F İ R E S C U L M İ S T E R A L D E L İ E I C E N A N : S U N T E M „ İ U B İ Ţ İ D E D U M N E Z E U“

Romanul Deliei Cenan cu titlul „Iubiţi de Dumnezeu” are darul de a insufla cititorului sugestivul mesaj al judicioasei ordonări a lumii şi a omenirii de către Atotputernicul nostru Creator, după legea şi dragostea Sa divină, exact așa cum autoarea își ordonează personajele, într-un cod și-un ecou al vieții prin care totul e rânduit de spiritul și de Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o armonie care aminteşte de cea divină, fiecare capitol al romanului poartă câte un nume semnificativ, introducându-ne în lumea unor „Întrebări”, a unor„Întâlniri”, a „Dezamăgirilor”, a „Mănăstirii”, a „Crăciunului cu sărbători albe și suflete fierbinți”, a „Soarelul care strălucește și a florilor care râd”, a „Promisiunilor”, a unei „Familii adevărate”, a „Corinei”, a unei „Povestiri cu final neașteptat”, a „Hotărârii”, a „Distanței”, a „Zbuciumului sufletesc”, culminând cu sentimentul sublim încercat „Acasă”, prin intâlnirea „Marinei” cu „Puiul” său drag. Există pe parcursul romanului numeroase contexte în care personajele trăiesc un fel de ”deja-vu”, perpetuu ca însăși viața. Ele se regăsesc într-un scenariu de anvergură, cu un final fericit, parcă anume rezervat lor de către Milostivul şi Atoateiubitorul Prea Înalt. Ca un alchimist esoteric din perioada medievală, autoarea sublimează, în athanorul imaginaţiei sale creatoare, urmând parcă principiul solve et coagula, culorile conferite personajelor sale, aidoma pictoriței Karina, prima eroină a romanului. Cu subtilitate, Delia Cenan dă eroilor săi nume similare, care într-un fel îi intercondiţionează ontologic, precum Karina şi Corina, Andrei şi Andreea, Marin şi Marina, Mihaela şi Mihai. Menirea celor câteva cupluri ale căror destine sunt urmărite pas cu pas, este cea a împlinirii Sfintei Taine a Căsătoriei. Prin tradiţia familiei judicios întemeiate iubirea Lui Dumnezeu coboară între oameni, încredinţându-le nobila şi divina misiune de a asigura perpetuarea peste veacuri a întregii umanităţi. Alături de cele câteva nume amintite, temeinic legate și integrate compozițional, regăsim și altele, la fel de familiare, care dau un sens și o coerenţă copleșitoare romanului, cum ar fi Ciprian, Elena, Constantin, Daniela, Călin, Marius, Maria sau Magda. Există şi câteva nume portugheze, apropiate însă prin obârşia latină comună de specificul românesc, precum Beatriz sau Gabriel. Romanul debutează surprinzător prin miracolul nașterii „după trei zile,cu mari eforturi”, a unei copile, care se zbate între viaţă şi moarte să inspire oxigenul vitalității, ca apoi să trezească la viaţă și alte personaje, ale căror destine urmează să fie cu aplomb istorisite. Această nou-născută, în esență, ca și romanul, în sine, reprezintă însăşi viața, darul Lui Dumnezeu pentru oameni, căci „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”!(Matei:21,9). Copila constituie punctul viu de început al acestei minunate scrieri şi reprezintă conceptul alfa. Ea poartă numele Karina și inaugurează o tradiție a descoperirii vocaţiei, a talentului încă din copilărie, în funcţie de care ea îşi alege, în ciuda opoziţiei părinţilor, şi mai ales a mamei ei, meseria şi pasiunea pe care vrea să o urmeze în viaţă: desenul, pictura. Eroinele principale ale romanului sunt trei la număr: Karina, Corina și Marina. Itinerariul vieții lor este impregnat de simbolismul forței luminii şi de cel al naşterii, care sprijină întreaga familie să parcurgă spaimele și dezamăgirile întâmpinate în cale. Un rol important în arhitectura romanului îl dețin mănăstirile sau bisericile. Cele mai importante sunt Mănăstirea Dumbrava şi Biserica din Săndulești, pe ai căror pereți prind vlagă nu numai icoanele pictate de Karina, ci și sufletele otrăvite. Lăcașurile sfinte reprezintă ”exilul” binefăcător care salvargardează eul inocent și candid de alteritate și de agresiunile olfactive sau auditive ale unei societăți avide, nedrepte și încremenite. În cazul privării de demnitate și speranță, ele sunt singurele care pot oferi