A venit si-aici Craciunul
Sa ne mangaie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viata mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viata mea
Care-aici se stinge.
Tremura albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Palpairi de stele...
Numai casa mea posaca
A'mpietrit sub promoroaca.
Stam în bezna grea,
Pentru noi nu-i stea,
Cerul nu s-aprinde.
Pentru sgribuliti
Ingerii grabiti
Nu aduc colinde.
O Iisuse imparate,
Iarta greseli si pacate.
Vin de-nchizi usor
Ranile ce dor,
Visul ni-l descuie.
Noi Te-om astepta ,
Caci pe crucea Ta
Stam batuti în cuie.
Maica Domnului Curata,
Ad'o veste minunata,
Infloreasca-n prag
Zambetul Tau drag
Ca o zi cu soare.
Zambetul Tau drag
L-asteptam în prag,
Noi, din inchisoare.
Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta Iisuse.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori,
Pieptul lor suspina.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Sa le-aduci lumina.
joi, 23 decembrie 2010
Între raţiune şi spirit
Întotdeauna ne punem întrebări şi suntem în căutare de răspunsuri.Şi nu sunt visele, nici iluzii sau simplele constatări care ne îndeamnă să facem ordine în ierarhia valorilor.Este viaţa comparată în stilul comportamental a diferitelor destine, cuantificată în memoria proximităţii noastre.Ne întrecem în a emite ipoteze şi revendicăm vechi şi noi bătălii, care străbat în spaţiul public. Trebuie să recunoaştem că există o lume a spiritului şi o lume a raţiunii, că aceste lumi îşi au propriile sarcini şi obiective în căutarea omului nou. Un om nou pentru care au militat mulţi şi care a ezitat să acceadă plenar în societate. Şi nu revendicăm aici "omul nou" ca teză al nazismului, comunismului şi fascismului care a indus o lume absurdă şi a scăldat Umanitatea în teroare. Omul nou este revendicat de Biserică, dar şi de oamenii în halate în alb. Modelul "omului nou" este prezent în scrieri, este codificat în imaginile din filmele artistice şi de animaţie, el persistă în imaginaţia noastră. Şi acest model, al omului nou, tulbură sufeletele şi minţile oamenilor. Indubitabil, suntem în cătarea acestui model al omului nou, iar de aici şi luptele, chiar bătăliile între preoţi şi medicii a căror profil ţine de factorul creierului uman.Şi chiar dacă, în esenţă, nu vom remarca o dispută la nivel public, nu avem cum să nu constatăm că fiecare din ei luptă pentru un control al spaţiului spiritual sau mental în care există şi se desfăşoară fiinţa umană.Şi dacă Biserica se va îngriji mai mult de tangibilul spiritual, în schimb, Spitalul, care aici îl reclamăm prin psihologi, psihoterapeuţi, neurologi şi neuropsihologi, va evedinţia şi va trasa modelul comportamental al acelui "om nou", care poate fi supus controlului.Nu doar cunoaşterea şi însuşirea creierului uman îi va ghida pe mulţi psihiatri, parapshiatri şi neuropsihologi să considere neuropsihologia ca fiind ştiinţa viitorului. Abilităţile potenţialului cobai, comportamentul neurolingvistic şi mediul în care s-a manifestat vor determina să se ia măsuri aferente în vederea controlului uman care ar putea abdica de la tendinţele societale sau guvernaţei. Legitimarea noii tendinţe a guantificării şi stabilirii unui control uman, raţionalizarea acestui control, va determina ca lumea în adevăr să accepte noul model de "căinţă" raţionalizată, unitare, în dauna credinţelor cu aspiraţii de libertate divină.
Libertatea este una dintre cele mai dominante aspiraţii ale umanităţii şi nu poate fi evaluată decât în raport cu experienţa constrângerii.Ce îîi face pe oameni să nutrească aceste sentimente stranii de libertate şi de neadmitere a poluării şi ingerinţelor externe a spaţiului vital? Ce îi face pe oameni să aspire la valori intangibile, morale şi universuri paradisiatice?
De ceva timp m-am întrebat de ce anumiţi lideri politici îşi au în preajma lor psihiatri sau bioterapeuţi? Prima dată m-am întrebat în 2004.Şi nu întâmplător există unii care se află şi lângă şefii de stat. Iar atunci te întrebi: cine pe cine controlează? Preşedinţii pe parapsihologi, bioenergeticieni, neuropsihologi sau viceversa.Iar în acest timp apar diverse cărţi care descriu războaie ale minţii şi parapsihologice.Este sau nu este spaţiul nostru uman agresat de noua frontieră geospirituală apocalitică. Controlul mintii este un concept ce a evoluat în ultimul deceniui, prin studii de profil îintreprinse în psihologie, parapsihologie, sociologie, antropologie, religie, economie, electronică, cibernetică şi a devenit un concept complex iar metodele actuale de control sunt extrem de evoluate şi recunosc că sunt extrem de eficiente.
Nu o dată mi s-a sugerat să frecventez un psihoterapeut, cu toate că nu mă consider nici bolnav şi nici cu tendinţe de devianţă comportamentală. Recunosc că deja nu este secret pentru mulţi felul meu de-a mă exprima şi a mă manifesta. Sincer, recunosc, puterea inimii, a credinţei şi a aspiraţiei spre libertate este cea care ne aşează o scală a valorilor fireşti. Evident că astăzi credinţa, Crezul, dragostea nu pot fi nici evaluate, cuantificate, scanate. Uneori, am aspirat şi am crezut în imaginea icoanei sau a unităţii unor comunităţi care cred în sfinţenie, suferinţă şi iertare. Am crezut în lumina lui Isus Hristos.
Tot timpul specialiştii unui umanism controlabil s-au axat pe crearea modelului "Om nou" şi de fiecare dată în faţa Umanităţii au răsărit destui monştri care au desfiinţat prinosul ştiinţei în slujba Omenirii...
Ce ciudat, încă nu ne-am astâmpărat în nevoile nefireşti de-a re/naşte şi a ne naşte cu aspiraţii de zeităţi vremelnice, mai continuăm să trudim pe ogorul infamiei noastre aduse în adresa propriului Dumnezeu şi a Universului care a avut binevoinţa să ne accespte naşterea.
