F İ R E S C U L M İ S T E R A L D E L İ E I C E N A N : S U N T E M „ İ U B İ Ţ İ D E D U M N E Z E U“

Romanul Deliei Cenan cu titlul „Iubiţi de Dumnezeu” are darul de a insufla cititorului sugestivul mesaj al judicioasei ordonări a lumii şi a omenirii de către Atotputernicul nostru Creator, după legea şi dragostea Sa divină, exact așa cum autoarea își ordonează personajele, într-un cod și-un ecou al vieții prin care totul e rânduit de spiritul și de Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o armonie care aminteşte de cea divină, fiecare capitol al romanului poartă câte un nume semnificativ, introducându-ne în lumea unor „Întrebări”, a unor„Întâlniri”, a „Dezamăgirilor”, a „Mănăstirii”, a „Crăciunului cu sărbători albe și suflete fierbinți”, a „Soarelul care strălucește și a florilor care râd”, a „Promisiunilor”, a unei „Familii adevărate”, a „Corinei”, a unei „Povestiri cu final neașteptat”, a „Hotărârii”, a „Distanței”, a „Zbuciumului sufletesc”, culminând cu sentimentul sublim încercat „Acasă”, prin intâlnirea „Marinei” cu „Puiul” său drag. Există pe parcursul romanului numeroase contexte în care personajele trăiesc un fel de ”deja-vu”, perpetuu ca însăși viața. Ele se regăsesc într-un scenariu de anvergură, cu un final fericit, parcă anume rezervat lor de către Milostivul şi Atoateiubitorul Prea Înalt. Ca un alchimist esoteric din perioada medievală, autoarea sublimează, în athanorul imaginaţiei sale creatoare, urmând parcă principiul solve et coagula, culorile conferite personajelor sale, aidoma pictoriței Karina, prima eroină a romanului. Cu subtilitate, Delia Cenan dă eroilor săi nume similare, care într-un fel îi intercondiţionează ontologic, precum Karina şi Corina, Andrei şi Andreea, Marin şi Marina, Mihaela şi Mihai. Menirea celor câteva cupluri ale căror destine sunt urmărite pas cu pas, este cea a împlinirii Sfintei Taine a Căsătoriei. Prin tradiţia familiei judicios întemeiate iubirea Lui Dumnezeu coboară între oameni, încredinţându-le nobila şi divina misiune de a asigura perpetuarea peste veacuri a întregii umanităţi. Alături de cele câteva nume amintite, temeinic legate și integrate compozițional, regăsim și altele, la fel de familiare, care dau un sens și o coerenţă copleșitoare romanului, cum ar fi Ciprian, Elena, Constantin, Daniela, Călin, Marius, Maria sau Magda. Există şi câteva nume portugheze, apropiate însă prin obârşia latină comună de specificul românesc, precum Beatriz sau Gabriel. Romanul debutează surprinzător prin miracolul nașterii „după trei zile,cu mari eforturi”, a unei copile, care se zbate între viaţă şi moarte să inspire oxigenul vitalității, ca apoi să trezească la viaţă și alte personaje, ale căror destine urmează să fie cu aplomb istorisite. Această nou-născută, în esență, ca și romanul, în sine, reprezintă însăşi viața, darul Lui Dumnezeu pentru oameni, căci „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”!(Matei:21,9). Copila constituie punctul viu de început al acestei minunate scrieri şi reprezintă conceptul alfa. Ea poartă numele Karina și inaugurează o tradiție a descoperirii vocaţiei, a talentului încă din copilărie, în funcţie de care ea îşi alege, în ciuda opoziţiei părinţilor, şi mai ales a mamei ei, meseria şi pasiunea pe care vrea să o urmeze în viaţă: desenul, pictura. Eroinele principale ale romanului sunt trei la număr: Karina, Corina și Marina. Itinerariul vieții lor este impregnat de simbolismul forței luminii şi de cel al naşterii, care sprijină întreaga familie să parcurgă spaimele și dezamăgirile întâmpinate în cale. Un rol important în arhitectura romanului îl dețin mănăstirile sau bisericile. Cele mai importante sunt Mănăstirea Dumbrava şi Biserica din Săndulești, pe ai căror pereți prind vlagă nu numai icoanele pictate de Karina, ci și sufletele otrăvite. Lăcașurile sfinte reprezintă ”exilul” binefăcător care salvargardează eul inocent și candid de alteritate și de agresiunile olfactive sau auditive ale unei societăți avide, nedrepte și încremenite. În cazul privării de demnitate și speranță, ele sunt singurele care pot oferi balsam spiritual și liniște contemplativă. Nostalgia binelului şi frumosului îndeamnă la reculegere în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau nașteri consemnate de autoare. Fiecare dintre acestea își are propria sa magie, în care efectul spaimei și al senzației de expectativă a viitorului este depăşit cu bine prin tulburătoarele miracole și bucurii cu care ne surprinde autoarea. Ploaia, ca și soarele, își au rostul lor, iar zăpada are un cifru propriu al ei, pentru că în romanul Deliei Cenan până și fulgii de nea prevestesc minuni. Din modul în care autoarea ne introduce în atmosfera sa mirifică vegheată la tot pasul de firescul mister al Iubirii Lui Dumnezeu – transpare starea sa sufletească emotivă şi reflexivă absolut fabuloasă. Felul în care ea transfigurează realitatea denotă echilibrul său interior, simplu sugerat, absorbit de semnele unei lumi în care zâmbetul soarelui coincide cu Cel al Lui Dumnezeu. Sub semnul razelor de lumină, fiecare personaj, drag şi iubitor, are câte o chemare specială, aidoma naturii integrate şi articulate armonios în procesul Marelui Plan al Creaţiei Divine. După cum pictorul Dedalus a construit un labirint pentru regele Cretei Minos şi i-a sugerat Ariadnei modul cum să iasă din labirint printr-un ghemotoc de ață, binecunoscutul colind „Deschide uşa, creştine“ prevesteşte ieşirea la liman, urmându-L pe Cel Născut acum, de Crăciun, din erorile, păcatele şi patimile lumii acesteia. Prin îndreptarea destinului eroului principal, ni se transmite cu generozitate bucuria însănătoşirii trupeşti şi spirituale şi posibilitatea surprinzătoare a fireştilor miracole înfăptuite mereu de Divinitate. Romanul invocă la tot pasul dragostea față de om, familie și tradiție, într-o perpetuă comuniune cu Dumnezeu, în care copiii sunt înzestrați cu rațiuni similare celor maturi. Ei își asumă propriile decizii pentru viitorul lor, fiind pe alocuri, sunt neloiali față de opiniile părinților lor. Astfel, planificarea terestră a destinului uman se raportează într-un mod original pentru fiecare dintre noi – la planificarea biblică, ancestrală. Comuniunea cu natura, uneori sălbatică, în care satul şi oraşul se găsesc în continuitate firească, configurează o lume în care orice entitate spirituală îşi are rostul său binecuvântat, în pofida seducţiilor, inconvenienţelor, decepţiilor sau eşecurilor provizorii – din anumite perioade ale vieţii. Ultimul personaj, misterios, al romanului este puiul de căprioară Bamby, prin care ni se transmite dragostea, fidelitatea, preţuirea şi loialitatea pe care o fiinţă sălbatică le poate avea pentru oamenii care îndrăgesc tot ceea ce este viu, tot ceea ce aparţine lumii anume create şi iubite de către Creatorul său.

