieşire din zona euro pe care mass media l-a desemnat ca “Grexit”, adică au fost asociate doucă cuvinte - «Grecia» ş «exit». - Acordul de pace la care au ajuns cei patru lideri care au purtat discutii la Minsk(12 Februarie 2015), privind situatia din Ucraina, a intrat in vigoare la 15 februarie , fiind compus din 13 puncte. Dupa semnarea acordului de pace, a aparut o raza de speranta privind pacea din Ucraina. - Vladimir Putin, primul discurs la ONU in ultimii zece ani: Ar fi o greseala sa nu cooperezi cu presedintele sirian Assad. Implicaţia Rusiei în lupta împotriva ISIS în Siria. - Scăderea preţului la petrol şi politica OPEC. - Anul 2015 reprezenta o piatră de cotitură care trebuia să ofere raţiunea integrativă a proiectului Uniunea Eurasiatică. A fost semnat acordul de aderare cu Armenia şi acorduri cadru cu câteva state- Turcia, Iran, india, Egipt. Unii experţi vedeau proiectul UEA, alături de OCS ca unul care poate intra în competiţie cu UE şi NATO. - A continuat răyboiul informaţional între SUA şi Rusia în special pe linia de demarcaţie este europeană postsovietică. - BRIC(S) nu a dezvoltat proiectul de dolarizare «Double Eagle» şi s-a menţinut ca un club a statelor emergente. - În anul 2014 Rusia îşi propunea să proiecteze în Africa un centru a intereselor sale strategice şi proiectul nu s-a realizat. Miza Rusiei în Africa era văzută ca fiind relaţia bună cu China şi se dorea încheierea unui acord sino-rus în valoare de 400 mlrd de doalri în domeniul gazelor. - Rusia a transmis Chinei o parte din teritoriul de frontieră. În data de 06.11.2015 China Daily a scris că Rusia a transmis Chinei un teritoriu de frontieră de 4,7 kilometri pătraţi. Noul teritoriu chinez cuprinde râul Hubutu, care se află la 60 km de Ussuriysk şi va fi inclus în cadrul provinciei Ghirin. Acest teritriu i-a revenit Rusiei după cel de-al doilea război al opiului, în perioada 1858 până în 1915 când dinastia Tzin a transmis Imperiului Rus în jur de 1,5 mln de kilometri pătraţi semnând un „acord inechitabil”. Rusia şi China au revizuit frontierele încă în anul 1993 şi atunci s-a decis ca acest teritoriu să intre în posesia Chinei, iar în mod oficial aceasta a avut loc la 4 noiembrie 2015. O altă problemă o reprezenta cea legată de darea în arendă a unor teritorii din Cisbaicalia Chinei pe o perioadă de 49 de ani. În special companiei chineze Huae Sinban, afiliată structurii comerciale Zoje, în jur de 300 hectare. Prima etapă a proiectului urmează să fie realizat în perioada anilor 2015–2018. În cazul în care proiectul pilot va fi de un real succes atunci în anul 2019 Chinei i se va oferi încă 200 mii de hectare de teren agricol. - Semnarea acordului Parteneriatul Transatlantic dintre UE si SUA si Parteneriatul Transpacific de mai multe state. Artizanii TTIP îs SUA, China, Japonia şi alte 10 ţări de pe ţărmurile Oceanului Pacific care au ajuns la un acord pe tratatul comercial Trans-Pacific, semnat la 7 octombrie 2015. Tratatul va influenţa aproximativ 40% din comerţul global şi va înlesni schimburile comerciale şi de resursă umană între Statele Unite şi Asia. - Criza migranţilor în Europa şi atentatele de la Paris - Intervenţia Rusiei in Orientul Mijlociu in lupta contraterorismului ISIS. - Tragicului accident aviatic din Egipt, din 31 octombrie 2015, în care şi-au pierdut viaţa 224 de persoane. Aeronava aparţinea Federaţiei Ruse. - G-20 de la Stambul si ulteriorul conflict Turcia-Rusia din cauza doborării unui avion rus si dinamitarea relatiilor economice si a proiectelor Drumul Mătăsii si gazoductul turcesc. - La 30 noiembrie, la Paris, a avut loc Conferintei ONU privind Schimbările Climatice - UE a dat undă verde liberalizării regimului cu Georgia si Ucraina. România-2015 - Cluj-Napoca a fost capitală a Tineretului European. - România – SUA, 135 de ani de relaţii diplomatice. Istoria relațiilor diplomatice bilaterale româno-americane începe oficial cu 135 de ani în urmă. La 14 iunie 1880, preşedintele SUA, Rutherford B. Hayes, a semnat scrisoarea prin care îl informa pe domnitorul Carol I asupra numirii lui Eugene Schuyler în calitate de agent diplomatic/consul general al SUA în România, acest moment marcând practic stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. - Adoptarea strategiei de apărare a României. - la 25 octombrie 2015, în localitatea Rossoşka, raionul Gorodişce, regiunea Volgograd, Federaţia Rusă, la ceremonia oficială de inaugurare a cimitirului construit în memoria militarilor români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial pe frontul de la Stalingrad. - Ceremonia de marcare a declarării capabilităţii tehnice a facilităţii antirachetă a SUA de la Baza militară Deveselu.

