De la Moscova la Vladikavkaz tot mai mulţi cred în „Rusia pentru ruşi” şi în Rusia imperială”

Americanii de la Pew Research Center au fost şocaţi de predispoziţiile din Federaţia Rusă în urma unui studiu efectuat în Rusia şi în ţările din fostul lagăr al Tratatului de la Warşovia.
În Rusia a fost detectată o creştere a predispoziţiilor naţionaliste şi imperiale. Şi dacă în anul 1991 doar 26% dintre cei chestionaţi se arătau de acord cu sloganul „Rusia pentru ruşi”, atunci astăzi deja se pun cu acesta în acord 54%. Estimativ 47% consideră că „este firesc ca Rusia să fie un imperiu”, iar 58% nu se pronunţă contra restabilirii URSS-ului. Cetăţenii Europei reacţionează adecvat la aceste predispoziţii ruseşti, considerând că Federaţia Rusă are o influenţă negativă asupra statelor lor. Aceste consideraţii sunt împărtăşite de 46% de germani, de 59% polonezi şi chiar de 57% francezi, chit că ultimii nu au intrat vreodată în sfera de influenţă sovietică.
Sondajul de opinie a fost efectuat în 13 state din fosta URSS şi din lagărul socialist şi a fost legat de cei 20 ani când a avut loc căderea Zidului berlinez. Un sondaj de opinie similar al centrului a fost înfăptuit în anul 1991, şi sociologii au dorit să compare, cât de mult s-au schimbat ţările, în care nu se mai edifică comunismul, cum arată atitudinile cetăţenilor faţă de principiile democraţiei, faţă de foştii inamici şi adversari, faţă de viaţa personală. În anul1991 sondajul a cuprins 13 mii de repondenţi, iar în prezent estimativ 15 mii, în medie câte 1000 de persoane din fiecare ţară, din oraşe mari, dar şi din mediul rural.
Sociologii s-au întristat şi au fost şocaţi de rezultatele sondajului efectuat în rândul cetăţenilor Rusiei. Dacă în anul 1991 sloganul „Rusia pentru ruşi”era împărtăşit de 26% de repondenţi, în anul 2009 acesta are priză la 54%. Teza „Rusia este firesc să fie imperială” în anul 1991 era împărtăşită de 37% repondenţi, în anul acesta este acceptată şi revendicată de 47% . Circa 30% în totalitate şi 28% mai degrabă sunt de acord cu afirmaţia că „este o mare nenorocire că Uniunea Sovietică nu mai există”.

