O scurtă istorie culturală a Rusiei postcomuniste

În perioada începutului anilor 90 din secolul XX ideile și modelele culturii ruse reflectau starea declinului URSS, se decriptau ideile mișcărilor democratice și era dezbătută destructurarea în relațiile tradiționale pe care o avea cultura rusă cu atelierele culturale din fostele republici sovietice, contradicțiile din vârfurile puterii din anul 1993 și modificarea poziției Federației Ruse în lume1. Cultura reacționa într-un mod propriu la noile configurații sociale, la proclamata libertate a creației și la reducerea investițiilor de către stat în instituțiile culturale, la deschiderea către procesul cultural global și la diminuarea nivelului cultural al populației, la eliminarea cenzurii și la o dependență materială a culturii față de deținătorii de capital financiar. Din perioada anilor 30 ai secolului XX în URSS în mod oficial a fost recunoscută ca fiind exclusivă metoda realismului socialist. Dar la sfârșitul anilor 80 realismul socialism este supus criticii și mai multe personalități din siajul cultural se convertesc la idealurile artei avangardiste (conceptualism, postmodernism, neoavangardism). Arta avangardistă este adresată elitei și dispune de un cerc restrâns de admiratori, valorificatori și protectori. În acelaşi timp în anii 90 în Rusia sunt recunoscute și apreciate operele literare și de artă care au fost elaborate în acordurile realismului tradițional. Dar porțile deschise ale culturii occidentale nu au contribuit la formarea unui orizont cultural pozitiv. În Rusia ajung și produse decadente, faluse și imorale care își aduc aportul la decadența morală a noilor generații și sporește nivelul infracționalității. În schimb începutul mileniului III a indicat o efervescenţă culturală în Federaţia Rusă.

Literatura. Scriitorii consacrați, din generațiile mai vârstnice, au întâmpinat diverse dificultăți. Unii din ei au intrat în criză, alții au fost contestați. O particularitate caracteristică a literaturii din această perioadă l-a reprezentat-o recursul la publicistică. Aceasta oferea oportunitatea să fie înțeleasă și conceptualizată în mod critic reorganizarea socială care a fost inaugurată în anii 90. Apar culegeri de texte ale scriitorului disident V.Maximov ”Auto lichidarea”, articolele publicistice ale lui A.Soljenițân, L.Borodin, V.Belov, versurile meditaţii ale lui S.Vikulov ”Poporul meu” etc.

Literatura din perioada anilor 90 din secolul XX s-a reflectat prin debusolare, neînțelegerea fenomenelor sociale, printr-o nostalgie față de decesul statului unitar sovietic (povestirea lui F.Iskander ”Pșada” etc.). În cadrul noilor viziuni literare s-a alocat spațiu pentru eroii din sfera socială a ”noilor ruși” (lumea interlopă), șomerilor, refugiaților, oamenilor homlles (povestirea Z.Boguslavskaya ”Cu ferestrele la sud: Schiță pentru portretul noilor ruși”). Regretul față viața apusă, dar și față de idealul Rusiei patriarhale o receptăm în creația lui V.Rasputin. El devine unul din formatorii noului curent literar al prozei post rurale. Rasputin dedică orașului și intelectualităţii urbane mai multe opere literare printre care -”În unul din orașele siberiene”, ”Rusia tânără” etc. Ca un produs al unei evoluţii spirituale bogate în decursul mai multor ani a lui L.Leonov a devenit ultimul roman ”Piramida” (1994). Scriitorul dezbate în această operă contradicțiile progresului, abordează propria relație pe care o manifestă față de ortodoxie și biserică. În romanul ”Blestemaţi și uciși” scriitorul V.Astafiev, care a fost pe frontul de luptă, ne atrage în mrejele reflecțiilor sale concluzive. În roman sunt reflectate ororile războiului, singurătatea „omului”, calvarul și suferințele care îl însoțesc în viață. Scriitorul V.Aksenov în romanul ”Noul stil dulce” redă cititorului propria sa viziune legată de starea omului contemporan, atât în reflectarea sa internă cât și în cea externă.

Noua generație din literatura anilor 90 crează alte reprezentări, genuri, metode artistice decât cele anterioare din perioada sovietică. Anii 90 anunță noi nume de scriitori, necunoscute sau puțin cunoscute, cum ar fi cele ale V.Pelevin, A.Dmitriev, Y.Buyda, I.Ivanov, S.Sorokin, T.Tolstoi, A.Slapovskiy, Y.Polyakova etc. Unul dintre cei mai populari scriitori ruși este considerat V.Pelevin, creatorul romanelor ”Ceapaev și vidul” și ”Generation Pi», care se remarcă prin secvențe fantastice și ironice groteşti față de tot ce se leagă de perioada sovietică. În schimb Y.Buyda în operele sale ”Oamenii de pe Insulă” și ”Don Domino” ne solicită să privim mai clar și mai proaspăt lumea din jur. Buyda combină tematica contemporană și expunerea tradițională a genului literar. Povestirea lui A.Dmitreiev ”Cartea închisă” prezintă trei generații alin viața intelectualității ruse din secolul XX și continuă tradiţia literaturii realiste ruse. Istoricul V.Danilov ne spune că poemele poetului D.Prigov sunt în spiritul postmodernismului –”Cincizeci de picături de sânge”2. Cartea poetului avangardist V.Sosnor ”Unde ai plecat?