Proiect. O serie de thinktank-uri americane au dezbătut ideea ca Statele Unite să îşi facă parte din destrămarea URSS
Proiectul Mid, care a eşuat din cauza opoziţiei ferme a preşedintelui rus Boris Elţin, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane în 1992.
Unul dintre cele mai interesante proiecte lansate de thinktank-urile americane după prăbuşirea URSS a fost trecut până acum sub tăcere. Este vorba de propunerea lansată de unul dintre geopoliticienii de mai mică importanţă din Statele Unite ale Americii, William Mid, care însă este apropiat de importanta organizaţie Council for Foreign Relations. Este vorba de o organizaţie americană care formează, practic, un adevărat laborator al politicii externe americane. Proiectul lui William Mid a fost descoperit de analistul politic de origine basarabeană Octavian Sergentu, care a publicat, în urmă cu câteva zile, o carte intitulată „Geopolitica" la editura Dokia.
Proiectul Mid nu a fost concretizat niciodată în vreo ofertă oficială formulată de administraţia americană, însă, în anul 1992, când a fost publicat, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane. Concret, proiectul Mid presupunea ca Statele Unite ale Americii să formuleze o ofertă de a cumpăra Siberia de la Federaţia Rusă, întocmai cum în secolul al XIX-lea americanii au cumpărat Alaska de la Imperiul Ţarist. Statele Unite ale Americii urmau să ofere circa trei mii de miliarde de dolari pentru achiziţia de teritorii de la Rusia. Oferta
era completată cu spri¬jinul americanilor pentru modernizarea Rusiei, inclusiv prin intermediul unor investiţii masive în infrastruc¬tură şi în economie
. De asemenea, diplomaţia americană urma să sprijine consistent Rusia să se integreze în Comunitatea Economică Europeană.
Era vorba, practic, de partea europeană a Rusiei, precum şi de vestul industrializat al Siberiei, inclusiv zona din jurul oraşului Ekaterinburg. „Iniţiativa americanilor, deşi nu a fost concretizată într-o ofertă oficială, a stârnit o opoziţie extrem de dură în Rusia", spune analistul politic Octavian Sergentu, de la site-ul www.clujtoday.ro. El adaugă faptul că oferta americanilor mai includea oferirea cetăţeniei SUA pentru siberieni, precum şi posibilitatea de a folosi limbile popoarelor siberiene, alături de engleză şi rusă, în afacerile
oficiale din administraţia locală.
Context geopolitic complicat
Contextul geopolitic în care a fost lansată ideea era unul deosebit de tulbure. Ruşii fuseseră înfrânţi în Războiul Rece. Mai întâi, şi-au pierdut „coloniile", adică statele satelit din Europa de Est. A urmat destrămarea URSS. Pentru foarte mulţi ruşi, pierderea Belarusului şi a Ucrainei, ţări care fuseseră cucerite de la Polonia şi incluse în Imperiul Ţarist de sute de ani, era mult mai traumatizantă decât o ipotetică pierdere a Siberiei de Est. Mulţi dintre politicienii occidentali credeau că urmează destră¬marea Federaţiei Ruse, mai ales în condiţiile în care începuseră mişcările separatiste din Cecenia şi din Inguşetia. De asemenea, Rusia nu avea în acel moment capacitatea
să investească pentru a dezvolta Siberia, o regiune imensă subpopulată sau chiar cu zone mari nelocuite. „Infuzia" celor trei mii de miliarde de dolari americani în economia rusească ar fi repre¬zentat o adevărată bulă de oxi¬gen pentru economia rusească. Ele ar fi putut să fie folosite pentru eradicarea sărăciei şi pentru a asigura dezvoltarea industrială a Rusiei, care ar fi păstrat partea europeană şi Siberia de Vest, propuneau geopoliticienii americani.
Un alt argument era acela că, după colapsul URSS, naţionalismul începea să renască într-o serie de popoare siberiene, care nu erau deloc fericite cu dominaţia rusească. În plus, pentru mulţi ruşi ar fi fost de bun augur să devină cetăţeni americani.
O altă tentaţie ar fi fost aceea de aderare la Comunitatea Economică Europeană. Piaţa Rusiei şi „provizia" de trei mii de miliarde de dolari americani ar fi fost foarte tentante şi pentru oficialii europeni. Şi asta cu atât mai mult cu cât nimeni nu ştia care va fi viitorul Comunităţii Europene, în condiţiile în care, în epocă, Uniunea Europeană nu exista din punct de vedere juridic, iar o serie de state, precum Austria, erau în afara spaţiului comunitar. Moneda euro şi spaţiul Schengen păreau nişte iluzii, iar integrarea Europei de Est era unul dintre obiectivele politicienilor europeni.
Planul
însă a eşuat din cauza refuzului ferm al adminis¬traţiei Elţin, care ar fi transmis americanilor, pe căi neoficiale, că nici nu poate fi vorba de o discuţie despre vânzarea Siberiei.
Cinci oraşe mari
Siberia conţine un adevărat mozaic de structuri, precum Republica Yakutia, Republica Tuva, Republica Khakassia ori Republica Buriat, dar şi Districtul Autonom Koryakia. Există, de asemenea, o serie de districte federale ale Rusiei. În Siberia, există cinci oraşe mari: Irkuţk, Krasnoyarsk, Novosibirsk, Osmk şi Tomsk. Acestora li se adaugă Vladivostokul de pe malul Oceanului Pacific.
