joi, 23 decembrie 2010

Radu Gyr - Colind

A venit si-aici Craciunul
Sa ne mangaie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viata mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viata mea
Care-aici se stinge.

Tremura albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Palpairi de stele...

Numai casa mea posaca
A'mpietrit sub promoroaca.
Stam în bezna grea,
Pentru noi nu-i stea,
Cerul nu s-aprinde.
Pentru sgribuliti
Ingerii grabiti
Nu aduc colinde.

O Iisuse imparate,
Iarta greseli si pacate.
Vin de-nchizi usor
Ranile ce dor,
Visul ni-l descuie.
Noi Te-om astepta ,
Caci pe crucea Ta
Stam batuti în cuie.

Maica Domnului Curata,
Ad'o veste minunata,
Infloreasca-n prag
Zambetul Tau drag
Ca o zi cu soare.
Zambetul Tau drag
L-asteptam în prag,
Noi, din inchisoare.

Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta Iisuse.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori,
Pieptul lor suspina.
Cei din inchisori
Te asteapta-n zori
Sa le-aduci lumina.

Între raţiune şi spirit

Întotdeauna ne punem întrebări şi suntem în căutare de răspunsuri.Şi nu sunt visele, nici iluzii sau simplele constatări care ne îndeamnă să facem ordine în ierarhia valorilor.Este viaţa comparată în stilul comportamental a diferitelor destine, cuantificată în memoria proximităţii noastre.Ne întrecem în a emite ipoteze şi revendicăm vechi şi noi bătălii, care străbat în spaţiul public. Trebuie să recunoaştem că există o lume a spiritului şi o lume a raţiunii, că aceste lumi îşi au propriile sarcini şi obiective în căutarea omului nou. Un om nou pentru care au militat mulţi şi care a ezitat să acceadă plenar în societate. Şi nu revendicăm aici "omul nou" ca teză al nazismului, comunismului şi fascismului care a indus o lume absurdă şi a scăldat Umanitatea în teroare. Omul nou este revendicat de Biserică, dar şi de oamenii în halate în alb. Modelul "omului nou" este prezent în scrieri, este codificat în imaginile din filmele artistice şi de animaţie, el persistă în imaginaţia noastră. Şi acest model, al omului nou, tulbură sufeletele şi minţile oamenilor. Indubitabil, suntem în cătarea acestui model al omului nou, iar de aici şi luptele, chiar bătăliile între preoţi şi medicii a căror profil ţine de factorul creierului uman.Şi chiar dacă, în esenţă, nu vom remarca o dispută la nivel public, nu avem cum să nu constatăm că fiecare din ei luptă pentru un control al spaţiului spiritual sau mental în care există şi se desfăşoară fiinţa umană.Şi dacă Biserica se va îngriji mai mult de tangibilul spiritual, în schimb, Spitalul, care aici îl reclamăm prin psihologi, psihoterapeuţi, neurologi şi neuropsihologi, va evedinţia şi va trasa modelul comportamental al acelui "om nou", care poate fi supus controlului.Nu doar cunoaşterea şi însuşirea creierului uman îi va ghida pe mulţi psihiatri, parapshiatri şi neuropsihologi să considere neuropsihologia ca fiind ştiinţa viitorului. Abilităţile potenţialului cobai, comportamentul neurolingvistic şi mediul în care s-a manifestat vor determina să se ia măsuri aferente în vederea controlului uman care ar putea abdica de la tendinţele societale sau guvernaţei. Legitimarea noii tendinţe a guantificării şi stabilirii unui control uman, raţionalizarea acestui control, va determina ca lumea în adevăr să accepte noul model de "căinţă" raţionalizată, unitare, în dauna credinţelor cu aspiraţii de libertate divină.
Libertatea este una dintre cele mai dominante aspiraţii ale umanităţii şi nu poate fi evaluată decât în raport cu experienţa constrângerii.Ce îîi face pe oameni să nutrească aceste sentimente stranii de libertate şi de neadmitere a poluării şi ingerinţelor externe a spaţiului vital? Ce îi face pe oameni să aspire la valori intangibile, morale şi universuri paradisiatice?
De ceva timp m-am întrebat de ce anumiţi lideri politici îşi au în preajma lor psihiatri sau bioterapeuţi? Prima dată m-am întrebat în 2004.Şi nu întâmplător există unii care se află şi lângă şefii de stat. Iar atunci te întrebi: cine pe cine controlează? Preşedinţii pe parapsihologi, bioenergeticieni, neuropsihologi sau viceversa.Iar în acest timp apar diverse cărţi care descriu războaie ale minţii şi parapsihologice.Este sau nu este spaţiul nostru uman agresat de noua frontieră geospirituală apocalitică. Controlul mintii este un concept ce a evoluat în ultimul deceniui, prin studii de profil îintreprinse în psihologie, parapsihologie, sociologie, antropologie, religie, economie, electronică, cibernetică şi a devenit un concept complex iar metodele actuale de control sunt extrem de evoluate şi recunosc că sunt extrem de eficiente.
Nu o dată mi s-a sugerat să frecventez un psihoterapeut, cu toate că nu mă consider nici bolnav şi nici cu tendinţe de devianţă comportamentală. Recunosc că deja nu este secret pentru mulţi felul meu de-a mă exprima şi a mă manifesta. Sincer, recunosc, puterea inimii, a credinţei şi a aspiraţiei spre libertate este cea care ne aşează o scală a valorilor fireşti. Evident că astăzi credinţa, Crezul, dragostea nu pot fi nici evaluate, cuantificate, scanate. Uneori, am aspirat şi am crezut în imaginea icoanei sau a unităţii unor comunităţi care cred în sfinţenie, suferinţă şi iertare. Am crezut în lumina lui Isus Hristos.
Tot timpul specialiştii unui umanism controlabil s-au axat pe crearea modelului "Om nou" şi de fiecare dată în faţa Umanităţii au răsărit destui monştri care au desfiinţat prinosul ştiinţei în slujba Omenirii...
Ce ciudat, încă nu ne-am astâmpărat în nevoile nefireşti de-a re/naşte şi a ne naşte cu aspiraţii de zeităţi vremelnice, mai continuăm să trudim pe ogorul infamiei noastre aduse în adresa propriului Dumnezeu şi a Universului care a avut binevoinţa să ne accespte naşterea.
Vom putea, oare, noi, mâine să rostim: Ego sum qui sum.

Jurnal de smerenie

Moto: „Nimic nu laudă şi iubeşte atâta Dumnezeu ca sufletul blând, smerit şi recunoscător”(Sfântul Ioan Gură de Aur).
Eu i-am iertat pe toti, pe cei care m-au tradat, m-au stigmatizat, mi-au făcut rău, m-au considerat altceva decât sunt. Am învăţat să fiu umilit de multă vreme, de prea multă. Am fost singur în viaţa mea, cu bune şi rele. Dar niciodată nu am manifestat intenţii nefireşti şi meschine la adresa prietenilor şi a românilor. Înţeleg că este o lume modernă, cu noi şabloane, în care totul se tranzacţionează până şi sufletele umane. Dar nu voi accepta să fie tranzacţionat sufletul meu, nu voi aproba să se joace cu viaţa mea şi a rudelor mele. Am înghiţit mult. Am acceptat să intru în echipe şi să fiu parte din ele, dar nu voi accepta să se joace cu viaţa mea. Pentru că nu consider că sărăcia este sexy, iar umilinţa e excitantă.
În momente de cumpănă omul poate să reacţioneze. Este adevărat că smerenia este un dar de la Dumnezeu şi ca să-l primeşti trebuie să oferi ceva: umilinţa. Şi umilinţa pentru cei credincioşi reprezintă o înviere spirituală. Mă întreb ce ar trebui să moară din mine ca să mă nasc din nou, ştiind că nu am greşit sau păcătuit cu fapta împotriva prietenilor şi a Neamului Românesc.

joi, 9 decembrie 2010

Cum au vrut americanii să cumpere Siberia de la Elţin

Proiect. O serie de thinktank-uri americane au dezbătut ideea ca Statele Unite să îşi facă parte din destrămarea URSS

Proiectul Mid, care a eşuat din cauza opoziţiei ferme a preşedintelui rus Boris Elţin, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane în 1992.
Unul dintre cele mai interesante proiecte lansate de thinktank-urile americane după prăbuşirea URSS a fost trecut până acum sub tăcere. Este vorba de propunerea lansată de unul dintre geopoliticienii de mai mică importanţă din Statele Unite ale Americii, William Mid, care însă este apropiat de importanta organizaţie Council for Foreign Relations. Este vorba de o organizaţie americană care formează, practic, un adevărat laborator al politicii externe americane. Proiectul lui William Mid a fost descoperit de analistul politic de origine basarabeană Octavian Sergentu, care a publicat, în urmă cu câteva zile, o carte intitulată „Geopolitica" la editura Dokia.

Proiectul Mid nu a fost concretizat niciodată în vreo ofertă oficială formulată de administraţia americană, însă, în anul 1992, când a fost publicat, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane. Concret, proiectul Mid presupunea ca Statele Unite ale Americii să formuleze o ofertă de a cumpăra Siberia de la Federaţia Rusă, întocmai cum în secolul al XIX-lea americanii au cumpărat Alaska de la Imperiul Ţarist. Statele Unite ale Americii urmau să ofere circa trei mii de miliarde de dolari pentru achiziţia de teritorii de la Rusia. Oferta
era completată cu spri¬jinul americanilor pentru modernizarea Rusiei, inclusiv prin intermediul unor investiţii masive în infrastruc¬tură şi în economie
. De asemenea, diplomaţia americană urma să sprijine consistent Rusia să se integreze în Comunitatea Economică Europeană.

Era vorba, practic, de partea europeană a Rusiei, precum şi de vestul industrializat al Siberiei, inclusiv zona din jurul oraşului Ekaterinburg. „Iniţiativa americanilor, deşi nu a fost concretizată într-o ofertă oficială, a stârnit o opoziţie extrem de dură în Rusia", spune analistul politic Octavian Sergentu, de la site-ul www.clujtoday.ro. El adaugă faptul că oferta americanilor mai includea oferirea cetăţeniei SUA pentru siberieni, precum şi posibilitatea de a folosi limbile popoarelor siberiene, alături de engleză şi rusă, în afacerile
oficiale din administraţia locală.

Context geopolitic complicat

Contextul geopolitic în care a fost lansată ideea era unul deosebit de tulbure. Ruşii fuseseră înfrânţi în Războiul Rece. Mai întâi, şi-au pierdut „coloniile", adică statele satelit din Europa de Est. A urmat destrămarea URSS. Pentru foarte mulţi ruşi, pierderea Belarusului şi a Ucrainei, ţări care fuseseră cucerite de la Polonia şi incluse în Imperiul Ţarist de sute de ani, era mult mai traumatizantă decât o ipotetică pierdere a Siberiei de Est. Mulţi dintre politicienii occidentali credeau că urmează destră¬marea Federaţiei Ruse, mai ales în condiţiile în care începuseră mişcările separatiste din Cecenia şi din Inguşetia. De asemenea, Rusia nu avea în acel moment capacitatea
să investească pentru a dezvolta Siberia, o regiune imensă subpopulată sau chiar cu zone mari nelocuite. „Infuzia" celor trei mii de miliarde de dolari americani în economia rusească ar fi repre¬zentat o adevărată bulă de oxi¬gen pentru economia rusească. Ele ar fi putut să fie folosite pentru eradicarea sărăciei şi pentru a asigura dezvoltarea industrială a Rusiei, care ar fi păstrat partea europeană şi Siberia de Vest, propuneau geopoliticienii americani.