Istoria Masoneriei Ruse: adevăruri și simboluri

Datorită unui transilvănean, Rusia a ajuns ”cea de-a opta provincie masonică a lumii! În fapt, adevărații frați masoni au apărut în Rusia abia la sfârșitul regimului Țarinei Ecaterina a II-a. Unul din ei, cel mai prolific, a fost Ioan George Șvartz ( Johann Georg Schwarz), originar din Transilvania(născut la 1751-17 februarie 1784,în Oceakovo, gubernia Moscova). În Rusia a ajuns în anul 1780 în calitate de profesor al Universității de la Moscova, unde a adunat în jurul său un cerc masonic foarte neînsemnat din profesori și studenți în număr de opt persoane. Din anul 1780 Scwartz a fost profesor de l8imbă și literatură germană, dar a intrat într-o dispută cu curatorul universității I.I.Melissino, datorită faptului că Scwartz aparținea de masonerie și a fost trecut ca profesor pe baza de onoariu. Scwartz a fost primul profesor de estetică a Universității din Moscova, ținând prima lecție a cursului de ”Estetică” îna nul 1782. În anii 1770 Scwartz a învățat la Universitatea de la Jena și la Univeristatea din Halle. Odată sosit la Moscova Scwartz a avut un rol important de unificare a masoneriei ruse sau de iluminare a societății academice rusești. În acest sens a fost instituită, în anul 1780, ”loja secretă scientifică ARMONIA”, iar unul din membrii marcanți a acesteia era ”românul sas” transilvănean.

Ritualul și regulamentele nu se practicau în cadrul grupului și erau extrem de secrete ședințele, nici un străin sau frați masoni din alte loji sau rituri neavând accesul la întrunirilor lor. Șwartz, conform afirmațiilor sale, a ”adus singura recunoaștere și a împărtășit că deține cel mai mare grad ca reprezentant al nivelului teoretic a științelor lui Solomon în Rusia și a început să prezinte și să reprezinte în Rusia ”marea ideea masonică”. Și, se pare, că misiunea sa a avut succes, pentru că la Congresul masonilor de Williambaden din anul 1782 Rusia a fost recunoscută ca fiind a „opta provincia masonică a lumii”.

Se consideră că primul mason rus a fost Petru I(cel Mare). Prima atestare din arhive indică faptul că activitatea masoneriei din Rusia se produce în anul 1731, când Marele Maestru al Marii Loji Londoneze, lordul Lovel l-a desemnat pe căpitanul John Filips ca mare maestru provincial al ”întregii Rusii”( ne informează revistele lojilor ruse sub obidiența Marelui Orient al Franței). ”Prima noutate reală cu privire la apariția masoneriei în Rusia se referă la anul 1731, când Marele Maestru al Lojei de la Londra lordul Lovel l-a desemnat pe căpitanul John Filips ca Mare Maestru (de provincie) al Rusiei, dar o largă emulație a masoneriei s-a produs atunci când Generalul serviciului rus Jaymes Keyt în anii 1770 a inaugurat câteva loji” (Robert Firck Guld, O scurtă istorie asupra masoneriei). În documentele Marei Loji a Angliei se arată că el a fost desemnat în anul 1740 să fie Mare Maestru provincial al Rusiei. Inițial majoritatea membrilor lojilor rusești erau străini- ofițeri în serviciul rus și târgoveți, dar cu timpul a început să sporească și numărul masonilor născuți ”ruși”. În anii 1750 în Sankt-Petersburg activa o Lojă sub conducerea Contelui R.I.Voronțov. În anul 1772 Mare Maestru Provincial a devenit cancelarul Ivan Panteleevici Elaghin (1725-1794), care a reorganizat existența lojilor din acea vreme într-un unic sistem în Rusia. Elaghin era scriitor, senator, administrator imperial al afacerilor teatrale și era unul dintre cei mai activi propagandiști a ”zidarilor liberi” din Rusia. La 26 februarie 1772 pe numele lui Elaghin este formulat un patent oficial masonic, potrivit căruia el era proclamat ca Mare Maestru al lojii provinciale a Rusiei, care ulterior în anul 1912 din Mare Lojă Provincială a Rusiei se redenumește în Marele Orient al Popoarelor Rusiei. În afară de I.P. Elaghin în Marea Lojă Provincială de la Sankt-Petersburg intrau asemenea fraţi masoni cum ar fi contele R.I.Voronţov (Maestru vicar), generalul-maior A.L.Şerbaciov, contele I.V. Nesviţkii şi alţii. ub conducerea lui Elaghin în cadrul Marii Loje la începutul anilor 70 ai secolului XVIII funcţionau 14 loje: «Muz» (Maestru I.P. Elaghin), «Uraniu» (Maestru V.I.Lukin), «Belonne» (I.V.Nesviţkii), «Astra» (Y.F.Dubeanskii), «Marte» (or. Iaşi, Maestru P.I.Melissino), «Minerva» (baronul Gartenberg), dar şi «Modestie» (Sankt-Peterburg), «Clio» (Moscova), «Taliei» (Moscova-Poloţk), «Egalitatea» (Moscova-Peterburg), «Ecaterina» şi «Trei afluenţi» (Arhanghelsk), «Erată» (Peterburg) şi loja sub conducerea lui R.I.Voronţov din or.Vladimir. Numărul total al lojilor sub conducerea lui Elaghin constituia aproximativ 400 de persoane.