Vom putea, oare, noi, mâine să rostim: Ego sum qui sum.
Libertatea este una dintre cele mai dominante aspiraţii ale umanităţii şi nu poate fi evaluată decât în raport cu experienţa constrângerii.Ce îîi face pe oameni să nutrească aceste sentimente stranii de libertate şi de neadmitere a poluării şi ingerinţelor externe a spaţiului vital? Ce îi face pe oameni să aspire la valori intangibile, morale şi universuri paradisiatice?
De ceva timp m-am întrebat de ce anumiţi lideri politici îşi au în preajma lor psihiatri sau bioterapeuţi? Prima dată m-am întrebat în 2004.Şi nu întâmplător există unii care se află şi lângă şefii de stat. Iar atunci te întrebi: cine pe cine controlează? Preşedinţii pe parapsihologi, bioenergeticieni, neuropsihologi sau viceversa.Iar în acest timp apar diverse cărţi care descriu războaie ale minţii şi parapsihologice.Este sau nu este spaţiul nostru uman agresat de noua frontieră geospirituală apocalitică. Controlul mintii este un concept ce a evoluat în ultimul deceniui, prin studii de profil îintreprinse în psihologie, parapsihologie, sociologie, antropologie, religie, economie, electronică, cibernetică şi a devenit un concept complex iar metodele actuale de control sunt extrem de evoluate şi recunosc că sunt extrem de eficiente.
Nu o dată mi s-a sugerat să frecventez un psihoterapeut, cu toate că nu mă consider nici bolnav şi nici cu tendinţe de devianţă comportamentală. Recunosc că deja nu este secret pentru mulţi felul meu de-a mă exprima şi a mă manifesta. Sincer, recunosc, puterea inimii, a credinţei şi a aspiraţiei spre libertate este cea care ne aşează o scală a valorilor fireşti. Evident că astăzi credinţa, Crezul, dragostea nu pot fi nici evaluate, cuantificate, scanate. Uneori, am aspirat şi am crezut în imaginea icoanei sau a unităţii unor comunităţi care cred în sfinţenie, suferinţă şi iertare. Am crezut în lumina lui Isus Hristos.
Tot timpul specialiştii unui umanism controlabil s-au axat pe crearea modelului "Om nou" şi de fiecare dată în faţa Umanităţii au răsărit destui monştri care au desfiinţat prinosul ştiinţei în slujba Omenirii...
Ce ciudat, încă nu ne-am astâmpărat în nevoile nefireşti de-a re/naşte şi a ne naşte cu aspiraţii de zeităţi vremelnice, mai continuăm să trudim pe ogorul infamiei noastre aduse în adresa propriului Dumnezeu şi a Universului care a avut binevoinţa să ne accespte naşterea.
Vom putea, oare, noi, mâine să rostim: Ego sum qui sum.
Jurnal de smerenie
Moto: „Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător”(Sfântul Ioan Gură de Aur).
Eu i-am iertat pe toti, pe cei care m-au tradat, m-au stigmatizat, mi-au făcut rău, m-au considerat altceva decât sunt. Am învăţat să fiu umilit de multă vreme, de prea multă. Am fost singur în viaţa mea, cu bune şi rele. Dar niciodată nu am manifestat intenţii nefireşti şi meschine la adresa prietenilor şi a românilor. Înţeleg că este o lume modernă, cu noi şabloane, în care totul se tranzacţionează până şi sufletele umane. Dar nu voi accepta să fie tranzacţionat sufletul meu, nu voi aproba să se joace cu viaţa mea şi a rudelor mele. Am înghiţit mult. Am acceptat să intru în echipe şi să fiu parte din ele, dar nu voi accepta să se joace cu viaţa mea. Pentru că nu consider că sărăcia este sexy, iar umilinţa e excitantă.
În momente de cumpănă omul poate să reacţioneze. Este adevărat că smerenia este un dar de la Dumnezeu şi ca să-l primeşti trebuie să oferi ceva: umilinţa. Şi umilinţa pentru cei credincioşi reprezintă o înviere spirituală. Mă întreb ce ar trebui să moară din mine ca să mă nasc din nou, ştiind că nu am greşit sau păcătuit cu fapta împotriva prietenilor şi a Neamului Românesc.
Eu i-am iertat pe toti, pe cei care m-au tradat, m-au stigmatizat, mi-au făcut rău, m-au considerat altceva decât sunt. Am învăţat să fiu umilit de multă vreme, de prea multă. Am fost singur în viaţa mea, cu bune şi rele. Dar niciodată nu am manifestat intenţii nefireşti şi meschine la adresa prietenilor şi a românilor. Înţeleg că este o lume modernă, cu noi şabloane, în care totul se tranzacţionează până şi sufletele umane. Dar nu voi accepta să fie tranzacţionat sufletul meu, nu voi aproba să se joace cu viaţa mea şi a rudelor mele. Am înghiţit mult. Am acceptat să intru în echipe şi să fiu parte din ele, dar nu voi accepta să se joace cu viaţa mea. Pentru că nu consider că sărăcia este sexy, iar umilinţa e excitantă.
În momente de cumpănă omul poate să reacţioneze. Este adevărat că smerenia este un dar de la Dumnezeu şi ca să-l primeşti trebuie să oferi ceva: umilinţa. Şi umilinţa pentru cei credincioşi reprezintă o înviere spirituală. Mă întreb ce ar trebui să moară din mine ca să mă nasc din nou, ştiind că nu am greşit sau păcătuit cu fapta împotriva prietenilor şi a Neamului Românesc.
joi, 9 decembrie 2010
Cum au vrut americanii să cumpere Siberia de la Elţin
Proiect. O serie de thinktank-uri americane au dezbătut ideea ca Statele Unite să îşi facă parte din destrămarea URSS
Proiectul Mid, care a eşuat din cauza opoziţiei ferme a preşedintelui rus Boris Elţin, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane în 1992.