Și unde este fereastra?” a fost distinsă cu Premiul lui Apollon Grigoriev în anul 2000. Ca lideri recunoscuți ai poeziei metaforelor din anii 90 au fost percepuți A.Eremenko- ”Un volum imens era frunzărit intuitiv”- și I.Jdanov –”Prorocul”. Un autor extrem de apreciat în Rusia și în Occident care se bucură de popularitate în perioada mileniului III este Boris Akunin3. Scriitorul a semnat foarte multe opere literare care au captivat cititorul și care l-au indicat ca fiind unul dintre cei mai apreciați și solicitați scriitori din Federația Rusă. Unele cărți ale lui Boris Akunin prezintă istorii detectiv, iar alte romane sunt încătușate cu multă fantezie sau sunt seduse de spiritul istoriei. Seria romanelor întitulate ”Genuri” (Жанры) ale lui Boris Akunin sunt văzute ca fiind cele mai populare și mai reprezentative, în care scriitorul experimentează în felul său literatura, prin care fiecare tip de model este prezentat într-o operă distinctă. Aici ne referim la seria de cărți: ”Cartea pentru copiii destinată băieților”, ”Romanul spionilor”, ”Fantastica”, ”Kvest”,”Cartea pentru copiii destinată fetelor” (coautor cu Gloria Mu), Ecranizare: anul 2001 - „Azazel” (regizor Aleksandr Adabașyan), 2004 – „Gambitul turcesc” (regizor Janik Faiziev), anul 2005 –„Consilierul de stat” (regizor Filipp Yankovskiy), 2009 – „Pelaghiya și buldogul alb” (regizor Yurii Moroz), anul 2012 –„Spionul” (regizor Alexei Adrianov) – a fost ecranizat ”Romanul spionilor”. La 1 ianuarie 2012 Boris Akunin a confirmat pe blogul său ”Jurnalul viu”(http://borisakunin.livejournal.com) că el este autorul care se ascunde sub pseudonimul Anatoli Brusnikin. Sub numele acesta au fost publicate trei romane istorice: ”Al nouălea salvat”, ”Eroul altor timpuri” și ”Bellona”. Totodată el a dezvăluit că este autorul romanelor ce se ascund sub pseudonimul de Anna Borisova: ”Acolo…”, ”Creatorul”și ”Perioadele anului”. Un alt autor reprezentativ al noului val literar din mileniul III este Evgheniy Vodolazkin, care se recomandă ca doctor în ştiinţe filologice, iar tema lui de doctorat a fost „Istoria universală în literatura Rusiei Vechi din perioada sec. XI—XV. Cele două cărţi care l-au făcut apreciat pe E.Vodolazkin sunt romanele „Laur” şi „Soloviov şi Larionov”. Printre numele sonore ale literaturii secolului XXI se numără Dmitrii Bâkov, Ludmila Uliţkaya, Igori Yarkevici, Vladimir Makanin, Leonid Yuzefoci, Pavel Basinskiy, Mihail Şişkin, Daniil Granin, Zahar Prilepin, Guzel Yahina, Aleksandr Kabakov, Alexei Varlamov, Ludmila Saraskina, Aleksandr Terehov, Alexandr Ilichevskiy, Vladimir Sorokin, Dina Rubina, Rustam Rahmatulin, Leonid Zorin, Victor Pelevin, Marina Stepanova, Yurii Buyda, Vladimir Şarov, Roman Sencin, Darya Donţova, etc.

Cinematografia. În anii 90 cinematograful intră într-o nouă etapă de exprimare mondială. Pozițiile cinematografului francez și italian este înghesuit de cinemateca de autor cu un buget redus. Noul curent a renunțat la formele clare și la liniile sugestive din semiotica filmografică și aceasta a fost denumită ca fiind pank-regie. Cinematograful rus de la sfârșitul secolului XX nu a adus mari schimbări în arta creativă. Tendințele internaționale din cinematografie au relevat că tematica impusă a violenței și a abjectului îi era specifică și filmului rus. Impasul creativ al cinematografului rus a fost motivat în această perioadă de profunda criză financiară care domnea în societatea rusă. În această perioadă se bucură de succes filme cu tematică criminală precum ar fi ”Peterburgul banditesc”, ”Șobolanul”, ”Brat-1”(Fratele-1) sau ”Brat -2” ”(Fratele-2) etc. Brusc s-a diminuat producția de filme ruse. Foarte relevante se prezintă noile produse filmografice ale noii generații din cadrul filmului rus: P.Lunghin (”Taxi-bluz”), A.Balabanov (”Despre abjecți și oameni”), A.Hvana (”Scârnăvia bună și scârnăvia rea”), S.Selyanov („Ziua spiritelor”) etc. În anii 90 au fost produse filme care au cunoscut faimă și au intrat în panteonul cinematografiei internaționale și ruse: „Sufocați de soare” și „Bărbierul siberian” N.Mihalkov, ”Ostaticul caucazian” de S.Bodrov - seniorul, ”Țara surzilor” de V. Todorovskii, ”Musulmanul” A.Hotinenko, ”Moloh” и ”Taurul” A.Sokurov etc. La sfârșitul anilor 90 a fost relansat Festivalul internațional de cinema de la Moscova. În fiecare an se desfășoară festivalul cinematografic din Rusia ”Kinotavr” de la Soci. Începutul mileniului III a surprins cinematograful rus prin diversitate și o expansiune a produselor artistice. În același timp se prefigurează o competiţie acerbă între generațiile producătoare de film. Ilustrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov ne surprinde cu câteva produse excepționale printre care ”12”(2007) și ”insolația”(2015). O retrospectivă a cinematografiei ruse în anii 2000 ne prezintă o adevărată zestre cinematografică. În anul 2001 Alexandr Mitta își reconfirmă măiestria prin producția cinematografică ”Granița/Taejnyi roman”( Granița/Roman dezăpezit). Serghei Bodrov debutează cu filmul ”Sestry”(Surorile), iar pelicula filmografică se axează pe o societate în care interferează crima organizată și poliția. În anul 2002 sunt produse 61 de filme. Prezintă interes debutul lui F.Yankovskiy ”V dvijenii”(În mișcare). Filme atractive prezintă regizorii V.Todorovskiy -”Liubovnik”(Amantul), Al.Rogojin -”Kukușka”. Dramele militare ”Zvezda”(Steaua) –N.Lebedev și ”Voina”(Războiul)- A.Balabanov produc un ecou puternic în cadrul festivalurilor cinematografice rusești. Filmul lui Andrei Konchalovskiy ”Dom durakov” (Casa proștilor) obține premiul Festivalului de la Veneția. În anul 2003 producția cinematografică rusă, după de faultul din anul 1998, începe încetul cu încetul să-și revină. Sunt expuse 75 de filme artistice. Are lor debutul în cinema a regizorului necunoscut A.Zveaghințev, iar filmul ”Vozvrașenie”(Reîntoarcerea) ajunge să triumfe la Festivalul de cinema de la Veneția (două premii a Leului de aur Sf.Mark) și obține mari profituri în comercializarea art-haus din Europa și America. Totodată filmul lui P.Buslov ”Bumer” obține un mare succes și devine foarte apreciat de către cinofili, mai ales de cei tineri. Regizorul V.Bortko, autorul ecranizării lui