Varianta alternativă sistemului francmasoneriei rus condus de Elaghin era cel suedez sau altfel spus sistemul Cinendorf, sistem care a fost inaugurat în anul 1771 de hofmeisterul de la Curtea Brunswick P.B.Reihel, sosit în Rusia. În anii 1772–1776 Reihel a înfiinţat încă câteva loje: «Apolon» (Sankt-Peterburg), «Harpocrat» (Sankt-Peterburg), «Apolon» (Riga), «Isis» (Revel), «Tora» (Sankt-Peterburg), «Latonă» (Sankt-Peterburg), «Răzbunare» (Sankt-Peterburg) şi «Osiris» (Sankt-Peterburg – Moscova). În anul 1776 ca urmare a negocierilor purtate între Lojile lui Elaghin şi cele ale lui Reihel are loc unificarea sistemului francomasoneriei ruse. La Conventul de la Wilhelm Badsk din anul 1782 Rusia, luându-se în consideraţie spaţiul ei extins şi un număr mare de loje, a zidarilor care trudesc pătimaş în cadrul acesteia”, a fost recunoscută ca fiind cea de-a opta provincie a ordenului. O nouă etapă a emancipării masoneriei ruse este legată de numele lui N.I. Novikov, care a fost iniţiat în anul 1775 în una din lojile lui Elaghin. Împreună cu Johan Şvarţ Novikov a dezvoltat o largă propagandă în Moscova, unde s-a transferat centrul de activitate al masoneiriei ruse. În luna august din anul 1822 lojile masonice, pentru întâia dată în istoria Rusiei, au fost oficial închise din ordinul lui Alexandru I, care l-a rândul său era un „iniţiat” în tainele masoneriei şi a încurajat sau chiar a sprijinit mişcarea masoneriei din Rusia. Primii masoni ruși activau în loji comunicând în limba germană și franceză și se ghidau de diferite statute și ritualuri(sisteme): statutul englez, statutul francez, de statutul Scoțian și Antic acceptat, de statutul suedez, de sisteme germane de Respectare strictă, etc. Exista o influență sporită și a martinismului. Unul din primii masoni arhicunoscuți a fost evreul creștinat P.P.Șafirov( a decedat în anul 1739), care, în perioada regimului Annei Ioanovna, a deținut înalta funcție de președinte al Colegiului străin, adică a fost șeful de politică externă al Rusiei imperiale. În cadrul ordinelor masonice intra elita Imperiului Rus- Speranskii, Karamzin, Griboedov, Suvorov, Pușkin, Kutuzov, Bajenov și mulți alții. După ce a fost interzisă în anul 1822 masoneria rusă renaște la începutul secolului XX, în anul 1905, sub domnia Împăratului Nicolai al II-lea și activa sub egida Marelui Orient al Franței. Frații masoni obțin o largă exprimare în Rusia. De la Marele Orient al Franței, încep să se instituie loji care în curând vor forma baza unei noi organizații, ce vor primi numele de Marele Orient al Popoarelor Rusiei. Marele Orient al Popoarelor Rusiei a fost creat la Congresul de constituire în vara anului 1912. Structura de conducere va fi Consiliul Suprem și va fi condus de un Secretariat General. În perioada anilor 1912-1917 această funcție au deținut-o N.V. Nekrasov, A.M.Koliubakin, A.F.Kerenskii, A.Y. Galpern. Marele Orient al Popoarelor din Rusia a unificat câteva zeci de loji, create conform principiului teritorial. De asemenea în organizație existau câteva loji speciale: militară, literară, Loja Dumei de stat ”Trandafirul”(Roza-rus.). În anul 1917 francmasoneria rusă este văzută ca iniţiatoare în organizatarea şi eliminarea regimului monarhist şi substituirea acestuia cu unul democratic, arhivele ruse susţin că-n cadrul Guvernului provizoriu se aflau trei masoni importanţi: Kerenski, Nekrasov şi Konovalov. Guvernul Kerenski va apela resursele din lojile ruseşti pentru a recruta cadre aferente pentru guvernare. Marele Orient al Popoarelor din Rusia și-a sistat activitatea după Revoluția din Octombrie din anul 1917. Trebuie menţionat că în anii 1920-1930, pe teritoriul URSS, în Leningrad (Sankt-Peterburg) şi Moscova au activat organizaţii masonice sau semimasonice cum ar fi „Frăţia muncitorească unită”, „Ordinul martiniştilor”, „Ordinul Sf.Graal”, „Masoneria autonomă rusă”, „Duminica”, „Frăţia sericiului adevărat”, „Ordinul Luminii”, „Ordinul Spiritului”, „Emes Redivivus”, „Ordinul temlierilor şi rozacrucienilor”. Primele şase dintre acestea se aflau la Leningrad (Sankt-Peterburg). În schimb "Ordinul Luminii" şi "Emes Redivivus" întrunea în rândurile sale pe „fraţii şi surorile” din Moscova. Strâns legate de „Ordinul Luminii”de la Moscova, „Ordinul Spiritului” şi „Ordinul temlierilor şi rozacrucienilor” se aflau în Nijnii Novgorod şi-n Soci. Loji aparţinând „Masoneriei autonome ruse” se numărau loja „Armonie” din Moscova şi „Cavalerii porumbelului aprins” din Tbilisi. ” Istoria masoneriei din Rusia este o istorie a connspirației împotriva Rusiei. Datele din arhivă ne indică că nu există nici un eveniment im portant în Rusia în care ordinile masonice nu ar fi jucat un rol important, special, întrotdeauna unul negativ. Masoneria a fost o formă invizibilă principală de ocupaţie spirituală a Rusiei, o formă de realizare a impulsurilor antiruseşti ale Occidentului”(Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB). ”Primele loji masonice rusești au apărut ca filiale a ordenilor Europei Occidentale, de la bun început reflectând interesele politicile ale celor din urmă. Principala teză a noi creaților masoni ruși o constituia inferioritatea spirituală și culturală a Rusiei, bezna și iresponsabilitatea în care se află țara, pe care trebuie să fie alungată prin intermediul iluminării masonice(...)Conform legendei masonice, dar care nu are o confirmare documentată, primul mason rus ar fi fost Țarul Petru I, care ar fi devenit membru al unei loji din Amsterdam în anul 1697. Petru I a fost inițiat în ”frăție” de către masonul englez, constructorul Bisercii Sf.Pavel din Londra John Vern. Reîntorcându-se în Rusia, Petru ar fi organizat o lojă la Moscova, maestru căreia ar fi devenit Lefort, orator- contele Brius, primul ofițer – Gordon, cel de-al doilea însuși Țarul”( Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB //Платонов О. А., Масонский заговор в России. Труды по истории масонства. Из архивов масонских лож, полиции и КГБ). Dar afirmă Platonov că aceasta este o simplă legendă, iar în adevăr emanciparea masoneiriei în Rusia se produce după moartea lui Petru I. Inițial are loc un proces care unifică în noile loji pe totți străinii și un grup cosmpolit restrâns de nobili și personalități din societatea rusă. Acești oameni aveau nevoie de un club, în care ei s-ar delimita de poporul rus. Renaşterea masoneriei în Rusia, de după perioada interbelică, este legată de anul 1992, când se înfiinţează loji ale masoneriei ruse sub jurisdicţia Marii Loji Naţionale a Franţei. La 24 iunie 1995 în baza lojilor anterior inaugurate pe teritoriul Rusiei inaugurează şi luminează Marea Lojă a Rusiei, sub jurisdicţia căreia lucrează şi activează circa 20 de loji, care permanent iniţiază noi membri. Marea Lojă a Rusiei a fost recunoscută ca fiind regulară, iar ea a stabilit aproximativ o sută de relaţii de fraţietate cu alte jurisdicţii mari din lumea întreagă.

Câteva precizări cu privire la activitatea lojilor masonice din Rusia actuală: În luna aprilie 1991, Marele Orient al Franței a înființat la Moscova, după o lungă perioadă de întrerupere de activiate, prima lojă rusă. Alte ordine occidentale acceptate au facilitat apariția unor Loji noi. În anul 1995 a fost organizată în Rusia așa zisa ”regulară” ( adică recunoaștere din partea Marei Loji a Angliei), întru ascultare, - Marea Lojă a Rusiei. Paralel, au continuat să existe și lojile masoneriei de tip liberal cum ar fi Loja ”Moscova”( spre exemplu, Marea Lojă a Orientului Francez și Marea Lojă a Franței), care a fost înființată în anul 1997. (http://www.logemoscou.org/_istrus.htm) . Trebuie spus că riturile masoneriei ruse participă la activitățile altora, interferează în activități și-și împărtășesc din bogata lor experiență. Astfel, în luna ianuarie 2013 comunitatea masoncă egipteană din Rusia, reunită în Loja «Imhotep» a participat la ședințele Lojei ”N.I.Novikov” № 1330 din or.Moscova, ce aparține Marii Loji a Orientului francez. Loja ”Nikolay Novikov” a fost înființată la data de 30 august 1991 la Moscova și face parte din Marea Lojă a Franței, registrul căreia are numărul 1330. Loja a fost denumită în memoria marelui iluminist rus, istoric, scriitor, filolog, editor de cărți și mason Nikolai Ivanovici Novikov. Loja ”Nikolai Novikov” reprezintă un atelier al Marii Loji a Franței și se raportează la regulamentele și statutul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, una dintre cele mai vechi sisteme de iluminare masonică, unde simbolismul trezește la viață forțele umane, care orientează trepatat și armonios autocunoașterea și dezvoltarea personală, creând individualitatea care trebuie să devină parte integrantă al unui tot întreg social și universal. În anul 1999, estimativ douăzeci de Frați din diferite audiențe au decis să revigoreze Marele Orient al Popoarelor Rusiei și, prin urmare, organizează prima lor Lojă, pe care o denumesc ”Pitagora”(de factură Memphis-Misraim). Întrucât majoritatea fraților care au constituit această lojă, anterior, au fost inițiați în Marele Orient al Franței, la baza MOPR au stat de la bun început principiile masoneriei liberale. În lucrările Ordinului se utilizează ritualuri istorice, prin conservarea tradițiilor și a terminologiei, regăsite în arhivele emigrației rusești din lojile ”Astreya”, ”Pușkin” și ”Steaua de Nord”, dar și-n loja franceză ” Jérôme Lalande” și altele. În primul deceniu al existenței sale MOPR s-a concentrat pe studiul moștenirii istorice. În luna februarie a anului 2011 a luat lumină prima Lojă feminină rusă ”Ursa Mare”, iar, ulterior, după ce s-a înființat treui bărăbătești, a fost înființată și una mixtă. Până a fi înființată prima lojă feminină rusă, mai activau și activează femeile care împătășesc idealurile masoneiriei universale în cadrul societății ”Kameya” de pe lângă Marea Lojă Feminină a Franței. În activitatea sa Marele Orient al Popoarelor din Rusia se conduce de Constituția, regulamentul general, obiceiurile și tradițiile masoneriei liberale. Marea Lojă gestionează cu toate lojile care se află sub jurisdicția sa și reprezintă interesele comune ale acestora. Marele Orient al Popoarelor din Rusia desfășoară o activitate filantropică activă în Rusia și-n strănătate.

