3. Tipologia eurasianismului în Asia

În condițiile în care lumea se globalizează și domină procesele de regionalizare, se cere, în actualitate, să fie efectuată o analiză a dezvoltării globale/regionale și să fie emise predicții cu privire la spațiul geopolitic eurasiatic. Indubitabil, una din problemele din domeniul analizei și predicției geopoltice, care trezește neclaritate și suspiciune, o reprezintă caracterul identitar al diverselor civilizații, specificul fiecărei regiuni care aparține continentului Eurasia. Spațiul geopolitic eurasiatic formează nouă din cele 12 civilizații: occidental-europeană, est-europeană, eurasiană, chineză, indiană, japoneză, islamică/musulmană, oceanică, budistă și nord-americană, ultima în calitate de actor global. În centrul formării spațiului geopolitic al Eurasiei se află civilizația eurasiatică și două civilizații partenere: chineză și hindusă. Majoritatea cerceătorilor ruși/eurasiști consideră că, actualmente, în calitate de bază instituțională și instrument al dezvoltării civilizației eurasiatice se exprimă Comunitatea Statelor Independente. Ei susțin că atât China, Kazahstan, Kârgâzstan, Turkmenistan și Uzbekistan participă în cadrul Organizației de Cooperare de la Șanghay (alături de China), iar India are statutul de observator. Prin urmare, Organizația de la Șanghay unifică sub cupola sa trei civilizații din spațiul eurasiatic, care au au niște indicatori geoeconomici extrem de impunători. În prezent, datorită acestei percepții sunt evaluate capabilitățile Organizația de la Șanghay și rolul unui nucleu pe care ar urma să-l exercite în viitoarea construcție al spațiului Eurasiatic. În acest context, sunt examinate formele organizaționale: de la cele externe, care întrunesc acordurile economice și militare, organizațiile internaționale, până la cele interne, instrumentul care trebuie să asigure dezvoltarea spațiului eurasiatic. Dum cum afirmă eurasianiștii, dezvoltarea trebuie să se producă în mod firesc și să aibă un caracter natural, iar poziția fiecărui actor, implicat în procesul de formare a construcției geopolitice eurasiatice, în care se află o civilizație concretă, trebuie să fie determinantă pe parcursul fiecărei etape de dezvoltare. Analiza retrospectivă a dezvoltării civilizațiilor din perioada anilor 1970–2000 ne redă calitatea proceselor comulative și referențiale, problemele care au influențat formarea spațiului geopolitic din Eurasia în secolul XXI . Variana Federației Ruse și a Kazastanului. Eurasianiștii consideră că țările din CSI (dar și Serbia, Mongolia, etc.) trebuie să se integreze conform terminologiei lui Nursultan Nazarbaev în” Uniunea Eurasiatică” (într-un” stat-continent”, în Statul Eurasiatic) care ar avea o economie comună, artere de transport comune, cu un sistem colectiv de securitate și un sistem comun a organelor de reprezentare. Există trei viziuni eurasianice: 1. Eurasianismul Moderat (Moderate)-” extinderea frontiereleor ruse ărin includerea în componența Rusiei-Eurasiei numai a Ucrainei și Bielorusiei, adică aici remarcă un” eurasianism Slav (Slavic); 2. Eurasianismul Extrem (Extreme)- extinderea frontierelor rusești până la frontierele fostei URSS, ceea ce se poate numi ca fiind” eurasianismul Sovietic (Soviet) . 3. Eurasianismul Utopic (Utopie)- este un proiect fantasmogoric al geopoliticianului Alexandr Dughin , care avansa scenariul formării unei uniuni statale a Rusiei Eurasiatice, care începând din anul 2006 până-n anul 2014 urma să cuprindă nu doar statele din CSI, ci și Albania, Macedonia, Mongolia, Serbia, Muntenegru, dar în baza unor angajamente speciale trebuia să includă ca membri asociați și Bulgaria, Ungaria, Grecia, Israelul, Libanul, Republica Popular Democratică a Coreiei, Polonia, Siria, Slovacia, țările Baltice, România, Turcia, Croația, Cehia și Coreea de Sud . În alt context, eurasianismul fiind critică față de ortodoxia liberal-capitalistă, iar inițial liderii eurasiști au receptat cu anumită prudență viziunea lui Anatol Ciubais legată de” Imperiul liberal” , unul din liderul curentului geopolitic al geoeconimiei rusești, potrivit căreia Rusia prin intermediul expansiunii economice poate și trebuie să-și restabilească influența în spațiul postsovietic, mai târziu au salutat și îmbrățișat această opțiune și au desemnat proiectul de reclădire a imperiului rus ca fiind unul din patrimoniul” liberal-eurasiatic” . Nemulțumirile