Terapia electorală din 22 şi 6

Alegerile prezidenţiale constituie principalul test democratic din ţara noastră. Ni se dă lecţii la televizor şi la radio lecţii cum trebuie să percepem clasa politică, ni se spune despre o reformare a acesteia, şi culmea indolenţei aceasta ne spune aceeaşi clasă politică. Ni se oferă soluţii de moment şi ne consideră de-a dreptul proşti. Îmbogăţiţii, ajunşi în sferele politice, ne spun ce e bine şi ce e rău, cât bine ne doresc şi cât se zbat pentru fericirea noastră. Şi suntt aceeaşi, de 20 de ani, în contextul în care există tineri de performanţă, poate încă neexperimentaţi, care pot fi utilizaţi de partide, dar cărora le este amânată încă intrarea în scena politică.
Astăzi ni se vorbeşte de cei douăzeci de ani de când am scăpat de comunism şi nu observăm că în sufletul fiecăruia s-a conservat o parte din trecutul comunist, că există aceleaşi măşti care au confiscat Revoluţia Română în anul 1989.
Zilele acestea mai mulţi clujeni au fost contrariaţi de perversitatea unor cercetători sociali, care în loc să demoscopieze opiniile cetăţenilor, mai mult îi obosesc şi îi obligă pe cetăţeni, conform orientărilor comanditarilor. Şi de multe ori, apelanţii sondajului au simţit cum telefonul de la celălalt capăt urcă în furcă şi cum încă nu au uitat românii să şi înjure pe cei care îi consideră proşti şi buni de luat în „băşcălie”. Un sondaj în care ţi se cere opinia cu cine votezi şi, dacă nu îi este pe plac aşa zisului „operator” răspunsurile tale, îţi spune de fratele candidatului, de nevinovăţia perversă a chipului sau de muierea din America, care a fost constrânsă imoral să abandoneze politica românească. Ni se servesc sondaje după sondaje, cifre şi iar cifre, evoluţii şi involuţii şi, bine*nţeles, toate cu o marjă identică de eroare.
În actuală campanie electorală, dar şi în preelectorală, am asistat la o cultivare şi o „hrănire” a cetăţeanului cu o stare de neîncredere faţă de instituţiile statului. Au fost invocate de către unii lideri politici, consideraţi respectabili, elementele de fobie sau de panică. „Mi-e teamă” au pronunţat nu doar Crinul liberal, ci şi Mircea, mirele social-democraţilor. Nu vreau să spun că au existat nişte spărgători ai stabilităţii politice care au adâncit îngrozitor neîncrederea într-un viitor mai bun. Şi politicienii noştri au fluturat „soluţiile” de moment ca pe nişte drapele care se asemănau mult cu cele ale fanilor echipelor de fotbal. Şi ne-au convins că poate exista cooperativa politică cum a funcţionat şi la fotbal pe timpuri.
Scenariile de campanie electorală se regăsesc nu doar la televizor, ci şi în crâşme sau la serviciu. Recunosc, suferim de scenarită. Observăm că există o izolare mediatică a lui Traian Băsescu şi inducerea ideii în subconştientul cetăţeanului că preşedintele României este „răul” cel mai mare. Mă uit la televizor şi mă înspăimântă să văd cum un Becali sau un Vadim povestesc liber despre preşedintele Băsescu că ar fi un „dictator” sau un „tiran”. Şi este hazlie situaţia celuia, care se proclama „dictator” pe Ghencea şi invoca primatul despotismului în relaţie cu subordonanţii, ca şi când am trăi în perioada feudalismului.
Liberalii au reuşit o manevră spectaculoasă prin invocarea şi cramponarea de numele primarului Sibiului Klaus Johannis ca „soluţie” de guvernare. A fost o „soluţie salvatoare” a situaţiei social-economice şi politice din ţară sau totuşi o stratagemă electorală care i-a zăpăcit şi pe social-democraţii lui Jeoană şi Iliescu?! Se pare, a fost una strict electorală. Pentru că liberalii, fiind siguri că preşedintele Băsescu nu va accepta propunerea lor, au insistat obsesiv invocarea numelui lui Johannis. Mai ales că primarul Sibiului nu este de formaţie economică, nu a participat la elaborarea de proiecte de avengură naţională, nu are cultura guvernării unor instituţii naţionale. Adversitatea declarată faţă de preşedintele Băsescu de către liberali, inclusiv prin enunţarea numelui Johannis, a constituit o capcană reuşită pentru PSD. Aceştia, orbiţi de lupta pentru putere şi tentaţi să diminueze potenţialul electoral al şefului statului român, au preluat numele Johannis şi au intrat în jocul liberalilor. În schimb, UDMR-ul după ce a fost scos de la guvernare de către PSD, realiniindu-se cu PNL-ul, a devenit o voce conexă a ideilor liberalilor. De aceea, este zădarnică şi neconformă ipoteza ca fiind o formaţiune populară şi că adeziunea la PPE are mai degrabă un interes strict lobbist.
Este penibil pur şi simplu să vezi că majoritatea actorilor de pe scena politică s-au avântat, ca în haită, să-l atace, să-l denigreze, să-l distrugă pe preşedintele Băsescu. Şi în mesajele acestora există doar răutate, ură şi defăimare. Simţi că în sufletele veşnicilor politicieni nu există un pic de iubire creştină, că lipseşte dragostea nu doar de aproapele tău, ci şi de oameni. Iar culmea derizoriului constă în aceea că vezi cum politicieni, spre exemplu ca în cazul liberalului Adomniţei, care fiind la guvernare s-a folosit de foloasele bugetare ale statului, inclusiv plimbându-şi mireasa în helicopterul statului, iar azi dau lecţii de moralitate în dosare încă litigioase. Este atât de scurtă memoria la români? Mă îndoiesc... Mă întreb, dacă majoritatea parlamentară, constituită ad hoc, ne-ar solicita să sărim cu toţii în fântână ca o soluţie de ieşire din criză, astfel încât şi va mediatiza excesiv această soluţie? S-o ascultăm şi să ne aruncăm en-fanfare în fântână?! Poate că mâine ar fi bine ca în ţara noastră să se revină la monarhie. Odată instalată aceasta nu ar mai produce alegeri prezidenţiale, nu ar mai cheltui partidele politice fonduri pe campanie şi nu s-ar cere de la fiecare politician care aspiră să fie şef- nici „respect”, nici „bun simţ” şi nici „hai România”.
Care sau cine este dar soluţia de salvargardare a ţării? E o întrebare la care va trebui să răspundă fiecare cetăţean în data alegerii preşedintelui ţării. Eu mi-am făcut o părere demult, pe care o voi împărtăşi cabinei de vot.
Să alegem, dar, grâul de neghină!

Tămâia cu nume de Referendum!