Bibliografie: Robert Firck Guld, O scurtă istorie asupra masoneriei. Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB, Москва, editura Algoritm, 2011 Русское масонство: XVIII – первая четверть XIX вв. – Петроград: тип.Б.М. Вольфа, 1916. Капитул Феникса. Высшее тайное масонское правление вРоссии (1778-1822 гг.). – СПб.: Государственная публичная историческая библиотека,2000.12. Вернадский Г.В., Русское Масонство в царствование Екатерины II. – Петроград:тип. Акционерного о-ва тип. Дела в Петрограде, 1917.2. Пыпин А.Н. Масонство в России. М., 1997. Шумигорский Е.С. Император Павел I и масонство// Масонство в его прошлом и настоящем. М., 1991. Т. 2. С. 148. Ю.Е. Кондаков, Запрет» масонских лож Николаем I(на материалах Главного управления почт) Брачев В.С., Масоны в России: от Петра I до наших дней Masoneria ezoterică în Rusia sovietică, Documente anul 1923-1941, Moscova, editura ”Minuvșie”, anul 2005 I.Z. Bestujev, Al Treilea Reih și a Treia Romă în drama istoriei mondială, Moscova Editura Lumea Cărții(К н иж ны й Мир) , 2009 http://www.logemoscou.org/_istrus.htm http://memphis-misraim.ru/library/articles/

L İ M P E Z İ R İ L E M İ S T İ C E A L E S U F L E T U L U İ

Motto : Să te cufunzi în miez de noapte-n mare, Talazuri să te poarte spre-nceput, Să simţi în zbor nostalgic o chemare A veşnic metamorfozatului de lut...

Volumul de poeme „Î N S P R E O B Â R Ş İ İ – l i m p e z i r i –“ scos la lumină de Editura FILARMONIA(Cluj-Napoca,2012) în condiţii grafice impecabile, este semnat de omul de cultură clujean Mihai Georgia. Semnalul editorial are un itinerar îndelungat şi, după cum mărturiseşte autorul, este făcut public doar la sugestia prietenei sale, romanciera Delia Cenan. Încă de la început se precizează că „scrierile din acest volum sunt ecoul unor stări aparte de spirit, de dileme fierbinţi, dar şi de trăiri subiective – pe marginea relaţiei om – transcendent ; de nostalgia întru străluminare şi limpezire, după puritatea basmului şi a închipuirii mitice“. Mesajul liric astfel anticipat este consistent şi convingător, succedându-se, de la simplu la complex, pe întreg parcursul grupajelor de versuri, ca într-un mirabil periplu iniţiatic. Volumul debutează cu „Poemele naive“, care luminează, ca un „roi de diamante“(p.13,„Rondel“,7 octombrie 1974), ca nişte „stropi de speranţă“(p.17,„Lumină“,19 septembrie 1975) – prima tinereţe a autorului, cea de pe băncile şcolii. Al doilea capitol Îi este închinat Lui, Baciului Iisus, întâlnit, „ca supt un divin, străluminat pridvor“(„Un cânt“, p.24) – sub egida satului maramureşan Ieud, locul ales de Mihai Georgia, în urma absolvirii facultăţii, pentru a le preda limba engleză coconilor, copiii de „os domnesc“ai Maramureşului voievodal – supranumit „Tibetul României“ de către cunoscutul şi regretatul filosof clujean Ioan-Viorel Bădică. În creativă „polemică“ relativ la colegul său de catedră şi vecin de apartament de la Ieud, viitorul mare poet Ioan Es.Pop, autorul contrapune faimosului volum „İeudul fără ieşire“(Cartea Românească, Bucureşti, 1994), aceste „Poeme ale Ieudului CU ieşire... ...spre EL !...“, adică spre IISUS. În continuare, Mihai Georgia evocă „vremea de zâmbiri caline“ în care „împăunaţi poeţi la glorie cată“(„Sindrofie într-o cârciumă în demolare“,p.31) a „Iepocii de Aur“(„Epoca“ Ceauşescu). Cu aplomb, se face referire la atmosfera apăsătoare, de plictiseală, de „zbatere deşartă“(„Deşteptarea“,p.35), de zadar(„Aşteptare“,p.44) a dictaturii comuniste, punctate de câte o acalmie împărtăşită de autor, din când în când, la câte-o votcă, cu prietenul şi colegul său de facultate Artur Şofalvi – căruia îi dedică ultimele patru poeme „din Iepoca de Aur“. Urmează un al patrulea capitol, intitulat „Ontice“, consacrat existenţei, onticului, uneori firesc, alteori straniu, halucinatoriu. Aici, primind „revelaţia vieţii“(p.47), poposim într-un „Miez de noapte clujean“(p.48) amintind de feeriile sibiene ale poetului Radu Stanca. Simţim apoi antiteza, discrepanţa dintre „Îmbătrânire“(p.49) şi „Eternizare“(p.50), iar „aerul tare al dimineţii de toamnă“(p.51) anticipă „crâmpeiul de libertate“ al „Întrupării“ (p.52), adică al trecerii noastre prin această lume în consonanţă cu Divinul – poem consacrat memoriei lui Lucian Blaga. Capitolul se încheie cu un „Ciclu“ de două „Poeme halucinatorii“(p.60-62) sortite să „elibereze, prin rostire, câte ceva din clocotul de gânduri şi vârtejuri arse în străfundurile de taină ale sufletului“ – alcătuit parcă dintr-o „puzderie de cioburi de oglinzi“.(Vezi : Mihai Georgia, „Visul regenerator şi « Visul... » shakespearian“,în „Steaua“ nr. 5-6-7/1991.) Printr-o ingenioasă alăturare a literei „P“ la începutul titlului - „Ontice“ – al acestui capitol, ia naştere a cincea grupare de versuri a carţii : „Pontice“, adică poeme scrise la mare(Pontul Euxin) şi inspirate de către mare. Albastrul marin, alăturat cerului pontic - azuriu – îi evocă poetului „ochii Fecioarei de soare“(p.65) – în care „Voroneţul taine unduieşte“, stârnind reverberaţii cosmice „Către dalbul soare, ce nimbu-şi roteşte/ Învăţând să-şi verse focu-n româneşte“, dar şi la scara întregului univers - „Întregul cer şi marea, pământul – uni – vers“(p.68). „Glossa(în metru eminescian)“ de la p.66 este un explicit şi metaforic demers înspre Obârşii, trimiţând direct la Geneza biblică : „Talazuri să te poarte spre–nceput,/ / Să simţi în zbor nostalgic o chemare / A veşnic metamorfozatului de lut...” * Urmează, fireşte, al şaselea capitol, intitulat „De dragoste şi dor“ şi ilustrat – cum altfel? – prin celebrul Sărut al lui Constantin Brâncuşi. Aici, în căutare de dragoste absolută, de „sărbătoare a visului de creste“(p.75), Mihai Georgia ajunge la chintesenţa mesajului său poetic : dragostea de Stihiile, de Obârşiile dintru care este purces, el, „cel mai valah din Pământul acesta,/ Pe troiţa vremii dulce răstignit.” (p.84-85). * ...