Kazahstanului față de viziunea eurasianianismului rusesc Dar care sunt pretențiile și nemulțumirile a unuia din fondatorii Uniunii Eurasiatice? Nemulțumirile și pretențiile legate de Uniunea Eurasiatică și Uniunea vamală, expuse de președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev sunt: - Inițiativele politicienilor ruși pot să pună Kazahstanul nu numai într-o dependență economică, dar și în una politică; - Din partea Rusiei decurge o activitate concretă de restabilire a Uniunii Sovietice; suveranitatea Kazahstanului poate să devină extrem de amenințată; – Kazahstanul de multe ori își reglementează mai multe legi din cadrul Uniunii vamale după ce se pune în acord cu Rusia; dacă nu va fi format o nouă, mult mai strânsă uniune, atunci, indubitabil, aceasta va culmina cu pierderea independenței de către stat; - Rusia desfășoară o poltică planificată și quantificată de edificare a unei uniuni analogice URSS-ului. Dacă o astfel de uniune va fi creată, atunci idependența noastră economică va fi pusă sub semnul întrebării; - O integrare profundă cu Rusia provoacă probleme economice serioase; - Inițiativa dată conduce către o fuzionare cu Rusia; - ”integrarea economică” ne conduce către neocolonialism; - Independența economică și politică sunt strâns legate una de alta: o dependență economică se transformă în mod automat într-o dependență politică, și aceste relații se construiesc între niște țări care dispun de mprimi diferite și de alți parametri: - Integrarea cu Rusia va culmina prin înghițirea Kazahstanului; - Aderarea la Uniunea Eurasiatică trebuie să decurgă în mod natural, și dacă Rusia va renunța la nostalgia după supremația sovietică și va fi dispusă să coopereze în mod egal, acesta va deveni atractiv și pentru noile state; - Aderarea Republicii Kazahstan la Uniunea Vamală ca rezultat - prețurile pentru consumatorul de rând din Kazahstan au urcat continuu în sus; - Integrarea cu Rusia a produs un rezultatul nul; - Cele mai importante fragmente ale biznessului din Kazahstan vor fi cumpărate de marele biznes din Rusia; - Proiectele pentru bizness, propuse de Moscova, în detaliu amintesc de o reîntoarcere la URSS și la economia planificată; - Ucraina în cadrul CSI va fi împotriva oricărui tip de integrare cu Rusia; - Formarea Uniunii Eurasiatice va pune într-o situație dificilă Kazahstanul în plan internațional și în relațiile cu Occidentul: SUA, Europa și Turcia, dar și cu China; - Formarea Uniunii Eurasiatice, în care Rusia va juca rolul principal, reprezintă singura cale de supravețuire a Rusiei și a elitei contemporane pe contul suveranității Kazahstanului; - Kazahstanul va pierde controlul asupra frontierelor sale externe, care vor deveni frontierele Uniunii vamale și a Uniunii Eurasiatice; - Ca rezultat a formării Uniunii vamale suferă producătorii din Kazahstan, transportatorii și multe alte sfere economice; - Formarea Uniunii Eurasiatice poate să însemne în fapt eliminarea de pe agenda zilei a aderării Kazahstanului la Organizația Mondială a Comerțului. Organizațiile integraționiste din cadrul proiectului Uniunea Eurasiatică Prezenta politică de resuscitare a comunității postsovietice se exprimă prin trei niveluri integraționiste: - Comunitatea Statelor Independente (CSI) la care participă 11 state din spațiul postsovietic, 5 state care aparțin de EvrAzEs și 3 țări integrate în Uniunea vamală). În prezent opt state postsovietice s-au înțeles asupra Zonei liberului comerț, iar Kârgâzstanul și-a propus aderarea definitivă la Uniunea vamală. Președintele Federației Ruse Vladimir Putin, acum trei ani, în perioada când avea calitatea de premier, enunța proiectul de edificare a unei uniuni alternative Uniunii Europene, preluând din concepția, experiența și tehnicile comunității europene. Un fel de coppy-paste” eurasiatic”. De la instalarea în funcția de președinte și, ulterior, ca șef de guvern Vladimir Putin a mizat să readune sub orbita Rusiei fostele periferii, republicile postsovietice. Acordul care preconizează edificarea unei Zone a liberului comerț prevede ajustarea și coordonarea spațiului postsovietic, a fost semnat la ședința CSI de la Sankt Petersburg din 8 decembrie 2011. Deocamdată Moscova nu a reușit să ajungă la un acord cu majoritatea actorilor din comunitate (Azerbaidjan, Uzbekistan și Turkmenistanul și-au luat o pauză reflexivă mai îndelungată) și nici asupra aspectelor din acord (ori conform documentului