Unul dintre cele mai interesante proiecte lansate de thinktank-urile americane după prăbuşirea URSS a fost trecut până acum sub tăcere. Este vorba de propunerea lansată de unul dintre geopoliticienii de mai mică importanţă din Statele Unite ale Americii, William Mid, care însă este apropiat de importanta organizaţie Council for Foreign Relations. Este vorba de o organizaţie americană care formează, practic, un adevărat laborator al politicii externe americane. Proiectul lui William Mid a fost descoperit de analistul politic de origine basarabeană Octavian Sergentu, care a publicat, în urmă cu câteva zile, o carte intitulată „Geopolitica" la editura Dokia.
Proiectul Mid nu a fost concretizat niciodată în vreo ofertă oficială formulată de administraţia americană, însă, în anul 1992, când a fost publicat, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane. Concret, proiectul Mid presupunea ca Statele Unite ale Americii să formuleze o ofertă de a cumpăra Siberia de la Federaţia Rusă, întocmai cum în secolul al XIX-lea americanii au cumpărat Alaska de la Imperiul Ţarist. Statele Unite ale Americii urmau să ofere circa trei mii de miliarde de dolari pentru achiziţia de teritorii de la Rusia. Oferta
era completată cu spri¬jinul americanilor pentru modernizarea Rusiei, inclusiv prin intermediul unor investiţii masive în infrastruc¬tură şi în economie
. De asemenea, diplomaţia americană urma să sprijine consistent Rusia să se integreze în Comunitatea Economică Europeană.
Era vorba, practic, de partea europeană a Rusiei, precum şi de vestul industrializat al Siberiei, inclusiv zona din jurul oraşului Ekaterinburg. „Iniţiativa americanilor, deşi nu a fost concretizată într-o ofertă oficială, a stârnit o opoziţie extrem de dură în Rusia", spune analistul politic Octavian Sergentu, de la site-ul www.clujtoday.ro. El adaugă faptul că oferta americanilor mai includea oferirea cetăţeniei SUA pentru siberieni, precum şi posibilitatea de a folosi limbile popoarelor siberiene, alături de engleză şi rusă, în afacerile
oficiale din administraţia locală.
Context geopolitic complicat
Contextul geopolitic în care a fost lansată ideea era unul deosebit de tulbure. Ruşii fuseseră înfrânţi în Războiul Rece. Mai întâi, şi-au pierdut „coloniile", adică statele satelit din Europa de Est. A urmat destrămarea URSS. Pentru foarte mulţi ruşi, pierderea Belarusului şi a Ucrainei, ţări care fuseseră cucerite de la Polonia şi incluse în Imperiul Ţarist de sute de ani, era mult mai traumatizantă decât o ipotetică pierdere a Siberiei de Est. Mulţi dintre politicienii occidentali credeau că urmează destră¬marea Federaţiei Ruse, mai ales în condiţiile în care începuseră mişcările separatiste din Cecenia şi din Inguşetia. De asemenea, Rusia nu avea în acel moment capacitatea
să investească pentru a dezvolta Siberia, o regiune imensă subpopulată sau chiar cu zone mari nelocuite. „Infuzia" celor trei mii de miliarde de dolari americani în economia rusească ar fi repre¬zentat o adevărată bulă de oxi¬gen pentru economia rusească. Ele ar fi putut să fie folosite pentru eradicarea sărăciei şi pentru a asigura dezvoltarea industrială a Rusiei, care ar fi păstrat partea europeană şi Siberia de Vest, propuneau geopoliticienii americani.
Un alt argument era acela că, după colapsul URSS, naţionalismul începea să renască într-o serie de popoare siberiene, care nu erau deloc fericite cu dominaţia rusească. În plus, pentru mulţi ruşi ar fi fost de bun augur să devină cetăţeni americani.
O altă tentaţie ar fi fost aceea de aderare la Comunitatea Economică Europeană. Piaţa Rusiei şi „provizia" de trei mii de miliarde de dolari americani ar fi fost foarte tentante şi pentru oficialii europeni. Şi asta cu atât mai mult cu cât nimeni nu ştia care va fi viitorul Comunităţii Europene, în condiţiile în care, în epocă, Uniunea Europeană nu exista din punct de vedere juridic, iar o serie de state, precum Austria, erau în afara spaţiului comunitar. Moneda euro şi spaţiul Schengen păreau nişte iluzii, iar integrarea Europei de Est era unul dintre obiectivele politicienilor europeni.
Planul
însă a eşuat din cauza refuzului ferm al adminis¬traţiei Elţin, care ar fi transmis americanilor, pe căi neoficiale, că nici nu poate fi vorba de o discuţie despre vânzarea Siberiei.
Cinci oraşe mari
Siberia conţine un adevărat mozaic de structuri, precum Republica Yakutia, Republica Tuva, Republica Khakassia ori Republica Buriat, dar şi Districtul Autonom Koryakia. Există, de asemenea, o serie de districte federale ale Rusiei. În Siberia, există cinci oraşe mari: Irkuţk, Krasnoyarsk, Novosibirsk, Osmk şi Tomsk. Acestora li se adaugă Vladivostokul de pe malul Oceanului Pacific.
Clausiu Pădurean, România Liberă
10 Decembrie 2010
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-vrut-americanii-sa-cumpere-siberia-de-la-eltin-209196.html
Proiectul Mid, care a eşuat din cauza opoziţiei ferme a preşedintelui rus Boris Elţin, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane în 1992.
Unul dintre cele mai interesante proiecte lansate de thinktank-urile americane după prăbuşirea URSS a fost trecut până acum sub tăcere. Este vorba de propunerea lansată de unul dintre geopoliticienii de mai mică importanţă din Statele Unite ale Americii, William Mid, care însă este apropiat de importanta organizaţie Council for Foreign Relations. Este vorba de o organizaţie americană care formează, practic, un adevărat laborator al politicii externe americane. Proiectul lui William Mid a fost descoperit de analistul politic de origine basarabeană Octavian Sergentu, care a publicat, în urmă cu câteva zile, o carte intitulată „Geopolitica" la editura Dokia.