România aintrat într-o febră electorală. Lucrurile au scăpat de sub control în mai multe privinţe, inclusiv în sfera normalităţii. Astăzi nu poţi să ceri o doză de moralitate în actele politicienilor şi nici a secondanţilor acestora. Toată ziua auzim aceeaşi "bună ziua" cu cine e "vinovatul" sau cine e "ciumatul". Şi nu există persoane, care ar putea în viitor să propună o alternativă. la modul de abordare a politicii, din acest considerent politica a devenit pentru mulţi o mare "curvă", o perversitate neîngrădită, un lucru imoral. Practic, i s-a denaturat sensul şi scopul major, cea de iluminare a societăţii. Se inventează mituri şi simboluri noi, fără un sens anume, dar cu un scop îngust. Ni se prezintă "salvatori", croiţi peste noapte, fără nici o zestre intelectuală şi se pun tunurile pe unele instituţii respectate de popor. Sondajele ne obosesc să ne dea creşteri de procente ca şi cum ar creşte salariile oamenilor de aici încolo. Şi cine e de vină? Ni se spune că ar fi preşedintele, guvernul, biserica, partidele, după caz, şi alte instituţii naţionale. Şi vedem cum se scriu reguli şi legi după "bunul plac" al "bunul simţ" al fiecărui actor politic. Cineva zicea zilele acestea că preşedintele nostru e vinovat de toate şi nicidecum din cauza blestematei reguli a majorităţii parlamenatare, care crează o stare de anormalitate în societate.
Mulţi politicieni, ajunşi în parlamentul ţării, au azi o spaimă şi o fobie, că mâine nu vor mai putea avea aceleaşi privilegii, că vor fi excluşi din jocul politic, unde se distribuie savurosul "os". Şi panica e mare, de aceea vin atât de veroşi să ne spună la televizor că ei nu au nici o vină în situaţia creată, că singurul vinovat care trebuie cătat se află în curtea prezidenţială. De ce? Pentru că cineva le-a spus-o franc: "De ce le e frică, nu scapă!".
Aflu cu stupoare şi cu destulă uimire că astăzi se discută despre modele şi vectori politici. O europarlamentară social-democrată, eclipsată de oamenii din anturajul consilierului prim-ministrului rus, cu numele de Geb Pavlovschi, susţine că modelul politic al preşedintelui Traian Băsescu ar fi Putin. Nimic mai fals. Parlamentul rus la luat în braţe pe preşedintele rus, Putin nu a avut războiae cu parlamentarii ruşi. Istoria ne învaţă că singurul care s-a războit cu parlamentul a fost fostul preşedintele francez Charles de Gaulle. După ce partidele franceze instauraseră o dictatură a majorităţii şi dictau tot ce îşi doreau, fiind plătite inclusiv din bugetul statului francez, a apărut acel preşedinte francez care a dorit să facă regulă şi lege în sistemul politic francez. Şi de Gaulle s-a luptat "ambiţia şi ura politicienilor murdari", chiar dacă în anul 1969 a plecat de la putere în urma tot a unui Referendum!
Ce îi doare pe mulţi parlamentari? Referendumul pentru unicameral şi reducerea numărului de parlamentari! Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut că a existat o luptă crâncenă pe care a avut-o cu clasa politică. Chiar dacă unii susţin că nu mai avem nevoie de un marinar care să ne scoată la liman, că sistemul parlamentar actual e perfect şi că gargara prezentată pe Antenele Realităţii face parte?!
Şi azi a mai fost lansată încă o picătura spărgătoare a zidului, care nu a permis deocamdată ca haosul sistemului să acapareze totul. Patru ONG-uri româneşti îl acuză pe Traian Băsescu că urmăreste "prefraudarea" alegerilor prin organizarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale şi au anunţat că vor cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu referendumul. Mă întreb, doar ce semnificaţie are termenul "prefraudare" şi din ce lexicon a fost preluat şi introdus în uzul cotidian? Nu am ştiut că pentru aţi expune opiniile, iar ca acestea să fie evaluate în societate, are un termen destul de biza-de "prefraudare". Cum se mânâncă această tocăniţă zisă "prefraudare", eu, vă spun sincer, nu ştiu. La unele posturi care bagă "ceaţă" telespectatorilor, cele patru ong-uri au fost revendicate ca voce a societăţii civile. Rămân perplex şi nu înţeleg, de aceea, mă întreb, -cele patru ong-uri înseamnă întreaga societate civilă, sunt acestea oare angajate şi dacă au interese colaterale cu unele partide politice care se opun referendumului?! De ce îşi arogă opiniiile lor cu cele ale majorităţii cetăţenilor?! Cine le dă dreptul şi unde este "bunul simţ" ?!
Prin ideea de Referendum, Traian Băsescu îşi propune să luptăe până la capăt cu sistemul ticăloşit. Mulţi s-au întrebat dacă este lupta lui?! Cred că este o luptă neterminată. De aceea, sunt mulţi dintre acei care au sărit la beregata lui şi l-au descris ca pe un "monstru". De aceea, Băsescu îi sperie şi îi îngrozeşte. De aceea, ni-l prezintă aşa cum ni-l prezintă. Mâine ni-l vor prezenta pe Traian Băsescu că vrea să-l asasineze pe Moş Crăciun şi chiar pe unii îi vor convinge că aşa şi va fi, că au filmuleţe şi deţin alte probe doveditoare. Mă întreb, câţi îi vor crede?
Referendumul reprezintă mai mult decât un act politic, el reprezintă o speranţă că se pot schimba lucrurile inutile în bine.