Clausiu Pădurean, România Liberă
10 Decembrie 2010
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-vrut-americanii-sa-cumpere-siberia-de-la-eltin-209196.html
joi, 9 decembrie 2010
marți, 7 decembrie 2010
Despre autorul de poezie Octavian Sergentu
Proaspăt descins din Basarabia, Octavian Sergentu s-a impus în climatul cultural al Clujului prin inteligenţa sa speculativă, prin buna, riguroasa formaţie intelectuală, prin curiozitatea vie pentru fenomenul politic. Cu surpriză, descoperim că este şi un sensibil autor de poezie. Cerebral, sentimental cu măsură, tânărul poet priveşte cu un ochi proaspăt, netocit de convenţii.
Fără să imite pe cineva, îşi caută propria personalitate poetică cu o febrilitate de bun augur.
Ion CRISTOFOR, vicepreşedinte al filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca
Fără să imite pe cineva, îşi caută propria personalitate poetică cu o febrilitate de bun augur.
Ion CRISTOFOR, vicepreşedinte al filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca
Câteva cuvinte despre ”GEOPOLITICA” lui Octavian SERGENTU
Cartea a crescut dintr-un interes crucial pentru domeniu în lumea saturată de intervenţii geopolitice. Autorul are ambiţia globalului şi ne descrie o „summa” de concepte geopolitice. În lucrare utilizează judicios şi cu măiestrie analiza şi sinteza. Este important capitolul de istorie a ştiinţei care ne trece prin meandrele şi caruselul geopoliticii. De aici, renaşterea este mai benefică decât „geneza” ens-ului. Punctele cheie sînt prezentate în continuare cu pornire de la puterea geopolitică. Mai ancorate în realitatea puterii sînt, totuşi, spaţiile care o definesc. Enigmele sînt eludate, dar fac loc inteligibilului. Cunoaşterea răzbate într-un final teofanic. Intervenţia spirituală auctorială penetrează sfera problematicii. Nu este genul scriitorului în a fi indiferent la problemele lumii. Răzbate un solid patriotism şi activism intelectual. Se adaugă cu emfază o înclinare deontică şi deontologică. Autorul dedică cu predilecţie lucrarea sa tinerilor pentru instrument moral. Şi noi o recomandăm.
Emil Pop, lt-col.(r) a Armatei Române
Emil Pop, lt-col.(r) a Armatei Române
OCTAVIAN SERGENTU şi POEZIA GERULUI NOSTRU
Motto:
„Plugarul a venit
Şi a arat
Ţara lui Abel!...
Să fi fost, oare, Cain?...”
ÎnGERUL NOSTRU
Când a sosit, din Republica Moldova, în Clujul universitar, cu o bursă, tânărul basarabean Octavian Sergentu avea deja în tolba sa poeme întregi, dovedind o remarcabilă asimilare laborioasă, intuitivă, a operelor unor mari creatori de limbaj, români-moldoveni, precum, şi iată doar câţiva, dintr-un lung şir, Mihail Codreanu, George Bacovia şi Nicolae Labiş. Propensiunea spiritului său creator, spre cunoaşterea geometriei (geo)politice a Uniunii Europene, însă şi a terorii şi prăbuşirii unui întins Imperiu al Răsăritului, nu l-a îndepărtat de artă, dimpotrivă: poezia sa a sporit în complexitate, devenind în acelaşi timp jurnalist, publicist, autor de articole şi eseuri politice, analist-politolog, genuri cu totul prodigioase ale culturii scrise, acestea l-au transformat pe creatorul de poezie Octavian Sergentu într-un scriitor complet.
Volumul său de debut ÎnGERUL NOSTRU (Casa de Editura DOKIA, 2010, Cluj-Napoca) reprezintă, din tot ceea ce a publicat până azi, prin reviste, o antologie esenţială a gândirii şi concepţiei unui om, ajuns sub aspre timpuri, în jurul vârstei mitice de 33 de ani – a Mântuitorului Isius Christos: „... Sunt beat după fecioara/ căreia i-am pierdut inelul./ Ea mă aşteaptă în pragul unei traduceri/ Sau în faţa unei ştiri/ La rubrica pierderi/ fiindcă aceea matrimonială,/ nu mai există! (...)/ Sorbeam din vinul pe care/ L-am abandonat/ Cu mulţi ani, în urmă,/ în Era lui Gorbaciov./ Şi, nemairostind vorbe,/ pe stradă/ Le transmiteam prin mesaje/ De pe Net:/ Şi ele reclamau să facem dragoste, on line,/ Iar nouă ni s-a blocat tasta/ De care depindea/ Întreaga noastră viaţă!...” (Istorie recentă)
Milenarist, în sensul terorii şi presiunii cronologiei evenimentelor, tânărul OCTAVIAN SERGENTU structurează o crudă, ironică şi aspră viziune nu autoreferenţială, cât transmodernă, paradoxală şi... europocentrică:
„Conflictul istoric/ Dintre autonomiile căptuşite în dosul inimii/ Ce nu mai sunt explicite! (...)/ tăiem doar caşcavalul, în felii/ ca pe un contract.../ Şi iarăşi producem planul anticriză/ Confuz,/ precum covrigul de sare;/ Vine un credit ipotecar/ De la banca cu soluţii,/ Care nu pune condiţii/ de creare/ a unui nou guvern/ de Uniune Naţională!..../ Încărcând ştiri, pe itnernet/ Şi oferindu-ne nenumărate calamităţi/ expuse la televizor,/ Şi la radio/ Ne rezervăm greve şi proteste/ iubiri interzise/ Şi lacrimi!...” (Manipulare).