Şi ca o încununare a deschiderii fiinţei carpatice înspre sufletul planetei(Vasile Andru), adică a deschiderii limbii române, prin traducerea în limba engleză, înspre universalitate, volumul se încheie cu un „Colţ englez“. Acesta cuprinde trei mici compoziţii din luna decembrie 1983, de pe când la Ieud, Maramureş, profesorul Mihai Georgia îi învăţa engleza pe coconi, câte o traducere în limba Albionului din Radu Stanca şi respectiv Nichita Stănescu, şi, în final, versiunea britanică a două poeme Haiku – în metrică japoneză – scrise de poeta şi epigramista Ana Marinoiu, fostă învăţătoare în satul Boju, aflat la 17 km de Cluj. * Ca un iscusit şi minuţios arhivar al propriilor trăiri şi emoţii, poetul clujean Mihai Georgia îşi relevă în stihurile sale sentimentele şi raţiunea inimii, strămutate într-o misterioasă, mistică proprie colecţie vizionară, în care empatia divină reconstituie chintesenţa lucrurilor alterate şi nealterate. Poezia lui Mihai Georgia tinde să creeze punţi între oameni şi între diverse lumi şi timpuri, să restaureze dragostea pentru patrie, aspirând totodată la realizarea unor idealuri sacre, la înfăptuirea unor fireşti năzuinţi şi frumoase vise. Indubitabil, aceste versuri ne fac să trăim o adevărată magie a cuvântului, dezvăluindu-ne sensurile profunde – mistice – ale timpului pământesc – racordat la timpul veşnic, divin – printr-o memorie neostenită, prin prospectarea unui univers sublim. În poemele lui Mihai Georgia, scrise într-o etimologie a culturii care invocă inspiraţia divină şi sacralitatea, intrăm într-o mirifică meta-poetică, în care strălucesc, ca repere pe firmamentul literelor româneşti, nume ca : Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu,Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, sau Radu Stanca. Respingând poezia consumistă, de faţadă, de „zâmbiri caline“(p.31,„Sindrofie...“), sau pe cea scrisă la comandă, slăvind pe „Marele Cârmaci“ al „Iepocii de Aur“, versurile la care ne referim se dovedesc a fi un demers profund, izvorât dintr-un suflet pur, ca mărturisire a unei lumi inseminate în sfinţenie. Aici măştile sunt de prisos, suferinţa sau teama se transfigurează în sacrificiu întru cuvânt, într-o lume a trăirii mistice aspirând la valorile şi idealurile unui tărâm sfânt : „Simt/ În străfunduri/ mereu/ Profunda/ tainica/ străfulgerare/ A straniei/ A fireştii/ Încolţiri.“ (p.50, „Eternizare“, 2 decembrie 1982) ; sau, în acelaşi registru : „Când vei citi în Cartea Vieţii/ Printre alte lucruri/ Despre mine/ O lacrimă-ţi va picura/ Serafică/ O mică pată/ În formă de inimă/ Pe cerneala tipografică.“(p.77, „Eu“, 1980). Dedicaţiile literare oferite în volumul „Înspre Obârşii“ la tot pasul marilor maeştri, înaintaşi ai literelor româneşti, sugerează cu prisosinţă faptul că în spatele acestor splendide versuri se află o bogată cultură poetică, în care iluştrii creatori ai zestrei literare româneşti au jucat un rol decisiv. Pentru Mihai Georgia, aidoma unor prestigioşi creatori întru cuvânt, simboluri cosmice precum lumânarea, crucea, libertatea, soarele, sau însăşi lumina – trimit direct la sublime metafore filosofice precum „Marele Anonim“ al lui Lucian Blaga, şi „Monarhul Ascuns“ al eminentului esoterist moldav Vasile Lovinescu – inspirate ipostaze ale Însuşi Dumnezeului creştin, revelat ca Sfântă Treime : Dumnezeu Tatăl, Iisus, Fiul Omului şi Sfântul Duh, prin care cele trei feţe ale timpului : trecutul, prezentul şi viitorul – se raportează la Veşnica Împărăţie: „Ostracizat de tot şi toate,/ /Crucificat în trup prea greu,/ Sunt un crâmpei de libertate,/ O lumânare-a lui Anteu.//În noaptea întrupărilor de lume/ Latenţă jocului eram ; / Acum, rostogolit din culme,/ / Alerg spre al luminii dram./ Înnemurit într-o părere,/ Din soare am cercat a fi// Şi în amara mea cădere/ Am desluşit o nouă zi.“(p.52, „Întrupare“, memoriei lui Lucian Blaga). Coborând acum din sfera cosmică a „întrupărilor de lume“ la viaţa de zi cu zi din „İepoca de Aur“, să remarcăm că efectele nocive ale sistemului represiv din perioada comunistă l-au marcat şi pe autorul poemelor de faţă, la fel ca şi pe oricare alt român din acea vreme, setos de libertate şi animat de înalte idealuri. Dojenind ipocrizia şi nimicnicia detractorilor, „sicofanţilor“, „ciumpalăilor“ sistemului, specializaţi în denunţuri răutăcioase „turnate“ la securitate, poetul le compătimeşte „remuşcarea din suflet“, îndemnându-i să-şi regăsească, în conştiinţa pătată, fărâma de licăr divin semănată de Dumnezeu în sufletul fiecărui om : „Ţi-e sicofatul o povară ?/ Ţi-e remuşcarea-n suflet tot mai grea ?/ - Pătrunde-ncet în dosnica-ţi cămară ;/ Pe geamul strâmt cată-ţi şi tu o stea !“ (p.38, „Răspuns b( ?)unelor spovedanii“, 19 martie 1983) * Smerenia emoţiei mistice, dragostea pentru divinitate şi pentru datul primordial, proiecţia întru universal a „tainei româneşti“, a „dimensiunii româneşti a existenţei“(Mircea Vulcănescu) – constituie axele pe care se articulează demersul metaforic întru cultură, creaţie şi libertate al poetului Mihai Georgia. Itinerariul restaurării, al reconstituirii fiinţei noastre carpatice(Vasile Andru) – - agresate aproape o jumătate de secol de ateismul comunist – întru Neam şi Dumnezeu(Petre Ţuţea), al modelării destinului nostru ca popor după Chipul şi Mesajul Christic şi în concordanţă cu marile repere naţionale – constituie marea parabolă poetică a lui Mihai Georgia. Într-o lume dominată pe alocuri de absurd, de mercantilism, de nesiguranţa zilei de mâine, în care adevăratele valori umane, naţionale, universale, materiale, şi mai ales spirituale – sunt asaltate la tot pasul de prostul gust al „bipezilor“ amatori de „can-can“-uri, „mondenităţi“ şi lux, poezia lui Mihai Georgia ne propune altceva. Prin limpezirile mistice ale sufletului nostru – atacat din toate părţile de ispite, păcate, patimi – întrezărim o întoarcere la obârşiile, la temeiurile destinului nostru ca popor creştin. Citind aceste stihuri avem posibilitatea să deschidem larg ochii, desluşindu-ne în sfârşit adevărata menire naţională, întru creaţie şi primenire sufletească.

