Volumul de versuri al lui Alin RADU, ”Viul Vieţii”, editat la Casa de Editură DOKIA, la finele anului 2011, reprezintă o altă carte care ne copleșește și ne încântă prin caracterul ei poetic și prin tema propusă: Viața!
Motto-ul cărții îl are ca autor pe Hermann HESSE, care, în ”Jocul cu mărgelele de sticlă” ne spune că:”Poetul care slăveşte aspectele măreţe şi înspăimântătoare din viaţă în paşii de dans ai versurilor sale, muzicianul care le face să răsune ca o actualitate pură, sunt făclieri, sunt personalităţi care sporesc bucuria şi seninătatea pe pământ, chiar şi atunci când ne conduc spre ea prin lacrimi şi crispări dureroase.”
Poetul Alin RADU ne introduce într-o constelație mirifică, sentimentele iau calea unor excursii istorico-literare, iar spațiile converg în umbre și lumi, convețuind în ”Tălpi de femeie,// Rădăcini de Adam, //Ofrande aduse fecundului zeu”
( poemul ”Tălpi de femeie”).
Tonul din poezie lirico-meditativ, coroborat cu momente contemplative, infinita gamă de senzații elaborate și retoricele vibrante din poezia lui Alin RADU prefațează o excelentă calitate literar-artistică, ea fiind de-o profundă încărcătură semantică.
Volumul de versuri încântă prin temă, prin limbajul cursiv, metaforă emancipativă și care intrigă în stabilirea și conferirea accentelor vieții în lumina reproșurilor, regretelor, chestionărilor, dorințelor, a speranțelor și a concluziilor probate. De la regret la umilință, de la visare la spovedanie, de la pasiune spre un ideal ancestral: sunt jocurile care capacitează imaginarul, când este lecturat volumul.
De obicei dragostea produce nu numai un sens al emancipării, al emulațiilor și al sacrificiului, ci și al trădării, al vânzării idealurilor, iar autorul ne invită într-o lume în care există o spovedanie a unui cost al dragostei și al vânzării. ”Iubito, la refren să ştii c-am să te vând,//Demult, la prima strofă eu te-am iubit cumva//Şi recunosc acum, că m-ai găsit plângând, //Plângeam atunci vânduta ce-a fost ’naintea ta”.
( Iubito, la refren am să te vând) .
Viziunea în care dragostea ”dezleagă războiae” inevitabile are ca să certifice calitatea și conștiința recuperării păcii și armoniei și încuviințează jertfa ca o formă a subliminalului: ”Când ne iubeam, din vremi, se dezlegau războaie//Şi caii lor muşcau din noi ca dintr-un fân,// Pe pulpe vânturi reci ni se-ncuibau a ploaie// Şi te jerfeam naturii, să pot să-ţi fiu stăpân”.
(Când ne iubeam se dezlegau războaie)
Autorul ne poartă prin cutumele scrierilor lui Cervantes, Mark Twain, Shakespeare, prin istoriile care au născut la rândul lor istorii, iar în limbajul subliminal utilizează trasee inițiatice, pe care le acoperă cu un văl sugestiv.
Incontestabil că poezia lui Alin RADU are un caracter transmordenist, în care se regăsesc elemente de modernitate, simbolism și postmodernism. Aici, remarcăm afinitități și istorii paralele ce răzbesc din panteonul literaturii române, prin filiera lui Nichita Stănescu, Ion Minulescu, Lucian Blaga sau Tudor Arghezi.
Roadele vieții sunt lucrătoare: mângâiere, pace, lumină, zbor, contemplație, soare; un cuvânt de îmbărbătare unui suflet sleit de puteri, nehrănit cu pâinea și apa vieții. Iar ”Viul viețeii” ca să nu ia forma întunecată a vieții urmează a fi ”descântat”, a fi recuperat: ”Stă zvon că lucruri noi//Pornit-au să se-ntâmple, //Acum când primăvara de iarnă s-a zvântat//Şi când pe dunga lumii, pe vechile ei tâmple,//Pe unde vechi viforniţi în tihnă s-au certat,//Învinsă crapă scoica seminţei ce irumpe//Şi din zoriri de sevuri ce s-au pornit să umble,//Răsare Viul Vieţii, De soare descântat”.
( Viul Vieţii, descântat)
Sau transcede lumina vieții într-o altă poemă, în care autorul mărturisește umil, încuviințând libertatea alegerii unui alt tip de dragoste, spirituale, astfel eliberându-se de povara păcatelor decolorate.
”Sunt plin de lumea asta,// Din rană pân’ la nimb,//Pragmatic pân’ la nume, ateu până-n grumaz(…)//Şi când la rugăciune //Mă scoală câte-un vis,// Sau când o faimă goală mă-ndeamnă să Ţi-o cer,//Mă-ntorc la tine, Doamne, zic tare ce-i de zis,//Amestec Psalmi şi Stihuri. Alege-i Tu în cer ! (…)
„Vitralii scorojite//Din ochii tulburaţi,/ Mi-aruncă umbre stranii şi ceaţă-n trupul gol,// Din toţi pereţii fiinţei mahmuri şi-ntunecaţi/ Icoane afumate se strâng şi pleacă-n stol.” (...)”Dă-mi, Doamne, Viul Vietii, pe-acel Adevărat,//Nu colcăirea vană prin patimi şi prin tină!//Dă-mi, Doamne, Viul Vieţii de Tine Întrupat//Şi-mi umple fiinţa goală cu pace şi lumină!
(Viul Vieţii, întrupat)
De la păcat spre turnurile căinței și inhalării adevăratei dragoste, pentru că dragostea acea evanghelie a recuperării umane și inima care dă sens vieții. Or, dragostea își are stările sale revelatoare: de la suferința dulce-amăruie, hedonism carnal spre speranță, credință, într-un final este o etică a respectului față de aproapele tău și prețuirea propriului eu. Dragostea este viața sau libertatea de-a renunța de la belicoasele vanități și de cădere, atât în ispitele și angoasele ei, cât și o speranță care poată fi transformată în credința de a fi aproape de porțile albastrelor zări cerești.
Poetul survolează itinerariile vieții, pe care sufletul le iubește și le venerează, iar codificările sale transpuse într-o spovedanie lirică ni-l livrează și îl impune pe
treptele poeziei de valoare!
