Tămâia cu nume de Referendum!

România aintrat într-o febră electorală. Lucrurile au scăpat de sub control în mai multe privinţe, inclusiv în sfera normalităţii. Astăzi nu poţi să ceri o doză de moralitate în actele politicienilor şi nici a secondanţilor acestora. Toată ziua auzim aceeaşi "bună ziua" cu cine e "vinovatul" sau cine e "ciumatul". Şi nu există persoane, care ar putea în viitor să propună o alternativă. la modul de abordare a politicii, din acest considerent politica a devenit pentru mulţi o mare "curvă", o perversitate neîngrădită, un lucru imoral. Practic, i s-a denaturat sensul şi scopul major, cea de iluminare a societăţii. Se inventează mituri şi simboluri noi, fără un sens anume, dar cu un scop îngust. Ni se prezintă "salvatori", croiţi peste noapte, fără nici o zestre intelectuală şi se pun tunurile pe unele instituţii respectate de popor. Sondajele ne obosesc să ne dea creşteri de procente ca şi cum ar creşte salariile oamenilor de aici încolo. Şi cine e de vină? Ni se spune că ar fi preşedintele, guvernul, biserica, partidele, după caz, şi alte instituţii naţionale. Şi vedem cum se scriu reguli şi legi după "bunul plac" al "bunul simţ" al fiecărui actor politic. Cineva zicea zilele acestea că preşedintele nostru e vinovat de toate şi nicidecum din cauza blestematei reguli a majorităţii parlamenatare, care crează o stare de anormalitate în societate.
Mulţi politicieni, ajunşi în parlamentul ţării, au azi o spaimă şi o fobie, că mâine nu vor mai putea avea aceleaşi privilegii, că vor fi excluşi din jocul politic, unde se distribuie savurosul "os". Şi panica e mare, de aceea vin atât de veroşi să ne spună la televizor că ei nu au nici o vină în situaţia creată, că singurul vinovat care trebuie cătat se află în curtea prezidenţială. De ce? Pentru că cineva le-a spus-o franc: "De ce le e frică, nu scapă!".
Aflu cu stupoare şi cu destulă uimire că astăzi se discută despre modele şi vectori politici. O europarlamentară social-democrată, eclipsată de oamenii din anturajul consilierului prim-ministrului rus, cu numele de Geb Pavlovschi, susţine că modelul politic al preşedintelui Traian Băsescu ar fi Putin. Nimic mai fals. Parlamentul rus la luat în braţe pe preşedintele rus, Putin nu a avut războiae cu parlamentarii ruşi. Istoria ne învaţă că singurul care s-a războit cu parlamentul a fost fostul preşedintele francez Charles de Gaulle. După ce partidele franceze instauraseră o dictatură a majorităţii şi dictau tot ce îşi doreau, fiind plătite inclusiv din bugetul statului francez, a apărut acel preşedinte francez care a dorit să facă regulă şi lege în sistemul politic francez. Şi de Gaulle s-a luptat "ambiţia şi ura politicienilor murdari", chiar dacă în anul 1969 a plecat de la putere în urma tot a unui Referendum!
Ce îi doare pe mulţi parlamentari? Referendumul pentru unicameral şi reducerea numărului de parlamentari! Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut că a existat o luptă crâncenă pe care a avut-o cu clasa politică. Chiar dacă unii susţin că nu mai avem nevoie de un marinar care să ne scoată la liman, că sistemul parlamentar actual e perfect şi că gargara prezentată pe Antenele Realităţii face parte?!
Şi azi a mai fost lansată încă o picătura spărgătoare a zidului, care nu a permis deocamdată ca haosul sistemului să acapareze totul. Patru ONG-uri româneşti îl acuză pe Traian Băsescu că urmăreste "prefraudarea" alegerilor prin organizarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale şi au anunţat că vor cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu referendumul. Mă întreb, doar ce semnificaţie are termenul "prefraudare" şi din ce lexicon a fost preluat şi introdus în uzul cotidian? Nu am ştiut că pentru aţi expune opiniile, iar ca acestea să fie evaluate în societate, are un termen destul de biza-de "prefraudare". Cum se mânâncă această tocăniţă zisă "prefraudare", eu, vă spun sincer, nu ştiu. La unele posturi care bagă "ceaţă" telespectatorilor, cele patru ong-uri au fost revendicate ca voce a societăţii civile. Rămân perplex şi nu înţeleg, de aceea, mă întreb, -cele patru ong-uri înseamnă întreaga societate civilă, sunt acestea oare angajate şi dacă au interese colaterale cu unele partide politice care se opun referendumului?! De ce îşi arogă opiniiile lor cu cele ale majorităţii cetăţenilor?! Cine le dă dreptul şi unde este "bunul simţ" ?!
Prin ideea de Referendum, Traian Băsescu îşi propune să luptăe până la capăt cu sistemul ticăloşit. Mulţi s-au întrebat dacă este lupta lui?! Cred că este o luptă neterminată. De aceea, sunt mulţi dintre acei care au sărit la beregata lui şi l-au descris ca pe un "monstru". De aceea, Băsescu îi sperie şi îi îngrozeşte. De aceea, ni-l prezintă aşa cum ni-l prezintă. Mâine ni-l vor prezenta pe Traian Băsescu că vrea să-l asasineze pe Moş Crăciun şi chiar pe unii îi vor convinge că aşa şi va fi, că au filmuleţe şi deţin alte probe doveditoare. Mă întreb, câţi îi vor crede?
Referendumul reprezintă mai mult decât un act politic, el reprezintă o speranţă că se pot schimba lucrurile inutile în bine.