Un alt argument era acela că, după colapsul URSS, naţionalismul începea să renască într-o serie de popoare siberiene, care nu erau deloc fericite cu dominaţia rusească. În plus, pentru mulţi ruşi ar fi fost de bun augur să devină cetăţeni americani.

O altă tentaţie ar fi fost aceea de aderare la Comunitatea Economică Europeană. Piaţa Rusiei şi „provizia" de trei mii de miliarde de dolari americani ar fi fost foarte tentante şi pentru oficialii europeni. Şi asta cu atât mai mult cu cât nimeni nu ştia care va fi viitorul Comunităţii Europene, în condiţiile în care, în epocă, Uniunea Europeană nu exista din punct de vedere juridic, iar o serie de state, precum Austria, erau în afara spaţiului comunitar. Moneda euro şi spaţiul Schengen păreau nişte iluzii, iar integrarea Europei de Est era unul dintre obiectivele politicienilor europeni.

Planul
însă a eşuat din cauza refuzului ferm al adminis¬traţiei Elţin, care ar fi transmis americanilor, pe căi neoficiale, că nici nu poate fi vorba de o discuţie despre vânzarea Siberiei.

Cinci oraşe mari

Siberia conţine un adevărat mozaic de structuri, precum Republica Yakutia, Republica Tuva, Republica Khakassia ori Republica Buriat, dar şi Districtul Autonom Koryakia. Există, de asemenea, o serie de districte federale ale Rusiei. În Siberia, există cinci oraşe mari: Irkuţk, Krasnoyarsk, Novosibirsk, Osmk şi Tomsk. Acestora li se adaugă Vladivostokul de pe malul Oceanului Pacific.
Clausiu Pădurean, România Liberă
10 Decembrie 2010
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-vrut-americanii-sa-cumpere-siberia-de-la-eltin-209196.html

marți, 7 decembrie 2010

Despre autorul de poezie Octavian Sergentu

Proaspăt descins din Basarabia, Octavian Sergentu s-a impus în climatul cultural al Clujului prin inteligenţa sa speculativă, prin buna, riguroasa formaţie intelectuală, prin curiozitatea vie pentru fenomenul politic. Cu surpriză, descoperim că este şi un sensibil autor de poezie. Cerebral, sentimental cu măsură, tânărul poet priveşte cu un ochi proaspăt, netocit de convenţii.
Fără să imite pe cineva, îşi caută propria personalitate poetică cu o febrilitate de bun augur.
Ion CRISTOFOR, vicepreşedinte al filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca

Câteva cuvinte despre ”GEOPOLITICA” lui Octavian SERGENTU

Cartea a crescut dintr-un interes crucial pentru domeniu în lumea saturată de intervenţii geopolitice. Autorul are ambiţia globalului şi ne descrie o „summa” de concepte geopolitice. În lucrare utilizează judicios şi cu măiestrie analiza şi sinteza. Este important capitolul de istorie a ştiinţei care ne trece prin meandrele şi caruselul geopoliticii. De aici, renaşterea este mai benefică decât „geneza” ens-ului. Punctele cheie sînt prezentate în continuare cu pornire de la puterea geopolitică. Mai ancorate în realitatea puterii sînt, totuşi, spaţiile care o definesc. Enigmele sînt eludate, dar fac loc inteligibilului. Cunoaşterea răzbate într-un final teofanic. Intervenţia spirituală auctorială penetrează sfera problematicii. Nu este genul scriitorului în a fi indiferent la problemele lumii. Răzbate un solid patriotism şi activism intelectual. Se adaugă cu emfază o înclinare deontică şi deontologică. Autorul dedică cu predilecţie lucrarea sa tinerilor pentru instrument moral. Şi noi o recomandăm.

Emil Pop, lt-col.(r) a Armatei Române

OCTAVIAN SERGENTU şi POEZIA GERULUI NOSTRU

Motto:
„Plugarul a venit
Şi a arat
Ţara lui Abel!...
Să fi fost, oare, Cain?...”

ÎnGERUL NOSTRU

Când a sosit, din Republica Moldova, în Clujul universitar, cu o bursă, tânărul basarabean Octavian Sergentu avea deja în tolba sa poeme întregi, dovedind o remarcabilă asimilare laborioasă, intuitivă, a operelor unor mari creatori de limbaj, români-moldoveni, precum, şi iată doar câţiva, dintr-un lung şir, Mihail Codreanu, George Bacovia şi Nicolae Labiş. Propensiunea spiritului său creator, spre cunoaşterea geometriei (geo)politice a Uniunii Europene, însă şi a terorii şi prăbuşirii unui întins Imperiu al Răsăritului, nu l-a îndepărtat de artă, dimpotrivă: poezia sa a sporit în complexitate, devenind în acelaşi timp jurnalist, publicist, autor de articole şi eseuri politice, analist-politolog, genuri cu totul prodigioase ale culturii scrise, acestea l-au transformat pe creatorul de poezie Octavian Sergentu într-un scriitor complet.
Volumul său de debut ÎnGERUL NOSTRU (Casa de Editura DOKIA, 2010, Cluj-Napoca) reprezintă, din tot ceea ce a publicat până azi, prin reviste, o antologie esenţială a gândirii şi concepţiei unui om, ajuns sub aspre timpuri, în jurul vârstei mitice de 33 de ani – a Mântuitorului Isius Christos: „... Sunt beat după fecioara/ căreia i-am pierdut inelul./ Ea mă aşteaptă în pragul unei traduceri/ Sau în faţa unei ştiri/ La rubrica pierderi/ fiindcă aceea matrimonială,/ nu mai există! (...)/ Sorbeam din vinul pe care/ L-am abandonat/ Cu mulţi ani, în urmă,/ în Era lui Gorbaciov./ Şi, nemairostind vorbe,/ pe stradă/ Le transmiteam prin mesaje/ De pe Net:/ Şi ele reclamau să facem dragoste, on line,/ Iar nouă ni s-a blocat tasta/ De care depindea/ Întreaga noastră viaţă!...” (Istorie recentă)
Milenarist, în sensul terorii şi presiunii cronologiei evenimentelor, tânărul OCTAVIAN SERGENTU structurează o crudă, ironică şi aspră viziune nu autoreferenţială, cât transmodernă, paradoxală şi... europocentrică:
„Conflictul istoric/ Dintre autonomiile căptuşite în dosul inimii/ Ce nu mai sunt explicite! (...)/ tăiem doar caşcavalul, în felii/ ca pe un contract.../ Şi iarăşi producem planul anticriză/ Confuz,/ precum covrigul de sare;/ Vine un credit ipotecar/ De la banca cu soluţii,/ Care nu pune condiţii/ de creare/ a unui nou guvern/ de Uniune Naţională!..../ Încărcând ştiri, pe itnernet/ Şi oferindu-ne nenumărate calamităţi/ expuse la televizor,/ Şi la radio/ Ne rezervăm greve şi proteste/ iubiri interzise/ Şi lacrimi!...” (Manipulare).
Expresivitatea a devenit metapoetică, în cazul lui Octavian Sergentu, scânteind peste fragilitatea, derizoriul, relativitatea existenţei, avându-şi sursa în „întortocheatul destin (geo) politic al timpurilor”, al sfârşitului de secol: „licăriri de comete” (prevestitoare de rău); „anotimpuri vărgate” (şi „îngheţate”); „perechi de erori”; „coduri, la altitudini”, „violenţe şi altercaţii verbale”; „cobitoare stafii”; „greieri – dansând în rouă/ descoperindu-şi Casa, Masa şi Ţara...”, „Căci fiecare îşi vinde haina/ Ca pe propriul suflet,/ fără să mai gândească la dreapta,/ Sau la stânga politică,/ La imperii, sau la enclave,/ La marele Rock şi Folk,/ Uitând şi de proximitatea Iadului/ Şi a Raiului,/ De literatură şi de viaţă/ Strecurată/ în paşapoartele biometrice/ Cu cifra hidrei/ Ori a Satanei! (...)/ Mişcarea de Reîntregire/ a Spiritului/ Trupului şi Faptei,/ Ce pot schimba cămăşile, de pe noi,/ Dar nu ne pot lua ochii/ Care fug după stele/ şi înălţimi/ respirând vocale de mărimea portocalelor!...” (Jocul Mijatca).
Talentul cu totul de excepţie al poetului OCTAVIAN SERGENTU îl ridică, unduitor, deasupra uscatei şi aridei expresivităţi a eseistului, editorialistului şi analistului politic. Intuind gramatica şi codurile interioare ale metaliteraturii, el concepe o poezie originală şi proaspătă, la antipodul conceptelor aleatorii şi mişcătoare. Şi întâlnim foarte rar aceste fenomen, umiditatea (şi nu secitatea) e vegetală, ca infinitele tulpini ale pădurilor tinere, adăstând, verticale, limpiditatea, lumina. Iată o mostră subtilă, discret labişiană, amintindu-ne „soarele, scurs pe pământ”, austeritatea şi asprimea tatălui-vânător, în celebra Moarte a căprioarei:
Şi îngerii plâng după tine, tată,
Ah, cât te iubesc!... Cum te strig!...
Să revii în viaţa de altădată!...
Şi îngerii plâng pentru tine, tată,
Ţi-au dat aripile, să vrei în paradis,
Când lacrima lor cădea pe faţă
Şi ne întrebau cât mai rămâi de trist?!...
Poate că îngerii noştri respiră
Şi ne cântă, din depărtări,
Vechea noastră inedită idilă,
Rătăcită, în sens şi uitări!...
Poate că îngeri suntem chiar noi,
Care purtăm calvarul sau poama,
Ce zace într-un vechi butoi,
Şi are doar mireasmă de toamnă!...
..........................................................
Poate că ei au plecat, în amurg,
Spre alte tărâmuri astrale,
Şi ne încălzesc la vreun nou rug
Cu alţi îngeri, cu alte icoane...”.
Acest splendid şi laconic poem este capodopera, care dă (şi) titlul volumului: ÎnGERUL NOSTRU (şi, fiind la singular, ne gândim să-l întrevedem-întrepătrundem pe acela care ocroteşte Patriile: îngerul Mihail). Rareori întâlnim, la un poet – şi este acesta şi cazul tânărului OCTAVIAN SERGENTU, drama ascunsă cu stoicism, în străfunduri, în adâncimile spiritului, asemenea incandescentei lave a vulcanilor. Fosforescenţele expresiei estetice vor năvăli, măcar ele, cândva, la suprafaţă?... Suferinţa crudă, tăinuită, seculară, erupe, printre vocabulele versurilor: „Am obosit să tune cerul, înnourat, în mine/ Şi stelele să se ascundă/ Când vin multe ploi,/ Să te blestem, să te urăsc, cu stângăcie/ Şi-apoi să te doresc,/ Când suntem Noi!...”/ „Am obosit să tot aştept minciuna,/ respirând pe buze,/ Ca zâmbetul şi camuflatul tău sărut,/ Care striveşte mult mai rău, ca labele meduzei;/ Am obosit să fie slut!...” (ÎnGERUL NOSTRU) Octavian Sergentu are un nume straniu, tranşant şi simbolic, ca un pseudonim, trimiţându-ne spre amintirea altor minunaţi vizionari, ca nume ostăşeşti, din naştere: precum cel al lui Vasile Militaru, dintre războaie, căpitan de lungă cursă al închisorilor comuniste. Poetul îşi împlineşte, ironic-bacovian, „toate profeţiile politice”, în ciuda „vremurilor parşive” şi a „divorţului timpului”.
„Departe eşti şi tist e ceasul
Ca telefon-i mut şi nici nu sună!...
Parşiva vreme dă impasul,
În inimă e cataclism şi e nebună!...
Şi nu te întorci, din depărtare,
Să spargi un vis aproape infernal,
Să redevii iluzia din zare;
Şi inima, ce bate la plural!”
Promisiunea, paradisiacă, este ironică, stingheră şi nesigură, fruct al unui viitor incert, pâlpâind şi neştiut:
„În părul tău se vor împleti trandafirii
Şi luna îţi vor aduce-o, din cer,
Când stelele se vor azvârli, în pâlpâire,
Frumoasa mea, din amintire,
Revino în viaţa mea, ţi-o cer! (...)
Îţi aduci aminte cum, odată,
Îmi vorbeai de sufletul-pereche şi de zbor,
Că despărţirea e o erată
Ce n-am înlăturat-o, din calculator.
Şi-acum, când totu-i vers şi nostalgie
Şi norii fioroşi şi-au făcut turn, în cer,
Frumoasa mea, din amintire,
Ce a fost dorinţă, astăzi este stingher!...”
Octavian Sergentu îşi concentrează poezia, aproape epigramatic-aforistic, căutând esenţa şi atunci, metapoezia se transformă în catren, sau în haiku, paradoxale şi memorabile metafore, înfruntând perisabilitatea dogmelor şi ideologiilor:
„Există cea mai mare trecere, în lume,
Când vine vreun ceas al vânzării!...
Vorbesc doar arginţii...
Şi crucile, de pe mesele Tăcerii!
....................................................
Toamna aceea, prin care o doină
Cânta, după ploaie!...
Voievozii alergau după războaie
şi minuni,
Meşterii ridicau cetăţi
Şi o mănăstire, sub soare...
Prin toamna aceea a trecut şi Ana,
Care spre Manole venea!...”
N-ar fi exclus să întrevedem, cumva unilateral, Simbolismul politic al titlului acestui volum, ÎnGERUL NOSTRU. Până în 1991, poeţi precum Josef Brodski, Grigore Vieru sau Anatol Ciocanu vorbeau, doar pe şoptite, despre gerul din Extremul Răsărit al Imperiului sovietic. Astăzi, ne-aminteşte Octavian Sergentu, nu mai este de vină frigul acela imperial, ci gerul dinlăuntrul sufletului nostru. Sunt toate acestea metafore şi simboluri incredibile, la un creator tânăr, netrecut (slavă Domnului!) prin vechi politici, ori lagăre de concentrare!
Astfel este şi acest sclipitor Haiku, închinat sfârşitului rănilor şi tuturor durerilor:
„Rănile au făcut aripi
Şi defilează, prin nori,
Caută durerile, toate,
În alte aripi de visători!...
..........................................
Peste Ţări, ape şi Mări,
Cu întregul alai de îngeri
Îşi petrec lacrima-n poveri!...
............................................
Rănile tale scriu poeme
Care n-au fost citite, cândva,
Umbra le creşte copite de căprioară,
Ca suferinţa să poată umbla!...
...................................................
Râuri şi mări, în zare,
brazi, plopi, codri, sub cer
Sate, cetăţi, oameni, oraşe –
În arşiţă şi în ger!” (ÎnGER)
Oraşul suferinzilor seculari, sub un sceptru imperial prăbuşit, este asemănat de poet cu cetatea, arşiţa şi oamenii NINIVEI a profetului Iona. Iar neamul – e Poporul lui Ezekiel, în exilul babilonian:
„Oraş al stingerii şi învierii noastre,
Bolnav de-atâtea bocitori,
La porţi!...
Desculţi să trecem, ca proorocii
Graniţa!...
Toţi, la un loc!...”
Octavian Sergentu ne apare, astfel, în volumul „ÎnGERUL NOSTRU”, în egală măsură, un vizionar politic şi mitic, într-o eră în care, iată, se pot împlini toate profeţiile politice”. Un vizionar original, îndrăzneţ şi paradoxal, de la care ne putem aştepta la importante realizări, în domeniul Artei şi Culturii scrise româneşti şi europene, de mâine.