Politica ”bunului simț”

A avea bun simț nu este neapărat să-ți lansezi un slogan al ”bunului simț” și să-l ”patentezi”, să te erijezi în singurul politician care ar reprezenta această calitate morală. ”Bunul simț” nu se măsoară în declarații și nici în slogane asumate. Și aceasta în condițiile în care unii ilustrează contrariul moralității și onoarei. ”Bunul simț” înseamnă mai mult decât un simplu slogan. ”Bunul simț” reprezintă o calitate morală, o educație primită în familie și la școală, este setul de valori necesar de care o persoană trebuie să dispună în viața de zi cu zi, dacă se consideră o persoană morală. Este o sumă de trăiri coerente care se poate manifesta într-o credință a ”bunului simț”.
Suntem țintuiți într-o tensiune suspectă de către mulți politicieni de azi. Fariseismul și fățărnicia acestora a atins cote maxime. Suntem iarăși umiliți printr-o serie de posturi de televiziune, în emisiunile cărora unii politicieni ne predică și ne propagă minciuna, calomnia și manipularea, dar în care se face recurs la ”respect”, la dreptate și adevăr. Și sunt destui cei care mai și delirează inventând o politică a ”bunului simț”. Te întrebi, dacă nu cumva cei care sunt lipsiți de un ”bun simț” ne confiscă și principalele principii de moralitate, la care aspiră fiecare cetățean. Astfel încât poți deduce că sunt mai sinceri adepții politicii de instaurare a ghilotinei decât perverșii și ipocriții acestei vremi.
Traim într-o lume în care se cultivă și predomina înca minciuna și manipularea în spațiul public, în care clasa politică ne induce psihoza și decadența , folosind mașinăria infracțiunilor verbale. Ne este livrată o politică a fricii și o demonizare pentru instituțiile statului pe care ”cartelurile” din partide și din altă sfere nu le pot controla și administra în interes privat, apelând la un interes public. Debitul verbal agresiv al unor politicieni de formațiune liberală ne aduc aminte de mostrele de reflexie ale comunismului teoretic și practic din trecut. Mutarea Johannis a fost de fapt un afront de luptă contra președintelui Băsescu. I s-a cerut premier tehnocrat, dar i s-a solicitat și un premier independent și de partide și de președinte. Trebuia să mai zică și ”un premier independent față de Țară”. Nu mă miră că mulți descendenți a unor figuri proeminente din vechea gardă comunistă și-au găsit locul și rostul liberal. Și când te gândești că există pe bune un deficit de valoare ”liberală”.
Astăzi nu mai înțelegi în ce tip de republică existăm: parlamentară sau semiprezidențială?! Pentru că ofensiva mai multor partide, care s-a produs la adresa normalității constituționale, dă multe semne de întrebare. Și, în primul rând, te întrebi, pentru cine se spetesc și pe cine îi reprezintă majoritatea personajelor politice?! Pe cetățeni sau pe ei înșiși?! În prezent avem doi ”premieri” care pozează în fața ecranelor de la televizoare și un premier în exercițiu. În acest moment avem trei premieri! Așa că asistăm la o bătălie încrâncenată pentru postul de prim-ministru al României. În scena politică Klaus Johannis și Lucian Croitoru au devenit repere informaționale și de dezbatere publică.
”Premierul” Klaus Johannis sau premierul coaliției de la Grivco, cum a fost botezat de președintele țării Traian Băsescu, este actualul primar de Sibiu și omul Partidului Național Liberal. Adus cu surle și în urale, parcă asistam la o nouă revoluție franțuzească, Johannis era văzut ca premierul providențial, salvatorul”crizei”. Ne-am mirat de soluția liberală și de cea social-democrat, dar mai ales de cea ”populară” a UDMR-ului. Până la urmă, ne-am dat seama că Johannis este un fel de păpușă ”barby” care nu are o pregătire economică specifică și nici o prospecție a viitorului. Este adevărat că pe vreama guvernării liberalilor a beneficiat din plin de cele mai multe fonduri, dacă nu mă înșeală memoria 1677mln.lei, în calitate de primar al Sibiului și de brandul de capitală europeană. Mai este adevărat că în Sibiu există investiții nemțești masive și că o comunitate se poate administra de la sine, fără soluții reale din partea ”marelui” edil. Nimeni nu știe ce echipă are în spate Johannis și spre ce valori certe va tinde în programul său de guvernare:liberale, neoliberale sau socialiste. Ori, se știe, că, în spatele lui stau interese conjuncturale, pe termen scurt și de descurajare a impactului Băsescu. Azi, cu regret, aflu că primarul Johannis este bănuit de complicitate la un caz incredibil de trafic de organe.
”Premierul” Lucian Croitoru sau candidatul de la Palatul Cotroceni a fost desemnat de președintele Băsescu ca urmare a solicitării majorității parlamentare de-a vedea în fruntea guvernului un premier tehnocrat și nu unul politic. Din câte am putut să remarc, Lucian Croitoru, într-adevăr, posedă o pregătire serioasă în domeniul administrării unei economii și o viziune proprie de gestionare a crizei economice și a soluțiilor pe care trebuie să le aplice în societate.
Cetățeanul este același, se uită le televizor și vede aceeași placă stricată dintr-un refren în care ”noua majoritate parlamentară” îndrugă ”Băsescu este răul”. Aceasta fără ca să ne referim la ”păcătosul” Becali cu pretenții de ”bun creștin”.
Zilele acestea am auzit mai multe voci care îndurerate ziceau ”Doamne iartă-i pe nebuni și pe noi, nemernicii, că i-am votat!”
Și în acest spectacol a la Caragiale nu știi în ce să mai crezi. Unii fac recurs la ”premieri” și la valori morale, lipsindu-le cu desăvârșire acestea. Și ei știu că ”bunul simț” nu se cere afișat sau invocat ca un scop electoral, pentru că ”bunul simț” este o calitate pe care fie o ai sau nu o ai. Ca orișice cetățean, ca român, îmi caut personajul politic spre care să se îndrepte aceleași valori și aspirații, aceleași vise mărețe. Pentru că vreau ca el simtă când imi spune: ”Sunt ca și tine!”

