9. LUMEA ISLAMICĂ. ORGANIZAȚIILE REGIONALE ISLAMICE.

- Instituțiile politice internaționale ale lumii islamice ca o resursă a proiecției geopolitice și geoculturale a lumii islamice. *** Lumea islamică tinde să formeze un propriu univers, alternativă organizațiilor internaționale de pe glob. Prin urmare, ea a întemeiat numeroase organizații internaționale a lumii islamice. a. Cea mai reprezentativă și mai influentă este Organizația Cooperării Islamice (OCI). Alte organizații internaționale islamice: b. Comisia internațională islamică a Semilunii Roșii (organizație similară Organizației internaționale Crucea Roșie); c. Banca de dezvoltare islamică (BDI)- este o analogie a Băncii internaționale de dezvoltare; d. Organizația islamică pentru educație, știință și cultură (OIESC), analogică UNESCO; e. Federația islamică a solidarității sportive, similară Comitetului Mondial Olimpic, etc. a. O importanță sporită dispune Organizația Cooperării Islamice ( alt nume: Organizația Conferinței Islamice) care este compusă de 52 de state, adică o pătrime din statele lumii. În activitatea diverselor organizații islamice sunt conturate două orientări: 1. o tendință evidentă de creare de uniuni alternative lumii occidentale și lumii internaționale, formarea unei „pieți islamice comune”, o singură unitate monetarp islamică, o organizație similară Alianței Nord Atlantice, cu caracter musulman, un tip de organizație similară ONU, care să aibă o platformă islamică. 2. s-a reliefat o solidaritate islamică în cadrul tuturor organizațiilor islamice. OCI a fost solidar în cadrul ONU atunci când s-a produs implozia fostei Iugoslavii și a sprijinit apariția statelor musulmane. OCI a luat atidtudine și a expus îngrijorarea în cazul musulmanilor din Rusia, au pledat pentru Cecenia-Ychkeria, considerând că trebuie văzut un caz internațional, nicidecum o treabă internă a Rusiei. OCI s-a înființat în septembrie 1969 la conferința liderilor statelor și guvernelor mdin statele musulmane la Rabat (Maroco), la care au participat delegații din 22 de țări, dar și observatori ai Organizației Eliberarea Palestinei. În realitate OCI și-a început activitatea în anul 1971, când a fost formată instituția sa de conducere- Secretariatul general al OCI. Membru al OCI poate deveni orice stat care își revendică apartenența la lumea islamică (nu în toate statele membre islamul are un statut constituțional de religie de stat, o pondere relativă a musulmanilor din numărul total al populației există în Arabia Saudită și de câteva procente în alte state africane). Organizația dispune de statutul de observator pe care îl acordă organizațiilor internaționale –Liga statelor arabe, o serie de organizații a musulmanilor, unor state, unor entități statale nerecunoscute de comunitatea internațională (Republica turcă Ciprul de Nord), unor mișcări și organizații eliberatoare (spre exemplu, Organizația de eliberare a Palestinei, Frontul de eliberare Moro din Filipine). În OCI există 56 de state. Acopurile OCI au fost formulate la conferința liderilor din statele musulmane de la Rabat (1969) și de la Meca (1981), unde a fost adoptată Declarația de la Meca. Conform documentelor, scoprile principale ale OCI sunt: - consolidarea solidarității islamice; - dezvoltarea relațiilor multilaterale între statele islamice; - contribuirea la lichidarea discriminării și colonialismului; - sprijnirea păcii și a securității internaționale; - oferirea de sprijin poporului Palestinei în lupta pe care o poartă pentru restabilirea drepturile sale, inclusiv eliberarea teritoriilor ocupate; - sprijinirea luptei pe care o poartă popoarele islamice pentru independență și drepturile naționale; - crearea unor condiții de cooperare a statelor membre OCI cu alte state. - G-8 al Lumii Islamice (compusă din Turcia, Iran, Pakistan, Egipt, Bangladesh, Malaezia, Indonezia și Nigeria). Am menționat mai sus că organizațiile internaționale islamice dispun de o tendință de dublare a sistemului organizațional global și își propună să fie forme alternative ale sistemului global. Chiar și pentru „G-7” –statele cele mai dezvoltate industrial de pe Glob- s-a găsit o formă alternativă. În anul 1996 fostul premier al Turciei Nedjemettin Erbakan a elaborat o strategie a „ordinii echității islamice” și care s-a concretizat în ”G-8-ul Islamic”. Există și documente alternative (de dublare): spre exemplu, în locul Declarației Universale a Drepturilor Omului există Declarația Islamică a Drepturilor Omului. Trebuie să subliniem faptul că există o serie complementare actelor din sfera dreptui internațional în lumea islamică(în cadrul OCI), orientate în combaterea terorismului internațional și care sunt în conformitate cu șariatul – acordul de combatere a terorismului internațional (primul stat care a semnat acordul este Arabia Saudită). O caracteristică extrem de importantă a lumii islamice constă în consolidarea subiectului din cadrul relațiilor internaționale care își propune formarea în