M.Bulgakov ”Inimă de câine”, proiectează cinematografic pentru televiziune romanul ”Idiotul” lui F.Dostoievsky. Anul 2004 aduce în atenție 83 de filme care au fost realizate pentru marele ecran, iar cele mai convingătoare au fost cele ale lui: V.Todorovski ”Fratele meu vitreg Frackestein”, P.Ciuhrai realizează filmul ”Șofer pentru Vera”, care se bucură de un imens succes ca și filmul lui D.Meshiev ”Svoi”(Ai noștri) sau cel a lui V.Hotinencko ”72 de metri”. În anul 2005 sunt expuse pe piața cinematografică 82 de filme ruse. Regizorul și actorul F.Bondarciuk reușește să captiveze publicul prin filmul său ”9 rota” (batalionul 9). A.Sokurov prezintă pelicula filmografică ”Soarele”, care a fost filmată în Japonia. Cele mai bune filme și cel mai profesionist realizate pentru cinematografia distractivă trebuie considerate, pentru acest an, ca fiind cele ecranizare după romanele lui Boris Akunin – ”Statskiy sovietnik” (Consilierul de stat), în regia lui F.Yankovskiy și ”Turetskiy gambit” (Gambitul turcesc), în regia lui D.Fayziev. În anul 2006 numărul de filme de pe piața cinematografică a sporit la 106. Din nou au bucurat publicul cinofil debutanţii - ”Piter FM”, regia O.Bâchkovoy și ”Euforia”, regia I.Vârâpaev. Drama lui E.Reazanov ”Andersen. Viață fără dragoste” nu i-a convins pe critici chiar dacă s-a plasta ca lider autoritar pe ecranele televizoarelor. Serialele ”Maestrul și Margarita”(V.Bortko) și ”Doctor Jivago”(A.Proșkin) au intrat imediat în ”fondul de aur” clasic al artei cinematografice din Federația Rusă. În anul 2007 continuă creșterea producției filmografice. În consecință sunt expuse 146 de filme pentru cinematografe și 142 pentru televiziune. Este apreciată drama lui A.Popogrebskiy ”Lucrurile simple” și este foarte dezbătută de critica și cinefilul rus drama criminală ”Gruz-200”(Încărcătura - 200) de A.Balabanov. Măiestria regizorului A.Zveaghințev și al filmului său ”Izgnanenie” (Exodul) este recompensată de premiul Festivalului de la Cann. Filmul lui Nikita Mihalkov ”12” obține premiul Festivalului de la Veneția și este nominalizat la premiul ”Oscar”. În anul 2008, când se produce criza economică mondială, producția cinematografică rusă este în ascensiune. Indiscutabil, unele producții au fost sistate, dar au fost lansate 162 de filme. Regizorul K.Șahnazarov a prezentat o retro-dramă din epoca anilor 1970 ”Imperiul dispărut”. Cel mai important eveniment al anului l-a reprezentat filmul ”Stileagy” (Stilații) de V.Todorovskiy. Este un film de excepție a cinematografului rusesc, în care genul muzical se combină perfect cu jocul emancipat al actorilor și cu perioada pe care aceștia o redau. Au atras atenție drama ”Prizonierul” de A.Uciteli și ”Câmpul sălbatic” de M.Kalatozișvili. Ca lider absolut pe ecranele de televiziune s-a plasat serialul ”Likvidația”(Lichidarea) de S.Ursulyak, care a încercat să reconstituie atmosfera criminală a Odesei în perioada anului 1946. Anul 2009 ne indică faptul că numărul de filme ruse se apropie de cifra două sute (194). Filmele lui P.Lunghin ”Țarul” și a lui A.Hrjanovskiy ”O cameră jumătate”, care au fost extrem de mult așteptate, au produs contradicții de opinie în rândul criticilor de cinema. Meritat a obținut premiul de la festivalul din Locarno filmul ”Buben, baraban” de A.Mizghirev. Tragicomedia lui B.Hlebnikov ”Salvarea nebună” l-a impresionat pe consumatorul de film. Au fost nominalizate pentru premii în cadrul festivalurilor de cinema ruse filmele ”Anna Karenina” și ”2-Assa-2” de S.Soloviov. Anul 2010 ne bucură cu 160 de filme ruse pe piața cinematografică. Cel mai semnificativ în anul 2010 este considerată drama ”Crai”(Meleagul) de A.Ucitely, care a fost nominalizat la ”Globul de aur”. Anul 2012 se remarcă prin filmul ”Povestiri” de Mihail Segal, în care sunt prezentate câteva istorii încinse în diverse forme și genuri. În anul 2012 – ”Jiti”(A trăi) a lui Vasilii Sigarev, reprezintă un film ”negru” în cinematografie care este recomandabil în anumite doze moderate. De asemenea se face remarcată pelicula ”Kokoko” de Avdotia Smirnov, reprezintă un film relaxant și inteligent în care este tratată o mare amiciție între o intelectuală și o femeie din provincie. În schimb anul 2013 ne seduce cu filmul ”Maiorul” de Yurii Bâkov se încadrează într-un thriller psihologic, neliniar și ireal, dar care îl impresionează realmente pe cinefil. În același an apare filmul ”Rolul” de Constantin Lopușanskiy care constituie o peliculă cinematografică frumoasă a filmului alb-negru, posedă un sens pozitiv al trecutului învechit. Filmul ”Încă un an” de Oxana Bâchkova ne propune un realism rudimentar, fără efecte și meta-sensuri, dar în logica căruia ne putem regăsi fiecare din noi. Filmul ”Jajda” (Setea) de Dmitri Tiurin, care nu reprezintă o capodoperă, totuși, este un film simplu în care este expusă viața unor tineri care au trăit ororile războiului. Pelicula filmografică ”Leviatanul” de Andrei Zveaghințev a reprezentat capodopera anului 2014 căreia nu i-a ajuns puțină șansă ca să obțină ”Oscarul”. Tot în anul 2014 ne este oferit filmul ”Prostul” de Yurii Bâkov, care este un film înspăimântător și plin de dinamism. De asemenea anul 2014 ne surprinde prin filmul ”Combinatul ”Nadejda” de Natalia Meșaninova, care este un film tragedie și în care este prezentată o istorie în care în mod fatidic se năruie speranțele omului. Anul 2015 ne aduce filmul ”Despre dragoste” de Anna Melikyan reprezintă o melodramă comedie pseudo romantică în care persista elementele absurdului. Un adevărat ecou în lumea cinematografică îl constituie filmul lui N.Mihalkov ”Insolația” care a aspirat la premiul ”Oscar”.

