Nicolae Edward Luttwak: Strategia geoconomică în logica păcii sau a războiului?

N.Edward Lutwak este adeptul conceptului de „Grand strategy” în materie de geopolitică, geoeconomie și artă militară. Lucrăririle de referină ale lui Luttwak sunt „Strategia: Logica războiului și a păcii” (The Strategy: Logic of War and Peace), „Turbo-capitalism: Învingători și învinși în Economia Globală” (Turbo-Capitalism: Winners and Losers in the Global Economy), „De la geopolitică la geoeconomie: logica conflictului, gramatica comerțului” (From Geopolitics to Geo-economics: Logic of Conflict, Grammar of Commerce), „Strategia Imperiului Roman” (The Grand Strategy of the Roman Empire), „Strategia Imperiului Bizanț” (The Grand Strategy of the Byzantine Empire), „Marea Strategie a Uniunii Sovietice” (The Grand Strategy of the Soviet Union), etc. Nicolae Edvar Luttwak consideră că în Rusia nu se observă mecanisme bine înțelese și bine elaborate în ceea ve privește asigurarea unei trambuline pentru oamenii talentați și ambițioși care vor să ajungă în mediul elitei puterii. Inclusiv această trambulină nu este orientată către persoanele, pe care ar putea să-i crească și să-i educe statul și care ar deveni o birocrație geoeconomică activă. Ilustrul geopolitician american ilustrează sumbru situația din statul rus și susține că dacă în țările occidentale cariera militară și diplomația tradițională nu mai reprezintă o cale prin care se poate ajunge în cadrul elitelor naționale, în Rusia nu au apărut noi sfere în care să fie realizate ambițiile într-un altfel de format. Deocamdată în Rusia nu s-au format condițiile care să invoce un model practic predestinat sferei geoeconomice globale. Încă în Rusia nu au fost concepute noi itinerarii și „lifturi sociale” care ar asigura accesul oamenilor, care dispun de profesionalism și noi viziuni, în structura elitară a puterii și în funcțiile înalte din sistemul birocratic. În cazul în care elitele puterii ruse vor avea scopuri geoeconomice de anvergură și vor dori să participe serios în cadrul jocului geopolitic, atunci ele vor avea grave probleme legate de executanții proiectelor și strategiilor care vor fi lansate să exploreze geospațiul. Iată de ce Edward Luttwak nu menționează Rusia ca pe o țară geoeconomică activă, precum sunt indicate țări ca Marea Britanie, Statele Unite, Franța, China și Israelul. Încă în anii 90 din secolul XX Luttwak sublinia ascensiunea Chinei și că reprezintă un real competitor al Statelor Unite și, după destrămarea Uniunii Sovietice, identifica Rusia ca pe un partener și potențial aliat, nicidecum ca pe un inamic. În calculele geopolitice, potrivit raționamentelor lui Luttwak, Rusia poate juca un rol important, chiar dacă nu mai deține statutul de superputere și de țară geoeconomică activă. În cazul în care Rusia ar intra într-o alianță cu China, Pakistanul și Iranul, menținând relații puternice cu India, atunci China ar obține un succes provizoriu asupra SUA, iar în cazul în cae Rusia va sprijini SUA atunci va învinge alianța Americii și a Europei. În Internet a fost plasată înregistrarea video a lecției lui N.Edward Luttwak de la Institutul de stat de relații internaționale de la Moscova, din 22 februarie 2011, organizată de Fundația” Strategia-2020” , care a produs o reacție negativă din partea mass-mediei, politologilor și a geopoliticienilor ruși. Geopoliticianului american i s-a imputat faptul că vrea să scindeze Rusia în șapte unități. Această reacție a confirmat una din tezele lui Luttwak: rușii știu să fie fascinați de cineva sau ceva, fie să nutrească o ură inimaginabilă. Dar în politica reală nu există dragoste și prietenie, ea se bazează exclusiv pe un parteneriat temporar: „În orice caz, dacă Rusia a intrat în zona de acțiuni a grand strategy, atunci aceasta înseamnă că noi trebuie să-i studiem logica și gramatica, dar și logica și strategiile comportamentului cotidian a altor participanți din jocurile geoeconomice”. Paradoxurile războiului: între războiul clasic și războiul combinat Edward N.Luttwak ” enunță o axiomă dedicată strategiei păcii și a războiului: ca să ne apărăm trebuie să fim pregătiți să atacăm în orice moment. Sfera strategiei este străpunsă de o logică paradoxală, distinctă de logica unilaterală, de care ne conducem în majoritatea aspectelor vieții. Ea reprezintă o competiție în care se interrelaționează producția și consumul, comerțul și culturile, relațiile sociale sau familiale, politica internă a statului în care este ales guvernul, adică este o luptă și o competiție care rareori este menținută prin legi și obiceiuri stabilite. Războiul reprezintă reversul vieții pașnice. Într-un război