perspectivă a unui sistem de interese orientat și stabil, a unor priorități și scopuri, care sunt determinate de solidaritatea islamică, adică de apartenența la o singură religie ( la islam). Să luăm ca exemplu Pakistanul care a încercat să consolideze lumea islamică în cazul bombei atomice islamice și a rachetelor islamice. Pakistanul care dispune și de una și de celelalte declară (aprilie, 1998) că se impune realizarea în practică a concepției „unei singure lumi islamice” pentru ca resursele să fie utilizate în comun de statele islamice și că aceasta ar urma să îmbrace o formă de apărare colectivă a intereselor majorității statelor islamice. În acest fel președintele Tarar a dat de înțeles că noua armă nucleară sau armele ultra-moderne dezvoltate de Pakistan sunt chemate să asigure potențialul de apărare a tuturor statelor islmice, care la rândul lor trebuie să se pună în slujba statului pakistanez și să furnizeze sprijin economic, științific și oricare altul care ar asigura sprijin proiectelor pakistaneze de proiectare a unor arme ultramoderne. În vara anului 1998 Pakistanul a beneficiat de o solidaritate a lumii islamice, după ce SUA a aplicat sancțiuni la adresa sa, ca urmare a testelor legate de arma atomică. Sanciunțile americane constau în înghețarea circa unui miliard jumătate de dolari pe care SUA le oferise Pakistanului în formă de credit. În scopul compensării costurilor financiare din luna iunie 1998 liderii Arabiei Saudite și a Emiratelor Arabe Unite l-au asigurat pe premierul pakistanez că vor acorda statului pakistanez un ajutor financiar în valoare de 3 mlrd. de dolari. În luna septembrie 1998 Banca islamică de dezvoltare (BID) și consorțiul băncilor islamice a luat decizia de instituire a unui fond în valoare de 1,5 mlrd. de dolari care să- fie acordați Islamabadului. Diferitele niveluri de dezvoltare social-economică, diferitele interese geostrategice, a conflictelor moștenite și noi apărte, competiția personală a liderilor din regiune, lipsa unei viziuni unice asupra islamului, care se relevă doar în anumite țări sau guvernări regionale, forma și nivelul diferit al islamizării vieții sociale (în anumite cazuri avansata secularizare) conduce la apariția și cumularea de proiecte alternative în cazul formării lumii islamice. În consecință, aceste proiecte alternative presupun organizații care sunt la discreția anumitor state care aspiră să dispună de un statut important în plan regional sau global. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă CONFERINȚA POPULARĂ ISLAMICĂ (o altă denumire, spre exemplu, în Rusia- Congresul Popular Islamic). În luna aprilie 1991 la Hartume a avut loc 1-ul congres al Conferinței populare islamo-arabice (CPIA). La lucrările congresului au participat estimativ 50 de delegații care au reprezentat organizațiile islamice și islamiste. În secretariatul general provizoriu au intrat 15 persoane, cărora Sudanul le-a acordat pașapoarte diplomatice. În cadrul CPIA a fost creată Agenția internațională de știri islamice, care a dublat prin numele și funcțiile sale agenția OIC. Secretar general al CPIA a fost ales arhicunoscutul islamist Hasan at-Turabsh. Scopurile organizației care au fost formulate în cadrul proiectului global sunt cele de contracarea a „Occidentului”, eliberarea Ierusalimului, inclusiv partea sa vestică, și a teritoriiilor considerate ca fiind ocupate Israel, sprijinirea mișcărilor eliberatoare islamice în statele lumii. Ultimul obiectiv al CPIA, din cadrul programului său acțional, constă în sprijinirea „luptei de eliberare a musulmanilor” din Bosnia, Kosovo, Kashimir și Cecenia. Congresul popular islamic a fost patronat de Iran și de Sudan, în care se află majoritatea liderilor și strategilor Al-Qaeda, apropiați de fostul lider Osama Ben Laden, inclusiv veteranii din războiul afganez. În luna februarie din anul 2000 guvernul Sudanului a derulat o operațiune de profilaxie și de contracare a organizațiilor radicale islamiste și a declarat că denunță acordurile de acordare a dreptului de ședere a statului major a CPI pe teritoriul său. Încă un proiect al lumii islamice îl reprezenta activitatea organizației Conducerea populară mondială islamică (fondată în Libia în septembrie din anul 1989). Primul lider al acesteia a fost Mummar Kaddafi (liderul revoluției islamice 1 septembrie, mort -în urma primăverii arabe). Scopurile și obiectivele organizației constau în realizarea unității musulmanilor la nivel internațional, contracararea „cruciadelor”( se subnțelegea Occidentul) și a sionismului în plan global, sprijinirea mișcărilor islamice și minorităților musulmane în lume, etc. În realitate, organizația reprezenta un instrument de realizare a politicii prolibiene în diverse state musulmane sau unde exista o minoritate musulmană. Un exemplu în acest sens poate fi văzut în faptul că Mummuar Kadafi i-a acordat liderului organizației „Națiunea islamică” din SUA, Luis Far, suma de un milion de dolari pentru ca acesta să desfășoare