Politica ”bunului simț”

A avea bun simț nu este neapărat să-ți lansezi un slogan al ”bunului simț” și să-l ”patentezi”, să te erijezi în singurul politician care ar reprezenta această calitate morală. ”Bunul simț” nu se măsoară în declarații și nici în slogane asumate. Și aceasta în condițiile în care unii ilustrează contrariul moralității și onoarei. ”Bunul simț” înseamnă mai mult decât un simplu slogan. ”Bunul simț” reprezintă o calitate morală, o educație primită în familie și la școală, este setul de valori necesar de care o persoană trebuie să dispună în viața de zi cu zi, dacă se consideră o persoană morală. Este o sumă de trăiri coerente care se poate manifesta într-o credință a ”bunului simț”.
Suntem țintuiți într-o tensiune suspectă de către mulți politicieni de azi. Fariseismul și fățărnicia acestora a atins cote maxime. Suntem iarăși umiliți printr-o serie de posturi de televiziune, în emisiunile cărora unii politicieni ne predică și ne propagă minciuna, calomnia și manipularea, dar în care se face recurs la ”respect”, la dreptate și adevăr. Și sunt destui cei care mai și delirează inventând o politică a ”bunului simț”. Te întrebi, dacă nu cumva cei care sunt lipsiți de un ”bun simț” ne confiscă și principalele principii de moralitate, la care aspiră fiecare cetățean. Astfel încât poți deduce că sunt mai sinceri adepții politicii de instaurare a ghilotinei decât perverșii și ipocriții acestei vremi.
Traim într-o lume în care se cultivă și predomina înca minciuna și manipularea în spațiul public, în care clasa politică ne induce psihoza și decadența , folosind mașinăria infracțiunilor verbale. Ne este livrată o politică a fricii și o demonizare pentru instituțiile statului pe care ”cartelurile” din partide și din altă sfere nu le pot controla și administra în interes privat, apelând la un interes public. Debitul verbal agresiv al unor politicieni de formațiune liberală ne aduc aminte de mostrele de reflexie ale comunismului teoretic și practic din trecut. Mutarea Johannis a fost de fapt un afront de luptă contra președintelui Băsescu. I s-a cerut premier tehnocrat, dar i s-a solicitat și un premier independent și de partide și de președinte. Trebuia să mai zică și ”un premier independent față de Țară”. Nu mă miră că mulți descendenți a unor figuri proeminente din vechea gardă comunistă și-au găsit locul și rostul liberal. Și când te gândești că există pe bune un deficit de valoare ”liberală”.
Astăzi nu mai înțelegi în ce tip de republică existăm: parlamentară sau semiprezidențială?! Pentru că ofensiva mai multor partide, care s-a produs la adresa normalității constituționale, dă multe semne de întrebare. Și, în primul rând, te întrebi, pentru cine se spetesc și pe cine îi reprezintă majoritatea personajelor politice?! Pe cetățeni sau pe ei înșiși?! În prezent avem doi ”premieri” care pozează în fața ecranelor de la televizoare și un premier în exercițiu. În acest moment avem trei premieri! Așa că asistăm la o bătălie încrâncenată pentru postul de prim-ministru al României. În scena politică Klaus Johannis și Lucian Croitoru au devenit repere informaționale și de dezbatere publică.
”Premierul” Klaus Johannis sau premierul coaliției de la Grivco, cum a fost botezat de președintele țării Traian Băsescu, este actualul primar de Sibiu și omul Partidului Național Liberal. Adus cu surle și în urale, parcă asistam la o nouă revoluție franțuzească, Johannis era văzut ca premierul providențial, salvatorul”crizei”. Ne-am mirat de soluția liberală și de cea social-democrat, dar mai ales de cea ”populară” a UDMR-ului. Până la urmă, ne-am dat seama că Johannis este un fel de păpușă ”barby” care nu are o pregătire economică specifică și nici o prospecție a viitorului. Este adevărat că pe vreama guvernării liberalilor a beneficiat din plin de cele mai multe fonduri, dacă nu mă înșeală memoria 1677mln.lei, în calitate de primar al Sibiului și de brandul de capitală europeană. Mai este adevărat că în Sibiu există investiții nemțești masive și că o comunitate se poate administra de la sine, fără soluții reale din partea ”marelui” edil. Nimeni nu știe ce echipă are în spate Johannis și spre ce valori certe va tinde în programul său de guvernare:liberale, neoliberale sau socialiste. Ori, se știe, că, în spatele lui stau interese conjuncturale, pe termen scurt și de descurajare a impactului Băsescu. Azi, cu regret, aflu că primarul Johannis este bănuit de complicitate la un caz incredibil de trafic de organe.
”Premierul” Lucian Croitoru sau candidatul de la Palatul Cotroceni a fost desemnat de președintele Băsescu ca urmare a solicitării majorității parlamentare de-a vedea în fruntea guvernului un premier tehnocrat și nu unul politic. Din câte am putut să remarc, Lucian Croitoru, într-adevăr, posedă o pregătire serioasă în domeniul administrării unei economii și o viziune proprie de gestionare a crizei economice și a soluțiilor pe care trebuie să le aplice în societate.
Cetățeanul este același, se uită le televizor și vede aceeași placă stricată dintr-un refren în care ”noua majoritate parlamentară” îndrugă ”Băsescu este răul”. Aceasta fără ca să ne referim la ”păcătosul” Becali cu pretenții de ”bun creștin”.
Zilele acestea am auzit mai multe voci care îndurerate ziceau ”Doamne iartă-i pe nebuni și pe noi, nemernicii, că i-am votat!”
Și în acest spectacol a la Caragiale nu știi în ce să mai crezi. Unii fac recurs la ”premieri” și la valori morale, lipsindu-le cu desăvârșire acestea. Și ei știu că ”bunul simț” nu se cere afișat sau invocat ca un scop electoral, pentru că ”bunul simț” este o calitate pe care fie o ai sau nu o ai. Ca orișice cetățean, ca român, îmi caut personajul politic spre care să se îndrepte aceleași valori și aspirații, aceleași vise mărețe. Pentru că vreau ca el simtă când imi spune: ”Sunt ca și tine!”