Muzica. Contradicțiile din societate au influențat și viața muzicală din Federația Rusă. Un fenomen îngrijorător la începutul anilor 90 l-a constituit plecarea în străinătate a celor mai importante personalități din cadrul artei muzicale ruse. La mijlocul anilor 90 mulți dintre aceștia, cultivând și exploatând aceste contracte artistice cu teatrele și orchestrele din străinătate, devin conducătorii principalelor colective de creație din Federația Rusă. Aici îi nominalizăm pe V.Fedoseev, V.Temirkanov, V.Spivakov, etc. Orchestra națională rusă, care a fost formată de irepetabilul pianist M.Pletnev și Teatrul Mariinsk din Sankt-Peterburg, condus de V.Gherghiev devin populari și sunt apreciați în lumea muzicală internațională. În context s-a produs o îmbunătățire al repertoriului artistic a celor mai impunătoare teatre de operă și balet din Rusia, au fost proiectate noi abordări ai muzicii clasice din secolul XX. Repertoriul celor mai importante orchestre din federația Rusă a fost extins și auditoriul a fost familiarizat cu operele lui A.Șnitke, S. Gabaydaullina, V.Artemov, E.Denisov dar și a altor compozitori. Un fenomen remarcat în viața culturală a fost cel al concertelor de muzică clasică în spațiile mari și deschise (un prim concert de acest fel a fost cel din Piața Roșie din anul 1992). V.Gherghiev a organizat în anul 1999 un concert al Orchestrei Păcii pe Piața Roșie, care a fost inclus în Cartea recordurilor Guinness, întrucât circa două sute dintre cei mai mari muzicieni au prezentat un program de melodii capodoperă din patrimoniul muzicii clasice. Recunoaștere și apreciere la nivele internațional au obținut cântăreții de operă D.Hvosrostovkiy, O.Borodin, balerinele A.Volochkova, D.Vișneva, A.Liepa, N.Țiskaridze. Anii 90 au fost remarcați ca fiind cei care au format cultura muzicală în rândul tinerilor. Stațiile muzicale ale radioului comercial au lichidat deficitul informațional muzical. În anii 90 în Federația Rusă se produce o efervescenţă a muzicii dansante, iar ”urletele” discotecilor adunau câte 10 mii de persoane. În anul 1999 a fost pusă în distribuție opera muzicală ”METRO” care a reprezentat un eveniment special în viața culturală a Moscovei. Anii 90 ai secolului XX a fost unul de cotitură pentru muzica rock rusă. În schimbul rockului social, foarte popular în perioada sovietică prin muzicienii Y.Șevchiuk, B.Grebenșikov, V.Țoi, V.Găină, A.Makarevici, apar melodii care revendică dramatismul, dragostea, spaima, emoțiile, visurile, speranțele și dezamăgirile. Ca lideri ai acestui curent al generației culturale tinere au fost percepute formațiile ”Na-na”, ”Mumii Troly”(I.Lagutenko), ”Laskovâi mai”, ”Miraj”, ”Brigada”, ”Akvarium”, ”Arya” și mulți alții. Foarte populară în rândul tinerilor a devenit ”domnișoara cu ghitară” Zefira. Moscova anilor 90 a devenit un oraș deschis pentru tinerile talente din toată Rusia.

Teatrul. Viața teatrală rusă din anii 90 ai secolului XX a fost marcată de un suflu nou. Nu mai erau actuale formele și directivele sovietice și nu se mai aprobau planificările de repertoriu, nu mai exista un limbaj camuflat, esopic, care îi obliga pe spectatori și pe actori să identifice sensul ascuns în fiecare enunț și replică. Pe primul plan apar problemele artistice, dar și deciziile regizorale, claritatea modelelor, capacitatea de-a le transpune și a le expune. Actorii obțin noi oportunități care le oferă șansa să realizeze propriile scenarii teatrale. Tinerii actori A.Sokolov, O.Menșikov, S.Prohanov, A.Tabakob ajung în postura de regizori a propriilor piese de teatru. Obțin recunoaștere la sfârșitul anilor 80 teatrele studio, teatrele dramatice de cameră –Teatrul Lunei, Tabachera, Teatrul studio de la Sud-Vest etc. Regizorii devin mai curajoși în interpretarea secvențelor clasice. Premiul de stat al Rusiei îl obține spectacolul teatrului din Moscova ”La Pokrovka” prin prezentarea piesei lui N.Gogol ”Căsătoria”. Teatrul sub conducerea lui P.Fomenko perseverează prin tradiția regizorală rusă. O difuzare largă au obținut scenariile comerciale, spectacolele sezoniere care a atras în formatul lor actori populari, dar și spectacolele antreprenoriale. Au apărut spectacolele de crâșmă care își aveau propriul repertoriu. În anii 2000 devin populare grupul teatral ”Cvartet I” și teatrul cu un singur actor ”Grajdanin poet”(Cetățeanul poet) a lui Mihail Efremov. Anii 2000 ne prezintă o Rusie în care viața teatrală este una vie și bogată în piese foarte bune și apreciate de public. Au loc numeroase festivaluri și concursuri internaționale și naționale a teatrelor ruse. Agenda teatrelor din provincii (TYZ din Perm, Teatrul regional de dramă ”A.V.Lunacharskiy” din Kemerovo, teatrele din Kasnoyarsk, Nijegorod, Tomsk, Mariynsk, etc.) intră în competiție cu cele mai importante teatre din metropolă – Moscova(Teatrul artistic de la Moscova(МHT), Teatrul mic, Teatrul Roman Viktiuk, Teatrul academic de artă ”M.Gorkiy”, Teatrul ”A.P.Cehov” Teatrul de pe Taganka, etc.) și din Sakt-Peterburg (”Marele Teatrul Dramatic ”G.A.Tovstogonov”, Teatrul Europa, Teatrul de pe Liteyna, Teatrul ”Lensovet”, Teatrul ”Priyut Komedianta”(Adăpostul comediantului), Teatrul de tineret de pe Fontanka, ”Baltiiskiy Dom”(Casa Baltică), etc4.

