O fantomă bântuie gazetăria și istoriografia românească...Fantoma Ioan Mihai Pacepa!Ca să mă exprim plastic și corect față de fenomenul Ioan Mihai Pacepa, în care am fost implicat, fără voia și știrea mea, datorită ”unor centre combative”( o fi niște nuclee de manipulare și dezinformare?-sunt mic și nu știu nimic), prin expedierea de adrese de bloguri care aveau un conținut ”antiPacepa” și pentru care nu am nici un sentiment de apartenență la vreo mișcare de contestare a fostului ”securist principal” al României. Indubitabil, războiul declanșat de fostele cadre ale securității și de istoricul american Larry Wats își are o strategie a ”purificării” morale a societății românești, deschiderea de alte ”noi orizonturi” în tratarea fenomenului de intelligence românesc. Eu nu mă pricep la strategiile asumate sau neasumate ale unor ”celule informative sau dezinformative” din arealul pan-ideilor românești. Cum nu fac parte din tabăra care îl consideră erou pe așa zisul ”defector” al poliției politice ceaușiste. Adică, mi se rupe, mi se fâlfâie...
Pentru că unii ne spun că Ioan Mihai Pacepa ar fi demult pe lumea celor morți ar fi de bun simț ca preoții să pună niscaiva tămâie pe mormântul acestuia, fie și imaginar, nu să înjure și să se urineze doar pe mormântul ”trădătorului”. Alții vorbesc cu Pacepa, iar generalul este vivace, prolific și demențial în decodificarea politicii românești și a pericolelor ce planează asupra spațiului euroatlantic. ”Pacepa înoată, face joking la reconfortanta vârstă de 85 de ani!”, zâmbea ca și Conu Iancu un gazetar de la București. În tot cazul, dacă a decedat, am tras propriile mele concluzii, atunci Spiritul lui Pacepa este viu.
Trăiască Spiritul lui Pacepa!
După revoluție, gazetarii nu se sinchiseau să ne spună convingător la televizor, că, în singurul avion american care a zburat la revoluție și a luat cele mai importante persoane a fost și fiica generalui Pacepa. Prin urmare, logic ar fi să spunem că Pacepa a fost crezut de americani și însușit pe deplin cu deficiențele și atu-urile sale.
Incontestabil, Ioan Mihai Pacepa a adus deservicii României socialiste, nu pentru că ne-o zice la bătrânețe generalul Filip Teodorescu, fostul subaltern, sau ”arhivarul de intelligence” Cristian Troncotă. Mă întreb dacă este atât de viu și prezent în presa anglo-saxonă atunci o fi reînviat sau s-a reîncarnat în vreun șef de intelligence Ioan Mihai Pacepa, pentru că nu înțeleg rostul exploatării personajului într-o societate în care ”deficitul intelectual” și ”expertiza geopolitică” are un Plan A sau Plan B, care deja ne vorbește despre prăbușirea Uniunii Europene. Asta ne spun experții noștri după ce 20 de ani am fumat ”iarba europeană” și am intrat definitiv în euforia nirvanei de la Bruxelles. Dar cine știe: unde este și care este adevărul? Sociologia politică sau istoria politică a unei țări nu îți oferă și o acreditare pentru frunizarea unor idei valoroase pentru viitor. Ori adevărurile adevărate sunt cele trăite la intensitate și raționalizate, nu imaginate în labirinturile congelatorului de la bucătărie. Am ajuns să ne dezinformăm unii pe alții, să-l etichetăm și stigmatizăm pe aproapele nostru, să-i violăm reperele, să-l îndobitocim și apoi ne dorim ca acesta să aibă un sentiment sincer al unei dragoste reciproce. România nu s-a eliberat de Ceaușescu, nici de securismele din capul unor intelectuali formați la școala serală sau la casa populară. Ceaușescu ne domină și spiritul ceaușisto-securist a intrat sanquinic în ADN-ul societății românești turmentată de marile proiecții ceaușiste cu care fostul lider comunist își dorea să devanseze socialismul din celelalte țări socialiste. Voia să fie un Mesia, un conducăr unic și, totodată, mentorul lagărului socialist.