Proiectul Mid nu a fost concretizat niciodată în vreo ofertă oficială formulată de administraţia americană, însă, în anul 1992, când a fost publicat, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane. Concret, proiectul Mid presupunea ca Statele Unite ale Americii să formuleze o ofertă de a cumpăra Siberia de la Federaţia Rusă, întocmai cum în secolul al XIX-lea americanii au cumpărat Alaska de la Imperiul Ţarist. Statele Unite ale Americii urmau să ofere circa trei mii de miliarde de dolari pentru achiziţia de teritorii de la Rusia. Oferta
era completată cu spri¬jinul americanilor pentru modernizarea Rusiei, inclusiv prin intermediul unor investiţii masive în infrastruc¬tură şi în economie
. De asemenea, diplomaţia americană urma să sprijine consistent Rusia să se integreze în Comunitatea Economică Europeană.
Era vorba, practic, de partea europeană a Rusiei, precum şi de vestul industrializat al Siberiei, inclusiv zona din jurul oraşului Ekaterinburg. „Iniţiativa americanilor, deşi nu a fost concretizată într-o ofertă oficială, a stârnit o opoziţie extrem de dură în Rusia", spune analistul politic Octavian Sergentu, de la site-ul www.clujtoday.ro. El adaugă faptul că oferta americanilor mai includea oferirea cetăţeniei SUA pentru siberieni, precum şi posibilitatea de a folosi limbile popoarelor siberiene, alături de engleză şi rusă, în afacerile
oficiale din administraţia locală.
Context geopolitic complicat
Contextul geopolitic în care a fost lansată ideea era unul deosebit de tulbure. Ruşii fuseseră înfrânţi în Războiul Rece. Mai întâi, şi-au pierdut „coloniile", adică statele satelit din Europa de Est. A urmat destrămarea URSS. Pentru foarte mulţi ruşi, pierderea Belarusului şi a Ucrainei, ţări care fuseseră cucerite de la Polonia şi incluse în Imperiul Ţarist de sute de ani, era mult mai traumatizantă decât o ipotetică pierdere a Siberiei de Est. Mulţi dintre politicienii occidentali credeau că urmează destră¬marea Federaţiei Ruse, mai ales în condiţiile în care începuseră mişcările separatiste din Cecenia şi din Inguşetia. De asemenea, Rusia nu avea în acel moment capacitatea
să investească pentru a dezvolta Siberia, o regiune imensă subpopulată sau chiar cu zone mari nelocuite. „Infuzia" celor trei mii de miliarde de dolari americani în economia rusească ar fi repre¬zentat o adevărată bulă de oxi¬gen pentru economia rusească. Ele ar fi putut să fie folosite pentru eradicarea sărăciei şi pentru a asigura dezvoltarea industrială a Rusiei, care ar fi păstrat partea europeană şi Siberia de Vest, propuneau geopoliticienii americani.
Un alt argument era acela că, după colapsul URSS, naţionalismul începea să renască într-o serie de popoare siberiene, care nu erau deloc fericite cu dominaţia rusească. În plus, pentru mulţi ruşi ar fi fost de bun augur să devină cetăţeni americani.
O altă tentaţie ar fi fost aceea de aderare la Comunitatea Economică Europeană. Piaţa Rusiei şi „provizia" de trei mii de miliarde de dolari americani ar fi fost foarte tentante şi pentru oficialii europeni. Şi asta cu atât mai mult cu cât nimeni nu ştia care va fi viitorul Comunităţii Europene, în condiţiile în care, în epocă, Uniunea Europeană nu exista din punct de vedere juridic, iar o serie de state, precum Austria, erau în afara spaţiului comunitar. Moneda euro şi spaţiul Schengen păreau nişte iluzii, iar integrarea Europei de Est era unul dintre obiectivele politicienilor europeni.
Planul
însă a eşuat din cauza refuzului ferm al adminis¬traţiei Elţin, care ar fi transmis americanilor, pe căi neoficiale, că nici nu poate fi vorba de o discuţie despre vânzarea Siberiei.
Cinci oraşe mari
Siberia conţine un adevărat mozaic de structuri, precum Republica Yakutia, Republica Tuva, Republica Khakassia ori Republica Buriat, dar şi Districtul Autonom Koryakia. Există, de asemenea, o serie de districte federale ale Rusiei. În Siberia, există cinci oraşe mari: Irkuţk, Krasnoyarsk, Novosibirsk, Osmk şi Tomsk. Acestora li se adaugă Vladivostokul de pe malul Oceanului Pacific.
Clausiu Pădurean, România Liberă
10 Decembrie 2010
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-vrut-americanii-sa-cumpere-siberia-de-la-eltin-209196.html
marți, 7 decembrie 2010
Despre autorul de poezie Octavian Sergentu
Proaspăt descins din Basarabia, Octavian Sergentu s-a impus în climatul cultural al Clujului prin inteligenţa sa speculativă, prin buna, riguroasa formaţie intelectuală, prin curiozitatea vie pentru fenomenul politic. Cu surpriză, descoperim că este şi un sensibil autor de poezie. Cerebral, sentimental cu măsură, tânărul poet priveşte cu un ochi proaspăt, netocit de convenţii.
Fără să imite pe cineva, îşi caută propria personalitate poetică cu o febrilitate de bun augur.
Ion CRISTOFOR, vicepreşedinte al filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca
Fără să imite pe cineva, îşi caută propria personalitate poetică cu o febrilitate de bun augur.
Ion CRISTOFOR, vicepreşedinte al filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca
Câteva cuvinte despre ”GEOPOLITICA” lui Octavian SERGENTU
Cartea a crescut dintr-un interes crucial pentru domeniu în lumea saturată de intervenţii geopolitice. Autorul are ambiţia globalului şi ne descrie o „summa” de concepte geopolitice. În lucrare utilizează judicios şi cu măiestrie analiza şi sinteza. Este important capitolul de istorie a ştiinţei care ne trece prin meandrele şi caruselul geopoliticii. De aici, renaşterea este mai benefică decât „geneza” ens-ului. Punctele cheie sînt prezentate în continuare cu pornire de la puterea geopolitică. Mai ancorate în realitatea puterii sînt, totuşi, spaţiile care o definesc. Enigmele sînt eludate, dar fac loc inteligibilului. Cunoaşterea răzbate într-un final teofanic. Intervenţia spirituală auctorială penetrează sfera problematicii. Nu este genul scriitorului în a fi indiferent la problemele lumii. Răzbate un solid patriotism şi activism intelectual. Se adaugă cu emfază o înclinare deontică şi deontologică. Autorul dedică cu predilecţie lucrarea sa tinerilor pentru instrument moral. Şi noi o recomandăm.
