Istoria în mişcare.Ungaria, de la interese şi mofturi revizioniste

Istoria ne propune o anumită percepţie asupa geospaţiului, evenimentelor şi relaţiilor care s-au exersat în timp. Există o lume nu doar a percepţiilor şi a observaţiilor, ci şi a învăţămintelor privind relaţia dintre geografie şi relaţia cu oamenii, luând în calcul trecutul care ne transmite semnale, avertismente şi poveţe.
Dacă este să-l cităm pe profesorul Academiei diplomatice a Ministerului afacerilor externe a Rusiei Igor Nikolaevici Panarin, care vorbeşte despre modelele contemporane politice spre care tinde lumea acestea ar fi: modelul ultra libealismului SUA, modelul liberalismului central european, modelul chinez(care include şi elemente din modelul URSS), modelul indian a democraţiei de castă, socialismul islamic, modelul japonez, latinoamerican şi israelitean. Conform lui Panarin, modelul statului israel constă în aceea că statul emite semnale spre diaspora care urmează să contribuie la actul decizional favorabil prin lobbycraţia pe care o are la îndemână. Politica Ungariei de azi explică o geoistorie a prezentului, iată de ce, consider, abordarea relaţiilor statului maghiar cu vecinii se manifestă agresiv şi cu accente revizioniste, în contextul în care diaspora maghiară este la pupitrul puterii în ţările din proximitate, având la dispoziţie şi fiind implicată în luarea actului decizional: resurse umane, logistice, informative, financiare, reprezentative. Sunt nişte „legi dure geopolitice” în care unele state nu mai privesc restrictiv, ca în perioada ante- interbelică sau postbelică, adoptând platforma comunicării şi a „uşilor deschise” faţă de toţi cetăţenii săi, inclusiv de alte etnii. Iar uneori sub stindardul „drepturilor omului”, a „multiculturalităţii” s-au închis ochii pentru ca uniuni etnice exclusiviste să funcţioneze plenar şi să participe la viaţa publică românească.
Între Ungaria prorusă şi Ungaria antirusă
Pe de altă parte, unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale se exprimă greşit şi iraţional în relaţie cu statul său, raportându-se la statul ca apartenenţă etnică ca purtătorii acestuia în mesaj, semnale şi acţiuni. Şi dacă statul ca apartenenţă etnică are nevoi şi alte obiective ca statul nativ, reprezentanţii acelor minorităţi acţionează în scopul proiectării acţiunilor primului stat în loc să aducă corecţii planurilor acestuia. Larry Watts, un eminent istoric al serviciilor speciale estice şi un fin cunoscător a realităţilor din geospaţiul românesc şi est-european ne atenţionează că Ungaria şi Rusia ar avea un proiect de sfâşiere a României. În alt context, presa rusă zilele astea spune inflamat că Budapesta l-a primit fastuos pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvil( zilele acestea Georgia a eliminat simbolistica comunistă, echivalând ideologia lui Lenin alături de cea a lui Hitler) şi că se doreşte eliminarea investitorilor ruşi, notând că acţiunile ruseşti ale companiei MOL au fost achiziţionate de statul maghiar.
Indubitabil că acţiunile unor reprezentanţi ai Ungariei sau a etnicilor maghiari români care au trezit dezbateri aprinse în societatea românească referitoare la caracterul identitar, a statului român contemporan, a „istoriei” derivă dintr-un scenariu străin. Şi reprezentanţa Ţinutului Secuiesc care a fost inaugurată la Bruxelles la Casa Regiunilor Ungariei se înscrie în această strategie. Este puerilă argumentarea iniţiatorilor, consiliile judeţene Harghita şi Covasna care îşi motivează acţiunea că ar urmări atragerea de programe europene de dezvoltare. Nici argumentarea eurodeputatului László Tőkés care zice că nu este nimic ilegal şi nu există un ţel separatist, demersul încadrându-se într-o normalitate a reprezentării regiunilor nu pare să aibă o acoperire consistentă.