balsam spiritual și liniște contemplativă. Nostalgia binelului şi frumosului îndeamnă la reculegere în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau nașteri consemnate de autoare. Fiecare dintre acestea își are propria sa magie, în care efectul spaimei și al senzației de expectativă a viitorului este depăşit cu bine prin tulburătoarele miracole și bucurii cu care ne surprinde autoarea. Ploaia, ca și soarele, își au rostul lor, iar zăpada are un cifru propriu al ei, pentru că în romanul Deliei Cenan până și fulgii de nea prevestesc minuni. Din modul în care autoarea ne introduce în atmosfera sa mirifică vegheată la tot pasul de firescul mister al Iubirii Lui Dumnezeu – transpare starea sa sufletească emotivă şi reflexivă absolut fabuloasă. Felul în care ea transfigurează realitatea denotă echilibrul său interior, simplu sugerat, absorbit de semnele unei lumi în care zâmbetul soarelui coincide cu Cel al Lui Dumnezeu. Sub semnul razelor de lumină, fiecare personaj, drag şi iubitor, are câte o chemare specială, aidoma naturii integrate şi articulate armonios în procesul Marelui Plan al Creaţiei Divine. După cum pictorul Dedalus a construit un labirint pentru regele Cretei Minos şi i-a sugerat Ariadnei modul cum să iasă din labirint printr-un ghemotoc de ață, binecunoscutul colind „Deschide uşa, creştine“ prevesteşte ieşirea la liman, urmându-L pe Cel Născut acum, de Crăciun, din erorile, păcatele şi patimile lumii acesteia. Prin îndreptarea destinului eroului principal, ni se transmite cu generozitate bucuria însănătoşirii trupeşti şi spirituale şi posibilitatea surprinzătoare a fireştilor miracole înfăptuite mereu de Divinitate. Romanul invocă la tot pasul dragostea față de om, familie și tradiție, într-o perpetuă comuniune cu Dumnezeu, în care copiii sunt înzestrați cu rațiuni similare celor maturi. Ei își asumă propriile decizii pentru viitorul lor, fiind pe alocuri, sunt neloiali față de opiniile părinților lor. Astfel, planificarea terestră a destinului uman se raportează într-un mod original pentru fiecare dintre noi – la planificarea biblică, ancestrală. Comuniunea cu natura, uneori sălbatică, în care satul şi oraşul se găsesc în continuitate firească, configurează o lume în care orice entitate spirituală îşi are rostul său binecuvântat, în pofida seducţiilor, inconvenienţelor, decepţiilor sau eşecurilor provizorii – din anumite perioade ale vieţii. Ultimul personaj, misterios, al romanului este puiul de căprioară Bamby, prin care ni se transmite dragostea, fidelitatea, preţuirea şi loialitatea pe care o fiinţă sălbatică le poate avea pentru oamenii care îndrăgesc tot ceea ce este viu, tot ceea ce aparţine lumii anume create şi iubite de către Creatorul său.

Istoria Masoneriei Ruse: adevăruri și simboluri

Datorită unui transilvănean, Rusia a ajuns ”cea de-a opta provincie masonică a lumii! În fapt, adevărații frați masoni au apărut în Rusia abia la sfârșitul regimului Țarinei Ecaterina a II-a. Unul din ei, cel mai prolific, a fost Ioan George Șvartz ( Johann Georg Schwarz), originar din Transilvania(născut la 1751-17 februarie 1784,în Oceakovo, gubernia Moscova). În Rusia a ajuns în anul 1780 în calitate de profesor al Universității de la Moscova, unde a adunat în jurul său un cerc masonic foarte neînsemnat din profesori și studenți în număr de opt persoane. Din anul 1780 Scwartz a fost profesor de l8imbă și literatură germană, dar a intrat într-o dispută cu curatorul universității I.I.Melissino, datorită faptului că Scwartz aparținea de masonerie și a fost trecut ca profesor pe baza de onoariu. Scwartz a fost primul profesor de estetică a Universității din Moscova, ținând prima lecție a cursului de ”Estetică” îna nul 1782. În anii 1770 Scwartz a învățat la Universitatea de la Jena și la Univeristatea din Halle. Odată sosit la Moscova Scwartz a avut un rol important de unificare a masoneriei ruse sau de iluminare a societății academice rusești. În acest sens a fost instituită, în anul 1780, ”loja secretă scientifică ARMONIA”, iar unul din membrii marcanți a acesteia era ”românul sas” transilvănean.