De ce nu trebuie să fim indiferenți!

Societatea e într-o continuă mișcare. Manifestele sociale și politice ne zguduie din temelie priveliștile și valorile.
Discursurile zgomotoase ne ignoră rădăcinile și ne cutremură regăsirea de esențe. Uităm de nevoia prospectării unor proiecte de avengură și suntem nemulțumiți că efectele negative ale crizei economice mondiale nu își sistează pledoriile. Nici nu am găsit vaccinul indicat și nici soluția de remedierea pentru criză.
Și te întrebi: această criză este reală, adevărată sau virtuală?! O criză care vrea să ne ia mințile și în dosul căreaia se ascunde neputința multor politicieni și șmecheri tupeiști, unii strecurați și cocoțați și astăzi în diverse funcții importante ale statului. Scala de valori este bântuită de non valori, încăt a fost inversată.
Să recunoaștem că astăzi prosperă găștile vânzătorilor de iluzii, sunt la polul naționalimului și, totodată, sunt accesați și la un pol al internaționalismului. Și aceste găști se revendică ca unice reprezentante ale statului român. Ei experți, ei doctori cu "diagnoza" sau "dializa" societății, ei referenții de succes. Și în spatele lor nu există decât eșecuri. Pentru că până în prezent au instaurat o comoditate a mediocrității, pe care o împărtășesc cetățeanului. Apeși telecomanda și vezi minciuna jubilând la televizor: președintele înjurat, succesele diplomației criticate, filfizonii elogiați. Și ne servesc minciunile poleite sistematic, zi de zi, oră de oră. Fără nici o remușcare de sine, gașka distribuie gargară, intriga și scandalul. Acesteia nu i se pare normală nici o ordine în societate și doar mizeria, răul sau panica au astăzi audiență. Astfel, încât evaluatorii efectelor crizei economice ne oferă și efectele propriilor crize, pentru că ne vor părtași ai opiniilor lor şi pe noi niște crizați. Până când?!
Și am ajuns cu toții la capătul răbdărilor, nu și al puterilor. Și acest lucru nu îl putem ignora. Nefirescul ne-a cuprins de-a binelea și ne istovește. Se impune o revizuire a valorilor pe care trebuie să ne axăm în perpectivă. Se cer soluții corecte și măsuri adecvate pentru îmbunătățirea percepției noastre pentru ceea ce avem de gând să facem, ca să ne consolidăm și să construim în viitor în care să primeze binele şi bunele moravuri. Este nevoie să ne împăcăm cu ideea că nu suntem perfecți și să privim lucizi și pragmatici l ce avem de realizat. Să ne regăsim speranța că se poate, că totul stă în puterile noastre și, în concordanță, cu credința în Dumnezeu. Eu cred că se poate...Trebuie doar să ne regăsim pe noi înșine, să îl redescoperim pe celălalt de lângă noi, fie că e soția, prietenul, prietena sau vecinul. Să nu mai fim pe cont propriu şi lipsiţi de vlagă, pentru că doar așa putem deveni o Națiune Unită, o famile mare.
O dată, credința fiind regăsită, putem lucra la o Românie prosperă și la un viitor propriu.