Nicolae Edward Luttwak: Strategia geoconomică în logica păcii sau a războiului?

N.Edward Lutwak este adeptul conceptului de „Grand strategy” în materie de geopolitică, geoeconomie și artă militară. Lucrăririle de referină ale lui Luttwak sunt „Strategia: Logica războiului și a păcii” (The Strategy: Logic of War and Peace), „Turbo-capitalism: Învingători și învinși în Economia Globală” (Turbo-Capitalism: Winners and Losers in the Global Economy), „De la geopolitică la geoeconomie: logica conflictului, gramatica comerțului” (From Geopolitics to Geo-economics: Logic of Conflict, Grammar of Commerce), „Strategia Imperiului Roman” (The Grand Strategy of the Roman Empire), „Strategia Imperiului Bizanț” (The Grand Strategy of the Byzantine Empire), „Marea Strategie a Uniunii Sovietice” (The Grand Strategy of the Soviet Union), etc. Nicolae Edvar Luttwak consideră că în Rusia nu se observă mecanisme bine înțelese și bine elaborate în ceea ve privește asigurarea unei trambuline pentru oamenii talentați și ambițioși care vor să ajungă în mediul elitei puterii. Inclusiv această trambulină nu este orientată către persoanele, pe care ar putea să-i crească și să-i educe statul și care ar deveni o birocrație geoeconomică activă. Ilustrul geopolitician american ilustrează sumbru situația din statul rus și susține că dacă în țările occidentale cariera militară și diplomația tradițională nu mai reprezintă o cale prin care se poate ajunge în cadrul elitelor naționale, în Rusia nu au apărut noi sfere în care să fie realizate ambițiile într-un altfel de format. Deocamdată în Rusia nu s-au format condițiile care să invoce un model practic predestinat sferei geoeconomice globale. Încă în Rusia nu au fost concepute noi itinerarii și „lifturi sociale” care ar asigura accesul oamenilor, care dispun de profesionalism și noi viziuni, în structura elitară a puterii și în funcțiile înalte din sistemul birocratic. În cazul în care elitele puterii ruse vor avea scopuri geoeconomice de anvergură și vor dori să participe serios în cadrul jocului geopolitic, atunci ele vor avea grave probleme legate de executanții proiectelor și strategiilor care vor fi lansate să exploreze geospațiul. Iată de ce Edward Luttwak nu menționează Rusia ca pe o țară geoeconomică activă, precum sunt indicate țări ca Marea Britanie, Statele Unite, Franța, China și Israelul. Încă în anii 90 din secolul XX Luttwak sublinia ascensiunea Chinei și că reprezintă un real competitor al Statelor Unite și, după destrămarea Uniunii Sovietice, identifica Rusia ca pe un partener și potențial aliat, nicidecum ca pe un inamic. În calculele geopolitice, potrivit raționamentelor lui Luttwak, Rusia poate juca un rol important, chiar dacă nu mai deține statutul de superputere și de țară geoeconomică activă. În cazul în care Rusia ar intra într-o alianță cu China, Pakistanul și Iranul, menținând relații puternice cu India, atunci China ar obține un succes provizoriu asupra SUA, iar în cazul în cae Rusia va sprijini SUA atunci va învinge alianța Americii și a Europei. În Internet a fost plasată înregistrarea video a lecției lui N.Edward Luttwak de la Institutul de stat de relații internaționale de la Moscova, din 22 februarie 2011, organizată de Fundația” Strategia-2020” , care a produs o reacție negativă din partea mass-mediei, politologilor și a geopoliticienilor ruși. Geopoliticianului american i s-a imputat faptul că vrea să scindeze Rusia în șapte unități. Această reacție a confirmat una din tezele lui Luttwak: rușii știu să fie fascinați de cineva sau ceva, fie să nutrească o ură inimaginabilă. Dar în politica reală nu există dragoste și prietenie, ea se bazează exclusiv pe un parteneriat temporar: „În orice caz, dacă Rusia a intrat în zona de acțiuni a grand strategy, atunci aceasta înseamnă că noi trebuie să-i studiem logica și gramatica, dar și logica și strategiile comportamentului cotidian a altor participanți din jocurile geoeconomice”. Paradoxurile războiului: între războiul clasic și războiul combinat Edward N.Luttwak ” enunță o axiomă dedicată strategiei păcii și a războiului: ca să ne apărăm trebuie să fim pregătiți să atacăm în orice moment. Sfera strategiei este străpunsă de o logică paradoxală, distinctă de logica unilaterală, de care ne conducem în majoritatea aspectelor vieții. Ea reprezintă o competiție în care se interrelaționează producția și consumul, comerțul și culturile, relațiile sociale sau familiale, politica internă a statului în care este ales guvernul, adică este o luptă și o competiție care rareori este menținută prin legi și obiceiuri stabilite. Războiul reprezintă reversul vieții pașnice. Într-un război