Ritualul și regulamentele nu se practicau în cadrul grupului și erau extrem de secrete ședințele, nici un străin sau frați masoni din alte loji sau rituri neavând accesul la întrunirilor lor. Șwartz, conform afirmațiilor sale, a ”adus singura recunoaștere și a împărtășit că deține cel mai mare grad ca reprezentant al nivelului teoretic a științelor lui Solomon în Rusia și a început să prezinte și să reprezinte în Rusia ”marea ideea masonică”. Și, se pare, că misiunea sa a avut succes, pentru că la Congresul masonilor de Williambaden din anul 1782 Rusia a fost recunoscută ca fiind a „opta provincia masonică a lumii”.

Se consideră că primul mason rus a fost Petru I(cel Mare). Prima atestare din arhive indică faptul că activitatea masoneriei din Rusia se produce în anul 1731, când Marele Maestru al Marii Loji Londoneze, lordul Lovel l-a desemnat pe căpitanul John Filips ca mare maestru provincial al ”întregii Rusii”( ne informează revistele lojilor ruse sub obidiența Marelui Orient al Franței). ”Prima noutate reală cu privire la apariția masoneriei în Rusia se referă la anul 1731, când Marele Maestru al Lojei de la Londra lordul Lovel l-a desemnat pe căpitanul John Filips ca Mare Maestru (de provincie) al Rusiei, dar o largă emulație a masoneriei s-a produs atunci când Generalul serviciului rus Jaymes Keyt în anii 1770 a inaugurat câteva loji” (Robert Firck Guld, O scurtă istorie asupra masoneriei). În documentele Marei Loji a Angliei se arată că el a fost desemnat în anul 1740 să fie Mare Maestru provincial al Rusiei. Inițial majoritatea membrilor lojilor rusești erau străini- ofițeri în serviciul rus și târgoveți, dar cu timpul a început să sporească și numărul masonilor născuți ”ruși”. În anii 1750 în Sankt-Petersburg activa o Lojă sub conducerea Contelui R.I.Voronțov. În anul 1772 Mare Maestru Provincial a devenit cancelarul Ivan Panteleevici Elaghin (1725-1794), care a reorganizat existența lojilor din acea vreme într-un unic sistem în Rusia. Elaghin era scriitor, senator, administrator imperial al afacerilor teatrale și era unul dintre cei mai activi propagandiști a ”zidarilor liberi” din Rusia. La 26 februarie 1772 pe numele lui Elaghin este formulat un patent oficial masonic, potrivit căruia el era proclamat ca Mare Maestru al lojii provinciale a Rusiei, care ulterior în anul 1912 din Mare Lojă Provincială a Rusiei se redenumește în Marele Orient al Popoarelor Rusiei. În afară de I.P. Elaghin în Marea Lojă Provincială de la Sankt-Petersburg intrau asemenea fraţi masoni cum ar fi contele R.I.Voronţov (Maestru vicar), generalul-maior A.L.Şerbaciov, contele I.V. Nesviţkii şi alţii. ub conducerea lui Elaghin în cadrul Marii Loje la începutul anilor 70 ai secolului XVIII funcţionau 14 loje: «Muz» (Maestru I.P. Elaghin), «Uraniu» (Maestru V.I.Lukin), «Belonne» (I.V.Nesviţkii), «Astra» (Y.F.Dubeanskii), «Marte» (or. Iaşi, Maestru P.I.Melissino), «Minerva» (baronul Gartenberg), dar şi «Modestie» (Sankt-Peterburg), «Clio» (Moscova), «Taliei» (Moscova-Poloţk), «Egalitatea» (Moscova-Peterburg), «Ecaterina» şi «Trei afluenţi» (Arhanghelsk), «Erată» (Peterburg) şi loja sub conducerea lui R.I.Voronţov din or.Vladimir. Numărul total al lojilor sub conducerea lui Elaghin constituia aproximativ 400 de persoane.