Noua Rusie. Doctrina Medvedev inspirată din doctrina Putin

Articolul ”Rusia, înainte!" și ultimele discursuri, în special cel ținut la conferința de la Yaroslavl, în fața politologilor și intelectualilor ruși, au fixat eminamente formarea doctrinei politice externe a președintelui rus Medvedev. Noua doctrină rusească redă un nou pragmatism coroborat cu însușirea strategiei Putin, dar și o renunțare categorică de la linia politică rusă din anii 90.
Ideologia noii doctrine rusești este bazată pe o abordare în care statul rus trebuie să se dezvolte împreună cu alte democrații suverane responsabile. Doctrina Medvedev este formată pe cinci principii cheie şi care revendică: democrația; suveranitatea; statele naționale; standarde democratice unice; utilizarea convingerii în locul constrângerii.
În viziunea doctrinei lui Medvedev se afirmă că, doar statele care posedă sau își asumă o democrație suverană responsabilă pot fi considerate cele mai prețioase partenere în procesul edificării noii ordini mondiale. Numai că președintele rus reclamă specificul democrației ruse și menținerea acestuia și în viitor. Așa se face că președintele american Barac Obama, peste câteva zile după discursul ”doctrinar” a lui Medvedev, luând cuvântul la una din sesiunile Adunării generale ONU a declarat: ”Democrația nu poate fi impusă din afară nici unui stat. Fiecare societate trebuie să își identifice calea proprie, și niște căi perfecte nu există. Fiecare țară va călca pe o cale proprie, care are rădăcini în cultura și tradițiile poporului său. Și eu recunosc, că America a abordat foarte des selectiv împărtășirea democrației". De fapt Obama încuviinţează principiile expuse de liderul statului rus. În context, putem menţiona că președintele rus este categoric în raport cu respectarea suveranității, dar și în importanța de-a trata acest principiu respectuos în abordarea politicii externe a statelor contemporane. "Sistemele politice contemporane trebuie să apere suveranitatea statelor ". Of, cum a respectat și respectă suveranitatea statelor post-sovietice(Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan) ne-am convins nu o dată.
Este adevărat că doctrina Medvedev nu arată leit cu doctrina preşedintelui Putin, expusă la Munchen, care i-a şocat pe mulţi analişti şi lideri politici occidentali şi a marcat un punct de cotitură în istoria relațiilor internaționale. La Munhen, pentru prima dată după destrămarea URSS, ”noua” Rusie alui Putin şi-a declarat ostentativ ambiţiile geopolitice în interiorul spațiului post-sovietic şi în străinătate. Și creșterea rolului rusesc pe arena internațională s-a manifestat în contextul desfășurării unei politici multivectoriale a Statelor Unite, ca urmare a asumării rolului de ”hegemonie mondială”. Doar că sporirea preţurilor la petrol şi gaze, „democratizarea” Iranului sau a Afganistanului, succesul redus al încercărilor SUA de a-şi instala dominaţia la periferia fostei Uniuni Sovietice – în regiunea Mării-Negre-Caspice şi în Asia Centrală – a deschis Rusiei oportunităţi de-a acţiona în peisajul internaţional.
Arma energetică
Pentru a fi în temă cu politica de expansiune a Rusiei, mai ales în domeniul energiei, ar trebui să se plece de la un document relevant: „Strategia de energie a Rusiei până în 2030”, aprobată oficial în 2003. Acest document a proclamat în mod clar „că exportul de hidrocarburi este factorul-cheie ce va determina viitorul economic şi politic al Rusiei în comunitatea lumii… Prioritatea fundamentală a Rusiei este de a-şi consolida prezenţa pe pieţele interne ale statelor vecine, de a controla infrastructurile strategice de energie”, în alţi termeni, este o strategie ce solicită crearea unui nou imperiu energetic sub strictul control al Moscovei.
Monopolul Kremlinului asupra furnizării de gaze către UE şi controlul consolidat asupra sistemelor de transport al gazelor din Belarusia, Ucraina şi alte state de tranzit permit Rusiei să dicteze preţul la gaze, dar şi subiecte sensibile, transformând politica energetică într-o puternică armă geopolitică. Rădăcinile acestei strategii şi întreaga idee a utilizării energiei ca o nouă armă geopolitică rusească pot fi găsite în teza de doctorat a dlui Putin, de la Mining Institute din St. Petersburg. Nu înzădar, Rusia insistă să participe pe picior de egalitate la edificarea politicii de securitate comun europeană. Actuala politică a UE de credibilizare a Kremlinului, de pacificare cu Rusia, poate duce- după cum remarcă unii analiști- la aceleaşi rezultate cu politica de pacificare de înaintea celui de-al doilea război mondial. Este adevărat că UE este interesată în includerea Rusiei în iniţia­ţivele sale. Mai ales la Marea Neagră. Proiectele antiruse de genul GUAM sunt considerate dăunătoare regionalismului. Astăzi Rusia sabotează marile proiecte și acțiuni eurooccidentale în spațiul post-sovietic care vor să ajungă direct la sursa de gaze și petrol. Zilele acestea compania rusească Luckoil sabotează tranzitul petrolului din Marea Caspică.
Toate mişcările politice importante de la Moscova, în domeniul energiei şi cel geopolitic, sunt componente ale unui singur plan principal. Și scopul marelui plan rusesc în domeniul energiei, la care Uniunea Europeană se pare că a încuviințat să participe, constă în sistemul ucrainean de transport al gazului, cel mai mare din lume, cu depozite naturale unice, ce sunt absolut necesare pentru a stabiliza funcţionarea tuturor mecanismelor de furnizare a gazelor în anii ce vin. În perioada mandatului de preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan s-a opus cu înverşunare ideii de construire de către Rusia Sovietică a sistemului de transport al gazelor spre Europa. Având un controlul asupra sistemului, împreună cu o treime din rezervele mondiale de gaz, Rusiei își poate recăpăta lejer ”măreţia” imperială. Iar aceste mișcări sunt strict elaborate şi bazate pe o strategie implementată sistematic.
Afacerea și desfacerea
Actualmente, Ucraina este o țară-cheie al noii strategii de mare putere a Rusiei. Fără Ucraina, extinderea puterii ruse în fosta Uniune Sovietică nu mai poate avea loc. Nu înzădar, astăzi Medvedev și Putin mizează pe cartea Timoșenco, aruncându-l din barca celor preferați de Kremlin pe servilul Yanukovici. Ucraina, după cum au repetat mulţi analişti şi lideri politici occidentali, este şi va fi factorul crucial al stabilităţii euro-atlantice şi al securităţii.
Noua politică a SUA a înmânat practic Ucraina şi Georgia Rusiei, neincluzându-le în Alianța Nord Atlantică, a renunțat la Scutul antirachetă din Europa Centrală și de Est , a creat un vid de insecuritate chiar în cadrul Europei. Astăzi nu mai știm ce relevanță pot avea organizații de edificare democratică-GUAM sau axe Marea Baltică-Marea Neagră?!
Iar recenta abordare a Rusiei ca posibil realizator, în comun cu NATO, al unui sistem de apărare anti-rachetă, confirmă că statelor occidentale, în frunte cu SUA, dezvoltă o politică a concesiilor şi de tehnici împăciuitoare cu Rusia.
Pe de altă parte Rusia insistă să diminueze impactul american pe arena internațională. Negocierile turco-ruse, pentru formarea unei alianţe îndreptată împotriva SUA, respectiv de a le elimina din jocurile regio­nale, par să confirme evoluţiile îngrijorătoare din acest spaţiu. Și acest lucru s-a făcut ca urmare a sporirii rolului South Streem în detrimentul proiectului european Nordt Streem.
Noua alianţă anti-NATO între China şi Rusia, creată de statele membre ale Tratatului Securităţii Colective şi Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, din octombrie 2007, de la Dushanbe, tinde să consolideze politica antiamericană. După cum remarcă unii specialiști în materie de geopolitică, puternica structură eurasiatică anti-NATO, înfiinţată pe enormul spaţiu dintre Belarus şi China, dar cu centrul la Moscova, are menirea să modifice complet echilibrul de forţe în Europa şi lume şi să transforme UE în ostatica unor jocuri geopolitice. În context, laboratoarele rusești de geopolitică s-au arătat dezamăgite de puterea Chinei în spațiul Asiei Centrale, care ar domina și ar diminua impactul rus.