Dacă am trăi retrospectiv evenimentele am sesiza că la 5 noiembrie 2010, în Budapesta, sub egida guvernului ungar avea loc "Alianţa permanentă maghiară" (Magyar Állandó Értekezlet -MÁÉRT), o reuniune a diasporei maghiare prin care statul ungar transmitea un mesaj mobilizator acesteia, iar pentru comunităţile etnice din România, Ucraina, Slovacia, din Balcani li se indica să lupte pentru autonomie. Subiectele legate de lupta pentru autonomie, contracararea proceselor de asimilare a etnicilor minoritari maghiari, legea maghiară referitoare la statutul conaţionalilor/ dubla cetăţenie, programele educative-culturale ale Ungariei pentru etnicii săi din ţările din proximitate sunt astăzi cele mai exploatate mediatic şi care se află pe agenda zilei în ţările lor de reşedinţă. Iniţiativele formaţiunii de guvernământ (FIDES) care au avut ca scop resuscitarea problemelor maghiare din teritoriile din proximitate, activizarea comunităţilor maghiare din ţările vecine, astfel încât Budapesta dezvoltat o nouă abordare politică în raport cu conaţionalii săi, cea de decident politic în statele în care există comunităţi maghiare.
Slovacia sub asediul pan-ideii maghiare
La 25 mai a fost adoptată legea despre limbile minorităţilor naţionale în Parlamentul slovac, ceea ce a încins spiritele în societate. Doar semnătura preşedintelui Slovaciei Ivan Gasparovici lipseşte ca legea să intre în funcţiune. Exact, ca şi în cazul României, la guvernare se află şi reprezentanţi ai maghiarilor slavaci, iar opoziţia formată din socialişti(SMER) şi naţionalişti (SNS) care au criticat drastic legea, pentru că oferă clauze importante pentru maghiarii din Slovacia. Conform opiniei opoziţiei, legea va permite formarea de enclave alolingve în teritoriile în care locuiesc compact maghiarii din această ţară.
Legea modificată a minorităţilor naţionale a fost promovată de partidul maghiaro-slovac „Most-Hid”. În pregătirea şi adoptarea legii un rol covărşitor l-a jucat actualul vicepremier în guvernul slovac Rudolf Hmel. Graţie propunerii acestuia cota de folosire a limbii minorităţilor naţionale în teritoriului unui municipiu concret a fost diminuată de la 20 la 15%. Noua lege este considerată o victorie mare pentru maghiarii slovaci, care speră că şi noul recensământ din Slovacia v-a oferi o altă configuraţie etnică.
Naţionaliştii maghiari reuniţi îm Partidul Maghiar de Coaliţie s-au arătat nemulţumiţi de lege, întrucât au fost eliminate prevederile legate pe care statul slovac trebuie să le asigure minorităţilor naţionale folosirea în instituţiile oficiale a limbilor minorităţilor naţionale. Ungurii nu sunt de acord ca să fie folosite ca normă obligatorie toponimele locale în slovacă, inclusiv în mass-media maghiară. Practica dublelor nume toponime este larg răspândită în Slovacia. Spre exemplu, capitala ţării în slovacă se numeşte Bratislava, iar în maghiară Pojoni.
Slovacia prin diverse forme evită să comită un precedent de recunoaştere a drepturilor colective reprezentanţilor minorităţilor etnice.
Ca urmare a adoptării legii în privinţa limbilor minorităţilor naţionale a impus guvernul slovac să adopte o atitudine gravă la adresa Ungariei. Cu o declaraţie publică în privinţa relaţiilor slovaco-maghiare a venit ministrul afacerilor externe al Slovaciei Miculaş Dzurinda. El a expus pretenţiile slovace la adresa Ungariei, formulând o periculoasă „trilaterală” rezultată din legea maghiară a dublei cetăţenii, noua constituţie ungară şi dreptul cetăţenilor maghiar din străinătate de vot. Dzurinda a contestat acţiunile Budapestei şi a explicat că Slovacia are atuuri în faţa acesteia şi că nu există o teamă faţă de Ungaria. Ministrul afacerilor externe al Slovaciei spune că maghiarii slovaci sunt loiali Slovaciei, paşaportul slovac este mai preţios întrucât cetăţenia maghiară nu dă nici un profit, ţara sa are euro în circulaţie ceea ce nu are Ungaria şi că la orice provocare a Slovaciei există un răspuns politic adecvat.

În loc de concluzii
Nu o dată am reiterat că „sârma ghimpată" trebuie eliminată din mentalul colectiv. Inclusiv în relaţiile interetnice. Există loc pentru toţi cetăţenii într-o Europă Unită şi protejată de o apărare euroatlantică. Există loc pentru reconciliere naţională şi pentru o mai bună conveţuire între naţiuni. Lecţiile istoriei trebuie să îndemne să fim mai lămuriţi cu viitorul nostru, nu să intrăm ca nişte „victime” nefaste ale unui trecut îndepărtat. Şi avem exemple concludente că se pot construi relaţii de încredere, respectând legile ţării în care ne exprimăm şi trăim. Exemplul reconcilierii franco-germane după cel de-al doilea război mondial a modificat substanţial evoluţia politică de pe bătrânul continent. Model franco-german de stingere a nemulţumirilor şi disputelor istorice trebuie să ne ghideze şi-n relaţiile cu semenii de alte etnii. Iar aceste etnii să-şi iubească şi să-şi respecte ţara care i-a adoptat şi naturalizat. Pentru că cetăţenul trebuie să abandoneze vederile obtuze, nocive, care exprimă politica formulelor anacronice şi nu îmbrăţişează pacea şi conveţuirea cu etnia dominantă.

România, între aliatul strategic şi aliatul oportun

Este limpede că suntem o ţară într-un provizorat istoric, în care stupidul joc de interpretare a situaţiilor conform unor strategii culese din managementul emoţiilor planează inclusiv în exprimarea politică şi chiar geopolitică. Nu vreau să cred că ne situăm pe lângă evenimente şi acţiuni permisibile, care ne-ar sorta într-o elită a factorilor decizionali din regiunea în care respirăm. Uneori, ne decidem singuri soarta şi singuri ne mutilăm viitorul.
"Prezenţa" absentă a statului român de la Summitul de la Varşovia, un eveniment de amploare, catalogat ca fiind unul proeuroatlantic, în care aliaţii Washingtonului încearcă să-şi pună la punct relaţiile şi strategiile, dă mai multe semne de întrebare: cum poate avea loc o „transformare” a unui şef de stat considerat un preşedinte jucător în unul absent la viitor.
Rusia a calificat Summitul de la Varşovia ca o extensie în care s-ar identifica noi formule de izolare geopolitică a Rusiei pe care Moscova le consideră reacţionare şi inaplicabile în spaţiul vital rus. GUAM, Forumul Opţiunii Democratice, Forumul Mării Negre şi mai nou Parteneriatul Estic sunt cele mai vizate construcţii care au supărat Moscova, întrucât în aceste modele se regăseau state clientelare. La summitul de la Varşovia au participat state ancorate în „Parteneriatul Estic”, iar particparea acestora a fost luată ca una reacţionară.
Proiectul „Parteneriatului estic” este calificat de Moscova ca fiind un „Parteneriat contra Rusiei”, întrucât esenţa acestuia este considerată că tinde spre o integrare a unei părţi a brâului eurasiatic şi edifică o contrapondere geopolitică pentru centrul rus de putere”. Concepţia, în adevăr, posedă elemente din viziunea strategică a lui Jozef Pilsudski, care a fost şi conducătorul celei de-a II-a Republici a Poloniei. Adepţii „prometeismului”polonez( curent lansat de Pilsudski ), este orientat spre o divizare a Rusiei după principiile etnice, s-au pronunţat ca Polonia să sprijine mişcările de eliberare naţională de pe teritoriile fostului Imperiu Sovietic- din Ucraina şi republicile baltice până în Caucaz şi Asia Mijlocie.
Ideea creării unui organism regional nou, axa ”Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Caspică”, care a fost lansată în anul 2005, la Artek, în Ukraina, rămâne vital şi astăzi. Pentruc că numeroasele afirmații ale lui Băsescu, când a numit Marea Neagră "lac rusesc", au avut capacitatea de-a poziţiona ţara noastră în ce zonă geopolitică şi de securitate se află şi în ce stadiu sunt relațiilor Bucureștiului cu vecinul îndepărtat-proxim, calificat de înţelepţii chinezi ca unul „nesătul”, Rusia.
În anul 2005 s-a încercat reanimarea concepţiei geopolicie a Forumului Opţiunii Democratice, o axă Varşovia-Kiev-Bucureşti-Bacu-Tbilisi, care era inspirată de concepţia geopolitică «Intermarinia” a lui Jozef Pilsudski ( un stat confederativ, de la Marea Neagră la Marea Baltică, în componenţa căruia ar intra Polonia, Ţările Baltice, Ucraina, Belorusia, Ungaria, România Mare, Cehia şi Slovacia, Statele balcanice; Pilsudski a lansat-o după primul război mondial).
Indubitabil, în toate modelele geopolitice ce țin de dimensiunea Mării Negre, România poate fi considerată ”statul pivot” în relația Estului și Vestului. Statul român are misiunea de-a fi considerat un furnizor de securitate pentru întreaga regiune. Este coloana vertebrală geostrategică, care poate potența toate ”centrele nevralgice”, în închegarea de raporturi de state implicate în acest proces constitutiv, iar geografic și pentru cele mai îndepărtate țări din respectiva regiune. România are un rol important în sistemul geopolitic ponto-baltic, în dezvolatarea relației Marea Caspică-Marea Neagră-Marea Mediterană, ca liant între extremități și, în același timp, ca posibilă relație către zona industrială occidentală oferită pe Dunăre. România face parte și din celelalte sisteme geopolitice-carpatic(localizare: Ukraina, Slovacia, Ungaria, Polonia, România-implicate zonal Rusia, R. Moldova); al Mării Negre(statul român poate fi considerat, în contextul dat, ca având misiunea de poartă comercială sud-estică, comparată cu cea a Olandei, care este văzută ca poartă nord-vestică a Europei); danubian (prin axa Rhin-Main-Dunărea se face legătura dintre Marea Neagră și Europa Occidentală, rolul României ca așezare geografică apare extrem de privilegiat); caspic (România își poate însuși caracteristicile de centru relațional, prin Marea Neagră, care ar lega factorul ponto-baltic, mediteranian sau central-european de bazinul Caspic). Importanța României în dezvoltarea unor relaţii internaționale de nivel regional, pe axa Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Caspică, este mai mult decât necesară. Este vitală.

De la preşedintele jucător la preşedintele absent
Președintele Traian Băsescu anunţa că nu participă la summit-ul din 27-28 mai 2011 de la Varșovia, cea de a 17-a Reuniune a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, unde a fost prezentă și Kosovo, deoarece s-ar crea un precedent care ar duce și recunoașterea implicită a unor entități precum Transnistria. Scuzele lui Traian Băsescu au fost puerile atunci când a declarat că decizia luată nu v-a crea un "disconfort" în relaţia cu SUA deoarece România are o politica externă predictibilă şi toţi aliaţii săi ştiu din 2005 că nu recunoaşte Kosovo.
În Rusia se scrie că Statele Unite şi-a adunat aliaţii la summitul de la Varsovia, iar refuzul preşedintelui Băsescu de-a participa la eveniment invocând participarea Kosovo, ne pune în situaţia delicată de-a fi catalogaţi ca fiind un aliat "conjunctural". Mai ales că preşedintele face o paralelă ilogică şi periculoasă de-a pune în acceaşi urnă Kosovo cu Transnistria. În fapt Traian Băsescu marşează pe o optică geopolitică enunţată de Moscova, invocând un precedent „kosovar”. Nu există un asemenea precedent! Şi nu cred că nu există în preajmă nişte consilieri care să-i deschidă bine ochii preedintelui român şi să-i sugereze să nu mai facă o paralelă între Kosovo şi Transnistria? E ilogică opinia preşedinţiei. Mai ales că preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova a participat la summitul de la Varşovia. Majoritatea experţilor internaţionali, excepţie făcând panslaviştii ruşi, s-au dumerit demult că enclava rusă de pe Nistru toate tradeaza toate criteriile care ar întruni constituirea unui stat. În Transnistria nu există propriu-zis o entitate dominantă, o identitate proprie, iar limba şi identitatea rusă este în funcţiune, în teritoriu ruşii reprezentând a 3 populaţie ca număr au preluat controlul total. În regiunea transnistreană există o stare de ocupaţie, cu o armată străină, un grup decizional paraşutat din exterior şi care a preluat controlului teritoriului, lipsa unei identităţi, o discreminare etnică, etc. Dar despre toate aceste lucruri le-am nuanţat în cartea "De la Kosovo spre Est", apărută la editura „Argonaut”, Cluj-Napoca, 2011. Statul Kosovo s-a realizat în mare parte sub adăpostul organizaţiilor internaţionale, evaluat de comisii ale Naţiunilor Unite. Poate faptul că am dat ruşilor numeroase oportunităţi economice, ca să se exprime "geoeconomic" elementul rusesc într-un spaţiu european şi euroatlantic, graţie cărora putem fi sabotaţi din interior, ne ghidăm după „petardele” mediatice şi argumentele localizate la Moscova(Trebuie amintit că Ungaria se eliberează de activele ruseşti, achiziţionându-le, ceea ce a trezit atitudini de adversiatate mediatică din partea Moscovei. Achizionarea activelor ruseşti ai MOL-ului au stârnit indignare mediatică, enunţându-se că statul ungar blochează şi exclude investitorii ruşi din teritoriu).
Indubitabil, de la Summitul de la Varşovia marea absentă a fost România, care nu știu din ce considerente s-a ghidat lideriul Băsescu să se autoexcludă de la proiecţiile euroatlantice pentru zona central şi est europeană.
Apartenenţa României la NATO şi UE nu ne pune în aceeaşi situaţie pe care o are Serbia şi nici chiar Slavacia, pentru că suntem implicaţi într-o alianţăstrategică şi într-o comunitate valorică-UE, majoritatea statelor europene şi euroatlantice încuviinţând apariţia statului Kosovo. Fără să facem o evoluare asupra realităţii regionale, să aplicăm o abordare mai responsabilă datorită angajamentelor asumate şi să participăm activ la proiectele la care ne-am înjghebat raţional şi sentimental, ne poziţionăm la o răspântie istorică. Mai ales că fenomenul exploatării euroatlantice a cordonului maritim Marea Mediteraneană-Marea Neagră-Marea Baltică-Marea Caspică trebuie privit ca o soluție optimă, în care rolul României ar fi unul esențial.

Ne consolăm cu Scutul, în schimb Moscova stă cu „otrava” pe noi
Statele Unite şi Varşovia au semnat în iulie 2010 un protocol care concretizează acordul Poloniei de a găzdui o componentă a viitorului scut antirachetă american din Europa, care nemulţumeşte Moscova.O nouă etapă a fost atinsă la 3 mai, cu semnarea unui acord între Statele Unite şi România, pentru desfăşurarea unor elemente ale viitorului scut antirachetă în această ţară.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma), Konstantin Kosacev a cerut la 31 mai 2011 Statelor Unite să "abandoneze imediat" proiectul de scut antirachetă din Europa de Est, pe motiv că "subminează" consolidarea încrederii între Moscova şi Washington, precum şi între Rusia şi NATO. Pentru Federația Rusă acest spațiu este considerat ”vital”, de interes geostrategic, din acest considerent vor continua să exprime indignare şi iritare verbală, în scopul descurajării amplasării Scutului antirachetă al Alianţei care ar oferi protecţie şi securitate aliaţilor săi.

În loc de concluzii
Ne-am angajat un rol de partener strategic al Serbiei, stat non-UE şi non-NATO, în dauna partenerilor strategici din alianţa, cu care ne-am asumat o comunitate valorică.
Trebuie să reiterăm că parteneriatul strategic al României cu SUA se dovedește crucial pentru securitatea regională și promovarea democrației în regiune, iar politica de ”bună vecinătate” a UE este în măsură să contribuie la acest scop. Securitatea euroatlantică este strâns legată de securitatea Mării Negre. Multe dintre amenințările transnaționale cu care se confruntă Europa provin din această regiune.
Întâmplător sau nu, dar preşedintele Traian Băsescu este absent astăzi de la evenimentele importante din regiunea central şi est european, încât sentimentul crizei se manifestă la toate nivelele instituţionale, în luarea unor decizii concrete, operaţionale şi profitabile, şi culmea culmelor că nu sunt prevăzute nişte alegeri vitale pentru ţară.