Varianta alternativă sistemului francmasoneriei rus condus de Elaghin era cel suedez sau altfel spus sistemul Cinendorf, sistem care a fost inaugurat în anul 1771 de hofmeisterul de la Curtea Brunswick P.B.Reihel, sosit în Rusia. În anii 1772–1776 Reihel a înfiinţat încă câteva loje: «Apolon» (Sankt-Peterburg), «Harpocrat» (Sankt-Peterburg), «Apolon» (Riga), «Isis» (Revel), «Tora» (Sankt-Peterburg), «Latonă» (Sankt-Peterburg), «Răzbunare» (Sankt-Peterburg) şi «Osiris» (Sankt-Peterburg – Moscova). În anul 1776 ca urmare a negocierilor purtate între Lojile lui Elaghin şi cele ale lui Reihel are loc unificarea sistemului francomasoneriei ruse. La Conventul de la Wilhelm Badsk din anul 1782 Rusia, luându-se în consideraţie spaţiul ei extins şi un număr mare de loje, a zidarilor care trudesc pătimaş în cadrul acesteia”, a fost recunoscută ca fiind cea de-a opta provincie a ordenului. O nouă etapă a emancipării masoneriei ruse este legată de numele lui N.I. Novikov, care a fost iniţiat în anul 1775 în una din lojile lui Elaghin. Împreună cu Johan Şvarţ Novikov a dezvoltat o largă propagandă în Moscova, unde s-a transferat centrul de activitate al masoneiriei ruse. În luna august din anul 1822 lojile masonice, pentru întâia dată în istoria Rusiei, au fost oficial închise din ordinul lui Alexandru I, care l-a rândul său era un „iniţiat” în tainele masoneriei şi a încurajat sau chiar a sprijinit mişcarea masoneriei din Rusia. Primii masoni ruși activau în loji comunicând în limba germană și franceză și se ghidau de diferite statute și ritualuri(sisteme): statutul englez, statutul francez, de statutul Scoțian și Antic acceptat, de statutul suedez, de sisteme germane de Respectare strictă, etc. Exista o influență sporită și a martinismului. Unul din primii masoni arhicunoscuți a fost evreul creștinat P.P.Șafirov( a decedat în anul 1739), care, în perioada regimului Annei Ioanovna, a deținut înalta funcție de președinte al Colegiului străin, adică a fost șeful de politică externă al Rusiei imperiale. În cadrul ordinelor masonice intra elita Imperiului Rus- Speranskii, Karamzin, Griboedov, Suvorov, Pușkin, Kutuzov, Bajenov și mulți alții. După ce a fost interzisă în anul 1822 masoneria rusă renaște la începutul secolului XX, în anul 1905, sub domnia Împăratului Nicolai al II-lea și activa sub egida Marelui Orient al Franței. Frații masoni obțin o largă exprimare în Rusia. De la Marele Orient al Franței, încep să se instituie loji care în curând vor forma baza unei noi organizații, ce vor primi numele de Marele Orient al Popoarelor Rusiei. Marele Orient al Popoarelor Rusiei a fost creat la Congresul de constituire în vara anului 1912. Structura de conducere va fi Consiliul Suprem și va fi condus de un Secretariat General. În perioada anilor 1912-1917 această funcție au deținut-o N.V. Nekrasov, A.M.Koliubakin, A.F.Kerenskii, A.Y. Galpern. Marele Orient al Popoarelor din Rusia a unificat câteva zeci de loji, create conform principiului teritorial. De asemenea în organizație existau câteva loji speciale: militară, literară, Loja Dumei de stat ”Trandafirul”(Roza-rus.). În anul 1917 francmasoneria rusă este văzută ca iniţiatoare în organizatarea şi eliminarea regimului monarhist şi substituirea acestuia cu unul democratic, arhivele ruse susţin că-n cadrul Guvernului provizoriu se aflau trei masoni importanţi: Kerenski, Nekrasov şi Konovalov. Guvernul Kerenski va apela resursele din lojile ruseşti