trebuie să gândești mult mai rapid decât inamicul, să fii iscusit în planificarea acțiunilor, ”să te așezi pe coadă inamicului” asemeni avioanelor de vânătoare și să menții coezinea, spiritul de luptă treaz și să depășești obstacolele din cale. Trebuie să gândești că inamicul este înzestrat cu puteri proprii, că dispune de o armă letală, că are voință și o inteligență militantă. Misiunea este să-l faci pe inamic să fie incapabil să reacționeze la acțiunile pe care le coordonezi, să-l pui pe picior greșit, să te joci cu el și să-l determini să-și minimalizeze capabilitățile și forța de reacție. Este preferabil să-ți asumi decizii paradoxale, conform unei teze larg împărtășite de experții militari care se referă la viziunea războiului astfel încât acțiunile militare să se poarte pe liniile de război mai puțin așteptate. O decizie paradoxală, neașteptată îl poate pune pe inamic în situația în care își poate pierde forțele și resursele. Sunt câteva dintre recomandările marelui geostrateg militar american, de origine română, a lui Nicolae Edward Luttwak. Viziunea dominantă a războiului în secolele 17 și 18, mai ales în Occident a constituit-o războiul interstatl, care îmbrăca forma campaniilor militare și era desfășurată de forțele miliatre. Numai că și în acele vremuri erau utilizate și alte forme ale războiului, cum ar fi capcanele și „micile războaie” (small wars) împotriva partizanilor și răsculaților. Istoria militară ne vorbește foarte convingător că aproape toate statele și în toate secolele atunci când s-a desfășurat un război concret au fost combinate diverse forme de contracare militară și acestea sunt o normă în arta militară, fie că ele au avut loc în alte perioade ale istoriei sau că acestea au loc astăzi. F. Hoffman a lansat și utilizează conceptul „războiul hibrid” pentru secolul XXI . Fiecărei epoci îi sunt caracteristice formele războiului său, care solicită elaboarea unui dicționar corespunzător pentru a fi descris, și în care conjuncțiile speculative trebuie să aibă scopul prin care trebuie să cuprindă realitatea schimbătoare și să aibă șansa predicției viitorului. Hoffman consideră că epoaca contemporană trebuie caracterizată prin procesul de hibridizare, în cadrul căruia se amestecă formele tradiționale ale războiului, crima organizată, conflictele iregulare și terorismul. Ca să fie caracterizată noua realitate militară, e necesar ca să fie introdus conceptul de “război hibrid”, un termen care permite să ilustreze cel mai bine modificările importante ale caracterului războiului. În calitate de rezumat Hoffman a formulat câteva teze, care, potrivit opiniei lui, sunt necesare ca să intre în dezbaterile și discursurile războiului din secolul XXI: - elementul cheie îl reprezintă identificarea războiului; - războiul nu reprezintă acțiunile militare, desfășurarea unor ciocniri armate, distrugerea obiectivelor, etc; - viiziunea americană a războiuliui și a acțiunilor militare se rezumă la înțelegerea și identifcarea bătăliei, iar războiul trebuie să fie depozitat în memorie. Trebuie să priviți cu multă atenție și luați în considerație factorii socio-culturali, tehno-economici și geo-quantificatori ai războiului; - războiul reprezintă o realitate în desfășurare, percepția, setul de concepte și lexicul trebuie să se dezvolte, ca să fim în stare să cuprindem o astfel de evoluție; - noile condiții ale descrierii și expunerii ca și deciziile solicită un nou tip de armament pentru a eficientiza la maximum reacția și noile metode creative și concepții. În schimb, prof. Antulio Ecevarria consideră că în cercurile academice se depun eforturi ca să fie identificat un înțeles și o conceptualizare a războiului epocii post-Clausewitzene, să fie identificat sau igienizat conceptul de război conform timpurilor actuale. Ca exemplu el face referire la teoria „noului război” (new war), care a apărut în anii 90 și a fost aplicată în afara contextului european, prin care natura războiului se poate modifica sub impactul noilor tehnologii și forme pe care le îmbracă războiul. Până în prezent în mediul militar existau dezbateri care se refereau dacă războiul dispune de o adoua ”gramatică”, care s-ar baza pe operațiunile rebelilor/răsculaților. În prezent putem considera că războiul din Ucraina a îmbrăcat parțial o formă „hibridă”, dar în care nu observăm atacuri prin satelit, roboți militari și sisteme combinate militare de ultimă referință, dar dispunem de o avalanșă de informații și dezinformații internautice și mediatice. Eu unul mă întreb dacă avem totuși un război „hibrid” sau este un război combinat, din secolul XXI, în care este testată cea de-a doua gramatică a războiului?