Rolul geopolitic al României de Igor Muradean( 09 iulie 2013)

Înainte de a capitula în fata Rusiei unul din politologii armeni a publicat un articol excepțional cu privire la România și revitalizarea rolului Mării Negre.Un proiect de succes de iesire de criza si de atractivitate a Romaniei a avansat in anul 2010 regretatul profesor clujean Raul Volcinschi. Mai multe tări îsi leagă speranțele în România, considerată filonul sudic al intereselor americane, europene și euroatlantice de la Marea Neagră si pentru Noua Europa Estică sau, după anumiti geopoliticieni, Noua Europa Centrală(ori toate tările din UE azi s-ar încadra în cartografia geopolitică a Europei Occidentale):

"Prezent harta geopolitica a Europei Centrale și de Est ramane inca nelamurita și incomleta. Chiar și includerea a NATO si a majoritții statelor din aceasta regiune lagita nu a condus intr-un final la perceperea rolului și a semnificației pe care o exercita aceste dar si perspectivele de viitor ale Europei și ale Eurasiei. În același timp, după cum se subânțelegea anterior, aceste state, în special Polonia și România joacă un rol mult mai avansat în configurația forțelor din spațiul care leagă Marea Baltică de Marea Neagră. România tinde să-și aranjeze o politică prudentă și moderată, luând în considerație anumite probleme în raport cu statele vecine. În acest moment, România a reușit în mare măsură să depășească mai multe probleme economice în comparație cu alte state din regiune, nu a admis o destrămare, treptat reconstruinduși forțele sale militare. Din păcate, SUA și partenerii săi din NATO deja a doua oară își revizuiesc intențiile față de Marea Neagră, ceea ce se motivează negativ din pozițiile pe care le degajă Turcia și Rusia, dar și datorită mai multor probleme economice nereglementate. Dacă câțiva ani în urmă SUA și NATO și-ar fi activizat prezența în bazinul Mării Negre, atunci, indubitabil, rolul României deja ar fi fost astăzi mult mai mare. Indiscutabil, în viitorul apropiat rolul României va spori considerabil, implicit în regiunea Mării Negre. Probabil, România va juca un rol important în asigurarea stabilizării și-n configurația raportului de forțe din regiune. Este vorba nu numai de o consolidare a prezenței NATO în această direcție, dar și-n dezvoltarea obiectivelor geoeconomice, mai ales ale celo comunicaționale. Cu timpul rolul Mării Negre în comunicația externă de transport a Armeniei va spori, doar că deocamdată nu există decizii de însemnătate cardinală. În primul rând, este vorba despre constituirea unei companii navale Dunărea-Marea Neagră a Armeniei, ceea ce ar asigura o independență și securitate pentru comunicarea externă a Armeniei. În rezolvarea problemei date România ar putea juca un rol extrem de important și-n același timp să acumuleze o poziție avansată în proiectele comunicaționale. Statul major al acestei companii ar putea fi Constanța. Există mai multe oportunități decizionale tehnice și economice în soluționarea și defășurarea altor proiecte comunicaționale, necesare Armeniei. Luându-se în considerare dezvoltarea dorită a NATO și a Uniunii Europene în economia și securitatea Armeniei, cooperarea armeano-româno ar putea conduce spre modificări substanțiale într-o eventuală integrare reală a Armeniei în comunitatea Euro-Atlantică. Marea Neagră așteaptă noi realități, iar rolul ei geopolitic adevărat este încă foarte îndepărtat, pentru a fi lămurit. În România există o comunitate armeană destul de interesantă, chiar dacă nu este foarte mare, care poate juca un rol consultativ în scopul realizării acestor proiecte și-n menținerea zecilor de monumente istorice-arhitecturale legate de viața armenilor din țară. În legătură cu aceastam ar fi extrem de interesant și posibilă dezvoltarea relațiilor dintre comunitățile armene pe litoralul Mării Negre din diferite țări, dar și-n Republica Moldova”. Sursa: http://www.lragir.am/index/rus/0/comments/view/31257#sthash.I8SMC0gW.dpuf

Noua Europă Estică:între ”hard power” și self-power

Parteneriatul Estic se arată astăzi ca o optiune pe care cele șase state exsovietice trebuie s-o facă pentru Uniunea Europeană, ori Uniunea Erasiatică?Mai multi politologi europeni anuntă că a sosit timpul identificării geopolitice a statelor din fostul spatiu postsovietic. Astăzi UE se poate bucura doar de trei state care si-au asumat vectorul european:Ucraina, Georgia si Republica Moldova. Toate cele trei state cu probleme ce se leagă de Moscova. Toate cele trei state sunt supuse la presiune si asupra lor se exercită o presiune și un șantaj economic, energetic sau teritorial(problemele secesioniste din Republica Moldova și Georgia). Azerbaidjanul și Bielorusia se află într-o expectativă neînțeleasă, iar Armenia a ridicat drapelul "capitulării"în fața Rusiei. În momentul de față, Uniunea vamală a viitoarei Uniuni Eurasiatice și Uniunea Europeană sunt două proiecte antagonice, care nu pot fi legate în nici un fel unul de altul. Pe de o parte există Uniunea Vamală, pe de altă parte există liberul comerț și asocierea la UE. Faptul că aderând la Uniunea Vamală statele pot delega competențele economice și controlul comercial către Moscova, dar și relațiile lor cu UE a demonstrat cu prisosință tentativa Ucrainei care i-a propus Rusiei si Uniunii Vamale foermatul "3+1" iar reacția Moscovei a fost una critică la această propunere. Prin urmare, țările trebuie să-și identifice locul, rostul și cultura geopolitică și geocivilizațională. Parteneriatul Estic se bazează pe trei momente: asocierea și comerțul liber, oportunități de a acțiuna pe piața internă a UE și facilitarea regimului de vize. Astăzi bătălia țărilor din parteneriatul Estic se poartă pentru obținerea primului punct (asocierea și liberul comerț-DELFI) și descurajarea presiunilor exercitate de către fosta metropolă, care tinde să blocheze accederea mai avansată a fostelor state satelit în UE. Statele care la summitul din 28 noiembrie 2013 vor semna acordul cu UE, au deschisă calea de aderare la Uniunea Europeană. Pe ultima sută de metri, înainte de summitul din noiembrie de la Vilnus, politologul geman Anneli Ute Gabani a avansat la 25 august, în cadrul unei emisiuni de la postul "Europa Liberă" o idee controversată legată de Transnistria, ce ar aminti de vechiul proiect Belcovski. Politologul ne spune că Moscova dintotdeauna a șantajat Chișinăul cu "independența" Transnistriei, ori aceasta a fost declarată anterior celei a Republicii Moldova, ceea ce a fost o invenție militară rusă. "Moldova are o însemnătate geostrategică colosală pentru Rusia, ori prin intermediul ei aceasta își subordonează Ucraina. Moscova tinde să mențină Moldova cu Transnistria și Ucraina cu Moldova. Deocamdată acest lucru i-a reușit" ne explică politologul de la Berlin. Anneli Ute Gabani consideră că Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să accepte Republica Moldova, care, la rândul ei, trebuie să-i transmită Tiraspolului: "Noi închidem frontiera administrativă, care provoacă nenumărate probleme legate de asigurarea securității teritoriale a Republicii Moldova și ne apropiem de UE". "Dacă ulterior Transnistria va dori să se unească cu Republica Moldova, calea îi va fi deschisă conform exemplului RFG și RDG", dă sugestii politologul german. Conform opiniei sale, Moscova în orice moment va putea să recunoască independența regiunii Transnistrene, ceea ce îi va crea anumite probleme, în special legate de raporturile sale cu Ucraina. Politologul german consideră că în preajma summitului "Parteneriatul Estic"de la Vilnus Rusia va avansa o serie de propuneri și chiar va exercita presiune. Presiunile și șantajul Moscovei pe care-l exercită asupra statelor din "Noua Europă Estică" deja au devenit realitate, dacă ne gândim la problemele ucrainene legate de sectorul energetic, la noul embargou al Moscovei asupra vinurilor moldovenești, a problemelor ruso-bieloruse și aderarea inexplicabilă a Armeniei la Uniunea Vamală, după ce a fost suspusă presiunilor în privința subiectului Karabahului de Munte. Ca să nu amintim declarațiile amenințătoare ale vicepremierului Rusiei Dmitrii Rogozin în privința revizuirii relațiilor cu Republica Moldova, Ucraina sau cu statele care vor avansa spre UE. Ori, declarațiile făcute de persoane importante din primul eșalon al Federației Ruse trădează mentalitatea "războiului rece" și logica conceției "sferelor de influență" mai ales că UE nu reprezintă o alianță militar-politică, iar când a fost avansat proiectul "Parteneriatului Estic" către UE și a fost chestionată Moscova, aceasta nu s-a opus, ea fiind cuplată la principiile Bunei Vecinetăți ale UE, prin programe comune. Rusia a afirmat doar ca UE să nu avanseze proiecte politic-militare, iar "dacă este vorba de economie atunci nu este nimic ce ar afecta interesele Rusiei". Faptul că Moscova a dezvoltat un proiect propriu, după modelul UE, dar pe verticală, o Uniune Eurasiatică, care are scop cumularea sub orbita sa a fostelor state din spațiul postsovietic și mai mult exprimă un vector asiatic, de descurajare a influenței chineze în propriul teritoriu și de edificare a unei civilizații proprii, ce un rol important și de interrelaționare trebuie să o aibă moștenirea sovietic, cultura rusă și puterea militară. La o săptămână, după ce președintele Armeniei a anunțat la 1 septembrie că în urma discuțiilor purtate cu președintele Rusiei Vladimir Putin țara sa aderă la Uniunea Vamală, ministrul de externe al Armeniei Eduard Nalbandean a declarat la 7 septembrie că Armenia dorește să coopereze în continuare cu Uniunea Europeană, să participe în cadrul Parteneriatului Estic, chiar dacă există o hotărâre legată de aderarea la Uniunea vamală a Rusiei. Anterior se considera că Armenia este pregătită să parafeze acordul de asociere la UE și a liberului comerț la summitul Parterneriatului Estic din luna noiembrie 2013 de la Vilnus.