Constantin Zărnescu

Cluj-Napoca, anul 2010

Şi(S)canarea GEOPOLITICII

“Compediu de GEOPOLITICĂ” (Casa de Editură DOKIA, Cluj-Napoca, 2010) a politologului Octavian SERGENTU - reprezintă o încercare de sintetizare a informaţiilor referitoare la ştiinţa GEOPOLITICII, scoţându-i în evidenţă pe precursorii care au legitimat-o în timp, teoriile, paradigmele şi şcolile care au făcut-o în prezent atât de solicitată.
Actualitatea investigaţiei şi gradul de aprofundare. Studiul Geopoliticii a devenit indispensabil tendinţelor diferitelor entităţi specifice epocii contemporane. Şi dacă geopolitica tradiţională a pus accentul pe elemente şi factori eminamente naturali, evoluţia lumii a marcat, de-a lungul secolelor, cu evidenţă, rolul din ce în mai important pe care a început să-l joace aceasta. Mai ales în contextul dezvoltării complementarităţii spaţiului economic cu cel politic şi social, al ascensiunii informaţiei, a culturii şi civilizaţiei (indiferent de viziune, europeană sau americană), care insistă din ce în ce mai mult pe o modelare a proceselor şi evoluţiilor contemporane. Şi apare astfel normal ca astăzi să se insiste pe anumiţi vectori din zona geoeconomiei, geoinformaţiei sau geoculturii, care însumează o ştiinţă mult mai aplicată, ” raţionalizată”, chiar dacă în aparenţă pare una din registrul literaturii science-fiction, cum este GEOPOLITICA. Se spune că GEOPOLITICA este o artă, dar, în acelaşi timp, ea, a devenit o ştiinţă factologică, aplicată, în care s-au interpus mai multe ştiinţe de frontieră. Şi este oportun să înţelegem acest lucru - dacă dorim să cunoaştem şi să „instrumentăm” puterea şi sursele ei, care se manifestă în proximitatea noastră, ascensiunea unor noi factori, care joacă un rol din ce în ce mai semnificativ în modelarea destinului nostru. Şi pentru a putea oferi o abordare actuală a conceptului de putere şi a surselor adevărate ale acesteia trebuie să conştientizăm reconfigurările actuale, extrem de importante, care au loc în societate şi pe arena internaţională, iar studiul Geopoliticii este acel instrument necesar de percepere ori înţelegere abilă a proceselor şi tendinţelor contemporane.
Iniţial impusă pe o relaţie mediu geografic – politică, Geopolitica s-a impus datorită unor strategi, care i-au rezervat un loc sub soare cu mult înainte de apariţia teoriei propriu-zise. Şi dorim să-l evocăm, în ocurenţă, pe Herder, care spunea că “istoria este geografie în mişcare” sau pe Napoleon Bonaparte care credea că “politica unui stat stă în geografia sa”. Şi cum a existat o doctrină Monroe reflectată în... „America americanilor” - sau aceea a ”misiunii civilizatoare” a Franţei sau altor naţiuni în Africa, au apărut şi în Est „mituri” de tipul Testamentului lui Petru cel Mare, încât s-au impus ca atare abordări care au avut ca implicaţie viziuni geografice şi abordări de factură geopolitică. Cele de genul acesta au fost lansate de Ohrana ţaristă ori de alte „oficine”, astfel încât ne dăm bine seama că funcţiile geopoliticii au existat de mult timp, inclusiv în sfera instituţiilor statelor sau organizaţiilor internaţionale. De faptul că încă de la începuturile existenţei umane s-au croit strategii şi planuri geopolitice ne vorbeşte istoria, iar Geopolitica şi-a însuşit capacitatea de arhivare, de examinare şi de organizare a procesului geoistoric, precum şi de lansare a unor scenarii inovatoare în scopul „ierarhizării” şi „raţionalizării” proceselor lumii contemporane. Evident, aceste scenarii nu întotdeauna au coincis cu realităţile istorice propriu-zise.
În fixarea cadrului teoretic, de analiză, prezentul material evaluează gândirea geopolitică şi evoluţia acesteia până în prezent, astfel încât oferă o grilă eficientă pentru a analiza principalele ideologii şi curente care au potenţat evenimentele de pe arena internaţională.
Autorul lucrării a reuşit să prezinte comprehensiv principalele şcoli de gândire contemporană din „câmpul” Geopoliticii. Acest „Compendiu de GEOPOLITICĂ” oferă o diversitate a şcolilor şi a interpretărilor teoretice „geopolitice”, ceea ce va permite cititorului să evalueze critic politica globală şi impactul „puterii” în mediul internaţional. De asemenea, studiul permite o înţelegere a relaţiei dintre Geopolitica Vestică şi cea a Estului, de inspiraţie slavă.
”Războiul este o parte importantă a politicii”, scria un autor celebru. Răzvoiul a fost purtat în scopul obţinerii puterii, iar puterea este un concept - cheie al politicii de ieri şi de azi. Esenta bătăliiilor geopolitice o reprezintă nu doar exinderea puterii, ci şi mijlocul sau mijloacele de atingere a diverselor obiective.
“Compendiul de GEOPOLITICĂ” al lui Octavian SERGENTU se prezintă ca o lucrare de specialitate care incită la o lectură atentă, chiar şi în cheie ir0nică, vorbind despre... Şi(S)canarea GEOPOLITICII .
În esenţă cartea stârneşte un interes sporit nu numai prin informaţiile istorice şi „factologice”, cuprinse în aceasta, cât mai ales din perspectiva analistului implicat în procesul de înjghebare a diverselor teorii şi concepte , pe care le articulează şi le scoate în evidenţă în lucrare, dar pe care le aplică apoi cu succes în practica de publicist şi de analist politic.

Conf. Univ., Doctor Ştiinţe Politice
Flore Pop

marți, 16 noiembrie 2010

Să ne rugăm pentru Mihai Eminescu!

Motto: “Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a mai fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui. Voim şi sperăm nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate”(Mihai Eminescu).