se prevede confiscarea, nu la toate mărfurile, care ar putea să circule liber și să deplaseze în interiorul zonei și să nu fie taxate).” Aceasta se referă la acele grupe de mărfuri care formează bugetele țărilor. - A explicat Putin- Pentru Rusia aceasta este reprezentată prin sursele energetice și metale, dar și prin altele” . În ultima perioada Kârgâzstanul a manifestat doleanța de-a adera la Uniunea vamală. Inițial Kârgâzstanul a lansat ideea că vrea să adere în primăvara anului 2011. Numai că pentru a adera la Uniunea vamală, Bișkek-ul trebuie să-și rezolve problemele legate de asigurarea a zecilor de mii de cetățeni kârgâzi care nu au un loc stabil de muncă, obligați să îndeletnicească cu specula, pentru că aceștia achiziționează mărfuri din China și le vând în alte țări, inclusiv în țările din Uniunea vamală (în Rusia și Kazahstan, iar în Uniunea vamală acest tip de activitate/re-exportre este interzisă), ceea ce deranjează strategia economică a Moscovei. Un alt actor din siajul geopolitic postsovietic care a manifestat intenția să adere la Uniunea vamală este Tadjikistanul. Numai că Tadjikistanul nu are frontiere comune cu Bielorusia, cu Kazahstanul și nici cu Rusia, iar subiectul aderării la organizație va deveni actual doar în contextul aderării la Uniunea vamală a Kârgâzstanului. Uniunea Vamală (UV) este constituită să avanseze o integrare după parametrii economici, iar OTSC este concepută ca o organizație ce conferă o integrare în sfera de securitate. Conform statutului OTSC, statele participante la Tratatul de securitate colectivă din 15 mai 1992 activează în strictă conformitate cu angamentale asumate de statutul ONU, de hotărârile Consiliului de Securitate al ONU și care se conduc de princiipiile recunoscute de dreptul internațional. Statele care au aderat la OTSC sunt Rusia, Armenia, Kârgâzstan, Belorusia, Kazahstan, Tadjikistan. OTSC a semnat un acord în 2010 un acord cu ONU care îi conferă rolul de participant la procesul de stabilitate și securitate regională și internațională, inclusiv calitatea de pacificator internațional. Principalul obiectiv al organizației constă în asigurarea stabilității și securității în regiunea Eurasiatică, în mod special spațiul postsovietic. În Memorandumul de sporire a eficientizării acordului de securitate colectivă din 15 mai 1992 și adaptarea acestuia la situația geopolitică contemporană se stipulează acest scop strategic. În document se spune că” statele-participante la Tratatul de securitate colectivă din 15 mai 1992, semnatare a Memorandumului, ghidându-se de scopurile și principiile statului ONU și a angajamentelor adoptate în cadrul OSCE, reconfirmă aderența sa pentru scopurile și principiile Tratatului, considerându-l un instument important de asigurare a stabilității și securității în regiune Eurasiatică (...)” EvrAzEs Comunitatea economică eurasiatică (EvrAzEs) este o organizație economică internațională, creată de Părți în scopul avansării eficiente a procesului de formre a Uniunii vamale și a Spațiului economic Unic, dar și în scopul realizării unor obiective suplimentare ce se leagă de aprofundarea integrarii în sfera economică și în cea umanitară. Acordul de instituire a EvrAzEs-ului a fost semnat la 10 octombrie la 2000 și a intrat în vigoare la 30 mai 2001 după ce a fost ratificat de toate statele-memebre. Membrii fondatori ai Comunității economice eurasiatice sunt cinci state: Belorusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia și Tadjikistan. La 25 ianuarie 2006 a fost semnat procesul verbal de aderare a Uzbekistanului la organizație, ca în octombrie 2008 Uzbekistanul să-și sisteze activitatea din organele EvrAzES. Din luna mai 2002 statutul de observatori de pe lângă EvrAzES îl dețin Ucraina și Republica Moldova, iar din ianuarie 2003 și Armenia. De același statut se bucură Comitetul interstatal al aviației (MAK), Banka Eurasiatică de Dezvoltare. În concordanță cu scopurile statutare și obiectivele Comunității și ghidându-se de principiile integrării cu mai multe viteze, Belorusia, Kazahstanul și Rusia, în anii 2007-2010, au creat Uniunea Vamală și printr-o planificare strategică adecvată vor să formeze următoarea etapă de integrare – Spațiul economic Unic al EvrAzES, la care vor adera, atunci când vor fi pregătite, mai multe state din Comunitate, se stipulează în documentele statutare ale EvrAzES. Spațiul economic unic are ca prioritate strategică