trebuie să gândești mult mai rapid decât inamicul, să fii iscusit în planificarea acțiunilor, ”să te așezi pe coadă inamicului” asemeni avioanelor de vânătoare și să menții coezinea, spiritul de luptă treaz și să depășești obstacolele din cale. Trebuie să gândești că inamicul este înzestrat cu puteri proprii, că dispune de o armă letală, că are voință și o inteligență militantă. Misiunea este să-l faci pe inamic să fie incapabil să reacționeze la acțiunile pe care le coordonezi, să-l pui pe picior greșit, să te joci cu el și să-l determini să-și minimalizeze capabilitățile și forța de reacție. Este preferabil să-ți asumi decizii paradoxale, conform unei teze larg împărtășite de experții militari care se referă la viziunea războiului astfel încât acțiunile militare să se poarte pe liniile de război mai puțin așteptate. O decizie paradoxală, neașteptată îl poate pune pe inamic în situația în care își poate pierde forțele și resursele. Sunt câteva dintre recomandările marelui geostrateg militar american, de origine română, a lui Nicolae Edward Luttwak. Viziunea dominantă a războiului în secolele 17 și 18, mai ales în Occident a constituit-o războiul interstatl, care îmbrăca forma campaniilor militare și era desfășurată de forțele miliatre. Numai că și în acele vremuri erau utilizate și alte forme ale războiului, cum ar fi capcanele și „micile războaie” (small wars) împotriva partizanilor și răsculaților. Istoria militară ne vorbește foarte convingător că aproape toate statele și în toate secolele atunci când s-a desfășurat un război concret au fost combinate diverse forme de contracare militară și acestea sunt o normă în arta militară, fie că ele au avut loc în alte perioade ale istoriei sau că acestea au loc astăzi. F. Hoffman a lansat și utilizează conceptul „războiul hibrid” pentru secolul XXI . Fiecărei epoci îi sunt caracteristice formele războiului său, care solicită elaboarea unui dicționar corespunzător pentru a fi descris, și în care conjuncțiile speculative trebuie să aibă scopul prin care trebuie să cuprindă realitatea schimbătoare și să aibă șansa predicției viitorului. Hoffman consideră că epoaca contemporană trebuie caracterizată prin procesul de hibridizare, în cadrul căruia se amestecă formele tradiționale ale războiului, crima organizată, conflictele iregulare și terorismul. Ca să fie caracterizată noua realitate militară, e necesar ca să fie introdus conceptul de “război hibrid”, un termen care permite să ilustreze cel mai bine modificările importante ale caracterului războiului. În calitate de rezumat Hoffman a formulat câteva teze, care, potrivit opiniei lui, sunt necesare ca să intre în dezbaterile și discursurile războiului din secolul XXI: - elementul cheie îl reprezintă identificarea războiului; - războiul nu reprezintă acțiunile militare, desfășurarea unor ciocniri armate, distrugerea obiectivelor, etc; - viiziunea americană a războiuliui și a acțiunilor militare se rezumă la înțelegerea și identifcarea bătăliei, iar războiul trebuie să fie depozitat în memorie. Trebuie să priviți cu multă atenție și luați în considerație factorii socio-culturali, tehno-economici și geo-quantificatori ai războiului; - războiul reprezintă o realitate în desfășurare, percepția, setul de concepte și lexicul trebuie să se dezvolte, ca să fim în stare să cuprindem o astfel de evoluție; - noile condiții ale descrierii și expunerii ca și deciziile solicită un nou tip de armament pentru a eficientiza la maximum reacția și noile metode creative și concepții. În schimb, prof. Antulio Ecevarria consideră că în cercurile academice se depun eforturi ca să fie identificat un înțeles și o conceptualizare a războiului epocii post-Clausewitzene, să fie identificat sau igienizat conceptul de război conform timpurilor actuale. Ca exemplu el face referire la teoria „noului război” (new war), care a apărut în anii 90 și a fost aplicată în afara contextului european, prin care natura războiului se poate modifica sub impactul noilor tehnologii și forme pe care le îmbracă războiul. Până în prezent în mediul militar existau dezbateri care se refereau dacă războiul dispune de o adoua ”gramatică”, care s-ar baza pe operațiunile rebelilor/răsculaților. În prezent putem considera că războiul din Ucraina a îmbrăcat parțial o formă „hibridă”, dar în care nu observăm atacuri prin satelit, roboți militari și sisteme combinate militare de ultimă referință, dar dispunem de o avalanșă de informații și dezinformații internautice și mediatice. Eu unul mă întreb dacă avem totuși un război „hibrid” sau este un război combinat, din secolul XXI, în care este testată cea de-a doua gramatică a războiului?