De ce nu trebuie să fim indiferenți!

Societatea e într-o continuă mișcare. Manifestele sociale și politice ne zguduie din temelie priveliștile și valorile.
Discursurile zgomotoase ne ignoră rădăcinile și ne cutremură regăsirea de esențe. Uităm de nevoia prospectării unor proiecte de avengură și suntem nemulțumiți că efectele negative ale crizei economice mondiale nu își sistează pledoriile. Nici nu am găsit vaccinul indicat și nici soluția de remedierea pentru criză.
Și te întrebi: această criză este reală, adevărată sau virtuală?! O criză care vrea să ne ia mințile și în dosul căreaia se ascunde neputința multor politicieni și șmecheri tupeiști, unii strecurați și cocoțați și astăzi în diverse funcții importante ale statului. Scala de valori este bântuită de non valori, încăt a fost inversată.
Să recunoaștem că astăzi prosperă găștile vânzătorilor de iluzii, sunt la polul naționalimului și, totodată, sunt accesați și la un pol al internaționalismului. Și aceste găști se revendică ca unice reprezentante ale statului român. Ei experți, ei doctori cu "diagnoza" sau "dializa" societății, ei referenții de succes. Și în spatele lor nu există decât eșecuri. Pentru că până în prezent au instaurat o comoditate a mediocrității, pe care o împărtășesc cetățeanului. Apeși telecomanda și vezi minciuna jubilând la televizor: președintele înjurat, succesele diplomației criticate, filfizonii elogiați. Și ne servesc minciunile poleite sistematic, zi de zi, oră de oră. Fără nici o remușcare de sine, gașka distribuie gargară, intriga și scandalul. Acesteia nu i se pare normală nici o ordine în societate și doar mizeria, răul sau panica au astăzi audiență. Astfel, încât evaluatorii efectelor crizei economice ne oferă și efectele propriilor crize, pentru că ne vor părtași ai opiniilor lor şi pe noi niște crizați. Până când?!
Și am ajuns cu toții la capătul răbdărilor, nu și al puterilor. Și acest lucru nu îl putem ignora. Nefirescul ne-a cuprins de-a binelea și ne istovește. Se impune o revizuire a valorilor pe care trebuie să ne axăm în perpectivă. Se cer soluții corecte și măsuri adecvate pentru îmbunătățirea percepției noastre pentru ceea ce avem de gând să facem, ca să ne consolidăm și să construim în viitor în care să primeze binele şi bunele moravuri. Este nevoie să ne împăcăm cu ideea că nu suntem perfecți și să privim lucizi și pragmatici l ce avem de realizat. Să ne regăsim speranța că se poate, că totul stă în puterile noastre și, în concordanță, cu credința în Dumnezeu. Eu cred că se poate...Trebuie doar să ne regăsim pe noi înșine, să îl redescoperim pe celălalt de lângă noi, fie că e soția, prietenul, prietena sau vecinul. Să nu mai fim pe cont propriu şi lipsiţi de vlagă, pentru că doar așa putem deveni o Națiune Unită, o famile mare.
O dată, credința fiind regăsită, putem lucra la o Românie prosperă și la un viitor propriu.