adoptarea unor măsuri comune care ar asigura din perspectiva sectorului energetic luându-se în calcul securitatea energetică a statelor din EvrAzES, formarea unei piețe comune a gazelor și petrolului pentru statele din EvrAzES. Moscova consideră că acest proiect ar facilita atragerea Ucrainei într-un proces de integrare mult mai plenar și ar determina statul ucrainean să renunțe la opțiunea de aderare la UE. Conform acordului dintre Comunitatea economică eurasiatică și Guvernul Federației Ruse din 3 iulie 2002, care se referă la condițiile de ședere pe teritoriul Federației Ruse a Comitetului de Integrare a Comunității Economice Eurasiatice. Spațiul economic unic (SEU) În decembrie 2009 la summitul non-formal de la Almata președinții Belorusiei, Kazahstanului și Federației Ruse au aprobat Planul de acțiuni pentru anii 2010-2011 cu privire la formarea Spațiului economic unic al celor trei state. Acesta prevedea elaborarea și semnarea în decurs de 2 ani, până la 1 ianuarie 2012, a 20 de acorduri internaționale, care să asigure crearea SEU și să dinamizeze raporturile interstatale între statele postsovietice . Zona liberului comerț Țările din CSI au ajuns la un acord cu privire la liberul comerț. Liderii a 8 din 11 state din CSI au ajuns la un acord nou care se referă la zona liberului comerț, dezbaterile au durat estimativ 17 ani. În prima perioadă a proiectului, din lista produselor care se bucură de facilități au fost excluse metalele și sursele energetice, acestea constituind baza exportului Rusiei . Istoria zonei liberului comerț În privința creării zonei liberului comerț în cadrul CSI șefii statelor postsovietice nu au reușit să se înțeleagă încă din anul 1994. În anul 1994 a fost semnată primul acord cu privire la zona liberului comerț din statele CSI, doar că nici în Rusia, dar nici într-o serie de alte țări acordul nu a fost ratificat. Acordul a fost semnat în scopul minimalizării taxelor la exportul și importul mărfurilor, dar și în scopul reducerii costurilor la transportarea mărfurilor. În cadrul acordului existau mai multe excepții. Astfel, în majoritatea cazurilor, participanților la acord nu li se interzice introducerea” măsurile consacrate din practica internațională ce vizează reglementările statului”. În anul 1995 Republica Moldova, Armenia, Kârgâzstan și Georgia au aderat la Organziația Mondială a Comerțului, care se luptă pentru desființarea barierelor comerciale în toată lumea, nu numai în cadrul CSI. La începutul anilor 2000 discuțiile cu privire la integrarea teritoriilor spațiului postsovietic s-au stins. Rusia, Belorusia și alte state din CSI se întruneau ca să discute subiecte cu privire la cooperare, numai că viziunile de politică externă nu se mai exprimau spre o convergență, iar diversitatea a impus suspendarea proiectului zonei liberului comerț. În anul 2010 a fost elaborat un nou proiect cu privire la crearea zonei liberului comerț. Anul 2011 a produs la summitul de la Sankt-Petersburg instituirea zonei liberului comerț. Textul a fost semnat de opt state. Printre semnatarii documentului se numără Rusia, Ucraina, Belorusia, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan, Republica Moldova și Tadjikistan. S-au abținut Azerbaidjan, Uzbekistan, Tukmenistan. Premierul rus Vladimir Putin consideră că, mai devreme sau mai târziu, majoritatea statelor vor adera la proiect, pentru că acesta aduce beneficii economice. Conform datelor Vămii ruse, volumul comercial dintre Rusia și din alte state din CSI în luna ianuarie-august 2011 a constituit circa 79 miliarde dolari americani. În același timp, volumul de export a atins cifra de 332 miliarde de dolari americani, din care estimativ 50 miliarde de dolari au constituit livrările către CSI. Mai mult de 4 miliarde dolari a provenit din vânzările către statele din CSI a produselor petroliere şi de ţiţei, iar aproximativ 1.3 miliarde dolari din exporturile de metale feroase. Aceste industrii oferă mai mult de 10% din exporturile ruseşti în ţările CSI, după cum rezultă din statisticile ale Vămii ruse. Zona liberului comerț dintre statele din CSI are ca miză recuperarea relațiilor economice, care s-au destrămat ca urmare a URSS-ului, dar și o sporire a competitivității, inaugurarea unor noi zone de debușeu. Pe de altă parte, Turcia are un prooriu proiect geopolitic „eurasiatic” care se referă la statele turcice din Caucaz, din Caucazul rusesc și din Asia