Expresivitatea a devenit metapoetică, în cazul lui Octavian Sergentu, scânteind peste fragilitatea, derizoriul, relativitatea existenţei, avându-şi sursa în „întortocheatul destin (geo) politic al timpurilor”, al sfârşitului de secol: „licăriri de comete” (prevestitoare de rău); „anotimpuri vărgate” (şi „îngheţate”); „perechi de erori”; „coduri, la altitudini”, „violenţe şi altercaţii verbale”; „cobitoare stafii”; „greieri – dansând în rouă/ descoperindu-şi Casa, Masa şi Ţara...”, „Căci fiecare îşi vinde haina/ Ca pe propriul suflet,/ fără să mai gândească la dreapta,/ Sau la stânga politică,/ La imperii, sau la enclave,/ La marele Rock şi Folk,/ Uitând şi de proximitatea Iadului/ Şi a Raiului,/ De literatură şi de viaţă/ Strecurată/ în paşapoartele biometrice/ Cu cifra hidrei/ Ori a Satanei! (...)/ Mişcarea de Reîntregire/ a Spiritului/ Trupului şi Faptei,/ Ce pot schimba cămăşile, de pe noi,/ Dar nu ne pot lua ochii/ Care fug după stele/ şi înălţimi/ respirând vocale de mărimea portocalelor!...” (Jocul Mijatca).
Talentul cu totul de excepţie al poetului OCTAVIAN SERGENTU îl ridică, unduitor, deasupra uscatei şi aridei expresivităţi a eseistului, editorialistului şi analistului politic. Intuind gramatica şi codurile interioare ale metaliteraturii, el concepe o poezie originală şi proaspătă, la antipodul conceptelor aleatorii şi mişcătoare. Şi întâlnim foarte rar aceste fenomen, umiditatea (şi nu secitatea) e vegetală, ca infinitele tulpini ale pădurilor tinere, adăstând, verticale, limpiditatea, lumina. Iată o mostră subtilă, discret labişiană, amintindu-ne „soarele, scurs pe pământ”, austeritatea şi asprimea tatălui-vânător, în celebra Moarte a căprioarei:
Şi îngerii plâng după tine, tată,
Ah, cât te iubesc!... Cum te strig!...
Să revii în viaţa de altădată!...
Şi îngerii plâng pentru tine, tată,
Ţi-au dat aripile, să vrei în paradis,
Când lacrima lor cădea pe faţă
Şi ne întrebau cât mai rămâi de trist?!...
Poate că îngerii noştri respiră
Şi ne cântă, din depărtări,
Vechea noastră inedită idilă,
Rătăcită, în sens şi uitări!...
Poate că îngeri suntem chiar noi,
Care purtăm calvarul sau poama,
Ce zace într-un vechi butoi,
Şi are doar mireasmă de toamnă!...
..........................................................
Poate că ei au plecat, în amurg,
Spre alte tărâmuri astrale,
Şi ne încălzesc la vreun nou rug
Cu alţi îngeri, cu alte icoane...”.
Acest splendid şi laconic poem este capodopera, care dă (şi) titlul volumului: ÎnGERUL NOSTRU (şi, fiind la singular, ne gândim să-l întrevedem-întrepătrundem pe acela care ocroteşte Patriile: îngerul Mihail). Rareori întâlnim, la un poet – şi este acesta şi cazul tânărului OCTAVIAN SERGENTU, drama ascunsă cu stoicism, în străfunduri, în adâncimile spiritului, asemenea incandescentei lave a vulcanilor. Fosforescenţele expresiei estetice vor năvăli, măcar ele, cândva, la suprafaţă?... Suferinţa crudă, tăinuită, seculară, erupe, printre vocabulele versurilor: „Am obosit să tune cerul, înnourat, în mine/ Şi stelele să se ascundă/ Când vin multe ploi,/ Să te blestem, să te urăsc, cu stângăcie/ Şi-apoi să te doresc,/ Când suntem Noi!...”/ „Am obosit să tot aştept minciuna,/ respirând pe buze,/ Ca zâmbetul şi camuflatul tău sărut,/ Care striveşte mult mai rău, ca labele meduzei;/ Am obosit să fie slut!...” (ÎnGERUL NOSTRU) Octavian Sergentu are un nume straniu, tranşant şi simbolic, ca un pseudonim, trimiţându-ne spre amintirea altor minunaţi vizionari, ca nume ostăşeşti, din naştere: precum cel al lui Vasile Militaru, dintre războaie, căpitan de lungă cursă al închisorilor comuniste. Poetul îşi împlineşte, ironic-bacovian, „toate profeţiile politice”, în ciuda „vremurilor parşive” şi a „divorţului timpului”.
„Departe eşti şi tist e ceasul
Ca telefon-i mut şi nici nu sună!...
Parşiva vreme dă impasul,
În inimă e cataclism şi e nebună!...
Şi nu te întorci, din depărtare,
Să spargi un vis aproape infernal,
Să redevii iluzia din zare;
Şi inima, ce bate la plural!”