Arte plastice. În anii 90 pictura rusă s-a dezvoltat sub diverse curente artistice. Dacă în epoca sovietică picturile revendicau problematica socială, atunci noile tendințe din anii 90 revendicau proiecte abstracționiste, dar și pictură realistă, peisagistică și natiur - mort (natură moartă). A fost revigorată practica picturii comandate, care s-a pierdut în perioada revoluției, când picturile de gen erau create conform doleanțelor și indicațiilor comandate de clienții bogați și de către stat.

Arta portretistică a fost reprezentată de maeștri arhicunoscuţi ca A.Șilov și ații. Noua generației de artiști în frunte cu Nikas Safonov a devenit foarte apreciată în Rusia și în Occident și a fost recompensată pe merit de către consumatorul de artă. Eroi ai proiectelor artistice au devenit personajele istorice, care anterior erau evaluați critic de literatura istorică. Serialul de portrete și monumente dedicate țarului Nicolae al II-lea și familiei imperiale, lui P.Stolâpin și generalilor armatei albgardiste se impun ca repere în arta exploatată în anii 90 din sec.XX, dar și șa începutul anilor 2000. Între timp s-a dezvoltat arta monumentală. Președintele Academiei de Arte din Federația Rusă Z.Țereteli a devenit autorul complexului memorial de pe Poklonskaya gora (Închinarea către munte) și a monumentului lui Petru I din Moscova. Au fost inaugurate galerii artistice, la baza cărora au stat colecțiile de pictură ale celor mai importanți maeștri de artă și colecționari, care l-a rândul lor și-au dăruit o parte din propriile opere Moscovei și altor orașe. Pentru prima dată după mulți ani au apărut galerii private de artă - galeria lui M.Ghelman etc. A renăscut tradiția mecenatului rus. Înapoi în Rusia s-au întors valori artistice care s-au pierdut în anii revoluției și a celui de-a doilea război mondial, inclusiv fragmentele Numeroase expoziții a principalelor muzee din Rusia a fost organizate în Statele Unite ale Americii, în cele mai importante orașe europene. În același timp are loc renașterea iconografiei ruse. Restaurările din anii 90 a bisericilor a fost realizată de cei mai buni maeștri din sfera iconografiei. Muzeele, bienalele, festivalurile și târgurile de artă contemporană devin instrumente de atragere a capitalului, a politicilor investiționale din biznes-ul turistic și reprezintă o interfață a politicii de stat. Trebuie precizat că la expoziția artei contemporane de la Moscova sunt expuși cei mai buni pictori contemporani, inclusiv din Federația Rusă. Mulți pictori din țările occidentale sosesc cu mare satisfacție și cu speranță la Moscova. Mulți pictori din provincie sunt atrași de magia marelui oraș și cei mai mulți dintre pictorii ruși s-au născut la Moscova. În Rusia din anii 90 ai secolului XX se utilizează termenul de ”artă actuală”, care este apropiat de sensul ”artă contemporană”, dar înseamnă altceva. Participanții la procesul artistic din Federația Rusă înțeleg prin artă actuală abordările inovatoare din lumea artei contemporane (în plan ideatic și ca resurse tehnice). Arta actuală a îmbătrânit, între timp, iar accederea ei în istoria secolului XX și XXI rămâne deschisă. Participanții procesului artistic din Federația Rusă acordau un anumit sens ”artei actuale”, pe care anterior îi era atribuit avangardismului (inovație, radicalism, utilizarea de noi tehnici și metode). În Rusia există una dintre cele mai impunătoare colecții de lucrări din sfera artelor contemporane care se află în posesia muzeului de artă contemporană (non-statal) Erarta din Sankt-Peterburg. În alt context expoziția lui Ilia Yusupov ”Furnicarul” au reprezentat în ultima perioadă un real succes. Tema expoziției ne invită să adulmecăm ca niște persoane hipnotizate activitatea veșnică și viața rigid organizată a furnicarului. Alți pictori care se remarcă prin utilizarea limbajului umbrelor, variind în modele și care obțin o bogată expresivitate a efectelor acontate sunt Alexei Politov și Marina Belova5.

Mass-media. Reorganizări radicale se produc în mass-media în anii 90, care revendică mai târziu o nouă școală media de prestigiu. Au apărut în anii 90 câteva sute și ziare și reviste. Stațiile radio ruse care emiteau până în perioada anilor 90 din secolul XX în diapazonul UKW se lansau conform standartelor internaționale în diapazonul FM. Apar primele stații radio comerciale. Sunt deschise primele posturi de televiziune cu capital privat - REN TV, NTV, etc. În toate orașele din Federația Rusă se formează un sistem al televiziunii prin cablu. Tot în anii 90 din secolul XX este creată televiziunea publică rusă - Ostankino, fondatorii căreia devin pentru prima dată statul, structurile comerciale și persoane private. O însemnătate aparte în rândul telespectatorilor o obține postul de televiziune ”Kultura”, care îl informează pe telespectatorul rus cu patrimoniul cultural mondial și cu cel rus. În anul 2005 președintele Vladimir Putin, alături de prestigioși publiciști și regizori, creează o importantă industrie media destinată propagării culturii și imaginii Rusiei în lume. Se naște industrii media ca RT, Sputnik. În această perioadă apare corporația de stat Nano-tehnologii, care este condusă de A.Ciubais. Realitatea secolului XXI este reprezentată de societatea informațională, prin care noile resurse de comunicare în masă prind rădăcini adânci și se dezvoltă în Rusia. La sfârșitul anilor 90 circa 4 mln. de persoane utilizau rețeaua globală a Internetului. În consecință au apărut internet-cafe-urile, care au facilitat utilizatorilor să însușească și să se folosească de această resursă informațională, mai pentru persoanele care nu aveau posibilitatea să-și achiziționeze un calculator propriu. Din anul 2014 are loc o deschidere culturală la nivel global a Rusiei și care indică faptul că țara se angajează să devină un pilon important în cadrul procesului cultural în noua configurație a globalizării. Rusia se impune printr-un amplu proces de expansiune culturală prin intermediul Internetului, care avansează și captivează opinia publică internațională.

