În permanenţă ne izbim de ceva: de o idee, de un astru, de-o replică. Euforici ne reflectăm într-o lume absurdă, compactă, cu nenumăraţi proşti, inversată de istorie. Parcă ne-am afla la hotarul lumii şi judecăţii, prinşi în chingi, aşteptând nerăbdători sentinţa. Nu avem dreptul şi nici posibilitatea să judecăm, ci trebuie să avem încredere în cineva. Acel cineva arată imaginar ca un Godo salvator care nu se arată nici astăzi, ca şi ieri. Împovăraţi ne strivim propria istorie şi inventăm jucării şi poveşti stupide ca să evităm adevăratele revoluţii. O fi aceasta noua pardigmă a cenzurii? În abuzul informaţiilor şi dezinformaţiilor strecurate sistemului reflexiv se pot produce reale cataclisme, care să ne arunce pe o imaginară Arcă a lui Noe. Astfel încât izgonirea noastră din adevăr să fie asemănătoare foarte de mult cu acea izgonire biblică a omului din rai.
Recunosc, am rătăcit secole lumină. Suntem, potrivit falşilor profeţi, un soi de stupid people, pe care îl eşantionează, îi servesc înjurături, conversaţii agitate şi tensionante, îl agresează cu păpuşi arondate la televizor. Ne-am rătăcit în istorie, ne-am pierdut modelul de om liber, inventând în viaţă un Abel şi un Cain, căutându-le un compromis care ne-a limitat esenţa felului nostru uman. Fără remuşcări, în loc de saltul spre noi culmi, am ales saltul în prăpastie. Am invocat luciditatea şi raţiunea, am trăit aventura misterului de-a păşi prin Golgota, ca printr-un tunel al Purgatoriului, căzând ca nişte îngeri frumoşi, iar mai apoi ridicându-ne în semilună am cerşit dulcele sărut a lui Iuda. Ne-am poticnit, am căzut, ne-am ridicat umiliţi şi dezonoraţi. Pierdusem busola timpului şi cele patru direcţii geografice. Timpul a fost cel mai bun psiholog, psihanalist, neurolog. Ne-a balsamat rănile, ne-a vindecat bolile, ne-a remodelat destinele. Şi aşa am încuviinţat agresiunile spirituale şi războaiele telurice, am acceptat târgul cu istoria şi am devenit un „neam de târgoveţi”. În curând lumea va pieri pentru că se împuţinează oxigenul şi sporesc centralele atomice şi războiaele ca nişte bucurii de masacrare a fiinţelor umane care mai cred în Dumnezeu. Bisturiul ne secţionează organele şi le comercializează la bursă. Globalizarea ne ajută să ucidem la nivel global, să vorbim global, să ne clonăm global şi să comercializăm valori la nivel global. Dimineaţa şi seara privim cum cortegiile funerare tranzacţionează cadavre umane. „Monney, monney”...A mai rămas să ne vindem spiritele, istoria şi familia, pentru că aceste bunuri sunt pe viitoarea notă de factură.
Haosul aţipit îşi extinde teritoriul, ca un foc viu care mocneşte vibrând sub cenuşă.
