Orientul Mijlociu este amplasat geografic în Asia Occidentală și Nordul Africii (în discursul istorico-politic arab este reperat ca Mashric și Magreb), unde se află țările arabe, inclusiv în cele doup regiuni ale Administrației naționale Palestina -țărmul vestic al râului Iordan și sectorul Gaza, care dispunde calitatea de membru a Ligii statelor arabe, create în anul 1945 și Israel.
Semnificația Golfului Persic în politica globală.
Orientul Mijlociu reprezintă unul dintre cele mai importante regiuni nodale a lumii contemporane în relațiile politice, energetice, de transport și în plan comercial.
Orientul Mijlociu reprezintă unul dintre depozitele de resurse energetice de pe glob. În ultimele decenii regiunea a devenit o zonă geografică tensionată.
Mai mulți actori politici desfășoară bătălii, inclusiv războaie sângeroase, în vederea controlului puterilor politice a unor state din regiune, pentru controlul resurselor energetice, a distribuirii produselor acestora și a formării sistemului comercial mondial. În competiția economică și politică participă activ majoritatea puterilor lumii, cât și regimurile din zonă.
Însemnitatea economică a Golfului Persic
Harta resursrelor energetice din lume (în %):
a. petrol
Orientul Mijlociu – 61;
Eurasia (Rusia și țările din fostul spațiu exsovietic-CSI) – 10,3;
Africa – 9,4;
America Centrală și de Sud – 9%;
America de Nord (SUA, Canada) – 5,7;
Asia și Oceania – 3,3;
Europa – 1,3;
b. gaz
Orientul Mijlociu – 41,1;
Eurasia (Rusia și țările din fostul spațiu exsovietic-CSI) – 30,1;
Africa – 8,2;
Asia și Oceania – 8,1;
America Centrală și de Sud – 4,3;
America de Nord (SUA, Canada) – 4,9;
Europa – 3,3.
În aparatul critic al politologiei mondiale/ geopoliticii/ relațiilor internaționale au intrat numeroase concepte care au fost aplicate atunci când este analizată situația geopolitică a Orientului Mijlociu: – colonialism, neocolonialism, globalism, Est-Vest, Nord-Sud, prima lume, cea dea doua lume, a treia lume, țările lumii libere, lagărul socialist, burjuazie, imperialism, sistem feudal (până la implozia URSS și sfârșitul lumii bipolare până în anii 90 din sec. XX) sau „ciocnirea civilizației”, brâu a instabilității, teatru de război, revoluții și războaie hibrid, securitate societală, terorism în reța, terorism prin anonimat, război proxies, regiune turbulentă, războaie regulate și iregulate, războaie convenționale și non-conevenționale, etc. (în actualitate). Încercând a înțelege specificul regiunii și modul de diseminare a tipologiei conflictelor și situațiile din regiune laboratoarele anumitor state și puteri mondiale aplică diverse concepte și metodologii asupra regiunii, a popoarelor, statelor, resurselor, grupurilor etnopolitice și etnoconfesionale, a relațiilor comerciale și financiare, etc.
Astăzi vorbim despre globalizare care posedă un paler imens în care se configurează tendințele.
Prin globalizare înțelegem:
• un caracter de acțiune de la distanță, care este realizat de/în societăți;
• o comprimare a spațiului și timpului;
• o aprofundare a interpedențelor pe care o realizează actorii politici și economici;
• o comprimare a lumii ce produce o eroziune în cadrul frontierelor geografice și a barierelor;
• o reorganizare globală a raporturilor din perspectiva puterii.
***
1.Vitrina actorilor din regiunea Golfului Persic în geopoliticA
Specificul configurației geopolitice reclamă o intensificare a puterilor globale și regionale în derularea de acțiuni și proiecte în regiune. În primul rând ne referim la superputerea mondială care este SUA și a geostrategiilor sale. În același timp, trebuie să subliniem faptul că în ultimele decenii coliziunile din geopolitică reclamă regiunea ca fiind cea mai tensionată, periculoasă și explozivă pentru marea parte a regiunilor de pe glob.
O altă particularitate a vieții politice a zonei Golflui Persic constă în faptul că contradicțiile interstatale din regiune au devenit secundare, lăsând locul factorilor externi să-și expună strategiile și interesele geopolitice.
- Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Numeroase state din regiune au rămas aliate și au văzut în polul occidental un aliat strategic în actorii euroatlantici sau au le-au considerat inamice și au purtat o politică în asentiment cu modul său vizionar și empativ.
Statele euroatlantice au obținut un control strategic în anii 80-90 ai sec. XX-lea în regiune și exercită o anumită influență în regiune. Paradoxal, regimurile monarhice sunt muly mai deschise către polul occidental în contrast cu state ca Iranul, care este orientat mai mult spre Rusia și în ultima perioadă spre China. Iranul a devenit o resursă de exportare a terorismul ilicit în zonele adiacente care are menirea să descurajeze factorul occidental.