Emil Pop, lt-col.(r) a Armatei Române
Emil Pop, lt-col.(r) a Armatei Române
OCTAVIAN SERGENTU şi POEZIA GERULUI NOSTRU
Motto:
„Plugarul a venit
Şi a arat
Ţara lui Abel!...
Să fi fost, oare, Cain?...”
ÎnGERUL NOSTRU
Când a sosit, din Republica Moldova, în Clujul universitar, cu o bursă, tânărul basarabean Octavian Sergentu avea deja în tolba sa poeme întregi, dovedind o remarcabilă asimilare laborioasă, intuitivă, a operelor unor mari creatori de limbaj, români-moldoveni, precum, şi iată doar câţiva, dintr-un lung şir, Mihail Codreanu, George Bacovia şi Nicolae Labiş. Propensiunea spiritului său creator, spre cunoaşterea geometriei (geo)politice a Uniunii Europene, însă şi a terorii şi prăbuşirii unui întins Imperiu al Răsăritului, nu l-a îndepărtat de artă, dimpotrivă: poezia sa a sporit în complexitate, devenind în acelaşi timp jurnalist, publicist, autor de articole şi eseuri politice, analist-politolog, genuri cu totul prodigioase ale culturii scrise, acestea l-au transformat pe creatorul de poezie Octavian Sergentu într-un scriitor complet.
Volumul său de debut ÎnGERUL NOSTRU (Casa de Editura DOKIA, 2010, Cluj-Napoca) reprezintă, din tot ceea ce a publicat până azi, prin reviste, o antologie esenţială a gândirii şi concepţiei unui om, ajuns sub aspre timpuri, în jurul vârstei mitice de 33 de ani – a Mântuitorului Isius Christos: „... Sunt beat după fecioara/ căreia i-am pierdut inelul./ Ea mă aşteaptă în pragul unei traduceri/ Sau în faţa unei ştiri/ La rubrica pierderi/ fiindcă aceea matrimonială,/ nu mai există! (...)/ Sorbeam din vinul pe care/ L-am abandonat/ Cu mulţi ani, în urmă,/ în Era lui Gorbaciov./ Şi, nemairostind vorbe,/ pe stradă/ Le transmiteam prin mesaje/ De pe Net:/ Şi ele reclamau să facem dragoste, on line,/ Iar nouă ni s-a blocat tasta/ De care depindea/ Întreaga noastră viaţă!...” (Istorie recentă)
Milenarist, în sensul terorii şi presiunii cronologiei evenimentelor, tânărul OCTAVIAN SERGENTU structurează o crudă, ironică şi aspră viziune nu autoreferenţială, cât transmodernă, paradoxală şi... europocentrică:
„Conflictul istoric/ Dintre autonomiile căptuşite în dosul inimii/ Ce nu mai sunt explicite! (...)/ tăiem doar caşcavalul, în felii/ ca pe un contract.../ Şi iarăşi producem planul anticriză/ Confuz,/ precum covrigul de sare;/ Vine un credit ipotecar/ De la banca cu soluţii,/ Care nu pune condiţii/ de creare/ a unui nou guvern/ de Uniune Naţională!..../ Încărcând ştiri, pe itnernet/ Şi oferindu-ne nenumărate calamităţi/ expuse la televizor,/ Şi la radio/ Ne rezervăm greve şi proteste/ iubiri interzise/ Şi lacrimi!...” (Manipulare).
Expresivitatea a devenit metapoetică, în cazul lui Octavian Sergentu, scânteind peste fragilitatea, derizoriul, relativitatea existenţei, avându-şi sursa în „întortocheatul destin (geo) politic al timpurilor”, al sfârşitului de secol: „licăriri de comete” (prevestitoare de rău); „anotimpuri vărgate” (şi „îngheţate”); „perechi de erori”; „coduri, la altitudini”, „violenţe şi altercaţii verbale”; „cobitoare stafii”; „greieri – dansând în rouă/ descoperindu-şi Casa, Masa şi Ţara...”, „Căci fiecare îşi vinde haina/ Ca pe propriul suflet,/ fără să mai gândească la dreapta,/ Sau la stânga politică,/ La imperii, sau la enclave,/ La marele Rock şi Folk,/ Uitând şi de proximitatea Iadului/ Şi a Raiului,/ De literatură şi de viaţă/ Strecurată/ în paşapoartele biometrice/ Cu cifra hidrei/ Ori a Satanei! (...)/ Mişcarea de Reîntregire/ a Spiritului/ Trupului şi Faptei,/ Ce pot schimba cămăşile, de pe noi,/ Dar nu ne pot lua ochii/ Care fug după stele/ şi înălţimi/ respirând vocale de mărimea portocalelor!...” (Jocul Mijatca).
Talentul cu totul de excepţie al poetului OCTAVIAN SERGENTU îl ridică, unduitor, deasupra uscatei şi aridei expresivităţi a eseistului, editorialistului şi analistului politic. Intuind gramatica şi codurile interioare ale metaliteraturii, el concepe o poezie originală şi proaspătă, la antipodul conceptelor aleatorii şi mişcătoare. Şi întâlnim foarte rar aceste fenomen, umiditatea (şi nu secitatea) e vegetală, ca infinitele tulpini ale pădurilor tinere, adăstând, verticale, limpiditatea, lumina. Iată o mostră subtilă, discret labişiană, amintindu-ne „soarele, scurs pe pământ”, austeritatea şi asprimea tatălui-vânător, în celebra Moarte a căprioarei:
Şi îngerii plâng după tine, tată,
Ah, cât te iubesc!... Cum te strig!...
Să revii în viaţa de altădată!...
Şi îngerii plâng pentru tine, tată,
Ţi-au dat aripile, să vrei în paradis,
Când lacrima lor cădea pe faţă
Şi ne întrebau cât mai rămâi de trist?!...