Noua Rusie. Doctrina Medvedev inspirată din doctrina Putin

Articolul ”Rusia, înainte!" și ultimele discursuri, în special cel ținut la conferința de la Yaroslavl, în fața politologilor și intelectualilor ruși, au fixat eminamente formarea doctrinei politice externe a președintelui rus Medvedev. Noua doctrină rusească redă un nou pragmatism coroborat cu însușirea strategiei Putin, dar și o renunțare categorică de la linia politică rusă din anii 90.
Ideologia noii doctrine rusești este bazată pe o abordare în care statul rus trebuie să se dezvolte împreună cu alte democrații suverane responsabile. Doctrina Medvedev este formată pe cinci principii cheie şi care revendică: democrația; suveranitatea; statele naționale; standarde democratice unice; utilizarea convingerii în locul constrângerii.
În viziunea doctrinei lui Medvedev se afirmă că, doar statele care posedă sau își asumă o democrație suverană responsabilă pot fi considerate cele mai prețioase partenere în procesul edificării noii ordini mondiale. Numai că președintele rus reclamă specificul democrației ruse și menținerea acestuia și în viitor. Așa se face că președintele american Barac Obama, peste câteva zile după discursul ”doctrinar” a lui Medvedev, luând cuvântul la una din sesiunile Adunării generale ONU a declarat: ”Democrația nu poate fi impusă din afară nici unui stat. Fiecare societate trebuie să își identifice calea proprie, și niște căi perfecte nu există. Fiecare țară va călca pe o cale proprie, care are rădăcini în cultura și tradițiile poporului său. Și eu recunosc, că America a abordat foarte des selectiv împărtășirea democrației". De fapt Obama încuviinţează principiile expuse de liderul statului rus. În context, putem menţiona că președintele rus este categoric în raport cu respectarea suveranității, dar și în importanța de-a trata acest principiu respectuos în abordarea politicii externe a statelor contemporane. "Sistemele politice contemporane trebuie să apere suveranitatea statelor ". Of, cum a respectat și respectă suveranitatea statelor post-sovietice(Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan) ne-am convins nu o dată.
Este adevărat că doctrina Medvedev nu arată leit cu doctrina preşedintelui Putin, expusă la Munchen, care i-a şocat pe mulţi analişti şi lideri politici occidentali şi a marcat un punct de cotitură în istoria relațiilor internaționale. La Munhen, pentru prima dată după destrămarea URSS, ”noua” Rusie alui Putin şi-a declarat ostentativ ambiţiile geopolitice în interiorul spațiului post-sovietic şi în străinătate. Și creșterea rolului rusesc pe arena internațională s-a manifestat în contextul desfășurării unei politici multivectoriale a Statelor Unite, ca urmare a asumării rolului de ”hegemonie mondială”. Doar că sporirea preţurilor la petrol şi gaze, „democratizarea” Iranului sau a Afganistanului, succesul redus al încercărilor SUA de a-şi instala dominaţia la periferia fostei Uniuni Sovietice – în regiunea Mării-Negre-Caspice şi în Asia Centrală – a deschis Rusiei oportunităţi de-a acţiona în peisajul internaţional.
Arma energetică
Pentru a fi în temă cu politica de expansiune a Rusiei, mai ales în domeniul energiei, ar trebui să se plece de la un document relevant: „Strategia de energie a Rusiei până în 2030”, aprobată oficial în 2003. Acest document a proclamat în mod clar „că exportul de hidrocarburi este factorul-cheie ce va determina viitorul economic şi politic al Rusiei în comunitatea lumii… Prioritatea fundamentală a Rusiei este de a-şi consolida prezenţa pe pieţele interne ale statelor vecine, de a controla infrastructurile strategice de energie”, în alţi termeni, este o strategie ce solicită crearea unui nou imperiu energetic sub strictul control al Moscovei.
Monopolul Kremlinului asupra furnizării de gaze către UE şi controlul consolidat asupra sistemelor de transport al gazelor din Belarusia, Ucraina şi alte state de tranzit permit Rusiei să dicteze preţul la gaze, dar şi subiecte sensibile, transformând politica energetică într-o puternică armă geopolitică. Rădăcinile acestei strategii şi întreaga idee a utilizării energiei ca o nouă armă geopolitică rusească pot fi găsite în teza de doctorat a dlui Putin, de la Mining Institute din St. Petersburg. Nu înzădar, Rusia insistă să participe pe picior de egalitate la edificarea politicii de securitate comun europeană. Actuala politică a UE de credibilizare a Kremlinului, de pacificare cu Rusia, poate duce- după cum remarcă unii analiști- la aceleaşi rezultate cu politica de pacificare de înaintea celui de-al doilea război mondial. Este adevărat că UE este interesată în includerea Rusiei în iniţia­ţivele sale. Mai ales la Marea Neagră. Proiectele antiruse de genul GUAM sunt considerate dăunătoare regionalismului. Astăzi Rusia sabotează marile proiecte și acțiuni eurooccidentale în spațiul post-sovietic care vor să ajungă direct la sursa de gaze și petrol. Zilele acestea compania rusească Luckoil sabotează tranzitul petrolului din Marea Caspică.
Toate mişcările politice importante de la Moscova, în domeniul energiei şi cel geopolitic, sunt componente ale unui singur plan principal. Și scopul marelui plan rusesc în domeniul energiei, la care Uniunea Europeană se pare că a încuviințat să participe, constă în sistemul ucrainean de transport al gazului, cel mai mare din lume, cu depozite naturale unice, ce sunt absolut necesare pentru a stabiliza funcţionarea tuturor mecanismelor de furnizare a gazelor în anii ce vin. În perioada mandatului de preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan s-a opus cu înverşunare ideii de construire de către Rusia Sovietică a sistemului de transport al gazelor spre Europa. Având un controlul asupra sistemului, împreună cu o treime din rezervele mondiale de gaz, Rusiei își poate recăpăta lejer ”măreţia” imperială. Iar aceste mișcări sunt strict elaborate şi bazate pe o strategie implementată sistematic.
Afacerea și desfacerea
Actualmente, Ucraina este o țară-cheie al noii strategii de mare putere a Rusiei. Fără Ucraina, extinderea puterii ruse în fosta Uniune Sovietică nu mai poate avea loc. Nu înzădar, astăzi Medvedev și Putin mizează pe cartea Timoșenco, aruncându-l din barca celor preferați de Kremlin pe servilul Yanukovici. Ucraina, după cum au repetat mulţi analişti şi lideri politici occidentali, este şi va fi factorul crucial al stabilităţii euro-atlantice şi al securităţii.
Noua politică a SUA a înmânat practic Ucraina şi Georgia Rusiei, neincluzându-le în Alianța Nord Atlantică, a renunțat la Scutul antirachetă din Europa Centrală și de Est , a creat un vid de insecuritate chiar în cadrul Europei. Astăzi nu mai știm ce relevanță pot avea organizații de edificare democratică-GUAM sau axe Marea Baltică-Marea Neagră?!
Iar recenta abordare a Rusiei ca posibil realizator, în comun cu NATO, al unui sistem de apărare anti-rachetă, confirmă că statelor occidentale, în frunte cu SUA, dezvoltă o politică a concesiilor şi de tehnici împăciuitoare cu Rusia.
Pe de altă parte Rusia insistă să diminueze impactul american pe arena internațională. Negocierile turco-ruse, pentru formarea unei alianţe îndreptată împotriva SUA, respectiv de a le elimina din jocurile regio­nale, par să confirme evoluţiile îngrijorătoare din acest spaţiu. Și acest lucru s-a făcut ca urmare a sporirii rolului South Streem în detrimentul proiectului european Nordt Streem.
Noua alianţă anti-NATO între China şi Rusia, creată de statele membre ale Tratatului Securităţii Colective şi Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, din octombrie 2007, de la Dushanbe, tinde să consolideze politica antiamericană. După cum remarcă unii specialiști în materie de geopolitică, puternica structură eurasiatică anti-NATO, înfiinţată pe enormul spaţiu dintre Belarus şi China, dar cu centrul la Moscova, are menirea să modifice complet echilibrul de forţe în Europa şi lume şi să transforme UE în ostatica unor jocuri geopolitice. În context, laboratoarele rusești de geopolitică s-au arătat dezamăgite de puterea Chinei în spațiul Asiei Centrale, care ar domina și ar diminua impactul rus.