Aflăm că poetul naţional şi universal Mihai Eminescu va fi scos din programa obligatorie de limbă română şi literatură din şcoli. Ministerul Educaţiei considerându-l prea demodat pentru tineri. "Atâtea generaţii de copii au fost îndoctrinate cu comentariile literare eminesciene, încât e timpul să punem stop şi să-l înlocuim cu un poet mai actual", declară ministrul Daniel Funeriu. Cât de retrograd poate fi Mihai Eminescu în actuala conjuctură politică? Agresorii conştiinţei româneşti nu şi-au finalizat opera de distrugere fizică, morală şi spirituală a poporului român. Lovind în cultul lui Mihai Eminescu, în fapt se loveşte în însăşi fiinţa naţională a Neamului Românesc. Se loveşte în „omul deplin al culturii româneşti”, cum l-a desemnat pe Mihai Eminescu, în adevăr şi pe bună dreptate, scriitorul Constantin Noica.
Actualmente, se încearcă să se acrediteze ideea că Mihai Eminescu este un poet depăşit şi valoarea lui s-ar încadra la „opţional”. Pentru că Mihai Eminescu reprezintă axa spiritului românesc!
După ce a fost întemniţat timp de decenii o considerabilă parte din opera poetică, la fondul de carte interzis de către guvernări parazitare, după ce au fost puse în circulaţie mulţimea de blasfemii pe seama lui, neadevăruri care au otrăvit conştiinţele atâtor generaţii la rând, Mihai Eminescu este iarăşi agresat.
Indubitabi,Mihai Eminescu reprezintă busola intereselor naţionale. Eliminându-l din conştiinţă, practic, românii îşi pierd busola autoapărării intereselor vitale, devenind o pradă facilă a inamicilor care vor să speculeze deruta şi să semene ura între semeni.
De ce trebuie să fie ucis, încă o dată, Mihai Eminescu? De ce trebuie să fie răstignită cultura română? De ce trebuie să ne fie ucişi profeţii naţionali?
Pentru că Mihai Eminescu reprezintă chintesenţa trăirilor fundamentale ale Naţiunii Române.
Ucideţi douăzeci şi şase de milioane de români, dar, Vă rog, din adâncul inimii, nu fiţi nişte călăi şi bestii parşive, nu fiţi descendenţii unui nou bolşevism, nu ni-l mai ucideţi, nu-l mai exterminaţi, încă şi încă, o dată, pe Mihai Eminescu. Nu mai puneţi la zid fiinţa noastră naţională. Ar putea să moară un popor într-o zi, dar dacă va rămâne un singur suflet pe acest pământ, un suflet preocupat de ştiinţa românească, şi-l va descoperi pe Mihai Eminescu, cu certitudine, prin el, va reînvia întregul nostru neam şi se va reclădi ţara. Asemeni comuniştilor care au îndrăznit să atenteze la adresa lui Mihai Eminescu, astăzi cei mai înverşunaţi duşmani ai poetului, care întruchipează genialitatea neamului românesc, au devenit bastarzii teoriei democraţiei predate la seral sau la cursurile de la distanţă.

Ministrul „antireligie” la sfat cu pionii Patriarhiei Ruse
În România nu există un sistem de învăţământ bine pus la punct şi avem miniştri jalnici, antinaţionali şi mercantili. Ce caută în anticamera ministrului educaţiei Daniel Funeriu diaconul rus Andrei Kuraev despre care publicaţia „Nasha Abhazia” îl acuză pe diaconul Andrei Kuraev că ar fi agent al Securităţii ruse, îndeplinind misiuni în republicile care reprezintă un interes deosebit pentru Rusia. „Printre cei pe care îi frecventează se numără: ex-preşedintele Lucinschi, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, premierul Vladimir Filat, mitropolitul Vladimir Cantarean, episcopul Marchel Mihăiescu de la Bălţi, episcopul Sava Volkov de la Tiraspol, preacuviosul între cuvioşi Nicodim Vulpe, supranumit episcopabilul de Orhei, şi, evident, preaortodoxul între ortodocşi Valeriu Pasat şi – cine ar fi crezut? – ministrul Educaţiei şi Cercetării de la Bucureşti, Daniel Petru Funeriu (PD-L), iniţiatorul scoaterii „Religiei” din şcolile din România şi a eliminării lui Mihai Eminescu din programele şcolare, pe motiv de operă demodată şi insignifiantă în raport cu cea a lui Shakespeare sau a lui Goethe” scrie publicistul basarabean Vlad Cubreacov pe blogul său http://cubreacov.wordpress.com/
Şi este dea dreptul şocant să vezi cum, încă de la instalarea în calitate de nou ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a remarcat ca un furibund adversar al Bisericii. Ministrul educaţiei este oripilat că se predă religia în şcoală şi îl „mămâncă” într-un punct nevralgic, pentru că simbolurile credinţei creştine sunt afişate în locuri publice. Ministru urmăreşte de mult timp eliminarea religiei din şcoli. Şi atunci te întrebi, în ce calitate Funeriu ateistul se întreţine cu pionul Patriarhiei Moscovei? Or, în calitate de inamic al Neamului românesc ministrul Funeriu a devenit un pion al Moscovei, în contextul în care există o dispută între Patriarhia de la Bucureşti şi Biserica pravoslavă Rusă de la Moscova.
Nu este vora despre o parabolă a unui ministru terchea berchea, lipsit de orice fărâmă de conştiinţă naţională. Lupta contra marelui Eminescu este mult mai profundă. Să nu uităm că la marile evenimente de renaştere spirituală naţională a poporului român, a existat şi o prezenţă a lui prin imagine, vers, cântec. În anul 19988-1989 Basarabia s-a trezit din hibernarea deznaţionalizării sub stindardul Mihai Eminescu. În anul 1989 România a trăit clipele revoluţiei române asumându-l pe Mihai Eminescu. Cei care vor să ne lipsească de Eminescu ne lipsesc de ideea libertăţii a conştiinţei româneşti şi de perpetuare a fiinţei naţionale.
Dacă nea-m lua după tematica strategiei războiului am observa ca esenţială, pentru dobândirea victoriei, identificarea şi anihilarea centrului de greutate, mai ales moral-psihologic, al adversarului. Şi dacă este să vorbim de popoare sau de neamuri, centrul respectiv ar trebui reperat în simbolurile culturii naţionale. Şi cum pentru Naţiunea română, vocea conştiinţei naţionale o reprezintă Mihai Eminescu, înseamnă că, aici, inamicii poporului român se vor strădui să opereze în acţiunile lor, aplicând ca armă blasfemia, marginalizarea poetului, excomunicându-l din sânul cunoaşterii şi a perpetuării lui în spaţiul public.

Ce spun Marii Români despre Eminescu
Am selectat câteva referinţe ale marilor personalităţi româneşti:
Eminescu şi nefiinţa
"Nefiinţa aduce totuşi odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Întreg evantaiul lui de deschideri către lume şi cultură se strânge pentru noi într-o inimă, care bate. Cărui popor i s-a făcut darul acesta? O conştiinţă mai bună, o spusă mai bună şi exemplară, au desigur câteva mari popoare şi culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevărat o inimă?"(..)"Căci nu de judecat critic, de către noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o conştiinţă de cultură de dindărătul nostru de la folclor şi până la ştiinţele pozitive, devenind astfel conştiinţa noastră mai bună, sau poate mustrarea de conştiinţă a oricărui intelectual, care-i vede necuprinsul, adică sinteza însăşi."
Un miracol al culturii româneşti
"Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reţinute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot."(Constantin Noica)
"Când spunem Eminescu, închidem ochii. Este bine să-i deschidem. O uşoară beţie romantică ne cuprinde, în evocarea lui, în timp ce el este treaz" (Constantin Noica)
"E cel dintâi român a cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până la glezne în pãmântul strămoşesc" (Octavian Goga).
"Toţi românii anonimi care de-a lungul secolelor noastre primordiale au creat în limba românească, au colaborat la poezia lui Eminescu" ( Lucian Blaga ).
"Eminescu reprezintă ceva unic în dezvoltarea literaturii noastre şi oricărei alte literaturi" (Nicolae Iorga).
"Neamul nostru românesc şi-a asigurat dreptul la «nemurire» mai ales prin creaţia lui Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot într-o zi seca. Graul nostru poate creşte şi-aiurea. S-ar putea ca-ntr-o zi nu prea îndepărtată, strategia mondială să sufere anumite modificări, ÎNCÂT POZIŢIA NOASTRĂ DE POPOR de graniţă să-şi piardă însemnatatea pe care o are de un secol încoace. Toate s-ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se poate întâmpla – Dispariţia poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista în lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată. Un neam supravieţuieşte mai ales prin creaţiile geniilor sale".
(Mircea Eliade)
"Eminescu, despre care Iorga spunea că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă «ideea platonică de român», e românismul absolut şi l-am definit eu «suma lirică de VOIEVOZI»".(Petre Tuţea).

În loc de concluzii
Astăzi Daniel Funeriu se face părtaş la tentativa de crimă contra spiritualităţii române. Întinundu-i imaginea lui Mihai Eminescu, întinăm însăşi imaginea poporului român, a fiinţei noastre de veacuri, înlocuidu-le alături de unele valori străine cu alte formle ţipătoare pe care le însuşim. Astfel că îi sugerez ministrului educaţiei să înlocuiască chiar şi cuvintele care se aseamănă izbitor cum ar fi: pilda cu pi..da, sens cu sex (anal,oral, în grup), mure cu mu...e, futzal cu futa..., puma cu pu...a, pantofar cu poponar şi tot aşa.
Sper ca Academia Română, Uniunea Scriitorilor, fundaţiile şi instituţiile româneşti să se sensibilizeze în privinţa acestui atac mârşav ale paiaţelor politicii româneşti declanşat la adresa Geniului spiritualităţii româneşti, întru a-l curma şi să dea o replică adecvată, care să descurajeze alte asemenea tentative de exterminare şi expulzare a Marelui creator al culturii româneşti din conştiinţele româneşti. Pentru că nu poţi să ucizi pe cel care a instituit în cultura naţională primatul iubirii de NEAM.
Polticieni, hoţi, excroci şi netoţi, nu ni-l exilaţi pe Eminescu aidoma altor martiri. El reprezintă „coloana infinitului al poporului român”!