Promisiunea, paradisiacă, este ironică, stingheră şi nesigură, fruct al unui viitor incert, pâlpâind şi neştiut:
„În părul tău se vor împleti trandafirii
Şi luna îţi vor aduce-o, din cer,
Când stelele se vor azvârli, în pâlpâire,
Frumoasa mea, din amintire,
Revino în viaţa mea, ţi-o cer! (...)
Îţi aduci aminte cum, odată,
Îmi vorbeai de sufletul-pereche şi de zbor,
Că despărţirea e o erată
Ce n-am înlăturat-o, din calculator.
Şi-acum, când totu-i vers şi nostalgie
Şi norii fioroşi şi-au făcut turn, în cer,
Frumoasa mea, din amintire,
Ce a fost dorinţă, astăzi este stingher!...”
Octavian Sergentu îşi concentrează poezia, aproape epigramatic-aforistic, căutând esenţa şi atunci, metapoezia se transformă în catren, sau în haiku, paradoxale şi memorabile metafore, înfruntând perisabilitatea dogmelor şi ideologiilor:
„Există cea mai mare trecere, în lume,
Când vine vreun ceas al vânzării!...
Vorbesc doar arginţii...
Şi crucile, de pe mesele Tăcerii!
....................................................
Toamna aceea, prin care o doină
Cânta, după ploaie!...
Voievozii alergau după războaie
şi minuni,
Meşterii ridicau cetăţi
Şi o mănăstire, sub soare...
Prin toamna aceea a trecut şi Ana,
Care spre Manole venea!...”
N-ar fi exclus să întrevedem, cumva unilateral, Simbolismul politic al titlului acestui volum, ÎnGERUL NOSTRU. Până în 1991, poeţi precum Josef Brodski, Grigore Vieru sau Anatol Ciocanu vorbeau, doar pe şoptite, despre gerul din Extremul Răsărit al Imperiului sovietic. Astăzi, ne-aminteşte Octavian Sergentu, nu mai este de vină frigul acela imperial, ci gerul dinlăuntrul sufletului nostru. Sunt toate acestea metafore şi simboluri incredibile, la un creator tânăr, netrecut (slavă Domnului!) prin vechi politici, ori lagăre de concentrare!
Astfel este şi acest sclipitor Haiku, închinat sfârşitului rănilor şi tuturor durerilor:
„Rănile au făcut aripi
Şi defilează, prin nori,
Caută durerile, toate,
În alte aripi de visători!...
..........................................
Peste Ţări, ape şi Mări,
Cu întregul alai de îngeri
Îşi petrec lacrima-n poveri!...
............................................
Rănile tale scriu poeme
Care n-au fost citite, cândva,
Umbra le creşte copite de căprioară,
Ca suferinţa să poată umbla!...
...................................................
Râuri şi mări, în zare,
brazi, plopi, codri, sub cer
Sate, cetăţi, oameni, oraşe –
În arşiţă şi în ger!” (ÎnGER)
Oraşul suferinzilor seculari, sub un sceptru imperial prăbuşit, este asemănat de poet cu cetatea, arşiţa şi oamenii NINIVEI a profetului Iona. Iar neamul – e Poporul lui Ezekiel, în exilul babilonian:
„Oraş al stingerii şi învierii noastre,
Bolnav de-atâtea bocitori,
La porţi!...
Desculţi să trecem, ca proorocii
Graniţa!...
Toţi, la un loc!...”
Octavian Sergentu ne apare, astfel, în volumul „ÎnGERUL NOSTRU”, în egală măsură, un vizionar politic şi mitic, într-o eră în care, iată, se pot împlini toate profeţiile politice”. Un vizionar original, îndrăzneţ şi paradoxal, de la care ne putem aştepta la importante realizări, în domeniul Artei şi Culturii scrise româneşti şi europene, de mâine.
Constantin Zărnescu
Cluj-Napoca, anul 2010
„Plugarul a venit
Şi a arat
Ţara lui Abel!...
Să fi fost, oare, Cain?...”
ÎnGERUL NOSTRU
Când a sosit, din Republica Moldova, în Clujul universitar, cu o bursă, tânărul basarabean Octavian Sergentu avea deja în tolba sa poeme întregi, dovedind o remarcabilă asimilare laborioasă, intuitivă, a operelor unor mari creatori de limbaj, români-moldoveni, precum, şi iată doar câţiva, dintr-un lung şir, Mihail Codreanu, George Bacovia şi Nicolae Labiş. Propensiunea spiritului său creator, spre cunoaşterea geometriei (geo)politice a Uniunii Europene, însă şi a terorii şi prăbuşirii unui întins Imperiu al Răsăritului, nu l-a îndepărtat de artă, dimpotrivă: poezia sa a sporit în complexitate, devenind în acelaşi timp jurnalist, publicist, autor de articole şi eseuri politice, analist-politolog, genuri cu totul prodigioase ale culturii scrise, acestea l-au transformat pe creatorul de poezie Octavian Sergentu într-un scriitor complet.