Poate că îngerii noştri respiră
Şi ne cântă, din depărtări,
Vechea noastră inedită idilă,
Rătăcită, în sens şi uitări!...
Poate că îngeri suntem chiar noi,
Care purtăm calvarul sau poama,
Ce zace într-un vechi butoi,
Şi are doar mireasmă de toamnă!...
..........................................................
Poate că ei au plecat, în amurg,
Spre alte tărâmuri astrale,
Şi ne încălzesc la vreun nou rug
Cu alţi îngeri, cu alte icoane...”.
Acest splendid şi laconic poem este capodopera, care dă (şi) titlul volumului: ÎnGERUL NOSTRU (şi, fiind la singular, ne gândim să-l întrevedem-întrepătrundem pe acela care ocroteşte Patriile: îngerul Mihail). Rareori întâlnim, la un poet – şi este acesta şi cazul tânărului OCTAVIAN SERGENTU, drama ascunsă cu stoicism, în străfunduri, în adâncimile spiritului, asemenea incandescentei lave a vulcanilor. Fosforescenţele expresiei estetice vor năvăli, măcar ele, cândva, la suprafaţă?... Suferinţa crudă, tăinuită, seculară, erupe, printre vocabulele versurilor: „Am obosit să tune cerul, înnourat, în mine/ Şi stelele să se ascundă/ Când vin multe ploi,/ Să te blestem, să te urăsc, cu stângăcie/ Şi-apoi să te doresc,/ Când suntem Noi!...”/ „Am obosit să tot aştept minciuna,/ respirând pe buze,/ Ca zâmbetul şi camuflatul tău sărut,/ Care striveşte mult mai rău, ca labele meduzei;/ Am obosit să fie slut!...” (ÎnGERUL NOSTRU) Octavian Sergentu are un nume straniu, tranşant şi simbolic, ca un pseudonim, trimiţându-ne spre amintirea altor minunaţi vizionari, ca nume ostăşeşti, din naştere: precum cel al lui Vasile Militaru, dintre războaie, căpitan de lungă cursă al închisorilor comuniste. Poetul îşi împlineşte, ironic-bacovian, „toate profeţiile politice”, în ciuda „vremurilor parşive” şi a „divorţului timpului”.
„Departe eşti şi tist e ceasul
Ca telefon-i mut şi nici nu sună!...
Parşiva vreme dă impasul,
În inimă e cataclism şi e nebună!...
Şi nu te întorci, din depărtare,
Să spargi un vis aproape infernal,
Să redevii iluzia din zare;
Şi inima, ce bate la plural!”
Promisiunea, paradisiacă, este ironică, stingheră şi nesigură, fruct al unui viitor incert, pâlpâind şi neştiut:
„În părul tău se vor împleti trandafirii
Şi luna îţi vor aduce-o, din cer,
Când stelele se vor azvârli, în pâlpâire,
Frumoasa mea, din amintire,
Revino în viaţa mea, ţi-o cer! (...)
Îţi aduci aminte cum, odată,
Îmi vorbeai de sufletul-pereche şi de zbor,
Că despărţirea e o erată
Ce n-am înlăturat-o, din calculator.
Şi-acum, când totu-i vers şi nostalgie
Şi norii fioroşi şi-au făcut turn, în cer,
Frumoasa mea, din amintire,
Ce a fost dorinţă, astăzi este stingher!...”
Octavian Sergentu îşi concentrează poezia, aproape epigramatic-aforistic, căutând esenţa şi atunci, metapoezia se transformă în catren, sau în haiku, paradoxale şi memorabile metafore, înfruntând perisabilitatea dogmelor şi ideologiilor:
„Există cea mai mare trecere, în lume,
Când vine vreun ceas al vânzării!...
Vorbesc doar arginţii...
Şi crucile, de pe mesele Tăcerii!
....................................................
Toamna aceea, prin care o doină
Cânta, după ploaie!...
Voievozii alergau după războaie
şi minuni,
Meşterii ridicau cetăţi
Şi o mănăstire, sub soare...
Prin toamna aceea a trecut şi Ana,
Care spre Manole venea!...”
N-ar fi exclus să întrevedem, cumva unilateral, Simbolismul politic al titlului acestui volum, ÎnGERUL NOSTRU. Până în 1991, poeţi precum Josef Brodski, Grigore Vieru sau Anatol Ciocanu vorbeau, doar pe şoptite, despre gerul din Extremul Răsărit al Imperiului sovietic. Astăzi, ne-aminteşte Octavian Sergentu, nu mai este de vină frigul acela imperial, ci gerul dinlăuntrul sufletului nostru. Sunt toate acestea metafore şi simboluri incredibile, la un creator tânăr, netrecut (slavă Domnului!) prin vechi politici, ori lagăre de concentrare!
Astfel este şi acest sclipitor Haiku, închinat sfârşitului rănilor şi tuturor durerilor:
„Rănile au făcut aripi
Şi defilează, prin nori,
Caută durerile, toate,
În alte aripi de visători!...
..........................................
Peste Ţări, ape şi Mări,
Cu întregul alai de îngeri
Îşi petrec lacrima-n poveri!...
............................................
Rănile tale scriu poeme
Care n-au fost citite, cândva,
Umbra le creşte copite de căprioară,
Ca suferinţa să poată umbla!...
...................................................
Râuri şi mări, în zare,
brazi, plopi, codri, sub cer
Sate, cetăţi, oameni, oraşe –
În arşiţă şi în ger!” (ÎnGER)
Oraşul suferinzilor seculari, sub un sceptru imperial prăbuşit, este asemănat de poet cu cetatea, arşiţa şi oamenii NINIVEI a profetului Iona. Iar neamul – e Poporul lui Ezekiel, în exilul babilonian:
„Oraş al stingerii şi învierii noastre,
Bolnav de-atâtea bocitori,
La porţi!...
Desculţi să trecem, ca proorocii
Graniţa!...
Toţi, la un loc!...”