”Vinovații”: cu vină și fără vină

O fantomă bântuie gazetăria și istoriografia românească...Fantoma Ioan Mihai Pacepa!Ca să mă exprim plastic și corect față de fenomenul Ioan Mihai Pacepa, în care am fost implicat, fără voia și știrea mea, datorită ”unor centre combative”( o fi niște nuclee de manipulare și dezinformare?-sunt mic și nu știu nimic), prin expedierea de adrese de bloguri care aveau un conținut ”antiPacepa” și pentru care nu am nici un sentiment de apartenență la vreo mișcare de contestare a fostului ”securist principal” al României. Indubitabil, războiul declanșat de fostele cadre ale securității și de istoricul american Larry Wats își are o strategie a ”purificării” morale a societății românești, deschiderea de alte ”noi orizonturi” în tratarea fenomenului de intelligence românesc. Eu nu mă pricep la strategiile asumate sau neasumate ale unor ”celule informative sau dezinformative” din arealul pan-ideilor românești. Cum nu fac parte din tabăra care îl consideră erou pe așa zisul ”defector” al poliției politice ceaușiste. Adică, mi se rupe, mi se fâlfâie... Pentru că unii ne spun că Ioan Mihai Pacepa ar fi demult pe lumea celor morți ar fi de bun simț ca preoții să pună niscaiva tămâie pe mormântul acestuia, fie și imaginar, nu să înjure și să se urineze doar pe mormântul ”trădătorului”. Alții vorbesc cu Pacepa, iar generalul este vivace, prolific și demențial în decodificarea politicii românești și a pericolelor ce planează asupra spațiului euroatlantic. ”Pacepa înoată, face joking la reconfortanta vârstă de 85 de ani!”, zâmbea ca și Conu Iancu un gazetar de la București. În tot cazul, dacă a decedat, am tras propriile mele concluzii, atunci Spiritul lui Pacepa este viu. Trăiască Spiritul lui Pacepa! După revoluție, gazetarii nu se sinchiseau să ne spună convingător la televizor, că, în singurul avion american care a zburat la revoluție și a luat cele mai importante persoane a fost și fiica generalui Pacepa. Prin urmare, logic ar fi să spunem că Pacepa a fost crezut de americani și însușit pe deplin cu deficiențele și atu-urile sale. Incontestabil, Ioan Mihai Pacepa a adus deservicii României socialiste, nu pentru că ne-o zice la bătrânețe generalul Filip Teodorescu, fostul subaltern, sau ”arhivarul de intelligence” Cristian Troncotă. Mă întreb dacă este atât de viu și prezent în presa anglo-saxonă atunci o fi reînviat sau s-a reîncarnat în vreun șef de intelligence Ioan Mihai Pacepa, pentru că nu înțeleg rostul exploatării personajului într-o societate în care ”deficitul intelectual” și ”expertiza geopolitică” are un Plan A sau Plan B, care deja ne vorbește despre prăbușirea Uniunii Europene. Asta ne spun experții noștri după ce 20 de ani am fumat ”iarba europeană” și am intrat definitiv în euforia nirvanei de la Bruxelles. Dar cine știe: unde este și care este adevărul? Sociologia politică sau istoria politică a unei țări nu îți oferă și o acreditare pentru frunizarea unor idei valoroase pentru viitor. Ori adevărurile adevărate sunt cele trăite la intensitate și raționalizate, nu imaginate în labirinturile congelatorului de la bucătărie. Am ajuns să ne dezinformăm unii pe alții, să-l etichetăm și stigmatizăm pe aproapele nostru, să-i violăm reperele, să-l îndobitocim și apoi ne dorim ca acesta să aibă un sentiment sincer al unei dragoste reciproce. România nu s-a eliberat de Ceaușescu, nici de securismele din capul unor intelectuali formați la școala serală sau la casa populară. Ceaușescu ne domină și spiritul ceaușisto-securist a intrat sanquinic în ADN-ul societății românești turmentată de marile proiecții ceaușiste cu care fostul lider comunist își dorea să devanseze socialismul din celelalte țări socialiste. Voia să fie un Mesia, un conducăr unic și, totodată, mentorul lagărului socialist. Mihail Gorbaciov, în cartea ”Jizni și Reformî”(Viața și Reformele, volumul 2, pag 400.) scrie despre România și Ceaușescu cu o anumită ironie și cu niște sentimente de compasiune față de poporul român. Gorbaciov îl știa pe Ceaușescu, până ca acestasă acceadă în funcția supremă din Partidul Comunist Român. Mihail Gorbaciov spune lumii cum Ceaușescu dorea să facă din București un port maritim, un fel de Manhattan românesc, să inaugureze o altă filă politică pentru lagărul socialist- Revoluția Agrară, cu orașe agrare(!!!). Potrivit mărturiilor lui Gorbaciov, la una din întrevederile avute la Novo-Ogareovo, în discuțiile dintre cei doi lideri, Ceaușescu a atins subiectul legat de istorie arătându-și o mare admirație față de figura lui Iosif Visarionovici Stalin și contribuția decisivă a acestuia pentru victoria socialismului în fața Germaniei fasciste(M.S.Gorbaciov, Viața și Reformele, volumul II, pag 400). După ce Gorbaciov i-a explicat nenorocirile pe care le-a adus Stalin și stalinismul masacrând elita națională a popoarelor din URSS, după ce Gorby i-a vorbit despre Gulag, liderul comunist român simțindu-se vulnerabil a spus că nu a știut că ”represiile pot îmbrăca caracterul de masă, dar că violența și jertfele sunt caracteristice și binevenite oricărei revoluții”. Indubitabil, au avut întrevederi între Gorbaciov și Ceaușescu, ultima la 4 decembrie 1989, la Moscova, când Gorbaciov s-a întors ”de la Malta și a anunțat transformarea Organizației Tratatului de la Varșovia din una politico-militară într-o uniune politică”( Eduard Șevarnadze , în cartea sa ”Cum s-a prăbușit cortina de fier”, la pagina 170, că Mihail Gorbaciov a fost mâhnit de ceea ce s-a discutat la Malta, dar, totuși, își aminteșete bine că a fost cel care a pus bazele cooperării cu noua putere democratică de la Bucureși și cel care la începutul anului 1990 a fost primit de noul lider român Ion Iliescu, la periferia Bucureștiului, într-o simplă casă care era înconjurată de tancuri. Șevarnadze vorbește cu atâta dragoste față de poporul român, de sfinții care ne unesc spiritual și tainic și confirmă ceea ce spun mulți diplomați străini, dar și sovietici, Gorbaciov, că fabulațiile cu ”teroriști sovietici” țin de capacitatea unor vechi cadre locale de-a își ascunde urmele criminale). Nu o singură dată Ceaușescu insista pe o reuniune a tuturor partidelor comuniste și muncitorești din lagărul socialist, a invocat și de această dată, fiind încremenit și cu reacții lente în exprimare:”Noi ca și Lenin, în anul 1930, trebuie să ridicăm drapelul revoluției și socialismului”. ”Noi ceea ce spui tu, Nicolae, asta facem prin restructurarea (perstroika)noastră . Eu nu sunt specialist de istorie, citesc istoriile multor oameni, fie că sunt descrise prin exercițiul romanului, a memoriilor și biografiilor proprii. Nu mă pricep nici la securiști, la adevărurile ”spuse” de Ioan Mihai Pacepa(prin intermediul presei anglo-saxone sau a ziaristului Andrei Bădin) și nici la ”extrasele” corecte și perene ale lui LarryWats. Nu mă pricep și gata. Am înțeles că Ioan Mihai Pacepa este un erou, pentru unii, și, trădător, pentru alții. Nu știu cum cuantifică istoria eroii și trădările, nici măcar istoria alternativă nu știu cum abordează acesta spect. În schimb, știu cum cineva poate să-ți impună o voință străină propriilor tale valori, cum se poate umili o persoană și chiar un popor, cum se poate dărâma un viitor. Acum că la simpozionul din 12.10.2011, sub titulatura “Istorie şi Adevăr despre Serviciile româneşti de Informaţii”, evenimentul organizat de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ACMRR) din Serviciul Român de Informaţii, în colaborare cu Fundaţia culturală Carpatica, care îşi dorea să ofere o serie de răspunsuri referitoare la întrebările legate de serviciile româneşti de informaţii, am participat ca invitat și cetățean că văd ce ne spun ”monștrii sacri”ai vechii elite românești este o altă chestiune. La eveniment au participat, printre alţii, col. (r) Filip Teodorescu şi prof. univ. dr. Cristian Troncotă. Dincolo, de faptul că atât Filip Teodorescu cât și Cristian Troncotă au atenționat asistența să aibă grijă la americanul Larry Wats, pentru că ar fi un fel de”agent maghiar”. Ulterior, ambii, la alte evenimente, îl prefațau și-l elogiau pe istoricul american Larry Wats. Și atunci, te întrebi, fraților, care este adevărul? Nu aș fi spus asta dacă unele ”cadre în rezervă” de la acel eveniment și care au mărturisit că l-au monitorizat mai mulți ani pe Larry Wats în România(inclusiv la Cluj) au făcut niște gesturi stradale neortodoxe la adresa mea, deconspirându-și sarcina și misiunea lor față de un fost gazetar și umil cetățean român(Să Vă fie rușine Mizerabililor!!!). Iar dacă în ultima vreme tot mai mul se operează cu teoria ”conspirațiunilor” și ”chestiunea gazelor”, implicit prin filiațiunea Pacepa sau Snowden atunci trebuie precizat că jurnalistul rus Nicolai Cernov scrie că a fost identificată: ”Taina principală a lui Snowden”. Rusia nu a obținut nimic de la Snowden decât o durere de cap. ”Transferul lui Snowden” este considerat de mulți ca una dintre cele mai răsunătoare ”defecttări(ca să utilizez și eu un termen pretențios) din perioada războiului rece. E așa oare sau este doar o stigmatizare gazetărească?! Acea informație pe care o deține Snowden, excluzând propriul acces în programe, care au fost toate anulate după ”transferul său, nu reprezintă nici o prețiozitate pentru instituții, ci este strict politică. Informațiile furnizate de ”agentul american” demonstrează că jocul cyberspațiului devine foarte atractiv și percutant. Ne uităm la misiunile pe care și le-au pus Rusia și SUA, în ultima vreme, în materie de cyberspațiu. Pe de-o parte, Rusia lansează inițiativa către Consiuliul de Securitate a ONU ce se reflectă în stratefia mega-sistematizator a unei legislații internaționale a Internatului, care să și-o asume CS al ONU. SUA a blocat această inițiativă, chiar dacă China, o serie de state asiatice și din Orientul mijlociu, dar și din UE, parțial, au abrobat măsura. În SUA o parte din marile holdinguri și companii din sfera IT de securitate au încercat să inițieze o modificare legislativă, care ar extinde cooperarea sectorului privat cu NSA, sporind eficiența în fața atacurilor hakkerilor. Această inițiativă a fost blocată de legislatori. Cum bugetul militar și strategic a fost puternic redus, a apărut fenomenul Snowden. Dar, în contextul în care s-a format un fundal polifonic favorabil pentru Casa Albă. Senzaționalul, nu mai este senzațional atunci când ”agentul american” vorbește despre fapte arhicunoscute ce au loc în practica internațională al oricărui stat. ”Transferul lui Snowden” a fost de bun augur Statelor Unite, pentru că și-a rezolvat mai multe probleme legate de reducerea bugetelor, de cooperarea NSA și a marilor holdinguri ce vor fi nevoite să se aibă loc printr-un proces al transparenței, dar s-a creat și un fundal polifonic favorabil Statelor Unite în anumite chestiuni principiale. În majoritatea cazurilor descrise de Snowden președintele Statelor Unite Barac Obama nu poartă nici o vină cu privire la ”ascultările ilegale ale jurnaliștilor”, a măsurilor coercitive a șefilor Direcției financiare americane, etc. Pe de altă parte, este absurd să creadă cineva că Snowden a fost delegat de ”intelligence-ul” american să creeze un ” info-canal”, iar cum a procedat fostul agent NSA spune mai multe de angajamentul său non-profesionist. Dar asta este lumea războiului global, într-o eră în care unii, la noi, în România, mai mai privesc viitorul prin prism”istoriei” recente a poporului român, al tovarășului Nicolae Ceaușescu sau a lui Ioan Mihai Pacepa. La București poate se deschide un masterat în domeniul ”pacepatologiei” și în care se vor preda materii legate de ”pacepofilie, pacepofobie sau pacepogenie”. Am ajuns să avem experți în ”pacepatologie”, care ne spună despre trădare și trădători condamnați penal de instanțele legale ale statului român ceaușist. Deci, lagărul comunist a fost ”defectat” de Pacepa, iar Statele Unite nu avea experți în materie de sovietologie, kremlinogie sau în studii aplicate pentru Europa răsăriteană socialistă. Se pare că Ioan Mihai Pacepa a fost o ”mare durere de cap” pentru vechea orânduire, care nu s-a cicatrizat, iar această mare și veche durere se manifestă și astăzi în ”noosfera” spațiului public. Trădare, trădare, dar o știm și noi...