Volumul său de debut ÎnGERUL NOSTRU (Casa de Editura DOKIA, 2010, Cluj-Napoca) reprezintă, din tot ceea ce a publicat până azi, prin reviste, o antologie esenţială a gândirii şi concepţiei unui om, ajuns sub aspre timpuri, în jurul vârstei mitice de 33 de ani – a Mântuitorului Isius Christos: „... Sunt beat după fecioara/ căreia i-am pierdut inelul./ Ea mă aşteaptă în pragul unei traduceri/ Sau în faţa unei ştiri/ La rubrica pierderi/ fiindcă aceea matrimonială,/ nu mai există! (...)/ Sorbeam din vinul pe care/ L-am abandonat/ Cu mulţi ani, în urmă,/ în Era lui Gorbaciov./ Şi, nemairostind vorbe,/ pe stradă/ Le transmiteam prin mesaje/ De pe Net:/ Şi ele reclamau să facem dragoste, on line,/ Iar nouă ni s-a blocat tasta/ De care depindea/ Întreaga noastră viaţă!...” (Istorie recentă)
Milenarist, în sensul terorii şi presiunii cronologiei evenimentelor, tânărul OCTAVIAN SERGENTU structurează o crudă, ironică şi aspră viziune nu autoreferenţială, cât transmodernă, paradoxală şi... europocentrică:
„Conflictul istoric/ Dintre autonomiile căptuşite în dosul inimii/ Ce nu mai sunt explicite! (...)/ tăiem doar caşcavalul, în felii/ ca pe un contract.../ Şi iarăşi producem planul anticriză/ Confuz,/ precum covrigul de sare;/ Vine un credit ipotecar/ De la banca cu soluţii,/ Care nu pune condiţii/ de creare/ a unui nou guvern/ de Uniune Naţională!..../ Încărcând ştiri, pe itnernet/ Şi oferindu-ne nenumărate calamităţi/ expuse la televizor,/ Şi la radio/ Ne rezervăm greve şi proteste/ iubiri interzise/ Şi lacrimi!...” (Manipulare).
Expresivitatea a devenit metapoetică, în cazul lui Octavian Sergentu, scânteind peste fragilitatea, derizoriul, relativitatea existenţei, avându-şi sursa în „întortocheatul destin (geo) politic al timpurilor”, al sfârşitului de secol: „licăriri de comete” (prevestitoare de rău); „anotimpuri vărgate” (şi „îngheţate”); „perechi de erori”; „coduri, la altitudini”, „violenţe şi altercaţii verbale”; „cobitoare stafii”; „greieri – dansând în rouă/ descoperindu-şi Casa, Masa şi Ţara...”, „Căci fiecare îşi vinde haina/ Ca pe propriul suflet,/ fără să mai gândească la dreapta,/ Sau la stânga politică,/ La imperii, sau la enclave,/ La marele Rock şi Folk,/ Uitând şi de proximitatea Iadului/ Şi a Raiului,/ De literatură şi de viaţă/ Strecurată/ în paşapoartele biometrice/ Cu cifra hidrei/ Ori a Satanei! (...)/ Mişcarea de Reîntregire/ a Spiritului/ Trupului şi Faptei,/ Ce pot schimba cămăşile, de pe noi,/ Dar nu ne pot lua ochii/ Care fug după stele/ şi înălţimi/ respirând vocale de mărimea portocalelor!...” (Jocul Mijatca).
Talentul cu totul de excepţie al poetului OCTAVIAN SERGENTU îl ridică, unduitor, deasupra uscatei şi aridei expresivităţi a eseistului, editorialistului şi analistului politic. Intuind gramatica şi codurile interioare ale metaliteraturii, el concepe o poezie originală şi proaspătă, la antipodul conceptelor aleatorii şi mişcătoare. Şi întâlnim foarte rar aceste fenomen, umiditatea (şi nu secitatea) e vegetală, ca infinitele tulpini ale pădurilor tinere, adăstând, verticale, limpiditatea, lumina. Iată o mostră subtilă, discret labişiană, amintindu-ne „soarele, scurs pe pământ”, austeritatea şi asprimea tatălui-vânător, în celebra Moarte a căprioarei:
Şi îngerii plâng după tine, tată,
Ah, cât te iubesc!... Cum te strig!...
Să revii în viaţa de altădată!...
Şi îngerii plâng pentru tine, tată,
Ţi-au dat aripile, să vrei în paradis,
Când lacrima lor cădea pe faţă
Şi ne întrebau cât mai rămâi de trist?!...
Poate că îngerii noştri respiră
Şi ne cântă, din depărtări,
Vechea noastră inedită idilă,
Rătăcită, în sens şi uitări!...
Poate că îngeri suntem chiar noi,
Care purtăm calvarul sau poama,
Ce zace într-un vechi butoi,
Şi are doar mireasmă de toamnă!...
..........................................................
Poate că ei au plecat, în amurg,
Spre alte tărâmuri astrale,
Şi ne încălzesc la vreun nou rug
Cu alţi îngeri, cu alte icoane...”.
