luni, 22 decembrie 2014

Ecoul memoriei afective: fides qua creditur și fides quae creditur


Glasul strămoșilor care curge în venele omului își trezește fiii ca să recupereze ”primordialismul” identitar. Însănătoșirea omului se produce prin regăsirea sinelui primar, a axului identitar. Natura şi elanul vital din mistica creștină transcede în imaginarul numelui și a recomupunerii hărții sacrale a familiei. Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Care este prezentul din care mă compun? Sunt întrebări pe care omul le rostește și încearcă să aplice un rol istoric și symbolic identității sale. E un mod de-a aspira către o proprie libertate, care te salvează și îți motivează aspirațiile, setul de valori, îți conferă un salt în istorie și concomitent spre viitor. Despre toate acestea ne vorbește Sergiu Crăciun în cartea ”De unde începe Patria”. Autorul cărții este un român din Rusia, din ținutul Crasnodar. El este nepotul unui român din Translivania ajuns, datorită vicisitudinilor timpului, în Rusia. Cartea ne transferă în istoria familiei și a României. Bunelul Ion Crăciun s-a născut în unul din satele din raza orașelor Cluj-Napoca- Turda, în partea centrală a României. După începutul primului război mondial Ion Crăciun este trimis pe front și în anul 1915 devine prizonier în orașul Perenâșeli, după care este transferat în Rusia, în orașul Orenburg și apoi mai departe în lagărul de concentrare Toțkiy. Condițiile aici erau insoportabile, iar mai târziu un moșier bogat a selectat mai mulți prizonieri, printre care a nimerit și Ion Crăciun, care au fost luați să-i muncească terenurile agricole. Prin urmare, Ion Crăciun ajunge în ținutul Crasnodar, unde se căsătorește cu o văduvă ucraineancă, care are un copil. În noua familie se mai nasc doi copii: în anul 1927 unchiul autorului cărții și în anul 1928 mama lui. Mai târziu, în Rusia legile legate de reprezentanții altornaționalități și etnii devin mai aspre, încep represiile staliniste în masă și mulți oameni sunt arestați. În această perioadă, Ion Crăciun depune eforturi să revină acasă, scrie o declarație și depune actele, ori el a refuzat cetățenia rusă. Este arestat, ca și alți prizonieri austr-ungari și abia după ce au fost desecretizat dosarul, ca urmare a destrămării URSS, familia a aflat că Ion Crăciun a fost condamnat pe nedrept fiind invocate considerente politice și după trei luni de arest este împușcat. Titlul cărții ”De unde începe Patria” își are originile în versurile lui M.Matusovskiy, din filmul ”Scut și spadă”. ”De unde începe Patria?// Cu o fotografie din abecedar,//Cu niște camarazi buni și onești,//care locuiesc în alăturatul pridvor...Sau poate, ea începe//Cu acea melodie, pe care ne-o îngâna mama.//Prin aceea, că în orice teste//Ea nu poate fi confiscată”. Plecând imaginar pe itinerariile bunelului său, prizonier de război, autorul recodifică axul sanguinic apelând la antropologia vizuală menită să reconstituie patrimoniul sentimental și sacral al familiei. Călătoria în imaginarul patriei, recuperarea memoriei patriei are ca reper simbolismul familiei și legătura cu lecția trecutului mutilat. Cartea este un recurs la recuperarea Patriei și a memoriei pierdute. În consecință, se produce o reconstrucție a memoriei reprimate, în care sunt relevate zone de profundă concentrare spirituală și se petrec (re)modelările „spațiului vital”. Cartea lui Sergiu Crăciun este rodul unor căutări și recodificări ale istoriei codificate emoțional în simboluri, evenimente și procese, în simbolurile trecutului imaginar recongniscibil și stimulat în propria cercetare de teren. Transpirația emoțională a istoriei și asumarea trecutului genealogic și sanguinic, reconfigurarea trecutului afectiv și memoriei îi formează o proiecție senzorială a propriului destin- a restabilirii și conservării în patrimoniul transilvănean-românesc. Sergiu Crăciun s-a născut la data de 19.03.1957 în URSS, în satul Otradnaya, ținutul Crasnodar. În perioada anilor 1961 până în anul 1979 a locuit la Tbilisi, Georgia, unde a absolvit școala medie generală. Din anul 1980 s-a reîntors acasă, în Otradnaya. A activat în decurs de 20 de ani ca fotograf într-o agenție de imagistică. Din anul 2007 Sergiu Crăciun este programist în cadrul unei firme de mobilă. Sergiu Crăciun este un explorator al universului sacral motiv să recupereze memoria și conștiința sanguinică și desfășoară o luptă de reconstituire a frontului prin care a trecut familia, care a extins geografia destinului și istoria, dar care totodată a alterat codul genetic. Karl Jaspers, în ”Originea și sensul istoriei” ne spune că trecutul trebuie să fie clar pentru om, pentru ca acesta să fie explorat, să fie constituită matricea originii. Sergiu Crăciun este un gnostic, pentru că este preocupat de cunoașterea atemporală a identității sale, a recuperării istoriei familiei ca un îndemn al recuperării propriului suflet, motivat să sufere povara trecutului, să reconstituie istoria și să aspire la regăsirea rădăcinilor primordiale- familiale și naționale. Filosofia credinței autorului reprezintă recuperarea trecutului și istoriei. El speră că va recupera trecutul și codul familiei sale, că astfel misiunea sa va deveni cea în care libertatea se va configura cu identitatea pierdută în alte timpuri.

joi, 18 decembrie 2014

DEMONTAJUL BLOCULUI ESTIC.Despre Tratatul de la Varșovia:


Distrugerea Tratatului de la Varșovia: Istoria văzută prin ochii unui participant la evenimente La 31 martie 1991 la Budapesta a fost semnat un protocol, care a pus cruce pe blocul estic. Despre cum s-au derulat evenimentele și spre ce au condus, reporterul ”Presei libere”(Svobodnaya Pressa) Serghey Turcenko discută cu ultimul șef al statului major al Forțelor militare unificate din Tratatul de la Varșovia generalul de armată Vladimir Lobov. Prin ce s-a motivat desființarea organizației Tratatului de la Varșovia? Nici un motiv obiectiv nu a existat pentru aceasta. Cum se știe, tratatul de la Varșovia a fost semnat în anul 1955 ca răspuns la formarea blocului militar NATO, înființat cu șase ani mai devreme, care manifesta o orientare agresivă antisovietică. În anul 1991 nimeni nu i-a promis lui Gorbaciov, președintele de atunci a URSS-ului, un răspuns că desființarea tratatului de la Varșovia se va demonta NATO. Acela într-o stare de euforie singur s-a covins că războiul ”rece” s-a sfârșit, iar SUA au devenit pentru noi un frate de sânge. Strict vorbind despre decizia de lichidare a organizației Tratatului de la Varșovia aceasta a fost adoptată încă în februarie din anul 1991 la ultima ședință a Comitetul politic consultativ, care a avut loc la hotelul ”Okteabrsk”(Octombrie). Au asistat toți șefii de stat. Gorbaciov tocmai a revenit din SUA și deodată, la ședință, în esență, fără să fie pregătit. Prezida în acea zi ședința conducătorul ungar. El s-a ridicat și a spus: cică, avem pe agenda zilei trei întrebări, dar ar fi de dorit să nu le discutăm pe toate, ci să abordăm una singură: lichidarea organizației militare a Tratatului de la Varșovia. Asistența a încuviințat. Numai liderul român s-a opus: cică, încă nu este un timp potrivnic. A sosit rândul ca Gorbaciov să se exprime. El direct de la locul său a început să vorbească despre vizita efectuată în SUA, nu despre tratatul de la Varșovia. După aceea ședința rapid s-a rotunjit. Cel care a prezidat ședința a propus să se ia hotărârea ca să fie pregătite și semnate documentele corespunzătoare de miniștrii afacerilor de externe și a celor de apărare. La 31 martie din anul 1991 totul s-a încheiat. Desființarea Tratatului de la Varșovia, 31.03.2010, http://svpressa.ru/society/article/23240/ Sistemul de intersectare a acordurilor bilaterale dintre URSS și țările din Europa de Est Tabel 1.( revista MGIMO(Institutul de Stat de Relații Internaționale de la Moscova)/Moscova, http://www.newprospects.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=46:2011-09-19-11-47-32&catid=4:2011 ”În anul 1955 aderă la Tratatul de la Varșovia Republica Democratică Germania ca reacție la aderarea Republicii Federale Germania la NATO și astfel se încheie procesul de scindare care se desfășura în Europa și Germania”( Andrei Zagorskiy, Rusia și Europa Centrală de Est a Europei după sfârșitul războiului rece, Europa de Est. Perspective.nr.2, 2011, Moscova, MGIMO. ”Din mecanismele de cooperare a blocului economico- militar estic de la bun început a ”ieșit” Iugoslavia. Belgradul nu a semnat acordurile bilaterale de ajutorare, intersectându-se cu ceilalți( exceptând acordurile proprii de după război semnate cu România, Bulgaria și Ungaria. Pe teritoriul Iugoslaviei nu staționau trupele sovietice. Asupra ei nu se răsfrângeau acțiunile principiului ”internaționalismului socialist”(doctrina Brejnev). Belgradul nu intra nici în OTV și nici în CAER. În anul 1958 au fost retrase din România trupele sovietice. Numai că țara se afla în sistemul de îndatoririlor intersectate de întru ajutorare și în multiplele structuri ale blocului estic. Unul din primele acte de politică externă ale guvernelor din țările noncomuniste ale Europei Centrale și de Est în anii 1990-1991 l-a constituit demontarea definitivă a apariţiei la începutul războiului rece a mecanismelor contractuale, de drept și instituţionale - multilaterale și bilaterale de apartenență la URSS. Practic acestea - conştient sau intuitiv - au pus sub semnul întrebării revizuirea acordurilor de bază cu URSS. După multe dispute din noile acorduri așa și nu au fost incluse prevederile ca țările din Europa de Est să nu participe în alianțe ”inamice”ca să nu vorbim de principiul internaționalismului socialist într-o formă sau alta. La insistențele statelor din Europa Centrală și de Est au fost evacuate trupele sovietice. În anul 1991 au fost desființate structurile multilaterale ale blocului estic sau sovietic-Tratatul de la Varșovia și CAER”(ibidem). Agenda lui Anatoli Cerniaev(Anatoli  Cerniaev, consilierul principal al lui Gorbaciov) a fixat în vara anului 1991emoțiile care-l stăpâneau pe președintele URSS Mihail Gorbaciov, când acesta discuta starea țărilor din Europa Centrală și de Est:”S-au săturat de noi. Dar și noi ne-am săturat de ei”. Situația din acea perioadă ne relevă faptul că relațiile dintre Europa Centrală și de Est și URSS se cerea instituirea unei ”pauze”. Componența Țara Anul ieșirii Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste 1991 Republica Populară Albania 1968 Republica Populară Bulgaria 1991 Republica Socialistă România 1991 Republica Populară Ungaria 1991 Republica Populară Polonia 1991 Republica Socialistă Cehoslovacia 1991 Republica Democrată Germania 1990 Tabel 2. (http://history-of-wars.ru/varsh.html) Despre armata română în cadrul Tratatului de la Varșovia (Trupele de tancuri a celorlalte țări participante din Tratatul de la Varșovia, site-ul: Tehnica militară a armatelor din lume, http://vooruzenie.ru/publ/4-1-0-79) : Armata română era formată de sine stătător, iar participarea ei în posibile conflicte militare se arăta extrem de problematic. România dispunea de opt divizii mecanizate și de souă divizii de tancuri, numărul total al parcului de vehicule blindate constituia 1300 de tancuri, din care estimativ majoritatea erau depășitele Т-54 А (sau variantele românești TR-580/TR-77) sau foarte discutabilele prin valoarea lor militară tancurile TR-800. Tratatul de la Varșovia ( Tratatul de prietenie, cooperare și ajutor reciproc/http://www.hrono.ru/organ/rossiya/1955varshava.html) din 14 mai 1955, documentul care stipulează formarea unei alianțe militare a statelor socialiste europena în care principalul rol îl are Uniunea Sovietică - Organizația Tratatului de la Varșovia (OTV). Semnarea acordului se consideră a fi realizat sub impactului aderării RFG la NATO și un răspuns simetric dat de blocul socialist celui capitalist. Acordul a fost semnat de Albania, Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia, România, URSS și Cehoslovacia la 14 mai 1955 la Consfătuirea statelor europene cu privire la asigurarea păcii și securității în Europa, de la Varșovia. Acordul a intrat în vigoare la 5 iunie 1955. La 26 aprilie 1985, având în vedere expirarea termenului de activitate a fost extins încă 20 de ani. Luând în considerare transformările din URSS și alte state din Europa Centrală și de Est în luna octombrie 1990 statele participante la OTV au simplificat structurile militare ale organizației, iar la 1 iulie 1991 au semnat Protocolul de sistare completă a activității Tratatului. Activitatea La ședința Consiliului Politic Consultativ de la Moscova (1958) a fost adoptată Declarația, în care se propunea să fie încheiat un pact de neagresiune între statele membre ale Tratatului de la Varșovia și membrii NATO. În Declarația statelor aliate adoptată la ședința de la Moscova(1960) a fost aprobată decizia guvernului sovietic într-un regim unilateral să se renunțe la testarea nucleară cu condiția că puterile occidentale nu vor relua experimentele nucleare și s-a solicitat să fie create condiții propice ca fie elaborat acordul de încetare a testelor ce prevăd armele atomice. La ședința CPC de la Varșovia (1965) s-a discutat situația legată de planurile de edificare a unor forțe multilaterale nucleare NATO și au fost examinate măsurile de apărare în caz de realizare a acestor planuri. La ședința CPC de la Budapesta(1966) a fost adoptată Declarația de întărire a păcii și de securitate în Europa. Aplicații și manevre Se desfășurau aplicații și manevre militare comune de către statul major și comandamentele din țările statele membre a OTV. Aplicațiile aveau loc pe teritoriul tuturor statelor din OTV. Cele mai mari aplicații au avut loc sub numele de cod ”Cvartetul” (1963), ”Furtuna din octombrie” (1965), ”Rodopi” (1967), ”Nipru” (1967), ”Nord” (1968), ”Frăția armelor (1970), ”Vest-81” (1981), ”Scutul-82” (1982). Spionajul În timpul activității Tratatului de la Varșovia între serviciile de spionaj a statelor membre avea loc o coordonare permanentă, din anul 1979 a început să acționeze sistemul de spionaj radioelectronic global - SOUD, care includeau resurse de spionaj radioelectronic și cosmic a URSS-ului, Bulgariei, Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei, RDG, , dar și a Vietnamului, Cubei, Mongliei care nu făceau parte din Tratat. (site-ul Istoria militară a Rusiei)http://history-of-wars.ru/varsh.htmlПО ”Organizația Tratatului de la Varșovia (OTV) oferea extrem de puține informații cu privire la costurile sale militare, iar cuantumul lor real constituia un instrument al discuțiilor intensive în Occident. Conform datelor diferitelor organizații internaționale, incluzând ONU și FMI, în prioada de ”grație” a anilor 1986-1987 două ”alianțe a superputerilor" împreună cheltuiau pentru apărare nu mai puțin de 80% din nvelul mondial. Sursele oficiale afirmau că în ceea ce privește costurile militare URSS-ul le avea stabile și constituiau 18-19 mlrd de ruble. Aceste cifre nu reflectau și costurile pentru elaborarea de noi tipuri de armament și tehnică militară în institutele de cercetare științifică și în birourile experimentale și de construcții ale ministerelor și instituțiilor statului. Necătând la stabilitatea aparentă, potrivit surselor oficiale ruse, costurile sumare, inclusiv cele legate de întreținerea armatei și flotei, achiziționarea tehnicii militare, în deceniul precedent au crescut de 1,5 ori (din anul 1980 până-n anul 1990. Astfel până la 80% din industrie funcționa în scopul acoperirii necesităților militare (...) Analiza structurii costurilor militare indică că la jumătatea anilor 80 cota de bază (70-80%) mergea spre asigurarea tehnică a armatei și flotei (NIOKR, achiziționarea de tehnică militarp și construcții speciale). Restul de (20-30%) cuprindea asigurarea nevoilor și necesităților militare. Demilitarizarea economiei: necesitatea și parametrii optimali, Moscova, Revista politică ”Puterea”, «Власть». pag.36. № 4, 1996 http://viculov.ru/trudy/36.pdf Ce studii au folosit cei de la MGIMO pe Tratat Publicații: Организация Варшавского Договора. 1955 — 1975. Документы и материалы. М., 1975. Литература: Брежнев Л. И. О внешней политике КПСС и Советского государства. Речи и статьи. Изд. 2-е. М., 1975; Гречко А. А. Вооруженные Силы Советского государства. Изд. 2-е. М., 1975, с. 403 — 430; Боевое содружество братских народов и армий. М., 1975; Боевой союз братских армий. Сборник. М., 1974; Якубовский И. И. Боевое содружество. М., 1971; Семин В. В. Варшавский Договор — надежный щит мира и социализма. М., 1975; Кириченко М. С. Надежный страж мира. Минск, 1975; Мацуленко В. А. Боевое содружество. М., 1974; Абламонов П. Ф. Координаты дружбы. М., 1974; Солдаты братских армий. М., 1971; Moнин M. E. Содружество, рожденное в боях. М., 1971; Бахов А. С. Организация Варшавского Договора (правовые аспекты). М., 1971; Жуков Г. П. Варшавский Договор и вопросы международной безопасности. М., 1961; Лацо А. Варшавский Договор — инструмент обеспечения мира. Пер. с нем. М., 1974.

marți, 16 decembrie 2014

Sanda Misirianțiu:Vibraţie şi incandescenţă


Volumul semnat de Octavian Sergentu (şi remarc aici jocul de cuvinte din titlu şi dublul sens al construcţiei alese: Înger în Ţară/ InGer(In)Ta-Ra – soarele ca principiu ordonator, în lămurirea pe care am cerut-o autorului) este, întâi de toate, intens impregnat de dragoste. Prin aceasta, este un volum greu. După lectură, palmele îţi rămân încărcate, din căuşul lor părând a se revărsa fluidul miraculos ce leagă sufletele-pereche: „vom fi două sunete regăsite-n acord/ două secrete legate la ochi...” (mak-mak şi insula din poveşti); „mâinile mele îţi sărută cuvintele/ ce ne înconjoară cu patimă/ (…) suntem acţionari în această iubire/ călăuze ale aceluiaşi univers înstelat/ ca două umbre ce sprijină în noapte/ porţile sărutului recuperate” (poarta sărutului); „ziua începe cu zâmbetul tău/ şi asfinţitul răsare ca un ecou/ tu eşti „Bună Dimineaţa” mea/ şi eu sunt un ”Noapte bună”/ pentru că exişti tu”; „dă-mi mâna ta şi ia-o pe a mea/ pentru că eşti contradicţia frumoasă/ pe care o invoc încă şi încă o dată… (bună dimineaţa!); „tu eşti purtătoarea cuvântului dragoste/ care-mi înfierbântă cămaşa în vâltorile flăcării”; „tu eşti în inima mea/ pentru că-n altă viaţă s-a dat/ stingerea.” (itinerariu). Există în paginile volumului un noi bogat în valenţe şi în asocieri (a se vedea, de pildă, poarta sărutului, emoţie, umbre, poveste, constelaţii revigorate, umbra mea, insula uitată, romanţă, musafirii nepoftiţi, laboratorul nr. 8. biolocaţia iubirii, elegie etc.) şi, prin reflex, există nostru, determinantul posesiv fiind frecvent întâlnit în versurile poemelor: „povestea care nu s-a sfârşit/ stă pe buzele noastre înnodate” (poveste fără de sfârşit); „nu au murit îngerii noştri/ ei nu pot să moară pentru că sunt îngeri/ şi păzesc dragostea noastră” (nu au murit îngerii); „în viaţa noastră a fost un Dumnezeu cu a lui lumină/ care destramă bezna şi inima ne-o reînvie” (reinventări); „iubirea noastră-i capricioasă ca briliantul…”; „noaptea noastră rămâne nevinovată…” (elegie); „începeam să văd orhideele (…)/ şi lumini renăscute din sufletele noastre” (biodileme); „buzele noastre crăpate strigă/ şi ne aruncă într-o noapte a simbolurilor” (metamorfoze). Vibrant şi profund senzitiv, Poetul ni se dezvăluie: fiinţarea în pereche este în chip esenţial necesară, este axa în jurul căreia se construieşte sau gravitează destinul (aflat întotdeauna în puterea marelui arhitect), spaţiul trăirilor înscriind în coordonatele sale diade dintre cele mai felurite: zâmbet şi lacrimă, amintire şi uitare, vocală şi consoană, cer şi pământ, zbor şi cădere, viaţă şi moarte. Eflorescent, universul poemelor înregistrează şi o altă prezenţă densă, cea a îngerilor. Aceluiaşi registru îi aparţin catedralele, sfinţii, arhanghelul, învierea, schitul, călugărul, duhul sfânt, purgatoriul, paradisul, toate invocate de către Poet în lirica sa. Vizual şi extrem de sensibil la lumină şi culoare, Poetul imaginează secvenţe fascinante: „şi dacă am fi mai tineri/ şi chiar dacă am fi bătrâni/ pasiunea nu s-ar stinge/ şi aştrii cerul prin noi/ iarăşi lumini ar aprinde” (cazier sentimental); „şi se ascund minunile în entităţi vii/ luminându-ne calea şi cântecele” (nu au murit îngerii); „dar vreau să ne rotim privirile împreună/ să-ţi spun că o stranie lumină m-a cuprins” (rugă); „lumina ascunsă în trandafiri severi/ se scurge în chip tulburător” (pe tărâmul umbrelor); „faci cu pensula să zâmbească sfinţii/ şi să ne lumineze duminicile” (tablou triunghiular); „iar mă seduci cu cifra opt/ când îţi aprind lumina în cămară”, „cât de tristă şi greoaie e dimineaţa,/ şi în noi nu mai este lumină” (romanţă); „urechea mea-i sedusă de o voce spirituală/ şi doar lumina mai e cuvântătoare” (destin); „şi ne radiestizăm sferele, impulsurile/ hotărâţi să renaştem luminile demult apuse” (laboratorul nr. 8. biolocaţia iubirii); „sunt sufletul cu multe aripi/ lumina albă revărsată în cale” (lumini); „în inimă coboară Steaua Strălucitoare/ furnizându-ne itinerariul spre Casa Luminii” (speranţă). Cromatica aleasă de Octavian Sergentu este pregnantă şi explicită: „nu se vor anestezia despărţirile şi nici lipsa ta/ îmi va îngălbeni sufletul precum o toamnă” (mak-mak şi insula din poveşti); „coacăză dulce roşie/ ispititoare/ îţi este gura” (cazier sentimental); „pasăre cu haină albastră/ te osteneşti în lumea asta” (pasăre cu haină albastră); „supărările sunt amare şi verzi” (umbre); „descoperim aceeaşi pensulă care aruncă roşul pe albastru”, „rezistă albul ce se închide în negru”, „şi în galben se întrevede verde” (desenul); „e un timp în care au coborât lupii în pădurea verde” (e un timp); „ce culoare n-ai fi şi în ce floare n-ai apărea,/ eu sunt palid şi sunt o frunză gălbuie,/ obosită şi uitată într-o toamnă” (romanţă); „ne reflectăm în oglinda albastră/ ca două puncte distanţate/ ale spaţio-temporalităţii” (musafirii nepoftiţi); „sunt sufletul cu multe aripi/ lumina albă revărsată în cale” (lumini); „încuviinţăm să trecem secunda în lacrimi/ ca pe o flacără aprinsă în violet”, „îngerii celţi ne mai surprind formula albastră”, „suntem doi trandafiri ce au răsărit pe culmi,/ doi trandafiri nici roz, nici roşii şi nici bruni” (elegie); „...faţa ascunsă a razei roşii-portocalii/ sau a emoţiei unui violet strident” (speranţă); „inspirăm aer de zbor continuu/ fără să ne depărtăm paşii şi zilele/ de pământul mov”, „ce este albastrul din zare?/ ce este verdele însoţitor?/ ce este roşul care transcende pielea/ şi aplică tatuaje de lumină?” (anonymous); „orbit cad ca o pată lângă alte pete violete”, „vine o ploaie galbenă şi albastră” (vitraliu). Stilistica volumului combină arome tari şi arome suave, textura versului fiind când percutant răscolitoare (Dumnezeu zâmbeşte; sunt Eu cel care sunt; moarte, ce-ţi pasă de viaţa mea?; oraşul regăsit), când răvăşitor tulburătoare (pe tărâmul umbrelor; invincibile transfigurări ale adevărului; tablou triunghiular). Dintre figurile de stil, comparaţia pare a fi preferata Poetului: „povestea (..) se rostogoleşte ca o stea/ care azvârle libertate” (poveste fără de sfârşit); „şi cailor noştri le sporesc aripi mişcătoare/ şi se ating ca umbrele lalelelor/ ca într-un poem strălucitor în care mirii scot inelele/ şi îşi duc miresele în constelaţiile stelare ” (constelaţii revigorate); „priveam ca un mut spectator la moartea/ care mi se releva ca o mireasă” (stafii); „stau în genunchi şi mă rog umil/ ca un mesager al stelei polare” (pe tărâmul umbrelor). Incandescente, poemele cuprinse în acest volum sunt creaţii încântătoare, mici bijuterii în care sunt filigranate emoţie, sensibilitate şi vibraţie la tot ce este trăire frumoasă şi autentică. Sanda Misirianţu

”Postfață” la cartea ”U(o)mbre în oglindă


Octavian SERGENTU s-a născut pe 5 august 1973, în comuna Recea, județul Bălți, în Basarabia, într-o familie de intelectuali, mama fiind profesoară de română și tatăl, merceolog. După absolvirea Școlii Medii Generale Recea, urmează cursurile Facultății de litere ale Universității de Stat din Chișinău (1990-1995). Animat de viața politică liberă de după 1989, se orientează în această direcție și obține o bursă de studii de specializare, grație Fundației „Mihai Viteazul” din România, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, la Facultatea de Științe Politice și Administrative, secția Relații Internaționale (1996-2000). Licențiat în filologie și politologie, activează în cadrul cercetării academice și de diversitate culturală, devenind un apreciat politolog, jurnalist și culturolog în special pe axa euroasiatică dominată de limba rusă: bogată, imprevizibilă și extrem de importantă în contextul Globalizării, al Geopoliticii și al Geostrategiei. Devine, astfel, după o prodigioasă și apreciată activitate, bursier doctorand al Școlii Doctorale de Științe Politice și ale Comunicării din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai”, la prof. Flore Pop, cu teza de doctorat: Noua Rusie în Geopolitica Globală, pe care urmează să o susțină în anul 2014-2015. Este referent la Centrul Cultural Rus al UBB și colaborator al Institutului de Studii Globale al UBB. Participă la numeroase simpozioane și conferințe academice în țară și străinătate, publică numeroase articole și studii în reviste politice de specialitate și culturale. Ca preludiu al voluminoasei teze de doctorat, publică studii în două volume colective: Tratatul de la Lisabona: De la metoda comunitară la noile evoluții ale guvernanței europene. Drept și politici ale Uniunii, coordonat de Flore Pop și Oana Albescu (UBB), CA Publishing, 2012, pp. 333-363, și Triunghiiul de forțe geopolitice SUA-China-Rusia, apărut în noiembrie 2013 la Editura Ars Dicendi, Universitatea din București. Publică asiduu studii de analiză geopolitică în revista internațională „Geopolitica” a Asociației de Geopolitică și Geografie Politică, „Ion Conea”. A publicat până acum în domeniul de specalitate și trei cuprinzătoare cărți: Geopolitică – Compendiu, Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2010; De la Kosovo spre est, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2012; Chestiunea rusă, Casa de Editură Dokia, 2013. În domeniul beletristicii a publicat până acum poezii în diverse antologii și două volume personale de versuri: ÎnGerul nostru, Casa de Editură Dokia, 2010 și InGer(in)Ta-Ra, 2014, la aceeași editură, cu o prefață pertinentă a lect. univ. dr. Sanda Misirianțu, Vibrație și incandescență. Cu romanul U (o) mbre în Oglindă, își face debutul în proză. Adept al încifrărilor din enunțurile capitale, după cum se vede și din titlurile celorlalte cărți ale sale, nu se dezminte nici de data aceasta și-și întitulează romanul: U(o)umbre în Oglindă, axându-se pe semantismul celor două substantive din enunț: „umbre” și „oglindă” cu multiple semnificații: congruente, oximoronice, iar uneori „o simplă oglindă care mă reflectă într-o lumină semiobscură”. Imaginea din oglindă este umbra ființei reale din fața sa, dar în același timp e și cu totul altceva, pentru că e foarte concretă și privitorul își arogă asupra ei paternitatea, pe când o umbră aparține altuia care o generează, soarelui sau luminii lunii. Concluzia scriitorului este, totuși, în cele din urmă, halucinantă, deoarece el scrie în ultimul rând din Epilog: „Sunt oglinda unei minți rătăcite...”, „O oglindă ne leagă cioburile sparte ale unei vieți intrate într-un provizorat al unui oraș plin cu cărți și lumânări.” din care pleacă, nu se îndepărtează nici nu se autoexilează, ci, într-o continuă căutare de sine, încearcă să se regăsească: „prin puterea iubirii de sine”. Scriitorul declară indubitabil: „Visele mele se nasc într-o oglindă. Dintr-o oglindă se nasc și tot acolo pleacă. Ele îmi surâd în noapte, când somnul lunecă în dormitor și îmi cuprinde întreaga ființă. Suntem lumea de aici și de dincolo. Într-un loc trăim și reconstituim viața acolo unde ea încetează să ne spună cum arată. Undeva în această lume inspirăm, iar undeva respirăm. Cine sunt eu? O oglindă îmi poate spune”. Urmărind un anume moment din viața personajului principal care se autodenunță ca și Dan, spre finalul romanului aflăm de abia că îl cheamă Târbu, un nume de familie românesc ancestral, un intelectual care robotește în sectorul presei scrise ca să spună adevărul, am fi înclinați să credem că este un bildungsroman, dar, dacă privim lucrurile mai cu atenție, vom observa că este chiar opusul: un roman care urmărește dezconstrucția unui personaj, înceata lui disoluție până la intrarea și ieșirea din oglindă, contopirea și dezcontopirea cu îngerul lui păzitor, pentru a se regăsi plenar în visul unei strămutări în toposul de dincolo, frate și mult visat din țara, Codrul: „Pur şi simplu, îmi doresc să exercit o influenţă pozitivă asupra tuturor lucrurilor şi fiinţelor ce-mi ies în cale. Recunosc că de multe ori nu îmi reușește, că viața este de o duritate înspăimântătoare și uneori am impresia că sunt un clovn, care mă apăr de propriile emoții și de nevroza ce-i cuprinsă într-o mască a politeții.” Relatările directe din viața eroului precum și rememorările sunt foarte dure: „Sunt lacrimile din suflet care formează o emisferă a durerii şi îi zic bunului meu prieten: îngăduie să ne bucurăm – prin puterea iubirii de sine – de ceea ce vedem atunci când ne reflectăm în oglindă. Îngăduie ca zâmbetul să nu mai părăsească niciodată expresia feţei noastre, amplificându-i astfel frumuseţea interioară şi exterioară. Ajută-mi să simţim o iubire de sine atât de intensă încât să ne bucurăm întotdeauna de propria noastră prezenţă.” Eroul e pozitiv în sinea lui și speră că va veni momentul în care să se împace definitiv și cu umbra sa și cu imaginea din oglindă. Mai mult decât atât, eroul pare a-și crea o identitate ideatică în oglindă, o oglindă reală și una a sufletului, din care să se recupereze, sub paza îngerului bun, pentru că: „Lumea reprezintă acea oglindă ce-ţi restituie chipul pe care i-l arăţi. În cazul în care îți prezinți chipul posomorât, îţi restituie eşecurile, dacă îi servești un chip senin, îţi restituie luciul soarelui şi o stare de mulțumire. Unii înțelepți își educau discipolii ca la ieşirea din casă, coborârea în stradă, trebuie să-și controleze expresia feţei. Să arate luminoși și senini, să nu aibă nici o amprentă de întuneric și să alunge imaginea unui chip de mort sau starea depresivă.”p.53 Avem de-a face, însă, mai degrabă cu un drum în spirală care se întretaie cu numeroase rememorări generate de un loc sau de chipul unei persoane, cum ar fi fosta colegă super frumoasă și băiețoasă de școală, Dorina, devenită matușkă (preoteasă n.a.). Meditațiile sunt în general nocturne, sau la întretăierea zilei cu noaptea, în momentele de așteptare. Eroul ne apare ca un însingurat hărțuit la nesfârșit de organele polițienești de supraveghere de tip comunist totalitar, sau de coșmarul unei întâmplări, de pierderea în necunoscut a unei persoane angelice deosebit de dragi, la un moment dat, cum ar fi Alexandra pentru care Dan este eroul la propriu: „Eşti îngerul trimis de Dumnezeu în această noapte să mă vegheze şi să mă apere.” Alexandra este pentru Dan un înger căzut în „focul desfrâului și ecuația numerologică a bărbaților” Întregul univers este părtaș la această descompunere morală: „Ecranul nopţii ocupă imaginea unui univers decăzut în poalele unui înger brutalizat”. Ca niște stele căzătoare, mai multe fete tulbură cerul eroului încrâncenat mereu în căutarea unui adevăr, a unui topos liniștit în care să-și culce fruntea diademată de credința în Dumnezeu, în morala creștină, în respectul față de semeni, de prietenii și prietenele prietenilor lui. Rody, o fostă prietenă, mereu prietena altcuiva, devenită prietena prietenului și găzduitorului său, Iulian, face o figură aparte. Vin în avalanșă Mina, Lea sau Ólea de la Olga, Dominica, Liliana, Tatiana, Flavia, dar niciuna nu reușesc să pună stăpânire pe spiritul liber și veșnic preocupat de căutarea perfecțiunii atât în planul familial ca și în cel profesional. Simțind tot timpul în preajmă adierea de aripi, umbra îngerului păzitor, Dan ocolește minciuna și prefăcătoria. Chiar și în discuțiile cu Ivan Ilici se dovedește docil și ascultător, nu din complezență, ci din curiozitate sinceră. Detaliile bătrânului bolșevic despre iubirea față de fosta sa soție, frumoasa Nadya, și încercările prin care au trecut, sunt pentru eroul nostru o mană informativă cerească în raport cu care încearcă să înțeleagă noua structură politică. Analist prin excelență, profesia trădând preocupările eroului precum și ale autorului romanului, Dan caută locurile cele mai ascunse de umbra nopții și de privirile comune, fauna tavernelor: „în care beţivii puteau să-şi comande o cinzeacă de rachiu sau votcă”, aici „rătăceşte în penumbra meselor înconjurate cu diverse figuri anoste…” cu „multă lume din crema sau drojdia societăţii, pentru că taverna găzduia diverse specimene umane, de la procurori şi doctori în ştiinţă, reprezentanţi ai feluritelor ministere, până la miliţieni şi foşti puşcăriaşi. Ultimii luau chiar masa – uneori împreună – punând la cale te miri ce lovitură de inginerie economică care să-i elimine pe cei care le-ar incomoda interesele sau pe protectorii acestora din urmă.” Pe seama lor glumește cu cotrubadurul său nocturn, avocatul Virgiliu: „ziua miliţienii îi caută pe criminali, iar seara se regăsesc la câte-un pahar de vorbă”. Departe de a fi naiv, Dan e în esență circumspect. Privind mai cu atenție narațiunile, pentru că avem de-a face cu mai multe narațiuni care se înlănțuie tematic și stilistic, am putea spune că Dan este un împătimit, chiar un prizonier al visării mai mult decât al visului: „Nu vreau să existe un Departament al desfiinţării viselor umane, nici al altor convieţuitoare de pe Terra.” Deși își arogă dreptul de a vorbi în numele tuturor visătorilor, totuși se delimitează de visătorii obișnuiți: „Visele mele se nasc într-o oglindă. Dintr-o oglindă se nasc și tot acolo pleacă”. Trebuie să recunosc sincer că această afirmație mă derutează oarecum, pentru că dacă ne întoarcem la considerațiile de la începutul analizei romanului, atunci am fi îndrituiți să credem că de fapt e vorba de visul unei umbre și de umbra unui vis așa după cum spune Mihai Eminescu în Scrisoarea I: „Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...” Totuși, nu este vorba de visurile unui om, nici la Octavian Sergentu, ci de meditațiile profunde ale unui gânditor și, astfel, iarăși revenim la Eminescu din finalul poeziei La moartea lui Neamțu: „Potrivim șirul de gânduri pe-o sistemă oarecare,/ Măsurăm mașina lumei cu acea măsurătoare/ Și gândirile-s fantome, și viața este vis”. Scriitorul nu cade pradă viselor, realizând că este vorba de scornelile nopții ca și la Eminescu: „Ce vis ciudat avui, dar visuri/ Sunt ale somnului făpturi:/ A nopții minte le scornește,/ Le spun a nopții grele guri.” (Vis) Consistent în mesaj, fluent în narare, scriitorul își distribuie cu succes relatările și introspecțiile, realizând un tot unitar romanesc de o factură nouă, în care narațiunea nu se autosatisface prin lungime, ci prin densitate, iar meditațiile filozofice, existențiale, mai degrabă, nu se impun prin forță sau dorință de impunere, ci prin încercarea de autocunoaștere a sinelui măcinat de căutări și însetat de răspunsuri-soluție la viața personală și a celor asemenea lui. Frust în conversații, dar fără cuvinte prea tari, și diluvian în meditațiile și articolele politice pe care autorul le aduce în prim plan ca și documente, romanul se motivează intrinsec prin filozofiile în opoziție ale actanților. Radu KRETZUDAVA

duminică, 27 iulie 2014

Un război global SUA - Rusia? Cum ar fi? O abordare din anul 2001 care a înspăimântat Rusia.


Abordările care privesc puterea la nivel global și regional afectează intensitatea fricii și a modului de acțiune între state, dar și compun teme speciale ce trebuie să unească, să consolideze și să ordoneze societățile în plan intern, în perioade turbulente și de tranziție. Temerile statelor care dețin puteri nucleare nu este unul de neconceput, ele au în continuare teamă unul față de celălalt. În anii 2006-2008 în Federația Rusă a demarat o agitație antiamericană care avea ca scop să consolideze societatea rusă. Propaganda rusă a invocat că există probe ”nucleare” că ar exista câteva proiecte de aplicare a unor lovituri asupra Federației Ruse în anii 2010-2015 (o parte din ”experți” au presupus că aceasta va avea loc în anul 2010- a se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=0EZw3Junorg sau http://friend.livejournal.com/75155.html), care s-ar încadra în viziunea ”Perspectiva unică”. Planificarea Departamentului de stat al SUA care ar prevede aplicarea de lovituri nucleare asupra Federației Ruse constă în: - raportul nuclear (Nuclear Status Report. Nuclear Weapons, Fissile Material, and Export Controls in the Former Soviet Union), care a a fost elaborat de experții Fundației Carnegie pentru pace internațională (Washingtonul, circumscripția Columbia) și a Centrului pentru studierea problemelor nerăspândirii din cadrul Institutului de cercetări internaționale din Montreux, California. Raportul prezintă o sinteză a complexului nuclear rusesc, a forțelor nucleare ale Rusiei și procesul de negocieri ruso-american legat de limitarea și reducerea armelor nucleare, dar și o analiză a programelor comune de minimalizare a amenințărilor. - planul de aplicare a loviturilor nucleare asupra Federației Ruse în model analitic (anul 2001). Agresiunea SUA asupra forțelor nucleare ale Rusiei presupune un scenariu de atac care ar utiliza rachete aeriene și strategice de pe bază maritimă și livrarea a 1124-1289 de focoase nucleare cu o putere generală de 294-320 Мт pe teritoriul Rusiei. În analiză sunt examinate șase categorii care compun infrastructura forțelor nucleare ale Rusiei și cele mai probabile obiective care pot fi lovite pe teritoriul statului rus. Program american Prompt Global Strike( ”Rapida lovitura globală” a fost receptat emotiv în societatea rusă. În anii 2000 asupra comandamentului strategic al forțelor militare ale SUA (STRATCOM) au fost atribuite niște funcții mai sporite, care până atunci executau exclusiv probleme legate de planificare a operațiunilor nucleare. Una dintre acestea a constat în ”sprijinirea capabilităților de aplicare mult mai rapidă a loviturilor, printr-o precizie avansată, cinetice, la mare distanță( prin utilizarea atât a armelor convenționale cât și a armei nucleare) și a loviturilor non-contact (prin utilizarea armei cosmice și informaționale) asupra obiectivelor de pe orice punct al globului pământesc. Pentru detalii este bine de lecturat: Gen. James E. Cartwright, Commander, U.S. Strategic Command, Statement Before the Senate Armed Services Committee Strategic Forces Subcommittee on Strategic Forces and Nuclear Weapons Issues in Review of the Defense Authorization Request for Fiscal Year 2006, April 4, 2005 / United States Senate Armed Services Committee // http://armed-services.senate.gov/statemnt/2005/ April/Cartwright%2004-04-05.pdf. Cum s-a exprima un eventual război declanșat de către SUA asupra Rusiei? A se vedea infografica de mai jos:
Ca urmare a unui astfel de război tabloul îmbolnăvirilor de cancer ar spori extrem, ori o doză solară asupra corpului uman ar constitui 100 rem. Zona precipitațiilor radioactive ar fi de 48 de ore. Câte vieți umane au calculat experții ruși în cazul în care МАО-NF(Major Attack Option-Nuclear Forces)(varianta unui atac de anvergură a forțelor nucleare) ale SUA și folosirea a 1289 de focoase nucleare s-ar concretiza? Vorbim estimativ de o cifră ce s-ar exprima între 11 - 17 milioane și 8 - 12 milioane de vieți umane... După anul 2012-2015 SUA vor putea să nimicească forțele strategice nucleare prin intermediul loviturilor preventive nenucleare, considera președintele Academiei pentru probleme geopolitice Constantin Sivkov. “Constat că amenințarea militară este foarte sporită, cum nu a mai fost vreodată, afirma expertul militar pentru agenția ”Interfax”. Sivkov considera că experții militari occidentali vorbesc despre un atac militar asupra Rusiei și doresc anexarea teritoriului Federației Ruse. “Anexiunea Rusiei presupune o divizare în trei părți: partea occidentală trece la Uniunea Europeană, partea centrală, Siberia la SUA și orientul la China. Un astfel de talou avem”. Forțele militare ruse nu pot să reacționeze adecvat la un atac al agresorului, consideră C.Sivkov. În timpul loviturii preventive, conform opiniei acestuia, pot fi nimicite de la 70% până la 80% din potențialul nuclear rus, iar cele 20-30% care rămân neafectate pot fi preluate de apărarea americană antiaeriană, inclusiv de cel de-al treilea raion care va fi amplasat în Polonia, spunea Sivkov în anii 2005-2006. “Satelitul care a luat traiectoria în jos a fost scos din funcție un satelit, care a căzut în jos, a fost special scos din utilizare și pus pe o traiectorie mai joasă ca să fie desfășurat testul”, a subliniat Sivkov.
Lista orașelor care cad sub incidența ”războiului”. Componente ale Scutului antiaerian distruse de rachetele balistice. O parte a elementelor Scutului Antiaerian Antirachetă va fi nimicit de rachetele balistice: Sankt-Peterburg Moscova Petrozavodsk (Republica Carelia) Șlisenburg (regiunea Leningrad) Kotlas (regiunea Arhanghelsk) Râbinsk (regiunea Yaroslavl) Savonovo (regiunea Smolensk) Breansk Tula Kaluga Samara Ulyanovsk Reazan Vladimir Podolsk (regiunea Moscova) Yaroslavl Voronej Kazan Serpuhov (regiunea Moscova) Rostov Volgograd Kamensk-Șahtinskiy (regiunea Rostovsk) Sarapul (republica Udmurdia) Solikamsk (regiunea Perm) Nijnii Novgorod Perm Ufa Ecaterinburg Sterlitamak (Bașkortostan) Ijevsk (Republica Udmurtia) Kâștâm (regiunea Celeabinsk) Celeabinsk Tumeni Kurgan Verhnyaya Salyda (regiunea Sverdlovsk) Omsk Kemerovo Barnaul Biysk (ținutul Altay) Unități ai forțelor nucleare ale Federației Ruse – distruse de Racheta intercontinentală balistică ”Trident” Sankt-Petersburg Moscova Dubna (reg.Moscova) Kaliningrad (reg.Moscova) Kovrov (reg.Vladimir) Kirov Votkinsk (republica Udmurtia) Saratov Samara Zlatoust Ekaterinburg Orenburg Omsk Kranoyarsk Centrele de telecomunicații și de retransmisie sunt nimicite de rachetele balistice Gusy-Hrustalnâi (centru cosmic) Habarovsk (centru cosmic) Stații de retransmisie Zaraysk Vladimir Ulan-Ude Sâktâvkar Surgut Skovorodino Salehard Sankt-Peterburg Petușki 1-2 Petropavlovsk- Kamceatskiy Novosibirsk Nikolaevsk pe Amur Nauka Moscova1-2-3 Nahodka Magadan Krasnokamensk Habarovsk Kemerovo Irkutsk Dubinka Dubna 1-2-3-4 Arhanghelsk Centre de producere a Armelor Nucleare - nimicite de Rachetele intercontinentale balistice ”Trident”- forța Angarsk -100 kilotone Seversk -500 kilotone Zarechnây -100 kilotone Snejinsk -400 kilotone Ozersk -400 kilotone Novouralsk -300 kilotone Zelenogorsk -100 kilotone Jeleznogorsk-200 kilotone Trehgornây-200 kilotone Lesnoy -400 kilotone Sarov-200 kilotone Distrugerea depozitelor Resurselor ruse și a Armelor Nucleare – nimicite de Rachetele intercontinentale balistice ”Trident” Golovcino (regiunea Belgorod) Rjannița (regiunea Breansk) mai la sud de stanția feroviară Zalari, locul Zanina (reg.Irkutsk) Karabaș (regiunea Celeabinsk) Habarovsk Jeleznogorsk-Dodonovo -(ținul Krasnoyarsk) mai la sud de Komsomolsk pe Amur stația feroviară Bolony Mojaisk (reg.Moscova) Oleonogorsk (regiunea Murmansk) Nijnii Taghil –Lesnoi (Nijnii Taghil- regiunea Sverdlovsk) Nijnii Taghil –Nijneaya Tura – sud-estică- Saratov-Enghels (regiunea Saratovsk) Sverdlovsk Borigosvglebsk -(regiunea Voronej) Trehgornâi- Yug Yurizani- regiunea Celeabinsk regiunea Cesara- regiunea Volgogodsk Sebej-Bulâjino- regiunea Pskov Distrugerea Aeroporturilor și a Aviației strategice de către rachete balistice ”Trident” primul nivel Anadâr- depozitele de cărbuneLeninkaAeroportul de cărbune Enghels Uzina aviatică de la Kazan uzina aviatică de la Kuibâșev Ramenskoe-Jukovskoe Reazan-Deaghilevo Tiksi Ukrainka Vorkuta al doile nivel Artem-Vladivostok-Knevici-Aeroportul internațional Bada Baltiysk Belaya Borgov Borzaya Cerneakovsk Cita Cita Kadala Chkalovsk-Proveren-Kaliningrad-Aeroportul internațional Domna Galenki Gorelovo Irkutsk Ustonov- Aeroportul internațional Kamenka Habarovsk –Aeroportul internațional Kipelovo Klin Komsomolsk Yujnâi Korsakov Kraskino Kubinka Tuchkovo Lahta Holm Severomorsk 3 Marinovka Morozovsk Mozdok Nikolaevka Nivenskoe Olenie Olenegorsk Ostrov Gorohovka Petropavlovsk-Kamceatka-Velizovo- Aeroportul internațional Romanovka Severomorsk 1 ȘatalovoPocinok CeaykovkaGordișce Sovetskaya gavani Ulan-Ude Unasși VerinoPereaslavka Voronej Vozdvijenka Ussurysk Vozjaevka Eysk Zavitinsk Bazele flotelor Pacific - nimicit de rachetele balistice ”Trident” primul nivel Râbacii al doilea nivel Pavlovskoe Aburek Zavetî Ilicia Sovetskaya gavany Ceazjma Olga al treilea nivel Bolshoy kameni Korsakov Vladivostok Nord primul nivel Buhta Nepricya Buhta Yaghelnaya al doilea nivel Murmansk Safonovo Severomorsk Okolnaya Polyarnaya Olenya toate bazele din proximitatea Murmanskului în raza de 13-25 km Bolșaya i Malaya lopatki Pecenga Severodvinsk Belomorsk Bazele SS-24 – nimicite de ”Trident” Kostroma Berșet Krasnoyarsk Bazele de rachete – nimicite de ”Trident” Vâpolzovo Teykovo Yoșkar-Ola Apalaevsk Yurye Nijnii Taghil Irkutsk Kansk Barnaul Berșet Novosibirsk Droveanaya Aleisk Dombarovskiy Kartalî Kozelsk Tatișcevo Ichhur Yasnaya Svobodnây
Există mai multe opinii dezbătută pe rețelele sociale care vorbesc de un eventual război SUA versus Rusia și aplicarea proiectului ”Rapida Lovitură Globală” din partea Washingtonului și care îi îngrijorează pe cetățenii ”imperiului virtual”. Există multe voci care reclamă faptul că Moscova nu va reuși să riposteze simetric, că va fi distrusă și răpusă. Sunt voci care vorbesc că dacă loviturile vor fi precise și va fi distrusă infrastructura, spaima și panica va cuprinde orașele, iar în Siberia va muri de frig, pentru că o dată fiind lovite centralele atomice și energetice, orașele nu vor rezista fără căldură. ”Eu lucrez într-o importantă companie energetică siberiană. În cazul în care iese din funcțiune centrala termică principală dintr-un oraș mare decesul este de ½ din populație. Casele de nouă etaje sovietice îngheață în 3-4 ore, iar cele contemporane pe o temperatură de 30 de grade ger într-un interval de 5-6 ore. Țevile îngheață. În oraș nu vor fi sobe nici pentru 10% din populație. Imaginați-vă că D-vstră ați rămas pe un ger de -30 câteva săptămâni, ce veți face? Asemenea ca mine sun aproximativ un milion (spre exemplu în Irkutsk). http://rodobozhie.ru/publ/sobytija_rossii/sobytija_v_rossii/plany_gosdepa_ssha_jadernykh_udarov_po_rf/41-1-0-946 http://rasvet144.livejournal.com/8237.html
Care este potențialul militar al Federației Ruse? Rusia (Federația Rusă) Bugetul militar (anul 1999 ), mlrd. dolari...................... 4,5 Forțe militare regulate, persoane...................1 200 000 Formațiuni militarizate, persoane: poliția, trupe interne ale MAI................... 180 000 trupe de frontieră.................................. 250 000 Serviciul federal de pază......................... 100 000 Unități ai Ministerului pentru situații excepționale, unități ale Ministerului Justiției și al Serviciului federal de securitate (FSB) Complet...................................... prin recrutare Termenul de angajament în serviciu ...........................................24 luni Resurse de mobilizare, mln.persoane....•ullet ..................38,8 inclus apți pentru serviciul militar ...................30,3 Trupele terestre Numărul completului trupelor terestre este de aproximativ 650 000 persoane. Completul de luptă: - 14 cartiere generale ale armatei; - 8 cartiere de personal; - 17 divizii de tancuri ( în fiecare câte 3 regimente de tancuri, 1 pentru tancuri, 1 motorizat, 1 de artilerie și un regiment de rachete antiaeriene); - 40 divizii motorizate (în fiecare câte trei regimente motorizate, 1 de tancuri și 1 regiment de rachete antiaeriene); - 10 divizii de artilerie; - 1 brigadă de parașutiști; - 11 brigăzi speciale de infanterie mecanizată; - 1 brigadă specială de tancuri; - 8 brigăzi de destinație specială; - 37 de brigăzi de artilerie; - 16 regimente antitanc; - 21 regimente de rachete antiaeriene; - 15 regimente de elicoptere de luptă.

vineri, 25 iulie 2014

În gramatica și aritmetica războiului


Sentimentul iminentului război, la nivel regional și chiar global, plana în spațiul public rusesc încă din anii 2005-2006. Propaganda mediatică de producere a metaforelor războiului și simulările experților pe această tematică au arătat că subiectul este unul extrem de incitant pentru cetățean și pentru public. Astfel a apărut o numeroasa listă de studii și lucrări, o întreagă industrie literară, producții de filme, celebrările victoriei Războiului (în special a celui de-al doilea război mondial), dar și dezbateri academice lea grupurilor epistemice care au fost orientate pe tematica studiului războiului în mileniul III, au suprasolicitat conștiința cetățeanului sensibil la efectele vieții și morții. Ipoteza existenței unei puteri magice, superumane, datorată unor efecte media și care au indus în conștiința maselor un dicționar încărcat de concepte de o încărcătură pshosemantică cum ar fi ”genocid”, ”holocaust” (de orice fel nu ar fi, dar mai cu seamă unul nazist care s-a exercitat asupra poporului rus), ”ordine mondială”( vizată unipolaritatea euroatlantică care ar atenta asupra ”identității postsovietice”), ”conspirația partiinică”, ”conspirația iudeo-masonică” (în Rusia există numeroase site-uri și cărți dedicate acestei probleme și care încearcă să consolideze spiritul imaculat rus în vederea destructurării unei puteri imaginare), ”clientele militară”, ”fascismul liberal euroatlantic” (termen lansat geopoliticianul Al.Dughin și pe care insită adepții neonazismului rus) și decriptarea lor, în spațiul mediatic, printr-o argumentare apocaliptică și prin care Rusia e reprezentată ca o ”cetate asediată” și asociată cu Soarele (pe care psihanaliza îl asociază cu un element cheie, în jurul căruia trebuie să se rotească planetele tuturor ”vrăjilor energetice” și ”mantra politică”. Pacea nu se celebrează precum războiului. În anul 2011, editura rusă ”Veche ” a editat cartea ”Războiul și pacea în termeni și definiții”. Autorii cărții sunt Adrian Danilevich, Oleg Rogozin (coordonatorul redacției) și Dmitri Loskutov. Fișă: Adrian Danilevich este membru permanent al Academiei Ruse de Științe Naturale, general-colonel, principal colaborator științific al Institutului de istorie militară a Ministerului apărării al URSS. Doctor în științe militare, profesor al Academiei de științe militare al Federației Ruse. Dmitri Loskutov este șeful grupul tehnico-militar și de cooperare militară al reprezentantului permanent al Federației Ruse pe lângă NATO.
Dmitri Rogozin este doctor în științe filosofice, vicepremier al Guvernului Federației Ruse, președinte al comisiei de pe lângă președintele guvernului Federației Ruse, ambasador excepțional și plenipotențiar al Federației Ruse. Dimitri Rogozin s-a născut la 21 decembrie 1963 la Moscova în familia unui important organizator al complexului de apărare și a specialistului în științe militare Oleg Rogozin. Mama – Tamara Rogozin (Prokofiev) s-a născut în Orenburg în familia lui Vasilii Prokofiev și a Evgheniei. Ea activat ca stomotolog la Institutul stomotologic de la Moscova. Străstrăbunelul lui Dmitrii Rogozin a fost general maiorul Nikolay Mitkevich-Joltok (n. 1866), în anii 1908—1915 a fost șeful poliției din Moscova, în anii 1918—1920 șeful pazei de stat al Imperiului Rus, unul din conducătorii aramtei ruse din Sudul Rusiei. După cum ne informează pagina Wikipedia (rusă), Dmitri Rogozin este căsătorit încă din anul 1983. Soția sa, Tatiana Serebreakova este fiica colonelului Ghenadii Serebreako, colaborator al primei direcții a KGB-ului sovietic (informații externe), care a activat pe direcția americană. În prezent tatiana Rogozin este președinte al consiliului de administrație INBA a Academiei. Dmitrii Rogozin a absolvit cu note excelente în anul 1986 secția internațională din cadrul facultății de juranlistică de la din Universitatea de stat de la Moscova M.V.Lomonosov. În anul 1988 a absolvit facultatea de economie de la Universitatea marxist-leninistă de pe lângă comitetul centrul de la Moscova al PCUS. După ce a absolvit Universitatea de stat M.Lomonosov de la Moscova a lucrat în cadrul Comitetului organizațiilor de tineret din URSS (COT URSS). Cu timpul a ajuns în funcția de șef al sectorului organizații internaționale. La începutul anilor 90 a fost vicepreședinte al partidului constituțional-democratic din rusia- Partidul libertății populare (PCDR-PLD), care era condus de deputatul din RSSFR Mihail Astafiev. În luna august 1990 a părăsit COT-ul, iar mai târziu a refuzat propunerea ministrului afacerilor externe A.Kozârev să devină viceministru. În anii 1990 până în anul 1994 a fost vicepreședinte al SA ”RAU-CORPORAȚIA”. În luna martie 1993 a fondat și conduce mișcarea popular-patriotică a Congresului comunităților ruse din țările CSI, Baltice și unele autonomii ruse. În CCR au intrat majoritatea societăților ruse din Federația Rusă, din fostele republici sovietice și din alte țări. Din anul 1994 până în anul 1997 este președinte al executivului Congresului internațional al comunităților ruse. Din anul 1997 până în anul 2007 este deputat al Dumei de stat din Federația Rusă. În perioada 2002 - 2004 a fost reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru problemele legate de regiunea Kaliningrad și de extindere a Uniunii Europene. Din anul 2008 până în anul 2011 este reprezentantul permanent al Federației Ruse la Alianța Nord Atlantică (NATO) de la Bruxelles. Fiul, Alexei (n. 1983), președinte al organizației non-guvernamentale ”Autoapărarea”, deputat în Duma regiunii Moscova. În anul 2012, la vârsta de 28 ani, Alexei a devenit director executiv, iar mai apoi director general al combinatului chimic din Alexinsk. Până în anul 2010 a fost director general adjunt al uzinei ”Promtehnologhii” (armament ORSIS). Rogozin Alexei este expert al Comitetului Dumei de stat al Adunării Federale a Federației Ruse în sfera securității, președintele Consiliului organizației non-guvernamentale ”Autoapărarea”. Rogozin Oleg (tatăl) este organizator sovietic și savant. General-locotenent, șef de gestionare a sistemelor militare de perspectivă, prim adjunct al șefului Serviciului de înarmare a Ministerului apărării al URSS (până în anul 1989). Profesor, doctor în științe tehnice (conducătorul colectivului de autori). După demisie a activat în calitate dei colaborator al Academiei de ștință din Rusia. Principala preocupare științifică a constituit-o: teoria înarmării, problema dezvoltării armamentului, securitatea militară. În anii 1991-1992 a activat în cadrul Centrului de cercetări internaționale și strategice ”RAU-Corporația” a actualului consilier prezidențial Alexei Podberezkin. În septembrie 2005 a condus lista de candidați în deputați din adunarea legislativă a regiunii Ivanovsk reprezentnd partidul ”Rodina” (Patria). O.Rogozin s-a născut la 31 octombrie 1929 la Moscova. În aniii celui de-al doilea război mondial a participat la eliberarea Smolenskului. După război a finalizat colegiul militar-aerian de la Orenburg, iar mai apoi Academia militar-aeriană. Întreaga voață Oleg Rogozin și-a dedicat-o științei militare, circa 40 de ani a fost cadru activ al Forțelor Militare a URSS-ului. El a stat la baza edificării și a condus dezvoltarea industria de apărare a URSS în perioada post-război. Activând în cadrul aparatului central al Ministerului apărării a URSS a ocupat funcția de șef al direcției sistemelor de armament de perspectivă și cea de prim adjunct al șefului serviciului de înarmare până a-și da demisia în anul 1989. O.K.Rogozin a fost decorat cu ordinul Lenin, Revoluției din Octombrie, două ordine Drapelui Roșu Muncitoresc, cu ordinul ”Pentru serviciu Patriei și Forțelor Militare ale URSS” de rangul III și cu multe alte medalii. El este autor a mai multor cărți de strategie militară, de dezvoltare a armamentului și a tehnicii militare, inclusiv a lucrării științifice ”Strategia de descurajare- baza securității globale în secolul XXI”. El s-a născut în familia inginerului Constantin Rogozin și a aristocratei Nataliei Mitchevich-Joltok. La 24 martie 2010 a decedat. Semin Valery este șeful grupului pentru probleme militar-strategice pe lângă reprezentantul permanent al Federației Ruse de pe lângă NATO, consilier superior, profesor, doctor în științe tehnice.
Lucrarea ”Războiul și pacea în termeni și definiții” este una excepțională, completă, bogată în material teoretic, abordări istorice, școli, scenarii, strategii și doctrine, dar și aplicații de caz. Colectivul redacțional, format din specialiștii complexului militar-industrial rus au pus în circulație o lucrare de teorie și strategie militară foarte competentă și elaborată. Multe strategii, doctrine occidentale sunt descrise în studiu, semn că autorii și-au propus să abordeaze problematica războiului dincoloe de un anume teren (cifrat sau ezoteric) și țară. În dezbaterile legate de războiul din estul Ucrainei și cum privim atunci când militanții separatiști sunt etichetați ca teroriști, ne-am propus să cităm din studiile experților militari de primă mărime a Rusiei. Astfel: În paragraful 1.55. ”Terorismul interstatal” din capitolul I. al cărții termenul de ”terorism interstatal reprezintă o abordare de intimidare și înspăimântare a statului inamic pe care îl exercită statul agresor aplicând instrumente teroriste. Scopul naturii unor astfel de acțiuni constă în lichidarea fizică a reprezentanților elitei politice și a comandamentului politic militar a statului inamic sau provoacă panică și haos în masă prin intermediul acțiunilor teroriste împotriva populației civile. Cea mai periculoasă viziune a terorismului interstatal o constituie nazismul. Care își stabilește ca scop nimicirea (genocidul) a unor popoare întregi În schimb paragraful 1.56. se referă la clarificarea termenului ”Terorism Internațional”, care presupune abordarea de intimidare a statelor (popoarelor, dar și a grupurilor etnice și religioase) din care fac parte anumite mișcări extremiste sau asociații a fanaticilor religioși și care își propun să desfășoare acte teroriste împotriva oamenilor politici, a liderilor societali, acolaboratorilor din organizațiile internaționale și a populației. De regulă, baza materială a teroriștilor internaționali o constituie ”internaționala criminală”, care desfășoară comerț ilegal cu oameni, droguri, încurajează migrația ilegală, crime în sfera financiară etc. O organizație teroristă internațională se bazează pe o disciplină de fier, respectarea regulilor conspirative, o putere ierarhică și o structură bine determinată în interior, care presupune și existența unor finanțatori ( pot exista și state-agresoare), organizatori-spirituali și formatori și combatanți executanți. Într-o serie de cazuri terorismul internațional reprezintă: - profilarea intolernaței extreme la nivel național și religios; - apariția unor contradicții social-economice profunde în plan intern; contradicții religioase și naționale în statele cu un regim politic instabil; - proliferarea sporitei decepții în incapabilitatea comunității internaționale de-a reglementa conflictele interstatale, religioase, etnice și sociale; - consecință a ”războiului rece”, în cadrul căruia participanții apelau la servicii ( iar uneori creau, pregăteau și dotau) diverse structuri extremiste care aveau menirea să organizeze acțiuni de subminare, diversiuni, acțiuni teroriste și chiar acțiuni militare împotriva inamicilor lor. ”Cele mai arhicunoscute acte de terorism internațional pot fi considerate exploziile caselor de locuit din Rusia din anul 1999, atacul aerian a teroriștilor din New York din 11 septembrie 2001, capturarea ostaticilor din centrul teatral de la Moscova din anul 2002, din școala de la Beslan (Osetia de Nord) din anul 2004, suita de explozii care a avut loc în transportul comun de la madrid din anul 2004 și din Londra în anul 2005, acțiunile teroriste prin participarea ”bombelor vii” din metroul de la Mosocva din anul 2010 și din aeroportul ”Domodedovo” din anul 2011. Terorismul internațional se încadrează în palierul celor mai periculoase provocări la adresa umanității din secolul XXI. Pe de altă parte, descoperim că o serie de operațiuni, strategii și abordări ale războiului descrise în carte au fost aplicate în cadrul opereațiunii ”Primăvara rusă”: în Crimeea, în regiunea Donetsk sau Lugansk. Vedem că există o Bandă asiguratorie (Zonă de acoperire) care asigură exteriorul și care leagă comunicațiile de pe teritoriul rus în interiorul regiunilor ucrainene. O acțiune militară în cartea ”Războiul și pacea în termeni și definiții” se poate transforma într-un război de anvergură. Dar descoperim cum trebuie să se manifeste Apărarea antiaeriană(AAA), care e distinctă de Apărarea antiaeriantă antirachetă și cum funcționează (mai ales în ceea ce ține de rachetele ”aer-aer”, de trupele radiotehnice sau de BUK (grupul de rachete antiaeriene), etc. Cum trebuie să decurgă operațiunile infanteriei maritinme, operațiunile antidesant, operațiunea de asalt ale parașutiștilor(mai ales pe teritoriul inamicului.
Criptografiind războiul În cartea sa ” Cel de-al șaptelea scenariu” unul dintre cele mai contestate azi personalități din sfera de expertiză politică Serghey Kuryaghin, președintele corporației ”Centrul creativ experimental” (care deține un fel de statut de imperiu magnific) descrie puterea și cultura acesteia. Kuryaghin ne spune că o cultură născută în ortodoxie și islam va exclude sistemul stimulilor și motivațiilor occidentale de tip clasic. Dar o cultură bazată pe un fundamentalism, izvorâtă din islam și astăzi chiar din ortodoxie, poate provoca războaie și, prin vocea unuia dintre cei mai avizați ideologi pan-ortodocși cum este Al. Dughin să constate că ”toți ucrainenii trebuie să fie nimiciți și că cine este îm,potriva războiului este un trădător. Astfel ideologia dragostei, a jertfei în numele Iubirii și sacrificiului a devenit pângătită într-un mod josnic și brutal, împinsă în termenii rasiali și ai urii, cerută să fie Regina oprimării și a minciunii, a teroriii. Este întâmplător sau nu că unul din oligarhii Bisericii Ortodoxe Ruse Constantin Malofeev a sprijinit financiar acțiunile de alipire a Crimeii la Rusia, a finanțat acțiunile militare din regiunile Lugansk și Donețk. Unul din foștii săi parteneri, Al.Boroday, director a unei companii de publicitate și comunicare publică a devenit unul din liderii rebelilor separatiști din estul Ucrainei. Unul din combatanții militari Igor Grinkin care îl amenința pe președintele Vladimir Putin, în iunie 2014, pe rețelele sociale, ca și ”ultimul filosof al Imperiu” Al.Dughin, că în cazul în care nu i se vor trimite ajutoare și oameni va organiza un maidan pe Piața Roșie. Și patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril în mesajele sale pledează pentru o ”lume rusă exclusivă de restul umanității”, singura moștenitoare a misiunii creștine și invocă un popor ales. Până de curând vorbeam că islamul a stimulat apariția unui terorism fundamentalist care produce victime și culminează cu moartea. Astăzi există un sentiment că sub aceeași acuză poate ajunge ”Ortodoxia”, o religie care promovează iubirea. Iar dacă iubirea este arzătoare și imanentă, ea nu mai este iubire adevărată, ci asuprire prin ceea ce specialiștii o desemnează ca o mască a iubirii. Alexandr Dugin dixit la 22 iulie 2014 ”să reîntoarcem Ucraina în Rusia Unită”. Dar ca să reîntorci Ucraina într-o Rusie e nevoie să organizezi o Rusie puternică, atractivă, în adevăr multiculturală și egală, nu o ”federație unitară”, în care cele 150 de popoare și etnii să resimtă discriminarea verbală din media și din zonele puterii.
Dar există amenințările etnoconfesionale la adresa Federației Ruse Citim din Raportul Institului strategiei naționale, sub redacția lui M.V. Remizov(anul 2013): Amenințările etnoconfesionale la adresa securității Rusiei pot fi distribuite după gradul de periculozitate și care reies din crimele comise de către purtătorii ideologiilor etnice radicale și religioase. Mai ales că majoritatea atacurilor considerate teroriste în Rusia au fost realizare de radicalii islamici ai vahhabismului, care sunt lideri potrivit numărului crimelor cu caracter extremist. În regiunile Rusiei populate tradițional de etniile musulmane, radicalismul islamic strâns interacționează și se combină cu sepatismul etnonațional. Aceasta are lor în Povoljie (în primul rând în republicile Tatarstan, Bașkortostan) și în Caucazul de Nord. Vom enumera câteva dintre amenințările etnoconfesionale (interne) care planează asupra Rusiei contemporane: 1. Panislamismul (vahhabitismul): În Rusia contemporană termenul de vahhabism este perceput ca și o comuniune a ramurilor islamice agresive și non-tradiționale societății ruse (”djamatul islamic”, sunnismul ”extra-mazhab” și ”non-mazhab”). Determinarea conceptuală este mai mult politică, decât una religioasă, dar în acest caz anume componenta politică este una importantă, din punct de vedera a adepților curentului, dar și a periculosității, pe care o prezintă pentru stat. Vahhabismul rus este unul extrem de neordinar. Grupurile de bază pot fi clasificate astfel: 1) vahhabiții ”clasici” se autoidentifică ca salafiți (adepții ”saf islamului” sau a a islamului ”pur”); 2) Ihvanii sau ”Frații-musulmani”; 3) hizbuții (adepții partidului terorist ”Hizbut-Tahrir”); 4) tablighiții (adepții sectei extremiste din Pakistan ”Tabligi djamaat”). Numărul general a vahhabiților în Rusia eeste de 5% din numărul general a musulmanilor (estimativ 700 mii de persoane). În anul 2012 au fost create societăți vahhabite în majoritatea subiectelor Federației Ruse, în afară de Ciukotca. Comunitățile vahhabite acționează fără a se legaliza în registrele statului sau în cadrul unor dispățăminte ale Consiliului muftiilor din Rusia. Lobby-ul panislamic din Rusia De la începutul anilor 90 din secolul XX, în Rusia s-a pus bazele formării lobby-ului panislamic, care a inițial s-a format din liderii spirituali musulmani. Aceștia ar fi fost recrutați de predicatori din străinătate. Orientările panislamice ale imamilor și mufiilor au determinat ca să aibă loc o rebeliune în structurile tradiționale ale musulmanilor și să fie create în paralel numeroase organizații centralizate. Liderii care nu aparțin vahhabismului ”clasic” sprijină direct sau indirect anumite orientări ale radicalismului islamic, consideră experții de la Institutul de strategii naționale din Federația Rusă. Liderul spiritual al lobby-ului panislamic din Rusia este considerat președintele Consiliului muftiilor Rusiei muftiul Ravil Gaynutdin, care nu o singură dată s-a pronunțat și a sprijinit ideologia vahhabită. Alți panislamiști recunoscuți care exercită o anumită influență în comunitățile musulamane sunt considerați Nafigullu Așirov, Mukaddasa Bibarsov, filosoful ocultist Geydar Djemal, etc. 2. Panturcismul (panturanismul). Ideologia prevede crearea unui stat laic supraetnic (Marele Turan) a tuturor popoarelor turcice (în varianta panturcismului- pentru toate popoarele familiei lingvistice altay, care ar include alături de turci, pe bureați, kalmâci, popoarele grupului tungus-manciurian) pe cea mai mare suprafață a teritoriului Rusiei. A apărut la începutul secolului XX și este sprijinit din Turcia. Pretinde la un rol de consolidare a factorului antirus în cadrul popoarelor indicate. Gradul său de intensitate și de periculositate cedează substanțial vahhabismului (panislamismului), chiar dacă acesta nu prevede unificarea altayenilor, tuvinilor, hakașilor, bureaților, yakuților și a altor popoare din Siberia și Extremul Orient. 3. Separatismul regional siberian. Poate fi examinat ca o ”compensație” acordată popoarelor Siberiei și din Extremul Orient pentru faptul că nu s-au inclus în frontul antirus islamic. Principala bază etnică a mișcării nu constă și nu se adresează popoarelor neruse, ci este a rușilor sibirieni. Rușilor sibirieni li se sugerează că ei nu sunt ruși, ci o ”națiune” aparte, care este umilită de ”metropolă”, de Rusia europeană. O revigorare a mișcării s-a produs în ultimii ani. Aceasta se revendică ca o ”succesoare” a autonomismului siberian, care a apărut în cea de-a doua jumătate a secolului XIX. O apropiere tactică de panturcism este văzută ca una probabilă, ori în Yakutia și Tuva are lor după un proiect etnonațional. Totodată poate deveni avangarda separatismului regional cvasi-etnic din alte regiuni, populate preponderent de ruși. 4. Naționalismul popoarelor finno-ungrice. Pentru că majoritatea republicilor finno-ungrice sunt incluse în teritoriul Rusiei, mișcarea separatistă se poate concretiza ca rezultat a unei consolidări interrepublicane, dar și datoită pretențiilor pe care le poate avansa asupra unor teritorii complementare din cadrul Federației Ruse. Naționalismul popoarelor finno-ungricc examinează popoarele finno-ungrice ca fiind ”primordiale” și dispun de dreptul unor privilegii în partea de nord a părții europene a Rusiei, inclusiv regiunea Moscova și Siberia Occidentală. În acele subiecte ale Federației Ruse, unde nu există etnii finno-ungrice, acționează entuziaști care ”trezesc conștiința națională” (spre exemplu, popoarele merya din regiunile nord-estice ce aparțin circumscripției centrale federale). În mare parte mișcarea poartă un caracter laic, iar pe alocuri reliefează tendințe față de neopăgânism. În astfel de republici din Povoljie, cum ar fi Mordovia, Mariy-El, Udmurtia activ acționează prozeliții vahhabismului, care tind să convertească popoarele titulare de la ortodoxie la islam și să le integreze în mișcarea antirusă. 5. Confederalismul cvasi-etnic și separatismul regiunilor ruse. În mai multe regiuni sunt exploatate numulțumirile la adresa centrului federal, în special distribuția ce are lor în politica resurselor financiare a Moscovei și alimentarea ”exagerată” a Caucazului de Nord. În regiunile date rușilor li se sugerează că ei constituie o națiune independentă: ”volgarii”, ”uralienii”, ”pomorii”, etc. Separatismul siberian poate fi evaluat ca fiind unul extrem de ”avansat”, care dispune de rădăcini istorice și există tradiții dezvoltate în această orientare. În anumite localități se apelează la o conștiință ”etnică primordială”, combinată cu naționalismul finno-ungric. Pe același nivel se poziționează și interesul sporit care există față de neopăgănism. Pe cele patru orientări examinate le leagă apelul la drepturile omului și alte valori democratice, mai întâi de toate dreptul națiunii la autodeterminare, predomină caracterul laic și activitatea se exprimă într-un câmp al legalității, în special în domeniul cultural de iluminare. Majoritatea dintre aceste curente nu neagă bazele constituționale ale Federației Ruse, excluzând aici aspirațiile separatiste de edificarea a Marelui Turan sau separarea Kareliei, Yakutiei și Tuva. 6. Noile secte religioase. Se manifestă la nivelul respingerii religiilor, la baza cărei opțiuni se află majoritatea populației Rusiei, dar și în interiorul lor. Se formează o astfel de cultură și datorită activităților de prozeletism care decurg din exterior. În mare parte noile secte, care s-au desprins în ultima perioadă de la ortodoxia oficială, dar și cele ”importate” (Aum Senrikё, mormonii, scientologii, etc.), dar și neopăgânii pot reprezenta o amenințare numai ca un factor suplimentar în care ar exista o destabilizare sau s-ar concretiza o acutizare a crizei în societate. Aceasta se datorează relației nihiliste pe care o au față de ordinea civilă și de valorile acesteea, pe care le împărtășesc majoritatea societății ruse, dar ele nu pot fi calificate în particular și de sine stătător că ar fi o amenințare.

marți, 22 iulie 2014

Paradoxurile războiului: între războiul clasic și războiul combinat


Renumitul strateg militar Edward N.Luttwak enunță în cartea de strategie militară și geostrategie- ”Strategy:The Logic of War and Peace, Dmitriy Pozharskiy Univeristy, Moscow, 2012 - o axiomă dedicată strategiei păcii și a războiului: ca să ne apărăm trebuie să fim pregătiți să atacăm în orice moment. Luttwak ne spune că sfera strategiei este străpunsă de o logică paradoxală, distinctă de logica unilaterală, de care ne conducem în majoritatea aspectelor vieții. Ea reprezintă o competiție în care se interrelaționează producția și consumul, comerțul și culturile, relațiile sociale sau familiale, politica internă a statului în care este ales guvernul, adică este o luptă și o competiție care rareori este menținută prin legi și obiceiuri stabilite. Războiul reprezintă reversul vieții pașnice. Într-un război trebuie să gândești mult mai rapid decât inamicul, să fii iscusit în planificarea acțiunilor, ”să te așezi pe coadă inamicului” asemeni avioanelor de vânătoare și să menții coezinea, spiritul de luptă treaz și să depășești obstacolele din cale. Trebuie să gândești că inamicul este înzestrat cu puteri proprii, că dispune de o armă letală, că are voință și o inteligență militantă. Misiunea este să-l faci pe inamic să fie incapabil să reacționeze la acțiunile pe care le coordonezi, să-l pui pe picior greșit, să te joci cu el și să-l determini să-și minimalizeze capabilitățile și forța de reacție. Este preferabil să-ți asumi decizii paradoxale, conform unei teze larg împărtășite de experții militari care se referă la viziunea războiului astfel încât acțiunile militare să se poarte pe liniile de război mai puțin așteptate. O decizie paradoxală, neașteptată îl poate pune pe inamic în situația în care își poate pierde forțele și resursele. Sunt câteva dintre recomandările marelui geostrateg militar american, de origine română, a lui Nicolae Edward Luttwak. Viziunea dominantă a războiului în secolele 17 și 18, mai ales în Occident a constituit-o războiul interstatl, care îmbrăca forma campaniilor militare și era desfășurată de forțele miliatre. Numai că și în acele vremuri erau utilizate și alte forme ale războiului, cum ar fi capcanele și ”micile războaie” (small wars) împotriva partizanilor și răsculaților. Istoria militară ne vorbește foarte convingător că aproape toate statele și în toate secolele atunci când s-a desfășurat un război concret au fost combinate diverse forme de contracare militară și acestea sunt o normă în arta militară, fie că ele au avut loc în alte perioade ale istoriei sau că acestea au loc astăzi. F. Hoffman a lansat și utilizează conceptul „războiul hibrid” pentru secolul XXI (a se vedea Hoffman, Frank G. , “Hybrid Warfare and Challenges,” Joint Force Quarterly (JFQ), Issue 52, Forth Quarter 2009). Fiecărei epoci îi sunt caracteristice formele războiului său, care solicită elaboarea unui dicționar corespunzător pentru a fi descris, și în care conjuncțiile speculative trebuie să aibă scopul prin care trebuie să cuprindă realitatea schimbătoare și să aibă șansa predicției viitorului. Hoffman consideră că epoaca contemporană este caracterizată prin procesul de hibridizare, în cadrul căruia se amestecă formele tradiționale ale războiului, crima organizată, conflictele iregulare și terorismul. Ca să fie caracterizată noua realitate militară e necesar ca să fie introdus conceptul de ”război hibrid”, un termen care permite să ilustreze cel mai bine modificările importante ale caracterului războiului. În calitate de rezumat Hoffman a formulat câteva teze, care, potrivit opiniei lui, sunt necesare ca să intre în dezbaterile și discursurile războiului din secolul 21: - elementul cheie îl reprezintă identificarea războiului; - războiul nu reprezintă acțiunile militare, desfășurarea unor ciocniri armate, distrugerea obiectivelor, etc; - viiziunea americană a războiuliui și a acțiunilor militare se rezumă la înțelegerea și identifcarea bătăliei, iar războiul trebuie să fie depozitat în memorie. Trebuie să priviți cu multă atenție și luați în considerație factorii socio-culturali, tehno-economici și geo-quantificatori ai războiului; - războiul reprezintă o realitate în desfășurare, percepția, setul de concepte și lexicul trebuie să se dezvolte, ca să fim în stare să cuprindem o astfel de evoluție; - noile condiții ale descrierii și expunerii ca și deciziile solicită un nou tip de armament pentru a eficientiza la maximum reacția și noile metode creative și concepții. În schimb, prof. Antulio Ecevarria consideră că în cercurile academice se depun eforturi ca să fie identificat un înțeles și o conceptualizare a războiului epocii post-Clausewitzene, să fie identificat sau igienizat conceptul de război conform timpurilor actuale. Ca exemplu el face referire la teoria ”noului război” (new war), care a apărut în anii 90 și a fost aplicată în afara contextului european, prin care natura războiului se poate modifica sub impactul noilor tehnologii și forme pe care le îmbracă războiul. Până în prezent în mediul militar existau dezbateri care se refereau dacă războiul dispune de o adoua ”gramatică”, care s-ar baza pe operațiunile rebelilor/răsculaților. Astăzi putem să considerăm că războiul din Ucraina a îmbrăcat parțial o formă ”hibridă”, dar în care nu observăm atacuri prin satelit, roboți militari și sisteme combinate militare de ultimă referință, dar dispunem de o avalanșă de informații și dezinformații internautice și mediatice. În Balcani războiul a fost purtat sub imboldul strategiei blitzkriegului aerian, ca și-n Irak. În spațiul postsovietic, după anul 1991 Rusia a dispus de o strategie a războiului nedeclarat și a operațiunilor speciale, în care s-a experimentat coeziunea factorului rus de avanpost geopolitic. În Cecenia, în primul război din anul 1992 când Rusia a fost învinsă, pentru că nu a dispus de o ideologie coezivă și de un spirit al sacrificiului, a avansat mai târziu ca replică ideologia destructurării terorismului intern, ca urmare a unor acțiuni non-convențional, extra-război teritorial purtate de unii militanți ceceni și apariția unor focare în interiorul Rusiei și a dinamitării unor obiective civile, provocarea morții în societatea rusă. Războiul ruso-georgian din anul 2008 a culminat cu o acțiune militară directă din partea Federației Ruse la adresa statului georgian, după ce micile războaie dintre trupele ruse și georgiene, de pe mare și din spațiul aerian, i-au transmis semnale clare că Moscova poate miza pe victorie. În schimb, Kremlinul a aplicat strategia coeziunii pan-ortodoxe și a naționalismului agresiv rus, care are la bază ideologia imperială și în a cărei vitrină se regăsește ”ortodoxia” și vechea concepție a celui de-a ”Treia Romă” în acțiunile militare din Ucraina. Ca și în cazul R.Moldova (Transnistria) sau în Osetia de sud sau Abhazia, Moscova a exportat în Ucraina foști sau actuali militari ruși, specialiști și experți în domeniul de politici separatiste și crearea de așa zise republici artificiale. Dacă în cazul Crimeei Mosocova a beneficiat de factorul rusolingv și a putut aplica strategia blitzkrieg, nu la fel a avut loc și în Estul Ucrainei. Și atunci s-a operat pe un război combinat, care trebuie să decurgă aidoma scenariului din filmul în filmul "Patriotul/ The Patriot" din anul 2000, în care eroul pe care îl joacă Mel Gibson trebuie să fie substituit cu un lider cu un bogat trecut militar, parvenit din rândul bodyguarzilor care le asigură paza oligarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse (acesta era în solda lui oligarhului Constantin Malofeev), să fie asigurată asistența propagandistică prin conectarea lui A.Boroday, un tehnolog politic, trimis și el în Ucraina, dar și reactivarea vechilor fosile sovietice care au reușit provocări și organizarea unor rebeliuni și crearea de republici artifiiciale ca în cazul fostul șef al securității din Transnistria V.Șevțov-Antiufeev. Aidoma filmului cele ”19 vieți ale lui Mahno” devenim martorii creării unor republici anarhisto-comuniste în așa zisa fosta gubernie ”Novorussiya”, doar că de data aceatsa impuse de sus și îmbalsamate de ”sfântul duh” al clerului rus. Eu unul întreb dacă avem totuși un război ”hibrid” sau este un război combinat specific secolului XXI, în care este testată cea de-a doua gramatică a războiului?

luni, 21 iulie 2014

Copacul Fluturilor


Existe riscuri legate de simbol și simbolisme, de semne și obiecte semnificate ca și un echilibru indescriptibil între rațiune și afect. Întotdeauna simbolurile nasc contrasimboluri și rațiunea este eclipsată de afectivitate, pentru că germenii sensibilității copleșesc toleranța răbdării. Nu numai mamele care-și maltratează copii tind să reacționeze negativ la emoțiile pozitive, ca să nu vorbim de cele negative, și astfel oglindesc o stare disfuncțională și lipsită de remedierea stării conflictuale interiorizate.
Fluturele Monarh Există o legendă veche potrivit căreia fiecare dorinţă trebuie şoptită unui fluture, pentru ca dorinţa să rămână o mare taină pentru majoritatea fiinţelor de pe tera. Fluturele trebuie lăsat să zboare în drumul său. Fluturele va zbura spre ceruri, cum nu poate vorbi, acesta va duce dorinţa pe aripi direct cerului şi dorinţa se va îndeplini. Legenda veche a fost adaptată la timpurile noi globale de "cercurile Global Area Network" şi s-a concretizat în programul de supraveghere internautică "Monarch Butterfly". Ce știm despre ”Fluturele Monarch”? Fluturii monarhi fac parte din familia Nymphalidae, subfamilia Danainae. Reprezintă, probabil, cea mai cunoscută specie de fluturi în America de Nord. Începând din secolul al XIX - lea au fost indentificați și în Noua Zeelandă, iar în Australia au fost descoperiți în anul 1871, fiind denumiți „fluturi hoinari”, deoarece obișnuiesc să zboare mii de kilometri pentru a-și petrece iarna în anumite zone. Atfel, monarhii din sudul Canadei și cei din nordul Americii pornesc în luna iulie într-o călătorie de peste 2500 km pentru a ajunge în California sau în Mexic, unde își petrec iarna pe copacii oyamel, denimiți, din acest motiv - „copacii fluturilor”. În ceea ce privește Europa acești fluturi pot fi întâlniți în isulele Canare și Madeira, de unde migrează în Rusia, Suedia sau Spania. Aripile, cu o deschidere de 8 până la 12 cm, le sunt viu colorate, remarcându-se ușor în orice mediu și adispun de o dublă funcționalitate: pe de o parte le conferă un aspect plăcut, iar pe de altă parte constituie un avertisment pentru prădători. Păsările care au încercat să mănânce un fluture monarh au renunțat repede la acest aparent „deliciu”, din cauza gustului de nesuportat. Atunci când sunt în stadiu de larve monarhii se hrănesc cu laptele câinelui - plantă ce conține substanțe chimice numite cardenolide, care rămân în corpul fluturelui adult, fiind toxice pentru vertebrate. Deși nu toți membrii acestei specii au aceeasi concentrație de cardenolide, unii fiind practic, inofensivi, păsările au învățat să evite toți fluturii monarhi. Aripile mari, spectaculoase sunt colorate în portocaliu și au imprimate diferite modele cu negru. Deși nu este înrudit cu fluturele monarh, fluturele vicerece are un model aproape identic pe aripi - singura deosebire fiind bulina neagră pe care acesta din urmă o are de-a lungul fiecărei aripi din spate. Asemenărea îi este benefică viceregelui, fiind ocolit de păsările prădătoare, care-l confundă cu monarhul. Numele de „monarh” i-a fost acordat în anul 1874 de către Samuel Scudder, pe motiv că este unul dintre cei mai mari fluturi din natură și că „stăpânește” un domeniu vast. Monarhii trăiesc aproape 8 luni, migrează în timpul iernii, se împerechează în luna martie, își depun ouăle și mor. ***
Motivul care m-a îndemnat să-i iert pe acei indivizi care mi-au făcut rău a fost unul egocentrist. Nu i-am iertat ca să-i vindec, ci iertându-i pe ei, am încercat să cred că doar așa pot să îmi vindec sufletul. Ok, eu credeam că suntem adepții UPG(Unverified Personal Gnosis), un fel de case studies în psihonaliză și cititori ai ordinului Druizilor: http://www.druidry.org/). Îmi pare rău că am bătut la o altă ușă...Mai insist..Iar, aici, la această ușă suntem desprinși din penița lui Badjo și din ”Fraternity of the Hidden Light” sau din ”Grade Of The ORDO STELLA MATUTINA” și tratăm materia cenușie cu îngeri și lumânări virtuale desprinse din ”Godforms and Gods and Godesses”... Indubitabil, lumea, metoforic vorbind, întotdeauna a existat într-un ”ludum serium”- fie că a fost una a plebeilor, a cavalerilor sau a regilor și mai tot timpul s-a desfășurat sub imboldul mistic al ”coarnelor și copitelor”... Un intelectual plin de valori morale consideră că Dracul provine de la Marx: o simbioză între Adam și Eva, între Cain și Abel, între Vultur și Corb... Un banc din perioada socialistă:Discutau doi viermi: viermele tată și viermele fiu. Viermele fiu îl întreabă pe viermele tată:-Tată, noi putem să locuim într-un măr?-Desigur, fiule, răspunde tatăl.- Ș- într-o banană?- nu încetează cu întrebările viermele mic. -Da, fiule. -Și atunci, tată, de ce locuim în căcat?- întreabă iarăși fiul.-Pentru că vezi tu, fiule, aceasta reprezintă sentimentul de a avea o patrie și de-a o onora așa cum se cere... Bancul nu este unul politic și viermele fiu și viermele tată nu reprezintă niște deputați sau miniștri ai patriei noastre... Merita de citit comentariul "Evreii si revolutia!" al Iuliei Malamed, regizor, scenarist şi publicist, mai ales că articolul este scris pentru "Jewish.ru(un site al comunităţii evreieşti globale)."Nu o singură dată am spus că cel mai activ nucleu al Maidanului îl constituie "Sectorul dreptei", în primul rând, şi evreii pe care îi vedem rugându-se în mod regulat în sinagoga lui Brodsky", în al doilea rând.Naţionaliştii ucraineni şi evreii sunt pe aceeaşi parte a baricadei.Împreună sunt o forţă activă.Ei poartă negocieri, ei iau decizii.Ei sunt dispuşi să moară pentru revoluţie(...) Pasiunea(pentru dreptate) şi ura(faţă de duşmani) constituie doi factori ai revoluţiei.Fără aceştia revoluţia nu putea să aibă loc".
Despre viitorul ruso-chinez În presa rusă din anului 2013 exista un excelent articol dedicat viitorului război ruso-chinez: ”China a estimat data când va începe războiului cu Rusia”. ”În China publicația proguvernamentală ”Wen Wei Po” a publicat un material, în care explică că ritmul dexvoltării economice și politice vor conduce la un război necesar cu vecinii apropiați ai Chinei. În lista potențialelor obiective de atac se află și Rusia. Potrivit opiniei jurnaliștilor, în următorii 50 de ani pe China o așteaptă 6 războaie victorioase. Primul va fi ”războiul de unificare a națiunii” din anii 2020-25, adică un război cu Taiwanul, pe care-l va cuceri în decurs de maximum 6 luni. Mai apoi va avansa în Vietnam, pe care-l va ataca în anul 2028-30, ca să restabilească controlul asupra fostelor insule Spartli. În anul 2035-40 China va declara război Indiei, care va avea ca scop cucerirea Tibetului de Sud. În acest război chinezii mizează pe sprijinul Pakistanului, care concomitent trebuie să intre în Kașmirul de Sud. În anul 2040-45 se va arăta un moment favorabil pentru războiul cu Japonia. China intenționează să realipească la teritoriul său insulele Deaoyadao și Rykko, considerate ca fiind ocupate de Japonia. Imediat după războiul cu Japonia va fi atacată Mongolia, dacă cea din urmă nu va accepta ca în mod pașnic să se unifice cu China. Și, în sfârșit, serialul de războaie se va finaliza cu un conflict imensurabil cu Rusia, care este planificat să aibă loc în anul 2055-2060. Anume în acel an îi va veni rândul Rusiei să răspundă pentru faptul că a confiscta de la Imperiul Chinei cireca 1,6 milion de kilometri pătrați. În această perioadă China intenționează să devină lider mondial, să dispună de cea mai performantă armată și să deține orice tip de armament și tehnică militară și astfel să-l doboarea fără mari probleme pe vecinul de la nord”.
Între Dumnezeu și nevroză Diverși psihologi înțeleg în mod diferit cultura umană, inclusiv relația ei cu subconștientul. Z.Freud vedea prin cultură sistemul interzis, care limitează și elimină pasiunile naturale, C.Yung înțelegea cultura ca pe un sistem de simboluri cum ar fi demonii, spiritele, zeii, ideile, legile, teoriile științifice, etc. Așa că sibolurile culturale sunt răspândite larg și sunt regăsite în diverse civilizații: crucea, cercul, aura, floarea de aur, piramida, etc. Mai apoi tindem, datorită asocierilor întâmplătoare, să avansăm să percepem presimbolurile, adică arhetipurile care-s stabile și universale. Iar arhetipurile persistă în conștiința tuturor oamenilor și contribuie ca ei să se înțeleagă unii cu alții. Psihanaliza ca metodologie a înțelegerii culturilor mizează pe reprezentări imaginare. Metodologia procedurilor psihoanalitice își propun să depășească cenzura conștiinței( prin reprezentări speculative, instalare și prejudecăți) și să ajungă către adâncurile profunde ale evenimentelor culturale, artă, comportamentul oamenilor. În acest scop se folosește ceea ce este caracteristic practicii medicale:psihoanaliza. Atenția cercetătorilor este concentrată asupra materialului necontrolat sau slab controlat al rațiunii gândurilor, afectelor, acțiunilor. Ca să obțină o anumită percepție asupra lor ei cercetătorii studiază visele omului, scrierile, aforismele, comunicarea, evenimentele, întâlnirile, acțiunile spontane(rațional care nu pot fi explicate), fenomenele în masă, panicarea colectivă, moda, pasiunile, etc. În afară de metodologiile contemporane, cercetătorii elaborează și alte metodologii, non-standarde și postmoderniste, care au ca studiu înțelegerea culturii și fenomenele culturale. Metoda raționalizării ”omului structural” constă în aceea că el ia realitatea, o diseacă, iar mai apoi o restabilește ca la începuturi. Operațiunea executată pare la primă vedere una insignifiantă, însă, în fapt ea este una extrem de substanțială. Ori, în perioada operațiunii în care este supusă activitatea structurală se naște ceva nou și are un nume:inteligibilitate. Modelul este reprezentat de intelect, aplicat la instrumentul contextual și la semnificația antropologică, care indică istoria omului, situațiile sale, libertatea lui și chiar rezistența afectiv-reflexivă a lui față agresiunile pe care le exercită natura, mediul social și sistemul social-politic. Freud considera că credința în Dumnezeu reprezintă o iluzie, iar religia e o nevroza colectivă.
Despre Ucraina, UE și Rusia: că e la modă Fostul președinte al Ucrainei nu purta negocieri pentru o eventuală aderare la UE, ci pentru asocierea Ucrainei la UE, adică regim fără vize și oportunități economice mai mari în cadrul UE, standartizarea spațiului economic ucrainean și piață deschisă, nicidecum nu se pune problema renunțării la spațiul CSI. Noua viziune geopolitică a UE a fost elaborată prin prisma Programului ”Parteneriatului EStic”, program european(o extensie a Programului vecinătății UE) la care a fost invitată și Rusia, dar care a refuzat. În cadrul negocierilor UE-Rusia, lderii de la Kremlin au zis că nu au nimic împotriva programului UE dacă el se bazează pe o abordare economică și nu are o componentă militară.Fostul președinte ucrainean se comportă ca un negustor și solicită miliarde de euro de la UE, China și Rusia, considerând că statul său dispune de o așezare geopolitică specială. Obține de la Moscova niște credite preferențiale și enunță integrarea Ucrainei în Uniunea vamală (o componentă geoeconomică a Uniunii Eurasiatice, pe care și-a propus s-o creeze Kremlinul, și care dorește să inaugureze o componentă economică distinctă de cea europeană(Atenție,declarațiile fostului președinte afirmă că aderă la blocul geoeconomic estic într-o perioadă când liderii Bielorusiei și Kazahstanului se arată nemulțumiți de formatul Uniunii vamale și consideră că Rusia edifică un imperiu propriu pe seama lor. Mai apoi, după ce a creat o euforie proeuropeană în mediul cetățenilor, schimbă macazul, refuză să semneze acordul și impune niște legi care restricționează drepturile și libertățile omului, democrația în Ucraina( se revine la constituția din anul 1992, se adoptă legea agenților străini, etc.) într-o perioadă record. Ucrainenii se simt mințiți și ies în stradă, încep represiunile și mai apoi are loc victoria Maidanului. Rusia rămâne fără grupuri de influență în sferele puterii în Ucraina și propune federalizarea statului ucrainean, mai apoi anexează, rapid și în mod brutal Crimeea, iar ulterior expediază fel de fel de militari și propagandiști în regiunile estice ale Ucrainei. Dacă pierde Ucraine, blocul geoeconomic al Rusiei nu-și mai are valoarea geoeconomică și demografică aferentă , China și-a anunțat dominația în Asia centrală (mai ales în cadrul Organizației Șanghay), centrul decizional de la Moscova este impus să respecte niște reguli economice, spre exemplu Carta energetică și protocolul adițional cu UE ca să nu mai existe războaie energetice, dacă vrea să aibă pacificatori, nu să enunțe că trupele sale sunt de pacificare, trebuie să-și ajusteze legislația la Concepția militar-politică a OSCE, etc..pentru că până în prezent, în mare parte, în plan internațional Rusia nu s-a ghidat și nu a acceptat regulile impuse de comunitatea internațională, ci s-a condus în mare parte de propriile reguli și de forța militară, de ideea mesianică că există o ”A Treia Roma”. astea sunt considerațiile mele...