Rusia, o perspectivă geopolitică

Studiul „Chestiunea rusă” prezintă interes pentru mediul intelectual şi public românesc. Lucrarea este de actualitate şi în contextul globalizării, când ni se propune înţelegerea ”noii Rusii”, să percepem şi să identificăm transformările şi interacţiunile sale din politica internaţională contemporană, din sfera militară, geoconomică şi a identităţii sale culturale, invitând-ne să iniţiam o călătorie imaginară în care să ne documentăm cu privire la istoria şi evoluţia Rusiei. Indubitabil, autorul operează cu concepte şi curente din arealul teoriilor relaţiilor internaţionale ca ”realism/ neorealism”, ”liberalism/ neoliberalism”, ”marxism/ neomarxism”, ”neoconservatorism”, ”modernism/ posmodernism”, ”funcţionalism”, ”instituţionalism”, etc. Prezentarea spaţiului rus şi transformările la care este supus ca mod de exprimare geopolitică în lumea contemporană sunt amănunţit examinate de autor încercând, pe alocuri, să ne iniţieze în profunzime cu privire la rolul său şi provocările actuale, insistând asupra perspectivelor geopolice. Lucrarea tratează Rusia, în mod esenţial, după dispariţia lumii bipolare, oferind un ghid al curentelor şi tendinţelor din geopolitica şi din geostrategia rusă Sunt expuse principalele abordări din istoria şi geopolitica Rusiei, sunt prezentaţi o serie de geopoliticieni ruşi de referinţă, studiul actual asupra geopoliticii ruse ne prezintă o interrelaţionare a subiecţilor geopolitici în cadrul procesului decizional mondial şi regional. Sunt examinate o varietate de subiecte legate de interesele naţionale şi problematica securităţii, relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană sau rolul statului rus în Regiunea Asia - Pacific, sunt descrise priorităţile de politică externă, de securitate naţională şi doctrina militară a Rusiei. O componentă care se regăseşte în prezenta lucrare o reprezintă proiectele de viitor, aspiraţiile şi viziunile centrelor ruse cu privire la reorganizarea regională şi globală. Caracterul inovator al investigaţiei constă în realizarea unei sinteze de referinţă a rolului şi activităţii Rusiei în noua arhitectură europeană. Autorul a studiat şi folosit un palier avizat de surse inedite şi de informare din mediul academic şi analitic rus, din mass-media şi instituţiile statale ruseşti, ceea ce îi atribuie o valoare suplimentară lucrării. Consider că studiul de faţă - „Chestiunea Rusă- geopolitică şi geostrategie” - este o prezentare elaborată şi excelent documentată cu privire la fenomenul „noua Rusie” – asupra spaţiului diversificat rusesc, al fenomenologiei şi culturologiei ruse.