Mihail Gorbaciov, în cartea ”Jizni și Reformî”(Viața și Reformele, volumul 2, pag 400.) scrie despre România și Ceaușescu cu o anumită ironie și cu niște sentimente de compasiune față de poporul român. Gorbaciov îl știa pe Ceaușescu, până ca acestasă acceadă în funcția supremă din Partidul Comunist Român. Mihail Gorbaciov spune lumii cum Ceaușescu dorea să facă din București un port maritim, un fel de Manhattan românesc, să inaugureze o altă filă politică pentru lagărul socialist- Revoluția Agrară, cu orașe agrare(!!!). Potrivit mărturiilor lui Gorbaciov, la una din întrevederile avute la Novo-Ogareovo, în discuțiile dintre cei doi lideri, Ceaușescu a atins subiectul legat de istorie arătându-și o mare admirație față de figura lui Iosif Visarionovici Stalin și contribuția decisivă a acestuia pentru victoria socialismului în fața Germaniei fasciste(M.S.Gorbaciov, Viața și Reformele, volumul II, pag 400). După ce Gorbaciov i-a explicat nenorocirile pe care le-a adus Stalin și stalinismul masacrând elita națională a popoarelor din URSS, după ce Gorby i-a vorbit despre Gulag, liderul comunist român simțindu-se vulnerabil a spus că nu a știut că ”represiile pot îmbrăca caracterul de masă, dar că violența și jertfele sunt caracteristice și binevenite oricărei revoluții”. Indubitabil, au avut întrevederi între Gorbaciov și Ceaușescu, ultima la 4 decembrie 1989, la Moscova, când Gorbaciov s-a întors ”de la Malta și a anunțat transformarea Organizației Tratatului de la Varșovia din una politico-militară într-o uniune politică”( Eduard Șevarnadze , în cartea sa ”Cum s-a prăbușit cortina de fier”, la pagina 170, că Mihail Gorbaciov a fost mâhnit de ceea ce s-a discutat la Malta, dar, totuși, își aminteșete bine că a fost cel care a pus bazele cooperării cu noua putere democratică de la Bucureși și cel care la începutul anului 1990 a fost primit de noul lider român Ion Iliescu, la periferia Bucureștiului, într-o simplă casă care era înconjurată de tancuri. Șevarnadze vorbește cu atâta dragoste față de poporul român, de sfinții care ne unesc spiritual și tainic și confirmă ceea ce spun mulți diplomați străini, dar și sovietici, Gorbaciov, că fabulațiile cu ”teroriști sovietici” țin de capacitatea unor vechi cadre locale de-a își ascunde urmele criminale). Nu o singură dată Ceaușescu insista pe o reuniune a tuturor partidelor comuniste și muncitorești din lagărul socialist, a invocat și de această dată, fiind încremenit și cu reacții lente în exprimare:”Noi ca și Lenin, în anul 1930, trebuie să ridicăm drapelul revoluției și socialismului”. ”Noi ceea ce spui tu, Nicolae, asta facem prin restructurarea (perstroika)noastră . Eu nu sunt specialist de istorie, citesc istoriile multor oameni, fie că sunt descrise prin exercițiul romanului, a memoriilor și biografiilor proprii. Nu mă pricep nici la securiști, la adevărurile ”spuse” de Ioan Mihai Pacepa(prin intermediul presei anglo-saxone sau a ziaristului Andrei Bădin) și nici la ”extrasele” corecte și perene ale lui LarryWats. Nu mă pricep și gata. Am înțeles că Ioan Mihai Pacepa este un erou, pentru unii, și, trădător, pentru alții. Nu știu cum cuantifică istoria eroii și trădările, nici măcar istoria alternativă nu știu cum abordează acesta spect. În schimb, știu cum cineva poate să-ți impună o voință străină propriilor tale valori, cum se poate umili o persoană și chiar un popor, cum se poate dărâma un viitor. Acum că la simpozionul din 12.10.2011, sub titulatura “Istorie şi Adevăr despre Serviciile româneşti de Informaţii”, evenimentul organizat de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ACMRR) din Serviciul Român de Informaţii, în colaborare cu Fundaţia culturală Carpatica, care îşi dorea să ofere o serie de răspunsuri referitoare la întrebările legate de serviciile româneşti de informaţii, am participat ca invitat și cetățean că văd ce ne spun ”monștrii sacri”ai vechii elite românești este o altă chestiune. La eveniment au participat, printre alţii, col. (r) Filip Teodorescu şi prof. univ. dr. Cristian Troncotă. Dincolo, de faptul că atât Filip Teodorescu cât și Cristian Troncotă au atenționat asistența să aibă grijă la americanul Larry Wats, pentru că ar fi un fel de”agent maghiar”. Ulterior, ambii, la alte evenimente, îl prefațau și-l elogiau pe istoricul american Larry Wats. Și atunci, te întrebi, fraților, care este adevărul? Nu aș fi spus asta dacă unele ”cadre în rezervă” de la acel eveniment și care au mărturisit că l-au monitorizat mai mulți ani pe Larry Wats în România(inclusiv la Cluj) au făcut niște gesturi stradale neortodoxe la adresa mea, deconspirându-și sarcina și misiunea lor față de un fost gazetar și umil cetățean român(Să Vă fie rușine Mizerabililor!!!).