Războiul centrat pe rețea. O nouă teorie a războiului bântuie în lume

Noua concepție de abordare a războaielor (emerging theory of war) a fost elaborată de Oficiul de reformă ale Secretarului pentru Apărare ale Forțelor Militare (Office of Force Transformation) sub direcția vice-amiralui Artur Cebrowski. Aceasta este aplicată în practica desfășurării acțiunilor militare ale SUA în Irak și Afanistan, ea fiind testată în cadrul antrenamentelor și în simulări. Elaboratorii acestei teorii sunt convinși că între-o perioadă proximă respectiva teorie, realmente, va modifica calitativ teoria tradițională a războiului. Această concepție este adeseori invocată în rapoartele ministrului apărării al SUA Donald Rumsfeld, ale subsecretarului pentru Securitate Paul Wolfowitz și ale mai multor funcționari de rang înalt ai SUA. Cei de la DoD (SUA ) insistă să nu confundăm războiul centrat pe rețea cu războiul în rețea. Modelele strategiei militare contemporane Teoria războiului centrat pe reţea se bazează pe o separare fundamentală a etapelor din istoria omenirii: agrară, industrială şi informaţională şi fiecărei etape îi corespund anumite modele specifice din zona strategiilor. În accepţiunea sociologică aceste perioade sunt desemnate ca reprezentând epocia premodernă, modernă şi postmodernă. Epoca informaţională reprezintă epoca postmodernă, care se desfăşoară în prezent, pe când societăţile occidentale parcurg o nouă perioadă civilizaţională. Teoria războiului centrat pe reţea reprezintă un model pentru strategiile militare în condiţiile premodernului. Modelele noii economii, care se bazează pe tehnologii avansate şi tehnologii informaţionale ne arată astăzi avantajele şi dominarea acesteia asupra modelelor industriale tradiţionale ale capitalismului şi socialismului, iar războaiele centrate pe reţea pretind să asigure nişte beneficii calitative şi să fie mai performante decât vechile concepţii strategice din perioada industrială ( epoca modernă). Teoria războiului centrat pe reţea reprezintă un transfer ale principalelor secvenţei din perioada postmodernă în sfera ştiinţei militare. Ce conotație posedă ”rețeaua” în sens militar, se întreabă unii cercetători?! Conceptul cheie al acestei teorii îl reprezintă termenul „rețea”. În limbajul american contemporan mai există înțelesul „the network” – „rețea” a apărut de la neologismul (verbul „to network”), care s-ar traduce ca „cuprinzând rețeaua”, „ includerea în rețea”, „implicarea rețelei în”, „conectarea la rețea”. Esența „rețelei” sau al principiului de rețea constă în aceea că elemental central al întregului model constă în schimbul operativ al informației, a extinderii maximale ale formelor de producere a informaței, a accesul la această informație, distribuirea ei, comunicarea inversă. „Rețeaua” reprezintă “noul” în spațiul informațional, în care se desfășoară principalele operațiuni strategice, atât de recunoaștere, cât și cele care poartă un caracter militar, mediatic, diplomatic, economic și de asigurare tehnică. „Rețeaua” în sens larg include și alte componente, care anterior au fost examinate în mod separat. Unitățile de luptă, sistemul de comunicare, asigurarea informațională a operațiunilor, formarea opiniei publice, componenta diplomatică, procesele sociale, spionajul și contraspionajul, etno-psihologia, psihologia religioasă și colectivă, asigurarea economică, știința academică, inovațiile tehnice, etc. – toate acestea sun privite astăzi ca fiind niște elemente interrelaționate ale unei singure rețele, în cadrul căreia trebuie să aibă loc schimbul informațional. În primul rând însăşi natura schimbului informaţional este una distinctă: Aceasta poate consta în: - schimbul de date; - schimbul de texte; - voce; - ilustraţii statistice; - ilustraţii dinamice; -Nivelul acestui schimb devine interactiv şi reciproc; - nivelul de asigurare informaţională poate avea loc în regim a timpului real sau poate exista un anumit repaos temporar. O serie de factori influențează nivelul informațional pe care îl revendică trupele militare și există o probabilitate pentru situații asimetrice. La acestea se referă, dar nu se rezumă: - Orientarea pentru asalt sau apărare; - Diverse doctrine; - Diverse concepții de operațiuni; - Diverse forme de arme și platforme; - O pregătire de asumarea riscului; - O pregătire în care îțo asumi costurile și pagubele materiale; - Diverse niveluri ale doleanței de-a limita paguba la minimum. Observăm că există probleme și se cer elaborate noi sisteme perfomante în discursul războiului. Unul din ele îl reprezintă C4ISR (command, control, communications, computers, intelligence, surveillance, and reconnaissance – comandament, control, legătură, computer, spionaj, observație și recognoscibilitate) și este examinat ca un sistem adaptabil de control, orientat să influențeze asupra relațiilor legate de aspectele selectate ale mediului în care urmează să se desfășoare sau se desfășoară operațiunea. Gestionarea acestui sistem adaptabil este sprijinit de multitudinea de sisteme informaționale. Acest proces C4ISR constă în elementele care interrelaționează între ele: • Monitorizarea spațiului de luptă; • Informare; • Înțelegere; • Forme ale sensului; • Intenția de comandă; • Gestionarea procesului de pe câmpul de luptă; • Sincronizarea. Sensul reformei militare în cadrul “noii teorii militare” constă în aceea că trebuie constituită o reţea imensă şi e puternică, care ar substituie conceptual toate modelele şi concepţiile strategiilor militare anterioare, integrându-le într-un unic sistem. Războiul devine un fenomen de reţea, iar acţiunile militare presupun o diversificare a proceselor de reţea. Armata regulată, toate tipurile de unităţi de spionaj, toate inovaţiile tehnologice (avansate), jurnalismul şi diplomaţia, procesele economice şi transformările sociale, populaţia civilă şi militarii, unităţile militare regulate şi grupurile paramilitare slab organizate devin integrate într-o unică şi singură reţea prin care circulă informaţia. Reforma militară a Forţelor Militare a SUA şi-a propus să elaboreze un astfel de tip de reţea, care să fie extinsă şi avansată. În replică forţele militare ruse şi-au propus să constituie o reţea “eurasiatică”, în care să fie simulată metodologia “războiului centrat pe reţea”. Operațiuni ale efectelor de bază (Effects-based operations - EBO) reprezintă un centru al „războaielor centrate pe rețea”. Principala misiune ale