Centrală. Proiectul Uniunea Eurasiatică după Al.Dughin Geopoliticianul rus Alexandru Dughin consideră că ”Uniunea Eurasiatică reprezintă o provocare directă în adresa strategiei globale a SUA și Occidentului, pentru că formarea acesteia este necesar să fie deranjată organizarea unipolară și descurajarea proiectului de edificare a guvernului mondial. În articolul său program, care a proclamat orientarea către Uniunea Eurasiatică, președintele Putin nu oferă toate răspunsurile la întrebările tăioase, dar subliniază abordări comune. În primul rând, din articol se distinge că Uniunea Eurasiatică nu reprezintă sinonimul Comunității Economice Eurasiatice(EvrAzEs), în cadrul căreia este vorba exclusiv despre un parteneriat și edificarea Uniunii Vamale. EvrAzEs( Rusia, Kazahstan, Bielorusia, Tadjikistan, Kîrîzstan) și Uniunea vamală( Rusia, Kazahstan, Bielorusia) deja există și funcționează. Nu dublează, conform reflecțiilor autorului, nici Organizația Tratatului de Securitate Colectivă( Rusia, Kazahstan, Bielorusia, Tadjikistan, Kîrgîzstan, Armenia). Este vorba doar despre o integrare economică într-un singur spațiu strategic și despre apariția unei noi organizare politică supernațională în spațiul CSI, adică un fel de Confederație Eurasiatică ca un omolog direct al Uniunii Europene). Uniunea Eurasiatică, ca valoare intrisecă, reprezintă o provocare directă adresată SUA și Occidentului ab integrum și pentru strategia lor globală. Occidentului în lumea multipolară i se rezervă un rol însemnat, dar nu decisiv”. Despre un alt moment important din filosofia politică eurasiatică, conform geopoliticianului rus, îl constituie reorganizarea în întregime a echilibrului puterii de pe continentul eurasiatic. Dughin consideră că Rusia se află pe un loc central în spațiul geopolitic al continentului, iar ”Dialogul eurasiatic” trebuie imaginat ca o colecție de axe, care sunt legate de Moscova. Acestea ar arăta în felul următor: - axa sud-occidentală-Ankara-Moscova; - axa sudică – Teheran-Moscova; - axa sud- estică (1) – Islamabad-Moscova; - axa sud-estică (2) – New Delhi-Moscova; - axa orientală – Phenian-Moscova. Lumea multipolatră, Uniunea eurasiatică și eurasismul într-un larg înțeles sunt strâns legate, ne spune Dughin. Iar din acest considerent eurasismul și multipolaritatea sunt imperativele absolute ale viitorului . ”Ca să fie contracarată dictatura sistemului atlantist, să fie apărată identitatea propriei culturi și să ne asigurăm securitatea națională în sens larg, ca și condițiile de supravețuire a națiunii, Rusia nu va putea să se lupte de una singură. Ea are nevoie să se determine în privința potențialilor aliați și parteneri, pentru care trebuie să fie folosită eficient analiza geopolitică” . Colapsul „socialismului real” și problemele grave care s-au relevat, contradicțiile, trecerea la relațiile de piață și democrația pluralistă, implozia URSS-ului și multiplele consecințe, sfârșitul războiului rece între Est și Vest, toate procesele care s-au relevat în lumea contemporană au stabilit o nouă agendă internațională și a inclus niște modificări esențiale în condițiile în care actorii politici își propuneau să-și realizeze interesele pe politica nternațională. Actualmente statele și regiunile au fost transparentizate –de la frontiere, la sporirea fluxului de idei, capital, mărfuri, tehnologii și oameni. Tradițional, tipologia relațiiilor –bi sau multilaterale- dintre state sunt completate de altele noi, care activează în diverse domenii: transport, economie și finanțe, informație și cultură, știință și educație, etc. Prăbușirea URSS-ului a eliberat pe piața internațională alte state asiatice și a umbrit contextul geopolitic care se releva în Orient, inclusiv în Regiunea Asia Pacific. În ultimele etape ale războiului rece ele se aflau în zona de „testare a forțelor” între principalii actori politici. În anii 1960 – 1970‑în acest mod se prezenta Orientul Mijlociu și IndoChina, iar în anii 198o „brâul instabilității” s-a configurat pe porțiunea Yemen până în Afganistan. Pe măsură ce una din părțile confruntării globale slăbea sporea rolul geopolitic a altor centre de putere regională, în general care aparțineau arealului Asia și Nordului Africii. S-au alăturat lângă unul din geojucătorii independenți precum este China state ca India, Iran, Irak și Arabia Saudită. În lumea islamică de la mijlocul anilor 1980 s-au cristalizat o conturare de asupra (meta) mișcării radicale statale, tipologic care amintește de internaționala revoluționar-comunistă. Apariția în Orient a câtorva centre de putere au constituit un factor care a indus slăbirea semnificației geopolitice a regiunii Marelui Orient în calitate de mega-regiune omogenizată și unitară. Un alt factor l-a constituit rolul internațional diminuat al Rusiei, care având o poziționare centrală pe continentul euraisatic, trebuia să confere sens construcțiilor de state, care sunt amplasate pe perimetrul sudic a frontierelor sale. Din contra, Rusia a mizat pe dezvoltarea și exploatarea de conflicte artificiale în fostul spațiu sovietic, ceea ce au prezentat-o ca fiind o amenințare și nicidecum o creatoare de civilizație. Cel de-al treilea factor constă în opoziția care s-a constituit între Occident și Orient și în aplicarea dihotomiei Nord-Sud, care se leagă de diferențele care există la nivelul economic și de dezvoltare socială între regiuni. În felul acesta, ca rezultat al evoluției Orientului în noul mileniu putem constata că s-a deteriorat rolul geopolitic specific, că s-a destrămat în mai multe arealuri cu țări lider, care au propriile scopuri și programe acționale. Republicii Asiei de Mijloc de altădată, actualmente Asiei Centrale nu manifestau tendințe de separare din componența Uniunii Sovietice, nici la sfârșitul anilor 1980, când pentru independență se luptau state ca Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Moldova, nici când Ucraina și-a votat în cadrul unui plebiscit independența. Statele asiatice și-au obținut independența fără să aspire la un asemenea ideal, atunci când s-a prăbușit ordinea sovietică. La începuturi părea neclar pe ce bază va fi construită statalitatea în această regiune și dacă elitele locale (sovietice) vor reuși să-și mențină/ conserveze puterea sau vor fi schimbate de noi forțe politice. Nu exista o claritate dacă regimurile de aici vor rămâne laice și cum se vor orienta în politica externă. După două decenii și ceva nu există nici o îndoială că țările din Asia Centrală au remediat cu succes problema creării unei noi identități statele. Toate cele cinci state din Asia Centrală contabilizează independența statală pe care au obținut-o în anul 1991 și toți au stabilit Ziua Independenței ca fiind principala sărbătoare națională. În fiecare țară din regiune au apărut eroi naționali și unarativ istoric propriu. Fostele republici sovietice și-au proclamat limbile naționale ca limbi de stat. Astăzi limba rusă nu mai este prioritară și obligatorie în statele din Asia Centrală. Statele asiatice consideră că apartenența la imperiul sovietic sau a celuia rusesc a constituit o perioadă în care au existat ca niște colonii și în anul 1991 s-au eliberat de sub chingile aspre imperiale. Obținând statutul de state independente, statele din Asia Centrală, excluzând aici Kârgâzstanul, au votat în permanență aceleași persoane. Numai în Kârgâzstan a existat un transfer de putere de la un președinte la altul, chiar dacă adeseori nu într-un mod pașnic. În prezent majoritatea regimurilor sunt secularizate, chiar dacă amenințarea islamismului radical este una foarte serioasă, în special pentru Uzbekistan și Tadjikistan. În Kazahstan și Kârgâzstan islamul radical nu este de actualitate, ori aceste popoare au fost în trecut popoare sedentare. Pentru toate statele din Asia Centrală, mai ales a statelor care au o frontieră comună cu Afganistanul, perspectiva unei eventuale evacuări militare a SUA din statul afgan se arată ca una alarmantă, pentru că regiunea ar putea să fie destabilizată și că această destabilizare și amenințarea islamului radical extremist, dar și amenințarea teroristă ar putea plana și asupra respectivelor state. Prima organizație care a încercat să pună bazele unei cooperări post-imperiale sovietice a fost Comunitatea Statelor Independente. CSI, o organizație post-imperială? Comunitatea Statelor Independente (CSI, în rusă: Содружество Независимых Государств, СНГ - Sodrujestvo Nezavisimîh Gosudarstv) este o alianță formată din 11 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepțiile fiind cele trei țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și Georgia. Crearea CSI a declanșat procesul de destrămare a Uniunii Sovietice. Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost înființată la 8 decembrie 1991, de către liderii Republicii Belarus, Federației Ruse și Ucrainei, care au semnat Acordul privind înființarea acesteia. Două săptămâni mai târziu, pe 21 decembrie, 1991 la Alma-Ata, liderii a unsprezece state suverane (cu excepția statelor baltice și a Georgiei, care a devenit membru al CSI în 1993) au semnat Protocolul la Acord în care au subliniat că Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Republica Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și Ucraina pe bază de drepturi egale înființeaza Comunitatea Statelor Independente. Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului lui Șevardnadze. În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat la unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008. Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova au fondat GUAM în 1997, ca o organizație care încearcă să împiedice influența rusească în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul a aderat la organizație, însă pe 5 mai 2005, a anunțat președinția în exercițiu (la acel moment moldoveană) că se retrage din organizație. CSI împreună cu China și SUA dețin 80% din rezervele de cărbuni ale planetei. CSI se înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni din lume, deținând totodată, între 1/3 și 2/3 din rezervele mondiale certe și probabile, din care 90% sunt localizate în partea asiatică. Producția a crescut de la 66 milioane de tone în 1940 la 260 de milioane tone în 1950, pentru ca în anul 1991 să atingă 700 de milioane de tone (70% cărbune superior), urmând apoi o ușoară scădere (650 de milioane tone în 1992, circa 500 de milioane de tone în 1996 și circa 443 de milioane de tone în 2000), dar menținându-se ca al treilea producător mondial. La 18 august 2008, Comitetul Executiv al CSI a primit o notă de la Ministerul de Externe al Georgiei prin care se anunță că aceasta se retrage din Comunitatea Statelor Independente. La 18 august 2009 Georgia oficial a încetat să mai fie membru al organizației. Pe 22 ianuarie 1993, la Minsk, la Summit-ul CSI a fost adoptat Statutul Comunității. Acesta nu a fost semnat de către Ucraina și Turkmenistan, care, astfel, de jure, nu sunt state - membre ale CSI, dar pot fi considerate numai ca state- fondatoare și state - participante ale Comunității. Turkmenistan la summit-ul CSI din Kazan (26 august 2005) a anunțat că va participa la Comunitate ca membru asociat ‘. În conformitate cu Statutul CSI obiectivele Comunității sunt următoarele: cooperarea în domeniile politic, economic, ecologic, umanitar, cultural și de altă natură; dezvoltarea globală și echilibrată în domeniul economic și social a statelor membre în cadrul unui spațiu economic comun, cooperarea între state și integrare; asigurarea drepturilor și a libertăților fundamentale, în conformitate cu principiile general recunoscute și normele dreptului internațional și a documentelor OSCE; cooperarea între statele membre pentru menținerea păcii și securității internaționale, punerea în aplicare a unor măsuri eficiente de reducere a înnarmărilor și a cheltuielilor în domeniul militar, de eliminare a armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă, realizarea dezarmării generale și complete; asistența pentru cetățenii statelor membre în comunicarea liberă, stabilirea contactelor și circulația în cadrul Comunității; asistența juridică reciprocă și cooperarea în alte domenii ale relațiilor juridice; soluționarea pașnică a diferendelor și conflictelor între națiunile Comunității. În prezent CSI reprezintă o formă de cooperare între statele independente egale în drepturi, considerată de către comunitatea internațională ca o organizație regională interstatală. Caracteristicile sale distinctive sunt organizarea de interacțiune în aproape toate sferele de comunicare interstatală, asigurarea flexibilității mecanismelor și formatelor de cooperare colectivă. Flexibilitatea mecanismului organizației interstatale și interguvernamentale permite să se ia în considerare diferite grade de pregătire a țărilor pentru integrare și permite fiecăruia să participe la procesele de integrare în măsura și în direcțiile care corespund intereselor lor naționale. Adunarea Interparlamentara (AIP), desfășoară consultări interparlamentare, discută problemele de cooperare în cadrul Comunității, dezvoltă propuneri comune în sfera activității parlamentelor naționale. AIP a CSI a fost fondată și funcționează pe baza Acordului privind Adunarea Interparlamentară a CSI din 27.03.1992, și