pentru a recruta cadre aferente pentru guvernare. Marele Orient al Popoarelor din Rusia și-a sistat activitatea după Revoluția din Octombrie din anul 1917. Trebuie menţionat că în anii 1920-1930, pe teritoriul URSS, în Leningrad (Sankt-Peterburg) şi Moscova au activat organizaţii masonice sau semimasonice cum ar fi „Frăţia muncitorească unită”, „Ordinul martiniştilor”, „Ordinul Sf.Graal”, „Masoneria autonomă rusă”, „Duminica”, „Frăţia sericiului adevărat”, „Ordinul Luminii”, „Ordinul Spiritului”, „Emes Redivivus”, „Ordinul temlierilor şi rozacrucienilor”. Primele şase dintre acestea se aflau la Leningrad (Sankt-Peterburg). În schimb "Ordinul Luminii" şi "Emes Redivivus" întrunea în rândurile sale pe „fraţii şi surorile” din Moscova. Strâns legate de „Ordinul Luminii”de la Moscova, „Ordinul Spiritului” şi „Ordinul temlierilor şi rozacrucienilor” se aflau în Nijnii Novgorod şi-n Soci. Loji aparţinând „Masoneriei autonome ruse” se numărau loja „Armonie” din Moscova şi „Cavalerii porumbelului aprins” din Tbilisi. ” Istoria masoneriei din Rusia este o istorie a connspirației împotriva Rusiei. Datele din arhivă ne indică că nu există nici un eveniment im portant în Rusia în care ordinile masonice nu ar fi jucat un rol important, special, întrotdeauna unul negativ. Masoneria a fost o formă invizibilă principală de ocupaţie spirituală a Rusiei, o formă de realizare a impulsurilor antiruseşti ale Occidentului”(Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB). ”Primele loji masonice rusești au apărut ca filiale a ordenilor Europei Occidentale, de la bun început reflectând interesele politicile ale celor din urmă. Principala teză a noi creaților masoni ruși o constituia inferioritatea spirituală și culturală a Rusiei, bezna și iresponsabilitatea în care se află țara, pe care trebuie să fie alungată prin intermediul iluminării masonice(...)Conform legendei masonice, dar care nu are o confirmare documentată, primul mason rus ar fi fost Țarul Petru I, care ar fi devenit membru al unei loji din Amsterdam în anul 1697. Petru I a fost inițiat în ”frăție” de către masonul englez, constructorul Bisercii Sf.Pavel din Londra John Vern. Reîntorcându-se în Rusia, Petru ar fi organizat o lojă la Moscova, maestru căreia ar fi devenit Lefort, orator- contele Brius, primul ofițer – Gordon, cel de-al doilea însuși Țarul”( Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB //Платонов О. А., Масонский заговор в России. Труды по истории масонства. Из архивов масонских лож, полиции и КГБ). Dar afirmă Platonov că aceasta este o simplă legendă, iar în adevăr emanciparea masoneiriei în Rusia se produce după moartea lui Petru I. Inițial are loc un proces care unifică în noile loji pe totți străinii și un grup cosmpolit restrâns de nobili și personalități din societatea rusă. Acești oameni aveau nevoie de un club, în care ei s-ar delimita de poporul rus. Renaşterea masoneriei în Rusia, de după perioada interbelică, este legată de anul 1992, când se înfiinţează loji ale masoneriei ruse sub jurisdicţia Marii Loji Naţionale a Franţei. La 24 iunie 1995 în baza lojilor anterior inaugurate pe teritoriul Rusiei inaugurează şi luminează Marea Lojă a Rusiei, sub jurisdicţia căreia lucrează şi activează circa 20 de loji, care permanent iniţiază noi membri. Marea Lojă a Rusiei a fost recunoscută ca fiind regulară, iar ea a stabilit aproximativ o sută de relaţii de fraţietate cu alte jurisdicţii mari din lumea întreagă.