tuturor „războaielor centrate pe rețea” constă în derularea unor „operațiuni ale efectelor de bază” (Effects-based operations – EBO). Aceasta reprezintă concepția chintesențială a întregii teorii a războiului bazat pe rețea. EBO determină acţiunile şi orientările în care trebuie să acţioneze aliaţii şi prietenii, le modelează acţiunile forţelor neutre şi forţelor inamice în situaţii de criză şi în perioada războiului. EBO presupune instituirea unui control total asupra câmpului de luptă şi asupra actorilor de pe acest câmp, o manipulare totală a scenariilor în care se poartă războiul. Scopul războaielor centrate pe reţea îl reprezintă EBO, iar EBO reprezintă controlul absolut asupra actorilor din cadrul unui proces istoric la scară globală. Societatea americană și-a adus un aport important în modificare structurii teoriei ”războiului în rețea”. Modificările care se produceau în diverse sectoare ale societății americane- în economie, în mediul de afaceri, în tehnologie, în cultură, etc.- schimbau viziunile asupra teoriei „războiului în rețea”. Au fost evidențiate trei orientări transformativr, care au stat la baza acestor concepții: - Transferul atenției de la conceptual de ”platfomă” la cel de ”rețea”; - Trecerea de la examinarea unor subiecți aparte (unități) la examinarea lor ca părți ale ecosistemei care se adaptează continuu; - Importanța de realizare a unei opțiuni strategice în condițiile de adaptare și de supravețuire în ecosistemele care sunt într-o continuă schimbare. În plan military-strategic aceasta înseamnă: - transferal de la anumite unități (ostași, unități, batalioane, focar, unitate de luptă, etc.) la sisteme îmbogățite; -examinarea operațiunilor militare în contexte largi informaționale, sociale, de geospațiu și de alt tip; - sporirea vitezei în adoptarea deciziilor și o necesară imediată relaționare și comunicare inversă, care poate influența acest process în cadrul derulării unor operațiuni militare și în pregătire militară pentru aceste operațiuni; - Scopurile și metodele de desfășurare și coordonare a unei abordări bazate pe rețea a Forțelor Militare ale SUA. Scopruile de trecere la modelele militare centrate pe rețea sunt: asigurarea unui număr tot mai mare de aliați și prieteni; - inducerea ideii că SUA refuză o competiție militară fără o anumită logică; - prevenirea amenințărilor și a acțiunilor agresive împotriva SUA, iar în cazul în care se ajunge la acțiuni agresive atunci se impune o victorie rapidă și decisivă asupra inamicului. Iar acestea trebuie să fie obținute prin niște avantaje elocvente, pe care le oferă abordarea în rețea: - O mai bună sincronizare a evenimentelor și a consecințelor pe câmpul de luptă: - Realizarea unei viteze impunătoare atunci când este realizat transferal de comandă; - Sporirea victimelor în rândul inamicului, reducerea victimelor în cadrul propriilor trupe militare și sporirea responsabilităților și îndatoririlor pe care trebuie să le aibă militarii în perioada când desfășoară operațiuni militare sau se pregătesc pentru aceastea. Principalele principii ale operațiunilor centrate pe rețea: Avantajul informațional În primul rand se cere ca bătălia să se poarte pentru o dominație informațională, prin care: - în mod artificial să i se asigure inamicului o necesitate informațională și concomitant să-i fie redus accesul la aceasta; - să fie asigurat un acces informativ exclusive prin mecanismele de rețea și prin instrumente de comunicare inversă, apărând cu strictețe accesul informative astfel încât inamicul să nu pătrândă în sistem; - să fie redusă propria necesitate pentru informațiile statistice prin intermediul asigurării accesului la un spectru extins de informatizare dinamică și operativă. ”Informarea completă”(o gramatică informativă excelentă) O gramatică informativă excelentă (shared awareness) se obține prin: - elaborarea unei rețele extinse libere a rețelei informaționale, upgradate și reînoite mereu prin fluxul de date brute și prelucrate, care sunt furnizate de spionaj și de alte instituții și subiecți; - o concomitentă transformare a utilizatorilor de informații în furnizatori de informații capabili să activeze în mod imediat comunicare inversă; - o protecție maximă a accesului la această rețea astfel încât inamicul să n-o poată accesa chiar dacă există un acces maxim pentru numărul majoritar al utilizatorilor „săi”. Viteza de comandă Viteza de comandă trebuie să fie sporită într-o proporție critică astfel încât: - atunci când se produce o adaptare la condițiile bătăliei să fie redusă viteza de adoptare a deciziilor și transferal lor, traducând această calitate într-un avantaj operativ concret; - într-un regim de viteză sporit să fie blovată realizarea deciziilor strategice ale inamicului și să fie asigurat un avantaj evident în competiția de la nivelul decizionale. Autosincronizarea Autosincronizarea are menirea să asigure oportunitatea ca unitățile de bază să acționeze în mod practic într-un regim autonom, să-și formuleze ele însele propriile misiuni operative în baza unei „gramatici informative excelente” și să aibă o percepție intuitivă față de cerințele și doleanțele comandantului. Pentru aceasta se cere: - sporirea semnificației inițiativei pentru sporirea vitezei generale a derulării operațiunilor; - coparticiparea și realizarea ”intențiilor comandantului”, unde „intențiilor comandantului”sunt diferite de ordinal formal și reprezintă conștientizarea intenției finale a operațiunii, nu doar o executare întocmai a ordinului; - o adaptare rapidă față de schimbările cele mai importante de pe câmpul de luptă și eliminarea logicii operațiunilor pas cu pas tradiționale din cadrul strategiei militare. Distribuția forțelor Misiunea războaielor centrate pe reţea constă în redistribuirea forţelor de la linia configurativă de pe câmpul de luiptă şi derularea unor operaţiuni militare precise. Pentru aceasta se cere ca : - avantajul spaţiului extins pe care îl are factorul fizic să fie transferat înspre controlul funcţional al elecmentelore strategice vitale din spaţiul respectiv; - să fie sporită interacţiunea spionajului şi al comandamentului operativ astfel încât să fie realizate efecte precise şi să fie asigurat un avantaj temporar graţie forţelor împrăştiate în luptă. Demasificarea Principiul demasificării distinge războaiele din perioada postmodernă de cele din periaoda modernă, atunci când războiul îl câştiga cel care dispunea de mai multe unităţi militare. Demasificare se întemeiază pe: - Utilizarea informaţiilor în sopul atingerii efectelor propuse, limitând necesitatea de concentrare a forţelor mari într-un loc concret ; - Sporirea ritmului şi vitezei de mişcare pe câmpul de luptă, astfel încât să fie îngreunate posibilităţile de distrugere a obiectivelor care se află în optica inamicului. O profundă pătrundere senzorială Acest principiu a războaielor centrate pe reţea reprezintă cerinţa de sporire a cantităţii şi dezvoltării calităţii de către emitenţii informaţiilor atât în zona de război cât şi în afara acesteia. Această pătrundere poate fi asigurată prin intermediul: - Unificarea într-un sistem unic a datelor obţinute de spionaj, prin observaţie şi sistemele de identificare; - Utilizarea senzorilor ca elemente principale de manevră; - Utilizarea emiţătorilor şi punctelor de observaţie ca instrumente de exercitare a unui impact moral; - Dotarea fiecărui ostaşi sau satelit cu arme şi unităţi de luptă care să dispună de diverse elemente senzoriale informaţionale, emiţători. Modificarea condițiilor incipiente în derularea acțiunilor militare Strategia militară clasică a identificat faptul că desfăşurarea unui război depinde în mod direct de condiţiile primordiale în care se produce acesta. Evenimentele şi finalitatea războiului depind de contextul şi felul în care se produce acesta şi cum se prezintă echilibrul puterii. În acest scop misiunea războiului centrat pe reţea constă în aceea: - din timp să fie cunoscute condiţiile războiului, să fie consolidată o structură solidă care poate să conducă către victoria finalăe; - să fie provocate în timp şi spaţiu o serie de evenimente care sunt chemate să influenţeze potenţialul inamicului şi să le blocheze iniţiativa de reacţie. Operațiuni rigide/ comprensive Operaţiunile rigide sau compresive sunt operaţiunile în care sunt depăşite dilemitările strcturale şi procedurale între diversele unităţi militare şi urmeză să fie asigurat un acces complet la diversitatea informaţională, inclusiv la nivel primar. Prin urmare: - creşte viteze de desfăşurare şi de aplicare a forţei de luptă, dar are loc şi o dotare necesară cu armament, este asigurat fluxul înzestrării compartimentelor militare cu muniţie; - este amânată fragmentarea poceselor (organizarea, desfăşurarea, utilizarea, asigurarea, etc) şi a sferelor funcţionale (operaţiuni, spionaj, logistică, etc.); - este amânată delimitarea structurală la cel mai de jos nivel de bază a grupurilor. Structura celor 4 sefere ale războiului centrat pe reţea Teoria războaielor de rețea afirmă că actualele conflicte se manifestă în cadrul 4 sfere mixte ale structurii umane: fizică, informațională, cognitivă (raționalitatea) și socială. Fiecare din aceste sfere dispune de o însemnătate proprie, dar efectul hotărâtor în războaiele de rețea le obține sinergia (orientarea unidirecționată a acțiunilor pe care le realizează diverse forțe) tuturor acestor elemente. Sfera fizică Sfera fizică reprezintă o sferă tradițională a războiului, în care se produc ciocniri ale forțelor fizice în timp și spațiu. Această sferp include un mediu de coordonare a acţiunilor militare (mare, uscat, aer, spaţiu cosmic). Unităţi de luptă (platforme) şi purtătorii fizici din cadrul reţelelor de comunicare. Acest aspect poate fi supus cel mai bine cuantificării. Anterior acesta servea ca bază atunci când urmau să să fie evaluate forţele armate şi capabilităţile de desfăşurare a acţiunilor militare. În achimb în perioada postmodernă-informaţională această sferă nu mai este văzută ca fiind una evidentă şi este examinată ca un efect temporar a acţiunilor în care sunt aplicate tehnologiile de reţea, iar baza principală este amplasată în alte sfere asupra cărora îşi proiectează sfera fizică efectele sale. Sfera informațională Sfera informațională reprezintă sfera în care se elaborează, se prelucrează și se distribuie informația. Această sferă ascunde sistemele de transmitere a informaţiilor, senzorii de bază (emiţătorii), modelele de prelucrare a informaţiilor, etc. Acest mediu este unul dominant în epoca războaielor centrate pe reţea, care se ordonează în categoria de „infosferă” alături de resursele fizice. Infosfera a obţinut o semnificaţie vitală, primordială în actualitate. Sfera informaţională relaţionează toate nivelurile de coordonare a unui război şi este una prioritară în perioada războaielor centrate pe reţea. Avantajul sau insuficienţa informaţională, acumularea, furnizarea, prelucrarea şi protecţia informaţiilor cumulează o însemnătate decisivă în organizarea societală de astăzi. Sfera cognitivă Sfera cognitivă reprezintă conștiința luptătorului. Anume aceasta reprezintă acel spaţiu în care se realizează EBO. Toate motivaţiile războaielor şi a luptelor se desfăşoară şi sunt câştigate în această sferă. Anume în sfera cognitivă se plasează fenomene precum „intenţiile comandantului”, doctrina, tactica, tehnicile şi procedurile. Războaiele centrate pe reţea acordă un grad sporit de atenţie acestui factor, chiar dacă procesele din această sferă sunt variate şi sunt mult mai greu de cuantificat decât cele din sfera fizică. În schimb este mult mai importantă valoarea şi eficienţa lor în sfera cognitivă. Sfera socială Sfera socială reprezintă în sine un câmp de interrelaționare între oameni. Aici au prioritate componentele specifice istorice, culturale, ale valorilor religioase, formatul psihologic, identitățile etnice. În spaţiul social se desfăşoară relaţiile între oameni, se aranjează şi se ierarhizează grupurile, liderii, etc., se ordonează relaţiile de grup din sistem. Sfera socială reprezintă un context al războaielor centrate pe reţea, care trebuie să fie studiată foarte rigid. Intersectarea sferelor Indiscutabil, războaiele din perioada postmodernă-informaţională se bazează pe o integrare conştientă a tuturor celor 4 sfere. Acestea formeayză reţeaua, care stă la baza coordonării şi desfăşurării acţiunilor militare. Intersectare acestor sfere posedă o însemnătate principială. Ordonarea şi lansarea tuturor factorilor în reţea, într-o contextualitate armonioasă, sporeşte efectul militar a acţiunilor pe care le realizează forţele militare. Pe de altă parte componenta cognitivă care acţionează împotriva inamicului îi incomodează manevrele şi-l demoralizează, îi demantelează unităţile, îi separa sferele strategice şi în consecinţă îl lipseşte de orice factor în care acesta dispune de avantaj.