Acest splendid şi laconic poem este capodopera, care dă (şi) titlul volumului: ÎnGERUL NOSTRU (şi, fiind la singular, ne gândim să-l întrevedem-întrepătrundem pe acela care ocroteşte Patriile: îngerul Mihail). Rareori întâlnim, la un poet – şi este acesta şi cazul tânărului OCTAVIAN SERGENTU, drama ascunsă cu stoicism, în străfunduri, în adâncimile spiritului, asemenea incandescentei lave a vulcanilor. Fosforescenţele expresiei estetice vor năvăli, măcar ele, cândva, la suprafaţă?... Suferinţa crudă, tăinuită, seculară, erupe, printre vocabulele versurilor: „Am obosit să tune cerul, înnourat, în mine/ Şi stelele să se ascundă/ Când vin multe ploi,/ Să te blestem, să te urăsc, cu stângăcie/ Şi-apoi să te doresc,/ Când suntem Noi!...”/ „Am obosit să tot aştept minciuna,/ respirând pe buze,/ Ca zâmbetul şi camuflatul tău sărut,/ Care striveşte mult mai rău, ca labele meduzei;/ Am obosit să fie slut!...” (ÎnGERUL NOSTRU) Octavian Sergentu are un nume straniu, tranşant şi simbolic, ca un pseudonim, trimiţându-ne spre amintirea altor minunaţi vizionari, ca nume ostăşeşti, din naştere: precum cel al lui Vasile Militaru, dintre războaie, căpitan de lungă cursă al închisorilor comuniste. Poetul îşi împlineşte, ironic-bacovian, „toate profeţiile politice”, în ciuda „vremurilor parşive” şi a „divorţului timpului”.
„Departe eşti şi tist e ceasul
Ca telefon-i mut şi nici nu sună!...
Parşiva vreme dă impasul,
În inimă e cataclism şi e nebună!...
Şi nu te întorci, din depărtare,
Să spargi un vis aproape infernal,
Să redevii iluzia din zare;
Şi inima, ce bate la plural!”
Promisiunea, paradisiacă, este ironică, stingheră şi nesigură, fruct al unui viitor incert, pâlpâind şi neştiut:
„În părul tău se vor împleti trandafirii
Şi luna îţi vor aduce-o, din cer,
Când stelele se vor azvârli, în pâlpâire,
Frumoasa mea, din amintire,
Revino în viaţa mea, ţi-o cer! (...)
Îţi aduci aminte cum, odată,
Îmi vorbeai de sufletul-pereche şi de zbor,
Că despărţirea e o erată
Ce n-am înlăturat-o, din calculator.
Şi-acum, când totu-i vers şi nostalgie
Şi norii fioroşi şi-au făcut turn, în cer,
Frumoasa mea, din amintire,
Ce a fost dorinţă, astăzi este stingher!...”
Octavian Sergentu îşi concentrează poezia, aproape epigramatic-aforistic, căutând esenţa şi atunci, metapoezia se transformă în catren, sau în haiku, paradoxale şi memorabile metafore, înfruntând perisabilitatea dogmelor şi ideologiilor:
„Există cea mai mare trecere, în lume,
Când vine vreun ceas al vânzării!...
Vorbesc doar arginţii...
Şi crucile, de pe mesele Tăcerii!
....................................................
Toamna aceea, prin care o doină
Cânta, după ploaie!...
Voievozii alergau după războaie
şi minuni,
Meşterii ridicau cetăţi
Şi o mănăstire, sub soare...
Prin toamna aceea a trecut şi Ana,
Care spre Manole venea!...”
N-ar fi exclus să întrevedem, cumva unilateral, Simbolismul politic al titlului acestui volum, ÎnGERUL NOSTRU. Până în 1991, poeţi precum Josef Brodski, Grigore Vieru sau Anatol Ciocanu vorbeau, doar pe şoptite, despre gerul din Extremul Răsărit al Imperiului sovietic. Astăzi, ne-aminteşte Octavian Sergentu, nu mai este de vină frigul acela imperial, ci gerul dinlăuntrul sufletului nostru. Sunt toate acestea metafore şi simboluri incredibile, la un creator tânăr, netrecut (slavă Domnului!) prin vechi politici, ori lagăre de concentrare!
Astfel este şi acest sclipitor Haiku, închinat sfârşitului rănilor şi tuturor durerilor:
„Rănile au făcut aripi
Şi defilează, prin nori,
Caută durerile, toate,
În alte aripi de visători!...
..........................................
Peste Ţări, ape şi Mări,
Cu întregul alai de îngeri
Îşi petrec lacrima-n poveri!...
............................................
Rănile tale scriu poeme
Care n-au fost citite, cândva,
Umbra le creşte copite de căprioară,
Ca suferinţa să poată umbla!...
...................................................
Râuri şi mări, în zare,
brazi, plopi, codri, sub cer
Sate, cetăţi, oameni, oraşe –
În arşiţă şi în ger!” (ÎnGER)
Oraşul suferinzilor seculari, sub un sceptru imperial prăbuşit, este asemănat de poet cu cetatea, arşiţa şi oamenii NINIVEI a profetului Iona. Iar neamul – e Poporul lui Ezekiel, în exilul babilonian:
„Oraş al stingerii şi învierii noastre,
Bolnav de-atâtea bocitori,
La porţi!...
Desculţi să trecem, ca proorocii
Graniţa!...
Toţi, la un loc!...”
Octavian Sergentu ne apare, astfel, în volumul „ÎnGERUL NOSTRU”, în egală măsură, un vizionar politic şi mitic, într-o eră în care, iată, se pot împlini toate profeţiile politice”. Un vizionar original, îndrăzneţ şi paradoxal, de la care ne putem aştepta la importante realizări, în domeniul Artei şi Culturii scrise româneşti şi europene, de mâine.
Constantin Zărnescu
Cluj-Napoca, anul 2010
Şi(S)canarea GEOPOLITICII
“Compediu de GEOPOLITICĂ” (Casa de Editură DOKIA, Cluj-Napoca, 2010) a politologului Octavian SERGENTU - reprezintă o încercare de sintetizare a informaţiilor referitoare la ştiinţa GEOPOLITICII, scoţându-i în evidenţă pe precursorii care au legitimat-o în timp, teoriile, paradigmele şi şcolile care au făcut-o în prezent atât de solicitată.
Actualitatea investigaţiei şi gradul de aprofundare. Studiul Geopoliticii a devenit indispensabil tendinţelor diferitelor entităţi specifice epocii contemporane. Şi dacă geopolitica tradiţională a pus accentul pe elemente şi factori eminamente naturali, evoluţia lumii a marcat, de-a lungul secolelor, cu evidenţă, rolul din ce în mai important pe care a început să-l joace aceasta. Mai ales în contextul dezvoltării complementarităţii spaţiului economic cu cel politic şi social, al ascensiunii informaţiei, a culturii şi civilizaţiei (indiferent de viziune, europeană sau americană), care insistă din ce în ce mai mult pe o modelare a proceselor şi evoluţiilor contemporane. Şi apare astfel normal ca astăzi să se insiste pe anumiţi vectori din zona geoeconomiei, geoinformaţiei sau geoculturii, care însumează o ştiinţă mult mai aplicată, ” raţionalizată”, chiar dacă în aparenţă pare una din registrul literaturii science-fiction, cum este GEOPOLITICA. Se spune că GEOPOLITICA este o artă, dar, în acelaşi timp, ea, a devenit o ştiinţă factologică, aplicată, în care s-au interpus mai multe ştiinţe de frontieră. Şi este oportun să înţelegem acest lucru - dacă dorim să cunoaştem şi să „instrumentăm” puterea şi sursele ei, care se manifestă în proximitatea noastră, ascensiunea unor noi factori, care joacă un rol din ce în ce mai semnificativ în modelarea destinului nostru. Şi pentru a putea oferi o abordare actuală a conceptului de putere şi a surselor adevărate ale acesteia trebuie să conştientizăm reconfigurările actuale, extrem de importante, care au loc în societate şi pe arena internaţională, iar studiul Geopoliticii este acel instrument necesar de percepere ori înţelegere abilă a proceselor şi tendinţelor contemporane.
Iniţial impusă pe o relaţie mediu geografic – politică, Geopolitica s-a impus datorită unor strategi, care i-au rezervat un loc sub soare cu mult înainte de apariţia teoriei propriu-zise. Şi dorim să-l evocăm, în ocurenţă, pe Herder, care spunea că “istoria este geografie în mişcare” sau pe Napoleon Bonaparte care credea că “politica unui stat stă în geografia sa”. Şi cum a existat o doctrină Monroe reflectată în... „America americanilor” - sau aceea a ”misiunii civilizatoare” a Franţei sau altor naţiuni în Africa, au apărut şi în Est „mituri” de tipul Testamentului lui Petru cel Mare, încât s-au impus ca atare abordări care au avut ca implicaţie viziuni geografice şi abordări de factură geopolitică. Cele de genul acesta au fost lansate de Ohrana ţaristă ori de alte „oficine”, astfel încât ne dăm bine seama că funcţiile geopoliticii au existat de mult timp, inclusiv în sfera instituţiilor statelor sau organizaţiilor internaţionale. De faptul că încă de la începuturile existenţei umane s-au croit strategii şi planuri geopolitice ne vorbeşte istoria, iar Geopolitica şi-a însuşit capacitatea de arhivare, de examinare şi de organizare a procesului geoistoric, precum şi de lansare a unor scenarii inovatoare în scopul „ierarhizării” şi „raţionalizării” proceselor lumii contemporane. Evident, aceste scenarii nu întotdeauna au coincis cu realităţile istorice propriu-zise.
În fixarea cadrului teoretic, de analiză, prezentul material evaluează gândirea geopolitică şi evoluţia acesteia până în prezent, astfel încât oferă o grilă eficientă pentru a analiza principalele ideologii şi curente care au potenţat evenimentele de pe arena internaţională.
Autorul lucrării a reuşit să prezinte comprehensiv principalele şcoli de gândire contemporană din „câmpul” Geopoliticii. Acest „Compendiu de GEOPOLITICĂ” oferă o diversitate a şcolilor şi a interpretărilor teoretice „geopolitice”, ceea ce va permite cititorului să evalueze critic politica globală şi impactul „puterii” în mediul internaţional. De asemenea, studiul permite o înţelegere a relaţiei dintre Geopolitica Vestică şi cea a Estului, de inspiraţie slavă.
”Războiul este o parte importantă a politicii”, scria un autor celebru. Răzvoiul a fost purtat în scopul obţinerii puterii, iar puterea este un concept - cheie al politicii de ieri şi de azi. Esenta bătăliiilor geopolitice o reprezintă nu doar exinderea puterii, ci şi mijlocul sau mijloacele de atingere a diverselor obiective.
“Compendiul de GEOPOLITICĂ” al lui Octavian SERGENTU se prezintă ca o lucrare de specialitate care incită la o lectură atentă, chiar şi în cheie ir0nică, vorbind despre... Şi(S)canarea GEOPOLITICII .
În esenţă cartea stârneşte un interes sporit nu numai prin informaţiile istorice şi „factologice”, cuprinse în aceasta, cât mai ales din perspectiva analistului implicat în procesul de înjghebare a diverselor teorii şi concepte , pe care le articulează şi le scoate în evidenţă în lucrare, dar pe care le aplică apoi cu succes în practica de publicist şi de analist politic.
Conf. Univ., Doctor Ştiinţe Politice
Flore Pop
Actualitatea investigaţiei şi gradul de aprofundare. Studiul Geopoliticii a devenit indispensabil tendinţelor diferitelor entităţi specifice epocii contemporane. Şi dacă geopolitica tradiţională a pus accentul pe elemente şi factori eminamente naturali, evoluţia lumii a marcat, de-a lungul secolelor, cu evidenţă, rolul din ce în mai important pe care a început să-l joace aceasta. Mai ales în contextul dezvoltării complementarităţii spaţiului economic cu cel politic şi social, al ascensiunii informaţiei, a culturii şi civilizaţiei (indiferent de viziune, europeană sau americană), care insistă din ce în ce mai mult pe o modelare a proceselor şi evoluţiilor contemporane. Şi apare astfel normal ca astăzi să se insiste pe anumiţi vectori din zona geoeconomiei, geoinformaţiei sau geoculturii, care însumează o ştiinţă mult mai aplicată, ” raţionalizată”, chiar dacă în aparenţă pare una din registrul literaturii science-fiction, cum este GEOPOLITICA. Se spune că GEOPOLITICA este o artă, dar, în acelaşi timp, ea, a devenit o ştiinţă factologică, aplicată, în care s-au interpus mai multe ştiinţe de frontieră. Şi este oportun să înţelegem acest lucru - dacă dorim să cunoaştem şi să „instrumentăm” puterea şi sursele ei, care se manifestă în proximitatea noastră, ascensiunea unor noi factori, care joacă un rol din ce în ce mai semnificativ în modelarea destinului nostru. Şi pentru a putea oferi o abordare actuală a conceptului de putere şi a surselor adevărate ale acesteia trebuie să conştientizăm reconfigurările actuale, extrem de importante, care au loc în societate şi pe arena internaţională, iar studiul Geopoliticii este acel instrument necesar de percepere ori înţelegere abilă a proceselor şi tendinţelor contemporane.
Iniţial impusă pe o relaţie mediu geografic – politică, Geopolitica s-a impus datorită unor strategi, care i-au rezervat un loc sub soare cu mult înainte de apariţia teoriei propriu-zise. Şi dorim să-l evocăm, în ocurenţă, pe Herder, care spunea că “istoria este geografie în mişcare” sau pe Napoleon Bonaparte care credea că “politica unui stat stă în geografia sa”. Şi cum a existat o doctrină Monroe reflectată în... „America americanilor” - sau aceea a ”misiunii civilizatoare” a Franţei sau altor naţiuni în Africa, au apărut şi în Est „mituri” de tipul Testamentului lui Petru cel Mare, încât s-au impus ca atare abordări care au avut ca implicaţie viziuni geografice şi abordări de factură geopolitică. Cele de genul acesta au fost lansate de Ohrana ţaristă ori de alte „oficine”, astfel încât ne dăm bine seama că funcţiile geopoliticii au existat de mult timp, inclusiv în sfera instituţiilor statelor sau organizaţiilor internaţionale. De faptul că încă de la începuturile existenţei umane s-au croit strategii şi planuri geopolitice ne vorbeşte istoria, iar Geopolitica şi-a însuşit capacitatea de arhivare, de examinare şi de organizare a procesului geoistoric, precum şi de lansare a unor scenarii inovatoare în scopul „ierarhizării” şi „raţionalizării” proceselor lumii contemporane. Evident, aceste scenarii nu întotdeauna au coincis cu realităţile istorice propriu-zise.
În fixarea cadrului teoretic, de analiză, prezentul material evaluează gândirea geopolitică şi evoluţia acesteia până în prezent, astfel încât oferă o grilă eficientă pentru a analiza principalele ideologii şi curente care au potenţat evenimentele de pe arena internaţională.
Autorul lucrării a reuşit să prezinte comprehensiv principalele şcoli de gândire contemporană din „câmpul” Geopoliticii. Acest „Compendiu de GEOPOLITICĂ” oferă o diversitate a şcolilor şi a interpretărilor teoretice „geopolitice”, ceea ce va permite cititorului să evalueze critic politica globală şi impactul „puterii” în mediul internaţional. De asemenea, studiul permite o înţelegere a relaţiei dintre Geopolitica Vestică şi cea a Estului, de inspiraţie slavă.
”Războiul este o parte importantă a politicii”, scria un autor celebru. Răzvoiul a fost purtat în scopul obţinerii puterii, iar puterea este un concept - cheie al politicii de ieri şi de azi. Esenta bătăliiilor geopolitice o reprezintă nu doar exinderea puterii, ci şi mijlocul sau mijloacele de atingere a diverselor obiective.
“Compendiul de GEOPOLITICĂ” al lui Octavian SERGENTU se prezintă ca o lucrare de specialitate care incită la o lectură atentă, chiar şi în cheie ir0nică, vorbind despre... Şi(S)canarea GEOPOLITICII .
În esenţă cartea stârneşte un interes sporit nu numai prin informaţiile istorice şi „factologice”, cuprinse în aceasta, cât mai ales din perspectiva analistului implicat în procesul de înjghebare a diverselor teorii şi concepte , pe care le articulează şi le scoate în evidenţă în lucrare, dar pe care le aplică apoi cu succes în practica de publicist şi de analist politic.
Conf. Univ., Doctor Ştiinţe Politice
Flore Pop
Abonați-vă la:
Postări (Atom)