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Adrian Păunescu şi sentimentul liberăţii româneşti

Ştiam de ceva timp că poetul e bolnav. O bună parte din cei care dispun de trăiri şi emoţii faţă de semeni, mai ales faţă de geniile spaţiului românesc, îşi împărtăşesc în şoaptă sau cu mult regret veştile proaste. Fie ca acest lucru se întâmplă la telefon, la o cafea, pe stradă sau în altă parte. Nu-mi venea să cred că încă unul din barzii ţării mele se stinge încet, încet, ca o lumânare. Îl adoram, mai ales pentru capodopera sa care a trezit voci şi dureri să se reverse în stadioane, la posturile de radio, pe buzele unor generaţii întregi din întreg arealul românesc. Şi îl iubeam şi credeam în Adrian Păunescu, aşa cum îşi iubesc copii naratorii cu a lor personaje pozitive din scrieri sau filme. Era magnific, era un cutezător, era un păstor care crescuse şi redase libertatea în simţiri şi în voce, unul care descuia inimi şi punea forţă, speranţă şi un crez românesc. Eram copil, încă nu ştiam că e şi el basarabean, într-un fel, dar vocea lui inconfundabilă de la postul de radio, care tăia în cuvinte ca în pietre, mă făcuse să-l iubesc şi să-l simt aproape. Încă era „sârmă sovietică ghimpată” la Prut şi revoluţiile se zăreau de abia, de abia. Ştiam că există Adrian Păunescu aşa cum exista un Grigore Vieru şi mă minunam cum pătrund cuvintele rostite de el ca nişte ecouri continue. Da, Adrian Păunescu a crescut generaţii întregi pe ambele maluri ale Prutului, le-a crescut aripi şi a aprins lumânări de speranţă. Chiar şi mai târziu, atunci când îngăduiam să fie criticat şi blamat Adrian Păunescu, în anumite cazuri încuviinţam şi mă asociam la acuzele aduse scriitorului, pentru opinia politică împărtăşită în perioada comunistă sau mai târziu când în calitate de om politic, opiniile lui nu corespundeam cu ale mele, întotdeauna i-am găsit scuza, iertarea şi dragostea mea pentru el a rămas aceeaşi. Alteori, când îl acuzam ştiam că fiecare îşi are o proprie opinie, că este normal ca oamenii să aibă diverse opinii şi să emită semnalele pe care le cred ei. Şi este normal ca atunci când devii un creator de generaţii în „blugi”, care vor naşte revoluţii a Libertăţii, să plăteşti tribut sistemului, ca să le acoperi visele, speranţele şi si să ştii că din creaţia TA se vor naşte sau se născ revoluţii şi revoluţionari, inclusiv GOLANII! Pentru că în comparaţie cu unii intelectuali comozi care au stat la pândă, dar care au devenit peste noapte mari predicători de valori morale, Adrian Păunescu a construit o mare operă culturală. Fie că aceasta s-a numit poezia, cântecul, cenaclul „Flacăra” sau „Touşi iubirea”, visul de libertate, care a cuprins o Ţară întreagă. Indubitabil, Adrian Păunescu a promovat numeroase talente, a protejat valorile naţionale aşa cum a ştiut el că face mai bine. Nimeni nu este perfect, dar dacă am fi cu adevărat sinceri şi drepţi cu noi înşine, am îngădui să aprindem în sufletele noastre o lumânare imaginându-ne că suntem o parte din imensul auditoriu al Cenaclului „Flacăra” sau „Totuşi iubirea” şi l-am primi, ierta şi preţui pe unul din Geniile româneşti, apuse în această lume, astăzi fără mai multă lumină.
E adevărat prima data l-am întâlnit la un concert la Chişinău, în anul 1991, graţie unor prieteni comuni am putut să-i strâng de mâna de mare bărbat, să schimbăm nişte cuvinte respectuoase şi de „mare iubire”. Era simplu, un om simplu, care obosit cum era, pentru că a stat vreo opt ore la graniţa cu „Marele URSS”, încă „sârma ghimpată sovietică” mai era pe Prut, şi dorea să spună fraţilor săi, românilor basarabeni despre Eminescu, Nichita şi să viseze sub muzica de ghitară înălţătoare a pieselor „Treceţi batalioane române Carpaţii”, „Doamne ocroteşte-i pe români”, „Trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, „Totuşi, iubirea” că încă există un puls pentru o Românie Mare, o Românie iubitoare, o Românie a tuturor Românilor.
Adrian Păunescu nu pot să cred încă că ar fi murit, pentru că iubirea lui faţă de români a fost ca un semn divin şi ca o iertare a „copacilor fără pădure”. Am învăţat să îmi preţuiesc mai mult părinţii datorită „Rugii pentru părinţi”, am învăţat să iubesc visând şi să suferim dulce datorită „mirărilor” întemeiate din destinele noastre, am luat ca o dramă destinul unei ţări româneşti, în care „malurile de Prut şi „Baladă pentru Basarabia” ne înghit mistuitor ca şi un dor pentru casa părintească, ne-am urat o „pace în lume, o pace pe pământ”.
În goana pentru a face dreptate românilor şi ţării îl simt chinuit în „Odă în metru antic” a lui Mihai Eminescu, pe care inconfundabilul Adrian păunescu ni l-a citit şi recitit ca pe propria viaţă, în care există o iubire mistuitoare faţă de Steaua singurătăţii, în „care focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării”, dar şi o „reînviere” aidoma Pasării Pheonix...

miercuri, 11 august 2010

Bogdan Juncu Lungulescu: În Balcani te simţi ca acasă(...)Ardealul este o regiune bine ancorată în fluxul ideilor europene (...) Doresc ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic

Interviu cu fostul expert ONU, Bogdan Juncu-Lungulescu
Despre sociologul clujean Bogdan Juncu-Lungulescu am putea scrie un roman având în vedere câte state, continente a cunoscut în activitatea sa profesională. Născut în 1971 pe Valea Bistriţei, a parcurs şcoala primară şi liceul la Buzău şi Bucureşti. După Revoluţie a absolvit Facultatea de Sociologie la Bucureşti şi a urmat cursuri la SNSPA, urmate de studii post-universitare la Amsterdam şi Geneva.
O.S.: - În calitate de expert al Naţiunilor Unite care regiuni de pe glob, în care ţi-ai desfăşurat activitatea de sociolog şi expert, ţi s-au relevat mai inedite din perspectiva contactului inter-civilizaţional şi a muncii de expert în cadrul programelor Naţiunilor Unite?
B.J.L.: - Experienţa cea mai dificilă şi neobişnuită s-a dovedit a fi în Asia. Datorită sechelelor post-coloniale la nivel local, noi ca europeni suntem încă percepuți ca fiind foarte diferiți. A te face acceptat este mult mai greu decât în Africa de exemplu. Am avut norocul de a explora mai multe zone post-conflict prin intermediul proiectelor ştiinţifice pe care le-am coordonat dar în Asia de Sud-Est m-am simțit cel mai ”străin” în sens antropologic.
O.S.: - În ce fel ţi-ai desfăşurat activitatea?
B.J.L.: - Coordonând proiecte de cercetare ştiinţifică în zone afectate de conflicte violente / război. În funcţie de nevoile locale se dezvoltă un proiect. În comparaţie cu abordarea clasică a cercetării ştiinţifice contemporane, care adesea presupune construirea ”de sus în jos” a unui proiect de cercetare, de la ipoteza cercetătorului către testarea în realitate, proiectele noastre, ca și în sociologia românească interbelică, porneau ”de jos în sus”, de la nevoile comunităților spre construirea politicilor publice și decizia macro-politică.
O.S.: - În Asia care ţări au fost explorate, conform proiectelor de cercetare la care ai participat.
B.J.L.: Indonezia şi Timorul de Est.
O.S.: - În Europa?
B.J.L.: Balcanii.
O.S.:- Cum ţi s-au părut oamenii din Balcani?
B.J.L.: Ca nişte veri de-ai noştri, un pic înstrăinaţi şi parcă supăraţi pe Europa, dar îndrăgostiţi de libertate şi de viaţă.
O.S.:- Putem să ne imaginăm, aşa după cum ni se redă în literatura de specialitate, că Balcanii ar ilustra un „ceaun al civilizaţiilor” în care tendinţele şi incompatibilităţile culturale răzbat negativ şi ilustrează această zonă geografică?
B.J.L.: Aceasta este o creaţie occidentală, de fapt a istoriografiei anglo-saxone. Balcanii sunt un loc bun, foarte dens din punct de vedere cultural dar să nu uităm că într-un ceaun bun se face şi o mămăligă bună.
O.S.:- Ai fost implicat în managementul direct al conflictelor
B.J.L.:- Nu. Întotdeauna ne implicam după ce conflictele propriu-zise erau oprite printr-un acord formal de pace. Aceasta era o pre-condiţie pentru dezvoltarea proiectelor. Noi proiectam, în parteneriat cu actorii locali, activități de „peacebuilding”; „peace-keeping” este altceva. Noi eram implicaţi în reconstrucţia țesutului social necesar restabilirii păcii societale și politicilor publice. Practic ne ocupam de ajutorarea acelora care au trecut printr-un divorţ dureros.
O.S.:- Cum ai simţit starea populaţiei balcanice în perioada în care erai acolo? Era decepţionată, disperată, cu sau fără o speranţă?
B.J.L. - Foarte dură, foarte bine organizată dar în acelaşi timp foarte confuză. Mass-media este răspunzătoare de crearea multor imagini care nu ajută la depăşirea animozităţilor şi tensiunilor rămase din imaginarul conflictului. Totodată, nu aveai cum să nu remarci nişte tradiţii vechi, bine structurate, autentice şi bogate.
O.S.:- Care etnii din Balcani ţi s-au relevat mai apropiate nouă?
B.J.L. - Toate. Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu identificat ca ”duşman”. Aici lumea mi s-a părut aceeaşi cu noi, în comparaţie cu Africa şi Asia, unde trebuiai să negociezi foarte mult intrarea în spaţiile lor culturale. În Balcani te simţi ca acasă. Dacă le cunoşti limbile este destul de uşor să accezi în spaţiile lor culturale. Odată bariera lingvistică depăşită te simţi altfel şi eşti tratat ca fiind de acelaşi neam.
O.S.:- Cum priveşti Balcanii care sunt şi azi în prime time datorită apariţiei unui nou stat pe harta geografică-Kosovo...Putem vorbi despre nişte falii civilizaţionale şi în Balcani?
B.J.L. - Este o istorie într-o continuă desfăşurare, cu nişte civilizaţii foarte vechi care vor să fie recunoscute şi nişte civilizaţii mai noi care vor şi ele să aibă o casă, iar deasupra amândurora a apărut un bombardament informațional modern care sporește confuzia comunicațională. Cu cât zgârii mai mult sub suprafața diverselor mituri referitoare la Balcani cu atât mai mult îţi dai seama cât de profundă este nevoia de dialog între aceste straturi de civilizaţie. Cu cea externă se discută „business”, în timp ce culturile mai vechi sunt dornice de recunoaştere.
O.S.: Ca expert internaţional, care ai colindat diverse regiuni geografice, ai contribuit la procesul de studiu al păcii şi reconstrucţiilor de ţări, ce crezi îi lipseşte ţării noastre ca să depăşească momentul critic în care ne aflăm azi? Pentru că astăzi ne aflăm într-o stare de continuu asediu, de un război a românilor contra românilor şi această stare de adversitate se perpetuează într-o perioadă desemnată ca fiind a „crizei economice mondiale”, încât nu mai tindem să ne punem energiile creatoare în identificarea soluţiilor de redresare economică, socială şi morală a societăţii...totuşi ce ne lipseşte nouă?
B.J.L.: Simplitatea. Simplitatea în management. Cu cât există mai puţine vorbe în derularea unor soluţii, cu atât este mai bine. La noi angajezi incompetenţi şi stai şi te uiţi peste umărul lor. Pentru a avea soluţii trebuie definită clar acţiunea. Desemnarea viziunii profesionale şi a statutului profesional este confuză. Unii sunt numiţi la nivel metropolitan, la nivel guvernamental şi nu se ştie de ce au fost desemnaţi în acele funcţii, care este rostul lor în plan profesional. Destul de rar ţi se răspunde concret care şi de ce este menirea funcţiei în care exişti. Nu ţi se răspunde clar, în cazul în care o persoană este chestionată, spre exemplu, „păzesc acest birou pentru că …”. Iar la nivelurile mai înalte confuzia este şi mai mare. Sper ca în următorii ani să se impună o altă mentalitate care să schimbe lucrurile în mai bine. Din fericire, această mentalitate este deja influentata de Uniunea Europeană. Ardealul este o regiune deja bine ancorată în fluxul de idei europene, ca regiune de întrepătrundere a confluenţelor civilizaţionale. Aici regăsim atat „robusteţea” anglo-saxonă cat si „balcanismul sudic”.
O.S. Cum ţi se pare calitatea învăţământului universitar de astăzi?
B.J.L.: În declin. Mulţi nu ştiu exact ce obiect de studiu predau şi pentru ce se predă materia, ce însuşesc şi cum se vor manifesta generaţiile care trec prin cursurile lor „universitare”. Adesea predomină cantitativismul şi nu calitatea. Cantitativismul şi superficialitatea domină societatea de azi. Evident, există şi oameni dedicaţi din mediul universitar. Aceştia se regăsesc în special în mediul universitar orientat spre profesionalizarea tehnică a tinerilor. În şcolile şi universităţile tehnice am văzut mai multă concreteţe, perseverenţă şi claritate.
O.S. Există o speranţă pentru noi, românii, în situaţia în care ne aflăm?
B.J.L. Evident, există. Mai întâi de toate trebuie să avem răbdare. Trebuie să se investească în viitor, în tineri. Dacă ar fi după mine, aş da televizorul la minim şi aş investi mai întâi în mediul rural. La oraş mi-aş dori să văd o concreteţe mai mare in montarea si executia proiectelor.
O.S.: România şi-a propus să-i faciliteze Republicii Moldova aderarea la Uniunea Europeană. O serie de instituţii vestice consideră că există o asemenea oportunitate, în virtutea unei stări politice confuze din societatea moldavă, a ostilităţilor filoruse manifestate în Transnsitria...
B.J.L.: In comparaţie cu situatia Turciei, care, fără să se decepţioneze, pledează consecvent pentru aderarea la UE de cateva decenii, fraţii noştri basarabeni au noroc cu fraţii lor de aici. Calea de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă va fi mult mai lungă decat se asteapta acum, nu trebuie să-i decepţioneze pe basarabeni. Nu trebuie să renunţe, cum nu au renunţat nici turcii, chiar dacă drumul spre UE va dura mai mult decât se anunţă. Nu cred că Republica Moldova va fi inclusă în pachetul balcanic şi nu cred că există un asemenea „pachet special”. Cine nu ştie cum se negociază la Bruxelles poate să-şi închipuie multe. E mult mai anevoios procesul de negociere şi interferenţele care există într-un demers ca aderarea la o comunitate de valori asumate. Îmi vine în minte conceptul titulescian de „spiritualizare a frontierelor” care pentru moment cred ca a inceput sa capete consistenta. Există mulţi oameni din Basarabia, care locuiesc şi studiază aici, chiar dacă pentru multora le este destul de greu să se integreze. Drumul spre UE al Republicii Moldova va fi mult mai greu decât îşi imaginează unii. Există nişte proceduri de negocieri complicate. Mi-aş dori ca aderarea Republicii Moldova la UE să se producă mult mai grabnic, dar m-aş mira dacă acest ideal s-ar realiza într-un timp foarte scurt. Există multe lucruri în Basarabia, care trebuie să fie rezolvate într-un mod delicat. Aici, mă refer, la situaţia de dincolo de Nistru. Schimbarea generaţiilor, revenirea acasă a unora din Occident poate să modifice comportamentul societăţii de acolo în mai bine. Sunt oameni promiţători. Am avut o studentă foarte bună, care îşi dorea să mişte lucrurile în bine dar la nivel foarte ambitios, ideologic. Sincer, am orientat-o mai degraba catre ascutirea competenţelor personale si de relationare sociala la nivel micro decât spre mari vise care pot aduce dezamagiri la fel de grandioase.
O.S.: Vă mulţumesc.