o propagandă islamică în SUA. *** Liga Islamică (alte nume: Liga lumii islamice/ Liga Mondială Islamică/Rabita-sty-apyam aly-isla-mi) este o organizație creată de Regatul saudit și reprezintă un instrument de politică externă și de proiecție geopolitică. Liga Islamică a fost fondată în anul 1962 și este calificată ca fiind o organizație „populară, internațională, islamică și non-guvernamentală, în care există reprezentanți ai lumii islamice din întreaga lume”. Scopurile Ligii Islamice (potrivit site-ului de pe Internet): a) Propaganda islamică și iluminarea islamică; b) Apărarea dosarului islamic; c) Realizarea intereselor și a aspirațiilor pe care le împărtășesc musulmanii; d) Combaterea acuzațiilor la adresa islamului; e) Combaterea acțunilor ale dușmanilor islamului, care tind să distrugă unitatea musulmanilor și să răspândească îndoiala/incertitudinile în cadrul frăției islamice. Activitatea practică a Ligii Islamice se realizează prin intermediul consiliilor de coordonare –din Europa, Asia, Africa, America de Nord și de Sud. Liga Islamică dispunde de reprezentănți în circa treizeci de state, unde musulmanii constituie majoritatea populației, în care sunt reprezentate organizațiile islamice din mai mult de o sută de țări ale lumii, iar contactele Ligii Mondiale Islamice (LMI) și asupra cărora exercită influență sunt cele care se leagă de organizațiile non-guvernamentale locale (comuniuni, instituții de învățământ, moschee, etc.). Acolo unde acestea nu există, LMI le edifică. Liga coordonează activitatea fundațiilor filantropice, care sunt create în Arabia Saudită sau cu concursul acestui stat. Fundațiile de referință care sunt apropiate și în serviciul Ligii sunt: „Al-hara-meyn”, Ibrahim aly Ibrahim”, etc. Liga reprezintă un instrument de politică externă și de lobby în anumite state, intervine în aceste state, acolo unde există musulmani. Corpul străjerilor revoluției islamice „Code” intră în sistemul de organe care desfășoară politica internațională a Republicii Islamice Iran. Acest sistem este controlat de liderul (rahbar) țării și de comandantul suprem al țării. Anume liderul țării exercită o influență asupra Consiliului suprem al culturii revoluționare (sub patronaj se află fvfw- ministerul orientării și a culturii, Ministerul afacerilor externe, Ministerul informațiilor, în cadrul căruia activează Principala Direcție de spionaj extern). Comandantul suprem al țării administrează nemijlocit trupele militare, dar și Corpul străjerilor revoluției islamice care constituie un instrument important politico-ideologic al țării, atât în plan intern cât și extern. Organizațional, anume în cadrul Corpului străjerilor revoluției islamice intră Forțele „Code” ( de la Aly-Kuds, una din denumirile Ierusalimului), care se ocupă cu exportul revoluției islamice prin metode non-tradiționale. Activitatea Forțelor „Code” este coordonată de comandamentul CSRI. În cadrul „Code” există nouă departamente: pentru Turcia i Caucaz; pentru Irak; pentru Liban; pentru Asia Centrală, CSI (spațiul postsovietic), Pakistan, India și Safganistan; pentru Africa de Nord, pentru Africa Centrală și de Sud; pentru Europa; pentru America de Nord și de Sud; pentru țările din Golful Persic; pentru operațiuni speciale. Activitatea CSRI și a Forețelor „Code” este cunoscută în mod practic și realmente grație punctelor de reper din Liban (până de curând) și în Sudan (în forma CPI). Alianța vahhabită-talibă. Organizația merită o atenție specială pentru că această temă rămâne neelucidată și este ideologizată, dar care merită să fie abordată din perspectiva desfășurării politicii externe, fiindcă organizația internațională a aplicat instrumente flexibile în plan organizațional, în perioadă ultimelor decenii ai secolului XX și care s-au revelat pe teritoriul Avganistanului. Mai apoi aceasta a pătruns în majoritatea țărilor în care este răspândit islamul, formând nuclee a acestei mișcări nu numai în aceste țări, dar și în alte regiuni care nu puteau fi considerate aparținând lumii islamice- Insulele Britanice, Australia, Europa de Sud, Caucazul de Nord, etc. Un cap de pod al alianței vahhabite-islamice este amplasat în Marea Britanie. El reprezintă o parte din organizațiile islamice din diferite state, ieșite de sub jurisdicția Coroanei britanice, precum sunt organizațiile „Muhad-jiri”, „Frontul internațional islamic”, „Partidul eliberării islamice”, etc. Observăm că se prefigurează un sistem internațional alternativ în cadrul relațiilor internaționale pe care-l reclamă lumea islamică și în care normele și organizațiile islamice dublează instituțiile internaționale, inclusiv în cadrul dreptului internațional și a raporturilor internaționale. În momentul când apăriției OIC s-a cristalizat o orientare incompatibilă cu dreptul internațional și legată de instrumentele problemelor internaționale în cazul Ierusalimului, benefică spiritului statelor islamice și inacceptabilă sistemului internațional acceptat și recunoscut.