Japonia și China, forțe din altă zonă geografică manifestă un interes sporit pentru regiunea Orientului Mijlociu, a Golfului Persic. Pentru că există o lipsă a resurselor energetice în propriile țări aceste țări s-au (re)orientat geoeconomic în vederea asigurării lor cu produse energetice către Orientul Mijlociu.
În ultimele decenii Guvernul nipon a devenit unul dintre cumpărătorii importanți de resurse energetice de la producătorii locali.
În vistieria Japonia intrau impozite din partea companiilor importatoare de petrol. Printre partertenerii companiilor nipone din Orientul Mijlociu se remarcă Arabia Saudită, Kuweit, Iran, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Japonia nu achiziționează exclusiv resurse energetice, ci participă alături de comaniile locale la procesele de cercetare și extracție petrolieră și a gazului, inclusiv stabilește un control optim legat de extragerea de produse energetice și de furnizare a lor în economia niponă.
În anul 1998 Arabia Saudită și Japonia semnează Declrația comună de parteneriat în sec. XXI, care prevede dezvoltarea activă a cooperării politice și economice. Acorduri similare le-a încheiat Japonia cu mai multe guverne din Orientul Mijlociu. În acest mod, Tokio și-a proiectat forța geopolitică activă în regiune și participă la procese de reglementare politică în Orientul Mijlociu.
Republica Populară Chineză desfășoară o politică de achiziționare a resurselor energetice, inclusiv din Orientul Mijlociu. Forța economică a Chinei se află pe un trend ascendent și Orientul Mijlociu, grație resurselor sale energetice de pe piața mondială, a devenit un furznior important pentru statul chinez. Prin urmare, China a devenit al doilea mare cupărător de resurse energetice din Orientul Mijlociu.
China a ajuns unul dintre factorii importanți în geopolitică și geoeconomie în lumea contemporană, un competitor al SUA, UE, dar și a Rusiei pe arena mondială și desfășoară o politică activă în regiune.
Chiar dacă dispune de un parteneriat cu Rusia, China a aplicat tehnici specifice de diminuare a ponderii statului rus în geoeconomie, atunci când a sporit importul de petrol și de gaze din lumea arabă și Iran. Pe de altă parte, China a contribuit și influențat radicalizarea societăților islamice din anumite comunități din Orientul Mijlociu, în special din lumea arabă.
Orientul Mijlociu în virtutea poziționării sale geografice, a însemnătății sale politici și a potențialului său economic, în special în sfera resurselor energetice, mereu a reprezentat un interes special pentru Federația Rusă. Acest actor politic se consideră succesorul de drept al URSS-ului și a moștenit prioritățile de politică externă, care au stat la baza vechiului aparat de stat și pe care le desfășura decenii la rând Uniunea Sovietică în Orientul Mijlociu. Indiscutabil, cursul de politică a URSS-ul a fost supus unei revizuiri, pentru că Rusia nu dispunea de oportunitățile URSS-ului și nu putea emite pretenții că ar fi o superputere mondială, pentru care politica regională purta un caracter instrumental. În alt context, modificarea paradigmei din cadrul relațiilor internațional și falimentul modelului bipolar presupunea abandonarea bazelor fundamentale pe care era setată politica sovietică. Aici ne referim la dispariția contradicției ideologice care presupunea o confruntare dură pe care purtau principaluu jucători pentru extinderea geografică a sferelor lor influență. Bipolaritatea a fost substituită de forța asimetrică economică și militară pe care principalele state le desfășoară: consolidarea unor entități statale și alianțe, capabile să echilibreze situațiile geopollitice din anumite regiuni și să edifice un mare centru de putere globală care să domine în cadrul relațiilor internaționale sau să contracareze apariția și consolidarea unui singur nucleu de putere globală.
Interesele ruse contemporane pentru Orientul Mijlociu se împart în două grupuri:
1. tradiționale, dictate de problemele de securitate. Acestea sunt formulare și au ca scop preîntâmpinarea și descurajarea instabilității a cărei influență poate să se răspândească înspre frontierele rusești. Frontierele dislocate pe perimetrul fostului URSS nu sunt bine echipate și performante, pătrunderea ideilor radicale sau a purtătorilor săi în Caucaz, pe Volga, în Asia Centrală pot proiecta o Rusie vulnerabilă. Amenințarea militară, concentrarea armatelor străine, războiul civil care se manifestă în unele dintre statele din Orient, conflictele și actele teroriste trezesc îngrijorare la Moscova.
