marți, 2 februarie 2016

Legea antifumat şi izvoarele manipulării sale la nivel global


O lege de inspiraţie nazistă validată de Curtea Constituţională chiar de Ziua comemorării Victimelor Holocaustului!
Curtea Constituţională a deliberat şi a dat verdictul: legea antifumat este constituţională. Paradoxal, dar o lege de inspiraţie nazistă a fost reafirmată ca fiind legală în Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului. Preşedintele României Claus Iohannisa validat legea. Au apăturt eroii locali ai legii, care îşi revendică victoria. Această lege este controversată şi a declanşat dezbateri în SUA şi în Europa, în Federaţia Rusă a fost votată, în ţările baltice a creat dispute între proprietari, iar în ţările din Caucaz a născut contradicţii. Unu, niciodată nu am pus semnul întrebării dacă acestă lege nu va fi votată în parlamentul României. Niciodată nu am avut dubii că altfel poate decide Curtea Constituţională decât că este constituţională această lege. Indiscutabil, verdictul Curţii Constituţionale este unul anticonstituţional şi politic. Această lege a fost lansată la nivel global de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care ne-a îmbolnăvit psihic atunci când a lansat aşa zisele epidemii de gripă aviară, bovină, avicolă, etc.. Pentru documentare, pentru că această lege face furori în mai multe ţări, mai ales din Est. Ciudat dar adevărat, acceaşi Organizaţie Mondială a Sănătăţii nu doreşte să recunoască că în aceste zile există o epidemie a gripei în Federaţia Rusă. Pentru a ne documenta că această lege este a OMS este destul să accesezi această referinţă:http://apps.who.int/iris/handle/10665/200972 sau Convenţia:http://apps.who.int/iris/handle/10665/201307 şihttp://www.who.int/tobacco/publications/legislation/introductory_guide/en/  Doi, această lege ştiam că indiscutabil va fi votată şi Curtea Constituţională va da verdictul necesat pentru că ni se cere să aplicăm Directiva parlamentului European( Cartea Verde a UE_http://ec.europa.eu/health/archive/ph_determinants/life_style/tobacco/documents/gp_smoke_ro.pdf). În Letonia guvernul a emis o ordonanţă prin care fumătorii nu mai au voie să fumeze ţigări, inclusiv cele electronice în automobilul personal şi nici la balconul propriului apartament, dacă aceştia nu dispun de aprobările vecinilor. Cică aşa se creşte o lume ecologică curată. Letonia este în UE şi evident până în 2017 trebuie să se conformeze legislaţiei europene. În Azerbaidjan, în Federaţia Rusă legea a fost votată. În SUA există o isterie legată de fumat. Numai că până în prezent nu s-au adus nişte dovezi ştiinţifice concludente care ar demonstra într-un mod elocvent că fumatul pasiv afectează grav sănătatea. Nici atunci când a fost lansată această lege, în anul 1992, în SUA, nu s-au adus probe ştiinţifice imbatabile ci exclusiv declaraţii speculative. Câteva argumente care spun că legea anti-tabac este o lege care nu dispune de argumente solide ca să fie extinsă la nivel planetar şi care revendică "externalităţile negative" ale fumatului: 1. legea s-a ghidat pe raportul din anul 1992 -l Environmental Protection Agency, EPA în care se afirmă că anual din cauza cancerului mor 3000 de persoane în SUA. Congreul SUA a investigat metodologia celora de la EPA şi a descoperit că metodologia şi datele sunt false şi chiar eronate, exista conflict de interese în cadrul consiliului de cercetare. Mai mult de atât comisia Senatului SUA a descoperit că raportul a manipulat datele şi a fost unul angajat politic. Raportul EPA din anul 1992 a fost respins de judecată. Judecătorul federal care a condus procesele «Compania Flue-Cured Tobacco Coop. Stabilization Corp. împotriva EPA USA» a concluzionat legat de "fumatul pasiv"că a fost realizat un proiect slab şi comisia senatului a solicitat să fie refăcut raportul. Mai apoi Congresul SUA la indicaţia "sanitarului" principal Richard Carmona îşi reevaluează opinia şi spune că raportul EPA din anul 1992 este bun. Medicul sanitar al SUA face o "listă scurtă" ataşată la raportul EPA, fără dovezi şi probe, în care se arată efectele negative ale fumatului. Punct. În cercetarea celora de la "New England Journal of Medicine" din anul 1975 ni se arată că existau mai mulţi fumptori şi speranţa de viaţă mult mai mare, decât cea de acum. Ei arată că în adevăr există un risc de 20-30% ca fumătorii să se îmbolnăvească de cancer. În anul 2003 doi cercetători -J.Enstrom de la Universitatea California din Los-Angeles şi G.Kabat de la Universitatea din New York au scris un studiu în care au fost investigaţi 35 mii de cetăţeni din california care au trăit alături de fumători în decursul a 39 de ani (1959 până în anul 1998) şi studiul arată aceştia nu s-au intoxicat şi nici nu au fost cauzaţi la nivel de sănătate de către partenerul său de viaţă(ei nu au fumat niciodată. Spre exemplu, E.Whelan din cadrul Consiliului american pentru ştiinţă şi sănătate a declarat că fumătorii le subminează "reputaţia ştiinţifică". Adică studiile unora care se axează pe manipulare sunt combătute de datele care indică altceva. Pe de altă parte, această lege antifumat este una antiliberală şi impune proprietarului nişte restricţii, pe care însăşi piaţa poate să le remedieze. Proprietarul spaţiului închis, exclusiv el poate să decidă dacă acordă drepturi pentru fumători şi nefumători, poate să le distribuie aceste drepturi sau să le abroge, nicidecum statul. Şi aici ajungem la delimitările drepturilor şi la subminarea drepturilor constituţionale dar şi cele ale omului, inclusiv dreptul la proprietate. Aici, dacă cercetătorii noştri l-au eliminat pe A.Simth, care ne spunea în "Avuţia naşiunii" că munca şi capitalul trebuie să fie egal şi identic în orice locaţie. În studiile americane se afirmă că dacă în SUA nimeni nu ar fuma atunci costurile de sănătate ar creşte cu 7% pentru bărbaţi şi 4% ppentru femei. Iar dacă astăzi americanii s-ar lăsa în totalitate de fumat, aceste costuri s-ar micşora pentru puţin timp, iar peste 15 ani ele ar fi exorbitante. Pentru că se face apel la sănătate atunci când se impun legi şi se invocă idealuri, mi-am zis că ar fi binevenite şi nişte explicaţii ştiinţifice...
Nu cred că această lege va îmbunătăţi substanţial sănătatea oamenilor şi va remedia toate problemele în societate. De ce nu pun problema artizanii proiectelor pentru o bună sănătate a omului asupra alimentaţiei modificate genetic, a toxinelor din aer datorită marilor industrii şi a renunţării la gaz şi petrol pe care trebuie s-o facă omenirea. Cineva afirma că tutunul nu a dus la situaţii criminale şi anormale pentru societate ca şi alcoolul. De ce nu se face o lege ca să nu se mai comercializeze alcoolul în spaţiile închise şi publice. Dincolo că deja unii s-au lansat electoral prin această lege antifumat care reprezintă o palmă directă aplicată drepturilor omului. Nu vi se pare ciudat că unii specialişti recomandă pacienţilor care suferă de Parkinson, de nevroză, de afecţiuni vasculare să fumeze. În ultimele decenii fumatul a devenit pentru anumite organizaţii. Şi oamenii au fumat mereu. Sir Winston Leonard Spencer Churchil a trait până la 91 de de ani şi a fost un fumător înrăit, în compraţie cu nefumatorul de Vladimir Ilici Lenin, care a trăit până la o vârstă de 54 de ani. Adolf Hitler care a fost în tinereţe un mare fumător (fuma între 25-40 de ţigări pe zi) atunci când s-a lăsat, pentru că văzut acest viciu ca pe un „rspuns al pieilor roşii la adresa omului alb” şi decadenţă umană, a impus pentru prima dată, p a Pentru prima dată despre efectele negative ale fumatului pasiv (Passivrauchen) se vorbeşte în Germania nazistă.Din anul 1938 când pentru prima dată a fost interzis fumatul în trupele militare aeriene germane şi până în anul 1941 când preşedintele Consiliului pentru reclamă Heinrich Hunke a fost interzisă publicitatea pentru ţigări, au existat ample campanii de combatere a fumatului.  Un rol important în combaterea fumatului l-a jucat ideologia nazismului şi anume cea legată de concepţia de igienă a rasei (Coombs, W. Timothy & Holladay, Sherry J. (2006), «It's Not Just PR: Public Relations in Society», Blackwell Publishin) a sănătăţii corporale (Proctor, Robert N (1999), "«Why did the Nazis have the world's most aggressive anti-cancer campaign?»", Endeavour Т. 23 (2): 76–9.) Liderii nazişti considerau că dispunând de calitatea de reprezentanţi ai „rasei alese” nu trebuie să fumeze (Coombs, W. Timothy & Holladay, Sherry J. (2006), «It's Not Just PR: Public Relations in Society», Blackwell Publishin) şi afirmau că fumatul produce o „degenare rasială”. Naziştii considerau tutunul ca fiind o „otrava genetică”. Până în prezent nu s-a născut nici un laureat al premiului Nobel, care să ne spună cât de nociv este fumatul pasiv.Nu m-aş mira dacă mâine Curtea Constituţională va aviza ca fiind constituţională o lege care va reglementa că anumite alimente sunt dăunătoare şi îi va obliga pe proprietarii să nu le mai comercializeze în propriile localuri. Spre exemplu, nu m-ar surprinde dacă va fi interzisă carnea naturală în detrimentul cărnii modificate genetic. Şi aceasta se va realiza în numele unui ideal suprem: al sănătăţii naţionale şi mondiale! Şi câte iniţiative legislative pot ajunge pe masa deputaţilor care pot fi însuşite şi promovate în numele unui efect electoral.