Octavian Sergentu ne apare, astfel, în volumul „ÎnGERUL NOSTRU”, în egală măsură, un vizionar politic şi mitic, într-o eră în care, iată, se pot împlini toate profeţiile politice”. Un vizionar original, îndrăzneţ şi paradoxal, de la care ne putem aştepta la importante realizări, în domeniul Artei şi Culturii scrise româneşti şi europene, de mâine.
Constantin Zărnescu
Cluj-Napoca, anul 2010
„Plugarul a venit
Şi a arat
Ţara lui Abel!...
Să fi fost, oare, Cain?...”
ÎnGERUL NOSTRU
Când a sosit, din Republica Moldova, în Clujul universitar, cu o bursă, tânărul basarabean Octavian Sergentu avea deja în tolba sa poeme întregi, dovedind o remarcabilă asimilare laborioasă, intuitivă, a operelor unor mari creatori de limbaj, români-moldoveni, precum, şi iată doar câţiva, dintr-un lung şir, Mihail Codreanu, George Bacovia şi Nicolae Labiş. Propensiunea spiritului său creator, spre cunoaşterea geometriei (geo)politice a Uniunii Europene, însă şi a terorii şi prăbuşirii unui întins Imperiu al Răsăritului, nu l-a îndepărtat de artă, dimpotrivă: poezia sa a sporit în complexitate, devenind în acelaşi timp jurnalist, publicist, autor de articole şi eseuri politice, analist-politolog, genuri cu totul prodigioase ale culturii scrise, acestea l-au transformat pe creatorul de poezie Octavian Sergentu într-un scriitor complet.
Volumul său de debut ÎnGERUL NOSTRU (Casa de Editura DOKIA, 2010, Cluj-Napoca) reprezintă, din tot ceea ce a publicat până azi, prin reviste, o antologie esenţială a gândirii şi concepţiei unui om, ajuns sub aspre timpuri, în jurul vârstei mitice de 33 de ani – a Mântuitorului Isius Christos: „... Sunt beat după fecioara/ căreia i-am pierdut inelul./ Ea mă aşteaptă în pragul unei traduceri/ Sau în faţa unei ştiri/ La rubrica pierderi/ fiindcă aceea matrimonială,/ nu mai există! (...)/ Sorbeam din vinul pe care/ L-am abandonat/ Cu mulţi ani, în urmă,/ în Era lui Gorbaciov./ Şi, nemairostind vorbe,/ pe stradă/ Le transmiteam prin mesaje/ De pe Net:/ Şi ele reclamau să facem dragoste, on line,/ Iar nouă ni s-a blocat tasta/ De care depindea/ Întreaga noastră viaţă!...” (Istorie recentă)
Milenarist, în sensul terorii şi presiunii cronologiei evenimentelor, tânărul OCTAVIAN SERGENTU structurează o crudă, ironică şi aspră viziune nu autoreferenţială, cât transmodernă, paradoxală şi... europocentrică:
„Conflictul istoric/ Dintre autonomiile căptuşite în dosul inimii/ Ce nu mai sunt explicite! (...)/ tăiem doar caşcavalul, în felii/ ca pe un contract.../ Şi iarăşi producem planul anticriză/ Confuz,/ precum covrigul de sare;/ Vine un credit ipotecar/ De la banca cu soluţii,/ Care nu pune condiţii/ de creare/ a unui nou guvern/ de Uniune Naţională!..../ Încărcând ştiri, pe itnernet/ Şi oferindu-ne nenumărate calamităţi/ expuse la televizor,/ Şi la radio/ Ne rezervăm greve şi proteste/ iubiri interzise/ Şi lacrimi!...” (Manipulare).
Expresivitatea a devenit metapoetică, în cazul lui Octavian Sergentu, scânteind peste fragilitatea, derizoriul, relativitatea existenţei, avându-şi sursa în „întortocheatul destin (geo) politic al timpurilor”, al sfârşitului de secol: „licăriri de comete” (prevestitoare de rău); „anotimpuri vărgate” (şi „îngheţate”); „perechi de erori”; „coduri, la altitudini”, „violenţe şi altercaţii verbale”; „cobitoare stafii”; „greieri – dansând în rouă/ descoperindu-şi Casa, Masa şi Ţara...”, „Căci fiecare îşi vinde haina/ Ca pe propriul suflet,/ fără să mai gândească la dreapta,/ Sau la stânga politică,/ La imperii, sau la enclave,/ La marele Rock şi Folk,/ Uitând şi de proximitatea Iadului/ Şi a Raiului,/ De literatură şi de viaţă/ Strecurată/ în paşapoartele biometrice/ Cu cifra hidrei/ Ori a Satanei! (...)/ Mişcarea de Reîntregire/ a Spiritului/ Trupului şi Faptei,/ Ce pot schimba cămăşile, de pe noi,/ Dar nu ne pot lua ochii/ Care fug după stele/ şi înălţimi/ respirând vocale de mărimea portocalelor!...” (Jocul Mijatca).
Talentul cu totul de excepţie al poetului OCTAVIAN SERGENTU îl ridică, unduitor, deasupra uscatei şi aridei expresivităţi a eseistului, editorialistului şi analistului politic. Intuind gramatica şi codurile interioare ale metaliteraturii, el concepe o poezie originală şi proaspătă, la antipodul conceptelor aleatorii şi mişcătoare. Şi întâlnim foarte rar aceste fenomen, umiditatea (şi nu secitatea) e vegetală, ca infinitele tulpini ale pădurilor tinere, adăstând, verticale, limpiditatea, lumina. Iată o mostră subtilă, discret labişiană, amintindu-ne „soarele, scurs pe pământ”, austeritatea şi asprimea tatălui-vânător, în celebra Moarte a căprioarei:
Şi îngerii plâng după tine, tată,
Ah, cât te iubesc!... Cum te strig!...
Să revii în viaţa de altădată!...
Şi îngerii plâng pentru tine, tată,
Ţi-au dat aripile, să vrei în paradis,
Când lacrima lor cădea pe faţă
Şi ne întrebau cât mai rămâi de trist?!...
Poate că îngerii noştri respiră
Şi ne cântă, din depărtări,
Vechea noastră inedită idilă,
Rătăcită, în sens şi uitări!...
Poate că îngeri suntem chiar noi,
Care purtăm calvarul sau poama,
Ce zace într-un vechi butoi,
Şi are doar mireasmă de toamnă!...