***
Te întrebi, dacă statele care văd în Rusia o amenințare se simt confortabil când privesc cu îngrijorare la eventuala noua „mare afacere” cu Rusia pe care o inițiază Washingtonul. Aceasta, în contextul când realităţi geopolitice reclamă un vid de securitate în spațiul post-sovietic, un nivelul ridicat al ameninţărilor simetrice şi asimetrice în regiune, statutul geopolitic nerezolvat al unor state din Europa Centrală şi de Est, conflictele regionale şi disputele teritoriale.
Rusia susține o campania de reafirmare a sferei de influenţă a fostei Uniuni Sovietice, precum și erijarea în unul din actorii cheie care ar edifica viitoarea ordine mondială din Eurasia. Noua doctrină Medvedev vrea să aducă în atenție că principiile instaurate în politica externă de către predecesorul său, actualul premier rus Putin, se regăsesc și în actuala strategie de poltică externă rusă, chiar dacă există noi accente în mesaj.
Pentru a contracara ascensiunea Rusiei, statele din lumea liberă-SUA și cele ale UE- trebuie să-și revizuiască atitudinile și să-și unifice eforturile și tendințele pentru a nu mai intra în calculele politicii ”devide et impera” pe care o aplică Kremlinul. Când va exista un plan occidental, elaborat în această privință, ne vom convinge de forța coezivă a civilizației euroatlantice.

O demisie neprevăzută, cade coaliţia?!

După ce presa a anunţat că Guvernul pregăteşte mutarea de demisie a ministrului educaţiei Ecaterina Andronescu, iată că premierul Emil Boc anunţă că a informat şi consultat coaliţia în legătură cu remanierea lui Dan Nica, ministrul de Interne şi vicepremier. O mutare spectaculoasă mai ales în contextul bătăliei electorale care se anunţă să se încingă pe zi ce trece. Nu cred că doar declaraţiile despre fraudarea alegerilor şi creşterea infracţionalităţii sunt motivele enumerate de premierul Emil Boc pentru propunerea de remaniere a lui Dan Nica din funcţia de ministrul de Interne.Cred că principalul motiv îl constituie faptul că Ministerul de interne şi faimosul serviciu doi şi un sfert au intrat în posesia unei mape de partid, anunţată de craiul social-democraţilor bucureşteni Marian Vanghelie. Şi această decizie a fostluată în contextul în care esxistă o lipsă de progrese în combaterea infracţionalităţii de către ministerul condus de Nica, dar şi declaratiile acestuia despre posibilele fraude electorale. Mă întreb, dacă fraudele electorale au fost "interceptate" de pe acum de vigilentul ministru de interne şi dacă declaraţiile acestuia se bazeză şi pe nişte probe convingătoare. Altfel, acestea pot fi considerate nişte picături de ploaie care vor să stârnească furtuna.Şi când te gândeşti că în parteneriatul de guvernământ, la care s-au asociat partidul democrat liberal şi partidul social democrat, s-a dorit o soluţie de stabilizare a ţării şi a politicii româneşti.
Nu este vorba doar despre ce strategii să aplici în faţa unei crize pe care o avem doar în capul nostru, dar nu şi la băncile româneşti care au profituri exorbitante. Nu putem pune problema că există un plan anticriză asumat de întreaga coaliţe guvernamentală...Întrucât există interese şi strategii personale, electorale şi de moment. Remarcăm că unii s-au aciuat la putere şi în opoziţie, fără să-şi asume un rol şi o misiune în actul guvernării. Politicianismul este o practică care mai este util şi astăzi unor partide şi politicieni care vor dinadins să ne ducă cu preşul.
În loc să existe o stabilitate şi o coabitare în actul guvernării, politicienii ajunşi în funcţie de miniştri nu îşi mai dau seama când sunt reprezentanţii partidelor şi când sunt reprezentanţii ţării. Iar acest lucru este inacceptabil şi dăunător unei societăţi moderne. Pentru că unii s-au învăţat să se manifeste după jumătăţi de măsură şi să nu se dedice total funcţiei râvnite.