***
Te întrebi, dacă statele care văd în Rusia o amenințare se simt confortabil când privesc cu îngrijorare la eventuala noua „mare afacere” cu Rusia pe care o inițiază Washingtonul. Aceasta, în contextul când realităţi geopolitice reclamă un vid de securitate în spațiul post-sovietic, un nivelul ridicat al ameninţărilor simetrice şi asimetrice în regiune, statutul geopolitic nerezolvat al unor state din Europa Centrală şi de Est, conflictele regionale şi disputele teritoriale.
Rusia susține o campania de reafirmare a sferei de influenţă a fostei Uniuni Sovietice, precum și erijarea în unul din actorii cheie care ar edifica viitoarea ordine mondială din Eurasia. Noua doctrină Medvedev vrea să aducă în atenție că principiile instaurate în politica externă de către predecesorul său, actualul premier rus Putin, se regăsesc și în actuala strategie de poltică externă rusă, chiar dacă există noi accente în mesaj.
Pentru a contracara ascensiunea Rusiei, statele din lumea liberă-SUA și cele ale UE- trebuie să-și revizuiască atitudinile și să-și unifice eforturile și tendințele pentru a nu mai intra în calculele politicii ”devide et impera” pe care o aplică Kremlinul. Când va exista un plan occidental, elaborat în această privință, ne vom convinge de forța coezivă a civilizației euroatlantice.

O demisie neprevăzută, cade coaliţia?!

După ce presa a anunţat că Guvernul pregăteşte mutarea de demisie a ministrului educaţiei Ecaterina Andronescu, iată că premierul Emil Boc anunţă că a informat şi consultat coaliţia în legătură cu remanierea lui Dan Nica, ministrul de Interne şi vicepremier. O mutare spectaculoasă mai ales în contextul bătăliei electorale care se anunţă să se încingă pe zi ce trece. Nu cred că doar declaraţiile despre fraudarea alegerilor şi creşterea infracţionalităţii sunt motivele enumerate de premierul Emil Boc pentru propunerea de remaniere a lui Dan Nica din funcţia de ministrul de Interne.Cred că principalul motiv îl constituie faptul că Ministerul de interne şi faimosul serviciu doi şi un sfert au intrat în posesia unei mape de partid, anunţată de craiul social-democraţilor bucureşteni Marian Vanghelie. Şi această decizie a fostluată în contextul în care esxistă o lipsă de progrese în combaterea infracţionalităţii de către ministerul condus de Nica, dar şi declaratiile acestuia despre posibilele fraude electorale. Mă întreb, dacă fraudele electorale au fost "interceptate" de pe acum de vigilentul ministru de interne şi dacă declaraţiile acestuia se bazeză şi pe nişte probe convingătoare. Altfel, acestea pot fi considerate nişte picături de ploaie care vor să stârnească furtuna.Şi când te gândeşti că în parteneriatul de guvernământ, la care s-au asociat partidul democrat liberal şi partidul social democrat, s-a dorit o soluţie de stabilizare a ţării şi a politicii româneşti.
Nu este vorba doar despre ce strategii să aplici în faţa unei crize pe care o avem doar în capul nostru, dar nu şi la băncile româneşti care au profituri exorbitante. Nu putem pune problema că există un plan anticriză asumat de întreaga coaliţe guvernamentală...Întrucât există interese şi strategii personale, electorale şi de moment. Remarcăm că unii s-au aciuat la putere şi în opoziţie, fără să-şi asume un rol şi o misiune în actul guvernării. Politicianismul este o practică care mai este util şi astăzi unor partide şi politicieni care vor dinadins să ne ducă cu preşul.
În loc să existe o stabilitate şi o coabitare în actul guvernării, politicienii ajunşi în funcţie de miniştri nu îşi mai dau seama când sunt reprezentanţii partidelor şi când sunt reprezentanţii ţării. Iar acest lucru este inacceptabil şi dăunător unei societăţi moderne. Pentru că unii s-au învăţat să se manifeste după jumătăţi de măsură şi să nu se dedice total funcţiei râvnite.

A avut motive premierul Boc să-l demită pe ministrul de interne Nica? Cu siguranţă le-a avut. Pentru că cetăţenii nu mai au siguranţa şi imaginea Ministerului de Interne s-a deteriorat grav în ultima perioadă de timp. În loc ca ministrul de Interne să fie preocupat de diminuarea infracţionalităţii şi sporirii protecţie cetăţenilor, inclusiv combaterea fraudelor electorale, în caz că vor exista, acesta anunţă că va exista un tusrism electoral. Şi care e problema? Să înţelegem că Ministerul de Interne nu va puteaa stopa turismul electoral, că această instizâtuţie nu mai poate face faţă provocărilor? Şi atunci, te întrebi, care este menirea Ministerului de Interne, dacă nu cumva stoparea unor asemenea fenomene în societate. Afirmaţia nejustificată a ministrului de interne pune într-o situaţie de impas coaliţia guvernamentală. Cine va frauda alegerile, dacă tu ministru anunţi că va exista asemenea fraude...
Liderul PSD, Mircea Geoană, trebuie să îi aplice o pedeapsă severă acestui ministru, pentru că până la urmă Nica a pus o torpilă la temelia actului de guvernământ la care participă şi Partidul Social Democrat. De fapt, Dan Nica a purces la o pretinsă autodemascare şi a partidului din care descinge.
Pică coaliţa guvernamentală odată cu ministrul Nica?
În tot cazul, se pare că abia acum adevăratele jocuri electorale vor ieşi la suprafaţă...