..........................................................
Poate că ei au plecat, în amurg,
Spre alte tărâmuri astrale,
Şi ne încălzesc la vreun nou rug
Cu alţi îngeri, cu alte icoane...”.
Acest splendid şi laconic poem este capodopera, care dă (şi) titlul volumului: ÎnGERUL NOSTRU (şi, fiind la singular, ne gândim să-l întrevedem-întrepătrundem pe acela care ocroteşte Patriile: îngerul Mihail). Rareori întâlnim, la un poet – şi este acesta şi cazul tânărului OCTAVIAN SERGENTU, drama ascunsă cu stoicism, în străfunduri, în adâncimile spiritului, asemenea incandescentei lave a vulcanilor. Fosforescenţele expresiei estetice vor năvăli, măcar ele, cândva, la suprafaţă?... Suferinţa crudă, tăinuită, seculară, erupe, printre vocabulele versurilor: „Am obosit să tune cerul, înnourat, în mine/ Şi stelele să se ascundă/ Când vin multe ploi,/ Să te blestem, să te urăsc, cu stângăcie/ Şi-apoi să te doresc,/ Când suntem Noi!...”/ „Am obosit să tot aştept minciuna,/ respirând pe buze,/ Ca zâmbetul şi camuflatul tău sărut,/ Care striveşte mult mai rău, ca labele meduzei;/ Am obosit să fie slut!...” (ÎnGERUL NOSTRU) Octavian Sergentu are un nume straniu, tranşant şi simbolic, ca un pseudonim, trimiţându-ne spre amintirea altor minunaţi vizionari, ca nume ostăşeşti, din naştere: precum cel al lui Vasile Militaru, dintre războaie, căpitan de lungă cursă al închisorilor comuniste. Poetul îşi împlineşte, ironic-bacovian, „toate profeţiile politice”, în ciuda „vremurilor parşive” şi a „divorţului timpului”.
„Departe eşti şi tist e ceasul
Ca telefon-i mut şi nici nu sună!...
Parşiva vreme dă impasul,
În inimă e cataclism şi e nebună!...
Şi nu te întorci, din depărtare,
Să spargi un vis aproape infernal,
Să redevii iluzia din zare;
Şi inima, ce bate la plural!”
Promisiunea, paradisiacă, este ironică, stingheră şi nesigură, fruct al unui viitor incert, pâlpâind şi neştiut:
„În părul tău se vor împleti trandafirii
Şi luna îţi vor aduce-o, din cer,
Când stelele se vor azvârli, în pâlpâire,
Frumoasa mea, din amintire,
Revino în viaţa mea, ţi-o cer! (...)
Îţi aduci aminte cum, odată,
Îmi vorbeai de sufletul-pereche şi de zbor,
Că despărţirea e o erată
Ce n-am înlăturat-o, din calculator.
Şi-acum, când totu-i vers şi nostalgie
Şi norii fioroşi şi-au făcut turn, în cer,
Frumoasa mea, din amintire,
Ce a fost dorinţă, astăzi este stingher!...”
Octavian Sergentu îşi concentrează poezia, aproape epigramatic-aforistic, căutând esenţa şi atunci, metapoezia se transformă în catren, sau în haiku, paradoxale şi memorabile metafore, înfruntând perisabilitatea dogmelor şi ideologiilor:
„Există cea mai mare trecere, în lume,
Când vine vreun ceas al vânzării!...
Vorbesc doar arginţii...
Şi crucile, de pe mesele Tăcerii!
....................................................
Toamna aceea, prin care o doină
Cânta, după ploaie!...
Voievozii alergau după războaie
şi minuni,
Meşterii ridicau cetăţi
Şi o mănăstire, sub soare...
Prin toamna aceea a trecut şi Ana,
Care spre Manole venea!...”
N-ar fi exclus să întrevedem, cumva unilateral, Simbolismul politic al titlului acestui volum, ÎnGERUL NOSTRU. Până în 1991, poeţi precum Josef Brodski, Grigore Vieru sau Anatol Ciocanu vorbeau, doar pe şoptite, despre gerul din Extremul Răsărit al Imperiului sovietic. Astăzi, ne-aminteşte Octavian Sergentu, nu mai este de vină frigul acela imperial, ci gerul dinlăuntrul sufletului nostru. Sunt toate acestea metafore şi simboluri incredibile, la un creator tânăr, netrecut (slavă Domnului!) prin vechi politici, ori lagăre de concentrare!
Astfel este şi acest sclipitor Haiku, închinat sfârşitului rănilor şi tuturor durerilor:
„Rănile au făcut aripi
Şi defilează, prin nori,
Caută durerile, toate,
În alte aripi de visători!...
..........................................
Peste Ţări, ape şi Mări,
Cu întregul alai de îngeri
Îşi petrec lacrima-n poveri!...
............................................
Rănile tale scriu poeme
Care n-au fost citite, cândva,
Umbra le creşte copite de căprioară,
Ca suferinţa să poată umbla!...
...................................................
Râuri şi mări, în zare,
brazi, plopi, codri, sub cer
Sate, cetăţi, oameni, oraşe –
În arşiţă şi în ger!” (ÎnGER)
Oraşul suferinzilor seculari, sub un sceptru imperial prăbuşit, este asemănat de poet cu cetatea, arşiţa şi oamenii NINIVEI a profetului Iona. Iar neamul – e Poporul lui Ezekiel, în exilul babilonian:
„Oraş al stingerii şi învierii noastre,
Bolnav de-atâtea bocitori,
La porţi!...
Desculţi să trecem, ca proorocii
Graniţa!...
Toţi, la un loc!...”
Octavian Sergentu ne apare, astfel, în volumul „ÎnGERUL NOSTRU”, în egală măsură, un vizionar politic şi mitic, într-o eră în care, iată, se pot împlini toate profeţiile politice”. Un vizionar original, îndrăzneţ şi paradoxal, de la care ne putem aştepta la importante realizări, în domeniul Artei şi Culturii scrise româneşti şi europene, de mâine.
Constantin Zărnescu
Cluj-Napoca, anul 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)