Iar dacă în ultima vreme tot mai mul se operează cu teoria ”conspirațiunilor” și ”chestiunea gazelor”, implicit prin filiațiunea Pacepa sau Snowden atunci trebuie precizat că jurnalistul rus Nicolai Cernov scrie că a fost identificată: ”Taina principală a lui Snowden”. Rusia nu a obținut nimic de la Snowden decât o durere de cap. ”Transferul lui Snowden” este considerat de mulți ca una dintre cele mai răsunătoare ”defecttări(ca să utilizez și eu un termen pretențios) din perioada războiului rece. E așa oare sau este doar o stigmatizare gazetărească?! Acea informație pe care o deține Snowden, excluzând propriul acces în programe, care au fost toate anulate după ”transferul său, nu reprezintă nici o prețiozitate pentru instituții, ci este strict politică. Informațiile furnizate de ”agentul american” demonstrează că jocul cyberspațiului devine foarte atractiv și percutant. Ne uităm la misiunile pe care și le-au pus Rusia și SUA, în ultima vreme, în materie de cyberspațiu. Pe de-o parte, Rusia lansează inițiativa către Consiuliul de Securitate a ONU ce se reflectă în stratefia mega-sistematizator a unei legislații internaționale a Internatului, care să și-o asume CS al ONU. SUA a blocat această inițiativă, chiar dacă China, o serie de state asiatice și din Orientul mijlociu, dar și din UE, parțial, au abrobat măsura. În SUA o parte din marile holdinguri și companii din sfera IT de securitate au încercat să inițieze o modificare legislativă, care ar extinde cooperarea sectorului privat cu NSA, sporind eficiența în fața atacurilor hakkerilor. Această inițiativă a fost blocată de legislatori. Cum bugetul militar și strategic a fost puternic redus, a apărut fenomenul Snowden. Dar, în contextul în care s-a format un fundal polifonic favorabil pentru Casa Albă. Senzaționalul, nu mai este senzațional atunci când ”agentul american” vorbește despre fapte arhicunoscute ce au loc în practica internațională al oricărui stat. ”Transferul lui Snowden” a fost de bun augur Statelor Unite, pentru că și-a rezolvat mai multe probleme legate de reducerea bugetelor, de cooperarea NSA și a marilor holdinguri ce vor fi nevoite să se aibă loc printr-un proces al transparenței, dar s-a creat și un fundal polifonic favorabil Statelor Unite în anumite chestiuni principiale. În majoritatea cazurilor descrise de Snowden președintele Statelor Unite Barac Obama nu poartă nici o vină cu privire la ”ascultările ilegale ale jurnaliștilor”, a măsurilor coercitive a șefilor Direcției financiare americane, etc. Pe de altă parte, este absurd să creadă cineva că Snowden a fost delegat de ”intelligence-ul” american să creeze un ” info-canal”, iar cum a procedat fostul agent NSA spune mai multe de angajamentul său non-profesionist. Dar asta este lumea războiului global, într-o eră în care unii, la noi, în România, mai mai privesc viitorul prin prism”istoriei” recente a poporului român, al tovarășului Nicolae Ceaușescu sau a lui Ioan Mihai Pacepa.
La București poate se deschide un masterat în domeniul ”pacepatologiei” și în care se vor preda materii legate de ”pacepofilie, pacepofobie sau pacepogenie”. Am ajuns să avem experți în ”pacepatologie”, care ne spună despre trădare și trădători condamnați penal de instanțele legale ale statului român ceaușist. Deci, lagărul comunist a fost ”defectat” de Pacepa, iar Statele Unite nu avea experți în materie de sovietologie, kremlinogie sau în studii aplicate pentru Europa răsăriteană socialistă. Se pare că Ioan Mihai Pacepa a fost o ”mare durere de cap” pentru vechea orânduire, care nu s-a cicatrizat, iar această mare și veche durere se manifestă și astăzi în ”noosfera” spațiului public.
Trădare, trădare, dar o știm și noi...
Iar dacă în ultima vreme tot mai mul se operează cu teoria ”conspirațiunilor” și ”chestiunea gazelor”, implicit prin filiațiunea Pacepa sau Snowden atunci trebuie precizat că jurnalistul rus Nicolai Cernov scrie că a fost identificată: ”Taina principală a lui Snowden”. Rusia nu a obținut nimic de la Snowden decât o durere de cap. ”Transferul lui Snowden” este considerat de mulți ca una dintre cele mai răsunătoare ”defecttări(ca să utilizez și eu un termen pretențios) din perioada războiului rece. E așa oare sau este doar o stigmatizare gazetărească?! Acea informație pe care o deține Snowden, excluzând propriul acces în programe, care au fost toate anulate după ”transferul său, nu reprezintă nici o prețiozitate pentru instituții, ci este strict politică. Informațiile furnizate de ”agentul american” demonstrează că jocul cyberspațiului devine foarte atractiv și percutant. Ne uităm la misiunile pe care și le-au pus Rusia și SUA, în ultima vreme, în materie de cyberspațiu. Pe de-o parte, Rusia lansează inițiativa către Consiuliul de Securitate a ONU ce se reflectă în stratefia mega-sistematizator a unei legislații internaționale a Internatului, care să și-o asume CS al ONU. SUA a blocat această inițiativă, chiar dacă China, o serie de state asiatice și din Orientul mijlociu, dar și din UE, parțial, au abrobat măsura. În SUA o parte din marile holdinguri și companii din sfera IT de securitate au încercat să inițieze o modificare legislativă, care ar extinde cooperarea sectorului privat cu NSA, sporind eficiența în fața atacurilor hakkerilor. Această inițiativă a fost blocată de legislatori. Cum bugetul militar și strategic a fost puternic redus, a apărut fenomenul Snowden. Dar, în contextul în care s-a format un fundal polifonic favorabil pentru Casa Albă. Senzaționalul, nu mai este senzațional atunci când ”agentul american” vorbește despre fapte arhicunoscute ce au loc în practica internațională al oricărui stat. ”Transferul lui Snowden” a fost de bun augur Statelor Unite, pentru că și-a rezolvat mai multe probleme legate de reducerea bugetelor, de cooperarea NSA și a marilor holdinguri ce vor fi nevoite să se aibă loc printr-un proces al transparenței, dar s-a creat și un fundal polifonic favorabil Statelor Unite în anumite chestiuni principiale. În majoritatea cazurilor descrise de Snowden președintele Statelor Unite Barac Obama nu poartă nici o vină cu privire la ”ascultările ilegale ale jurnaliștilor”, a măsurilor coercitive a șefilor Direcției financiare americane, etc. Pe de altă parte, este absurd să creadă cineva că Snowden a fost delegat de ”intelligence-ul” american să creeze un ” info-canal”, iar cum a procedat fostul agent NSA spune mai multe de angajamentul său non-profesionist. Dar asta este lumea războiului global, într-o eră în care unii, la noi, în România, mai mai privesc viitorul prin prism”istoriei” recente a poporului român, al tovarășului Nicolae Ceaușescu sau a lui Ioan Mihai Pacepa.
La București poate se deschide un masterat în domeniul ”pacepatologiei” și în care se vor preda materii legate de ”pacepofilie, pacepofobie sau pacepogenie”. Am ajuns să avem experți în ”pacepatologie”, care ne spună despre trădare și trădători condamnați penal de instanțele legale ale statului român ceaușist. Deci, lagărul comunist a fost ”defectat” de Pacepa, iar Statele Unite nu avea experți în materie de sovietologie, kremlinogie sau în studii aplicate pentru Europa răsăriteană socialistă. Se pare că Ioan Mihai Pacepa a fost o ”mare durere de cap” pentru vechea orânduire, care nu s-a cicatrizat, iar această mare și veche durere se manifestă și astăzi în ”noosfera” spațiului public.
Trădare, trădare, dar o știm și noi...