Câteva precizări cu privire la activitatea lojilor masonice din Rusia actuală: În luna aprilie 1991, Marele Orient al Franței a înființat la Moscova, după o lungă perioadă de întrerupere de activiate, prima lojă rusă. Alte ordine occidentale acceptate au facilitat apariția unor Loji noi. În anul 1995 a fost organizată în Rusia așa zisa ”regulară” ( adică recunoaștere din partea Marei Loji a Angliei), întru ascultare, - Marea Lojă a Rusiei. Paralel, au continuat să existe și lojile masoneriei de tip liberal cum ar fi Loja ”Moscova”( spre exemplu, Marea Lojă a Orientului Francez și Marea Lojă a Franței), care a fost înființată în anul 1997. (http://www.logemoscou.org/_istrus.htm) . Trebuie spus că riturile masoneriei ruse participă la activitățile altora, interferează în activități și-și împărtășesc din bogata lor experiență. Astfel, în luna ianuarie 2013 comunitatea masoncă egipteană din Rusia, reunită în Loja «Imhotep» a participat la ședințele Lojei ”N.I.Novikov” № 1330 din or.Moscova, ce aparține Marii Loji a Orientului francez. Loja ”Nikolay Novikov” a fost înființată la data de 30 august 1991 la Moscova și face parte din Marea Lojă a Franței, registrul căreia are numărul 1330. Loja a fost denumită în memoria marelui iluminist rus, istoric, scriitor, filolog, editor de cărți și mason Nikolai Ivanovici Novikov. Loja ”Nikolai Novikov” reprezintă un atelier al Marii Loji a Franței și se raportează la regulamentele și statutul Ritului Scoțian Antic și Acceptat, una dintre cele mai vechi sisteme de iluminare masonică, unde simbolismul trezește la viață forțele umane, care orientează trepatat și armonios autocunoașterea și dezvoltarea personală, creând individualitatea care trebuie să devină parte integrantă al unui tot întreg social și universal. În anul 1999, estimativ douăzeci de Frați din diferite audiențe au decis să revigoreze Marele Orient al Popoarelor Rusiei și, prin urmare, organizează prima lor Lojă, pe care o denumesc ”Pitagora”(de factură Memphis-Misraim). Întrucât majoritatea fraților care au constituit această lojă, anterior, au fost inițiați în Marele Orient al Franței, la baza MOPR au stat de la bun început principiile masoneriei liberale. În lucrările Ordinului se utilizează ritualuri istorice, prin conservarea tradițiilor și a terminologiei, regăsite în arhivele emigrației rusești din lojile ”Astreya”, ”Pușkin” și ”Steaua de Nord”, dar și-n loja franceză ” Jérôme Lalande” și altele. În primul deceniu al existenței sale MOPR s-a concentrat pe studiul moștenirii istorice. În luna februarie a anului 2011 a luat lumină prima Lojă feminină rusă ”Ursa Mare”, iar, ulterior, după ce s-a înființat treui bărăbătești, a fost înființată și una mixtă. Până a fi înființată prima lojă feminină rusă, mai activau și activează femeile care împătășesc idealurile masoneiriei universale în cadrul societății ”Kameya” de pe lângă Marea Lojă Feminină a Franței. În activitatea sa Marele Orient al Popoarelor din Rusia se conduce de Constituția, regulamentul general, obiceiurile și tradițiile masoneriei liberale. Marea Lojă gestionează cu toate lojile care se află sub jurisdicția sa și reprezintă interesele comune ale acestora. Marele Orient al Popoarelor din Rusia desfășoară o activitate filantropică activă în Rusia și-n strănătate.

Bibliografie: Robert Firck Guld, O scurtă istorie asupra masoneriei. Platonov O.A., Conspiraţia masonică din Rusia. Colecţii de istorie a masoneriei. Din arhivele lojilor masonice, poliţie şi KGB, Москва, editura Algoritm, 2011 Русское масонство: XVIII – первая четверть XIX вв. – Петроград: тип.Б.М. Вольфа, 1916. Капитул Феникса. Высшее тайное масонское правление вРоссии (1778-1822 гг.). – СПб.: Государственная публичная историческая библиотека,2000.12. Вернадский Г.В., Русское Масонство в царствование Екатерины II. – Петроград:тип. Акционерного о-ва тип. Дела в Петрограде, 1917.2. Пыпин А.Н. Масонство в России. М., 1997. Шумигорский Е.С. Император Павел I и масонство// Масонство в его прошлом и настоящем. М., 1991. Т. 2. С. 148. Ю.Е. Кондаков, Запрет» масонских лож Николаем I(на материалах Главного управления почт) Брачев В.С., Масоны в России: от Петра I до наших дней Masoneria ezoterică în Rusia sovietică, Documente anul 1923-1941, Moscova, editura ”Minuvșie”, anul 2005 I.Z. Bestujev, Al Treilea Reih și a Treia Romă în drama istoriei mondială, Moscova Editura Lumea Cărții(К н иж ны й Мир) , 2009 http://www.logemoscou.org/_istrus.htm http://memphis-misraim.ru/library/articles/