pe baza Convenției privind Adunarea Interparlamentară CSI din 26.05.1995. În activitatea AIP CSI participă parlamentele din Armenia, Azerbaidjan, Bielorusia, Kazahstan, Kârghâstan, Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan și Ucraina. Noile state independente s-au menținut ca actori internaționali consolidându-și anumite componente instituționale și forma de organizare statală. Noile generații care schimbă actul politic, social și economic nu au o experiență de viață sovietică. Fostele relații economice, politice, militare, umane, culturale s-au deteriorat, iar acestea au fost modificate cu altele noi, ilustrate de realitățile postimperiale. Astăzi, în locul fostei Uniuni Sovietice s-au format trei noi regiuni: 1. Noua Europă Estică : Ucraina, Bielorusia și Republica Moldova. 2. Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan, Georgia. 3. Asia Centrală: Cazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârgâzstan. Imperiul nu mai există și nici nu poate fi (re)creat într-o nouă formulă. Configurația geopolitică actuală cât și destructurarea bipolarității, dar și lipsirea pârghiilor de influență în Europa de Est și în țările baltice trebuie să fie examinate încă din perioada întâlnirii de la Malta, din luna decembrie din anul 1989, când liderul sovietic Mihail Gorbaciov a acceptat abordarea liderului american George Busch, care a insistat ca noua agenda internațională să includă trei direcții prioritare, conform lui S.Talbot: ”1. Gorbaciov să-și restructureze propria societate; 2. să le ofere sateliților să-și aibă propria cale; 3. să evacueze armatele sovietice de pretutindeni” . Rezultatele întâlnirii de la Malta l-au determinat pe fostul viceministru al afacerilor externe din URSS A.Besmertnâh să concluzioneze: ”Dacă nu era Malta, atunci Uniunea Sovietică nu ar fi cedat atât de lejer controlul său asupra Europei de Est și din țările baltice” . Ca urmare a cedării pozițiilor geostrategice din Europa Centrală și din Est, dar mai ales în spațiul postsovietic, când apar noi state independente, Rusia își revizuiește strategiile sale. Rusia aștepta ca Malta (1989) să fie o altă Yaltă (1945) când au fost împărțite sferele de putere și reclamă de nenumărate ori că este nevoie de o nouă redistribuire a sferelor de putere. Uneori provoacă probleme pe care încearcă să le dezbată în contextul noilor realități geopolitice. Occidentul evită subiectul legat de o nouă împărțire geopolitice a lumii . Ulterior, Kremlinul aplică strategia compensațiilor – ”Unde e deliverables?”- atunci când este chemat să se pronunțe în probleme globale. O strategie pe termen scurt și mediu. Prin urmare vorbim de o abordare geopolitică care reclamă comercializării relațiilor internaționale. Moscova aștepta din partea Occidentului ca să adopte la rândul său pași care s-ar fi încadrat în logica retragerilor sau a cedărilor, dacă acestea cedări și retrageri, ori compromis ar fi indicat exclusiv Rusiei. Occidentul era văzut ca un datornic care nu și-a achitat plata pentru pentru retragerea bazelor rusești din Cuba și Vietnam, pentru bazele americane din Asia Centrală, pentru dialogul Rusiei cu NATO, pentru toate cazurile de cooperare, pe care Kremlinul le examina ca fiind niște cedări în cadrul relațiilor lumea occidentală. Kremlinul și-a formulat o proprie filosofie comercială în cadrul relațiilor Rusiei cu Occidentul, pe care a exprimat-o de nenumărate ori președintele rus Vladimir Putin: ”Noi am lichidat bazele din Cuba și Vietnam. Și ce am obținut?” Logica comercializării relațiilor Rusiei cu Occidentul a devenit dominantă și în rândul politicienilor și experților ruși. ”Cooperarea (cu Occidentul - L.Ș.) trebuie să fie nu necondiționată și să se întemeieze...pe niște înțelegeri clare, bazate pe concesionări reciproce.Spre exemplu, Rusia poate să înăsprească poziția în problema iraniană, să activeze niște eforturi comune în Afganistan, să nu livreze felurite tipuri de arme în anumite țări, dar trebuie să obținem un răspuns în această chestiune, ce obținem în schimb? Dacă nu vor să se înțeleagă cu Moscova...este necesar să adoptăm niște aspre măsuri de preîntâmpinare. Numai așa putem restabili reputația de partener dem și consecvent”, - propunea Alexandr Lukin . Politologul rus Lilia Șevțova se întreabă: ”de ce Occidentul trebuie să plătească Rusiei ceea ce îi trebuie Rusiei? O conceptualizare interesantă pentru afacerea comercială!” .