A avut motive premierul Boc să-l demită pe ministrul de interne Nica? Cu siguranţă le-a avut. Pentru că cetăţenii nu mai au siguranţa şi imaginea Ministerului de Interne s-a deteriorat grav în ultima perioadă de timp. În loc ca ministrul de Interne să fie preocupat de diminuarea infracţionalităţii şi sporirii protecţie cetăţenilor, inclusiv combaterea fraudelor electorale, în caz că vor exista, acesta anunţă că va exista un tusrism electoral. Şi care e problema? Să înţelegem că Ministerul de Interne nu va puteaa stopa turismul electoral, că această instizâtuţie nu mai poate face faţă provocărilor? Şi atunci, te întrebi, care este menirea Ministerului de Interne, dacă nu cumva stoparea unor asemenea fenomene în societate. Afirmaţia nejustificată a ministrului de interne pune într-o situaţie de impas coaliţia guvernamentală. Cine va frauda alegerile, dacă tu ministru anunţi că va exista asemenea fraude...
Liderul PSD, Mircea Geoană, trebuie să îi aplice o pedeapsă severă acestui ministru, pentru că până la urmă Nica a pus o torpilă la temelia actului de guvernământ la care participă şi Partidul Social Democrat. De fapt, Dan Nica a purces la o pretinsă autodemascare şi a partidului din care descinge.
Pică coaliţa guvernamentală odată cu ministrul Nica?
În tot cazul, se pare că abia acum adevăratele jocuri electorale vor ieşi la suprafaţă...

Între România noastră și România lor

De ceva timp asistăm la o bătaie de joc pe care unii magistrați o aplică cetățenilor. O categorie ostatică a sistemului ticăloșit aplică fără menajamente lovitură după lovitură la adresa noastră, a cetățeanului simplu. Pentru că nu își iau ”sporurile de stres” ne stresează de ceva timp sabotând demersul reformării sistemului. Și , sunt semne de întrebare, dacă nu cumva prin inițerea și prelungirea grevei magistraților da fapt se îndrăznește reîntoarcerea noastră obidientă la vechile reguli ale generației criptocomuniste. Și dacă justiția este una din puterile statului, cum se face că o parte din reprezentanții acesteia se încumetă să își aroge dreptul de-a fi mai presus chiar decât legea, pe care tot ei își zic că o servesc.
Nu comentez eventualile pierderi care le-ar fi putut înregistra statul român, datorită faptului că unii potențiali investitori străini ce și-ar fi dorit să inițieze sau să deruleze o afacere în România au abandonat ideea pentru vremuri mai bune sau chiar pentru altă țară. E grav că unii se cred singuri în măsură să se vadă beneficiarii și privilegiații țării.
Și această grevă a magistraților este o suprafață a sistemului ticăloșit, pentru că în fapt este o criză politică. Unii magistrați chiar și-au permis să arunce vorbe ironice cetățenilor, care se mai află prin tribunale în așteptarea lui Goddo, să se adreseze lui Băsescu și Boc dacă vor să-și reglementeze cazurile litigioase. ȘI aceasta în contextul în care s-au estimat pierderi datorită grevei de un miliard de euro. Astăzi magistrații au devenit niște actori ai procesului electoral, iar această grevă nu este, nici mai mult nici mai puțin, decât o reacție la adresa guvernului român care depune substanțiale eforturi să asigure un echilibru social. Magistrații nu mai bat cu ciocanul în masa de judecată ca să dea verdicte corecte, ci îl flutură înspre cei obidiți și nevoiași.
Mă întreb, doar, dacă sunt singulare astfel de doamne Pivniceru sau Temniceru în sistem. Și cred că sistemul poate fi reformat și reformatat cu cadre tinere, serioase, pregătite să se afirme. Trebuie să recunoaștem că există un conflict de generație. Și că, încă, generația cotizantă sistemului comunist nu lase uși și ferestre deschise și nici măcar întredeschise generației anticomuniste. Cred că acei magistrați care sabotează statul, considerându-se mai presus de lege și funcție, trebuie eliberați din funcții și întinerit sistemul. Și acesta trebuie injectat nu cu sânge clientelar, ci cu competențe.
Iar starea din magistratură se extinde și în alte ramuri. Unii păpușari politici simțind adiind un aer preelectoral s-au pus să clocească greve.
Ce-a făcut Traian Băsescu?- se întreabă unii...
A făcut mult din puținul pe care l-a avut la dispoziție, luându-se la trântă cu un sistem ticăloșit și cu unii farsori care se erijează a fi singurii avizați reprezentanți ai acestei țări. Suspendat și blamat de 322 sau de cei cărora acesta le stă ca un os în gât pentru că nu mai pot să iasă la hoțit ziua în amiaza mare. Și, eu, ca și mulți cetățeni de rând, am suferit alături de el. Ba chiar m-am pus în pielea lui. Am fost neputiincios în fața balaurului care s-a chemat calomnia, colportarea, minciuna. Într-un cuvânt, în fața nimicniciei umane. Și, sincer, este foarte greu să te speli de mizeria aruncată de alții la adresa ta. De ce?- m-am întrebat. Cuiva i-am stat în cale... nu am admis imposturii și comodității să se așeze în conștiință. Și nu sunt singurul român care am trăit astfel de experiențe. Sunt mulți, poate chiar întrega țară. Iată de ce mă simt trist când văd cum un zelos jurnalist de la București se războiește cu președintele meu, că văd că face coppy-paste în articolele sale din publicația ”Moldova Suverană” de la Chișinău și inventează proprii ”huiduieli” la adresa lui Traian Băsescu, pe care le aplică o etichetă că ar aparține întregii suflări umane. Mai nou acesta a inversat citările unui ”fugar” la Chișinău și se inspiră altfel- nu cu ”spionaj și contraspionaj”, ci cu ”șantaj și contrașantaj”...Și să nu zici că există o subterană pe axa Chișinău-București (Ziua-Moldova Suverană)?!
Mă bucur la norocul pe care ni l-a dat Dumnezeu să avem și un președinte ”anticomunist”. Și cred că majoritatea românilor sunt mândri. Pentru că în mare parte el a reușit ceea ce nu au reușit alții: să ne spele de petele comunismului și să ne redea demnitatea.
Traian Băsescu, în calitate de președinte al României, a oferit o speranță României că se poate trăi altfel, mai bine. Și unde există speranță, există și un crez. Cred că România va fi pe mâni bune și în viitor.
Simt că vine un timp al deciziilor pentru o Românie profundă!

La Kiev se dezbat noile accente pentru o strategie de politică externă

Diplomația ucraineană a intrat într-o acută criză. Responsabilii ucraineni de politică externă sunt într-o profundă reconsiderare a priorităților Kievului pe arena internațională. Tot mai multe voci expertizate susțin că Ucraina sub șefia lui Victor Iușcenco și-a diminuat pozițiile pe arena internațională. Se încearcă o reasambalare a politicii externe ucrainești, orientată spre o tardivă reapropiere de Kremlin. Pur și simplu, la Kiev se afirmă că factorul ucrainean și-a pierdut completamente inițiativa de politică externă, pe toate direcțiile, și a fost impus să renunțe la subiecte majore în fața mai multor jucători, unde pozițiile ucrainești erau destul de solide. Astfel se cpnsideră că perpetuarea unei asemenea orientări în politica externă poate însemna diminuării relevanței pe plan internațional al Ucrainei și consolidarea influenței străine în procesele interne economice și politice, minimalizării rostului diplomației ucrainești.
Este adevărat că strategia ucraineană de politică externă a constat în ultimii cinci ani în încercarea strictă de-a aranja țara ca un cordon sanitar în jurul Rusiei. Iar această orientare de-a transorma Moscova într-un adversar redutabil internațional în calea intereselor ucrainene a afectat economic Ucraina, a slăbit pozițiile acesteia în spațiul post-sovietic, dar a sporit forța de atracție față de interesele partenerilor occidentali.
Schimbările de accente care s-au produs între Est și Vest au lipsit Ucraina de arma confruntării în raport cu Rusia. Și chiar dacă echipa lui Iușcenco insistă pe o continuitate în politica externă, Washingtonul lui Barac Obama se arată tot mai dezinteresat. Și aceasta în contextul în care unul din strategii americani Zbigniew Brzezinski îi rezerva Ucrainei un rol major în reconfigurarea ”noii ordini internaționale”, descrise în lucrarea ”Marea tablă de șah”.
Politica univectorială a Kievului, după unii, nu este nici măcar proamericană, ci mai degrabă exclusiv antirusească. În perioada când a deținut președinția Leonid Kucima au fost lansate două concepții de perspectivă: ”Ucraina ca lider regional” și ”Ucraina- un centru alternativ de atracție în CSI”. Doar că aceste proiecte s-au arătat a fi niște tentative nereușite de sprijinire al acelor state, pe care nu îi avea sau are la inimă Moscova. Pentru că state precum Republica Moldova și Azerbaidjanul nu ar fi fost de acord cu o astfel de abordare, spun specialiștii ucraineni, acestea s-ar fi detașat de la Ucraina.
Ei consideră, că, Ucraina ieșind din zona de confruntare cu Rusia ar putea înceta să mai fie un obstacol în calea restructurării sistemului de relații din Europa și, astfel, ar putea obține să aibă un câmp larg de manevră diplomatică, spun experți ucraineni. Pentru că planul unei integrări rapide în UE a transformat procesul interațional UE-Ucraina într-o oboseală reciprocă. Acesta se exprimă pe o tendință concentrată pe semnarea actului de asociere și creare a unei zonei de comerț liber cu UE. Kievul încă nu și-a edificat o politică de parteneriat și de vecinătate pe termen lung în raport cu UE. Iată, de ce, unii strategi ucraineni acreditează ideea ca de acum încolo pe agenda zilei să se instaureze refuzul față de o apropiere de Uniunea Europeană, raționament care chipurile ar deschide niște posibilități de inițiere a unui dialog activ și aferent din partea Bruxellesului în reglementarea problemelor economice, migraționale și de vize și care ar fi compatibil intereselor ucrainene.
Kievul a fost lipsit completamente de inițiative în dialogul purtat chiar și cu Statele Unite, enunță ucraineanul Taras Stețikiv, în articolul ”Interesul național” în publicația Zerkalo Nedeli. ”Ucraina în ultimii ani a încuviințat doleanțele Washingtonului chiar în virturea propriilor interese economice”.

România, adversarul principal regional
Kievul nu ascunde că România reprezintă principalul adversar regional și că statul român este considerat un potențial exportator de insecuritate la adresa teritorială a Ucrainei. Cei de la Kiev consideră că diplomația ucraineană sub presiunea decizilor euratlantice ale lui Iușcenco, Tarasiuk și Ogrâzko a cedat mai multe poziții importante în raport cu România, considerată cel mai activ concurent regional al Ucrainei. În afară de decizia platoului continental din Marea Neagră, experții ucrainenei spun că a fost suspendat proiectul ucrainean Dunărea-Marea Neagră ( canalul Bâstroie), că Bucureștiul încuviințează tendințele antistatale a diasporei românești( inclusiv prin pașaportizarea românească) și că ignoră problemele de asimilare rapidă aucrainenilor în România. ”Folosindu-se de statutul de membru UE și NATO, România intenționează să discrediteze activ Ucraina în UE obligând-o să facă în continuare concesii economice și politice până la acordarea unei autonomii românilor din regiunea Cernăuți. Iar exemplul Bucureștilor îl pot urma Bulgaria, Slovacia și Ungaria”( Taras Stețikiv, ”Interesul național”, ZN).
Pe de altă parte, vocile avizate ale Kievului spun că statul lor trebuie să urle în NATO că România duce o politică expansivă la adresa statului ucrainean. Ex-șeful Ministerului Afacerilor Externe a Ucrainei Ghenadii Udovenko adeclarat zilele acestea că ”una din amenințările externe de bază pentru Ucraina, alături de Rusia, în ziua de azi este România”. Udovenko a chemat autoritățile ucrainene să reacționeze la pretențiile teritoriale enunțate de vecini, în special să sporească capabilitățile de apărare a statului și a armatei.
Furia și lipsa tactului diplomatic al fostului șef al diplomație ucrainene relevă starea în care se află azi această instituție a statului ucrainean. "Kievul a contribuit ca România să devină membru NATO. Noi am gândit că acolo îi vor educa și că ei nu vor înainta pretenții teritoriale, dar astăzi vedem că România ne-a luat Insula Șerpilor și că activ desfășoară o pașaportizare în Bucovina. Consider că Ucraina trebuie să strige din răsputeri în NATO despre ceea ce face România”, a declarat ”panicatul” Udovenko. Recunosc, eu unul nu am știut că Ucraina are drept de vot în Alianța EuroAtlantică și școli de maniere aristocratice selecte.

Noi orientări și predicții a politicii externe ucrainene?!
Paralizarea relațiilor cu China, India și Brazilia, considerate noi lideri în politica și economia mondială impune, conform strategilor ucraineni, revizuirea concepției actuale de politică externă. Pentru că aceștia consideră că Ucraina are nevoie de o diplomație pragmatică, care ar servi interesele economice naționale. Măsurile concrete care ar trebui luate, în accepțiunea acestra, țin de nivel strategic și tactic. Astfel, ”Ucrainei ca țară cu un nivel minim de amenințări externe, dependentă de economia dependenței exporturilor și de o dependență obiectivă față de câteva centre de putere din Eurasia i se recomandă să revină la o politică multivectorială, în care accentul ar fi pus pe o diplomație economică”. În relație cu NATO statului ucrainean i se recomandă să se limiteze la un simplu parteneriat, iar dialogul cu UE ar urma să se desfășoare prin intermediul acordului de asociere și de liber comerț. Totodată, statul ucrainean ar trebui să urmeze realizarea unei concepții de ”ofshore politic, potrivit căreia Kievului i s-ar cere să se conecteze la contextul de ”restartare” în relațiile ruso-americane și să pătrundă în dialogul Rusia-UE. Un pas semnificativ, pe care îl enunță experții, îl constituie aranjarea în parteneriatul celor cinci state Rusia-Ucraina-Germania-Franța-Italia, care ar putea constitui o contrapondere non-conflictuală influenței americane în Europa și aliaților acesteia din Europa de Est. În context, se vrea o normalizare a relațiilor cu Federația Rusă printr-un proiect de ”avansare industrială comună”. Toate aceste acțiuni ar urma să aibă loc la nivel strategic. În schimb, în ceea ce privește nivelul tactic s-ar cere o minimalizare a nivelului de tensiune în raporturile ruso-ucrainene datorită cooperării economice, dar și a renunțării definitive în sprijinirea regimului Saakașvili în Georgia, inclusiv în inițerea și desfășurarea reevaluării istoriei ruso-ucrainene.
Doar, spun experții ucraineni, aceste acțiuni de apropiere de Rusia trebuie văzute în contextul insistării ferme a apărării suveranității și unității teritorale a Ucrainei, prin descurajarea acțiunilor agenților ruși în Crimeia și Sevastopol, prin impunerea respectării drepturilor culturale și lingvistice a celor trei milioane de ucraineni din diaspora ce se află în Rusia, etc. Nu se poate, spun aceștia, să ieși dintr-o confruntare acerbă și să intri pe un teren de cedări și pacificări nerentabile. ”Trebuie să ne amintim că Rusia dintotdeauna tinde să domine Ucraina și nu recunoaște definitiv suveranitatea. Acest lucru nu se va schimba nici după o ”reîncărcare” a relațiilor.” Pe de altă parte, experții ucraineni, propun o restbilire și activizare a conactelor cu China, India, Turcia, Egipt, Brazilia și cu alți lideri din economia mondială post-criză. De asemenea, văd o reîncărcare a relațiilor cu Azerbaidjanul, Armenia și țările din Asia Centrală în baza renunțării la retorica de democratizare și mizând pe o concurare agilă a proiectelor rusești în respectivele regiuni.
În context, participarea ucraineană în reglementarea transnistreană este văzută ca o necesitate. Se propune reluarea sprijinului acordat de către Ucraina pentru reprezentanții elitei transnsitrene și renunțarea de-a urma ca orbii instrucțiile UE în acest subiect.
În relație cu țara noastră, strategii ucraineni, solicită ca în plan bilateral și pe coordonatele europene să fie reluată adversitatea dură la adresa României. Să fie întărită coordonarea cu Ungaria și Bulgaria în chestiunea respectării drepturilor minorităților naționale de către București.
Care sunt "notele de final"
Realizând aceste măsuri, spun cei de la Kiev, în scurt timp, aproximativ în decurs de un an, se pot vedea schimbări pozitive în pozițiile de politică externă a Ucrainei. Pentru că, potrivit acestora, Ucraina a încetat îndeobște să promoveze interesele sale în lume depășind cadrul trilateral CSI-SUA-UE.
Astăzi, Ucraina, cu o identitate statală contrafăcută, se află într-o profundă criză de politică externă. Își schimbă factorul ucrainean notele muzicale după 2010?