sâmbătă, 31 iulie 2010

Salvaţi Roşia Montană!

Petitie: “Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana”

// Daca doriti ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie, le puteti trimite urmatorul link:


Promoveaza petitia! Semneaza petitia!

Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana
17/07/2010

Ministerului Culturii si Patrimoniului National
Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana
In atentia D-lui Ministru Hunor Kelemen.

REAMINTIND ca in urma intentarii unei serii de actiuni judecatoresti de catre reprezentanti ai societatii civile din Romania (Alburnus Maior),Certificatul de Descarcare de Sarcina Arheologica Nr.4 a fost anulat irevocabil de catre tribunalele romanesti si ca firma Gabriel Resources/RMGC, « detinatoarea » licentei de explorare si exploatare a zacamintului aurifer de la Rosia Montana, printre altele, intentioneaza sa solicite Ministerului Culturii si Patrimoniului National un nou certificat ,care sa inlocuiasca pe cel anulat de instantele judecatoresti;

REAMINTIND ca o serie de actiuni judecatoresti au fost intentate de catre reprezentanti ai societatii civile din Romania (Alburnus Maior) la tribunalele romanesti pentru suspendarea si anularea Certificatului de Descarcare deSarcina Arheologica nr.5, care este o complilatie a celor patru certificate de descarcare eliberate anterior , si ca instantele judecatoresti nu s-au pronuntat inca asupra meritului acestor actiuni ;

REAMINTIND ca fara acest certificat de descarcare de sarcina arheologica Gabriel Resources/RMCG nu-si poate incepe activitatile de exploatare a unei noi mine la Rosia Montana :

TININD CONT de argumentele expertilor in domeniul zacamintului auro-argentifer de la Rosia Montana, si in special ale Prof. cons. dr.Ioan Mârza, de la Departamentul de Geologie,al Universitatii Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, care în calitatea sa de :
- profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a vizitat de nenumărate ori şi cercetat în ultimii 50 de ani),
- conducător al unei excepţionale teze de doctorat cu această temă,
- referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică corespondentă,
- îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ,
- cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
- şi totodată de român,
afirma : « acordarea avizului de exploatare ar fi o greseala catastrofica, deoarece in inconstienta noastra, ne-am distruge cel mai de pret argument istoric al latinitatii poporului roman, ilustrat prin lucrari miniere bine conservate (subterane si de suprafata), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar si dacice( la suprafata),… dar in mod cert, romane(galerii romane trapezoidale sapate cu dalta si ciocanul) ;

TININD CONT ca, in ciuda unor programe de preventie arheologica (Preventative Archaelogical Programs) anuntate de Firma Gabriel Resources/RMCG, exploatarea zacamintului de aur din masivele vulcanice Cetate si Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totala a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane si medievale care strabat acesti munti) ;

SUBLINIIND ca aceste galerii si lucrari miniere reprezinta un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabila ;

SUBLINIIND ca dintre artefactele arheologice (unelte de minerit , obiecte auxiliare vietii si activitatii minerilor si familiilor acestora din perioadele antica , medievala si moderna, cimitire, stele funerare,etc.) doar o parte infima poate fi recuperata si expusa in muzee(majoritatea disparind sub puterea si coltii excavatoarelor)

EVIDENTIIND ca, in alte tari, existenta unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mica decit cel al Rosiei Montane,reprezinta un motiv suficient pentru respingerea oricarui proiect, care ar pune in pericol obiectivul istoric, chiar daca proiectul ar putea demonstra beneficii economice ;

SUBLINIIND ca, un proiect cu consecinte fatale pentru un obiectiv de patrimoniu national si universal,de valoarea celui de la Rosia Montana,n-ar trebui sa fie aprobat nici in Romania pe baza calcului economic ; LUIND IN CONSIDERATIE totusi , argumentul economic , si
- acceptind ca realista suma de 4 miliarde $,in beneficii pentru Romania , anuntata de Gabriel Resources/RMCG, subliniem ca ele nu reprezinta decit 200$ pe persoana pentru intreaga viata a proiectului de 18 ani, sau, 11$ pe an pentru fiecare Roman ;
- subliniem de asemenea ca, conform conditiilor contractuale actuale, Statul Roman va incepe sa incaseze redevente (royalties) , numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului ; in plus, aceasta redeventa nu este calculata in functie de pretul aurului, cum se intimpla in alte cazuri de proiecte similare ;
- subliniem de asemenea ca, eventualele dividente vor incepe sa curga abia dupa 6 ani de la inceperea proiectului, adica in 2016 , in cazul in care proiectul si-ar incepe operatiunile anul acesta;
- evidentiem de asemenea ca, exploatarea propriu zisa a aurului ar incepe abia dupa 30-36 luni de la inceperea operatiunilor si ca in urmatorii 2 ani dupa aceea , toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investitiilor de 1 miliard $, facute inainte si dupa aprobarea proiectului ;acesta este o practica neuzuala in proiecte industriale ;

SUBLINIIND ca cele 19 miliarde $ pentru o perioada de 18 ani , estimate de o firma de consultanta, care lucreaza pentru Gabriel Resources/RMGC,drept contributie a proiectului Rosia Montana la Produsul National Brut al Romaniei, sub forma de « activitati directe, indirecte si stimulatoare de alte activitati economice », nu reprezinta o prognoza sau o obligatie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricarei activitati economice. Aceasta este o practica marketing uzuala atunci cind se doreste convingerea unei populatii reticente fata de beneficiile unui proiect.

REAMINTIND ca 66% din populatia Romaniei sondata de IMAS Marketing and Sondage, in aprilie 2009 este de acord sa se interzica folosirea cianurii in sectorul minier in Romania (esantion 1249 persoane , cu o eroare maximala de 2,8% ) si numai 8,2% accepta folosirea acesteia ,ceeace echivaleaza cu o opozitie larg majoritara fata de proiectul Rosia Montana (deoarece singura exploatare economica posibila a unei mine de aur este cea pe baza de cianura) ;
REAMINTIND ca Academia Romana, Biserica Ortodoxa Romana, peste 40 de organizatii din domeniul societatii civile, culturale si al protectiei mediului , numeroase personalitati romanesti si straine precum si multe milioane de romani s-au pronuntat impotriva proiectului Rosia Montana ;

SUBLINIIND ca UNESCO,prin organismul sau, Comitetul International al Monumentelor si Siturilor (ICOMOS) a luat in octombrie 2008 o pozitie oficiala in favoarea Rosiei Montana,declarand-o un « potential Sit al Patrimoniului Mondial,intrucat este o asezare miniera exceptionala cu un peisaj cultural de acelasi nivel » ; ICOMOS cere autoritatilor romane « sa intervina de urgenta pentru a asigura protejarea acestui sit » si « sa evalueze importanta lui culturala ,istorica, arheologica, arhitecturala, etnografica si spirituala in contextul patrimoniului cultural al Europei si al lumii. »(ICOMOS-16th General Assembly of ICOMOS,Quebec,Canada 30September-4 October,2008)

PRECIZIND ca petitia noastra da curs invitatiei la dialog lansata de Ministrul Economiei tuturor celor preocupati de proiectul Rosia Montana ;

NOI SEMNATARII ACESTEI PETITII AFIRMAM CU TARIE ca guvernul Roman trebuie sa se opuna proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana.
În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa refuze emiterea unui nou Certificat de Descarcare Arheologica solicitat de firma Gabriel Resources/RMGC pentru inlocuirea Certificatului de Descarcare Arheologica Nr.4, anulat irevocabil de catre instantele judecatoresti din Romania ;
Solicitam, de asemenea, ca Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa refuze emiterea oricarui alt document sau aviz ce ar permite inceperea operatiunilor de constructie si de exploatare a unei noi mine la Rosia Montana.
Solicitam ferm, colaborarea autoritatilor romane competente cu UNESCO si organismele sale, pentru evaluarea sitului Rosia Montana(Alburnus Maior) in vederea nominalizarii lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Oboseala de-a te simţi un „semifrabicat”

Ştii că eşti singur şi trebuie să acţionezi, aşa, ca şi cum, nimic nu s-ar întâmpla rău cu tine. Ştii că totul este o făcătură, în care tu devii un subiect de joacă, de experimentare a imaginilor refractare, a gesturilor alterate şi a ideilor stupide pe care alţii ţi le servesc la dejun, prânz sau cină.
Am obosit să mă mint pe mine însumi că nu ştiu nimic din meniul care mi se oferă zilnic, să zâmbesc stupid şi să mă prefac cât este de frumoasă viaţa şi cum mă ţine de mână şi nu îmi dă drumul. Sunt un „cobai” al unei iluzii pe care o împart atunci când nu înţeleg care este rostul meu, mă întreb, cu ce am greşit să văd cum alţii fac „mişto” de mine şi ochi întorşi la o eventuală întâlnire.Pur şi simplu, am obosit.
Am obosit să joc teatru ca un actor corigent la facultate. Uneori, cred că am obosit chiar de mine. Parcă aş bea ceva, dar îmi e silă şi de băutură, doar îmi dau seama că mi-a făcut praf o parte din viaţă. Am spus-o, nu o dată, nu voi mai consuma alcool. Şi dacă mai există o vrajă pentru mine, în tot cazul aceasta nu este nici sticla de cogniac, vin, bere sau de vodkă.
Îmi e dor de casă, de ochii mamei şi al celor dragi. Îmi e dor de sentimentul unei vieţi împlinite. Am văzut totul, totul ce era mizerabil şi parşiv în această lume.Trădarea, fabricarea eroilor de ceară şi a vedetelor sau lumina strâmbă din ochii minciunii. Am văzut cum poţi să fii călcat şi sfâşăiat consecvent.Toate acestea le-am suportat pe propria piele.
De multe ori am trăit clipe de miraj, am savurat poveşti uluitoare din viaţă sau motto-uri care m-au frapat şi mi-au pus cruciuliţe la gât. Am îmbrăcat cămaşe străine şi am rupt flori din grădinile lumii, dar am fost eu, acelaşi eu, singur, care în gând purtam un porumbel alb, ca primii fulgi. Era porumbelul meu, un porumbel care ştie să zboare şi să ducă în cioc mesaje de „libertate”.
Astăzi nu mai înţelegi unde se îndreaptă lumea, până şi pasiunile sau vieţile sau mutat pe Internet şi trăiesc într-un cod virtual.
Dar, am obosit să fiu un spirit pe care îl dor ochii şi care poartă cu sine povara unor decepţii şi regrete. Am obosit să fiu un cobai tracasat de alţii şi să trec toate astea cu vederea. Dar câte spirite aidoma mie există? Spirite trecute la rebut şi colindate de stafiile caracatiţei demonice...Câte sunt,oare,din ele care pot să îşi lustruiască aripile şi să privească senin spre cer? Spirite candide şi nepătate, care să citească şi să rostească „Libertatea” pe buze?
Şi astăzi s-a mai rupt o parte din inima mea! E atât de trist şi nimeni nu este să aprindă o lumânare a speranţei.

joi, 29 iulie 2010

Cenaclul literar ca sentiment identitar

Oglinda literară clujeană relevă nume de scriitori proveniţi din „serele” literare, denumite cenacluri. Multe dintre energiile scriitoriceşti au fost recrutate din spaţiul celulelor literare, pentru că, doar, prin cultură se poate aspira spre libertate.
Mişcarea cenaclistă a produs pe bandă rulandă talente. Istoria recentă consemnează un număr impresionant de grupuri literare clujene: „Echinox”, „Octavian Goga”, „Mihai Eminescu”, ”Vasile Sav”, "Traian Brad", "Satiricon", „Altfel”, "Vox Napocensis", “Cenaclul Azur “, „Teohar Mihadaş” sau “Joia Culturala TEMCO”.
Cenacul reprezintă un reper de regăsire a trăirilor solitare, avide de modele. , Modelul fostului redactor şef de la „Steaua” A. Baconsky ne stă mărturie. El organiza în propria locuinţă seri literare, cu toate că era urmărit de Securitatea comunistă.
Există scriitori de referinţă care încurajează tinerii. Unul din aceştia este Constantin Zărnescu. El reperezintă modelul scriitorului care dă vitalitate cetăţii clujene.

vineri, 2 iulie 2010

Memoria unui oraş

Sunt locuri pitoreşti care ne încântă şi dau aripi oraşului nostru. Recunosc că îmi place să urc treptele care duc spre Cetăţuie. De pe colinele dealului Cetăţuii se văd ca în palmă edificiile reprezentative ale oraşului.
Drumul spre Cetăţuie îmi aduce aminte de o Capelă creştină, spre care-mi îndreptam paşii, unde îngrijea părintele Suciu. Şi în drum spre Capelă, prietenii îmi dezvăluiau secretele Cetăţuii, clădite în anii 1715- 1735, cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn şi înconjurată de bastioane, după planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti. Fortificaţia a fost ridicată având ca scop asigurarea controlului asupra oraşului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, fiind folosită şi ca închisoare, în perioada Revoluţiei de la 1848. În acest loc a fost întemniţat şi executat la 11 mai 1849 eroul Revoluţiei, pastorul sas Stephan Ludwig Roth.
Azi o cruce imensă ne vorbeşte despre destinul celor întemniţaţi în Cetăţuie şi despre o memorie vie pentru eroii oraşului.

miercuri, 23 iunie 2010

Identitatea unei promoţii universitare

Există familii sociale, construite în timp, legate de şcoală, de liceu sau de cultura universitară. În această perioadă, Clujul citeşte bucuria absolvenţilor care trasează zâmbete pe chipul lor. Sunt momente unice din viaţa fiecărui tânăr care îşi construieşte o personalitate. Evident, nu se poate enunţa un model al absolventului, pentru că viaţa ne transformă şi ne aruncă în diferite experimente. După zece ani de la absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Politice, recent ne-am regăsit o parte din colegii de generaţie. Şi au existat amintiri care îl reclamau pe actualul premier român Emil Boc în postura de dascăl, care ne solicita să fim „fără echivocuri", ne-am amintit cu nostalgie de cursurile profesorilor Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş, Andrei Marga, Vasile Boari, dar şi de alţi dascăli, care au stăruit asupra educaţiei noastre civice.
23 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/identitatea-unei-promotii-universitare-191194.html

miercuri, 16 iunie 2010

Reconcilierea

„Sârma ghimpată" din mentalul colectiv trebuie eliminată. Reconcilierea franco-germană după cel de-al doilea război mondial a modificat substanţial evoluţia politică de pe bătrânul continent. Exemplul binomului geopolitic trebuie servit ca un model de stingere a nemulţumirilor şi disputelor istorice. Recent, delegaţia europarlamentarilor din Ungaria -membri ai Partidului Popular European - l-a nominalizat pe eu¬ro¬parlamentarul cetăţean român Laszlo Tökes pentru postul de vicepreşedinte al Parlamentului European. Propunerea a fost susţinută de europarlamentarii români din cadrul PPE, ceea ce demonstrează că poate exista o misiune comună a statelor central-europene pentru edificarea unei Europe Unite. Cetăţeanul romând Laszlo Tökes a jucat un rol important în politica românească. Şi nu cred că Tökes e politicianul cu vederi obtuze, care exprimă politica formulelor anacronice şi nu îmbrăţişează soluţiile de perspectivă.

16 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/reconcilierea-190321.html

marți, 15 iunie 2010

BCU şi misiunea de educare

Bibilioteca Central Universitară constituie o referinţă pentru orice intelectual clujean. Este practic o altă casă
pentru studenţi. Statuia lui Lucian Blaga din preajma principalului edificiu universitar impune respect pentru cărţi şi memoria lor. Într-o perioadă identificam truda de bibliotecar cu intelectualul Ioan Viorel Bădică, care cu grijă mă direcţiona spre fişierele la care merită să trag cu ochiul, spre ce cărţi este bine să mă îndrept şi să lecturez, când am o fereastră liberă de la programul
prestabilit de facultate. Directorul bibliotecii, prof. univ. Doru Radosav a avut-o printre invitaţi, în cadrul Zilelor „Ion Raţiu" la Cluj
, pe directoarea Liceului „Ştefan cel Mare
şi Sfânt" de la Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, care a vorbit despre drepturile şi libertăţile omului încălcate flagrant în Transnistria. La BCU există realmente o familie, care îşi împărtăşeşte impresiile despre viaţa cărţilor.

8 Iunie 2010http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/bcu-si-misiunea-de-educare-189288.html
Sursa:

sâmbătă, 12 iunie 2010

"Revizorul" trăit

Neputinţa de-a ieşi din mediocritate, existenţa minciunii şi corupţiei în societate şi sentimentul că există un ochi
universal care judecă, ne trimite cu gândul la satira de moravuri „Revizorul" lui Gogol. La 4 mai teatrul clujean a prezentat în premieră spectacolul „Revizorul" de N.Gogol. Actorii „naţionalului" au dat o reprezentaţie de succes, iar publicul a savurat deliciul piesei
ca pe o dramă existenţială. Apariţia imaginarului „revizor", ne-a conectat la tensiunea ascendendentă a spectacolului, în care răsturnările de situaţie din viaţa personajelor ilarice şi comice se leagă de „vestea rătăcită". Exact ca în „scrisoarea pierdută" lui Caragiale. Personajul „Hlestakov", predispus pentru o aventură de inducere în eroare a unor societăţi decadente, mânate de interese, dar ridicol de credule, există realmente. Pentru că ne dorim o zi care să deconspire, să zmulgă măştile falsităţii, mediocrităţii, şi să provoace căinţa falşilor amici.
7 Mai 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/revizorul-trait-185771.html

vineri, 11 iunie 2010

Şcoala ardeleană şi Unirea cu Roma

În faţa Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj
există un monument al celor trei „cavaleri ai idealului naţional", Samuel Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior, care mărturisesc un „dialog al civilizaţiilor" şi legitimează apartenenţa noastră la latinitate. Cei trei apostoli ai culturii româneşti au impus rigoarea occidentală să respire în cultura românească. Şcoala Ardeleană a avut misiunea de redeşteptare a conştiinţei naţionale a românilor şi cultivarea dreptului lor de-a fi membri egali ai „cetăţii Transilvaniei". Cultura şi civilizaţia apuseană, dar şi unirea unei părţi a credincioşilor ortodocşi cu Biserica de la Roma, au jucat un rol decisiv în emanciparea lor socială şi naţională, deschizând o punte de acces spre civilizaţia apuseană. Pe baza acestui fenomen istoric s-a impus o configuraţie identitară a transilvănenilor.
10 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/scoala-ardeleana-si-unirea-cu-roma-189595.html

Lecţia Ioan Raţiu

Avem şansa să ne abilităm în istorie recuperând mari personalităţi care ne-au servit ca modele de afirmare. Unul din aceste modele este Ion Raţiu. Diplomat, gazetar, activ în transporturi
maritime şi construcţii imobiliare, preşedinte al Asociaţiei Culturale a Românilor din Anglia (1965-'85), preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, Ion Raţiu reprezintă una din expresiile vii ale românilor transilvăneni care au pledat pentru libertate, democraţie şi drepturile omului. Ion Raţiu aparţine unei familii transilvănene care a dat diplomaţi, oameni politici, prelaţi şi cărturari. S-a născut la Turda în 1917 şi a studiat la universităţile din Cluj
, ­Munchen, Cambridge. Nevoia de identitate, de apărare a drepturilor este perpetuată de fiul Indrei şi de intelectualii clujeni. Pe Ion Raţiu l-am întâlnit în anul '91 la Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia", organizat de Parlamentul de la Chişinău.
9 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/lectia-ioan-ratiu-189438.html

Clujul şi meşterii populari

Este adevărat că trăim vremuri de restrişte, de criză economică, educaţională, morală. Astăzi avem o acută nevoie de repere organizaţionale, ceea ce ne îndreaptă spre istoria cetăţii noastre, care ne-a oferit identitatea. Clujul s-a exprimat ca o comunitate urbană în secolul al XIII-lea şi a fost recunoscut ca oraş regesc la 1316. Una dintre păturile reprezentative au constituit-o meşteşugarii, care s-au organizat în bresle.
Bastionul Croitorilor este una dintre relicvele istorice, unul dintre turnurile de fortificaţie ale vechii cetăţi a oraşului. Fiecare bastion al zidului medieval de apărare a ­Clujului a fost finanţat de câte o breaslă: croitori, ­cizmari, tâmplari, săpunari, rotari, olari, zidari, curelari. Graţie Muzeului Etnografic din Transilvania, zilele acestea, Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca a găzduit un Târg al creatorilor populari.

Clujul a reînviat în spiritul de solidaritate al „păstrăto­rilor identităţii culturale a comunităţilor româneşti".
1 Iunie 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/clujul-si-mesterii-populari-188370.html

Modelul universitar clujean

Fără îndoială, universitatea rămâne o referinţă în spa­ţiul nostru clujean. Universitatea din Cluj
a devenit un model al educaţiei, de emancipare spirituală. Universitatea clujeană a promovat valori autentice care s-au manifestat în spaţiul public şi au fost recrutate de sistemul de guvernământ. De obicei, de la Ardeal se aşteaptă o viziune, un gând sau un proiect economic, social sau politic, pentru că, departe de naţionalisme, internaţionalisme şi alte „isme", mediul universitar a fost mereu în serviciul
umanităţii şi al ţării. Şi nu întâmplător modelul de interferenţă etno-spirituală s-a remarcat şi prin culoarele universitare. Aceasta o recunoaşte fiecare student
care a stat pe băncile universitare. Faptul că, actualmente, în guvernul ungar au ajuns absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai" spune multe, doar este cea de-a "patra universitate cu studenţi maghiari din lume".
5 Mai 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/modelul-universitar-clujean-185456.html

Transilvania şi Basarabia

Transilvania şi Basarabia sunt în raporturi simetrice. Cele două provincii româneşti au generat în anul 1918 aceeaşi doleanţă de Unitate şi de asumare a unei Patrii. Transilvania şi Basarabia au fost nişte plăci tectonice care au protejat inima
ţării, iar aceasta e relevată de suferinţele îndurate de români. Din inima Transilvaniei a apărut sprijin pentru basarabeni. Lucrarea lui Onisifor Ghibu ne stă mărturie. Şi la Cluj
şi-au găsit refugiul mulţi basarabeni certaţi cu regimul
sovietic. Ei s-au implicat civic în viaţa comunitară din Ardeal. Numele fraţilor Alexe şi Valer Mare, al Valentinei Siminescu (copiii deputaţilor din Sfatul Ţării din 1918, Gh.Mare şi a lui Ion Inculeţ), al scriitorului Virgil Bulat sunt doveditoare. Şi fostul deţinut politc de la Tiraspol, Petru Godiac, s-a stabilit aici. Astăzi ruşii consideră că există un ascendent ardelean în Basarabia pe linia greco-catolică, exprimat prin influenţe geosacrale. Transilvania constituie o insulă a libertăţii pentru basarabeni!
26 mai 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/transilvania-si-basarabia-187686.html

Puterea cuvântului

Puterea cuvântului este enormă. Şi istoria ne spune că există zone de maximă concentrare spirituală, relevate de axul care a pus în legătură cântările psaltice ale lui David de învăţăturile Evangheliilor, continuate prin învăţăturile Vechiului Testament, nucleul cărora îl reprezintă proorociile profeţilor Sfintei Cărţi, iar acestea constituie învăţăturile revelate oamenilor. Astfel, nu nu putem explica, nici astăzi, puterea creştinilor care au suportat persecuţiile şi torturile cumplite, moartea, execuţiile în temniţe şi-n arene publice.
Creştinii au înteles că puterea lui Dumnezeu este mare
, că miracolele există. Trăim vremuri apăsătoare. Însă, sunt oameni care nu au abdicat de la misiunea lor, care redau dragostea în inimile noastre şi pledează pentru regăsirea unor repere în viaţă. Oameni care ne învaţă să ne vindecăm iertând, inclusiv prin metafore şi vers. Unul din aceştia este preotul paroh bistriţean din Lunca Ilvei, Vasile Ciherean.

28 Mai 2010
http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/puterea-cuvantului-187989.html

marți, 25 mai 2010

Republica Moldova şi politica de valori

Basarabia a cunoscut persecuţii şi agresiuni externe, ideologii antiumane, dar a rezistat în pofida tuturor intemperiilor. Lipsită de constanţă şi de mesaj coeziv clasa politică basarabeană de multe ori s-a clătinat şi a capitulat în faţa ingerinţelor survenite din spaţiul slav. Pentru că în Basarabia nu a existat, dacă este să-l cităm pe Peter Rupp, naţiunea reprezintă „o comunitate de cult politic, având ca obiect de cult un teritoriu şi o istorie”. Ori în Basarabia nu există, cât nu ar insista în aberaţii filosevieticii moldovenişti, un asemenea cult pentru o naţiune inventată. Basarabia aparţine ab integrum României. Şi românii din Basarabia s-au manifestat în istorie pentru redescoperirea acelor temple de civilizaţii care aparţin statului naţional român. Mai ales s-a solicitat pregnant o nevoie de identitate, când aceasta era deformată şi agresată de ideologi.
Fără îndoială, Republica Moldova traversează o criză economică şi politică, generată de instabilitatea din politica internă, coraborată cu factorii externi. Lipsa unor valori şi soluţii generatoare de identitate socială şi politică arată că Republica Moldova este fragmentată social şi politic, polarizarea luând cote sporite, iar elita guvernatoare este într-un continuu război de imagine, nu doar cu Partidul Comunist dar şi cu proprii parteneri, şi de eliminare a stafiilor comunismului. Doar că eliminarea simbolistică a comuniştilor nu trebuie deja să redea o stare preeuforică pentru anticomuniştii de azi. Istoria ne arată că atunci când sunt eliminaţi comuniştii şi nu mai au imaginea „secerei şi ciocanului”, ei se regrupează în alte formule de partide, încât „pâinea” agrariană sau „porumbelul” socialist fidel le reprezintă ascensiune.
Pe de-o parte cifrele din ultimele sondaje de opinie realizate de institute de cercetare credibile relevă o descreştere a Comunştilor şi o majorare a cotei procentuale a forţelor democratice. Prin urmare, cifrele arată că Partidul Liberal Democrat din Moldova ar acumula 22,4%, cu patru puncte procentuale mai puţin decăt PCRM (26,4%), conform rezultatelor unui sondaj de opinie prezentat, miercuri, 19 mai, la Chişinău. În acelaşi context, Partidul Democrat ar accede în parlament cu 7,3%, iar Partidul Liberal cu 5,8%. Îngrijorător este faptul că estimativ 30% din respondenţi au refuzat să răspundă sau s-au declarat indecişi, iar 5% din cei intervievaţi ar vota pentru Alianţa pentru Integrare Europeană ca un tot unitar.
Noii elite guvernatoare de la Chişinău trebuie să i se dea de gândit cum va face cărţile în viitoarele alegeri, mai ales că Rusia reacţionează dur la adresa statelor care nu se mai supun orbeşte la indicaţiile sale. Şi este ciudată afirmaţia premierului rus Vladimir Putin care a comparat situaţia politică din Republica Molodva cu cea din Kârgâzstan, unde preşedintele a fost alungat pe fondul protestelor antiguvernamentale din aprilie. E o aluzie pentru o schimbare comportamentală care i se cere Chişinăului având în vedere că i s-a propus şi aderarea la Uniunea vamală Rusia-Kazahstan?
Pe de altă parte nu suntem chiar atât de naivi că ultima întrevdere între preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omolugul său ucrainean Victor Ianukovici soldată cu declaraţia în privinţa Transnistriei şi speculaţiile în privinţa unor acaparări de noi teritorii sau de zone de interes strategic trebuie luate în serios şi tratate ca atare. Frontul rusesc nu se încheie aici şi sesizăm importante mişcări tectonice la frontiera euroatlantică din zona ucraineană Ismail, unde se doreşte instituirea unei baze militare ruse care ar contrabalansa sistemele de apărare ale Alianţei Nord Atlantice. Iar acest lucru trebuie coroborat cu ceea ce se petrece în sudul Republicii Moldova, acolo unde laboratoarele ruse au descins un alt front de agresiune asupra frontierei europene şi în mod special la adresa Chişinăului. Presa rusă de pe acum anunţă că în Găgăuzia se va serba 70 de ani de la „eliberare a Basarabiei de sub ocupanţie românească”. Prin urmare, în septembrie curent cei de la Comrat vor desfăşura o amplă coferinţă ştiinţifico-practică sub egida mişcării filoruse găgăuze „Găgăuzia Unită”. Şi când îţi aduci aminte, că, până de curând, regiunea găgăuză se manifesta ca o cetate de rezistenţă contra comuniştilor de la Chişinău.
Curios lucru, dar scenariul care se remarcă astăzi în Republica Moldova se aseamănă foarte mult cu cel de la începutul anilor 90.
„Imaginea robot” a Republicii Moldova din anii 90 se reflectă în situaţia care se petrece astăzi. Mai ales prin fronturile de presiune care se răsfrâng asupra teritoriului Republicii Moldova şi există o teamă justificată că ar putea fi absorbită de aceleaşi clişee şi erori politice. Culmea este că există chiar foşti deputaţi din acele perioade în funcţii cheie în politica de azi moldovenească. Dacă aceştia au însuşit lecţia trecutului şi vulnerabilităţile unei coaliţii de guvernământ lipsite de coeziune, va aborda o linie consecventă în demersul politic va izbuti să menţină vlăstarii fragezi ai democraţiei prooccidentale.