2. economice și de prestigiu, care trebuie să arate că interese Federației Ruse reclamă un statut de mare putere, care dispune de o proprie abordare asupra situației globale și regionale. Pe de altă parte interesele de apărare și proiecție economică, în special în sfera resurselor energetice și în cea a complexului militar industrial, care furnizează arme țărilor din regiune, rămân prioritare și pentru statul rus. Operațiunea Federației Ruse în Siria a însemnat o focalizare a statelor și grupurilor media pe tipologia politică și resursa valorică pe care o desfășoară statul rus în Orientul Mijlociu, în special după intervenția Rusiei în Ucraina (2014-anexarea Crimeei și inaugurarea unui teatru de război în estul ucrainean). Din perspectivă geostrategică și militară acțiunile Federației Ruse în Siria ua fost fără precedent: combinarea forțelor militar-maritime și a forțelor cosmice aerierne, aplicarea factorului impredictibilității la nivelul strategiei și a deciziei politice, un avansat nivel de coordonare militară.
Politica rusă în Siria s-a format pe o viziune complexă de idei și abordări conceptuale:
a. Situația din Siria i-a oferit o oportunitate Federației Ruse să-și demonstreze capabilitățile de actor important pe arena internațională, după ce URSS-ul s-a destrămat și se formase o percepție internațională că prăbușirea sistemului bipolar a arătat că în războiul rece Rusia ar fi suferit o înfrângere usturătoare.
b. Federația Rusă consideră că extinderea sferei de influență a Alianței Nord Atlantice și ignorarea intereselor naționale pe care le are Rusia pot fi interpretat ca fiind unele care să stabilească o ierarhizare în cadrul relațiilor internaționale iar statului rus i-ar reveni un rol secundar și că ar fi partener economic slab.
c. Tendința Federației Ruse de-a determina SUA, UE și alți actori internaționali să fie deschis subiectul delimitării sferelor de influență.
d. Perecepția grupurilor politice din Rusia care au văzut Orientul Mijlociu ca o arenă internațională în care poate fi contracarat Occidentul și să-i fie diminuată semnificația în anumite domenii vitale și regiuni strategice.
e. Sprijinul acordat regimului Asad de către Rusia trebuie văzut ca unul rațional, legat de un aliat strategic în care statul rus își are baze militare și contracte serioase în mai multe domenii, inclusiv a comerțului militar.
f. Atenția sporită pe care o alocă politica rusă situației din Siria ne înseamnă că interesele Federației Ruse sunt fixate exclusiv pe această țară în regiune. Sunt extrem de importante relațiile Federației Ruse cu Arabia Saudită și Iranul, foarte importante îi sunt relațiile cu Egiptul, Iordania, Israelul (cu care a stabilit o platformă de cooperare geoeconomică extrem de avansată, în special Gazpromul), dar și cu o suită de actori non-guvernamentali.
j. Rusia are un parteneriat strategic cu Iranul, considera o sursă de insecuritate în regiune datorită laboratoarelor sale geostrategice, care proiectează exportul revoluției islamice și apariția unui superstat islamic, la dispoziția Iranului.
g. Rusia s-a revendicat ca apărătoare a creștinității de tip oriental și pare suspect faptul că sprijină un regim sirian care a încercat să impună „Pax Siriana” în Liban, țară în care creștinii erau masacrați de musulmanii din Hesbolah(care acționa sub comandament iranian). Proiectul „Pax Siriana” este o creație a Iranului, iar Siria lui Asad a reprezentat o țară care a operat în cadrul proiectelor geopolitice ale Iranului.
Un alt factor extern, care devine din ce în ce mai mult important în lumea islamică, în special în Orientul Mijlociu (Golful Persic) îl reprezintă mișcarea musulamană radicală. În mare parte, această ascensiunea și extinderea razei de demarcație a mișcării musulmane radicale a fost posibilă ca urmare a proiectelor de islamizare pe care le-au furznicat în ultimele decenii Iranul și alte state interesate să cultive agresivitatea islamică. Această agresivitate a fost orientată către Occident și în special către SUA. Folosindu-se de nemulțumirile oamenilor simpli și a unor grupuri sociale bogate interesate să existe o agresiune externă, aceste mișcări orientează percepțiile și viziunile lor, dar și nemulțumirile din societate, în scopul radicalizării comunitățile locale și invocă un anume tip de război care trebuie să combată inamicul extern, dar și pe trădătorii și cercurile corupte de la guvernare ce acționează în interiorul țării/ țărilor lor.
În schimb, cum se relevă configurația forțelor politic din Orientul Mijlociu și care sunt pozițiile și orientările statelor din regiune în primele decenii ale sec. XXI?
*
Pe fundalul „trezirii arabe” a crescut ponderea puterilor regionale, în special a Turciei, Iranului, Israelului, Arabiei Saudite, Qatarului. Acești actori geopolitici aspiră să-și consolideze statutul de centru de putere regional și în acest fel au intrat în competiție unul cu altul aspirând să obțină sprijin internațional și să exercite influență asupra statelor care au intrat în arena turbulenței politice și a contradicțiilor interne.
A sporit rolul regional a unor organizații din regiune – Liga statelor arabe, Consiliului de cooperare a statelor arabe din Golful Persic - și a organizațiilor internaționale –Organizația cooperării islamice, Mișcarea de nealiniere, Organizația Națiunilor Unite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu